DEVIATIE SI DELICT

DEVIATIE SI DELICT

CONCEPTE DE BAZA

STUDIUL COMPORTAMENTULUI DEVIANT

Ce este devianta? . Norme si sanctiuni

TEORII DESPRE DELICT SI 3EVIANTA

netul de vedere biologic . Punctul de dere psihologic . Societate si delict: orii sociologice . Concluzii teoretice

DELINCVENTA SI STATISTICI DEFERITOARE LA DELICTE

Omuciderea |i alte delicte violente

SCRISORILE SI PEDEAPSA

chimbari ale modalitatilor de pedepsire . inchisorile si implicarea morala i Protestul in inchisoare si alternativele fitentiei . Pedeapsa cu moartea

SEN SI DELINCVENTA

ate ale delincventei masculine si feminine . Fetele din banda . Violenta

in inchisoare in randul femeilor . Evaluare

DELINCVENTA SI "CRIZA MASCULINITATII'

VICTIMELE DELINCVENTILOR

Delicte impotriva femeilor? < asupra barbatilor

Violul

DELICTELE CELOR BOGATI SI PUTERNICI

Delictele "gulerelor albe' . Delictele guvernamentale

CRIMA ORGANIZATA

DELICT, DEVIANTA SI ORDINE SOCIALA

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

CONCEPTE DE BAZA

. devianta . norme . conformism . delict

Stim cu totii cine sunt deviantii sau cel putin asa suntem inclinati sa credem M Deviantii sunt acei indivizi care refuza sa traiasca in conformitate cu regulile impuse . pe care le respecta majoritatea dintre noi. Ei sunt delincventii, violenti, consumatoriJ de droguri sau "oameni ai strazii', care nu se potrivesc cu ceea ce majoritatea!! oamenilor ar defini drept standarde normale de acceptabilitate. Totusi, lucrurile nul stau deloc asa - o lectie pe care sociologia ne-o da deseori, caci ne incurajeaza sai privim dincolo de ceea ce este evident. Asa dupa cum vom vedea, notiunea del deviant nu este de fapt atat de usor de definit. l

Am vazut in celelalte capitole ca viata sociala umana este guvernata de reguli sau l de norme. Activitatile noastre s-ar prabusi in haos daca nu am respecta regulile cariei definesc unele tipuri de comportament ca fiind potrivite in anumite contexte si altele ca I fiind nepotrivite. Comportamentul adecvat pe sosele, de exemplu, ar fi imposibil daca i soferii n-ar respecta regula de conducere pe partea dreapta.* Aici nu exista deviantiJ] s-ar putea crede, poate cu exceptia soferilor sub influenta alcoolului sau imprudenti. J insa daca se crede acest lucru, inseamna sa ne inselam. Majoritatea soferilor nu sunt doar devianti, ci si delincventi. Caci cei mai multi dintre soferi conduc cu mult pestei limita de viteza admisa - in conditiile in care nu apare nici o masina de politie.

Noi toti suntem conformisti, dar incalcam si regulile. Cu totii suntem, de asemeni,! creatori de reguli. Desi soferii e posibil sa incalce legea pe autostrazi, in realitate eij au elaborat reguli neoficiale care se suprapun peste cele legale. Atunci cand limitai de viteza pe autostrada este de 120 km/h, majoritatea soferilor nu merg cu mai putini de 140 km/h si au tendinta de a incetini doar atunci cand strabat zone urbane. . I

De asemeni, regulile conventionale variaza in ceea ce priveste definitia J condusului imprudent. De exemplu, europenii nordici care merg cu masina in sudul l Italiei unde soferii incalca si alte reglementari de trafic, au posibilitatea de a avea o J experienta care poate fi de-a dreptul infioratoare, in Brazilia, semafoarele si altei controale de trafic nu sunt considerate ca fiind reguli obligatorii, ci doar ca simple j sugestii. Automobilistii din Rio de Janeiro trec pe culoarea rosie a semaforului fara J sa opreasca, exceptie facand cazurile in care masina intra in intersectie. Acolo cand j un drum principal se intersecteaza cu unul secundar, soferul de pe primul drurn^ socoteste ca are prioritate, indiferent de ceea ce arata indicatoarele de trafic. Cel i care intra de pe drumul secundar trebuie sa claxoneze sau sa faca semn cu farurile . pentru a-i avertiza pe ceilalti soferi (Lull, 1995).

Atunci cand incepem studiul comportamentului deviant, trebuie sa luam in considerare ce reguli respecta si ce reguli incalca oamenii. Nimeni nu incalca toate

* Pentru ca autorul este englez, in original este "pe partea stanga' (n.t.).

_regulile, tot asa dupa cum nimeni nu se conformeaza tuturor regulilor existente. Chiar si indivizii care par a se situa complet in afara societatii obisnuite, cum sunt jefuitorii de banca, respecta regulile grupurilor din care fac parte. Anumite grupuri cu o reputatie nu tocmai buna, cum sunt bandele de motociclisti, au coduri stricte de conduita pentru membrii lor; cei care se abat de la ele sunt fie pedepsiti, fie exclusi.

STUDIUL COMPORTAMENTULUI DEVIANT

Studiul comportamentului deviant reprezinta unul dintre domeniile cele mai interesante si complexe ale sociologiei. Acesta ne invata ca nici unul dintre noi nu este atat de normal pe cat ne-ar placea sa credem. Totodata ne ajuta sa intelegem ca persoanele al caror comportament pare de neinteles sau- straniu pot fi considerate fiinte rationale atunci cand intelegem din ce motiv actioneaza in felul respectiv.

Studiul deviantei, asemenea altor domenii ale sociologiei, ne indreapta atentia catre puterea sociala si catre influenta clasei sociale - diviziunile dintre bogati si saraci. Atunci cand consideram devianta sau conformarea de la regulile si normele sociale, trebuie intotdeauna sa avem in vedere intrebarea: "ale cui reguli?' Asa dupa cum vom vedea, normele sociale sunt puternic influentate de divizarile de putere si de clasa.

Ce este devianta?

O DEVIANTA poate fi definita drept non-conformism fata de un set dat de norme, care sunt acceptate de un numar semnificativ de oameni, in cadrul unei comunitati sau a unei societati. Asa dupa cum s-a subliniat deja, nici o societate nu poate fi impartita intr-o maniera simpla intre cei care deviaza de la norme si cei care se conformeaza, in anumite ocazii, majoritatea dintre noi incalcam reguli general acceptate de comportament. E posibil, de exemplu, ca la un moment dat sa fi comis . niste furturi minore, cum ar fi mici sterpeleli din magazine sau insusirea unor mici obiecte de la servici - de exemplu bloc-notesuri sau pixuri - pentru uz personal.

Anvergura conceptului de devianta este foarte larga, asa cum vor arata in cateva exemple. Miliardarul Howard Hughes si-a cladit masiva avere cu ajutorul unui amestec de munca sustinuta, idei inventive si decizii iscusite. Din punctul de vedere al nevoii sale de a reusi, activitatile sale s-au conformat unora dintre valorile fundamentale din societatile occidentale, valori care pun accentul pe dorinta de recompense materiale si de realizare a individului. Pe de alta parte, in anumite domenii, comportamentul lui a deviat in mod, clar de la normele impuse. El a trait ultimii sai ani de viata aproape complet izolat de lumea exterioara, ^sind extrem de rar din apartamentul sau de hotel, pe care il transformase in adevarata sa casa. isi lasase parul sa creasca extrem de lung si avea o barba ^mare si neingrijita, care il faceau sa semene mai degraba cu un profet biblic decat cu un prosper om de afaceri.

Hughes a fost extrem de plin de succes, cat si extrem de deviant in compor| tamentul sau. Ca exemplu contrastant, am putea lua cariera lui Ted Bundy. in aparent; felul de viata al lui Bundy era conform normelor de comportament ale unui buni cetatean. Viata pe care a dus-o el n-a fost numai normala, ci si extrem de merituoasa.^ De exemplu, el a jucat un rol activ in cadrul Samaritenilor, o asociatie organizeaza un serviciu telefonic non-stop pentru persoanele disperate sau care vor s sa se sinucida. Cu toate acestea, Bundy a savarsit mai multe crime oribile, inainte! de a-1 condamna la moarte, judecatorul procesului 1-a laudat pe Bundy pentru aptitudinile sale (isi pledase singur cauza), dar a incheiat remarcand felul in care isi l irosise existenta. Cariera lui Bundy dovedeste ca o persoana poate parea complet normala, in timp ce, in secret, savarseste acte de devianta extrema.

Devianta nu se refera doar la comportamentul individual; ea are in vedere si activitatile grupurilor. O ilustrare o constituie cultul Hare Krishna, o grupare i religioasa ale carei credinte si mod de viata sunt diferite de cele ale majoritatii f oamenilor din Marea Britanic. Cultul a fost intemeiat in anii '60, cand Sril Prabhupada a venit in Occident din India, pentru a raspandi cuvantul constiintei lui Krishna. El isi indrepta mesajul indeosebi catre tinerii care erau consumatori de droguri, proclamand ca poti "ramane euforic tot timpul si poti descoperi fericirea eterna' urmandu-i invataturile. Membrii cultului Hare Krishna au devenit un grup familiar spectaculos,-dansand si cantand pe strazi, in aeroporturi si in alte locuri. Ei erau tolerati de catre majoritatea populatiei, chiar daca convingerile lor pareau excentrice.

Membrii cultului reprezinta un exemplu de subcultura devianta. Cu toate ca numarul sau de membri a scazut, ei au avut capacitatea de a supravietui destul de usor in cadrul societatii. Organizatia este bogata, fiind finantata de donatii de la membri si simpatizanti. Pozitia lor se deosebeste de cea a unei alte culturi deviante, care ar putea fi mentionata aici sub forma de contrast: cei lipsiti de o casa. Oameni aflati intr-o situatie precara din toate punctele de vedere traiesc pe strazi zi de zi, petrecandu-si timpul in parcuri sau in cladiri publice (cum sunt bibliotecile). Ei fie dorm in aer liber, fie isi gasesc adaposturi. Majoritatea celor fara o casa stabila duc o existenta mizerabila, la marginea societatii.

Norme si sanctiuni

O Toate NORMELE sociale sunt insotite de sanctiuni care promoveaza conformismul si protejeaza impotriva nonconformismului. O SANCTIUNE este orice reactie din partea unora fata de comportamentul unui individ sau al unui grup, menita sa confere certitudinea ca persoana sau grupul respecta o anumita norma. Sanctiunile pot fi pozitive (oferirea unor recompense pentru conformitate) sau negative (pedeapsa -pentru comportamentul non-conformist). Ele pot fi, de asemeni, oficiale si neoficiale. Sanctiunile oficiale sunt aplicate de un grup specific de persoane sau de o agentie pentru a avea grija de respectarea unui anumit set de norme. Sanctiunile neoficiale sunt reactii mai putin organizate si spontane fata de non-conformism, ca atunci cand

_un student este acuzat, prin tachinare, de catre prieteni ca lucreaza prea mult sau ca q "tocilar' daca ia hotararea de a petrece seara studiind refuzand sa mearga la o petrecere.

in societatile moderne, principalele tipuri de sanctiuni formale sunt cele reprezentate de tribunale si inchisori. Desigur, politia este agentia insarcinata cu aducerea vinovatilor la proces si cu posibila incarcerare. Legile reprezinta sanctiunile formale definite de catre guverne ca principii, pe care cetatenii lor trebuie sa le respecte; ele sunt folosite impotriva persoanelor care nu se conformeaza. Acolo unde exista legi, exista si delicte, pentru ca delictul poate fi definit, in cel mai simplu mod, drept orice tip de comportament care incalca o lege.

Ramane doar sa examinam principalele teorii care au fost dezvoltate pentru a se interpreta si analiza devianta. Cea mai mare parte a relatarilor despre devianta s-au bazat in special pe studii ale activitatii delictuale, care va constitui de asemeni, scopul nostru principal.

TEORII DESPRE DELICT SI DEVIANTA

Punctul de vedere biologic

O Unele dintre primele incercari de explicare a DELICTULUI au avut un caracter preponderent biologic. Criminalistul italian Cesare Lombroso, care a activat in anii 1870, era de parere ca tipurile de delicventi pot fi identificate dupa forma craniului. El era de acord cu faptul ca invatarea sociala poate influenta dezvoltarea comportamentului criminal, dar considera majoritatea criminalilor ca fiind degenerati din punct de vedere biologic sau cu defecte. Ideile lui Lombroso au fost discreditate in totalitate, dar au fost sugerate in mod repetat in opinii similare. O alta metoda populara de a se incerca demonstrarea influentei ereditatii asupra tendintelor delictuale era studierea arborelui genealogic. Dar acest lucru nu demonstreaza practic nimic despre influenta ereditatii pentru ca sunt imposibil de separat influentele mostenite de cele dobandite.

O teorie ulterioara distingea trei tipuri principale de fizic uman si sustinea ca unul dintre ele este asociat in mod direct cu delicventa. Tipurile musculare, active (mezomorfe) - afirma teoria - au mai multe sanse de a deveni delincventi decat cele cu fizic fin (ectomorfe) sau personale mai solide (endomorfe) (Sheldon, 1949; Glueck si Glueck, 1956). Astfel de opinii au fost amplu criticate. Chiar daca ar exista o relatie globala intre tipul fizic si delincventa, acest lucru nu ar arata nimic despre influenta ereditatii. Persoanele apartinand tipului muscular pot fi atrase de activitati delictuale pentru ca acestea ofera oportunitati pentru demonstrarea calitatilor atletice, in plus, majoritatea studiilor in acest domeniu s-au limitat la delincventi din Scolile de corectie si exista posibilitatea ca delincventii duri, cu o infatisare atletica, sa aiba mai multe sanse de a fi trimisi in astfel de scoli decat cei cu o infatisare fragila si slabanogi.

Unii indivizi pot fi inclinati catre iritabilitate si agresivitate, iar acest lucru poafj fi reflectat in delicvente care au ca scop atacul fizic asupra altora. Totusi nu existi o dovada decisiva ca este mostenita in acest mod vreo trasatura de personalitate, < chiar daca s-ar petrece acest lucru, legatura lor cu delincventa ar fi doar ue indepartata.

Punctul de vedere psihologic

Ca si interpretarile biologice, teoriile psihologice despre delict asociaza! delincventa cu anumite tipuri de personalitate. Unele au sugerat ca in cadrul unei! minoritati de indivizi se dezvolta o personalitate imorala sau psihopata. Psihopatii! sunt firi retrase, lipsite de emotii care gasesc placere in violenta de dragul violentei.

Indivizii cu caracteristici psihopate comit intr-adevar uneori delicte violente; exista insa probleme majore legate de conceptul de psihopat. Nu este evident trasaturile psihopate sunt in mod inevitabil delictuale. Majoritatea studiilor despre! persoane considerate a poseda aceste caracteristici au fost referitoare la detinutiii condamnati, si exista tendinta ca personalitatile lor sa fie prezentate in mod negativ..! Daca descriem aceleasi trasaturi in mod pozitiv, tipul de personalitate apare complet diferit si pare a nu exista motiv pentru care oamenii de acest fel sa fie delincventi.' Daca am cauta indivizi psihopati pentru un studiu stiintific, am putea da urmatorul! anunt (Widom si Newman, 1985).

SUNTETI O PERSOANA AVENTUROASA?

Cercetator doreste sa contacteze oameni aventurosi, care au avut o viata incitanta, impetuoasa. Daca sunteti genul de persoana care ar face orice pentru o provocare, sunati oricand la 337 - xxxx.

Astfel de oameni pot fi exploratori, spioni, impatimiti ai jocurilor de noroc sau doar plictisiti de rutina vietii cotidiene. Este posibil ca ei sa-si propuna sa savarseascij actiuni delictuale, dar este la fel de posibil ca ei sa caute provocarea pe cai respectabilei din punct de vedere social.

Teoriile psihologice despre delincventa pot, in cel mai bun caz, sa explice doar! anumite aspecte ale delictualitatii. Cu toate ca anumiti delincventi pot poseda: caracteristici ale personalitatii distincte de cele ale restului populatiei, este extremi de improbabil ca majoritatea delincventilor sa se afle in aceasta situatie. Existi diferite tipuri de delicte si nu este indicat sa presupunem ca cei care le comit impartasesc anumite caracteristici psihologice specifice. Chiar daca ne limitam la ol singura categorie de delicte, cum ar fi delictele cu violenta, sunt implicate circumstanta diferite. Unele dintre astfel de delicte sunt savarsite de indivizi singuratici, in vreme, ce altele reprezinta opera unor grupuri organizate. Pare neverosimil ca structura psihologica a indivizilor care sunt singuratici sa aiba multe in comun cu membrii unei' bande bine constituite. Chiar daca diferentele sesizabile ar putea fi puse in legatura cu forme de delincventa, totusi nu am putea fi siguri in privinta sensului liniei cauzalitati' l E posibil ca faptul de a ajunge sa fie implicat in grupuri delictuale sa influenteze.|

F

conceptia oamenilor, si e mai putin probabil ca aceasta conceptie sa produca un comportament delictual, in primul rand.

Societate si delict: teorii sociologice

Orice evaluare satisfacatoare despre natura delictului trebuie sa fie sociologica, caci ceea ce inseamna delict implica institutiile sociale ale unei societati. Unul dintre aspectele cele mai importante, asupra caruia insista gandirea sociologica, il reprezinta interconexiunile dintre conformismul si devianta in contexte sociale diferite. Societatile modeme contin multe subculturi diferite, iar comportamentul care se.conformeaza normelor unei anumite subculturi poate fi socotit deviant in afara ei. De exemplu, poate exista o puternica presiune asupra unui membru al unei bande de adolescenti, de a-si dovedi valoarea furand o masina, in plus, in societate exista ample divergente de avere si putere, care influenteaza masiv oportunitatile accesibile diferitelor grupuri. Nu este surprinzator faptul ca, furtul si talharia sunt. savarsite in special de catre persoane din segmentele sarace ale populatiei; frauda si evaziunea fiscala sunt prin definitie limitate la persoanele aflate in posturi bine remunerate.

Devianta dobandita: asociere distinctiva

Edwin H. Sutherland punea delictul in legatura cu ceea ce denumea el asociere distinctiva (Sutherland 1949). Aceasta idee este extrem de simpla, intr-o societate care contine o varietate de subculturi, unele medii sociale tind sa incurajeze activitatile ilegale, iar altele nu. Indivizii devin delincventi prin asocierea cu oameni care sunt sustinatorii unor norme delictuale. Dupa Suherland, in mare parte comportamentul delictual este dobandit in cadrul grupurilor primare, in special in cadrul grupurilor de aceeasi varsta. Aceasta teorie se afla in contrast cu opinia conform careia, diferentele psihologice ii separa pe delincventi de ceilalti oameni, considera activitatile delictuale ca fiind invatate exact in aceeasi maniera ca si cele care respecta legea, fiind indreptate catre aceleasi nevoi si valori. Hotii incearca sa obtina bani exact ca si oamenii care au slujbe normale, dar aleg metode ilegale pentru a face acest lucrii.

Presiunea structu raia: anomia in calitate de cauza a delictului

Interpretarea delictului pe care a efectuat-o Robert K. Merton, care leaga delicventa de alte tipuri de comportament deviant, pune accent de asemeni, pe formalitatea delincventului (Merton, 1957). Merton s-a bazat pe conceptul de anomie Pentru a construi o teorie despre devianta care a exercitat o mare influenta. Asa dupa cum am vazut in capitolul l, notiunea de anomie a fost enuntata pentru prima data de catre Emile Durkheim, unul dintre fondatorii sociologiei, care a sugerat ca societatile moderne normale si standardele traditionale devin subminate daca nu ^sunt inlocuite de altele noi. Anomia exista atunci cand nu sunt standarde clare pentru ^a ghida comportamentul intr-un anumit domeniu a vietii sociale. Durkheim era de

parere ca, in aceste circumstante, oamenii se simt dezorientati si anxiosi; anornij fiind, prin urmare, unul dintre factorii sociali care influenteaza predispozitia penti sinucidere.

Merton a redefinit conceptul de anomie pentru a face referire la presiunea ] care este supus comportamentul indivizilor, atunci cand normele acceptate intra iq| conflict cu realitatea sociala, in societatea americana - si, intr-o oarecare masura,! in alte societati industrializate - valorile general acceptate pun accentul pe succesul! material, iar modalitatile de a dobandi succesul se presupun a fi autodisciplina sij munca asidua, in mod corespunzator, cei care muncesc cu adevarat din greu poti reusi, indiferent care este punctul lor de plecare in viata, in realitate aceasta idee nul este valida, datorita faptului ca celor mai dezavantajati le sunt oferite doar oportunitatii conventionale limitate de avansare, sau nu. Totusi, cei care nu "reusesc' pot fi| condamnati pentru aparenta lor incapacitate de a realiza un produs material, in i aceasta situatie, exista o puternica presiune pentru a se incerca progresia prin orice . mijloace, legale sau ilegale. Dupa Merton, deci, devianta reprezinta un produs secundar al inegalitatilor economice.

Merton identifica cinci reactii posibile la tensiunile dintre valorile sustinute la scara ? sociala si mijloacele limitate de a le realiza. Conformista accepta atat valorile sustinutei social cat si modalitatile conformiste de a le realiza, indiferent daca sunt sau nu incununate . de succes. Majoritatea populatiei intra in aceasta categorie. Inovatorii continua sa accepte ^: valorile aprobate la scara sociala, dar folosesc mijloace ilegale de a le realiza. Delincventii ,| care dobandesc avere prin activitati ilegale sunt exemplu pentru acest tip.

Ritualistii se conformeaza standardelor acceptate la scara sociala, cu toate ca l omit valorile continute ale acestor standarde. Regulile sunt respectate, fara a se j avea in vedere un scop clar, intr-o maniera fortata. Ritualistii sunt persoane care se-; dedica unor activitati monotone, chiar daca acestea nu au perspective pentru cariera | si nu ofera multe recompense. Retrasii au abandonat complet viziunea competitiva, respingand astfel atat valorile dominante cat si mijloacele acceptate de realizare a, lor. Un exemplu ar fi membrii unei comunitati care se intretine singura, in sfarsit,^; rebelii resping atat valorile cat si mijloacele existente, dar doresc in mod activ sa le; inlocuiasca cu unele noi si sa insele astfel sistemul social, in aceasta categorie intra | membrii gruparilor politice radicale.

Cercetari ulterioare au legat notiunea lui Sutherland de asociere distinctiva (ideea | ca grupul de oameni cu care se asociaza indivizii ii influenteaza inspre sau impotriva: delictului) de tipologia lui Merton. in studiul lor consacrat bandelor de baieti delincventi, Richard A. Cloward si Lloyd E. Ohlin (1960) sustin ca astfel de bande apar in comunitatile subculturale unde sansele de a avea succes pe cai legale sunt reduse, cum ar fi minoritatile etnice lipsite de drepturi. Lucrarea lor pune accentul, in mod corect, pe legaturile dintre conformitate si devianta. Lipsa de oportunitati pentru succes in cadrul societatii reprezinta principalul factor care face diferenta intre cei care se angajeaza in comportament delictual si cei care nu fac acest lucru.

Trebuie sa fim precauti in privinta ideii ca oamenii din comunitatile sarace aspira la acelasi nivel de succes ca si oamenii bogati. Majoritatea au tendinta de a-si ajusta aspiratiile la ceea ce ei percep ca fiind realitatea situatiei lor. Totusi, ar fi de asemeiiea gresit sa presupunem ca un dezacord intre aspiratii si oportunitati este doar apanajul celor mai putin privilegiati. Exista presiuni in ceea ce priveste activitatea delictuala si in cadrul altor grupuri, asa dupa cum indica asa-numitele delicte ale gulerelor albe (functionari), de frauda, delapidare si evaziune fiscala, pe care le vom studia.

Teoria etichetanta

Una dintre cele mai importante abordari in intelegerea delincventei este denumita teorie etichetanta - cu toate ca acest termen este el insusi o etichetare pentru o suma de idei inrudite, si nu pentru o parere acceptata. Teoreticienii etichetanti interpreteaza devianta nu ca pe un set de caracteristici ale indivizilor sau grupurilor, ci ca pe un proces de interactiune intre dcvianti si non-devianti. in opinia lor, noi trebuie sa descoperim motivul pentru care anumite persoane ajung sa fie etichetate drept "deviante' pentru a putea intelege insasi natura deviantei.

, Oamenii care reprezinta forta legii si a ordinii sau care sunt capabili sa impuna altora definitii ale moralitatii conventionale, realizeaza cea mai mare parte a etichetarilor. Etichetarile care creeaza categorii de devianta exprima astfel structura de putere a societatii, in general vorbind, regulile, in functie de care este definita devianta, sunt elaborate de catre cei bogati pentru cei saraci, de catre barbati pentru femei, de catre cei in varsta pentru cei tineri, de majoritatile etnice pentru grupurile minoritare. De exemplu, multi copii patrund in gradinile altora, fura fructe sau trag chiulul de la scoala, intr-un cartier locuit de oameni bogati, aceste fapte pot fi socotite de catre parinti, profesori si politie drept un divertisment nevinovat al copilariei, in zonele sarace, ele pot fi considerate drept dovezi ale tendintelor catre delincventa / juvenila.

in momentul in care un copil este etichetat ca fiind delincvent, el este considerat ca fiind raufacator si sunt sans.e ca el sa fie socotit, ca fiind in neregula de catre profesori si posibilii patroni. Dupa aceea individul poate reveni la comportamentul delictual, sporind instrainarea fata de conventiile sociale curente. Edwin Lemert (1972) a numit actul initial de savarsire a unei infractiuni devianta primara. Devianta secundara are loc atunci cand individul ajunge sa accepte eticheta si se considera ca fiind deviant. Sa-1 luam ca exemplu pe Luke, care sparge vitrina unui magazin in timp ce-si petrece seara de sambata in oras cu prietenii. Actul poate fi considerat ca fiind rezultatul accidental al unui comportament extrem de furtunos, o caracteristica scuzabila a tinerilor. Luke ar putea scapa cu o mustrare si cu o mica amenda. Daca el provine dintr-un mediu "respectabil', aceasta este consecinta probabila. Iar spargerea vitrinei ramane la nivel de devianta primara, daca tanarul respectiv este considerat ca fiind o persoana in regula care in aceasta imprejurare a devenit neastamparata. Daca, pe de alta parte, politia si tribunalul dau o condamnare cu

Droguri prescrise

Sunt legale, daca sunt prescrise. Ele includ barbituricele si tranchilizantele, care de obicei sunt prescrise pentru calmare si pentru somn. Multe dintre ele duc Ia dependenta, Efectele renuntarii la ele duc la anxietate, insomnie si confuzie mentala.

Acidul Lysergic (LSD) este de obicei luat sub forma de capsula; ii face pe oameni sa vada sau sa auda intr-o maniera diferita. Nu exista efecte secundare fizice cunoscute, dar o experienta nefericita poate provoca anxietate si depresie. Drogul ecstasy combina efectul stimulativ ale amfetaminelor cu versiunile efectelor LSD-ului.

Solveni

Este ilegal ca magazinele sa le vanda copiilor sub 16 ani, daca socotesc ca ii vor inhala. Vapori inhalati din lipici, vopseluri. acetone ctc. Se intalnesc mai ales la adolescentii intre 12 si 16 ani. Efectele includ senzatie de bine sau de ameteala. Folosirea poate provoca deteriorari cerebrale. Risc de dependenta. Pune viata in pericol datorita otravirii sau sufocarii accidentale.

^Alco1

Se poate cumpara, vinde si consuma in mod legal de catre adulti. Este produs prin fermentatia nudelor, legumelor sau cerealelor. Cei care consuma se simt mai indrazneti si mai relaxati. Consumarea masiva a alcoolului conduce la afectiuni ale stomacului si ale ficatului si la malnutritie, fiind afectata judecata. Exista un puternic risc de dependenta.

O planta care creste in salbaticie ca un tufis fiind foarte raspandita. De obicei se fumeaza. Poate sa ii faca pe oameni mai relaxati, mai vorbareti si mai constienti de sunet, gust etc. Poate provoca confuzie, anxietate si depresie. Nu se considera ca provoaca dependenta.

Forma de narcotic cel mai frecvent necorespunzator intrebuintata. Narcoticele ataca sistemul nervos, producand deseori o senzatie de bine. Dupa o folosire repetata se poate instala dependenta. Simptomele renuntarii la heroina includ dureri, tremuraturi si spasme. Risc de infectie daca se folosesc ace de seringa deja intrebuintate sau nesterilizate.

Legalitate si ilegalitate: drogurile si legea in Marea Britanie din prezent.

Consumarea drogurilor ofera o buna ilustrare a teoriei etichetante, pentru ca oamenii au in general atitudini mai tolerante fata de alcool, de exemplu, decat fata de droguri precum cannabis-ul sau heroina. Cu toate acestea alcoolul este un drog ca toate celelalte si provoaca multe probleme de sanatate.

Sursa: Guardian, publicat pentru prima data in Education Guardian, 12 noiembrie 1991 p 2' grafica: PaddyAllen.

cnendare si il obliga pe Luke sa tina legatura cu un asistent social, incidentul ar -'utea deveni prima etapa a drumului catre devianta secundara. Procesul de "a invata - fii deviant' are tendinta de a fi accentuat prin chiar organizatiile care trebuie sa

recteze comportamentul deviant-inchisorile si ospiciile.

Teoria etichetanta este importanta pentru ca incepe de la premisa ca nici un act

_este delictual in mod intrinsec. Definitiile date delincventei sunt stabilite de

atre cei puternici, prin formularea legilor si prin interpretarea lor de catre politie,

tribunale si institutii de corectie. Criticii teoriei etichetate au sustinut ca exista anumite

acte care sunt complet interzise practic in toate culturile, cum ar fi crima, violul si

talharia. Aceasta opinie este cu siguranta incorecta; chiar si in cadrul propriei noastre

culturi, uciderea nu este intotdeauna socotita drept crima, in vreme de razboi, uciderea

inamicului este aprobata, iar pana nu demult, legile din Marea Britanie nu au

recunoscut ca fiind viol, relatia sexuala la care il obliga o femeie pe sotul ei.

Putem critica intr-o maniera mai convingatoare teoria etichetanta pe alte temeiuri, in primul rand subliniind procesul activ de etichetare, teoreticienii etichetand neglijeaza procesul care conduce la acte definite drept deviante. Caci etichetarea anumitor activitati drept deviante nu este complet arbitrara, diferentele de socializare, atitudini si oportunitati influenteaza masura in care oamenii se implica intr-un comportament care are sanse de a fi etichetat drept deviant. De exemplu, copiii din medii sarace sunt mai predispusi decat copiii mai bogati sa fure din magazine. Nu atat etichetarea lor ii face sa fure in primul rand, cat mediul din care provin.

in al doilea rand, nu este clar daca etichetarea are drept efect sporirea comportamentului deviant. Comportamentul delictual are tendinta de a se accentua dupa o condamnare, dar este oare acest lucru, insusi rezultatul etichetarii? Pot fi implicati alti factori precum o interactiune sporita cu alti delincventi sau descoperirea unor noi oportunitati delictuale.

Concluzii teoretice

Ce am putea conchide din aceasta trecere in revista a teoriilor despre delincventa? Mai intai trebuie sa ne amintim un enunt facut mai sus: chiar daca delincventa este doar una dintre subcategoriile comportamentului deviant in ansamblu, ea acopera o varietate atat de mare de forme de activitate - de la furatul unei ciocolate pana la uciderea in masa - incat este improbabil, ca am putea produce o singura teorie care sa explice toate formele de comportament delictual.

Fiecare dintre teoriile de mai sus contribuie la intelegerea unor aspecte sau tipuri de delict. Abordarile biologice si psihologice pot identifica caracteristici de personalitate care, in anumite contexte de invatare sociala si experienta, ii predispun pe anumiti indivizi sa-si indrepte atentia asupra actelor delictuale. De exemplu, oameni cu trasaturi care in mod normal sunt considerate psihopate pot fi reprezentati mai mult in randul unor categorii de delincventi violenti, decat in randurile populatiei normale. Pe de cealalta parte, ei sunt totodata mai bine reprezentati in randurile celor care savarsesc acte de eroism sau de a-si asuma riscuri majore.

Contributiile teoriilor sociologice despre delincventa sunt duble, in primul ra aceste teorii accentueaza, in mod corect, continuitatile dintre comportamentul delict! si cel "respectabil'. Contextele in care anumite tipuri de activitate sunt socotite i fiind delictuale si pasibile de pedeapsa variaza foarte mult. in al doilea rand, toal accepta ca in activitatile delictuale contextul influenteaza fundamental angaja cuiva in acte delictuale sau faptul ca ajunge sa fie considerat un delincvent.

in pofida deficientelor ei, teoria etichetanta este poate cea mai des intrebuintai abordare a intelegerii delincventei si a comportamentului deviant. Aceasta teor ne sensibilizeaza la modalitatile, in care anumite activitati ajung sa fie definite ( lege drept pasibile de pedeapsa, relatiile de putere care formeaza atari definitii precum si circumstantele in care anumiti indivizi incalca legea.

Acum, sa examinam in mod direct, natura activitatilor delictuale care au loc i societatile moderne, acordand o atentie deosebita delincventei in Marca Britanic.

DELINCVENTA SI STATISTICI REFERITOARE LA DELICTE

Cat de des este intalnita delincventa, in mod real, si care sunt formele cele maf comune ale delictelor? Pentru a raspunde la aceste intrebari, putem incepe prin i studia statisticile oficiale despre delincventa. Pentru ca astfel de statistici sunt public in mod frecvent, s-ar parea ca nu exista nici o dificultate in evaluarea ratelof delincventei - dar aceasta presupunere este complet eronata. Statisticile despref delicte si delincventa sunt probabil cele mai nesigure, dintre toate cifrele publicate in mod oficial, referitoare la probleme sociale.

Limitarea fundamentala a statisticilor oficiale referitoare la delicte consta aceea ca ele cuprind doar delictele inregistrate de politie. Exista un lung sir de decizii! problematice intre un eventual delict si inregistrarea lui de catre politie (vezi figura 8.1 Majoritatea delictelor, mai ales furturile minore, nu sunt niciodata reclamate la politie,; Capacitatea oamenilor de a recunoaste delictele si vointa lor de a le reclama sunt variabile. Dintre delictele care sunt aduse la cunostinta politiei, un procent dintre ele nu sunt inregistrate in statistici; de exemplu, politia poate fi sceptica in privinta validitatii anumitor informatii despre delictele care le sunt reclamate. Cercetarile estimeaza ca cel putin jumatate din toate delictele grave, inclusiv violul, jaful si atacul agravat (atac in scopul de a produce raniri grave) nu sunt reclamate la politie.

Biroul de statistica din Statele Unite a intervievat aleatoriu oameni dintr-unj esantion de 60.000 de familii incepand cu anul 1973, pentru a descoperi cat de multei victime ale anumitor delicte exista pe parcursul ultimilor sase luni. Acest studiu, care; se numeste National Crime Survey* a confirmat faptul ca o mare parte din delictele! grave nu sunt reclamate. Reclamarea are cel mai mare procentaj pentru jaful dini magazine (86%), iar cel mai mic apartine furturilor din locuinte in valoare de sub j 50 S (15%). Pana la Studiile Delincventei din Marea Britanic (SDMB) din 1982 sis

1984, nu exista o estimare oficiala a delictelor nereclamate din Marea Britanie. Schemele de delicte nereclamate in Marea Britanie, asa dupa cum reies din SDMB, sunt asemanatoare cu ceea ce s-a descoperit in SUA.

Pentru aflarea adevaratelor rate ale delincventei, nu putem aduna pur si simplu, delictele nereclamate politiei si rata oficiala fiindca practica fortelor locale de politie in raportarea delictelor variaza. Unele raporteaza mai putine delicte decat altele, fie din pricina ineficientei, fie din cauza ca astfel situatia arestarilor din circa lor se prezinta mai bine. in Marea Britanie, guvernul efectueaza un Studiu General Familial, la scara nationala. Studiul a inclus o intrebare despre spargeri in 1972, 1973, 1979 si 1980. Familiilor li s-a cerut sa mentioneze toate spargerile care au avut loc in ultimele 12 luni anterioare interviului. Studiul din 1981 a dus la concluzia ca nu exista nici o schimbare in numarul de spargeri dintre 1972 si 1980, cu toate ca, de-a lungul acestei perioade, statisticile oficiale britanice referitoare la delicte, bazate pe delictele reclamate la politie, au aratat o crestere cu 50% (Bottomley si Pease, 1986, pp. 22-23). Aparenta crestere probabil ca provine din constientizarea publica sporita a delictelor care a condus la un numar mai mare de raportari, si din modalitatile mai eficiente de culegere a datelor de catre politie.

Conform statisticilor referitoare la delictele reclamate la politie, de peste jumatah de veac, rata delincventei in Marea Britanic a crescut constant, inainte de anii 192o| existau mai putin de 100.000 de infractiuni inregistrate anual in Anglia si Tara Galilor.f Acest numar ajunsese la 500.000 in 1950 si la peste 5.000.000 in 1991. in prezentj politia inregistreaza anual peste noua infractiuni la suta de locuitori. Irlanda de Nord'1 poate fi asociata cu un nivel mai ridicat de violenta terorista, dar acolo nivelul de' ansamblu al delincventei, conform statisticilor politiei, este cu mult sub cel din Anglia si Tara Galilor, cu doar patru infractiuni la suta de locuitori (vezi figura 8.2.). in i termenii statisticilor orificiale, delictele violente au sporit considerabil in ultimii 20 de ' ani. Datele Studiului Delincventei din Marea Britanic sugereaza totodata ca, din 1981 pana in 1991, delictele referitoare la proprietate au crescut cu 95%, in timp ce delictele impotriva persoanei au sporit cu 21%. Se pare ca exista o corelatie destul de stransa intre atari cresteri ale delincventei si sporirea ratei somajului masculin. Tinerii someri intre 16 si 29 de ani, sunt reprezentati in privinta ambelor categorii de delincventa. Analiza regionala aduce un sprijin suplimentar pentru aceasta conexiune. Principalele concentrari de somaj din tara, cum ar fi Merseyside, Greater Manchester, West Midlands, South Wales si Greater London reprezinta de asemeni, focare de delincventa (Wells, 1995).

Noul realism de stanga

Multa vreme numerosi criminalisti, indeosebi cei cu inclinatie liberala sau de stanga, au fost tentati sa minimalizeze importanta cresterilor ratelor oficiale ale delincventei. Ei au aratat ca mass media a creat publicului o neliniste inutila in privinta acestei probleme sau au sustinut ca, cele mai multe delicte reprezinta o forma mascata de protest impotriva inegalitatii - cam ceea ce ar putea sugera schema anomiei a lui Merton. Noul realism de stanga, asociat indeosebi operei lui Jack Young, s-a indepartat de aceasta pozitie (Young, 1988).

Noul realism de stanga afirma ca a avut loc realmente o sporire a delincventei si ca publicul are dreptate sa fie ingrijorat de acest lucru. Pe linia aceasta, abordarea atrage atentia asupra victimelor delincventei, in loc sa se preocupe de cei care savarsesc actele delictuale. Se sustine ca studiile despre victime ofera o imagine valida a raspandirii delincventei decat statisticile oficiale cat si decat Studiul Delincventei din Marea Britanic (Evans, 1992). Young afirma ca, cercetarile referitoare la victime dovedesc ca politia pierde batalia cu delincventa, indeosebi in zonele sarace din marile orase (pentru material suplimentar despre marile orase si problemele lor, vezi capitolul 17, "Orasele si dezvoltarea urbanismului modem'). Delincventa de strada, inclusiv delictele violente de diverse tipuri, comertul cu droguri si vandalismul au crescut vertiginos.

Abordarea se sprijina pe opiniile Merton, Cloward, Ohlin si altii, sugerand ca, in zonele din marile orase, se dezvolta subculturi infractionale. Aceste subculturi nu deriva din saracie ca atare, ci din lipsa includerii in societate, in ansamblu. Grupurile de tineri delincventi, de exemplu, savarsesc faptele la marginea "societatii respectabile' si se lupta cu ea. Faptul ca ratele delincventei savarsite de negri au crescut in ultimii ani este motivat prin aceea ca politica de integrare rasiala a esuat.

Criticii acestei abordari accepta importanta accentului pus pe victimizare. Totusi, ei subliniaza ca perceptia publica a delincventei se intemeiaza deseori pe stereotipuri -pe imagini false. Noul realism de stanga ar putea sprijini in mod neintentionat stereotipul: negru = delincvent. Abordarea a fost de asemeni, criticata pentru ca indreapta atentia spre victima intr-o prea mare masura. Este nevoie de o explorare a experientelor atat ale victimei, cat si ale infractorului (Hughes, 1991).

Omuciderea si alte delicte violente

Omuciderea

Rata omuciderilor (crimelor) este probabil cea mai exacta dintre statisticile delictuale. Totusi, chiar si in acest caz exista dificultati. Pentru ca un deces sa fie catalogat drept crima, trebuie stiut ce anume s-a petrecut. Aceasta inseamna de obicei ca trebuie gasit un cadavru; putine decese in care corpul ramane nedescoperit sunt clasificate drept omucideri, in cazul in care corpul este localizat, va exista suspiciunea de crima, daca exista circumstante care sa indice ca moartea a fost

"nenaturala' - cum ar fi vanatai grave sau rani ale cutiei craniene, in momentul! care se intenteaza proces unei persoane, se poate hotari daca acuzatul s-a fac vinovat de omor prin imprudenta (a ucis o alta persoana in mod neintentionat, ' ilegal), si nu de crima (figura 8.3).

Figura 8.3. - Diferite modalitati de inregistrare a unui deces in statisticile referitoa la delincventa

Statisticile publice despre sanatate, bazate pe rapoartele medicilor legisti, ofera o modalitate de masurare a ratei omuciderilor care este mai mult sau mai putin independenta de rapoartele politiei. Aceste rapoarte nu sunt exacte in intregime, avand in vedere ca legistii pot considera in mod eronat ca o omucidere este un accident, sau pot cataloga eronat o omucidere drept sinucidere. Totusi, atari statistici sunt de obicei apropiate de ratele omuciderilor din rapoartele politiei, sugerand ca acestea ar putea fi de fapt destul de precise.

Delincventa violenta in SUA

Nimeni nu contesta un fenomen dat la iveala de statisticile referitoare la delicte -nivelul extrem de ridicat al delicventei violente din Statele Unite, in comparatie cu alte tari industrializate, inclusiv Marea Britanie (cu toate ca nu in comparatie cu anumite tari din Lumea a Treia - vezi tabelul 8. l). in Detroit, care are o populatie de peste un milion si jumatate de locuitori, au loc mai multe crime raportate decat in

jf _treaga Marea Britanie, care are o populatie de 58 de milioane de locuitori. Privite ' . acest context, Statele Unite reprezinta o cultura in care se folosesc delictele . j_ente. Care este motivul acestei stari de lucruri?

Raspunsul consta in disponibilitatea de utilizare a pistoalelor si a altor arme de f c Acest lucru este cu siguranta relevant, dar nu poate constitui in sine un raspuns mplet. Elvetia detine rate extrem de scazute ale delincventei violente, desi armele a_c foc sunt foarte accesibile: toti barbatii sunt membri ai armatei cetatenesti si isi tin armele acasa, inclusiv pusti, pistoale si cateodata alte arme automate, plus munitia, permisele de port arma sunt usor de obtinut (Clinard, 1978). Cea mai verosimila explicatie a nivelului ridicat al delincventei violente in Statele Unite reprezinta o combinatie intre maniera facila de procurare a armelor de foc, influenta generala a traditiei de frontiera' si existenta subculturilor de violenta in marile orase. Violenta practicata de oamenii care locuiesc in regiunile de frontiera si de catre vigilantes' reprezinta o parte a istoriei americane care merita consideratie. Unele dintre primele zone de imigranti intemeiate in orase si-au dezvoltat propriile lor maniere neoficiale de control al vecinatatii sociale, sustinute prin violenta sau amenintarea cu violenta. Tinerii din comunitatile de negri sau de hispanici si-au dezvoltat in mod asemanator subculturi exprimate prin barbatie si onoare insotite de ritualuri violente.

Tabel 8.1.

Tari cu rate ridicate ale criminalitatii (numere pentru 100.000 de locuitori, bazate pe datele politiei), 1990

Este important sa observam caracterul relativ uman al multor delicte viole Majoritatea atacurilor si a omuciderilor au foarte putin in comun cu actele sangerog si violente ale pistolarilor care sunt scoase in relief de catre mediile de infor Crimele au loc, in general, in contextul familiei si altor relatii interpersonale. Ele s mult mai frecvent savarsite de oameni aflati sub influenta alcoolului, decat a drogurilor! lucru care nu surprinde, avand in vedere larga raspandire a consumului de alcooli

Un procent substantial de omucideri sunt "grabite de victime' - victima initia izbucnirea fatala, facand primul pas amenintator sau lovind prima, in cercetarea W Wolfgang, despre S.U.A., apar multe exemple, care au atras initial atentia asup fenomenului. De exemplu: "O victima s-a infuriat atunci cand cel care va deveni asasinul ei a cerut banii pe care victima ii datora. Victima a pus mana pe o secure a s-a indreptat catre creditor, care a scos un cutit si a injunghiat-o' (Wolfgang 1958 p. 253; vezi de asemeni Campbell si Gibbs, 1986).

Dar ce li se intampla celor care sunt condamnati pentru crime? Rasplata pent crime se limiteaza la pedeapsa. Cea mai raspandita forma de pedeapsa penti crima in prezent, este inchisoarea (cu toate ca pentru delictele minore se obisnuiesti amendarea).

INCHISORILE SI PEDEAPSA

Schimbari ale modalitatilor de pedepsire

inainte de inceputul secolului al XlX-lea, inchisoarea era rareori folosita penti pedepsirea delictelor. Majoritatea oraselor, indiferent de marime, aveau o inchisoa locala, dar de obicei acestea erau extrem de mici si nu aveau posibilitatea de i gazdui mai mult de trei sau patru detinuti in acelasi timp. Ele erau folosite pentru a-| "racori' pe betivi peste noapte sau in mod ocazional, drept locuri in care persoanele acuzate asteptau procesul, in orasele mari din Europa, existau inchisori de diferit dimensiuni; majoritatea celor incarcerati acolo erau criminali ce-si primisen condamnarea si isi asteptau executia. Aceste institutii erau extrem de diferite inchisorile in numar mare, care au fost construite dupa inceputul secolului al XlX-le Disciplina in inchisoare era laxa sau inexistenta. Cateodata, cei care urmau sa executati erau varati in temnite si vedeau temnicerul doar inainte de a fi dusi la executie, dar cel mai adesea atmosfera de inchisoare era uimitor de libera si relaxata, conform standardelor modeme.

Jonathan Atholl, care a studiat istoria delincventei, a descris viata la Newgatel una dintre cele mai vechi inchisori londoneze. Era un loc animat, zgomotos, plin< vizitatori in cea mai mare parte a zilei, in 1790, unul dintre condamnati a organizatinl inchisoare un bal, ceea ce pare a nu fi fost un eveniment neobisnuit. "Ceaiul a fosf| servit la ora 4 p.m. cu muzica de viori si flaute, dupa care participantii au dansat! pana la 8 p.m., cand a fost servita o supa rece. Petrecerea a luat sfarsit la ora 9, oral obisnuita de inchidere a inchisorii (Atholl, 1954, p. 66). Pana in secolul al XlX-leal

p -_ncipalele forme de pedepsire a delictelor erau punerea in butuci, biciuirea, 'nsernnarea cu fierul rosu sau spanzuratoarea. Aceste pedepse erau executate de hicei in public, iar asistenta era numeroasa. Unele executii atrageau mii de oameni uriosi- Detinutii care urmau sa fie spanzurati aveau posibilitatea de a tine discursuri, , _a-si justifica actiunile sau de a-si sustine nevinovatia. Multimea ovationa, huiduia _au fluiera, dupa felul cum era impresionata de ceea ce sustinea acuzatul.

inchisorile modeme isi trag originile nu din puscariile si temnitele trecutului, ci din azilele de saraci. Acestea fiintau inca din secolul al XVII-lea in majoritatea tarilor europene, si fusesera intemeiate in timpul perioadei in care feudalismul se destrama; multi muncitori agricoli nu mai puteau sa lucreze pamantul, asadar deveneau vagabonzi, in aziluri li se oferea mancare, dar erau obligati sa-si petreaca cea mai mare parte a timpului in institutie si sa munceasca din greu. Totusi, azilurile au devenit si locuri in care erau internate si alte grupuri daca nu avea cine sa-i ingrijeasca in exterior: bolnavi, batrani, debili mentali si bolnavi psihic.

Pe parcursul secolului al XVIIl-lea, inchisorile, azilurile si spitalele au devenit din ce in ce mai distincte, unele fata de altele. Reformatorii obiectau fata de pedepsele traditionale, considerand privarea de libertate o modalitate mai eficienta de rezolvare a activitatilor delictuale. Crima este socotita drept cel mai serios delict, iar dreptul la libertate individuala s-a dezvoltat in cadrul sistemului politic mai larg: caci a ucide o alta persoana reprezinta cel mai grav atac asupra drepturilor respectivei persoane. Pentru ca, inchisorile se presupunea ca au efectul de a-i nemultumi pe delincventi cu regulile severe ale disciplinei si conformismului, ideea de a pedepsi oameni in public a disparut in mod sistematic.

inchisorile si implicarea morala

Detentia reprezinta o modalitate de a-i pedepsi de raufacatori si de a-i apara pe cetateni de acestia. Dar principiul care sta la baza sistemului penitenciar este acela de "ameliorare' a individului, pentru a juca un rol adecvat in societate. Au oare inchisorile acest efect asupra celor incarcerati acolo pentru anumite perioade de timp? Evidenta sugereaza cu tarie ca raspunsul este negativ.

in general, detinutii nu mai sunt maltratati, dupa cum se obisnuia odinioara - cu toate ca aplicarea batailor mai este valabila, chiar si in inchisorile de femei (asa cum se va arata mai jos). Cu toate acestea, detinutii sufera de multe alte tipuri de privatiune. Ei sunt lipsiti nu numai de libertate, ci si de un venit adecvat, de tovarasia familiilor lor si a prietenilor, de relatii heterqsexuale, de hainele lor si de alte obiecte personale. Frecvent, ei traiesc in conditii de^j supraaglomerare, trebuie sa accepte proceduri disciplinare stricte si inregimentarea vietilor lor cotidiene.

Traiul in aceste conditii are tendinta de a crea o prapastie intre puscariasi si societatea de afara, neajustandu-le astfel comportamentul la normele societatii. Detinutii trebuie sa se obisnuiasca cu un mediu complet deosebit de cel "de afara', iar obisnuintele si atitudinile pe care le invata in inchisoare reprezinta destul de des,

exact opusul celor pe care ar trebui sa le dobandeasca. De exemplu, ei pot ajunge < fie impotriva cetatenilor obisnuiti, pot invata sa accepte violenta ca fiind normala, ] initia contacte cu delincventi inraiti, pe care le vor pastra dupa eliberare, si pot dobaruj abilitati delictuale despre care stiau foarte putin inainte. Prin urmare, nu este lucru surprinzator ca ratele recidivei - incalcari repetate ale legii de catre cei carj au mai fost la inchisoare - sunt nelinistitor de ridicate. Peste 60% dintre barbati care au fost eliberati dupa ce au efectuat condamnari in Marea Britanie sunt rearestatjl pe parcursul a patru ani de la savarsirea delictelor initiale. Rata reala a reincalcarij legii este probabil mai mare decat aceasta cifra, avand in vedere ca unii dintre ceri care se intorc la activitatile delictuale nu sunt prinsi.

Cu toate ca inchisorile nu par sa reuseasca in reabilitarea detinutilor, este posibil f ca ele sa-i impiedice sa mai savarseasca delicte. Desi cei care se afla deja la inchisoare * nu sunt impiedicati, neplacerile vietii de inchisoare ii poate impiedica pe altii. Aceasta este o problema aproape nerezolvabila pentru cei care se ocupa cu reformarea sistemului penitenciar. A face din inchisori niste locuri complet neplacute pentru ; cei care locuiesc acolo ajuta probabil la impiedicarea potentialilor infractori, dar face ca scopurile de reabilitare ale inchisorilor sa fie extrem de greu de atins. Cu cat sunt mai indulgente conditiile din inchisoare, cu atat detentia isi pierde din efectul de descurajare.

Protestul in inchisoare si alternativele detentiei

in prezent inchisorile din Marea Britanie, la fel ca cele din majoritatea celorlalte societati industrializate, sunt extrem de suprapopulate (pentru populatia din inchisori, vezi figura 8.4). Avand in vedere ca detentia nu reabiliteaza in majoritatea cazurilor, de ce sa nu avem in vedere alternative la detentie ca modalitate de a face fata delincventei? Mai multe alternative fie sunt deja in uz, fie sunt avute in vedere in diverse tari.

Figura 8.4. - Populatia din inchisori in Comunitatea Europeana (la 100.000 de locuitori), 1992

Consiliul Europei. Ministerul de Interne Britanic. Dupa Social Trends, 1995, tabelul 9.21.

Una dintre ele este supravegherea in cadrul comunitatii, incluzand eliberarea proba, eliberarea conditionata si eliberarea pe cautiune. Deja, in Marea B itanie, exista mai multe persoane care au fost condamnate pentru delicte si care sunt in inchisoare, ci eliberate de proba sau conditionat. Eliberarea de proba este f' g raspandita ca modalitate de rezolvare a delictelor minore; acest lucru inseamna -o persoana trebuie sa aiba "o comportare buna' pentru o anumita perioada si sa l prezinte in mod regulat la autoritati. La sfarsitul acestei perioade procesul este 'nchis. Eliberarea conditionata reprezinta o reducere a duratei pedepsei, oferita ca ''compensa pentru buna purtare a individului in inchisoare. Eliberarea pe cautiune, folosita des in SU A, ofera posibilitatea ca in asteptarea procesului, inainte de stabilirea crimei sau a nevinovatiei, oamenii sa poata sta in afara inchisorii, sub o stricta

supraveghere.

O alta alternativa este diversiunea, care se refera la programe care il deturneaza complet pe individ de la tribunale. Majoritatea programelor existente, la fel de des folosite in diverse tari, se refera la infractorii primari sau minori. Cu ajutorul unui asistent de deturnare, delincventul incepe prin a-si accepta responsabilitatea pentru respectiva fapta, apoi se gandeste ce anume poate fi facut in replica. Ideea este aceea de a reduce vina si urmarea, si de a planifica in mod pozitiv reabilitatea.

Exista multe alte posibilitati, inclusiv ordine de munca in serviciul comunitatii, inlocuirea pedepselor cu amenzi care trebuie platite; despagubiri oferite de faptuitor victimei, in bani sau servicii; programe de reconciliere victima-faplas: comunitati terapeutice, si permise de absenta temporara, care ofera posibilitatea detinutilor sa petreaca timpul in afara inchisorii. Unii au sustinut ca inchisorile ar trebui desfiintate. Din punct de vedere istoric, asa dupa cum am remarcat anterior, ele reprezinta o inventie relativ noua, si nu au functionat niciodata bine din punctul de vedere al principalelor lor obiective. Probabil insa, ca majoritatea tarilor vor mentine detentia, dar o vor alterna cu o gama de alte optiuni (Vass, 1990).

Pedeapsa cu moartea

Din momentul in care condamnarea la inchisoare a devenit principala forma de pedepsire a delictelor, pedeapsa cu moartea a fost din ce in ce mai controversata. Pentru majoritatea reformatorilor, executarea unor oameni pentru crime parea un lucru barbar, in plus, acolo unde se practica pedeapsa cu moartea, ulterior sunt imposibil de corectat cazurile de nedreptate, daca ar iesi la iveala dovezi care sa indice faptul ca un individ a fost condamnat pe nedrept.

Statele Unite sunt aproape singura tara occidentala in care se aplica pedeapsa cu moartea. De fapt, aceasta pedeapsa a fost at>olita de catre Curtea Suprema in 1972, dar a fost reintrodusa in 1976. Numarul de persoane condamnate la moarte creste de la an la an, dar pana acum recursurile si alti factori au limitat procentajul celor executati.

METODE FOLOSITE PENTRU EXECUTAREA CONDAMNATILOR LA MOARTE

Metoda: electrocutarea

Folosita in: 12 state din SUA

Ce se intampla: Detinutul este legat de un

scaun. Pe cap si pe picioare sunt aplicati

electrozi si se da drumul curentului,

descarcandu-se intre 1500 si 2000 de volti in

corpul condamnatului.

Metoda: camera de gazare.

Folosita in: cinci state din SUA

Ce se intampla: este azvarlita o pastila de

cianura intr-un recipient cu acid sulfuric, care

este plasat sub scaunul victimei. Un gaz

mortal umple apoi camera ermetica, lasand

trapul prada convulsiilor.

Metoda: injectie mortala Folosita in: treizeci sjxloua de state din SUA Ce se intampla: sunt injectate produse chimice mortale; multe state folosesc un anestezic care adoarme detinutul, apoi un relaxant muscular care opreste functionarea plamanilor, si un agent final care blocheaza

Metoda: spanzuratoarea Folosita in: Iran, Irak, Afganistan, Jamaica, Japonia, Malaysia, patru state din SUA Ce se intampla: este petrecut imprejurul gatului un streang, in podea, sub picioare, este deschisa o trapa, iar greutatea corpului

disloca vertebrele superioare ale gatului. Maduva spinarii se desprinde de creier, iar inima se opreste, in cazul in care caderea este prea scurta, detinutul este sugrumat treptat; daca e prea lunga, capul poate fi smuls.

Metoda: lapidare

Folosita in: Iran

Ce se intampla: Publicul este invitat sa

arunce cu pietre, dar nu are voie sa aleaga

proiectile prea mici (s-ar putea sa fie

ineficiente) sau prea mari (ar.putea ucide din

primele lovituri).

Metoda: pluton de executie

Folosita in: Indonezia, Iran, Irak, Nigeria,

Taiwan, doua state din SUA

Ce se intampla: detinutul este legat de un

scaun si i se pune o cagula pe cap, cu o tinta

de tir prinsa pe piept. Cinci tragatori de elita,

dintre care unul are gloante oarbe, deschid

focul.

Meloda: decapitare

Folosita in: Arabia Saudita

Ce se intampla: capul este despartit de trup

cu ajutorul unei sabii. Lama trebuie sa reteze

maduva spinarii, provocand inconstienta

datorita socului medular, dar c posibil sa fie

nevoie de mai multe lovituri.

Sursa: Amnes'ty International. Harta dupa Arbie Jones, "Scntcnced to deatll', Coxniopolilan, martie 1996, p. 17.

in diferite alte tari exista o presiune exercitata de public pentru a se reintrodu^

pedeapsa cu moartea, cel putin pentru anumite tipuri de crima (cum ar fi terorism*

sau uciderea unui politist), in Marea Britanic, sondajele de opinie dovedesc, in mo

consecvent, ca majoritatea populatiei ar dori sa fie reintrodusa pedeapsa cu moartea]

Numerosi membri ai opiniei publice sunt de parere ca amenintarea cu executia ij

impiedica pe potentialii ucigasi sa savarseasca fapte dar, desi discutiile continua,;

dovezile sunt insuficiente pentru a veni in sprijinul acestei idei. Tarile care au abolit

pedeapsa cu moartea nu au rate ale omuciderilor considerabil mai mari decat inainte.

Cu toate ca Statele Unite mentin pedeapsa cu moartea, ratele omuciderilor in SUA

sunt cele mai ridicate din lumea industrializata.

Desigur, puterea sentimentului public referitor la acest aspect poate reflecta

atitudini inclinate catre pedepsire, si mai putin faptul ca, pedeapsa cu moartea este

ceva care descurajeaza prin intimidare. Lumea poate socoti ca, cineva care ia viata

unei alte persoane ar trebui pedepsit la fel. O parere alternativa este aceea ca o

societate greseste din punct de vedere moral daca isi trimite la moarte cetatenii,

indiferent de crima comisa. Cea de-a doua opinie, impreuna cu lipsa efectului

descurajant, este cea care i-a incurajat pe cei mai multi legiuitori occidentali in aceasta |

directie.

GEN SI DELINCVENTA

Asemenea altor domenii ale sociologiei, studiile de criminologie au ignorat in mod traditional jumatate din numarul populatiei. Multe manuale de criminologie nu contin inca practic nimic despre femei, cu exceptia unor sectiuni referitoare la viol si la prostitutie, iar majoritatea teoriilor despre devianta neglijeaza, in mod asemanator, aproape complet femeile. Un exemplu il constituie raportul lui Merton referitor la structura sociala si la anomie. "Presiunea de a reusi' se presupune ca afecteaza pe oricine in societatile modeme, in mod logic, se poate sustine prin urmare, ca femeile ar trebui sa figureze, iesind mai mult in evidenta decat barbatii, in diferitele categorii de devianta identificate de catre Merton, inclusiv crima, avand in vedere ca exista mai putine oportunitati pentru femei de a "trece la fapte' decat pentru barbati. Cu toate acestea, ratele criminalitatii in randul femeilor sunt - sau par a fi - mai scazute. Chiar daca, din anumite motive femeile sunt mai putin inclinate sa participe la activitati deviante decat barbatii, acest lucru nu constituie o justificare pentru faptul ca nu sunt luate in considerare.

Rate ale delincventei masculine si feminine

Statisticile referitoare la gen si delincventa sunt surprinzatoare. De exemplu, exista un enorm dezechilibru in raportul dintre barbatii si femeile aflate in inchisoare, nu numai in Marea Britanic, ci in toate tarile industrializate. Femeile alcatuiesc doar aproximativ 3% din populatia britanica din inchisori. Exista, de asemeni, contraste intre tipurile de infractiuni pe care le comit barbatii si femeile, cel putin asa dupa cum

W f -_ocijca statisticile oficiale (vezi tabelul 8.2). Infractiunile savarsite de femei rareori .plica violenta, si sunt aproape in totalitate de mica amploare. Furturi marunte cum sustragerea din magazine si incalcari ale ordinii publice precum starea de brietate si prostitutia, reprezinta delicte tipic feminine (Flowers, 1987).

Desigur, se poate intampla ca adevarata diferenta pe genuri dintre ratele delincventei sa fie mai mica decat o indica statisticile oficiale. De exemplu, politia si alti functionari le pot considera pe femeile care incalca legea ca fiind mai putin periculoase decat barbatii si pot lasa nepedepsite activitati pentru care barbatii ar fi fost arestati. Studiile despre victimizare ofera o modalitate de verificare a unei atari posibilitati, intr-un studiu efectuat in Statele Unite, materialele Studiului despre Delincventa Nationala din 1976 au fost comparate cu statisticile F.B.I. pentru a se descoperi daca exista vreo divergenta din punctul de vedere al procentului de femei implicate in activitati delictuale (Hindelang et al., 1978). in privinta delictelor grave comise de catre femei s-au descoperit putine variatii, statisticile F.B.I. aratand de fapt procente oarecum mai mari decat studiul. S-a afirmat de catre anumiti observatori, ca procentajul de femei implicate in delicte "masculine', cum ar fi jaful armat, este posibil sa creasca, dar nu exista o dovada limpede a unei atari tendinte.

Singurul delict, pentai care rata de condamnari in randul femeilor este aproximativ egala cu cea de condamnari a barbatilor il reprezinta furtul din magazine. Unii au sustinut ca aceasta arata ca femeile se implica in activitati delictuale atunci cand se afla intr-un context "public' - la cumparaturi - si mai putin intr-unul domestic. Cu alte cuvinte, atunci cand oportunitatea de a savarsi delicte este aproximativ egala intre barbati si femei, este probabil ca delictele se vor imparti aproximativ in mod egal. Totusi, au existat putine investigatii care sa compare ratele de furturi din magazine savarsite de barbati cu cele savarsite de femei, iar pentru moment aceasta concluzie trebuie sa ramana oarecum speculativa (Buckle si Farrington, 1984).

Delicte pasibile de urmarire judiciara

Violenta impotriva persoanei

Delicte sexuale

Furt prin efractie

Jaf

Furt si comert cu bunuri furate

Frauda si fals

Deteriorare delictuala

Infractiuni legate de droguri

Altele (cu exceptia infractiunilor rutiere)

Infractiuni rutiere

. Home Office, 1993. Dupa Sociology Revie, septembrie 1995 (Philip Allan Publisher*) p. 4

Sursa

Fetele din banda

Exista putine lucruri referitoare la membrele bandelor de tineri sau la bandei! feminine care exista. S-au scris numeroase relatari despre grupurile de baieti "djj coltul strazii' si despre bandele masculine, dar in cadrul acestor studii femeile su mai putin mentionate, insa Anne Campbell a studiat fetele din bandele de strada di New York (Cambell, 1986a). Ea a ales pentru a studia pe larg trei bande: una er mixta din punct de vedere etnic, alta era portoricana, iar cea de-a treia de culoare.:' Varstele membrelor variau de la 15 la 30 de ani. Campbell a petrecut sase luni traind¹ cu fiecare banda, concentrandu-si atentia indeosebi asupra sefilor bandei.

Connie era seful bandei "Sandman Ladies', un grup feminin asociat cu "Sand-? man Bikers', o banda condusa de catre sotul ei. in momentul studiului, ea avea 30; de ani, si conducea o banda mixta alcatuita din hispanici si negri in Harlem, New' York. Principala sursa de venit a membrilor bandei "Sandman Bikers' o reprezenta comertul de droguri. Banda se afla intr-o veche disputa cu "The Chosen Ones', o banda feminina de la periferia Manhattan-ului. Cele care intrau in banda "Sandman Ladies' trebuia sa-si dovedeasca aptitudinile de lupta; acceptarea era decisa de Connie, care initial judeca daca o anumita fata putea sa "tina aproape' pentru o perioada de incercare, si daca ulterior ea va primi "galoane' (insemne). Coriuie, avea intotdeauna asupra ei un cutit cu buton, si poseda de asemeni, o arma de foc. Disputele care implicau lupte fizice reprezentau o preocupare la fel de constanta a bandei feminine ca si a celei masculine.

"Weeza and the Sex Girls' erau o banda alcatuita din hispanici, avand o sectiune masculina si una feminina. Weeza care era analfabeta, si nu-si cunostea varsta cu precizie-care probabil era de 26 de ani. Cand banda se afla la apogeul ei, cuprindea mai mult de 50 de membre. Femeile cultivau reputatia de duritate fizica; luptele si bataile fiind fapte obisnuite. Membrii barbati ai bandei le admirau pe femei pentru acest lucru, cu toate ca in alte privinte incurajau rolurile traditionale ale acestora, precum ingrijirea copiilor, gatitul si cusutul.

Cel de-al treilea grup studiat a fost "The Five Percent Nation', care era o organizatie religioasa de culoare. Membrii acesteia considerau ca 10% din populatie exploateaza 85% din populatie, ceilalti 5% fiind credinciosi iluminati ai Islamului, care au datoria de a-i educa pe negri. Politia i-a considerat pe cei din 'The Five Percent Nation' drept o banda de strada. Persoana asupra careia Campbell si-a concentrat atentia, Sun-Africa, renuntase la ceea ce ea numea "numele dat de guvern'. Ca si in cazul altor grupuri, ea si alte membre ale bandei luau parte la lupte. Membrele grupului fusesera arestate pentru talharie, detinere de arme periculoase, jaf si furt din masini.

in cadrul unui alt studiu, Campbell a intervievat fete de varsta scolara din clasa muncitoare. Ea a descoperit ca este o activitate pe care acestea o practicau mai des decat se credea de obicei (Campbell, 1986b). Aproape toate cele pe care le studiase recunoscusera ca fusesera implicate intr-o lupta; un sfert fusesera implicate in mai

mult de sase lupte. Majoritatea au respins afirmatia: "Cred ca bataile sunt numai pentru baieti'.

in anii 1990, fetele au inceput sa faca parte din bandele de cartier americane intr-un numar mare. Ele au descoperit un sentiment al unui statut aparte prin activitatile lor de banda si sa realizeze acest lucru prin violenta. O membra a bandei din Brooklyn cu cicatrici, comenta: "De-ar fi sa vad ceva ce-mi doresc mult, 1-as lua pur si simplu, _as scoate cutitul, pur si simplu vreau anumite lucruri'. Un grup de fete au ucis o adolescenta de 15 ani in metroul new-yorkez pentru a-i lua cerceii. Numele bandelor exclusiv feminine le includ pe "The 6-th Street Whores', "The Crochet Gids' si "the Nice Intelligent Sisters'. Anumite bande de acest tip exista acum in diverse parti ale Londrei, cum ar fi Stockwell si Brixton, cu toate ca pana in prezent nu sunt bine organizate si sunt mai putin violente (Nicoll, 1995).

Violenta in inchisoare in randul femeilor

Relatarile autobiografice adunate de Pat Carlen despre femei detinute, in inchisorile din Marea Britanic, contin numeroase episoade de violenta, care este infatisata drept o trasatura constanta a vietii in penitenciarele feminine (Carlen et al., 1985). Josie O'Dwyer, o detinuta de la Holloway Prison din Londra, descrie cum "mafia puternica' a gardienilor se specializeaza in rasplati violente pentru detinutele considerate a nu se comporta corespunzator. Bataile "mafiei puternice' si ale altor detinuti erau frecvente:

intotdeauna navalea inauntru o gardiana si incepea sa te impinga cu mana in piept, pentru ca voia s-o lovesti - asta ii facea placere ei, lupta si bataia. Te d.uc de "colier', lanturile incatusate, si poti sa ai la un moment dat trei lanturi in jurul gatului, iti apar vanatai de-jur-imprejurul-gatului, un colier incepi sa-ti pierzi cunostinta si-ti zici: "Gata, asta e, acum mor' Era cat pe ce sa mor. Dar n-am murit, am avut noroc. Sunt o supravietuitoare. (Carlen et al., 1985, p. 149).

Evaluare

Studiile intreprinse de catre Campbell si Carlen arata ca violenta nu este o caracteristica exclusiva a delincventei masculine. Femeile sunt mult mai putin predispuse decat barbatii sa participe la delicte violente, dar nu sunt totdeauna inhibate pentru a lua parte la episoade violente. Prin urmare, de ce sunt ratele delincventei feminine atat de scazute in comparatie cu cele ale barbatilor?

Exista anumite dovezi care demonstreaza ca, infractoarele sunt deseori capabile sa evite aparitia in fata tribunalului, datorita faptului ca pot convinge politia si alte autoritati sa vada faptele savarsite de ele intr-o anumita lumina. Ele invoca ceea ce s-a numit "contractul de gen' - contractul implicit dintre barbati si femei prin care a fi femeie inseamna pe de o parte a fi inconstanta si impulsiva, iar pe de alta parte a avea nevoie de protectie. De exemplu, Warrall descrie cazul unei femei care si-a ucis sora cu un cutit de bucatarie, in loc sa fie trimisa la inchisoare, ea a fost pusa sub supraveghere timp de trei ani, cu conditia sa primeasca tratament terapeutic. Detaliile a ceea ce s-a petrecut la tribunal sugereaza ca judecatorul a considerat faptul de a fi "o tanara extrem de tipica' incompatibil cu a fi violenta, la modul criminal. In acest fel ea nu a fost considerata autoarea responsabila a crimei pe care o savarsise (Worrall, 1990).

Cu toate acestea, tratamentul diferentiat nu poate explica in totalitate raporturile dintre ratele delincventei masculine si ale celei feminine. Motivele sunt cu siguranta aceleasi, cu cele care explica deosebirile de gen in alte privinte. Exista, bineinteles anumite "delicte feminine' specifice - in primul rand, prostitutia - pentru care femeile sunt condamnate, in timp ce clientii lor barbati nu. "Delictele masculine' raman "masculine' din pricina diferentelor de socializare si din cauza ca activitatile si implicarile continua sa fie non-domestice decat cele ale majoritatii femeilor. Deosebirile de gen in privinta delictelor au fost deseori explicate prin presupuse diferente biologice sau psihologice innascute - din punctul de vedere al fortei diferite, al pasivitatii si al preocuparii fata de reproducere, in prezent, calitatile feminine sunt considerate ca fiind generate in mare masura social, ca si trasaturile "masculine'. Numeroase femei sunt socializate, in valorizarea calitati diferite in viata sociala (a avea grija de altii si de relatiile personale), fata de cele valorizate de masculi. Lucru la fel de important prin influenta ideologiei si altor factori - cum ar fi ideea de "fata draguta' -comportamentul femeilor este, spre deosebire de cel al barbatilor, deseori limitat si controlat.

incepand cu sfarsitul secolului al XlX-lea, criminalistii au prevazut ca egalitatea intre genuri va reduce sau elimina diferentele de delincventa intre barbati si femei, dar pana in clipa de fata aceste diferente inca se mentin. Nu ne putem inca pronunta cu siguranta daca variatiile dintre ratele delincventei masculine si celei feminine vor disparea intr-o buna zi.

DELINCVENTA SI "CRIZA MASCULINITATII'

Delincventa, prin urmare, variaza dupa gen. Desi exista cateva bande de fete, nivelurile ridicate ale delincventei gasite in zonele sarace ale oraselor sunt asociate in special cu activitatile tinerilor. De ce oare atat de multi tineri din aceste zone recurg la delincventa? Am enumerat deja cateva raspunsuri. Deseori, baietii fac parte din bande de la o varsta frageda, o subcultura in care anumite forme de delincventa reprezinta o forma de viata. Oare din momentul in care membrii unei bande sunt etichetati drept delincventi de catre autoritati, ei incep activitatile delictuale frecvente? in ciuda faptului ca astazi exista bande de fete, atari subculturi sunt in mod fundamental masculine si se inspira din valorile masculine de aventura, incitare si camaraderie.

Pe baza unui studiu empiric despre comportamentul violent al tinerilor in mai multe orase, Beatrix Campbell a sugerat ca, in parte, comportamentul lor reprezinta reactia la o "criza a masculinitatii' specifica in societatile modeme (Campbell, 1993). In trecut, tinerii - chiar si cei din cartierele cu un nivel crescut de delincventa, aveau teluri precise in viata: sa aiba un serviciu legitim si sa devina sustinatorul unei sotii si a unei familii. Dar, dupa cum sustine Campbell, un atare rol masculin este acum supus presiunii, indeosebi pentru tinerii din zone sarace. Atunci cand singura perspectiva o reprezinta somajul pe termen lung, a spera sa-ti intretii o familie nu este o optiune, in plus, femeile au devenit mai independente decat inainte, si nu mai au neaparat nevoie de un barbat pentru a dobandi un statut in societate. Consecinta este o deteriorare sociala de felul celei din zonele sarace din marile orase din prezent. Studiul lui Campbell este de acord cu alte lucrari recente de sociologie despre saracie, delicventa in marele orase.

Nivelul de delincventa al tinerilor este strans legat de somaj. Unii au sugerat ca nivelurile ridicate ale somajului masculin incep sa creeze o noua categorie de delincvent de cariera. Un raport public de Home Office in 1996, Young People and Crime' ofera material de cercetare relevant pentru aceasta teza. Cercetarea, descrisa in raport, a implicat interviuri cu 2.500 de tineri de ambele sexe, cu varste cuprinse intre 14 si 25 de ani.

Cercetatorii nu au folosit statisticile politiei, ci le-au cerut celor intervievati sa spuna, confidential, daca au comis delicte. Rezultatele au aratat ca la varsta de 25 de ani, 30% dintre tineri se implicasera intr-o forma sau alta de activitate delictuala -cu exceptia folosirii ilegale de droguri si a infractiunilor rutiere. Activitatile delictuale ale tinerilor de obicei scadeau dupa varsta de 20 de ani, dar cercetarile indica faptul ca acest lucru nu mai e valabil. De exemplu, proportia tinerilor cu varste cuprinse intre 22 si 25 de ani care se implica in furturi de bunuri este mai mare decat cea a grupului de varsta 18-21 (vezi figura 8.5). Raportul duce la concluzia ca lipsa de perspectiva a unui serviciu stabil face dificil ca un mare segment al tinerii generatii sa se transforme in adulti responsabili.

Studiul a aratat, ca fetele cu varste cuprinse intre 13 si 19 ani, au aceleasi sanse ca si baietii de a fi implicate in furtul de bunuri; totusi, rata fetelor delincvente scade drastic in cazul celor cu varste peste 22 de ani.

VICTIMELE DELINCVENTEI

Delicte impotriva femeilor

Vom lua in considerare cateva probleme fundamentale cu care, direct sau in rect, se confrunta foarte multe femei. Ele sunt in totalitate legate de modurile in carei barbatii folosesc puterea sociala sau fizica, considerata superioara, impotriva femeilor i violenta domestica, hartuirea sexuala si violul. Desi fiecare dintre acestea a fost! practicata de femei impotriva barbatilor, in majoritatea cazurilor barbatii sunt agresorii -iar femeile victimele.

Violenta domestica

Caminul este deseori considerat ca un refugiu al sigurantei si al fericirii, dar violenta domestica - violenta in contextul casei - face parte din viata multor femei, fapt ce pare sa aiba totusi traditie. Violenta fata de femei reprezeta un aspect comun al casatoriei in epocile medievale si la inceputul perioadei de industrializare. Pana la sfarsitul secolului al XlX-lea, nu existau in Marea Britanic legi care sa interzica unui barbat sa abuzeze fizic de sotie, ajungand pana la ranirea gravasau crima. Acum femeile se bucura de o protectie legala mai mare, desi atari violente continua sa fie raspandite.

in ciuda unei pozitii legale imbunatatite, pentru femeile supuse violentei domestice este dificil a se recurge la lege. Pozitia politiei, care in mod normal are o atitudine de J "non-interventie' in "certurile domestice' se dovedeste inutila. Atunci cand sunt chemati in astfel de circumstante, politistii au tendinta de a-si limita interventia la calmarea disputei, si nu la aducerea in instanta. Femeilor aflate in relatii care implica > violenta, deseori, le este greu sa-si paraseasca locuinta dintr-o multitudine de motive , economice si sociale, inclusiv datorita responsabilitatii lor fata de copii. Departamentele din cadrul conducerilor locale care raspund de locuinte sunt precaute in privinta femeilor care se prezinta cu plangeri de abuz fizic, suspectand ca acestea sunt exagerate in scopul de a obtine rapid o locuinta alternativa.

Hartuirea sexuala

La serviciu, drepturile femeilor pot fi aplicate simplu, iar nivelurile de violenta efectiva impotriva femeilor sunt scazute. Cu toate acestea, hartuirea sexuala este extrem de obisnuita. Hartuirea sexuala la locul de munca poate fi definita drept folosirea autoritatii sau puterii detinute pentru a se incerca sustinerea unor favoruri sexuale. Acest lucru poate imbraca forme vulgare, ca in cazul in care i se sugereaza unei angajate sa consimta la un raport sexual sub amenintarea demiterii. Majoritatea tipurilor de hartuire sexuala sunt oarecum mai subtile. Ele implica sugestia ca, de exemplu, oferirea unor favoruri sexuale ar aduce alte recompense; sau, daca atari favoruri nu sunt oferite, vor urma o serie de pedepse, cum ar fi blocarea unei promovari.

in mod clar, nu este usor de delimitat intre hartuire si ceea ce ar putea fi socotit drept o abordare legitima de la barbat la femeie. Totusi, pe baza sesizarilor, s-a estimat ca in Marea Britanic, sapte femei din zece sunt afectate de hartuire sexuala, intr-o maniera prelungita pe parcursul vietii, la locul de munca. Hartuirea sexuala poate fi o intamplare singulara sau o schema constanta de comportament (Kelly 1988). Acolo unde este vorba despre cea din urma, femeile intampina in mod frecvent dificultati in pastrarea ratei normale de munca, isi pot lua concedii medicale sau pot parasi complet respectivul loc de munca.

Violul

Este foarte dificila de estimat cu precizie amploarea violului. Doar un procent mic de violuri ajung practic in atentia politiei si sunt inregistrate. Cifra reala poate fi de cinci ori mai mare decat arata statisticile oficiale - cu toate ca estimarile difera mult intre ele. Un studiu intreprins pe 1.236 de femei din Londra a scos la iveala faptul ca, una din sase fusese violata; din restul, una din cinci se luptase cu o tentativa de viol. Jumatate de atacuri avusesera loc fie in casa femeii, fie in cea a agresorului (Hali, 1985). Majoritatea femeilor care sunt violate fie doresc sa uite incidentul, fie nu sunt dispuse sa participe la ceea ce poate fi o umilitoare procedura de examinare medicala, interogatoriu al politiei si interogatoriu incrucisat la tribunal. Procesul legal dureaza deseori mult timp, e posibil sa fie nevoie de 18 luni dupa incident pana la emiterea unui verdict al tribunalului.

Procesul in sine poate fi de natura sa intimideze. Procedura de la tribunal este publica, iar victima trebuie sa se intalneasca cu acuzatul. Dovada penetrarii, identitatea violatorului si faptul ca actul a avut loc fara consimtamantul femeii, toate acestea trebuie sa existe si sa poata fi folosite. Dovezile coroborative sunt greu de obtinut daca delictul a avut loc pe o strada sau alee intunecoasa. O femeie care merge singura seara ii face pe barbati sa considere ca prin aceasta le incurajeaza intentiile. Capacitatea unei femei de a spune un "nu' hotarat initiativelor sexuale masculine este afectata de stereotipii si imagini populare care pot, de asemeni, influenta judecata tribunalului. Daca o femeie este de acord sa mearga cu un barbat la locuinta acestuia sau sa se implice in manevre erotice, acest lucru este considerat deseori drept consimtire la un contact sexual complet sau la alte practici sexuale dorite de catre barbat. Nu este recunoscut dreptul ei de a spune "nu' intr-o etapa ulterioara; de fapt, ea trebuie sa poarte responsabilitatea pentru esecul barbatului de a-si controla comportamentul. Atunci cand are loc un viol, femeia poate fi interogata la tribunal si in legatura cu istoria relatiilor sale anterioare, cu toate ca istoria sexuala a barbatului nu este considerata relevanta in acelasi fel. De fapt, condamnarile anterioare pentru viol sau atac suferite de catre acuzat nu pot fi mentionate in cazurile de viol.

Dupa Sir Matthew Hale, un judecator care a emis o hotarare judecatoreasca in 1736, conform careia un sot, nu poate fi socotit vinovat de viol asupra sotiei sale legitime, caci prin consimtamantul lor matrimonial reciproc ea s-a oferit in acest fel sotului ei, lucru pe care nu il poate retracta' (citat in Hallet et al., 1984, p. 20).

Aceasta formula a ramas lege in Anglia si Tara Galilor pana in 1991. in luna octomb a acestui an, Camera Lorzilor a refuzat apelul facut de un sofer de camion impotrrv condamnarii pentru tentativa de viol asupra sotiei sale. Atunci cand a rostit verdictul! lordul Keith a spus: "Propunerea lui Hale reflecta starea de fapt existenta in ace domeniu la epoca in care a fost enuntata in vremurile moderne, orice persoana! rezonabila trebuie sa considere aceasta conceptie ca fiind complet inacceptabila.'^! Totusi, violul in cadrul casatoriei este ilegal doar in cateva tari occidentale, inclusiv! Danemarca, Suedia, Norvegia si Canada, in Statele Unite, primul caz de acuzare dei viol in cadrul casatoriei a fost castigat impotriva lui James K. Chretien in 1979 .? inaintea procesului Chretien, violul in cadrul casatoriei era ilegal in cinci state. Del atunci, multe alte state au introdus in legislatie cazuri de precedenta care stabileau; delictul.

Atitudinile conventionale in privinta a ceea ce este si ceea ce nu este violul pot fi foarte puternice. Cercetatorii care studiaza, sexul practicat cu forta, in cadrul unor relatii stabilite au raportat urmatorul caz. Un barbat beat a incercat sa aiba un raport anal cu iubita lui. Ea a refuzat si a tipat, moment in care el a devenit violent, a tintuit-o in asa fel incat sa nu se miste si a fortat-o sa se supuna. Cu toate acestea, atunci cand a fost intrebata de catre cercetatori daca a fost vreodata obligata sa faca sex impotriva vointei ei, ea a raspuns "Nu' (Finkelhor si Yllo, 1982).

Cercetarea a aratat ca multe pareri obisnuite in legatura cu violul sunt false. Nu este adevarat, de exemplu, ca violul nu poate avea loc daca victima opune rezistenta, ca doar femeile tinere, "atractive', se poate sa fie violate; sau ca majoritatea violatorilor sufera, intr-o anumita masura, de tulburari psihologice (Hali, 1985). Majoritatea violurilor nu sunt spontane, ci sunt, cel putin partial, planificate dinainte., J Violul este in mod clar legat de asocierea masculinitatii cu putere, dominatia si duritatea. In cea mai mare parte, nu este rezultatul unei coplesitoare dorinte sexuale, ci al legaturilor dintre sexualitate si sentimentele de putere si de superioritate. Se pare ca nu exista o prea mare legatura intre dorintele trupesti si viol. Un procentaj substantial arata ca, multi dintre violatori sunt de fapt, capabili sa se manifeste sexual doar atunci cand au terorizat si umilit victima. Actul sexual in sine este mai putin semnificativ decat umilirea femeii. (Estrich, 1987).

De-a lungul ultimilor ani, gruparile feministe au facut presiuni pentru schimbarea atat a conceptiei legale, cat si a celei publice in privinta violului. Ele au subliniat ca violul nu ar trebui considerat drept infractiune sexuala, ci un tip de delict violent. Nu este vorba doar de un atac fizic, ci de un asalt asupra integritatii si demnitatii individuale. Asa dupa cum formulase un scriitor, violul este "un act de agresiune in care victimei i se refuza libertatea de decizie. Este un act de violenta care, chiar daca nu este urmat de bataie si ucidere, totusi poarta cu sine amenintarea cu moartea' (Griffin, 1978, p. 342). Campania a avut cateva rezultate reale in schimbarea legislatiei, iar violul este in prezent recunoscut prin lege ca fiind un tip deosebit de violenta delictuala.

intr-un anumit sens toate femeile pot fi considerate victime ale violului. Femei care n-au fost violate niciodata, deseori, au parte de temeri asemanatoare celor care

au f¹⁰⁸* violate. E posibil ca ele sa se teama sa iasa singure in oras seara, chiar pe strazi aglomerate, si e la fel de posibil sa aiba aceeasi frica de a ramane singure intr-o casa sau intr-un apartament. Accentuand legatura stransa dintre viol si sexualitatea masculina normala, Susan Brownmiller a sustinut ca violul reprezinta o parte a sistemului de intimidare masculin care poate induce teama femeilor. Cele care nu sunt violate sunt afectate de anxietatile provocate in acest fel si de nevoia de a fi mai precaute decat barbatii in aspectele cotidiene ale existentei (Brownmiller, 1975).

Opinia lui Brownmiller poate parea radicala, dar dupa o scurta reflectie ne dam seama cat de precauta trebuie sa fie o femeie daca doreste sa reduca la minim posibilitatea unui atac. Urmeaza o lista de "ce trebuie facut' si "ce nu trebuie facut' pentru femeile care incearca sa reduca riscul unui viol, publicata de o organizatie feminista din Statele Unite. Lista ofera un irezistibil sprijin opiniei conform careia violul reprezinta un delict care afecteaza comportamentul tuturor femeilor (Katz si Mazur, 1979, p. 307).

1. Faceti in asa fel incat locuinta dvs. sa fie cat mai sigura cu putinta; incuietorile, ferestrele si usile trebuie sa fie intr-o buna stare de functionare. Daca va mutati intr-un apartament sau casa noua, schimbati incuietorile. Unitatea de Prevenire a Delictelor din cadrul politiei locale va poate oferi sfaturi in privinta asigurarii locuintei impotriva hotilor - si in acest fel, impotriva violatorilor.

2. Daca locuiti singura:

a) lasati luminile aprinse pentru a da impresia ca exista mai multe persoane;

b) prefaceti-va ca exista un barbat in casa atunci cand raspundeti la soneria de la usa (strigati tare: "Ma duc sa deschid eu Bob!');

c) nu va treceti numele mic pe sonerie sau in cartea de telefoane; folositi initiale.

3. in general, tineti-va la distanta de persoane straine si nu deschideti usa unui necunoscut. Cereti intotdeauna identificarea curierului sau a reparatorului (actul lor de identitatea poate fi strecurata pe sub usa). Daca in casa locuiesc copii, aveti grija ca acestia sa nu deschida usa unui necunoscut.

4. Daca locuiti intr-un apartament, nu intrati sau nu ramaneti singura intr-un subsol, garaj sau spalatorie.

Daca primiti un telefon obscen, nu spuneti nimic, ci inchideti imediat si sunati la politie.

6. Evitati sa va aflati singura noaptea pe strazi sau intr-un campus universitar. Totusi, daca e nevoie, sa aveti in mana o arma "practica', cum ar fi o tigara aprinsa, un ac de palarie, o lamaie de plastic, o umbrela, un creion, o furculita, o legatura cu chei, o perie de par sau un piepten (pentru a-i face rani pe fata) sau un fluier de politist (nu atarnat in jurul gatului, ci pe o legatura de chei).

7. Nu faceti autostopul. (Toata lumea e de acord ca acest lucru e de importanta capitala!) Daca e absolut necesar, mergeti in grup si doar atunci cand e mult trafic.

Daca conduceti o masina:

a) asigurati-va ca benzina din rezervor nu scade niciodata sub un sfert din capacitate;

b) incuiati-va intotdeauna portierele cand plecati din masina;

c) controlati bancheta din spate si podeaua inainte de a va urca in masina;

d) daca aveti probleme cu masina, nu acceptati ajutor din partea unui barbatj sau a unui grup de barbati; ridicati capota si asteptati incuiata inauntru sosireal politiei.

9. Fiti atenta atunci cand intalniti necunoscuti in baruri, indeosebi daca ati baut alcool in cantitati mari sau ati consumat droguri.

Nu mergeti in lifturi singura cu un barbat. Fie coborati imediat, fie postati-va * langa panoul cu butoane.

Atunci cand aveti o intalnire, comunicati limitele activitatii dvs. sexuale de la bun inceput, pentru a nu exista neintelegeri.

Baby-sitter-ele trebuie sa verifice reputatia familiei inainte de a accepta slujba respectiva. Parintii trebuie sa fie extrem de atenti atunci cand aleg un baby-sitter.

Daca sunteti violata, nu strigati "ma violeaza', ci "foc'!

Violul asupra barbatilor

Violul asupra barbatilor (care inca e savarsit numai de catre barbati) este mai frecvent decat se credea inainte - mai ales in institutii inchise precum inchisorile. Cercetari realizate in inchisorile pentru barbati estimeaza ca aproximativ 15% dintre detinuti sunt violati. Violul in inchisoare poate continua de-a lungul unei perioade ' de mai multi ani si deseori face parte din schema de intimidare si control permanent. "Putine sunt femeile victime ale unui viol care trebuie sa-si rasplateasca agresorul pentru violenta la care au fost supuse dedicandu-si existenta satisfacerii oricarei nevoi a acestuia. Dar victimele violului din lumea inchisorilor trebuie sa faca acest lucru' (Rideau si Wikbcrg, citati in M. Walker, 1994, p. 13).

Oficial, violul nu exista in inchisorile britanice. Un detinut din Bristol a dat in judecata Ministerul de Interne in 1994, sustinand ca a fost violat de catre colegul sau de celula in 1991. Conform spuselor lui, atunci cand le-a relatat autoritatilor inchisorii, acestea n-au dovedit nici un interes si n-au intreprins nimic. "Survivors', un grup care se preocupa cu ajutorarea victimelor masculine ale abuzului sexual, consulta 60 pana la 70 de barbati pe an si sustine ca anual doi sau trei dintre acestia au fost violati in perioada detentiei. Un purtator de cuvant al organizatiei sustinea ca, violul asupra barbatilor, este delictul cel mai putin reclamat din tara.

DELICTELE CELOR BOGATI SI PUTERNICI

Cu toate ca membrii saraci ai societatii formeaza majoritatea populatiei din penitenciare, implicarea in activitatile delictuale nu este doar apanajul lor. Multe persoane bogate si puternice savarsesc delicte ale caror rezultate pot avea consecinte mai grave decat delictele deseori marunte ale saracilor. Vom studia in continuare cateva dintre aceste forme de delicte.

Delictele "gulerelor albe'

Termenul de "delict al gulerelor albe', a fost introdus pentru prima oara de catre Sutherland (1949), si se refera la delictul savarsit de catre cei din segmentele bogate ale societatii. Termenul defineste tipuri de activitate delictuala, inclusiv frauda fiscala, practica de vanzare ilegala, frauda de titluri de valoare si proprietati, delapidarea, producerea sau comercializarea unor produse periculoase si ilegale, poluarea mediului, furtul. Raspandirea delicventei gulerelor albe este si mai greu de masurat decat cea a altor tipuri de delicte; majoritatea unor astfel de forme de delincventa nu apar deloc in statistici. Putem face diferenta intre delincventa a gulerelor albe si delincventa a celor puternici. Delincventa gulerelor albe implica in principal folosirea unei pozitii ocupate in clasa de mijloc sau in cadrul profesiei pentru implicarea in activitati ilegale. Delictele celor puternici sunt cele in care autoritatea conferita de o anumita pozitie este folosita in modalitati delictuale - ca in cazul in care un functionar accepta mita pentru a favoriza o anumita decizie.

Cu toate ca autoritatile par sa tolereze delictele savarsite de catre cei mai putin privilegiati, costul delincventei gulerelor albe este considerabil, in Statele Unite s-au efectuat cu mult mai multe studii despre delincventa gulerelor albe decat in Marea Britanic. In America, s-a calculat ca sumele de bani implicate in delincventa gulerelor

Sperturi, delapidari, controlul preturilor, mita zona asta are un nivel de delincventa extrem de ridicat.

albe (definita drept frauda fiscala, frauda de titluri de valoare care implica medicamente si servicii medicale, frauda de imbunatatire a casei sau frauda dji reparare a masinii) sunt de 40 de ori mai mari decat cele aferente delictelor obisnuitei impotriva proprietatii (jafuri, furturi, delapidari, falsificari si furturi din masini) (Comisia! prezidentiala despre crima organizata 1985). in plus, anumite forme de delincventa 1 a gulerelor albe afecteaza un numar mai mare de persoane decat delincventa sau l prin intermediul fraudei pe computer, milioane - de oameni, iar alimentele si; medicamentele alterate care sunt vandute in mod ilegal pot afecta sanatatea multora si pot provoca decese.

Aspectele violente ale delincventei gulerelor albe sunt mai putin vizibile decat in cazurile de omucidere sau atac, dar sunt la fel de reale - si ocazional pot fi mai grave prin consecinte. De exemplu, reglementarile dispretuitoare referitoare la prepararea noilor medicamente, siguranta la locul de munca sau poluarea pot provoca ranirea ori decesul multor oameni. Decesele cauzate de accidente de munca depasesc cu mult ca numar crimele, cu toate ca statistici precise referitoare la accidentele de munca sunt dificil de obtinut. Desigur, nu putem presupune ca toate sau majoritatea acestor decese si raniri sunt urmarea neglijentei patronului in privinta factorilor de siguranta pentru care sunt raspunzatori din punct de vedere legal. Cu toate acestea, exista un anumit temei pentru a presupune ca multe dintre ele se datoreaza neglijentei de catre patroni sau directori, a reglementarilor legale referitoare la~siguranta.

S-a estimat ca aproximativ 40% din ranirile accidentale la locul de munca in SUA in fiecare an reprezinta rezultatul direct al conditiilor de lucru ilegale, iar alte 24% deriva din conditii legale dar lipsite de siguranta. Aproape mai mult o, treime se datoreaza actelor savarsite de muncitorii in conditii lipsite de siguranta (Hagen, 1988). Exista exemple concrete de patroni care introduc sau mentin in mod constient practici riscante chiar si atunci cand acestea contravin legii. Unii sustin ca decesele rezultate in aceste imprejurari ar trebui denumite omucideri ale corporatiei, pentru ca ele implica in mod efectiv responsabilitatea corporatiilor.

Delictele guvernamentale

Exista oare posibilitatea sa se sustina ca autoritatile guvernamentale se implica in delincventa? Daca "delincventa' este definita mai larg decat s-a facut mai sus, pentru a se referi la faradelegile morale care au consecinte nocive, raspunsul este extrem de clar. Statele au savarsit multe dintre cele mai ingrozitoare crime din istorie, inclusiv stergerea de pe suprafata pamantului a unor popoare de exemplu, bombardamente in masa, holocaustul nazist si lagarele de concentrare ale lui Stalin. Totusi, chiar daca limitam definitia pe care o dam delictului la incalcarea unor legi codificate, destul de frecvent guvernele actioneaza in maniere delictuale. Adica, ele ignora sau incalca legile proprii, pe care autoritatea lor trebuie sa le apere de fapt. in istoria coloniala britanica, de exemplu, s-a petrecut un asemena fapt atunci cand garantiile legale oferite popoarelor africane prin care li se promitea protejarea pamanturilor si a modului de viata au fost incalcate in mod repetat.

Politia, agentia guvernamentala care se ocupa de controlul delincventei, este cateodata ea insasi implicata in activitati delictuale. Aceasta implicare nu consta doar in acte izolate, ci constituie o trasatura des intalnita a activitatii politiei. Activitatile delictuale ale functionarilor de politie includ intimidarea, bataile administrate suspectilor sau uciderea acestora, acceptarea de mita, ajutorul dat organizarii unor retele criminale, fabricarea sau tainuirea probelor si pastrarea unei parti sau integral a bunurilor confiscate, atunci cand e vorba de bani, droguri sau alte asemenea lucruri.

CRIMA ORGANIZATA

Crima organizata se refera la formele de activitate pe care le manifesta multe dintre caracteristicile afacerilor obisnuite dar in care activitatile implicate sunt ilegale. Crima organizata in America reprezinta o afacere ampla, care rivalizeaza adesea cu sectoarele majore normale ale intreprinderilor economice, cum ar fi industria automobilelor. Organizatiile nationale si locale ofera bunuri si servicii ilegale consumatorilor de masa, iar anumite retele criminale se extind de asemeni, la scara internationala. Crima organizata cuprinde, printre altele, jocuri de noroc ilegale, prostitutie, furturi la scara mare si activitati de protectie.

Informatiile precise despre natura crimei organizate sunt in mod evident greu de procurat, in romanele cu gansteri crima organizata din Statele Unite este controlata de catre o societate secreta de dimensiuni nationale, "Mafia'. Mafia - ca atare este intr-o anumita masura o creatie a folclorului american. Aproape cu siguranta nu exista nici un grup de mafioti misteriosi de origine siciliana care troneaza in varful unei organizatii inchegate la scara nationala. Totusi, se pare ca organizatiile criminale exista in aproape toate marile orase americane, unele avand legaturi cu altele.

Crima organizata in Statele Unite este incetatenita, raspandita si perseverenta decat in alte societati industrializate. De exemplu, in Franta, o atare delictualitate este destul de marcanta, dar in mare masura este limitata la doua orase mari, Paris si Marsilia, in partea sudica a Italiei, regiunea din care face parte gangsterul tipic, retelele criminale sunt extrem de puternice, dar sunt legate de schemele traditionale de organizare familiala si de control al comunitatii in cadrul^unor zone in mare masura rurale si sarace. Crima organizata a devenit probabil atat de semnificativa in societatea americana din cauza asocierii timpurii cu - si, partial, a modelarii pe - activitatile "baronilor talhari' de la sfarsitul secolului al XlX-lea. Multi dintre industriasii la inceputul activitatii lor s-au imbogatit exploatand munca ilegala, ignorand in mare masura reglementarile legale referitoare la conditiile de munca si deseori folosind un amestec de coruptie si violenta pentru a-si construi imperiile industriale. Crima organizata a luat amploare in interiorul ghetourilor etnice sarace (unde oamenii nu-si cunosteau drepturile legale politice), folosind metode asemanatoare pentru anihilarea concurentei si construirea unor retele de coruptie.

RETELE CRIMINALE: OPERATORII MAJORI

TRIADELE

Cine sunt: gangsteri chinezi, initial din Hong Kong si Asia de Sud-est. Patru societati principale: 14 K, Wo Shing Wo, Wo On Lock, San Yee On.

Unde au bazele: Londra, Manchester, Huli, Glasgow.

Cum fac bani: trafic de droguri, prostitutie, frauda prin carti de credit, protectie, excrocherie, jocuri de noroc ilegale si imigrare. De asemenea, falsificari, piraterie video, spalare de bani. Evaluarea puterii: isi extind interesele in Marea Britanie. Folosesc violenta si intimidarea in cadrul comunitatilor chinezesti pentru a-si mentine puterea. Este foarte dificil a se convinge martorii sa se prezinte, datorita represaliilor brutale si a intimidarii.

YARDIES

Cine sunt: termen deseori inexact pentru desemnarea comerciantilor de droguri care au legaturi cu Caraibele, indeosebi Jamaica. Nu exista dovezi ca ar fi condusi de sefi; de obicei, myardie cu reputatie de om violent si de criminal obtine serviciile afro-caraibienilor britanici pentru a-1 ajuta la derularea traficului cu droguri. Multi isi insusesc titulatura de yardie spre a castiga respect.

Unde au bazele: in principal in sudul Londrei, indeosebi in Brixton, de asemeni la Manchester, Bristol, Birmingham, Leicester, Nottingham si Leeds.

Cura fac bani: in mod aproape exclusiv prin comertul cu droguri. Bandele jamaicane controleaza acum cea mai mare parte a retelei de furnizare a cocainei cristalizate in Marea Britanie. De asemenea, trafic de arme si activitati de protectie.

Evaluarea puterii: Yardies se disting prin usurinta cu care folosesc violenta extrema si armele de foc. Exista de asemeni, preocupari legate de folosirea intr-o masura din ce in ce mai mare a intimidarii martorilor. Politia crede ca o data cu dezvoltarea cristalizata a pietei de cocaina, Yardies reprezinta grupul care obliga in cea mai mare masura politia sa se inarmeze si mai mult.

BANDE FAMILIALE TRADITIONALE Cine sunt: deseori grupuri de delincventi din clasi! muncitoare care opereaza intr-o maniera specifici; controland in mod frecvent distributia drogurilor/ Familiile alcatuiesc miezul bandelor, dar exis dovezi despre legaturi din ce in ce mai stranse^ intre diferitele grupari, indeosebi in distribuirea' drogurilor. Centre importante: Londra, Glasgow,; Manchester, Liverpool, Newcastle. Cum fac bani: in principal savarsesc delicte cu . o slaba penetrare in lumea financiara si trafic dej', droguri, deseori prin controlul barurilor si| cluburilor. De la delictele traditionale precumjaM armat, au trecut la falsificare si frauda, si sunt implicati, de asemeni, in extortiune, racket de protectie si furt de masini. Evaluarea puterii: recentele episoade de asasinari intre bandele rivale de trafic de droguri din      Glasgow, Manchester si Liverpoot demonstreaza disponibilitatea lor de_aiecurge la violenta. Totusi, nu au ambitia sau puterea de a se extinde mult dincolo de un singur oras, desi exista anumite dovezi ale unui fel de retele. .

ALTE GRUPARI CRIMINALE

ORGANIZATE:

Europenii estici

indeosebi din fosta Uniune Sovietica. Folosesc sistemul bancar britanic pentru a spala bani, dar sunt totodata implicati in comertul cu arme. Teroristii

in ciuda incetarii focului, atat gruparile teroriste republicane cat si cele loialiste continua sa adune fonduri in Irlanda de Nord prin jafuri armate, extortiune, activitate de protectie, contrabanda, jocuri de noroc ilegale, piraterie video si comert cu arme. Gruparile controleaza de asemeni multe baruri si cluburi. Sectiuni din anumite grupari loialiste sunt implicate in comertul cu droguri. IRA refuza sa se implice, in afacerile cu droguri. Mafia

The National Criminal Intelligence service a raportat o sporire a activitatilor legale de Mafie in Marea Britanie in ultimii cinci ani, indeosebi la Londra, in Marea Britanie ele s-au concentrat pe frauda si traficul de droguri, dar sunt implicate, de asemeni, in jocurile de noroc.

[Vlotociclistii

Acestia ii includ pe "Hell's Angels', care au 12 comunitati in Marea Britanie - cam 250 de membri, implicati in trafic cu arme si droguri, furturi de masini si extortiune. Se crede ca mai multe bande au organizat afaceri legale impreuna cu un sistem bancar subteran. Vest-africanii

indeosebi nigerienii, care au fost implicati in fraude de locuinte si ajutoare sociale, falsificare si frauda. Doar un numar mic de "celule' operationale, cuprinzand aproximativ 50 de oameni, in principal in Londra. Cartelurile columbiene: Implicate aproape exclusiv in traficul de droguri si spalarea banilor. Turcii si kurzii

Exista dovezi despre un mic numar de clanuri implicate in trafic de droguri, extortiune si furturi de masini. Gruparile politice Dev Sol si PKK s-au implicat in activitati criminale, ajungand pana la terorism pentru colectare de bani. Aproximativ l .000 de membri aici.'

Vietnamezii

Exista anumite dovezi ca bandele Triadelor angajeaza vietnamezi spre a savarsi jafuri violente si misiuni cu un grad mare de risc. Asiaticii

Un numar din ce in ce mai mare in cadrul comunitatilor de pakistanezi si cetateni originari din Bangladesh, organizati in replica la atacurile rasiste. Ministerul de Interne a avertizat ca o bomba cu ceas demografica este pe punctul de a exploda, atunci cand tinerii delincventi asiatici vor ajunge la majorat. Delicte favorite: excrocherii si protectie, frauda prin carti de credit, droguri, imigrare, contrabanda si furt de masini, indeosebi in Bradford, Londra si Bolton. Yakuza din Japonia

Membrii care fac parte din Boryokudan ("grup de violenta') al crimei organizate japoneze. Au o mica implicare aici, dar exista anumite dovezi de spalare de bani prin cumparari de proprietati in Marea Britanie.

Sursa: Jason Bennetto, "Caution: you are about to enter gangland Britain', Independent, 21 august 1995, pp. 2-3.

Jocurile de noroc ilicite, pariurile ilegale la cursele de cai, jocul ilegal la loterie si alte evenimente sportive reprezinta cea mai mare sursa de venit generat de crima organizata din Statele Unite. Multe tari occidentale, spre deosebire de Statele Unite, au pariuri care se fac in afara hipodromului; in Marea Britanie exista oficii legale de pariuri publice. Desi acestea nu scapa complet de influenta delictuala, jocurile de noroc nu sunt controlate de catre organizatii ilegale in aceeasi masura ca in Statele Unite.

Cu toate se detin putine informatii sistematice referitoare la crima organizata in Statele Unite, se stie ca retele criminale extinse exista in regiunea Londrei si in alte mari orase. Unele dintre acestea au legaturi internationale. Londra, indeosebi, este un centru al operatiunilor delictuale cu baza in Statele Unite sau in alte parti.

Crima organizata din Marea Britanie este mai complexa decat in urma cu cativa ani (asa cum s-a prezentat in caseta). Nu exista nici o organizatie nationala care sa faca conexiuni intre diferitele grupari criminale, dar astfel de delicte au devenit mai sofisticate decat pana acum. De exemplu, unele dintre organizatiile criminale mai mari spala bani prin intermediul bancilor de compensatii; folosindu-si banii "curati', ele pot investi in afaceri legale. Politia crede ca intre 2,5 si 4 miliarde de & general pe cale delictuala circula anual prin bancile din Marea Britanic. Preocuparii referitoare la tehnicile avansate ale crimei organizate a facut ca politia sa infiintez un registru al bandelor la scara nationala. Sase forte de politie din diferite parti; tarii, impreuna cu functionari vamali, colaboreaza pentru a oferi detalii referitoare li activitatile delictuale despre care se banuieste. Registrul contine numele a aproximat^ 400 de "delincventi importanti'.

Crima organizata britanica are "familiile' sale, organizate in stilul familiilor mafie din Statele Unite. Una dintre cele mai puternice familii criminale din ultimii ani esti familia Arif, din Stockwell, in South London. Aceasta familie a fost implicata in jaf armate si contrabanda cu droguri in anii 1980. Ei erau de asemeni, proprietarii uns retele de baruri, restaurante si cluburi, cumparate cu siguranta din profiturile realizatei de pe urma activitatilor lor criminale. La sfarsitul anilor 1980, Bekir Arif a fosil arestat pentru cinci ani, dupa ce a fost condamnat pentru jaf armat cu violenta.

Domnia familiei Arif s-a incheiat la inceputul anilor 1990, ca urmare a unei serijl de operatiuni ale politiei, incununate cu succes, in timpul unei tentative de jaf armati in 1990, unul dintre cei din banda a fost impuscat mortal de politie. Capul familiei!! Dogan Arif, ispaseste in prezent o pedeapsa de 14 ani pentru participarea la of afacere de contrabanda cu droguri in valoare de 8,5 milioane de & (Benettp, 1995),f Bandele Yakuza din Japonaia si operatorii Mafiei italiene si americane s-aujl stabilit in Marea Britanic. Printre ultimii sositi se numara delincventii din fosta Uniunei Sovietica. Doi comentatori au caracterizat noua mafie ruseasca ca fiind "sindicatul! crimei cel mai mortal din lume.' (Elliot si Lin, 1995). Retelele criminale rusesti sunfl adanc implicate in spalarea de bani, legandu-si activitatile de bancile rusesti care nul au, in mare masura, reglementari adecvate. Unii sunt de parere ca grupurile rusestii pot deveni cele mai mari retele criminale din lume. Ele isi au bazele intr-o Rusie ini care mafia este la ea acasa, unde "protectia' subterana asigurata pentru multei afaceri. Cea mai ingrijoratoare posibilitate este aceea ca noii mafioti ai Rusiei faci acum contrabanda la scara internationala cu materiale nucleare, materiale luate dinf arsenalul nuclear sovietic.

in ciuda numeroaselor campanii intreprinse de guvern si de politie, comertul cui narcotice este una dintre industriile criminale care se extinde cel mai rapid la nivel| international, avand o rata de crestere anuala de mai mult de 10% in anii 1980 si la inceputul anilor 1990 si un nivel de profit extrem de ridicat. Retelele de distributie al heroinei se intind de-a lungul Orientului indepartat, indeosebi Asia de Sud, si sunt| localizate de asemeni, in Africa de Nord, Orientul Mijlociu si America Latina. Coordonatele de aprovizionare trec de asemeni prin Paris si Amsterdam, de undei drogurile sunt de obicei aduse in Marea Britanic.

DELICT, DEVIANTA SI ORDINE SOCIALA

Ar insemna o eroare sa consideram delictul si devianta intr-o lumina complet negativa. Orice societate care recunoaste ca fiintele umane au diverse valori si reocupari trebuie sa gaseasca spatiu pentru indivizii sau grupurile a caror activitati nu se conformeaza normelor urmate de majoritate. Oamenii care au idei noi, in politica, stiinta, arta sau alte domenii, sunt deseori priviti cu suspiciune sau ostilitate de catre cei care urmeaza modalitatile normale. De exemplu, idealurilor politice dezvoltate in revolutia americana - libertate pentru individ si egalitate de oportunitati - li s-au opus vehement multe persoane la vremea respectiva, si totusi acum ele au devenit acceptate in toata lumea. E nevoie de curaj si hotarare pentru a devia de la normele dominante ale unei societati, dar deseori acest lucru e esential in sustinerea proceselor de schimbare care ulterior sunt considerate a fi in interesul general.

Este oare "daunatoarea devianta' pretul pe care trebuie sa-1 plateasca o societate atunci cand ofera o considerabila libertate oamenilor pentru a se implica in indeletniciri non-conformiste? De exemplu, reprezinta oare ratele inalte ale violentei delictuale un cost, care este reclamat intr-o societate, in schimbul libertatilor individuale de care se bucura cetatenii ei? Unii au sugerat acest lucru, sustinand ca delictele violente sunt inevitabile intr-o societate in care nu se aplica definitiile rigide ale conformismului. Dar aceasta opinie nu pare solida atunci cand este examinata in detaliu, in anumite societati care recunosc o gama larga de libertati individuale si care tolereaza activitatile deviante (precum Olanda), ratele delictelor violente sunt scazute. Invers, tari in care sfera libertatii individuale este restransa (precum in anumite societati in America Latina) pot arata niveluri ridicate ale violentei.

O societate care este toleranta fata de comportamentul deviant nu trebuie sa sufere de dezbinare sociala. La aceasta situatie se poate ajunge, insa, doar acolo unde libertatile individuale se alatura justitiei sociale-intr-o ordine sociala in care inegalitatile nu sunt sesizabile si in care populatia in ansamblul ei are sansa cje a duce o viata imbelsugata si satisfacatoare. Daca libertatea nu este echilibrata prin egalitate, si daca multi oameni isi considera vietile lipsite de implinire personala, comportamentul deviant are sanse sa fie canalizat catre scopuri distructive din punct de vedere social.

REZUMAT

O Comportamentul deviant se refera la actiuni care trec dincolo de normele acceptate in mod obisnuit. Ceea ce este socotit drept deviant se poate schimba uneori si pe alocuri; comportamentul "normal' intr-un anumit cadru social poate fi etichetat drept "deviant' intr-un altul.

Sanctiuni, oficiale sau neoficiale, sunt aplicate de catre societate pentru a aplica normele sociale. Legile sunt normele definite si aplicate de catre guverne; delictele reprezinta actele care nu sunt permise de catre aceste legi.