CONSTRUCTE TEORETICE PRIVIND FAMILIA (PARADIGME) - Paradigma stadialitatii

CONSTRUCTE TEORETICE PRIVIND FAMILIA (PARADIGME)

Din multitudinea acceptiunilor date familiei am sintetizat faptul ca ea, inainte de orice, se defineste ca o realitate sociala complexa, un nucleu elementar, primar al societatii in devenirea sa, insitutie sociala de baza, fundamentala; o forma, un mijloc de mediere a relatiilor intre individul uman si societatea umana; principalul absorbant al socurilor de peste zi, laboratorul de umanizare al individului uman; rezultatul unui proces istoric complex si indelungat marcat de stadii si structuri specifice. Fiind un fenomen existential atat de complex, la fel ca si subiectii care o compun, familia a devenit obiect de studiu al multor stiinte - sociologie, istorie, medicina, demografie, psihosociologie, etc., detasandu-se si alte teorii, alte constructe intelectuale numite paradigme - care privesc si din alta perspectiva familia si problemele sale. O sinteza a acestora ne ofera si Iolanda Mitrofan si C.Ciuperca (1998).

1 Paradigma stadialitatii

Aceasta paradigma (teorie) cunoscuta in literatura si sub denumirea de teoria etapelor, stadiilor, ciclurilor sau dezvoltarii familiei se bazeaza, se fundamenteaza pe unele procese obiective, firesti ale devenirii acestor tipuri de comunitati umane: cresterea sau descresterea volumului demografic, a numarului componentelor, mutatiile produse in existenta componentilor, date de evolutia in varsta, in profesionalizare si ruta carierei ocupationale in viata acestora ca urmare a proceselor de integrare si socializare permanenta.

Contributiile aduse in acest plan de R.Hill (1970), de U. Schiopu si E. Verza (1981), Vl. Trebici (1974), I. Mitrofan (1998), sunt evidente pentru stabilirea etapelor, a marilor intervale in care se produc cele mai marcante mutatii in cadrul familiei, fiind evidente etapele:

Etapa de inceput a relatiei cuplului familial, stadiul fara copii, care corespunde cu momentul initial al cuplului; domina relatiile si trairile afective, descoperirea reciproca a insusirilor profunde, adaptarea reciproca, delimitarea rolurilor in familie, a gradelor de dependenta si autonomie a partenerilor.

Etapa de devenire a cuplului cu urmasi, de varsta nescolara si descendenti de varsta prescolara. Specific acestui stadiu este consolidarea starilor afective intre parteneri. Fundamental insa, este orientarea partenerilor spre cresterea copiilor, determinarea cadrelor permisibile si nepermisibile, necesare cresterii si educarii urmasilor.

Etapa familiei cu descendenti de varsta scolara, etapa in care se amplifica rolul parintilor in relatia cu descendentii; copiii merg la scoala; rolurile profesionale sunt depasite si amplificate de rolurile din familie si relatiile cu urmasii; diminuarea vietii sexuale; este posibil sa apara, dar nu obligatoriu, crizele familiale, care se pot depasi cu intelepciune si toleranta.

Etapa familiei parasita de copii - 'cuibul gol', copii care au devenit ei familisti. Acest fenomen, cel al plecarii copiilor, da nastere la noi procese psihologice: criza rolului si dominantei profesionale, dezagregarea rolului profesional, apar tensiuni, frustrari, stari de angoasa, reapare atentia fata de partener, iubirea invinge singuratatea si batranetea.

Etapa familiei singure, rezultata din existenta familiei, respectiv a omului ramas singur in urma decesului intervenit la un partener (vaduv). Evolutia in aceasta etapa poate fi orientata spre nepoti, grija si atentia pentru cresterea si educarea lor, prin punerea in joc a rol-statusului de bunic(a). Dupa cum si spre refacerea vietii si ciclului ei prin recasatorie, situatie in care continutul vietii este acoperit de alte proiecte, alte doleante si dorinte, conturandu-se o alta proiectare sau reproiectare a vietii.

In concluzie, procesele bio-psiho-sociale, procese care dau natura si esenta devenirii individului uman, dupa cum si structurilor umane proiectate si constituite de el - grupuri, comunitati, familii - determina atat la nivelul omului cat si a structurilor construite, in cazul nostru la nivelul familiei, ca acestea sa parcurga, in plan general dar in conditii specifice fiecarui subiect/structuri date, anumite stadii sau cicluri evolutive.

Astfel, familia parcurge stadiile: initial, de inceput, fara copii, cu urmasi de varsta nescolara si prescolara, cu urmasi de varsta scolara, antrenati in profesionalizare, parasita de descendenti, 'cuibul parasit' (acestia isi intemeiaza propriile familii), partenerul ramas singur (pierderea partenerului) cu efectele lor.

2 Paradigma dinamicii rolurilor si a puterii

Dupa cum arata si denumirea, aceasta teorie cunoscuta si sub numele de teorie structurala, priveste structura rolurilor si a puterii in cadrul familiei. Dinamica familiei - trecerea de la structura traditionala la cea moderna, democratica - configureaza, dupa cum era de asteptat, noi modalitati de distributie a rolurilor cuplului, a autoritatii, si pe aceasta cale si a puterii.

In centrul acestei paradigme se afla conceptul de rol, a carei dificultate explicativa este pusa in evidenta de contributia unor ganditori - A. M. Rocheblanc, R.Linton (1968), J. Stoetzel (1963), T. Parsons, R. K. Merton (1955), G. H. Mead, Newcomb (1970), J. Moreno etc. - care decurge din cel de status, exprimand dealtfel aspectul dinamic al statusului. In termeni generali rolul se traduce prin notiunea de functie, de personaj, si tine de influienta sau de importanta ce ti-o acorzi prin desfasurarea statusului. Este dependent de capacitatea subiectiva a omului si se traduce in interventia activa a individului uman in situatii obiectiv date, in manifestarea statusului oferit (E.Bujor, 2000). Spre deosebire de status - care presupune ceea ce asteapta persoana de la altii (societate) - rolul pune accentul pe ce asteapta altii de la persoana care ocupa un anumit status, pe modul in care sunt personalizate drepturile si datoriile care decurg din pozitia ocupata, respectiv ce face in mod concret, efectiv, persoana care ocupa un anume status. El pune in miscare statusul - spune R.Linton (1968) - pune in vigoare prin personalizare rangul, pozitia ocupata de subiect in grup (familie); 'este ansamblul de comportamente pe care altii le asteapta in mod legitim, sau le pretind de la subiect sau din partea acestuia' (J. Stoetzel, 1963).

Cercetarile de specialitate sustin ca in familie distributia rolurilor partenerilor s-a facut si continua sa se faca dupa sex; sex-roluri, ca astazi exista o slaba distributie a rolurilor in familia moderna ca urmare a unor procese specifice contemporaneitatii:

emanciparea si integrarea in munca a femeii, devenirea sociala a femeii;

gradul de dezvoltare a instructiei, culturii; mentinerea si interventia traditiilor si obiceiurilor;

structura de personalitate a partenerilor ca si a celorlalti componenti;

transferul de activitati din sfera considerata candva ca apartinand femeii, in preocuparea barbatului;

regandirea, restructurarea rolurilor de putere si autoritate in familie in functie de independenta economica a femeii, si efectele sale in planul activitatii profesionale si a carierei acesteia;

diminuarea implicarii afective, sentimentale a barbatului socat de procesele de emancipare ale partenerei, si pe aceasta cale, accentuarea lipsei de dominatie a barbatului, inclusiv in relatiile sexuale, acceptandu-se echilibrul decizional;

manifestarea autoritatii initiale asupra copilului este a mamei, tata, de cele mai multe ori apare ca o prezenta dubla a mamei.

In ce priveste miscarea, dinamica rolurilor in cuplurile maritale, in familie, aceasta se poate observa printr-o privire atenta acordata surprinderii modului de a fi in tipurile de familii: traditionala, conventionala si moderna, nucleara si post-industriala (A. Toffler, 1973, 1983).

Astfel, in familia traditionala este stiut ca figura centrala, puternic cultivata si valorizata, este cea a tatalui care devine autoritatea absoluta si aici se transmit copilului sentimentele de barbat sau femeie, si odata cu aceasta se circumscriu sferele rol-statusului de sex.

In familia moderna se accentueaza absenta ambilor parinti, mama atrasa de cariera nu mai este o permanenta, ceea ce face ca in familie sa se instaleze erodarea treptata, lipsa autoritatii si totodata a puterii, sa-si faca loc aroganta si insecuritatea copilului; autoritatea absoluta a tatalui inceteaza de a mai actiona, iar in conditiile insecuritatii locului de munca, a somajului si efectelor nedorite ale acestuia, asistam la un regres al autoritatii; hotararile privitoare la cuplu si familie sunt de cele mai multe ori luate prin delegarea celuilalt partener, uneori insuficient de puternic in a decide si urmari respectarea masurilor adoptate.

Relatiile interdependente instituite intre rolurile sex din familie, determina manifestarile autoritatii si puterii in aceste structuri maritale. Avem in vedere ca autoritatea - cu izvorul sau in auctoritas - cu sensul original de proprietate, sau din grecescul autos=propius, suus ipsius - 'aceea de la care avem un drept de proprietate' Giambatista Vico (1972), sau din augur - atribut primit de individul uman ca interpret cu misiunea de a transmite urmasilor vointa zeilor (P. Grimal, 1973), exprima virtutea initiativei si nu puterea de a crea, de a face, deci autorul si nu producatorul, inspiratorul si nu creatorul; autorul reprezinta impulsul intentional, este cauza si nu infaptuitorul a ceva, a obiectivului (E. Bujor, 2000; Gh. Bourceanu, 1985). Ca fenomen psihosocial ea s-a impus fie ca indemn, sfat cerinta, rugaminte, fie ca datorie, sarcina, raspundere, obligatie, ordin, somatie, dispozitie etc.; este perceputa ca forta, ca putere, ca imperativ in forma lui 'trebuie', instituita teleologic, ca intemeiere si impunere prin norme si valori, prin obiceiuri, traditii ce sunt cultivate, transmise, promovate de catre om prin relatiile sale interpersonale si inainte de toate prin relatiile de rol (E. Bujor, 2000). Este perceputa ca virtute a initiativei, ca valoare a primului pas facut, ca aprobare tacuta/expresa a proiectelor (teleologic), ca chezasie, garantie a cursului favorabil a evenimentelor si eficientei actiunilor angajate etc. (ibidem)

Interdependenta rol-sex-autoritate-putere este generos tratata in literatura de specialitate, din care retinem:

A.    H.Touzard (1965) elaboreaza un model al relatiilor rol-sex-autoritate-putere utilizand doua variabile, respectiv actiunea si decizia, din interdependenta carora obtine noua tipuri de conduite in cadrul cuplului marital:

Independenta/autonomia sotului: el actioneaza si decide;

Independenta/autonomia sotiei: ea actioneaza si decide;

Autoritatea si autocratia sotului: el decide, ea actioneaza;

Autoritatea si autocratia sotiei: ea decide, el actioneaza;

Coordonarea / conducerea de catre sot: el decide, actioneaza ambii;

Coordonarea / conducerea de catre sotie: ea decide, actioneaza ambii;

Diviziunea unitara (sincretica) a rolurilor cuplului: decid ambii, actioneaza el;

Diviziunea unitara (sincretica) a rolurilor cuplului: decid ambii, actioneaza ea;

Cooperarea unitara - (sincretica): decid si actioneaza impreuna.

Un asemenea model nu este propriu familiilor conventionale, traditionale si autocratice. Familiile nucleare, cele moderne, cum spune A.Toffler, cele industriale si post industriale promoveaza relatii unitare, date de transformarile care au loc in aceste categorii de familii: participarea ambilor parteneri la activitatile productive; egalizarea sanselor de existenta, a rol-statusurilor socio-profesionale, a veniturilor, a contributiei lor la realizarea mediului de existenta, in cresterea si educarea urmasilor.

B.     J. M. Bochenski (1974 ), pornind de la faptul ca autoritatea este un fenomen psihosocial (E.Bujor, 2000), o relatie interumana, ca se impune ca vointa deci si ca putere, autorul sustine ca autoritatea in familie reprezinta interdependenta a trei existente: 1. autorul, initiatorul sau purtatorul; 2. subiectul asupra caruia se exercita sau care suporta si gestioneaza autoritatea; 3. domeniul de competenta, continutul autoritatii. Aceasta conceptie poate fi reprezentata grafic in forma unui triunghi in care:

Subiect

Purtator

A

B

	Domeniu

	C

A - tata, in calitatea sa de subiect initiator si purtator de autoritate; B - mama devine subiectul pe care se exercita, care 'suporta' actiunile de vointa ale initiatorului/purtatorului; C - domeniul de competenta, este variabila care face obiectul actului de vointa, deci a autoritatii. In relatiile de familie, dimensiunea A - initiatorul/purtatorul autoritatii, si dimensiunea B - subiectul care suporta si gestioneaza autoritatea, sunt dinamice, isi pot schimba locul, aceasta numai in functie de dimensiunea C - domeniul de impunere si afirmare a autoritatii: locul tatei (A), functie de domeniul de continutul autoritatii, poate fi ocupat de mama, dimensiunea B, la randul ei are proprietar pe tata, care este depasit in domeniul de referinta.

Totodata J. M. Bochenski (1974, 1992) analizand continutul si formele de manifestare ale autoritatii, arata ca aceasta poate fi surprinsa - din perspectiva initiatorului/purtatorului, deci a rolului acestuia - in doua ipostaze, respectiv, este de doua feluri:

a.       Autoritate deontica, care spune el, decurge din rolul subiectului purtator, conferit de traditie, de obiceiuri, pentru ca ea este identificata cu functia ocupata si exercitata in familie, cu precadere de catre barbat asupra femeii, a copiilor, etc.;

b.      Autoritatea epistemica, data de capacitatea celui care stie mai mult in domeniul de confruntare, stie mai bine si face dovada acestei stiinte. O asemenea forma de autoritate se formeaza si se fundamenteaza pe procesul cunoasterii inductive, care pleaca de la particular pentru a se ajunge la general, de la cauza la efect, punand in evidenta complexitatea relatiilor, legaturilor existente in domeniul de confruntare a autoritatii.

De regula, in relatiile de familie este recunoscuta autoritatea deontica a barbatului, uneori, si nu in putine cazuri, si o autoritate epistemica, dar aceasta nu inseamna ca sotia nu se manifesta ca o autoritate epistemica evidenta. Intrepatrunderea acestor tipuri de autoritate, corelate cu rol/sexul in familie, intr-un climat de toleranta, intelegere si intelepciune, fereste familia de autoritarism, de anarhie, de suferinte si disolutii.

Viata confirma faptul ca exercitiul autoritatii si sentimentului de obligatie - arata Gh. Bourceanu (1985) - se realizeaza in cadrul relatiilor de putere, pentru ca ascultarea si comandamentul se fundamenteaza, are o baza obiectiva in producerea de acte, de conduite. In acelasi timp, autoritatea se bazeaza pe constientizare, pe judecati de valoare, pe aprecirea diferentelor de puteri, de forte, pentru ca autoritatea, ca si puterea, se bazeaza pe consimtamant si reciprocitate. Autoritatea, ca sistem relational interuman, acopera fenomene relationale, de cooperare, de influentare, de putere si de comandament. Or autoritatea ca influentare, ca fenomen de comanda si putere, sustin French si Raven (1965) se distinge prin urmatoarele categorii de putere:

puterea de recompensare, cand termenii relatiei se percep si pentru ca unul din ei, de regula purtatorul, autorul, poate sa satisfaca nivelul aspiratiilor celuilalt;

puterea legitima, putere/autoritate perceputa ca fiind conforma cu expectatia celuilalt;

putere de referinta, cand unul din termeni - initiatorul - devine model de referinta pentru celalalt;

putere de corectie, ca forta de coercitie pentru sine dar si pentru celalalt (promovarea sau bararea).

Autoritatea conceputa ca putere priveste indeosebi aspectul social al relatiei interumane, capacitatea insului de a crea dependente si aderenta la idei, actiuni, fenomene, etc., de a stapani , de a gestiona destinele acestora; de a influenta sub diferite forme, pe altii. K. Dowding (1991) luand in considerare multitudinea sensurilor date puterii, ajunge la concluzia ca aceasta este de doua tipuri:

a.       concreta - care priveste aspectul actional, tradus prin capacitatea, puterea de a face, de a transforma, de a construi, restitui ceva;

b.      sociala - cu sensul de acoperire a relatiilor interumane, de exercitare a relatiilor si influientelor cuiva asupra altcuiva, accentul fiind pus pe fenomenul persuadarii.

C.     Punand in relatie opiniile lui J. M. Bochenski (1992) cu ale lui K. Dowding (1991), I. Mitrofan si C. Ciuperca (1998, 2000) realizeaza o interesanta imagine (si grafica) a distributiei si interdependentei autoritatii si puterii in familie in devenirea sa istorica:

Axa autoritatii F. Restructurata

Epistemica

F. Moderna

F. Traditionala

F. Patriarhala

Deontica

Axa puterii

Concreta Sociala

Fig. Distributia puterii si autoritatii in familie (sursa, I. Mitrofan si C. Ciuperca, 2000).

Asa cum sustin si autorii acestui model de distributie a autoritatii si puterii in familie, sinteza pune in evidenta dinamica celor doua dimensiuni care decurg din rol sex in devenirea societatii si corespunzator ei si a familiei: puterea -sustin autorii- in familia traditionala este dominant concreta, si libertara in familia restructurata, in timp ce autoritatea in familia traditionala este mai mult epistemica decat deontica; puterea trece in mod legic de la forma concreta la cea sociala, iar autoritatea de la tipul deontic la cel epistemic, fara sa se inteleaga ca in familia contemporana nu se mai manifesta puterea concreta in conditiile existentei autoritatii epistemice (I. Mitrofan, C. Ciuperca, 2000).

D.    Ganditorii americani T. Parson si R. Bales (1955), concep distributia rol-sex si puterii in familie in functie de doua variabile, doua dimensiuni. Astfel, puterea este conceputa intre limitele variabilelor superior/inferior, iar rolurile intre instrumental / expresiv, obtinand modelul:

Modelul elaborat de cei doi ganditori americani T. Parson si R. Bales, surprinde relatia dintre rol si putere in familie, cu precadere a rolului tatalui, de figura centrala, focalizatoare in viata economica a familiei; el proiecteaza si gestioneaza aria, sfera economicului. Mama are rolul din care decurge puterea ei de a gestiona dimensiunea afectiv-sentimentala, expresiva a familiei. Daca tata se manifesta ca o autoritate economica, recunoscuta si social, mama ramane forta emotionala a familiei, autoritatea de necontestat a acestei dimensiuni a familiei.

E.     Sunt si alte conceptii privind distributia rol/sex - autoritatii si puterii. Unele opinii pleaca de la acceptarea familiei ca sistem, cu structuri interne proprii - generale si specifice, sincretice (S. Minuchin, 1974). Unitatea partilor aflate in relatie este data de interdependenta, reciprocitatea si complementaritatea functionala a elementelor participante, in cazul nostru a partenerilor maritali, a componentilor familiei. Evolutia societatii ca si a familiei este generoasa in cazuistica distributiei autoritatii si puterii: pe orizontala - intre componentii aceleiasi familii; pe verticala - intre componentii unor categorii de varsta, intre generatii; detinute de barbat (familia patriarhala), de femeie (matriarhat), de cuplu (familii egalitare), de fratele mai mare (cand apar disolutii ale familiei), de alte persoane (situatii deosebite, disfunctionale pentru familie).

F.      Alte conceptii (D. Olson, D. Sprankle, C. Russel, 1979) iau in consideratie si alte criterii: coeziunea si adaptabilitatea, bazate pe daruirea emotionala reciproca, raporturi sentimentale care se pot manifesta atat pozitiv, de consolidare a unitatii familiale sau negativ, de destramare si rupere a relatiilor familiale; forta familiei de a-si proiecta devenirea sa prin eforturi permanente de integrare si adaptare la noile situatii si conditii aparute, punand permanent in miscare dinamica rolurilor. Intrepatrunderea celor doua criterii - coeziunii cu adaptabilitatea- este sintetizata grafic de catre I. Mitrofan si C Ciuperca (1998) astfel:

Implicare totala

Ruptura totala

Interependenta variabilelor: coeziune cu adaptabilitate (sursa I. Mitrofan si C Ciuperca, 1998)

Aceasta paradigma - dinamica rolurilor si puterii - bogata in analize si posibilitati de structurari si modelari, pune clar in evidenta situatia existenta a distributiei si manifestarii rol-sexului, autoritatii si puterii in interdependenta lor cu mari posibilitati de dezvoltare a familiei, adaptarea ei la noile situatii, la noile acumulari ale civilizatiei postindustriale si informationale (A. Toffler,1983).

3 Paradigma structural - sistemica, functionala

Aceasta paradigma abordeaza familia ca sistem, care la randul sau are o anumita componenta, structura, si indeplineste anumite atributii, roluri sau functii. Se pleaca de la acceptiunea generala data sistemului: provine din grecescul systeme, cu sens de adunare, de multime, ansamblu de elemente si relatii existente intre acestea, relatii relativ invariante, cu o anumta ordine si ierarhie in care partile se sustin reciproc, dar care nu poate fi redus la elementele componente care-l alcatuiesc.

Se caracterizeaza prin trei trasaturi fundamentale:

• capacitatea de adaptare, conduita, comportamentul infinit al sistemului determinat de numeroasele conditii date de mediul existential; capacitatea de acomodare, de a se modifica in raport cu schimbarile intervenite in mediu;
• homeostazie - tendinta de mentinere constanta a conditiilor de echilibru in raport cu mediul dat, intern sau extern;
• retroactiune - actiuni care au efecte asupra a ceea ce s-a petrecut alta-data, in trecut, cu valoare de auto-reglare si autoorganizare; este conexiunea inversa, acea relatie de feed-back care face ca sistemul sa ramana relativ stabil la modificarile produse in ambianta (Dictionarul de filosofie, 1978).

Aceasta paradigma incorporeaza in sine teoriile structurale, dependente de sistem, care au in vedere mai intai continutul structurii: provenite din latinescul struere - cu intelesul de a cladi, configura, construi, aranja elementele componente ale unitatii, ale intregului, ale partilor in ansamblu - reprezinta modalitatea de organizare interna, ierarhia interna a ansamblului (L.Strauss, 1978) care permite explicarea functionarii si a principiilor care determina unitatea, coeziunea interna a totalitatii.

Aceste doua dimensiuni ale paradigmei structural sistemice, creeaza posibilitatea abordarii familiei in unitatea determinarilor ei, respectiv, conceperea familiei in mod integrativ, sistemic, unitar sau holist, ca forma a comunitatii sociale, ca institutie sociala, ca tip de comunitate, societate, ca grup uman, aspect abordat de noi. Dar aceasta viziune structural sistemica, ne permite abordarea familiei si in devenirea istorica, ca tipuri de familie care au insotit societatea umana din primele existente ontogenetice si sociogenetice, si pana la nivelul societatii post industriale si informationale, a familiei fracturate (A. Toffler, 1983), tratat de noi intr-un capitol distinct. Dupa cum aceasta conceptie permite tratarea familiei si dupa criteriul volumului demografic, a numarului componentilor si rol-sexului detinut de acestia in cadrul familiei, dupa locul unde este stabilita resedinta familiei, mediul rezidential, dupa gradul de realizare al functiilor - organizate, dezorganizate, functionale/disfunctionale, etc., aspecte detaliate de noi in structurile de referinta.

In ce priveste dimensiunea functionalista a paradigmei, ea tine, este dependenta de prima dimensiune, structural sistemica, prin ea se explica valoarea integralista a sistemului, a paradigmei, pentru ca urmareste aspectele functionale ale partilor si relatiilor, ale structurilor si legaturile existente intre acestea in intreaga lor complexitate, in cadrul ansamblului. Cel putin din aceasta perspectiva, dimensiunea functionalista a paradigmei asigura explicarea sistemului si structurilor sale in mod unitar, in cazul nostru, ca un ansamblu de activitati organizate, coordonate si realizate in structurile familiale. Ca entitate comunitar - sociala, familia indeplineste anumite roluri, diverse functii care o definesc atat ca sistem social cat si ca structura functionala a societatii, alaturi de alte structuri umane, componente ale sistemului social (grupurile etnice, grupurile socioprofesionale, grupurile de prieteni, de petrecere a timpului liber, de vecinatate, etc.).

Retinem faptul ca aceasta paradigma - structural/sistemica/functionalista - concepe familia intr-o interdependenta cu alte structuri grupale, cu varietatea structurilor si sistemelor existente in orice societate: sistem economic, politic, instructiv-educativ, confesional (religios, ideologic, cultural, interetnic, etc.) care dau substanta existentiala, relationala si psihosocialaa comunitatii familiale. Este adevarat ca valoarea si continutul acestor interdependente existentiale, inclusiv din interiorul familiei, sunt optimizate de promovarea relatiilor de comunicare, respectiv de intercomunicare, cu structurile din afara familiei, de intracomunicare pe orizontala si verticala cu toti componentii sistemului familial; de proiectarea si construirea unor relatii interpersonale in familie bazate pe perceperea, intelegerea si evaluarea reciproca, caracaterizate de caldura, sinceritate, claritate si demnitate; in masura sa gestioneze pozitiv tensiunile si conflictele ivite, sa satisfaca nivelurile expectatiilor, cerintele complementaritatii, si in final ale dezvoltarii si prosperitatii familiei.