CRIZA EDUCATIEI SI REFORMA IN INVATAMANT

criza educatiei si reforma in invatamant

Structura temei:

1. Cauze si manifestari ale crizei invatamantului

2. Obiective ale reformei invatamantului

3. Limitele invatamantului romanesc

4. Situatia minoritatii romilor. Segregare in sistemul de educatie

1. Cauze si manifestari ale crizei invatamantului

Lansata spre sfarsitul anilor 60 si amplificata in anii 70, ideea crizei educatiei[1] semnifica existenta unei inadecvari fundamentale intre educatie si societate, ce solicita actiuni pentru transformari de amploare in domeniul educational. Philip H. Coombs, cel care lanseaza sintagma "criza a educatiei" in 1968, semnaleaza existenta unor disproportii intre cererea si oferta de educatie, intre resursele alocate si cele necesare educatiei, intre educatia scolara si cea non-scolara, caracterul invechit al planurilor si programelor, al metodelor si structurilor organizatorice din invatamant.

In anii ce au urmat s-au desfasurat numeroase studii ce releva si alte limite ale invatamantului. Sintetizand, nemultumirile legate de invatamantul actual si ideea crizei deriva, in principal, din urmatoarele:

incapacitatea invatamantului de a oferi o autentica egalitate a sanselor, desi aceasta era considerata conditia indispensabila a scolii societatii democratice; cercetarile demonstreaza influenta statusului familial atat asupra succesului scolar, cat si asupra statusului ocupat de tanar. Schimbarile din domeniul familial au surprins, oarecum, nepregatit sistemul de invatamant. In S.U.A., cuplurile concubine reprezentau in anul 1992 aproximativ 5% din familiile americane, 20% dintre acestea sunt familii cu un singur parinte, iar 5% nu au dorinta de a avea copii. Asadar o treime dintre familiile americane sunt atipice, un procent semnificativ, pe care invatamantul trebuie sa-l aiba in vedere.

pierderile semnificative inregistrate pe parcursul procesului de invatamant, datorate lipsei de motivatie si autoeliminarii grupurilor defavorizate; factiunea eliminata nu se distribuie intamplator, ci pe diverse categorii sociale.

incapacitatea sistemului educational de a pregati tanarul contemporan pentru solutionarea problemelor cu care se confrunta.

inadecvarea structurilor si continuturilor la dinamica schimbarilor si la finalitati; inertia sistemului in raport cu dezvoltarea economica; abordarea clasica a problemelor, monumente literare, sinteze grandioase nu dau rezultate. Sarcina educatiei este sa dezvolte autoexprimarea si spiritul critic, sa invete cum sa invete, sa dezvolte aptitudinea de a judeca corect, de a stapanii un subiect, de a si asimila informatia;

explozia cunostintelor, marele stoc informational, au dus la supradimensionarea programelor si supraincarcarea elevului.

desincronizarea intre cererea de educatie si oferta invatamantului; explozia aspiratiilor, tendinta de emancipare prin educatie si cererea sociala de educatie.

costurile tot mai ridicate, pentru familie si pentru stat in conditiile penuriei de resurse alocate invatamantului.

explozia demografica si afluxul progresiv de elevi care a surprins nepregatite sistemele traditionale de invatamant.

caracterul artificial si ritualic al scolii, care produce o dependenta de institutie cu mecanismul ei de suprimare a spontaneitatii si creativitatii, inlocuite prin conformism si acceptare rigida.

centralismul excesiv al sistemului care afecteaza capacitatea lui de adaptare.

Date fiind aceste limite, unii autori denunta scoala ca o institutie a prizonieratului (M. Foucault), o institutie totalitara (E. Goffman), ajungand sa vorbeasca de o "societate fara scoala" (Ivan Illich[2]) intr-un curent antipedagogic. Se imputa scolii curriculum ascuns ce cultiva, prin intermediul predarii si organizarii scolare, obedienta fata de autoritate, amanarea satisfactiei, si alte atitudini ce sunt menite sa faca din viitorul cetatean un ins conformist, mediocru si tolerant. De aici si pedagogia non-directiva care incearca sa umanizeze actul educational, depasind caracterul ritualic si artificial al institutiei scolare.

noile realitati politice, economice si culturale generate de fenomenul de mondializare, de extindere a Uniunii Europene solicita armonizarea proiectelor educative pentru cetateanul european.

Criza este determinata de ritmul alert al dezvoltarii societatii in raport cu ritmul dezvoltarii invatamantului. Scoala este o institutie inertiala, ce ramane mereu in urma societatii, practicand un invatamant de sustinere, incapabil de a anticipa. Ramanerea in urma a scolii nu este chiar o fatalitate, desi intotdeauna societatea adulta de astazi este produsul unui sistem de invatamant desfasurat in urma cu 10 sau 20 de ani. Se impune si in invatamant o dezvoltare durabila si de o invatare inovativa. Viitorul depinde de modul in care va fi regandita educatia.

2. Obiective ale reformei invatamantului

Ca urmare, reforma vizeaza toate componentele, de la structura si curriculum, la metode si tehnici de evaluare.

Obiectivele comune inventariate de Giovani Gozzer sunt;

descentralizarea; in SUA, Belgia si Elvetia prerogativele statului sunt ca si nule, reprezentand doar 11% din decizii; in Germania, Suedia, Austria ele 14-30%, iar in Portugalia si Romania peste 60%

modificari la nivel de structura

deschiderea scolii catre mediul local

inmultirea programelor de sustinere a scolii

modificari de curriculum si multiplicarea subiectelor traditionale: educatie ecologica, educatie demografica, sanitara, antidrog si de prevenire a toxicomaniei, educatie sexuala, antirasiala, educatia fata de mass-media, pentru Europa, pentru o noua ordine internationala, nutritionala, economica si casnica, educatie pentru protejarea animalelor, pentru cunoasterea si folosirea dialectelor locale, antimafia, pentru pace si cooperare, pentru timpul liber, etc.

Viitorul nu depinde atat de stiinta noastra, cat de pasiunile noastre, de iubirile si furiile noastre.

De remarcat ca partea principala a programelor cuprinde: limba nationala, aritmetica, notiuni elementare de istorie si geografie, initierea in stiinte, educatie civica si religioasa (la cererea parintilor).

Dezvoltarea formelor de invatare permanenta prin invatamant deschis la distanta, prin "universitati deschise".

evaluarea ridica dificultati; studiile demonstreaza ca ar fi necesare la filosofie 127 corecturi pe lucrare pentru atingerea obiectivitatii, la franceza-78, la engleza-28, la latina-19, la matematica-13; o rezolvare partiala prin evaluarea pe credite in regim modular

modularitatea si interdisciplinaritatea, cu elaborarea programelor modulare (modificarea structurii piramidale, pe varsta, cu structuri de cunostinte ce permit individualizarea invatarii pe grupe de studiu - grupe de recuperare; modularitatea ofera perspectiva educatiei deschise, flexibile, individualizate; un prim pas il constituie optionalele in suite de module; verificarea se face la iesirea din modul in baza unor credite si se organizeaza module recuperatorii, prevenindu-se insuccesul scolar; se pune accentul pe logica invatarii, informatia ne mai fiind divizata pe discipline, ci pe unitati de informatie cognitiva interdisciplinara, studiul fiind axat pe problema, pe idee; se apropie invatarea de rationalitatea actiunii eficiente. Modularitatea se inscrie pe linia invatarii prin "autoservire", in functie de competentele si interesele individuale. Cresc astfel posibilitatile de control ale cursantului asupra rutei sale profesionale, ruta profesionala fiind rezultatul optiunii pentru combinatii variate de module, corespunzator intereselor vocationale si ritmurilor proprii de achizitie. Cresc astfel sansele sociale, acum elevul nu mai este evaluat pe media rezultatelor, ci in functie de optiunile modulare proprii.

Modularitatea este corelata pozitiv si presupune interdisciplinaritatea, adoptarea de catre fiecare disciplina din modul un limbaj conceptual si elemente de metoda unice, pentru a diseca aceeasi paradigma. Studiu este articulat pe problema si nu discriminat pe discipline, apropiind in felul acesta abordarea scolara a problemei de specificul abordarii in realitatea curenta.

Integrarea noilor tehnologii multimedia insoteste modularitatea si interdisciplinaritatea intr-un asa-numit "triunghi de legaturi anticriza" (Cazacu, A, 1992, p.100).

3. Limitele invatamantului romanesc

Inca din 1990, Institutul de Stiinte ale Educatiei si-a exprimat intentia de schimbare, facand public primul proiect de reforma.[3] In anul 1993 aceeasi institutie publica, impreuna cu ministerul de resort, Cartea Alba, si sunt propuse diverse proiecte privind Legea Invatamantului.

De remarcat faptul ca in invatamantul romanesc se intampla astazi ceea ce se intampla in tari europene in urma cu mai bine de 20 de ani. Un simplu exemplu in acest sens: in Danemarca anului 1983 (Council of Europe, Danmark: an Increase in the Teaching of Computer Science, News Letter, No.2/1983), Ministerul Educatiei preciza ca "toti elevii vor trebui sa dispuna de o formatie in domeniul informaticii; obiectivul nu este acela de a-i face experti in domeniu, ci de a-i invata sa utilizeze ordinatoarele.Profesorii, indeosebi cei de istorie, stiinte umaniste si religie vor trebui sa-i initieze pe elevi in domeniul interactiunilor dintre informatica si cultura si/sau societate, explicandu-le atat resursele cat si limitele ordinatoarelor" (apud Vaideanu, pp.264-265). Rezulta de aici ca nu este absolut necesar sa reinventam lumea, este suficient uneori sa deschidem ochii si sa vedem ce fac ceilalti.

In lucrarea Invatamantul romanesc azi, sub coordonarea lui A. Miroiu (1998), sunt inventariate supozitiile tacite ale invatamantului romanesc din perioada de dupa revolutie si pana in 1998, supozitii care, in imensa lor majoritate, au ramas actuale. Sunt enumerate urmatoarele trasaturi:

a)      autocentrarea si autosuficienta;

b)      elitismul, exceptionalismul si intelectualismul;

c)      segregarea si asocialitatea;

d)      autoritarismul, hiperierarhizarea si hipercentralizarea;

e)      depersonalizarea si antihedonismul;

f)       conservatorismul si inegalitatea de sanse.

Data fiind actualitatea acestor limite le vom trece in revista.

Dintre multele probleme cu care se confrunta invatamantul romanesc, Raportul asupra starii sistemului national de invatamant pe anul 2005, cunt considerate a fi cruciale urmatoarele:

Subfinantarea cronica

Calitatea educatiei

Descentralizarea sistemului de invatamant preuniversitar

Autoconcentrare si autosuficienta; scopul fiecarei forme de invatamant este trecerea la o forma superioara si nu abilitatile comportamentale, trasaturile de personalitate, evolutia identitatii personale; examenele sunt hiperacademice, parcurgerea integrala a materiei ramane un scop in sine.

Elitism, exceptionalism, intelecualism: totul este ierarhizat, disciplinele pentru examene, pentru olimpiade si in rest, discipline de mana a doua, tolerate; scoala romaneasca actuala continua mitul fals al valorii sale, invocate fiind succesele celor 25 de participanti la olimpiadele internationale, ceilalti cateva milioane de copii normali nici nu conteaza; manualele se adreseaza profesorilor si elevilor de varf; singura facultate cultivata este ratiunea, excluse fiind competentele de relationare si comunicare, empatice, afectiv-emotionale, motrice, tehnice, artistice; evaluarea este cantitativa, esecul nu este asumat, omul instruit este un cap bine umplut; predomina mitul apostolatului, al dascalului cu har, nu al profesionistului inzestrat cu instrumente de lucru;

In ultima perioada Romania a participat la mai multe studii internationale: TIMMS (Third International Mathematics and Scieces Students Survey), PIRLS (Progress in Reading Literacy Study), PISA (Programme for International Student Assessment) sau IEA (International Association for the Evaluation of Educational Achievement), studii care releva starea precara a invatamantului romanesc.

Subfinantarea invatamantului

Investitiile Romaniei in educatie in comparatie cu alte tari europene.

Subfinantarea invatamantului romanesc nu se datoreaza doar inapoierii economice, ci si dezinteresului cronic al celor aflati la putere fata de acest domeniu neaducator de profituri imediate si selectiv distribuite. Lucrul acesta iese in evidenta daca vom compara procentul din PIB si din Buget alocat invatamantului in ultima perioada. In raportul Uniunii Europene (Comisia Europeana, 2005) privind starea invatamantului in tarile membre si candidate, se arata ca in anul 2001 ponderea din PIB a cheltuielilor pentru educatie a fost cea mai mica, 3,3 %, in timp ce media europeana este intre 5-6%. Cea mai mare pondere o detine invatamantul din Danemarca, 8,5%

La fel stau lucrurile si daca luam in calcul partea din buget alocata invatamantului, care in 2001 reprezenta 8,6% in Romania, media europeana fiind de 9,5%, in timp ce Danemarca aloca 15,4 si Letonia 16,9%.

Dintre toate tarile luate in studiu, elevul roman costa cel mai putin, 1.100 de euro anual, fata de Bulgaria 1.300 si Luxemburg 700 de euro.

Acelasi lucru se constata in salarizarea personalului didactic. Tabelul de mai jos indica salariile minime si maxime din invatamant in ciclul primar, raportate PIB pe locuitor

Tabelul xx. Salariile minime si maxime al acdrelor din invatamantul pprimarca procent din PIB/locuitor in cateva tari europene

Sursa: Comisia Europeana, 2005

Acest dezinteres pentru invatamant are consecinte in calitatea (contra)performantelor elevilor romani.

Rezultatele studiului TIMMS

Aceste studii au testat elevii din clasa a VIII-a la matematica, fizica, chimie, biologie si geografie, plasand Romania pe locul 25 din 38 de tari participante:

Matematica Stiinte

Educatie      civica - continut Educatie civica - abilitati

Rezultatele la testele din cadrul studiului PISA+2000

Studiul PISA+2000 a inclus 265.000 de elevi cuprinsi intre 15 si 16 ani din 43 de tari; in Romania, au fost inclusi 4.831 de elevi din 177 de scoli.

Segregare si asocialitate intre:

Familie si scoala, scoala si comunitate locala, intre materii in cadrul curriculumului, intre acestea si educatia extrascolara, intre ciclurile de invatamant;

Intre elevi pe criterii etnice, religioase, de sanatate, de devianta; etniile minoritare tind sa se separeu lipsind politicile de invatare multiculturala si multietnica.

Intre scoala si societate existand un " sindrom al scolii asociale"; cultura civica, educatia morala lipsesc chiar la varsta adolescente, in liceu si facultate, atunci cand integrarea in viata publica si exercitiul civic dobandesc preeminenta; la nivelul facultatilor stiintele sociale, filosofia, sociologia, psihologia, elementele de drept, etica au fost ostracizate la facultatile de profil.

- lipseste viata asociativa, sindicatele studentesti sunt mai mult formale; munca in folosul comunitatii scolare (in campusul universitar sau in curtea si in fata scolii) a fost calificata drept "munca patriotica" spatiul scolar devenind, ca de alt fel si cel comunitar, un spatiu al nimanui.

Autoritarism, hiperierarhizare si hipercentralizare, invatamantul fiind pliat pe control birocratic si nu pe retele de colaborare, instituindu-se lanturi de comanda minister-inspector-director-profesor-elev.

Depersonalizarea si antihedonismul genereaza lipsa placerii de a merge la scoala, de a invata; elevii nu se regasesc in programe, nu comunica legitim; comunicarea este unilaterala de tip predica-interogatoriu; invatarea ramane un exercitiu reproductiv, de unde si inhibitia de protectie si rezistenta prin frauda (copiat, schimbarea subiectului, soptit, chiul, etc),; lipseste educatia artistica, cea sportiva este deseori standardizata si nu vizeaza bucuria miscarii, jocul pentru intretinerea sanatatii fizice si psihice; chiar daca exista ca disciplina psihologia, materia este centrata pe probleme abstracte, elevii neinvatand nimic despre ei insisi; in consecinta elevii sunt epuizati la sfarsit de ciclu si cauta placerea oriunde, in afara scolii; desi la nivel universitar s-a introdus sistemul de credite, crescand numarul disciplinelor optionale si facultative, in multe facultati avem de-a face numai cu o falsa aparenta, facultativele sunt numai pe hartie, iar optionalul, unul singur, este obligatoriu; este si acesta un mod de a mima reforma datorita conservatorismului de care unii responsabili nu se pot dezbara.

Conservatorismul transpare si din faptul ca invatamantul este orientat spre supravietuire nu spre dezvoltare si modernizare; subfinantarea determina migratia profesorilor spre meserii mai bine platite.

Vom reda in tabelul urmator castigurile lunare medii, in euro, ale cadrelor didactice din Uniunea Europeana[4]:

Concluzia cercetatorilor se impune de la sine: reforma este un esec, cu efecte superficiale, de suprafata; cu exceptia manualelor alternative nu s-a produs nici o transformare a structurilor de rezistenta. Blocajul organizational face ca Romania sa fie tara cu cele mai mari imprumuturi si cu cele mai mici progrese, dovedind o capacitate extrem de redusa de a absorbi banii externi.

Daca in perioada 1966-1967 analfabetismul ca fenomen de masa disparuse in Romania, surse oficiale estimau la inceputul anului      2001 un analfabetism de 6% in conditiile in care in anul scolar 1999-2000 circa 30.000 au intrerupt studiile, tendinta de intrerupere a scolarizarii fiind in crestere.

Destine sfaramate, sperante naruite, inertii frivole, resurse risipite, iluzii vinovate.

6.1. Structura, personal, cheltuieli, salarii, performante

Cheltuieli din P.I.B. pentru invatamantul primar si secundar:

Portugalia 4%

Anglia 4%

Italia 3,7%

Olanda 8%

Franta 3,4%

Japonia 2,8%

Germania 2,4%

S.U.A. 4%

Romania 4% prin lege, in 2004 guvernul estimeaza 4,2%

Evolutia ponderii cheltuielilor cu invatamantul din PIB in Romania postrevolutionara este urmatoarea:

Analfabetismul reprezinta 20% din populatie, 6,7% din copiii intre 7-14 ani nu frecventeaza scoala; 36% dintre copii provin din familii aflate sub pragul saraciei, peste 50% dintre copiii de populatie scolara sunt anemici si prezinta carente metabolice; 4750 dintre elevi sunt bolnavi SIDA, adica 80% din totalul bolnavilor din Europa(aceste date sunt din anul 1998).

4. Situatia minoritatii romilor. Segregare in sistemul de educatie

Conform recensamantului din 1992, rromii reprezinta a doua minoritate numeric, 1,8% din populatia totala, respectiv 40723. Conform Federatiei Romilor cifra reala ar fi de 2,5 milioane, adica 10% din populatia totala. Sociologii estimeaza populatia roma la 4,6% din populatia totala, respectiv o cifra intre 1-1,5 milioane. In Bucuresti exista intre 5-600.000 de romi. Jumatate dintre fete nasc sub 18 ani, cu o natalitate de 5,1 copii la femeie, fata de sub 1,8 in cazul mediei. Populatia tinerilor sub 16 ani reprezinta 43% din grupul etnic, jumatate din populatie este sub 20 de ani; in ultimii 16 ani populatia romilor a crescut cu peste 80%. La o medie de locuire de 3 persoane pe camera, la romi ea reprezinta 20 persoane pe camera. 60% dintre femei si 44% dintre barbati sunt analfabeti, 4,5% dintre romi absolva liceul, iar unele facultati au locuri speciale pentru romi intr-o intentie de discriminare pozitiva. 7% dintre ei nu au certificat de nastere.

Am prezentat simple date statistice. Dincolo de ele se impune interpretare. Oare simpla prezentare neutra a acestor cifre nu este in sine o segregare? Sa fim bine intelesi, nu plangem pe umerii romilor, caci mare parte din responsabilitatea pentru situatia in care se afla le apartine. Cu siguranta nu este vorba aici de o segregare voita sau urmarita constient. Sunt multiple cauzele ce determina o astfel de situatie. Cred ca nu etnia este pusa in discutie aici, ci calitatea umana. Cand ma refer la calitatea umana nu vizez un fond nativ, ci aspectul manifest intr-o situatie data. Faptul ca profesorii evita, atat cat le sta in putinta, clasele unde copiii romi sunt preponderenti este explicabil din prisma conditiilor de munca, a riscurilor pe care le incumba, a dispretului institutional consecvent, caci sansele performantei scolare, dupa care sunt apreciate si calificate prestatiile didactice, sunt minate din capul locului. Cine doreste sa munceasca intr-un mediu de promiscuitate, cu persoane nespalate, paduchioase, fara achizitii anterioare necesare performantei scolare? Ceea ce vreau sa subliniez insa este cercul vicios care se naste aici: situatie precara -segregare - insucces scolar - situatie precara. Pentru a iesi din acest cerc vicios este nevoie de un dublu efort: atat din partea comunitatii romilor, cat si din partea scolii. Numai prin intalnirea unor eforturi conjugate se poate face ceva. Cred ca este nevoie de mai mult si din partea organizatiilor etnice, si din partea autoritatilor. Este greu sa civilizezi cu forta, este greu sa ajungi la civilitate in conditiile unei sanse inegale la educatie.

Proiecte de reforma

Ultimul proiect coerent al MEC, urmand programele de guvernare si documentele europene de politica in domeniul educatiei (Agenda Lisabona, "Educatie si formare in 2010", Declaratia de la Copenhaga, privind "Educatia si formarea profesionala", Procesul Bologna privind crearea spatiului european al invatamantului superior), stabileste pentru perioada 2006-2008 urmatoarele 10 prioritati:

Asigurarea calitatii educatiei la nivel de sistem, institutie si proces educational pe baza unui set comun de standarde, standarde de referinta si indicatori de performanta

Promovarea descentralizarii invatamantului preuniversitar prin redefinirea rolurilor, responsabilitatilor, functiilor si atributiilor institutionale, a mecanismelor decizionale, astfel incat deciziile esentiale privind bugetul, politica de personal si de dezvoltare sa se ia la nivelul scolii, care sa se deschida mai mult spre comunitatea locala si nevoile acesteia;

Optimizarea finantarii invatamantului, prin cresterea resurselor bugetare la 6% din PIB si atragerea altor resurse

Dezvoltarea formarii profesionale a personalului din invatamant si reducerea ponderii personalului didactic necalificat, in acelasi timp cu cresterea calitatii programelor de formare profesionala;

Asigurarea egalitatii de sanse si cresterea participarii la educatie, prin sprijinirea programelor adresate zonelor sau grupurilor de risc (rromi, mediul rural), imbunatatirea ratei de participare la educatie, diversificarea si flexibilizarea ofertelor educationale in functie de nevoile si interesele beneficiarilor;

Constructia de campusuri scolare (minim 48), prevazute cu local scolar, camin, cantina, garsoniere pentru cadrele didactice, baza de practica si baza sportiva, prin finantari din partea organismelor internationale BM, BDCE, BEI.;

Informatizarea scolilor din mediul rural, cu 10, respectiv 25 de calculatoare + server, in functie de marimea scolii, conectarea acestora la Internet, crearea de softuri educationale, cu finantatori internationali, in principal cu BM;

Reforma educatiei timpurii, prim modernizarea invatamantului prescolar; conform studiilor efectuate de experti ai Bancii Mondiale, pentru 1 USD investit in educatia timpurie se obtin beneficii de 7 USD ulterior;

Elaborarea Cadrului National al Calificarilor pentru invatamantul superior in scopul facilitarii recunoasterii diplomelor si certificatelor obtinute in Romania pe piata europeana a muncii;

Dezvoltarea educatiei permanente si a formarii profesionale, prin cresterea ratei participarii la educatia permanenta de al 1,21% la 12,1%, conform angajamentelor asumate la nivel european in orizontul anului 2010.