DE LA PROMISCUITATE LA FAMILIA MODERNA

de la promiscuitate la familia moderna

Originea istorica a familiei, ca si a altor institutii, nu este pe deplin elucidata pentru ca nici o forma de organizare sociala nu se cristalizeaza dintr-o data, la un moment care poate fi notat.

Pe primele trepte ale dezvoltarii socio-umane, cand omul abia se desprindea din starea animalica, domnea instinctul sexual, ipoteza ce sta la baza emiterii teoriei promiscuitatii.

Promiscuitatea se refera la interactiuni sexuale, nediscriminatorii, neinfranate, fara legatura cu casatoria si

fara respectarea barierelor morale sau legaturilor de sange ("sex in afara regulilor"). In societatile promiscue, orice barbat poate fi eligibil pentru contactul sexual cu orice femeie, nefiind respectate barierele sau legaturile de sange. Singurele reguli cunoscute si nu intotdeauna respectate erau bazate pe relatiile de sange si de varsta ori pe prohibitii elaborate in interiorul clanului (incestul).

Pentru ca sexualitatea nu era guvernata de reguli culturale, era posibila promiscuitatea. Daca oamenii ar fi ingaduit libertinajul sexual nelimitat, atunci ar fi aparut urmatoarele consecinte:

probleme create de gelozie si conflicte

femeile ar fi fost subiectul exploatarii sexuale

programul cresterii copiilor ar fi fost greu de sustinut.

Actualmente, promiscuitatea este incompatibila cu anumite tipuri de organizare umana.

Odata depasit stadiul promiscuitatii, intalnim cea mai veche forma a familiei, reprezentata de casatoria

dintre cativa barbati si cateva femei - casatoria in grup (poliginandria). Este putin probabil sa fi existat in orice societate o dominanta a acestui tip de uniune (asociere) familiala, ea fiind mai mult un construct teoretic decat o forma matrimoniala institutionalizata. Daca existenta relatiilor in grup se practica, totusi casatoria in grup este, in fapt, inexistenta.

Argumente

nu reprezinta un avantaj in raport cu alte forme maritale;

din punct de vedere psihologic, problemele geloziei si conflictelor intre sexe ne putem astepta sa fie intensificate;

tabuul incestului serios zguduit in familii comunitare cu duzini de copii a caror paternitate este necunoscuta;

nu vor putea fi stabilite, in acest caz, mostenirea, drepturile de proprietate si linia de succesiune a generatiilor.

Daca facem abstractie de aceste doua forme de convietuire in care familia ori nu exista, ori este pusa serios sub semnul intrebarii, constatam ca in istoria formelor de viata familiala, variatia geografica a cutumelor, moralei, factorilor religiosi si socio-culturali explica existenta unor forme specifice de organizare a vietii familiale: poligamia si monogamia. Criteriul de baza care le separa se refera la practicile sexuale si maritale dominante.

Poligamia - reprezinta un principiu acceptat de unele popoare, conform caruia casatoria se poate realiza

intre un partener de un sex si mai multi parteneri de sex opus. Poligamia are doua forme: poliandria si poliginia.

a.      Poliandria - familia consta din o femeie-mama, copiii ei si doi sau mai multi barbati (Levison si

Malone). Pentru ca o familie sa fie poliandrica, fiecare dintre soti trebuie sa fie tatal a cel putin unuia dintre copiii femeii. In acord cu aceasta definitie, poliandria este destul de rara, printre cele mai cunoscute societati poliandrice numarandu-se populatia Todas din India, Sherpa din Nepal, o parte din taranii din Tibet, din Sri Lanka si din Polinezia.

Caracteristic pentru societatile poliandrice este faptul ca barbatii au, de regula, relatii anterioare casatoriei

(sunt frati sau au interese economice comune). Acest tip de casatorie este incurajat de faptul ca in conditii economice foarte grele, barbati sunt mai apti pentru a procura mijloacele de subzistenta, ceea ce evident duce la descurajarea nasterii fetelor. In populatia Todas, de exemplu, se accepta infanticidul fetitelor ca o forma de limitare a populatiei, ceea ce favorizeaza simultan mentinerea poliandriei. Ea serveste unui dublu scop: 1. sa ofere o femeie mai multor barbati; 2. sa asigure existenta populatiei cu ajutorul barbatilor.

In afara factorului economic, cu greu se gaseste alt beneficiu al poliandriei, ca forma de familie.

Determinarea paternitatii devine o problema, iar sentimentul de gelozie generator de conflicte majore trebuie sa fie permanent tinut sub control. In societatile in care numarul de femei nu este scazut, poliandria ar putea avea mari dezavantaje si ea nu are sanse de supravietuire sau de extindere in prezent, intrucat in toate societatile se constata o scadere a numarului de barbati.

b. Poliginia reprezinta casatoria unui barbat cu doua sau mai multe sotii. Este destul de raspandita, uneori chiar in societatile in care domina monogamia, dar care permit alternativ poligamia. Este larg practicata in Africa, dar este condamnata de Biserica in tarile de religie crestina. In regiuni precum Ashante in Africa peste 70% dintre femei traiesc in poliginii, iar in Benin, Gabon, Senegal, Tanzania, Togo si Zair 1 din 4 barbati casatoriti traiesc in poliginie.

Deoarece un exces al femeilor singure nu este probabil, problemele acestor societati tin de cresterea rivalitatii, a ostilitatii si geloziei intre sotii. Pentru a supravietui, o familie poliginica are reguli stricte si clare, care includ o afectiune egal distribuita a sotului si o dreapta impartire a sarcinilor.

Studiile efectuate pe familii poliginice au definit doua mari dezavantaje:

o incidenta mai mare a delincventei juvenile, care include viata in bande, furturi, vandalismul, consumul de droguri, absenteismul scolar;

o dezvoltare intelectuala a copiilor mult redusa fata de medie, prin comparatie cu copiii proveniti din familiile monogame sau poliandrice.

Concluzia: Poliginia nu reprezinta decat o forma de afirmare a prestigiului si de profit pentru ca numai barbatii bogati pot cumpara mai multe femei. Din acest motiv, chiar si in societatile poliginice un numar mare de familii (din categoria celor sarace) sunt monogame.

Monogamia este forma de casatorie intre un singur barbat si o singura femeie.

J. Stoetzel sublinia: "Asemanarile intre familiile monogame din diferite societati sunt pur formale, deoarece continutul, structura, functiile, semnificatia lor sociala si culturala sunt diferite".

Familiile monogame cele mai cunoscute, care au cantarit greu de-a lungul timpului, sunt: familia extinsa, caracteristica societatii traditionale si familia nucleara, specifica societatii moderne.

1. Familia extinsa include relatii relative si nonrelative intre membrii care locuiesc in acelasi spatiu (camin) si

care reprezinta 2-3 generatii reunite si uneori colaterale (fratii). Familia extinsa subordoneaza familia nucleara, fiind formata adesea din cel putin doua familii nucleare (bunici, parinti si copii) si dispunand de un sistem de reguli si norme de convietuire, care sa perpetueze de la o generatie la alta.

Caracteristicile familiei extinse sunt:

conservatorismul: pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant;

functioneaza dupa reguli oarecum rigide, menite sa asigure stabilitatea si "spiritul de clan";

nu este lipsita de dramatism interactional, favorizand frecvent exacerbarea conflictelor intre generatii. In

vreme ce distantele emotionale intre generatii tind sa scada in cadrul familiei nucleare, in familiile extinse acestea cresc foarte mult;

sistemul valorilor etico-religioase si culturale are un mai mare grad de inertie si transmisibilitate;

pattern-urile educationale sunt mai uniforme si mai previzibile. Acest tip de familie pare a trai dupa regula

circularitatii, adica ciclic, dupa modelul "istoria se repeta", ceea ce confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si de securitate relativ crescut;

"asteptarile" familiei fata de fiecare membru al sau sunt mai previzibile;

confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si securitate;

desi angajeaza conflicte interne intre generatii, ridica adesea bariere psihologice solide in calea destramarii

nucleelor familiale si tendintelor centrifuge ale acestora;

propunandu-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul intregului sistem familial, defavorizeaza adesea

evolutia si calitatea relatiilor intime, de la care se asteapta mai mult, indeplinirea scopurilor de perpetuare, deci de pastrare a filonului familial prin urmasi si mai putin evolutia experientei subiective, de crestere si dezvoltare a personalitatilor sotilor in rolurile masculin si feminin.

Psihologii definesc familia extinsa drept o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de un sef pater, incluzand mai multe generatii, ce convietuiesc laolalta intr-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor, in care alegerea partenerului e facuta de parinti, pe baza statutului economic si social, iar asteptarile majore se refera la subordonarea obligatiilor si la urmarea si respectarea traditiei. Avand ca scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo de indivizi, ca o modalitate institutionala bazata pe solidaritate mutuala elementara. Ea isi asuma la un moment dat trecutul colectiv si garanteaza viitorul, devenind spatiul in care cuplurile parentale transmit copiilor lor atat riscul cat si sansa existentei.

b. Familia nucleara este redusa numeric la cei doi soti si copiii lor necasatoriti, proprii sau adoptati. Familia nucleara este, in variantele ei armonioase, sanatoase, o structura democratica, bazata pe consens, pe egalitate si complementaritate a rolurilor de sot/sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor.

Alegerea partenerilor este motivata de afectiunea mutuala si de libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor. Cuplul modern este marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul isi pierde ratiunea de a fi si, de cele mai multe ori, se separa. Asa se explica de ce familia nucleara moderna este mai expusa instabilitatii, divortul emotional fiind mult mai frecvent decat divortul legal, dar ambele fiind mereu in crestere in societatea contemporana.

Spre exemplu, in 1988 in SUA, pentru fiecare doua casatorii noi se inregistra un divort si se estima ca aproximativ 40% dintre casatorii vor sfarsi prin divort, in primii 5-7 ani dupa casatorie.

In conditiile vietii moderne, in special in marile aglomerari urbane, familia nucleara isi construieste un stil de viata propriu, caracterizat prin concentrarea afectiva pe partener, pe separarea treptata si uneori rapida de intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii confera o independenta proprie, cu posibilitati crescute, de autoconducere si autodezvoltare.

Desprinderea familiei conjugale sau nucleare din familia extinsa implica noi raporturi cu exteriorul si in primul rand cu familia de origine. Familia de origine se mai numeste consangvina sau de orientare.

Familia de orientare in care relatiile primare sunt de la parinti la copii se afla intr-un raport de succesiune repetitiva cu familia de procreare, in care rolurile sunt de soti si sotie, relatiile primare fiind de la parinti la copii.

Esentiala pentru ambele forme de familie este transmiterea continua a experientei culturale si sociale, a modelelor comportamentale de sex-rol, a atitudinilor si expectatiilor mutuale ale sexelor pe de o parte si ale parintilor fata de copii, precum si ale copiilor fata de parinti.

Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor, in cea mai mare parte a globului, in contextul civilizatiei industriale ea fiind apta sa asigure cele patru functii esentiale:

cooperarea economica intre soti;

relatiile sexuale;

reproducerea;

socializarea copiilor.

Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de

satisfacere a nevoilor de securizare, protectie si apartenenta a fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si de dezvoltare a personalitatilor. Aceasta inseamna ca aceste nevoi sunt automat satisfacute pentru fiecare membru al nucleului familial, doar ca urmare a apartenentei la acesta.

Crescand in intimitate, relatiile interpersonale sunt mult mai complicate si presupun un grad de "competenta relationala", bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze in mod sanatos din punct de vedere psihic si social.

Creativitatea interpersonala in cuplul marital devine astfel o conditie indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata presiunilor externe si interne si de a rezolva problemele inerente ale vietii cotidiene (Mitrofan, 1989). Incapacitatea nucleului familial de a se autoregla pe moment pericliteaza treptat sau chiar stopeaza evolutia maritala si implicit autodezvoltarea personalitatii. Astfel, in viata cuplului modern si a copiilor sai intervine desideratul viitorului, pentru ca tot ce se intampla in prezent are repercusiuni asupra a ce se va intampla in viitor, ceea ce implica un nivel considerabil de responsabilitate si nu toti cei care se angajeaza de bunavoie in casatorie sunt pregatiti si apti sa-si asume aceasta responsabilitate.