SARACIE SI INEGALITATE

In fiecare societate exista oameni saraci si oameni bogati; cresterea saraciei este comuna tarilor in tranzitie, fiind de regula insotitor al proceselor de reforma. In ciuda bunelor intentii al reformelor acestea se soldeaza cu victime destul de multe.

1. CUANTIFICAREA SARACIEI

Desi in ultima perioada s-au inpus numeroase metode de si solutii de masurare a saraciei, in practica teoriei economice se impune necesitatea reconsiderarii saraciei prin prisma acesteia ca un mod complex de viata. Conceptul saraciei vizeaza construirea unui model al individului care sa includa o ordonare a nevoilor si aspiratilor sale pe baza pe baza functiei de utilitate individuala, dar si a unui model comportamental prin abordarea inegalitatilor intre indivizi, ca talent , dotare intelectuala, etc.

Din punct de vedere teoretic, masurarea saraciei presupune calculul unui indicator al bunastarii indivizilor , utilizat pentru ordonarea populatiei sau esantionului de la cel mai sarac individ catre cel mai bogat individ si stabilirea unui prag al saraciei, exprimat ca nivel al indicatorului de bunastare care separa populatia in saraci si non-saraci.

M. Didier relua o idee mai veche , aratind ca inegalitatea se cumuleaza pe o traiectorie circulara[1]: in fiecare etapa a vietii, o pozitie sociala mai avantajoasa da start da mai putine sanse de reusita, iar sansele de reusita mai mici reduc speranta de promovare sociala .

Inegalitatea porneste de la impartire si redistribuire. Redristribuirea se poate face in functie de nevoi in viziunea lui Marx, corespunzind celei de-a doua faze a socialismului, cind munca devine sensul vietii, sau asa cum apare in studiul inegalitatii la Sen, care acentueaza asupra ideii de umanitate: "principiul nevoii trebuie sa aiba prioritateasupra principiului recompensei ca o baza de distributie, careia ii apartine si conceptul de inegalitate"[2]. Marx remarca al doilea principiu de redristribuire pe baza rezultatelor obtinute(principiul recompensei) pe care il asociaza analizei exploatatieidesi recunoaste superioritatea primului principiu.

In practica, fiecare dintre cele trei cerinte - masurarea indicatorului de bunastare, determinarea pragului de saraciei si a scalei de echivalenta-ridica probleme conceptuale. Singurul lucru asupra caruia expertii in domeniu sunt de acordeste caracterul normativ al masurarii saraciei. Oricat de sofisticate ar fi metodele de masurare a saraciei, bunastarea indvizilor se masoara printr-un indicator care aproximeaza fenomenul, iar pragul de saracie sau scala de echivalenta se bazeaza pe judecatile de valoare a expertilor.

Cei mai utilizati indicatori ai bunastarii gospodariilor sunt consumul si venitul curent.Pentru masurarea nivelui de trai am utilizat indicatorul 'cheltuieli de consum al gospodariei', construit pe baza datelor culese in cadrul Anchetei Integrate in Gospodarii( AIG ). Nivelul de traial gospodariilorpoate fi masurat prin mai multi indicatori, monetari si nemonetari.Dintre cei nemonetari, indicatorii folositi sunt cei referitori la starea de sanatate, conditiile de habitat, cele de locuit sau dotarea de bunuri de folosinta indelungata a gospodariei; dintre indicatorii monetari cei mai des utilizati sunt nivelul veniturilor, celtuielilor sau cei ai averii. Caracterizarea din prisma indicatorilor monetari a gradului de saracie al populatieilimiteaza intr-o oarecare masura analiza acestui fenomen complex , deoarece nu tine seama de toate disponibilitatile materiale ale gospodariilor.

Conditiile de locuit, posesia bunurilor de folosinta indelungata sau stocurile in bani si in natura sunt luate in considerare numai in masura in care acestea se reflecta in veniturile si cheltuielile gospodariilor. Astfel, faptul ca aproximativ 95% din gospodarii detin locuinta in proprietate personala, degreveaza marea majoritate a populatiei de cheltuieli, altfel obligatorii privind plata chiriei. In medie , bugetul lunar al unei gospodarii este afectat doar in propoprtie de 0,2% de acesta categorie de cheltuieli. Desi per ansamblu au o pondere redusa, gospodariile care locuiesc cu chirie constituie o o categorie aparte, defavorizate din punct de vedere al efortului financiar, fiind cele care au inchiriat locuinta de la particulari.

Am preferat utilizarea cheltuielilor de consum ca indicator de bunastare in locul cvenitului din trei motive. In primul rand, din punct de vedere teoretic cheltuielile de consum reflecta mai bine conceptul economic al venitului permanent. AIG culege informatii detailate privind consumul gospodariilor, inclusiv autoconsumul care este o sursa deosebit de importanta atat pentru venitul, cat si pentru consumul gospodariilor din Romania, rezultand un indicator robust la comparatiile din gospodarii cu niveluri diferite ale autoconsumurilor.

In al doilea rand, ancheta nu surprinde corect veniturile gospodariilor. AIG inregistreaza venitul si consumul gospodariilor din luna precedenta sondajului, fapt care trunchiaza informatia privint venituriile sezoniere, precum cele agricole sau din constructii, facand-o inutilizabila. De exemplu, venitul agricol al gospodariilor este realizat in special in lunile de toamna,dar corespunde activitatii desfasurate pe intreaga perioada a anului agricol. Aceiasi gospodarie de agricultori va fi inrregistrata ca fiind bogatadaca va fi intervievata in lunile de toamna sau saraca daca va fi intervievata in perioada de iarna sau primavara. In al treilea rand, s-ar putea ca datele privind venutul gospodariilor sa nu fie raportate cu aceiasi acuratete ca si celtuielile de consum.

Pentru comparabilitatea cheltuielilor de consum intre gospodarii de dimensiuni diferite, am procedat la normalizarea lui, prin impartire la numarul de echivalenti adulti ai gospodariei, precum si la exprimarea sa in preturi constante, in timp si pe medii de rezidenta. Scala de echivalenta utilizata a fost fundamentata pe normativele de consum alimentar, recomandate de nutritionistii romani, necesarul de calorii variind in functie de varsta si sex (Tabelul 1).

Tabelul 1

Scala de echivalenta a "nutritionistilor"

Sursa: Wagner si Chirica (1998)

Dotarea locuintelor cu instalatii si dependinte reliefeaza de asemenea o serie de disparitati ale conditiilor de viata ale populatiei, permitand indentificarea anumitor categorii defavorizate. Practica empirica a aratat ca nivelul ridicat de consistenta din diferite masuri ale nivelului de trai, dar cosacrat ca masuri precise-indicatorii monetari. Experienta anchetelor in gospodarii a demonstrat ca, in cele mai multe cazuri, veniturile declarate au un anumit grad de subestimare, mult mai relevante pentru studierea nivelului saraciei fiind cheltuielile individuale efectuate pentru satisfacerea nevoilor curente.

Un aspect oarecum particular al metodologiei de calcul al nivelului de saracie utilizat in Romania este scala de echivalenta utilizata, bazata exclusiv pe necesarul caloric al unei persoane in functie de varsta si sex. Cheltuielile alimentare reprezinta circa 60 % din cheltuielile de consum ale gospadariilor , deci o astfel de scala cuprinde esentialul. Nivelul saraciei estimat cu scala de echivalenta recomandata de nutritionistii romani este, pentru anumite grupuri sociale , mai redus decat cel per capita. Scala de echivalenta utilizata acorda o pondere mai mica copiilor, femeilor si varstnicilor, aceste categorii sociale vor atinge acelasi nivel al bunastarii ca si un adult cu un nivel mai redus al cheltuielilor de consum.

Pentru masurarea saraciei s-a folosit ca indicatori principali numarul saracilor, rata saraciei, si deficitul de consum, adaugandu-se al acestia alti doi indicatori din clasa celor propusi de Foster, Greer si Thorbecke (1984) si anume profunzimea saraciei si severitatea saraciei. Rata saraciei (PO) reprezinta procentul persoanelor aflate sub pragul de saracie din totalul populatiei. De exmplu, o rata a saraciei de 25% indica faptul ca una din patru persoane este saraca. Deficitul de consum reprezinta diferenta dintre pragul de saracie si consumul mediu al populatiei sarace, ca procent din pragul saraciei si consumul mediu al populatiei sarace cu 20 % mai mic decat pragul de saracie. Desi deficitul de consum constituie un indicator relativ bun pentru masurarea adancimii saraciei, o serie de autori ( Ravallion, 1992) recomanda utilizarea in acest scop a indicelui de profunzime a saraciei, rezultat ca produsul dintre deficitul de consum si rata saraciei. Indicele de profunzime a saraciei poate fi interpretat ca o medie ponderata a deficitului de consul la nivelul intregii populatii. O a doua interpretare care poate fi data acestei masuri este aceea de raport intre costul minim al reducerii saraciei prin focalizarea cheltuielilor spre populatia saraca si costul maxim , prin acordarea unei sume egale cu pragul de saracie al fiecarui individ. Severitatea saraciei este de asemenea un indicator care atribuie ponderi ridicate celor mai saraci dintre saraci, comparativ cu cei care sunt aproape de pragul saraciei, scotand in evidenta simultan atat profunzimea saraciei, cat si inegalitatea dintgre gospodariile sarace.

Importanta fenomenului saraciei este foarte mare din perspectiva macroeconomica , utilizand doi indicatori pentru a evalua acest aspect si anume , unul care surprinde costul eradicarii saraciei si un altul care surprinde relatia dinamica dintre saracie si crestera economica. Asa deci deficitul total de consum reprezinta suma tuturor deficitelor de consum, exprimata in procente din PIB. Acest indicator cuantifica efortul fiscal minim necesar pentru eradicarea saraciei in ipoteza tintirii perfecte: fiecare sarac primeste de la stat un transfer egal cu deficitul sau de consum.

SARACIA ROMANILOR IN PERSPECTIVA INTERNATIONALA

Pentru a putea plasa Romania in contextul international in cea ce priveste saracia am utilizat indicatorii de saracie regionala calculati de Chen si Ravallion (2000) in functie de un prag de saracie lucie , care clasifica drept sarace toate persoanele traind cu mai putin de un dolar pe zi. Pragul de saracie este foarte scazut, indicand malnutritia, o puter de cumparare ce nu poate asigura satisfacerea necesitatilor alimentare de baza. Utilizand aceeasi metodologie, am facut estimari asemanatoare pentru Romania pe baza datelor furnizate de AIG pentru anul 1997. Pentru compararea inegalitatii, am utilizat estimari recente pentru coeficientul Gini pentru Romania si estimarile regionale prezentate de Deininger si Squire .

In 1997, numai 1,9 % din populatia Romaniei traiau cu mai putin de un dolar PPC pe zi. Toti acesti saraci au avut un nivel al consumului apropiat de acest prag de saracie, fapt ilustrat de un deficit de consum de numai 0,3 % (Tabelul 2). Aceasta inseamna ca malnutritia, unul dintre cele mai dureroase semne ale saraciei, este un fenomen cu totul margimanal in Romania. Sub cadrul acestui aspect Romania, ca si alte tari din Europa Rasariteana, Asia Centrala, Orientul Mijlociu si Nordul Africii, se deosebeste de restul lumii, prin faptul ca atat numarul celor saraci, cat si deficitul de venit/consum sunt destul de reduse.

Malnutritia reprezinta un flagel extins in alte parti ale lumi, precum Asia de Sud, Asia Rasariteana si zona Pacificului. Asadar reducerea semnificativa a activitatii economice si nivelul de trai in Romania in deceniul de tranzitie nu a impins nivelul de trai a celor relativi saraci atat de jos incat sa duca la malnutritie. In parte, absenta aproape totale in Romania poate fi asociata unei inegalitati reduse; desi a crescut cu aproximativ 50% fata de nivelul de egalitate aproape perfecta inregistrat in perioada de planificare centralizata, inegalitatea in Romania este la nivel mediu al regiunii careia ii aprtine unul dintre cele mai scazute din lume.

Tabelul 2

Saracia lucie si inegalitatea in Romania si in lume (1998) la 1 dolar SUA la PPC din 1985

SURSA: Chen si Ravallion (2000) pentru saracie, Deininger si Squire (1996) pentru inegalitate

NOTA: Saracia este calculata ca medie regionala (ponderata cu populatia) in functie de un prag de

saracie absoluta de 1 dolar SUA pe zi pe cap de locuitor

Din perspectiva politicii economice, mult mai interesata este comparatia dintre Romania si alte tari in tranzitie, avand in vedere mostenirea comuna si procesul de reforma experimentat in ultimul deceniu. Pentru a reflecta nivelul mai ridicat al venitului pe cap de locuitor al economiilor in tranzitie, un studiu recent al Bancii Mondiale (2000) utilizeaza praguri de saracie mai ridicate, de doi respectiv patru dolari pe adult echivalent, la paritatea puterilor de cumparare din 1990[6].

Dintre tarile Europei Centrale si Rasaritene, Romania are cea mai ridicata rata a saraciei cu exceptia Albaniei . Circa 44 % din populatia Romaniei traiau cu mai putin de 4 dolari, iar aproape 7 % traiau cu 2 dolari pe zi pe adult, aceste doua cifre indica implicit un cost ridicat de eradicare a saraciei apreciat la peste 5 % din PIB in ipoteza directionarii perfecte a fondurilor catre saraci si a absentei costurilor administrative.

Trei factori concura la plasarea Romaniei pe un nedorit loc de frunte in ceea ce priveste nivelurile saraciei intre tarile din Europa Centrala si de Est, si anume:

a)      diferentele de venit pe cap de locuitor si distributia venitului datand din perioda dinaintea tranzitiei

b)      performantele slabe inregistrate in domeniul cresterii economice

c)      cresterea inegalitatii in cei 10 ani de tranzitie

Legatura dintre performantele in domeniul cresterii economice si succesul combaterii saraciei este bine cunoscuta. Dintre tarile in tranzitie, cele care au aplicat consecvenct reforme structurale cuprizatoare in sfera sistemului de stimulente economice, a schimbarii structurii de proprietate si constructii institutionale au reusit sa-si reduca economiile pe traiectoria cresterii durabile.