control social

V. conformare, devianta, echilibru social, grup social, manipulare, norma, organizatie, persuasiune, politica, propaganda, putere

1.  Intr-un sens general si comun, c.s. desemneaza procesul prin care o instanta (persoana, grup, institutie, asociatie sau organizatie) reglementeaza, orienteaza, modifica sau influenteaza comportamentele sau actiunile altei instante, ce apartine aceluiasi sistem, cu ajutorul unor mijloace materiale si simbolice, in vederea asigurarii conformitatii si pastrarii echilibrului specific sistemului. Functiile c.s. sint de prevenire, limitare sau eliminare a abaterilor de la normativitatea existenta. Acestea se realizeaza prin insusirea metodelor tipice pentru cultura sistemului si prin mecanismele institutionale care recompenseaza sau sanctioneaza conformitatea sau devianta fata de norme.
2. Intr-un sens mai specific, c.s. este rezultatul raporturilor de interdependenta dintre elementele unui sistem si al determinarii componentelor de catre sistemul caruia ii apartin. Aceasta acceptiune a fost consacrata ca urmare a progreselor facute in aplicarea analizei sistemice si a celei cibernetice in sociologie (R. Boudon, 1982). Atentia se concentreaza asupra posibilitatii de aparitie a unor situatii critice in functionarea unui sistem, care tind sa-i tulbure identitatea sau coerenta, si asupra tensiunii interne spre conservarea consistentei sistemului prin indepartarea, evitarea sau corectarea raporturilor sau pozitiilor care-i ameninta integritatea sau echilibrul. Sanctiunile sociale, pozitive sau negative, apar astfel ca acele mecanisme ale c.s. prin care se conserva integritatea normelor, se penalizeaza actiunile si se incurajeaza conformitatea. In functie de mijloacele sau instrumentele utilizate se distinge intre c. prin constringere (coercitiv) si c. psiho-social sau persuasiv.

♦ C. coercitiv este realizat de institutiile juridice si de cele investite cu asigurarea ordinii publice (L. Althusser le numeste "aparate represive ale statului') cu ajutorul unor mijloace de forta sau t de amenintare cu forta (fizica sau simbolica). Se exercita asupra acelor actiuni sau comportamente care se afla sub incidenta delincventei si criminalitatii sau care sint apreciate ca pericole importante pentru ordinea sociala si de stat.

♦ C. psiho-social consta in reglementarea si coordonarea actiunilor individuale sau de grup cu mijloace institutionale (formale) sau informale. C. formal consta in definirea si instituirea de norme impersonale, insti-tutionalizate in regulamente sau coduri, de regula scrise de catre asociatii sau organizatii sociale. Ele precizeaza drepturi si obligatii ale membrilor, recompense si pedepse (sau sanctiuni pozitive si negative), cadrul organizatoric etc. Menirea normelor regulamentare este tripla: coordonarea actiunilor individuale pentru realizarea scopurilor comune, minimalizarea surselor de conflict, perpetuarea asociatiei sau organizatiei. Coordonarea se refera la generarea de actiuni colective, distributia in timp a actiunilor individuale sau colective in functie de o ordine a prioritatilor si a valorilor, integrarea eforturilor individuale in vederea maximizarii unei functii-obiectiv comune. C. formal sau institutional tinde nu numai catre reglementarea, ci si spre standardizarea conduitelor instrumentale (productive) si expresive ale oamenilor sau grupurilor, perpetuind astfel ordinea sociala.

Unele institutii (cum ar fi cele stiintifice, artistice sau de comunicare) se concentreaza mai ales asupra coordonarii actiunilor, evitind producerea de efecte de standardizare a conduitelor productive si expresive. In general, c. formal face tranzitia dinspre c. coercitiv spre cel informal. C. informai se realizeaza mai ales la nivelul rolurilor sociale dintr-un sistem si se manifesta in mod implicit in cadrul interactiunilor. El este rezultatul socializarii in cadrul normativitatii sociale existente si al invatarii sociale, adica al interiorizarii sistemului de norme, de modele de comportare si atitudini tipice pentru o societate.

♦ La limita, c. informal se manifesta ca autocontrol, respectiv ca reglementare rationala de catre o persoana, prin efort constient sau voluntar, a propriilor comportamente si relatii. Autocontrolul presupune alegerea preferentiala dintr-un evantai de cursuri alternative de actiune. Preferinta este insa circumscrisa normativ in jurul cursun or acceptabile de actiune, in virtutea reactiei naturale a omului de a evita starile de tensiune generate de incalcarea unei norme, autocontrolul avind astfel si o dimensiune formala. Totusi, nicicind o persoana nu isi poate controla integral propria conduita, nici macar temporal, datorita interventiei incertitudinii generate de actiunile altora sau de imprejurarile sociale. Ceea ce intr-un context de imprejurari apare ca autocontrol este partial rezultatul influentei sociale exercitate de altii in situatia sociala concreta sau al interiorizarii c. exterior exercitat anterior.

♦ In general, eficacitatea c.s. depinde de completarea reciproca a c. informal cu cel formal si a acestora cu c. coercitiv. Exercitarea exclusiva a unei singure forme de c. nu s-a dovedit a asigura conformitatea, echilibrul sau ordinea sociala a unui sistem. Societatile moderne au tins catre accentuarea c. psiho-social si in special a celui informal, c. coercitiv intrind in functiune atunci cind ultimul s-a dovedit ineficace. Trebuie spus ca tendinta de raportare exclusiva a c.s. la domeniul sanctiunilor pozitive sau negative pentru asigurarea conformitatii si conservarea ordinii sau echilibrului sistemic este problematica din cel putin doua puncte de vedere, in primul rind, au ramas inca destul de obscure mecanismele de asigurare a conformitatii prin aplicarea de sanctiuni. In multe explicatii ale acestui proces se invoca tendinta de determinare stricta a actiunilor individuale de catre mediul social integrator si se opereaza cu un gen de psihologism ingust utilitar, poate chiar naiv. De exemplu, se considera ca individul se conformeaza unei norme pentru a evita sanctiunile care sint privite ca simple consecinte ale actiunilor intreprinse. C.s. ar avea o natura similara cu modul in care se exercita efectele legilor fizice asupra comportamentului (daca cineva s-a fript o data cu focul va evita a doua oara flacara). Totusi evenimentele sint anticipate de catre oameni. Ei pot interveni in producerea si derularea lor, modificindu-le, partial sau total, cursul; unele evenimente se pot dovedi favorabile pentru un timp si nefavorabile in alte conditii sau contexte. Numai un numar foarte redus de sanctiuni pozitive sau negative sint absolut eficace. Conformitatea este astfel un produs partial si precar al sanctiunilor, iar c.s. se exercita mai mult in forma implicita a relatiilor de interdependenta autoreglatoare dintr-un sistem. In al doilea rind, c.s. exercitat de societate nu poate fi privit numai din perspectiva exterioara individului. Exista o autonomie individuala construita in insusi procesul de socializare si manifestata prin capacitati de instituire a eului pe scena vietii sociale, de autorealizare sau de cooperare la propria devenire. C.s. implica o reciprocitate interindividuala si o coordonare a ceea ce este exterior cu ceeace este specific autonomiei personale. In felul acesta, el este nu numai limitativ ci si incitativ, asociind constringerile exterioare si colective cu initiativele si resursele individuale.

♦ Forma sau mecanismul de exercitare a c.s. depinde si de modul de distribuire a puterii intr-un sistem social si de necesitatea de autoreglare specifica acestuia. Puterii politice ii sint intotdeauna asociate mijloace de c., iar forma de exercitare a acestuia depinde de gradul de consolidare a puterii. Atunci cind ordinea de putere existenta este amenintata, pentru restabilirea sau mentinerea ei intra in functiune mijloacele de c. coercitiv, pe cind in situatii de stabilitate relativa sau accentuata se exercita cu predilectie c. psiho-social. In felul acesta c.s. este un mecanism de autoreglare a echilibrului sistemului social. In functionarea acestui mecanism intervine si "toleranta' sociala fata de abaterea de la norma. Intre idealitatea normativa si practica sociala conforma normei exista un spatiu al devierilor relative produse de varietatea "interpretarilor' individuale (B. A. Williams, 1973; J. Elster, 1979). Instituirea unui c. rigorist ingusteaza pina la eliminare astfel de devieri sau interpretari si multiplica instantele de c. formal si coercitiv (E. Goffman, 1959, 1974) intr-o ierarhie autogenera-toare. Apare astfel forma de super-c.s. In care, pe linga mijloacele obisnuite, apar tehnici speciale (privilegii sau represiuni, persecutii si teroare sau adulare si exemplificare) de eliminare a tolerantei si exercitare a c. formal si coercitiv. Instantele de c. se supraetajeaza, in general, toleranta se asociaza cu responsabilitatea subiectiva si cu autocontrolul, dovedindu-se functionala pentru mecanismul de autoreglaj al sistemului.

♦ Intensitatea c.s. variaza istoric, iar in cadrul aceleiasi epoci de la o societate la alta (K. Marx, E. Durk-heim). Antropologii au demonstrat ca in unele societati primitive exista o intreaga panoplie de mijloace formale de c.s., pe cind in altele lipsesc cu desavirsire (E. E. Evens-Pritchard, M. Fortes, 1940). Variatii importante in exercitarea c. apar si in functie de tipurile de institutii sau organizatii analizate (B. Bernstein, 1985; P. Bourdieu, 1984, I. Szczepanski, 1970). Studiul c.s. a detinut preeminenta in teoriile schimbului social (Q. Homans, 1958, 1974; J. Rawls, 1971; J. W. Thibaut, H. H. Kelley, 1959; A. Kuhn, 1974; P. Ekeh, 1974; R. M. Emerson, 1976; H. C. Bredemeier, 1978). Urmarind sa releve logica actiunii, interactiunii si relatiei sociale in care se fac astfel de schimburi de bunuri, semnificatii etc. care concura la maximizarea beneficiilor si minimizarea costurilor, teoreticienii acestui domeniu au sistematizat formele de c. implicit sau tacit care intervin in procesul relationarii interindividuale. Se poate spune, pe de alta parte, ca problemele c.s. sint prezente in orice teorie sociologica, fie ca este preocupata de conditiile generarii si mentinerii ordinii sociale existente, fie ca se concentreaza asupra proceselor schimbarii sociale (T. B. Bottomore, 1972). LV.