De ce sa ma casatoresc?

Aceasta este una dintre cele mai dese intrebari pe care si le pun tinerii astazi. Cred ca si tu ti-ai pus-o de multe ori. Inainte de a spune cateva lucruri despre viitorul tau sot, iti voi spune cateva lucruri despre familie. Tinerii isi aleg partenerul de viata in functie de ideea pe care o au despre familie. Acest lucru este foarte normal. Sa zicem ca ar trebui sa strabati un desert si ai avea de ales intre doi insotitori: unul este frumos, dar nu a mai mers prin astfel de locuri niciodata. Celalalt este urat, dar stie bine drumul.

Tu cu care dintre cei doi ai prefera sa mergi?

Poate ca un raspuns pripit ar fi ca l-ai prefera pe cel frumos. Dar daca te gandesti ca prin aceasta decizie ti-ai alege moartea, cred ca nu ti-ar fi greu sa iti schimbi optiunea. Unde vreau sa ajung? Atunci cand iti alegi insotitorul conteaza foarte mult care e drumul pe care vrei sa il parcurgi. Daca scopul vietii e sa castigi cat mai multi bani, atunci cazi in bratele vreunui patron de supermarket sau in ale unui politician si problema s-a rezolvat. Daca scopul vietii e implinirea sexuala, atunci cauta un macho-man, un tauras comunal si problema s-a rezolvat. Dar daca scopul vietii e altul, ce te faci? Inainte de a alege insotitorul, trebuie sa cunosti unde trebuie sa te duca. Asa cum nu poti lasa un tamplar sa te opereze de hernie, asa cum nu poti lasa un gunoier sa iti predea limba chineza, tot asa nu poti alege un sot care sa nu corespunda idealului de familie pe care ti-l doresti. E firesc ca alesul inimii tale sa fie cat mai aproape de modelul ideal. Exista si cazuri in care fetele aleg un baiat care nu corespunde modelului pe care il aveau in minte. Ori modelul era gresit, ori dragostea dintre cei doi e foarte mare, si ii ajuta sa se schimbe astfel incat fiecare sa se bucure cat mai mult de celalalt, ori dragostea e oarba.

In primul caz iese in evidenta faptul ca dragostea ne copleseste: amanunte care noua ni se pareau foarte importante, cum ar fi culoarea parului sau inaltimea celuilalt, sunt trecute cu vederea. Dragostea ne invata sa ne cunoastem mai bine, ne invata sa renuntam la micile capricii si sa il vedem cu ochii inimii pe cel din fata noastra.

In al doilea caz dragostea ne da curaj, ne da putere. Simtim ca il putem ajuta pe celalalt sa se schimbe. O fata poate observa cum, desi aparent un baiat este prost crescut, are o inima buna si e gata sa isi modifice comportamentul. Si fata simte ca daca ii acorda incredere baiatului, acesta se va schimba.

In al treilea caz iubirea patimasa o impiedica pe fata sa observe cat de mult o influenteaza in rau o anumita prietenie. Dar despre dragostea oarba iti voi vorbi altadata.

De cele mai multe ori tinerii isi aleg perechi care sa corespunda cat mai bine modelului ideal. Inainte de a ne opri asupra acestui model vreau sa iti spun cateva cuvinte despre familia crestina.

Tinerii se intreaba astazi: "De ce sa ma casatoresc?" tocmai pentru ca nimeni nu le-a deschis ochii in aceasta privinta. Nu rareori tinerii vad ca parintii lor nu se mai iubesc, ca divorteaza sau ca traiesc impreuna numai datorita unor conventii sociale. Fiecare il inseala pe celalalt, sau unul este inselat iar celalalt sufera si se lasa biruit de patima betiei. Astfel de familii nu prezinta nimic atractiv.

"Asta e familia? Nu ne trebuie asa ceva", spun tinerii, si au dreptate. Ei neaga familia a carei imagine o cunosc, si au dreptate. Cine ar alege sa isi distruga fericirea numai pentru a fi ca ceilalti, pentru a fi in randul lumii?

Casatoria nu este altceva decat asumarea unui drum spre Imparatia Cerurilor. Acesta este motivul pentru care crestinii se casatoresc: vor sa se mantuiasca si vor sa mearga impreuna cu persoana pe care o iubesc pe calea mantuirii.

Dumnezeu a lasat doua cai de mantuire: calugaria si familia. Celor care nu se simt atrasi de calugarie le sta inainte viata de familie.

Mai sunt si cativa care traiesc asa-numita "calugarie alba", o viata de nevointa foarte aspra in mijlocul lumii, pastrand votul monahal al curatiei; numarul lor este foarte restrans. Trebuie spus ca mai sunt unii care nu se casatoresc pentru ca le e teama de greutatile vietii de familie. O parte dintre ei cad in cele din urma in pacatul desfraului, iar apoi regreta ca nu s-au casatorit. Altii duc o viata stearpa, o viata in care mandria ca nu s-au casatorit le sufoca sufletul si mor fara sa isi dea seama ca viata lor nu a avut rost.

Exista doua cai batatorite: casatoria si monahismul. In ambele este nevoie de jertfa si de lepadare de sine. Eu scriu aceasta carte pentru tinerii care vor sa se casatoreasca. Nu are rost sa fie citita de catre cei care simt chemare pentru calugarie.

Dupa cum ai vazut, eu incerc sa iti propun sa intelegi casatoria ca pe o cale de mantuire. Pe cat de greu este sa justificam rostul nuntii dupa alte criterii, pe atat de usor este sa intelegem ca Dumnezeu ne-a lasat nunta ca pe o minunata cale de mantuire. Din pacate, putini oameni mai au intelegerea fireasca a nuntii. Si totusi, nimeni nu poate aseza lucrurile altfel decat le-a randuit Dumnezeu.

Pe cat de bine ii inteleg pe unii tineri care considera ca familia este un fel de puscarie, sau doar o acceptare a conventiilor sociale, pe atat de greu imi este sa ii inteleg pe crestinii care nu pot sa se bucure de nunta ca de o adevarata cale spirituala. Familia li pare ceva banal. Aproape toti adultii au familie. Dar eu nu incerc sa sustin ca familiile acestea sunt modele de urmat.

Fii atenta la ceea ce iti scriu acum. Asa cum in lume exista mii de calugari, dar dintre ei foarte putini ating culmile sfinteniei, tot asa exista si zeci sau sute de milioane de familii crestine, intre care se afla si cateva familii demne de urmat. Unde sunt aceste familii? Greu de spus. De obicei lumea le trece cu vederea, le considera prea extremiste, prea fanatice in modul de a intelege credinta. Cum a zis Hristos: "daca M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni" Prea putine familii crestine intalnim astazi. Ma refer la familiile autentic crestine, intrucat majoritatea sunt doar autointitulate astfel, dar nu au puterea de a-si recunoaste nici lipsurile si nici impatimirea de care sufera.

Daca ii spui cuiva ca e crestin doar cu numele, risti sa primesti o palma "evlavioasa". Nu e cazul sa spunem altora ca sunt pseudo-crestini. Nici pe ei nu i-am ajuta, nici pe noi nu ne-am folosi. Tot asa nu e cazul nici sa spunem unor familii ca mimeaza destul de bine credinta crestina, dar ca totusi actoria nu poate atrage binecuvantarea lui Dumnezeu.

"Cunosc destule familii crestine, insa nici acolo nu este dragoste si armonie. Ele nu pot fi un model pentru mine."

Nici eu nu vreau sa spun ca o familie din care lipseste dragostea sau intelegerea iti poate fi model.

Atunci despre ce fel de familie iti scriu eu? Despre familia ideala care se regaseste numai in carti? Nu, in nici un caz. Nu am de gand sa iti descriu o familie a carei prezentare teoretica sa fie de nota 10, dar care sa nu poata fi considerata exemplu. Iti scriu despre familia crestina asa cum exista ea astazi. Chiar daca sunt putine astfel de familii, ele exista. Te gandesti ca sansele tale de a avea o astfel de familie sunt mici si poate ca ar fi mai bine sa nu iti doresti un tel pe care nu il poti atinge. Dar din punct de vedere crestin nici o alta alegere nu este justificata. Vrei sa ajungi in Rai? Nu cred ca exista vreun crestin care sa dea un raspuns negativ la aceasta intrebare. Daca vrei sa ajungi acolo, e foarte important ca viata de familie pe care o vei duce sa nu te indeparteze de Hristos, ci dimpotriva.

In momentul in care nu crezi ca cel mai important lucru in viata e sa mergi pe calea mantuirii inseamna ca in credinta ta e ceva putred. Iar daca stii ca nu e nimic mai important, atunci trebuie sa ai grija alaturi de cine iti vei lega viata.

Nu vreau sa evit faptul ca sunt foarte-foarte putine familii model. Important este insa sa avem noi priceperea de a gasi astfel de familii de la care sa luam exemplu. Sa fim insa cu mare grija: avem tendinta de a urma modelele pe care ni le alegem, iar daca acestea sunt gresite, nu ne va fi bine.

De mare folos ne vor fi putinele carti crestine despre viata de familie.

Ne vor putea ajuta sa deosebim modelele adevarate de cele mincinoase. Dar cartile nu ne sunt suficiente. Avem nevoie de modele vii. Si Dumnezeu stie asta. Chiar daca nu vom gasi decat foarte putine modele, totusi sa fim multumiti ca le gasim! Ma intreb acum, in timp ce scriu, cate familii pe care le consider model cunosc. Foarte putine. Dar incerc sa traiesc astfel incat propria mea familie sa fie o familie de nota 10. Nu pentru altii, nu pentru a fi exemplu celor din jur, ci pentru ca stiu ca intr-o familie de nota 10 (chiar daca e de 10 minus, nu de 10 cu felicitari) dragostea curge mult mai usor decat in alte familii. Adica nu e stanjenita nici de orgolii personale, nici de iubire de sine.

Cred ca toti avem vocatia de a fi indragostiti. Si nimic nu bucura inima mai mult decat dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Avem marea sansa de a putea duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu, o viata in care sa cunoastem bucurii pe care lumea care traieste departe de Hristos nici macar nu si le imagineaza. Sa nu fim descurajati de numarul mic al celor care vor sa mearga pe acelasi drum cu noi!

Oricat de putini calugari ar duce viata de sfintenie, cel care primeste jugul monahal trebuie sa isi doreasca sa dobandeasca sfintenia. Chiar daca in toata manastirea nu s-ar mai gasi nici un parinte imbunatatit, cel care depune voturile nu trebuie sa se lase biruit de duhul moliciunii, ci trebuie sa duca o viata de erou al lui Hristos.

Nici in ceea ce priveste casatoria lucrurile nu stau altfel. Oricat de mare ar fi caderea unora, scopul casatoriei ramane acelasi. Chiar daca in toata lumea nu s-ar mai gasi nici o familie vrednica sa fie numita crestina, totusi tinerii care s-ar casatori ar trebui sa pastreze in inimi nadejdea ca vor putea duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu. Nu vreau sa te sperii. Nu se va ajunge la o apostazie atat de mare. Chiar in vremurile apocaliptice vor exista familii sfinte. Si daca pana si atunci vor fi astfel de familii, inseamna ca acum sunt cu mult mai multe.

Sa trecem acum la un alt subiect: singuratatea. Multi tineri se casatoresc pentru a scapa de singuratate. Cat de raspandita este aceasta boala in zilele noastre! Daca ne gandim la multimea celor care se sinucid, in inimile lor vom gasi singuratatea. Nimeni nu se sinucide de prea mult bine.

Traim intr-o lume de oameni interesati numai de propriul bine. Suntem importanti pentru celalalt numai in masura in care ii putem fi de folos cu ceva. Suntem importanti pentru el daca il putem ajuta cu ceva. In clipa in care am fost storsi de nevoia celuilalt, in clipa in care prietenia cu noi nu mai este rentabila, celalalt isi da brusc seama ca nu are de ce sa ne mai stea in preajma. (Din nefericire, astazi se cultiva mai mult ,,relatiile" decat prietenia adevarata; de aceea, ,,prieteniile" nu dureaza: s-a rezolvat problema, interesul, relatia ia sfarsit!)

Ma doare atat de tare rautatea care domneste intre oameni! Uite, sotia mea e gravida. In cateva luni de zile, in care a mers aproape zilnic cu autobuzul (scoala la care preda e departe), nu cred ca i s-a oferit loc pe scaun mai mult de patru-cinci ori. O data chiar i se facuse rau si se lasase in jos. Inteleg ca unii erau foarte obositi. Dar nu ii inteleg pe tinerii care se prefaceau ca nu o vad si se uitau tot timpul pe geam, sau isi varau nasul intr-un ziar, parand foarte preocupati de lectura! Poate ca ti se pare ca singuratatea nu are de-a face cu cedarea locului in autobuz unei femei gravide. Dar are. Arata cat de mult ne intereseaza (adica nu ne intereseaza!) celalalt.

Si viata in ziua de azi se desfasoara ca intr-un autobuz mare.

De ce se drogheaza tinerii? Unii, din teribilism, altii, din tristete si singuratate. E lesne de observat ca cei care se drogheaza din singuratate au trait printre oameni care nu i-au bagat in seama, care i-au ignorat. Si cauta sa evadeze cu ajutorul drogurilor, asa cum altii isi ineaca singuratatea in bautura.

Nu voi vorbi aici despre responsabilitatea noastra fata de cei care, din singuratate, ajung sa se drogheze sau au tentative de sinucidere, ci voi vorbi despre cei care se casatoresc pentru a scapa de singuratate. Ei gresesc foarte mult. Isi imagineaza ca daca vor sta zi si noapte langa o persoana, singuratatea lor va fi spulberata. Dar nu este deloc asa. Dupa nunta si luna de miere, incetul cu incetul revine singuratatea. Voi face o paranteza si voi vorbi un minut despre Cununie si despre luna de miere, luna care dureaza uneori numai cateva zile.

Doi tineri se plac si se grabesc sa se casatoreasca. Ea de-abia astepta sa fie mireasa imbracata in alb, el de-abia asteapta sa traiasca bucuria nuntii. Si totul merge bine: si casatoria civila, si Cununia, si ospatul. Luna de miere e minunata, calatoresc in locuri frumoase si se simt bine impreuna. Ce se intampla cand se intorc acasa? Incep sa isi dea seama de micile nepotriviri dintre ei, nepotriviri care de fapt nu sunt deloc mici. Sfarsitul lunii de miere inseamna sfarsitul perioadei de armonie. De fapt cele doua perioade, chiar daca sunt strans legate una de alta, nu sunt egale. Uneori sotii care nu s-au casatorit din dragoste isi scot ochii chiar din timpul lunii de miere. Dar alteori, datorita frumusetii momentelor din acel interval de timp (frumusete care poate depinde putin de celalalt, si mult de locurile vazute impreuna sau de starea vremii), cei doi se inteleg si dupa ce se intorc din luna de miere. Dar erodarea vine putin cate putin, ca o picatura chinezeasca. La un moment dat momentele de intelegere dispar si familia devine un spatiu tensionat. E firesc sa se ajunga aici: daca cei doi nu au fost constienti de faptul ca nunta nu e o luna de miere, s-au convins de aceasta in clipa in care singuratatea le-a revenit in inimi.

Dumnezeu a facut-o pe Eva pentru ca Adam sa nu fie singur. Si oamenii, iubindu-se, scapa de singuratate. Dar cine se casatoreste numai pentru a scapa de singuratate se inseala. Putine spatii sunt mai propice pentru singuratate decat o familie in care domneste monotonia. Trebuie sa ne casatorim abia atunci cand iubim. Casatoria ne va scapa de singuratate. Ne va invata sa ne bucuram de celalalt, ne va invata sa nu mai fim singuri. Totusi, in orice viata de familie exista momente de singuratate si plictiseala. E aceeasi stare de akedie pe care o traiesc monahii, e aceeasi ispita a vrajmasului care vrea sa ne arunce in deznadejde. Dar in familiile in care sotii s-au casatorit din dragoste aceste stari sunt de scurta durata. Sotii gasesc in credinta in Dumnezeu si in dragostea unuia pentru celalalt resursele necesare pentru a birui monotonia.

De ce ne mai casatorim? O buna prietena a mea mi-a spus ca la serviciu a primit urmatorul sfat: "Marita-te, ca mai buna este conditia unei femei divortate decat a unei fete nemaritate." M-a intrebat de ce este asa. Si i-am raspuns ca nu cred ca este asa, dar cred ca persoana care i-a dat acest sfat e divortata si incearca sa prezinte starea in care se afla ca o stare privilegiata. Ne casatorim si pentru ca am fost impinsi spre aceasta de parinti, de prieteni sau de cunostinte. Suntem sfatuiti sa ne casatorim si uneori ascultam acest sfat fara sa fim pregatiti pentru casatorie.

Mai sunt multe motive pentru care tinerii se casatoresc, in afara celor enumerate mai sus. Acum sa incercam sa raspundem pe scurt si la intrebarea: "De ce nu ne casatorim? Care este motivul pentru care tinerii sovaie sa se casatoreasca?"

Principalul motiv este lipsa credintei in Dumnezeu, sau existenta unei credinte superficiale. De aceasta lipsa a credintei depinde refuzul casatoriei, care este inteleasa ca un spatiu al greutatilor si al responsabilitatilor. Si alternativa este de o mie de ori mai placuta: aventurile nu plictisesc decat in foarte putine cazuri. Tinerii fug de casatorie pentru ca fug de greutati si incearca sa le amane prezenta cat mai mult timp cu putinta.

Am un prieten, necasatorit, care vine deseori pe la noi. El nu stie ce sa faca: sa aleaga intre familie si monahism. Vazand el ca ne lovim de anumite greutati, ca uneori picam de pe picioare de oboseala sau ca ne-a suparat fiul nostru Codrin, i-am zis odata in gluma:

"Vezi, asta e familia, necaz peste necaz, greutati dupa greutati. Fugi in manastire."

"Daca asta e familia, e foarte bine, ca vad cum va sudeaza greutatile si cum rezistati unul langa celalalt."

Adevarul e ca greutatile sunt un examen pentru orice familie. De foarte multe ori greutatile ne-au ajutat, pentru ca au trezit impulsul de a fi si mai aproape unul de celalalt. Pentru mine familia ideala nu este familia fericita, care nu cunoaste necazurile. O asemenea familie este utopica. Viata inseamna si necazuri, chiar si pentru cei care au gramezi de bani. Pentru mine familia ideala este familia implinita in care domneste dragostea si intelegerea si datorita carora necazurile sunt depasite cu bine.

Tinerii nu se mai casatoresc pentru ca nu inteleg ca viata este o cale a mantuirii in care greutatile si necazurile sunt trimise sau ingaduite de Dumnezeu spre binele oamenilor. In momentul in care un tanar fuge de ideea intemeierii unei familii, fuge de rostul pentru care a venit pe lume (evident, exceptie fac cei care vor sa intre in manastire). Dar oricat de tare am fugi de familie, nu putem fugi de rostul nostru in lume. Ne putem ascunde in diferite pasiuni, in cresterea animalelor sau in dorinta de a obtine diferite diplome, ne putem ocupa timpul cu calatorii in locuri interesante, dar nu putem schimba rostul pentru care ne-a creat Dumnezeu.

"Ce, Dumnezeu ne-a creat numai pentru a ne casatori?"

Nu, Dumnezeu l-a creat pe om pentru a se bucura de desfatarile Raiului. Dar ca sa ajunga acolo trebuie sa duca o viata crestina, in familie sau in manastire. Cine respinge cele doua cai de vietuire respinge calea de mantuire si chiar propria mantuire.

Se observa ca aceia care, din teribilism, au cautat sa se distreze cat mai mult in viata si s-au casatorit la o varsta inaintata, nu au parte de intelegere in familie (ceea ce spun in aceasta carte nu este batut in cuie, intotdeauna exista si exceptii; problema este ca la inceput prea multi se considera pe ei insisi exceptii, si sfarsesc prin a-si da seama ca s-au inselat). Cu cat cei care se casatoresc sunt mai tineri, cu atat sufletele lor sunt mai curate si mai usor de modelat. Cu atat sunt mai dispusi sa se schimbe. Pentru ca familia implica si schimbare permanenta in mai bine. Or, cu cat cresc, oamenii sunt din ce in ce mai putin dispusi sa se schimbe.

Viata incearca sa ii murdareasca pe oameni. Inainte de a ma imprieteni cu Claudia simteam o nevoie disperata de a gasi o fata alaturi de care sa infrunt mizeria si rautatea lumii. Imi doream tare mult sa ma casatoresc, pentru ca imi doream ca viitoarea mea sotie sa ma cunoasca cat mai senin, cat mai curat. Terminam facultatea si trebuia sa imi gasesc un serviciu. Intram in lumea adultilor. Si imi doream tare mult sa nu intru singur in aceasta lume.

Poate ca alti tineri de varsta mea nu simteau la fel de acut dorinta de a se casatori. Si nu cred ca greseau nefiind grabiti. Am cunoscut tineri recent convertiti la credinta crestina (consider ca momentul convertirii e acela al primei Spovedanii facute cu multa grija, si nu acela al Botezului din copilarie urmat de o tinerete cvasi-atee). Acesti tineri isi doreau ca mai intai sa cunoasca bine credinta crestina, sa se puna pe picioare si abia apoi sa se casatoreasca. Sunt de acord cu aceasta idee. Daca m-as fi convertit la credinta crestina abia in timpul facultatii sau dupa terminarea ei cred ca intai de toate m-as fi gandit sa ma pregatesc pe mine insumi pentru casatorie.

Exista si o anumita extrema, cand cineva se tot pregateste de casatorie pana ajunge la patruzeci de ani si nici atunci nu se considera pregatit. Asa ne putem pregati pentru Sfanta Impartasanie zeci de ani si tot nu vom fi vrednici.

Ei, dar ce ne facem daca vrem sa ne casatorim, si asteptam momentul minunat in care vom avea o familie, dar totusi nu se vede nimeni la orizont? Ce ne facem daca perechea ideala nu se arata? Atunci ne casatorim cu cine ne iese in cale. Te poti casatori cu oricine, numai sa nu mai fii singura. Si, dupa doi ani de la nunta, dai palme tuturor celor care nu te-au sfatuit sa renunti la o astfel de casatorie.

Problema gasirii perechii potrivite e foarte serioasa. Iti voi scrie despre ea un intreg capitol.