De la familia comunitara la familia societala

A. Teoria lui Tnnies

O posibila modalitate de a explica mutatiile produse in familia privita ca institutie sociala ar fi aceea a raportarii la teoriile clasice ale sociologiei.

Una dintre acestea se refera la polaritatea comunitate - societate - teoria lui Tnnies. Cei doi termeni comunitate - societate reprezinta polii unui continuum de variatie cu un sens si directie istorica, adica o miscare a societatii umane de la comunitate catre societate.

Omul comunitar se caracterizeaza prin: constiinta religioasa, sentimente modelate de traditii si obiceiuri si mai ales prin valorizarea familiei - familia reprezinta fundamentul comunitatii. Un rol important il au legatura de sange (rudenia), precum si legatura spatiala, (vecinatatea) sau legatura spirituala (prietenia).

Toate manifestarile comunitare au la baza vointa organica ale carei principalele forme de manifestare sunt: placerea, obisnuinta, memoria, iar familia reprezinta fundamentul comunitatii. Orice act este impus de norme si obiceiuri si sanctionat de colectivitate.

Omul societal se caracterizeaza prin: conventionalism, prin sentimente modelate de politica si, mai ales, prin accentuarea idealurilor individuale. Toate manifestarile societale au la baza vointa reflectata care reprezinta produsul gandirii. Formele de manifestare ale vointei reflectate sunt reflectia, calculul, decizia.

Cu alte cuvinte, omul societal reprima tot ceea ce este act negandit si nereflectat.

Ce influenta are trecerea de la omul comunitar la cel societal asupra familiei?

Consecintele majore ale trecerii de la omul comunitar la cel societal sunt:

scaderea nuptialitatii;

alegerea libera a partenerului de viata, fara constrangere datorata familiei, traditiei sau opiniei publice;

reflectarea cu privire la necesitatea legalizarii unei relatii si a existentei copiilor;

comprimarea emotionalitatii si accentuarea intelectualitatii pentru ca societatea moderna, fiind dominata de calcul si de profit, de relatii impersonale, exclude in timp sentimentele;

abandonarea unitatii care era garantata de modelul comunitar in favoarea separarii individualitatii aparuta ca efect al modelului societal.

Tnnies afirma ca "in vreme ce in comunitati oamenii raman uniti in ciuda oricarei forme de separare, in societate

ei sunt separati in ciuda oricarei legaturi".

Ca o concluzie, putem spune ca trecerea de la comunitate catre societate este un fenomen general si se prevede ca omul societal se va transforma intr-un om universal.

B. TEORIA LUI DURKHEIM

Durkheim are o perspectiva diferita asupra evolutiei societatii si afirma ca societatea nu reprezinta punctul terminus al evolutiei moderne, ci starea intermediara catre un model comunitar nou, dar diferit. Ecuatia lui Durkheim arata ca o spirala in care comunitatea traditionala trece catre o societate de tip contractual si de acolo evolueaza catre o comunitate de tip corporatist.

Comunitate Societate Comunitate

(de tip traditionalist) (de tip contractual) (de tip corporatist)

Solidaritatea mecanica corespunzatoare comunitatii traditionale in care personalitatea individuala era inglobata in cea colectiva si individul depindea de familie si de societate, se transforma in solidaritate organica in comunitatea corporatista, moment in care se manifesta personalitatea proprie, independenta fata de familie si societate. Scad drepturile personale si cresc legaturile functionale, cele cerute de diviziunea muncii sociale.

Durkheim considera ca mariajul se va dezvolta pe masura ce inaintam in modernitate, regulile juridice aproape obligand indivizii sa se casatoreasca si solidaritatea conjugala sa se intareasca. Mai mult, datorita delimitarii precise a conditiilor de functionare a mariajului, fidelitatea se va generaliza si va deveni reciproca. Evident ca, din punct de vedere sociologic, nu ne intereseaza daca aceste afirmatii sunt adevarate sau false. Ne intereseaza insa ipoteza lui Durkheim care presupune o diviziune a muncii si a rolului partenerilor, stabilita pe criterii sexuale, pentru ca Durkheim afirma ca "sursa solidaritatii conjugale sta in diviziunea muncii "sexuale", adica trebuie sa existe o delimitare clare intre activitatile barbatului si cele ale femeii.

Acest punct de vedere poate fi viabil deoarece rolul fiecarui sex este unic si de neinlocuit, in aspectele sale fundamentale. Practic, aceste elemente de specificitate psihologica constituie baza atractiei intre sexe si conditia unei relatii de comuniune si armonie. Cu alte cuvinte, femeile nu sunt in raporturi de competitie cu barbatii, ci de complementaritate, sexele putand functiona in echilibru armonios, numai pastrandu-si specificul psihologic.

In viziunea lui Durkheim, femeia apare neangajata in viata colectiva, aceasta ipoteza fiind relativa. Totusi, astazi teoria lui Durkheim isi demonstreaza limitele. Societatea moderna a adus cu ea miscarea feminista, care a atribuit femeii roluri preferate de barbati si considerate specific masculine. Asa ca astazi femeia prefera ocupatiile "rezervate" barbatilor, manifesta opozitie fata de casatorie, isi impune punctul de vedere intr-o relatie chiar maritala, impartirea sarcinilor ducand la aparitia unor configuratii familiale nu de ordin conjugal, ci asociativ.

Dreptul juridic si in general legile sprijina aceasta evolutie si aceasta pentru ca nu descurajeaza divortul si nici alternativele la casatorie ceea ce, impreuna cu slabirea constrangerilor de ordin moral altereaza marile echilibre familiale.

Atat Durkheim cat si Tnnies au acelasi punct de plecare in teoriile lor: comunitatea traditionala, fiecare incercand apoi pe cai oarecum diferite sa explice evolutia societatii.

Durkheim alege un drum mai complicat, concluziile sale fiind destul de controversate, pe cand Tnnies ramane la polaritatea comunitate - societate, fiind mai greu de contestat.

C. Teoria lui Frdric Le Play

Frdric Le Play (1806-1882) este mentorul celei dintai mari scoli de sociologie franceza. El a folosit teoria lui Tnnies ca baza de incadrare a tipologiei familiale si a suprapus harta drumurilor peste harta tipurilor familiale, ajungand la un continuum, la ai carui poli se afla familia patriarhala si familia instabila.

Familia patriarhala se suprapune pe ideea de comunitate, iar familia instabila pe cea de societate, asa incat harta lui Le Play este reprezentata:

Orient Occident

Familia patriarhala Familia instabila

Comunitate Societate

Pe masura ce ne apropiem de Occident, asistam la o dezagregare progresiva a comunitatii.

Le Play a delimitat, de fapt, patru tipuri familiale, doua dintre ele fiind derivate:

familia patriarhala, in care individul este complet absorbit de comunitate si chiar anihilat de

aceasta. Societatile care deriva din acest tip de familie sunt societati conservatoare, stagnante si chiar inapoiate.

Caracteristicile acestei familii sunt: autoritatea patriarhului, dependenta completa a copiilor de familie si instructia de tip familial si nu individual (personal). Elementul strategic al ordinii in familie este respectul. Diminuarea respectului, numarul de copii mai mare decat posibilitatile economice, scaderea autoritatii patriarhului sunt elementele pe care se inmultesc disensiunile interne ale familiei. Acestea sunt considerate elementele cauzale ale disolutiei familiei patriarhale.

familia tulpina - este o reproducere la dimensiuni mai mici a familiei patriarhale.

Diferenta esentiala consta in faptul ca acest sistem incurajeaza autonomia si dezvoltarea unor camine noi, oferind in acest scop suportul material si social. Familia tulpina ingaduie, asadar, separarea familiilor tinere, pastrand o relativa interdependenta intre ele, gratie provenientei din aceeasi matca. Acest tip de familie combina ceea ce este mai bun in sistemul patriarhal cu individualismul familiei instabile.

familia particularista - individul primeaza asupra comunitatii, viata privata asupra celei publice si profesiunile utile asupra celor liberale si administrative. Individul nu se bazeaza in actiunile lui pe familie, ci pe aptitudinile si initiativele personale. Familia particularista formeaza la tineri caractere independente, capabile de initiativa si putere organizatorica, pregatita sa conduca afaceri sau alte activitati independente. Cel putin din punct de vedere istoric, acest tip sta la baza familiei instabile.

familia instabila - spre deosebire de cea patriarhala, nu transmite respectul autoritatii si al traditiilor, dar

nici nu incurajeaza originalitatea, initiativa si independenta responsabila. In familia instabila, calitatea subordonarii si ai initiativei sunt deopotriva absente, iar individul care in esenta nu a primit nici un fel de educatie sau instructie, si care nu este capabil de aproape nimic, ramane la latitudinea sau eventual in grija statului sau a guvernului.

Aceasta tipologie a familie, elaborata de Le Play sintetizeaza cel mai bine evolutia familiei, in trecerea sa de

la comunitate la societate.

D. Teoria lui Auguste Comte

In conceptia sa, in vreme ce relatia comunitara se bazeaza pe puterea spirituala si se supune legilor superioritatii (preponderentei) efectelor sociale asupra fortelor pur intelectuale, relatia societala se bazeaza pe puterea intelectului, ceea ce presupune ordine bazata pe consensul ideilor.

Partea interesanta a acestei teorii consta in comparatia putere spirituala - putere intelectuala vis-à-vis de polaritatea barbat - femeie. Puterea spirituala este constituita, conform teoriei lui Comte, din 2 elemente: inteligenta si sensibilitatea.

Barbatul ca inteligenta are, in viziunea lui Comte, suprematia intelectuala asupra femeii care, in esenta, este numai sensibilitate. Conform teoriei lui Comte, in familie puterea spirituala este a femeii, in timp ce in societate puterea spirituala este a barbatului. Cu alte cuvinte, in familie domina sensibilitatea, in societate domina intelectul. Acceptand teoria lui Comte, putem afirma ca din perspectiva societatii contemporane una din cauzele disolutiei familiei o reprezinta tocmai ambitia femeilor de a minimaliza importanta sensibilitatii si incercarea lor de a-si afirma, in compensatie, intelectul in societate. Se poate presupune ca vointa lor de afirmare pe de o parte va distruge coeziunea si solidaritatea familiala, pe de alta parte raneste orgoliul masculin.

Aceasta teorie, desi usor particulara, nu este singulara in istoria sociologiei. Tnnies remarca si el ca temperamentele, caracterul si gandirea sunt constituite in mod diferit la barbat si la femeie, astfel incat el afirma ca femeia are temperamentul dominat de tonurile afective, are caracterul dominat de sensibilitate si gandirea de intuitie, pe cand la barbat temperamentul este dominat de activitate, caracterul de reflexie si gandirea de cunoastere.

Sandra Bem (psiholog american) a elaborat o scala de masurare sau evaluare a rolurilor de sex, in care barbatul este caracterizat prin: putere, activism, independenta, orientare spre exteriorul caminului; femeia este caracterizata prin: lipsa de aparare, pasivitate, dependenta, orientare spre camin. Femeia se afla mai aproape de idealul omului comunitar si al vointei organice, in timp ce barbatul se afla mai aproape de idealul omului societal si al vointei reflectate; de aici rezulta ca barbatul este cel care a facut trecerea de la comunitate la societate.

Familia reprezenta singura forma de imbinare a caracteristicilor comunitatii cu cele ale societatii. Cuplul femeie - barbat intruchipa simbioza comunitate - societate si mentinea echilibrul, unitatea si coerenta familiei. Odata cu emanciparea femeii, cu ambitia acesteia de a deveni om societal, simbioza comunitate - societate reflectata in cadrul familiei s-a rupt. Familia a ramas o uniune a doua persoane dominate de rationalitate, nu de sensibilitate, de activitate interesata, nu de traditie afectiva, de profit, nu de sentimente.

In acceptiune comunitara - familia nu mai exista. In acceptiune societala - familia este orice altceva, numai familie nu. Apar "incompatibilitati" tot mai evidente in relatia barbat - femeie. La nivelul relatiilor din interiorul familiei, alterarile si mutatiile sunt semnificative (in special violenta familiala, falsa comuniune, insatisfactia conjugala).

Bales afirma: "In orice grup mic, la fel ca intr-o familie, tinde sa apara:

un lider instrumental - cu rol de a rezolva problemele ce apar (sotul);

un lider expresiv - care accentueaza factorul psihic, emotional (sotie).

Cand femeia isi paraseste rolul sau, pentru a-l asimila pe acela al barbatului stabilitatea se rupe si disensiunile se intensifica. Rolurile devin tot mai ambigue, ceea ce duce la distrugenrea echilibrului familiei.