Metode de cercetare in domeniul socioumanismului

Metode de cercetare in domeniul socioumanismului

Observatia

Disciplinele socioumane folosesc in principal cinci metode fundamentale de investigare a universului empiric:

- experimentul; - observatia (propriu-zisa);      - analiza documentelor; - ancheta; - interviul.

1. Observatia. Taxonomie si caracteristici. Observatia de tip cantitativ.

Observatia reprezinta metoda primara si fundamentala in cunoasterea realitatii inconjuratoare. In activitatile practice curente, oamenii observa, fac comparatii si isi organizeaza viata in functie de aceste informatii. Toate stiintele naturii au debutat cu observatii riguroase de la care s-a trecut apoi la experiment, alaturi de care, insa, observatia, ca metoda specifica, continua sa fie una principala.

In domeniul socioumanului, fiind actori si constructori ai lui, prin definitie, noi observam tot timpul, suntem "condamnati" la a observa ce se intampla in jurul nostru. Desi vazul este, desigur, elementul central al procesului observational, observatia ca mecanism psihologic este o activitate complexa, plurisenzoriala, fiind insotita automat de procesarea informatiilor la nivel abstract (prin rationamente si interpretari implicite). Putem vorbi, asadar, apropo de clasificarea observatiei, de o observatie spontana, la nivel cotidian, fara o intentie specifica. In acelasi cadru al vietii sociale practice, constatam si observatii intentionate nesistematizate, facute cu scopul de a intelege un fenomen sau o situatie, dar fara un studiu aprofundat. Ele se mai pot numi si impresionistice. As include aici atat pe cele ale oamenilor obisnuiti, de genul "du-te intai sa vezi ce se intampla", "observa cum e acolo", cat si ale unor profesionisti, care prin natura activitatii lor - ziaristi, reporteri etc. - recurg si la o documentare "la fata locului". Evident ca intre cele doua forme de observatie impresionistica subzista desebiri in ce priveste pertinenta constatarilor si, mai ales, importanta lor sociala - impactul celei de-a doua prin mass-media fiind considerabil. Cand observatia este realizata cu scopul expres de-a culege date cu caracter stiintific, cu mijloace specifice si de catre persoane cu pregatire speciala, ea se numeste stiintifica sau sistematica. Intre observatia spontana, impresionistica, si cea stiintifica (sistematica) exista diferente de esenta, dar primele doua nu trebuie bagatelizate cu prea mare usurinta, si aceasta nu numai din motivul ca ele constituie piesa de baza a deciziilor si activitatilor in viata mundana, ci si pentru ca sunt un potential rezervor de sugestii, idei si ipoteze ale cercetarii sistematice (inclusiv ale experimentului si anchetei). Neindoielnic, pe de alta parte, ca in cazul autenticului cercetator al socioumanului, observatia spontana si impresionistica are intotdeauna alte conotatii de cunoastere fiind oarecum automat pusa in slujba interesului stiintific.

In cadrul observatiei de tip stiintific (sistematic) se disting doua mari tipuri: observatia structurata (cantitativa) si observatia nestructurata (calitativa), care indeobste este cea participativa. prima presupune o grila de categorii comportamentale dinainte stabilita , actul observational constand in clasarea in respectivele categorii a materialului empiric vizat. In formele mai pretentioase, observatia de tip cantitativ lucreaza cu scheme (legaturi) de variabile, urmand testarea acestora in conditii de viata reala si nu de laborator, ca fenomen provocat. Observatia participativa, de tip calitativ, inseamna studierea "din interior" a unei comunitati, prin participarea pe o perioada mai lunga de timp - la activitatile ei, fara a avea o schema prestabilita de categorii sau ipoteze stiintifice, aceasta urmand a fi elaborata pe parcursul cercetarii sau la sfarsitul acesteia, tintind inspre descrieri si explicatii cat mai complexe si integrale.

In toate variantele ei, si cu precadere in cea calitativa, observatia are urmatoarele caracteristici relevante, care reprezinta si avantajele ei comparativ cu alte metode:

Prin ea se inregistreaza comportamentul efectiv al oamenilor, ceea ce realmente ei fac, si nu numai ce spun ca fac, or, se stie bine ce diferenta enorma poate fi intre fapte si relatarea lor (prin chestionar si interviu).

Comportamentul indivizilor este studiat in context natural, adica: este surprinsa multitudinea de factori ce determina si conditioneaza actiunile si interactiunile umane: e posibila descrierea si explicarea vietii sociale ca proces viu, unde factorii si "variabele" - obiective-structurale si de ordin subiectiv-simbolic - se influenteaza reciproc pe axa timpului, inclusiv dupa mecanisme de feed-back, de retroactiuni si retrocorectii, ceea ce nu e depistabil prin celelalte metode ale investigatiei socioumane.

Fiind, de regula, nonobstructiva (nu provoaca raspunsuri), si, in general, de lunga durata, observatia priveste actiunile si interactiunile firesti, comportamentul obisnuit al subiectilor, tipic pentru viata cotidiana si nu artificializata de experiment (sau interviu si ancheta).

Mai cu seama observatia participativa angajeaza si folosirea altor metode, in particular interviul si analiza de documente.

Principalele probleme pe care le ridica observatia structurata (de tip cantitativ) pot fi formulate astfel:

Cu toate ca sistemul de codare prealabil, ce poate cuprinde categorii propriu-zise (scale nominale), dar si scale de evaluare comportamentale si atitudinale (scale ordinale), reprezinta operationalizarea unor concepte si ipoteze si are - de regula - in spate cercetari anterioare, el este pandit de pericolul ca:

a. sa fie prea detaliat, si atunci scade mult validitatea de continut, fiindca se pierde, se dizolva esenta conceptelor operationalizate;

b. sa fie prea stans, sumar, si atunci poate da nastere la un mai mare arbitrar in incadrarea comportamentelor intr-o clasa sau alta, micsorandu-se fidelitatea.

De altfel, desi standardizarea in observatia cantitativa s-a introdus tocmai pentru a inlatura caracterul "impresionist" (subiectivist) - pe care cantitativistii il atribuie nu doar observatiei cotidiene, ci si celei calitative - operatia de codare nu e ferita deloc de subiectivism. S-au constatat dezacorduri semnificative intre observatori (ai aceleiasi realitati) atat in ceea ce priveste numarul de unitati codate, cat si reprezentarile lor in categorii prestabilite. S-a remarcat, de asemenea. ca natura si calitatea (datelor de observatie) depind de reprezentarile observatorului despre grupul sau sistemul social in cauza, de pilda, daca el trebuie schimbat sau nu (Reiss, 1971).

Problemele suplimentare apar atunci cand prin observatia structurata se tinde la studierea unor realitati mai complexe si la relatia dintre planul comportamental si cel al subiectivitatii. Se ridica in acest fel serioase dificultati in stabilirea esantionului de comportament, a categoriilor de clasificare, a codajelor si a interpretarii secventelor concrete de conduita. Este vorba aici de doua laturi strans legate intre ele: pe de o parte, de a circumscrie unitatea comportamentala cu sens - pentru ca acelasi act de detaliu poate intra in diferite scheme integrate de conduita - si, pe de alta parte, de a vedea semnificatia acelei unitati pe planul constiintei, al reprezentarilor si intentiilor, al valorilor atitudinilor.

O metoda eficienta de operationalizare a interpretarii conexiunii dintre actele de conduita si registrul atitudinal il reprezinta tabelele de analiza comportamentala (apud Radu, 1974). Datele observatiei sunt condensate intr-un tabel cu doua intrari, in care intr-o parte se trec faptele de conduita, iar in cealalta, semnificatiile, atitudinile posibile dezvaluite de aceste fapte. Consemnandu-se (in casutele de intersectie) atitudinile exprimate de fiecare fapt de conduita, din tabel se desprind atitudinile care sunt confirmate mai des pe planul conduitei. Atasarea unei unitati comportamentale la o anumita atitudine se face in termeni de plauzibilitate, ceea ce poate fi mentionat in tabel prin marcaje diferite. Gradul de obiectivitate in interpretare sporeste prin consultarea mai multor observatori sau persoane care cunosc bine subiectii vizati.

Recurgand la grile de categorii, scari de evaluare, tabele de analiza, se ajunge la gruparea si sistematizarea datelor observatiei. Nu de mute ori este insa posibila depasirea nivelului taxonomic si calcularea unor indici si indicatori statistici.

Remarcile (critice) de mai sus la adresa observatiei de tip cantitativ vin din interiorul paradigmei pozitivist-cantitativiste, care solicita si din partea observatiei o mai mare rigoare (cuantificare). In comparatie cu observatia calitativista ea este mai riguroasa - se asigura validitatea si fidelitatea - si subiectivismul cercetatorului e mult mai bine temperat. Obiectia de fond care se aduce insa observatiei cantitativiste de catre calitativisti este ca ea "inghesuie" si fragmenteaza realitatea sociala atat de policroma, in categorii prestabilite, lasand pe dinafara dimensiuni si aspecte importante si neputand reda complexitatea si fluiditatea interactiunii umane.

2. Observatia de tip calitativ (participativa)

Diferenta majora a observatiei de tip calitativ, specifica cercetarilor etnografice, fata de cea cantitativista, nu consista, asadar, atat in aceea ca prima este "impresionistica", adica nu sistematizeaza materialul observat, si a doua e "stiintifica", cat in faptul ca sistematizarea si codificarea lui se face pe parcursul cercetarii, alegandu-se ceea ce este relevant pentru viata de ansamblu a colectivitatii sau pentru conturul fenomenului cercetat. Observatorii calitativisti " cauta tendinte majore, pattern-uri si stiluri de comportament" si se deosebesc deci de cei cantitativisti nu numai prin modul in care observa" dar si prin tipul de intrebari pe care le pun (Adler si Adler, 1994, p.378).

Grila de categorii si ipotezele generate au un caracter flexibil, fiind reluate si modificate in timpul derularii cercetarii prin confruntarea cu noi date.

Gradul de implicare al cercetatorului si raportul observatie-participare pot lua diverse forme, dintre care patru sunt mai importante : participant complet, participant ca observator, observator ca participant si observator complet (Gold, 1958). Dupa cum e usor de dedus, ultima ipostaza nu este observatie participativa, ci este observatia, de tip etnografic sau naturalistic, "din exterior", practicata si de Scoala de la Chicago, prin luarea de notite despre "tot ce se intampla", care ia astazi si in sociologie forma inregistrarii audio si video, fotografii, uneori combinandu-se cu alte metode si constituie pilonul "sociologiei vizuale", in care unii investesc o foarte mare incredere.

Principalele etape ale observatiei calitative pot fi descrise astfel:

Etapa initiala a observatiei, care, se intelege, e precedata de alegerea locului (settlement) cercetarii (scoala, localitate mica, etc.) si acceptarea de catre locuitori a cercetatorului, presupune mai intai o "inspectie generala" a contextului de cercetat. Ideea este ca cercetatorul trebuie sa apara fresh, fara scheme categoriale si ipoteze prealabile. Spre deosebire de confratii lor pozitivisti-cantitativisti, calitativistii nu vorbesc despre o faza prealabila de documentare in legatura cu locul si populatia selectata. Deschiderea epistemica maxima in etapa de inceput nu inseamna ca lipseste orice fel de ghidaj teoretic al observatiei. Niciodata faptele nu vorbesc de la sine, iar cercetatorul nu poate fi niciodata total naiv. El isi propune anumite intrebari generale, cum ar fi: "Ce se petrece, de fapt aici ?, "Ce ii face pe oameni sa se comporte astfel ?, "Pe ce principii implicite este organizat microuniversul lor social ?". De la observatia de ansamblu se ajunge astfel la o observatie focalizata pe anumite aspecte si dimensiuni ale practicilor si interactiunilor umane si, eventual, pe o anumita categorie de subiecti.

Odata fixat mai clar obiectivul investigatiei, urmeaza observarea si consemnarea minutioasa, care sa cuprinda referiri la trasaturile indivizilor, actiunile si interactiunile lor, aspecte de rutina si ritual, elemente traditionale si caracteristici institutional-organizatorice ale locului studiat. Deci, chiar daca se folosesc mijloace audio-vizuale de inregistrare, sunt indispensabile notitele, consemnarile de teren scrise. Aici se impun doua cerinte:

a) A nota minutios nu trebuie confundat cu a inregistra totul sau orice, deoarece asemenea material ar fi greu, daca nu imposibil de prelucrat si analizat. H. Wolcott (1990) remarca in acest sens: "Sarcina critica in cercetarile calitative nu este de a strange toate datele pe care le poti strange, ci de a putea citi cat mai mult din ce ai strans. Aceasta pretinde un examen constant de selectare a lor" (p.35);

b) Inclusiv calitativistii recunosc ca in consemnarile facute trebuie sa primeze descrierile si nu impresiile, sau, oricum, cele doua paliere sa apara distincte.

In etapa de observatie focalizata minutioasa, se contureaza un sistem de codare si unele ipoteze. Precizarea si consolidarea categoriilor si ipotezelor generative ar constitui cea de a treia faza. D. Silverman (1993) o numeste chiar "testarea ipotezelor". Deci aici, "testare" semnifica un proces flexibil de tatonari, completari, reveniri.

Se ajunge astfel la genul de observatie ce urmareste "saturarea teoretica a datelor", adica la constructia teoriilor intemeiate (grounded theory), ce leaga conceptele si teoriile intr-un intreg.

Relativ la etapele observatiei calitative, e de subliniat ca, pe de o parte, ele se suprapun considerabil, pe de alta parte, ca, desi observatia este "artileria grea" a investigatiei de teren, aceasta din urma inglobeaza, pe langa fazele observatiei, si alte aspecte si etape - in special cea de elaborare a raportului de cercetare.

Problemele si dificultatile - si incercarile de solutionare - ce se ridica in legatura cu observatia calitativa ar putea fi grupate in trei mari clase:

Cele de ordin epistemologic si metodologic se refera, in primul rand, la validarea si fidelitatea datelor culese. Am vazut ca si in cazul observatiei structurate, unde lucreaza cu instrumente standardizate, nu intotdeauna se obtine o mare constanta a rezultatelor, si cercetatorii isi fac griji vizavi de acuratetea datelor. Problema are desigur o acuitate mult sporita pentru observatia calitativa. Si din perspectiva calitativista se incearca unele solutii in a oferi credibilitate datelor observationale, printre care: folosirea de observatori multipli (preferabil de sexe si varste diferite) si a observatiilor repetate pe aceeasi realitate; testarea si modificarea grilelor categoriale in cadrul inductiei analitice si generarii teoriei intemeiate; folosirea in descrierile prezentate a unui asemenea stil incat sa transpuna cititorul in universul sociouman cercetat, sa creeze senzatia de verosimil si autentic.

In al doilea rand, si nu fara legatura cu cele de mai sus, conceptul observatiei calitative mizeaza pe caracterul natural, firesc, al comportamentului obisnuit al oamenilor. Or, prezenta cercetatorului poate afecta acest natural, inducand efecte in observatie, in doua directii majore: stiindu-se observati, subiectii, constient sau nu, isi denatureaza comportamentul; in cazul grupurilor mici, adaugarea a inca unei persoane (a cercetatorului) face ca situatia si interactiunile sa nu mai fie aceleasi pe care le presupune initial observatia.

Efectele acestea insa nu trebuie supradimensionate. Chiar in imprejurarea ca subiectul (sau grupul) este constient ca i se urmaresc actele de conduita, observatia - daca este de lunga durata - prezinta un caracter mai "obiectiv" decat tehnicile bazate pe autodescriere, deoarece cu cat repertoriul de manifestari este mai intins si timpul de expunere mai mare, cu atat se reduc posibilitatile de simulare si creste transparenta autenticului.

Observatiei calitative (participative) i se reproseaza ca este mult prea costisitoare (ca timp, personal calificat, financiar) in raport cu importanta sociala a rezultatelor obtinute. Si fara indoiala ca oricat entuziasm ar avea sociologii si antropologii, ei au nevoie si de sustinere materiala. Calitativistii sunt preocupati, de aceea, si de politica investigatiilor, atat in sensul cat si cum cercetatorii isi transpun crezurile in demersul lor stiintific, cat si de o politica ce priveste relatii cu institutii ce aloca fonduri si burse pentru cercetari.

Mai mult decat alte metode, observatia, in particular cea calitativa, angajeaza probleme etice. Mai ales atunci cand subiectii nu stiu ca sunt studiati. Iar cercetatorii recurg la a-si ascunde identitatea de cercetatori tocmai pentru a contracara "efectele de observatie". Chiar daca e greu de inchipuit ca oamenii nu isi dau seama ca sunt intervievati sau experimentati, in actul observational acest lucru se poate intampla si s-a intamplat.

Raspunsul la intrebarea daca cercetatorii au dreptul moral sa culeaga si sa publice informatii despre oameni si activitatile lor, fara ca acestia sa stie si sa fie de acord, nu este simplu. S-au formulat atat argumente in favoarea unor atari cercetari, cat si de interzicere a lor.

Conceptia interdictionala are ca argument principal dreptul oamenilor la viata privata si intimitate. La aceasta se adauga imprejurarea ca, de obicei, observatia deghizata se face in locuri si pentru activitati indezirabile social, ba chiar condamnabile. Exista, in acest fel, riscul ca prin cercetari si prin publicarea rezultatelor, ele sa focalizeze atentia publicului larg, si mai grav, a institutiilor punitive (politia, judecatoria).

Unul dintre argumentele pro, putin cam cinic, dar fara temei, este acela ca, in comparatie cu riscurile de transparenta, de "spionare" cotidiana la care suntem supusi frecvent, studierea noastra de catre persoane avizate, care acorda o mare atentie pastrarii anonimatului si secretului profesional, ofensele si raul produs sunt insignifiante. Complementar este argumentul ca in conditiile in care e asigurata protectia identitatii indivizilor, ceea ce nu se intampla intotdeauna in cazul politiei si al mass-media, cercetarile de acest fel fac lumina asupra unor "teritorii ignorate si intunecate" ale realitatii socioumane.

In concluzie decizia de a intreprinde sau nu cercetari de acest gen e bine sa fie luata pe baza cantaririi atente a raportului dintre beneficiile stiintifice si eventualele costuri pentru cei investigati. Iar daca decizia luata e in favoarea efectuarii crcetarii, se impun a fi respectate o serie de restrictii - consemnate in coduri deontologice ale asociatiilor profesionale din domeniul socioumanului. Aceste restrictii pot fi specifice sau generale, dintre ele cu totul importanta fiind aceea ca informatiile obtinute nu trebuie folosite in nici un fel impotriva celor de la care au fost obtinute si/sau la care ele se refera. Ea se aplica, evident, si la interviu, cu care, observatia participativa este mai intim asociata.