CONTRIBUTIA LUI VILFREDO PARETO LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI MODERNE

UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE SI ASISTENTA SOCIALA

SCOALA DOCTORALA

REZUMAT

CONTRIBUTIA LUI VILFREDO PARETO LA DEZVOLTAREA SOCIOLOGIEI MODERNE

Pareto a avut sansa de a se afirma ca intelectual prin intermediul a trei culturi, carora le-a apartinut, am putea spune, in mod direct. Prima este cea franceza datorita faptului ca s-a nascut la Paris si primul contact pe care l-a luat cu stiintele a fost in limba franceza. O mare parte din viata si-a petrecut-o insa in Italia, unde, la inceput, a studiat stiintele exacte (matematica, fizica mecanica) pentru a deveni inginer. A trecut apoi printr-o perioada in care si-a completat cultura filologica, studiind antichitatea greco-romana si limbile greaca si latina, fapt care l-a ajutat mult la redactarea Tratatului de sociologie generala, unde a folosit nenumarate exemple, pentru a-si convinge cititorii, din istoria Imperiului Roman si a Greciei. La varsta maturitatii a descoperit sociologia si economia, devenind unul dintre economistii de renume mondial ai momentului si inventatorul catorva principii economice care se aplica, cu succes, si in zilele noastre. In ultima parte a vietii, s-a retras in Elvetia, la Lausanne, preluand catedra de sociologie de la unul dintre fostii sai colaboratori, Leon Walras. In ciuda influentei pe care a avut-o ca profesor si a unor lucrari de referinta in domeniul economiei si sociologiei, din pacate, Pareto nu a reusit sa dea numele sau unei scoli sau unui curent, in mare parte si din cauza faptului ca nu s-a preocupat, in perioada vietii, sa formeze vreun urmas demn sa-i continue ideile asa cum a facut el pentru Walras, extinzand cercetarile acestuia in patru directii principale: teoria consumatorului (bazata pe conceptul de utilitate ordinara, mai degraba decat cardinala), introducerea variabilitatii factorilor de productie, teoria bunastarii si, la modul mai general, aplicarea teoriei echilibrului general la studiul ansamblului fenomenelor sociale.

O alta mare problema pentru recunoasterea sa internationala a constituit-o legatura, directa sau indirecta, cu fascismul italian si cu Mussolini, desi spre sfarsitul vietii incepuse sa puna tot mai mult la indoiala actiunile dictatorului si a evitat numirea sa in Senatul Italiei, netrimitand la timp documentele necesare.

Nu in ultimul rand, firea sa certareata, polemicile cu ganditorii vremii, criticile aduse marilor sociologi predecesori (A. Comte, H. Spencer) sau contemporani (E. Durkeim), adesea nejustificate si incarcate afectiv, i-au facut pe multi exegeti sa nu se mai aplece deloc asupra scrierilor sale, cu intentia voita de a i se face uitat numele, el fiind tratat a priori drept ideolog al miscarii fasciste si sociolog amator, neacademic.

Parerile lui Pareto despre colegi erau deliciul celor care gustau polemicile dintre oamenii de stiinta, insa aveau darul de a-i face mai umani pe acestia. Sociologul italian nu i-a iertat nici macar pe cei carora le datora recunostinta, cum ar fi Leon Walras, cel care l-a oprit asistentul sau la Lausanne si care i-a vegheat cariera stiintifica, un savant care se bucura de o faima internationala. Referindu-se la un articol abia publicat de Walras, a afirmat ca nu are nici o valoare si a completat malitios ca asta i-a spus-o si in fata: "Nu as fi vorbit despre articolul sau, dar el mi-a cerut parerea si a trebui sa-i spun adevarul." Atacul la Walras s-a rasfrant apoi si asupra celorlalti profesori de economie generala, desi preda si el aceeasi materie: "Ma conving pe zi ce trece ca nu exista studiu mai inutil decat cel al economiei politice Toata economia politica e o pierdere de vreme. Si atunci de ce sa-i obligam pe bietii studenti sa o studieze? " Criticandu-i pe toti si atragandu-si multe critici, la randul sau, Pareto se autoexila pe zi ce trece de comunitatea academica. Intre cei cu care a polemizat s-a aflat si Benedetto Croce care l-a ironizat pe economist. "Ideea despre controversa mea cu Pareto era animata de o speranta pe care am recunoscut apoi ca e iluzorie: sa-i fac pe economisti sa filosofeze." Si mai neiertator a fost insa cu sociologul: "Tratatul de sociologie generala al lui Pareto e un caz de teratologie stiintifica". La randul sau, Einaudi l-a acuzat pe Pareto ca, in sociologie, pune pe acelasi plan cu Platon, Aristotel, Machiavelli o taietura dintr-o gazeta oarecare pentru a prezenta un fapt care-i este lui la indemana pentru a-si sustine vreo teza.

Pe masura ce imbatranea, insa, devenea si mai neiertator cu dusmanii si chiar cu prietenii. Intr-o scrisoare pe care i-o trimite lui Pantaleoni, aflata in arhiva Bancii Populare din Sondrio, se destainuia, scriind urmatoarele despre Walras: "Acum traieste printre nori cu metafizica lui si va pati ca astronautul care cade intr-un put. Scrie lucruri incredibile (). Tu esti mai tanar ca mine. Cand eu voi scrie asemenea lucruri, te rog sa ma previi sa termin. Eu imi voi vedea de Raton si Picco (pisoii lui - n.r.) si voi inceta sa mai scriu sau sa mai tiparesc ceva." Evident, insa, ca n-ar fi ascultat de sfaturile lui Pantaleoni, asa cum nu asculta de sfaturile nimanui. Despre Cognetti de Martiis, un economist celebru in epoca si sef de catedra de economie, care a oprit in Universitatea din Torino profesori ce nu-i ajungeau nici la degetul mic lui Pareto, dar care evitau criticile, spunea ca nu s-ar resemna sa fie judecat intr-o dezbatere de-a sa, nici daca ar fi crapat de foame.

Practic, V. Pareto s-a mutat in Lausanne sa predea deoarece mediul academic italian l-a respins fara drept de apel, desi, alaturi de Mosca, era cel mai bun produs al scolii italiene la vremea respectiva. "Eu n-am nevoie de nimic - scrie el intr-o scrisoare aflata in arhiva Bancii Populare din Sondrio - nici de guvernul italian, nici de la corpurile stiintifice italiene. Nu vreau nimic de la ei si nu le cer nimic. Sunt bine asa si n-as vrea sa se schimbe situatia () Publicul care imi citeste cartile se preocupa, oare, daca am vreun titlu academic? Uite ca pe cartile mele imi pun doar numele, fara sa adaug macar titlul de profesor la Universitatea din Lausanne si e singurul titlu care se ia in considerare." In aceasta scrisoare se simte, totusi, regretul ca nu e acceptat de compatriotii sai, iar faptul ca simtea nevoia sa se laude cu onorurile primite, ne face sa intelegem cat de mult il chinuia acest lucru. In 20 mai 1917 ii scrie lui Robert Michels: "Stii ca sunt cavaler al Coroanei Italiei? Chiar asa. Daca nu ma crezi, cand vii pe la mine iti voi arata diploma, care sper ca nu va fi mancata de soareci." Si fiindca nici lui nu-i venea sa creada ca primeste o astfel de distinctie, ii scrie pe 1 iulie 1918 lui Andrea Naccari, Presedintele Academiei de Stiinte din Torino ca a fost numit cavaler "in gluma" sau fiindca "stiau ca as fi refuzat sau pentru a fi in ilustra companie a persoanelor pe care le primeste cu multa ospitalitate Regina Coeli."

Asadar, acestea au fost motivele principale pentru care Pareto a fost evitat atat in perioada vietii cat si mai tarziu, fapt ce a lipsit sociologia, o buna perioada, de contributia sa destul de importanta.

Primul cercetator de origine italiana care l-a redescoperit pe Pareto si l-a readus pe locul meritat printre sociologii importanti a fost Giovanni Busino care, in 1963, a scris mai multe studii despre acesta intr-o revista editata de Societatea de studii paretiene, la Lausanne, si care s-a ingrijit de editarea operelor sale complete. In Franta interbelica, in afara lui G. H. Bousquet si a catorva biografi care nu l-au receptat la justa valoare, Pareto a trecut aproape neobservat, mai ales ca nu a putut invinge influenta lui E. Durkheim si abia dupa analiza facuta de Raymond Aron, in perioada postbelica, a inceput sa creasca interesul pentru opera sa. Nu acelasi lucru s-a petrecut in Germania unde argumentarile lui sociologice sunt tot mai frecvent folosite pentru sustinerea unor teze, desi in perioada nazismului a trecut aproape neobservat. Cei mai importanti cercetatori germanii sunt Otto Weinberger care, in 1948, l-a salutat ca pe "una dintre cele mai mari personalitati ale istoriei gandirii umanitatii" si Gottfried Eisermann, profesor la Universitatea din Bonn. In Marea Britanie, "cinicul de la Celigny" a fost puternic criticat de sociologii englezi, dar in Statele Unite ale Americii tezele lui Pareto au fost relansate de Talcott Parsons, L. Hendelson si de cercetatorii de la Universitatea Harvard, la un deceniu dupa moartea sa. Interesul americanilor pentru sociologul italian poate fi receptat si ca o reactie la extinderea influentei ideilor marxist-leniniste in randurile intelectualitatii de peste ocean, idei combatute prin ideologia lui de dreapta. Foarte importanta a fost traducerea Tratatului de sociologie generala, sub titlul Mind and society, care a avut rolul de a-l mentine pe Pareto in atentia sociologilor americani.

In perioada contemporana, in Italia, un grup de cercetatori din toata lumea, sustinut de Banca Populara din Sondrio (care a si achizitionat cateva zeci de mii de documente originale si le-a pus la dispozitia studiosilor), incearca sa-l aseze pe Vilfredo Pareto alaturi de ceilalti ganditori importanti ai epocii, cum ar fi Max Weber, Gaetano Mosca, Robert Michels, pe prima treapta a sociologiei si sa-l prezinte din perspectiva unui fondator de scoala, mai ales ca termenul de "elita" isi datoreaza cariera stiintifica lui. Aproape toti cercetatorii contemporani sunt de acord cu faptul ca Pareto a fost prezentat mai ales ca teoretician al economiei pure si ca lecturarea care se face azi in ceea ce priveste opera sa e dezbracata de o parte esentiala si urmareste sa arate doar latura fragila si inconstanta a teoriilor sale.

Locul lui Vilfredo Pareto intre clasicii sociologiei a fost mereu contestat, iar opera sa a fost intampinata timp de un secol cu rezerve, fapt care l-a facut pe Raymond Boudon sa spuna ca purgatoriul sociologiei paretiene e destinat sa se mai prelungeasca putin. Cu toate astea, analizele sale despre societatea europeana dintre anii 1870-1920 sunt fecvent folosite de istorici din diferite tari. De asemenea, unele dintre aprecierile si parerile sale despre teme specifice sociologiei politice si despre legaturile dintre sociologie si economie sunt dezbatute si acceptate de cercetatorii contemporani. Conceptele si schemele sale de analiza sunt si azi utilizate, teoria elitelor, asa cum a prezentat-o el, este preluata in diferite tratate, iar teoriile sale economice (teoria curbelor de indiferenta, teoria maximizarii paretiene, legea distributiei veniturilor, teoria echilibrului economic general) sunt unanim recunoscute.

Sunt mai putin importante stilul prin care un autor isi prezinta ideile decat ideile in sine sau polemicile duse in epoca si sfidarea comunitatii stiintifice, daca scrierile sale sunt ermetice si amesteca genuri stiintifice sau fapte istorice si articole din jurnalele vremii si nu ar trebui sa intereseze cinismul cu care isi trateaza cineva adversarii. Dimpotriva, spun aparatorii lui, trebuie sa se retina ca a fost singurul in istoria disciplinelor istorico-sociale care a refuzat in vremea lui, si fara jumatati de masura, patrimoniul comun de valori crestine, pozitivismul aruncat intr-o morala umanista a progresului sau aplicarea utilitarismului pentru explicarea tuturor stiintelor sociale. El ajunge la o conceptualizare esoterica formulata intr-un limbaj voit criptat, asa cum s-a intamplat cand a folosit cuvintele precum ofelimitate, reziduu, derivatii etc., si este evident ca intre principalele curente ale inceputului de secol XX si gandirea sa era o prapastie adanca pe care multi n-au vrut sa o sara. Cert este ca, de-a lungul vremii, Pareto ori a fost criticat in cei mai duri termeni, ori a fost elogiat la modul superlativ, mai ales de unii cercetatori americani care au texte aproape hagiografice despre el, dar care au scos din context anumite paragrafe pentru a-si consolida tezele lor de apreciere sau discreditare a unei teorii sau doctrine.

Important este ca actualmente, beneficiem de exegeze de specialitate si intepretari corecte facute despre Pareto, cum ar fi cele publicate de Raymond Aron, Julien Freund, Raymond Boudon, Bernard Valade, Alban Bouvier, Jean Claude Passeron, Marc Barbut etc., care-l privesc pe sociolog dintr-o alta perspectiva decat Maurice Halbwachs sau George Gurvich. Dar, nu numai in sociologie Pareto incepe sa fie recunoscut, ci si in economie, datorita economistului Edmond Malinvaud, care l-a readus in atentia mondiala.

Un seminar care a avut loc in anul 1997 la Sorbona a demonstrat cat de lunga este lista de studii economice, sociologice, istorice, statistice sau lingvistice care puteau aparea datorita originalitatii paretiene, audiinde-se discursuri despre rationalitate si logica naturala sau stiintifica, despre raporturile intre natura si cultura, despre formarea si transmiterea de idei.

Tot in 1997, Universitatea din Torino si Fundatia Luigi Einaudi, au organizat un seminar, iar studiile prezentate au fost publicate, in anul 2000, intr-o culegere cu titlul Economia, sociologia si politica in opera lui Vilfredo Pareto. Banca Populara din Sondrio si-a asumat, in 2002, publicarea unei culegereri intitulata L'uomo e lo scienziato. Vilfredo Pareto (1848-19234), ingrijita de Gavino Manca.

In acelasi timp, nu se poate sa nu remarcam multitudinea de exemple oferite de V. Pareto pentru a-si sustine si argumenta tezele. Uneori prezinta si cate 20 de fapte petrecute in epoci diferite sau recurge la date concrete din stiinte precum matematica, biologie, istorie, fizica, mecanica, economie, pentru a convinge cititorul ca are dreptate, ca si cum toate stiintele ar fi fost inventate pentru a-i produce lui dovezi. Benedetto Croce chiar remarca, referindu-se la Pareto, ca este greu de inteles cum "un scriitor atat de nelinistit si iritabil punea mai presus de orice idealul cercetatorului calm si lipsit de pasiune." Recunoaste si el, autorul Tratatului, ca un cercetator, cat ar fi el de bun, nu poate sa prezinte doar fapte fara a le filtra prin prisma sentimentelor sale si ca nici o concluzie nu poate fi valabila pentru eternitate. Ramane totusi de admirat vasta sa cultura, rodul unei educatii de exceptie. Nu este putin lucru sa cunosti aproape toate lucrarile scrise despre antichitatea greco-romana, sa fii la curent cu cele mai noi cuceriri din fizica si chimie, sa ai cunostinte foarte avansate de matematica, mecanica sau biologie, sa stii date din istoria celor mai diferite tari si sa poti face comparatii intre epoci si sa pui bazele unor stiinte precum economia, formuland principii cu care se opereaza si in ziua de azi.

Foarte importanta pentru economie este o formula matematica descoperita de Pareto pentru a descrie inegalitatea distribuirii bogatiei din tara sa, observand ca 20% din populatie detine 80% din bogatia totala. Dupa ce Pareto a creat formula empiric, pe baza unor observatii, multe persoane au descoperit fenomenul in ariile lor de expertiza. Dr. Joseph Juran a formulat un principiu universal pe care l-a numit putinul esential si multitudinea fara valoare sau Legea a, b, c sau Principiul lui Pareto sau Regula 80/20 sau Legea universala a prioritatii.

Pentru un manager, valoarea Principiului lui Pareto este reprezentata de faptul ca ii aminteste acestuia sa se concentreze asupra celor 20 de procente care conteaza, fiindca dintre 80% lucruri realizate intr-o zi, doar 20% conteaza intr-adevar si acele 20% produc 80% din rezultate. Interesant este ca principiul a fost gandit sa aiba aplicabilitate si in sociologie, lucru care s-a si intamplat. In 2006, de exemplu, conform unui sondaj realizat la cererea Blocului National Sindical din Romania, cifrele indicau ca, in privinta veniturilor incasate din salarii, 20% dintre persoane au avut venituri mai mari decat ceilalti 80% la un loc.

V. Pareto a fost un ganditor profund, care a valorificat datele prezente pentru intelegerea evolutiei viitoare a ideilor si faptelor sociale. Evidentiem, in special, previziunile referitoare la falimentul doctrinei socialiste si chiar la al celei fasciste. In valtoarea epocii in care traia, Pareto a avut de ales dintre cele doua doctrine: una care sa se potriveasca mai bine orientarii si conceptiilor sale. Cea socialista a fost respinsa inca de la inceput, pe considerentul ca oamenii nu pot si nu trebuie sa fie egali intre ei. Promotorul teoriei elitelor nu avea cum sa accepte o asemenea idee, lucru perfect de inteles pentru sociolog. Dar nici economistul nu putea fi convins ca un sistem socialist ar insemna ceva bun pentru Italia, mai ales ca se plasase deja in tabara celor care condamnau protectionismul, nu acceptau un stat slab care sa fie permanent pus la colt de sindicate si avea principii liberale, considerand ca statul nu trebuie transformat intr-un "tatuc" pentru un popor de asistati social si ca fiecare om trebuie sa-si gaseasca o cale in viata, potrivit aptitudinilor si calitatilor sale. Poate si pentru faptul ca provenea dintr-o familie aristocratica, iar in Europa aristocratia se plasa in dreapta esicherului politic, sociologul si-a indreptat sperantele catre aceasta tabara, sperante care aveau sa-i fie inselate amarnic. De altfel, din majoritatea articolelor sale pe teme politice, Pareto atrage atentia ca fascismul nu trebuie sa se limiteze doar la a face o permanenta revolutie, ci ca trebuie sa vina si cu solutii pentru problemele economice ale Italiei. Astfel, s-a intrebat retoric daca Mussolini este in stare sa le gaseasca sau se va putea limita si el la vorbe mari, care atrag populatia, dar care nu tin de foame. Reforma morala si economica asteptata nu s-a petrecut insa, iar anarhia de care se temea a pus stapanire pe Italia. N-a inteles nici de ce o tara ca Italia, cu mari probleme economice, trebuie sa intre intr-un razboi de expansiune. Economistul stia ca tara sa nu-si permite sumele de bani necesare pentru a intreprinde expeditii in afara granitelor, iar sociologul afirmase mereu ca nu exista razboaie de civilizare sau de democratizare a unor tari mai mici, ca in spatele unor asemenea principii frumoase nu se ascunde decat preocuparea unor state mai mari de a subjuga popoare care nu se pot apara. Din Tratat reiese clar ca se pozitioneaza de partea popoarelor asuprite, care cad sub armele vrajmasilor setosi de inavutire, care proclama ca le vor de fapt binele atunci cand le inabuse in sange revoltele.

Pareto a mai demonstrat in opera sa un lucru care nu mai este tagaduit de nimeni astazi: elita faureste istoria, iar clasa guvernata a suportat, dintotdeauna, actul guvernarii si esecul acestuia, presiunile, manipularile sau, uneori, chiar forta exercitata de clasa guvernanta. Clasa guvernanta care, in toate epocile, indiferent de regimul politic, a vegheat la interesele ei si ale acolitilor ei. Chiar daca unele reforme au adus beneficii populatiei, acestea au fost facute tot pentru ca serveau anumitor interese ale conducatorilor zilei. La fel ca si Robert Michels, considera ca totdeauna alaturi de clasa guvernanta se afla o oligarhie, iar nepotismul a fost un fenomen care nu avea sa se inventeze mai tarziu, ci vine din cele mai indepartate vremuri. Numai ca in fiecare epoca s-a numit altfel. Cartea de vizita, sau legitimatia, sau blazonul, mostenite de la parinti sau cumparate pe bani, au asigurat intrarea in clasa elitelor a unor indivizi care nu aveau capacitatea si calitatile necesare pentru a accede acolo in mod firesc. Alaturi de rude insa, pe langa clasa guvernanta s-a mai aflat o alta categorie, cea a speculantilor care si-au facut loc printre conducatori mereu, pentru a-si proteja interesele. Speculantii exista si astazi, iar modul in care ii prezinta Pareto te face sa crezi ca a cunoscut cazuri de indivizi care se manifesta in epoca noastra. El descrie persoane care sponsorizeaza partide politice, indiferent de doctrina, si care au drept unic scop acela de a-si vedea in liniste de faceri ca sa se imbogateasca, indiferent de cine se afla la putere.

Acesti speculanti nu vor ezita niciodata sa se debaraseze de un politician sau un partid pe care l-au sustinut, daca observa ca nu mai pot beneficia de avantaje si de ajutor. De asemenea, viziunea lui Pareto si clasificarea facuta de el partidelor politice si-au demonstrat valabilitatea si la zeci de ani dupa ce acesta isi prezentase teoriile despre forma generala a societatii. El observa ca in Italia toate averile mari facute in acea perioada aveau la baza afaceri cu statul, paguboase pentru stat si, deci, pentru a contribuabil, dar foarte banoase pentru speculantii sau unii dintre politicienii epocii, lucru care se poate observa si in Romania postrevolutionara. Si clasificarea facuta de el politicienilor se poate aplica, fara nici o corectie, in perioada pe care o traverseaza Romania astazi, de unde se poate retine ideea ca indiferent de epoca, de regim politic, de partide sau de tara, omul se manifesta la fel. De fapt, asta si incearca sa demonstreze pe parcursul Tratatului sociologul. Ca, din antichitate si pana la data cand el a scris aceasta opera monumentala, reziduurile au ramas neschimbate. Revenind la clasificarea partidelor politice, putem spune ca, intr-adevar, exista si acum partide care alterneaza la guvernare si partide intransigente, care nu ajung sa conduca tara decat in cazuri exceptionale, deoarece politicienii care le alcatuiesc refuza compromisurile si sunt intoleranti cu coruptia. Inclusiv "calitatile" ministrilor prezentati de Pareto pot fi descoperite la unii dintre la ministrii zilelor noastre.

V. Pareto crede ca oamenii actioneaza miscati mai mult de pasiune decat de ratiune pentru ca se supun propriilor instincte, inainte de orice. De aceea, reactiile lor, atat ale celor din clasa guvernata, cat si ale celor din clasa guvernanta, nu sunt totdeauna cele la care ar trebui sa oblige morala. Asadar, in istorie orice transformare este superficiala, deoarece nimic nu se transforma in profunzime si aceleasi pasiuni revin mereu. Istoria demonstreaza ca omul nu se schimba si ca, in ultima instanta, o transformare in profunzime nu exista. Franco Monteforte afirma: "Daca ideologiile nu au aproape niciodata vreo validitate logica, din momentul in care sunt acceptate de oameni pe baza sentimentelor si pe baza rationamentului, au, in schimb, o importanta functie practica, aceea de a constitui o justificare mai mult sau mai putin eficienta a pasiunilor si instinctelor unui grup, ale unei clase, ale unei elite."

Pentru Pareto, istoria nu este decat o lupta intre elitele care aspira la putere ca sa-si satisfaca propriile pasiuni si interese, iar echilibrul este mentinut doar datorita circulatiei. Sarcina de a scrie istoria va reveni apoi elitelor care castiga din aceasta infruntare, adica invingatorilor. O parte esentiala din Tratat priveste insa religia, de care s-a folosit pentru a-si prezenta tezele referitoare la unele motivatii care stau la baza actiunilor umane, dar fata de care Pareto a mentinut o oarecare distanta, pentru a demonstra ca este adeptul metodei logico-experimentale. "Sunt un ateu al tuturor religiilor si al tuturor metafizicilor; dar un ateu care recunoaste marea valoare pe care o au pentru societate religiile si metafizicile" s-a autodefinit Pareto, care a punctat si in Tratat ca dispretuieste teoriile care se autodefinesc "umanitare", "metafizice" sau "crestine" si "marxiste" si ca refuza "propaganda ideologiilor". Atitudinea sa critica fata de religii a fost constanta si sistematica, mergand pana intr-acolo incat sa ceara sa fie inmormantat fara ceremonii religioase. "Noi oamenii de stiinta -spunea Pareto - trebuie sa ne preocupam de ceea ce exista si nu de ceea ce ar trebui sa existe." Nu va ezita insa sa recunoasca utilitatea religiei pentru efectele sociale, singurele experimentale si, deci, demne de atentia unui cercetator, ele reprezentand "cimentul indispensabil pentru orice fel de societate umana".

La Pareto este important nu numai ce sustine, ci si cum formuleaza ideile si explicatiile sale. Unii exegeti l-au acuzat pe ganditor ca foloseste un limbaj criptic, dificil de inteles chiar si de catre initiati, altii ca nu a folosit o structura bine definita, iar altii spun ca are limbaj mai mult de romancier decat de sociolog. Giuseppe Pontiggia considera ca Pareto are o "precizie chirurgicala in taietura aforistica" si ca taie realitatea sociala pentru a-i arata partile cele mai ascunse si inaccesibile. "Pentru a fi mare scriitor - spunea Pontiggia - nu e necesar, cum cred multi, sa fii romancier, ci sa ai un limbaj de scriitor. Iar Pareto e mare scriitor acolo unde e lucid, implacabil si fiindca pune in limbajul sau o agresivitate, o forta, o energie, un pathos care comunica emotii si care se gaseste doar la scriitorii mari."

Chiar daca astazi nu este recunoscut la adevarata sa valoare, Pareto ramane unul dintre reprezentantii generatiei de aur in sociologie, contributiile sale stiintifice asezandu-l alaturi de Emil Durcheim, Herbert Spencer, Max Weber, Gabriel Tarde s.a. Sociologul italian are meritul de a fi dezbatut si dezvoltat problematica teoriei elitelor si circulatiei lor intre diferitele straturi sociale, de la care s-au inspirat toti sociologii importanti care au urmat, indiferent daca i-au adus critici sau elogii. Fara ochiul sau de observator atent si cercetator riguros, nu intotdeauna insa cu rezultate notabile, am intelege mult mai putine lucruri despre istoria si viata sociala a Italiei si Europei de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX -lea, despre socialism, despre fascism, despre nationalism si despre razboaiele mondiale.