EVALUAREA, PREDICTIA SI PREVENIREA DELINCVENTEI JUVENILE

EVALUAREA, PREDICTIA SI PREVENIREA DELINCVENTEI JUVENILE

Modalitati de evaluare si predictie a delincventei juvenile

Evaluarea si predictia fenomenului de delincventa juvenila este o conditie esentiala a instituirii programelor de prevenire si diminuare a actelor infractionale in randul tinerilor. In cazul tinerilor se cere maxima prudenta profesionala, datorita caracteristicilor varstei ale carei manifestari gliseaza permanent intre normalitate si devianta. De aceea este necesara nu doar constatarea prezentei unei conduite ce poate fi etichetata ca fiind delincventa ci si descrierea ansamblului de factori care au determinat sau au favorizat respectiva conduita.

Tinand seama de influenta negativa a etichetarii, este necesara realizarea unei distinctii intre caracterul obiectiv al infractiunii si caracterul ei subiectiv, tinand de particularitatile de dezvoltare, de prezenta discernamantului, de continutul socializarii morale primite in familie, de influentele din partea anturajului, a grupului de egali etc., fara a uita ca avem de-a face cu minori ce se afla in deriva, ei insisi victime la randul lor, iar societatea in ansamblul ei este responsabila de o astfel de stare de lucruri. In cazul unora dintre ei, maturizarea determina eliminarea conduitelor indezirabile si integrarea fireasca in societatea adulta, in cazul altora, predelincventa constituie anticamera delincventei, caz in care interventia sociala corectiva este absolut obligatorie.

Avand in vedere aceste considerente, cercetarea stiintifica a fenomenului delincventei juvenile se poate realiza printr-un ansamblu complex de tehnici psihologice, sociologice, criminalistice, cum ar fi : studiile de caz, expertizele psihiatrice, evaluarile dosarelor personale, anchete cu subiecti minori, care pot aduce clarificari fenomenului.

2 Programe speciale de prevenire a delincventei juvenile

Faptul ca este mult mai eficient sa previi decat sa tratezi este o asertiune de domeniul evidentei. Chiar daca nivelul delincventei din tara noastra este inca departe de a-l egala pe cel din alte tari, tendintele de intensificare manifestate in ultimul timp impun o mai intensa activitate preventiva.

Prevenirea delincventei juvenile este o activitate complexa, ce nu se poate realiza prin activitati sporadice, de tip campanie, si sectoriale, declansate de o anumita institutie intr-un anumit interval de timp. Pentru a avea eficacitate, preventia delincventei juvenile trebuie sa fie parte componenta a politicii sociale, care sa implice intr-o actiune coerenta, sustinuta si pe termen lung, diferite institutii, incepand cu cele educative - familia, scoala, comunitatea, continuand cu cele de asistenta sociala si cu cele sanctionatoare, ca politia si justitia.

O astfel de activitate cere colaborarea autoritatilor publice cu comunitatea si organismele nonguvernamentale, intr-un efort conjugat, coerent si realist.

In raport cu momentul desfasurarii actiunilor preventive, putem distinge intre :

masuri adoptate inainte de producerea delictului (singurele masuri care pot fi numite la propriu preventie);

masuri adoptate in timpul producerii delictului, intreprinse de organismele de politie, procuratura, justitie (masuri de interventie);

masuri aplicate dupa comiterea delictului (masuri sanctionatorii si coercitive).

Toate aceste actiuni, inclusiv sanctiunea si incercarea au un rol preventiv, dar adevarata preventie este cea realizata in scopul producerii delictului (ante delictum).

Majoritatea criminologilor contemporani releva necesitatea planificarii actiunilor de prevenire a delincventei juvenile, plecand de la premisa ca o astfel de intreprindere nu poate avea succes daca se desfasoara haotic si conjunctural. O planificare a unei astfel de activitati presupune formularea rationala, concreta si realista a obiectivelor, de pe pozitii multidisciplinare, care sa implice efortul conjugat al diverselor structuri si specialisti, cuprinzand criminologi, psihologi, sociologi, asistenti sociali, juristi, reprezentanti ai administratiei, ai comunitatii locale etc.

Punctul de plecare al unei astfel de planificari trebuie sa fie cunoasterea situatiilor de fapt, in baza cercetarilor de teren, in relatie cu nevoile si resursele comunitatii. Componentele programelor trebuie adaptate specificului national si local, fara a copia modele straine, cu ignorarea conditiilor particulare. Aceasta nu trebuie insa sa ne faca sa ignoram experienta altor tari care au o bogata traditie in acest domeniu.

Cu resursele materiale si mijloacele logistice limitate de care dispun autoritatile romane, au fost intreprinse in ultima perioada masuri de preventie a delincventei, incepand cu revizuirea legislatiei si continuand cu constituirea diverselor organisme guvernamentale si neguvernamentale de interventie. Printre aceste masuri aflate in derulare se pot aminti: reforma sistemului penitenciar, dezinstitutionalizarea sanctionatorie a minorilor delincventi prin inlocuirea pedepsei cu inchisoare cu masuri alternative, incluzand probatiunea (eliberarea de proba) si munca in folosul comunitatii, instituirea tribunalelor speciale pentru minori.

In anul 1993 a fost initia de catre Ministerul de Interne in colaborare cu Ministerul Educatiei Programul national de Prevenire a Delincventei Juvenile, iar in anul 200 a fost creata Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copiilor iar ca efect imediat a fost lansat programul national de protectie a copilului Integrarea sociala a copiilor strazii.

Se remarca si activitatea unor organisme nonguvernamentale, cum ar fi organizatia Salvati Copiii , care a desfasurat un amplu proiect de recuperare sociala a copiilor strazii, prin plasarea lor in familii de adoptie, in centre de plasament si in alte institutii de ocrotire, sprijinind reintegrarea lor sociala si profesionala. In prezent se desfasoara un amplu program de dezinstitutionalizare a copiilor, cu fonduri nerambusabile sub monitorizarea Uniunii Europene.

Toate aceste masuri de prevenire , au in vedere mai ales ameliorarea unor efecte si nu opereaza in domeniul cauzalitatii. Pentru a opera la acest nivel operatiunile ar trebui sa vizeze mai ales familia si scoala. Familia fiind o zona a intereselor private, unde autoritatea nu poate interveni decat prin masuri de protectie, de remediu sau substitutionale in cazul incalcarlor de drepturi, scoala este o institutie publica, unde autoritatile si comunitatea sunt obligate sa intervina.

Data fiind legatura dintre devianta scolara si delincventa juvenila scoala a devenit nodul central al activitatilor de preventie, interventia juridica trecand pe plan secundar fata de interventia educativa. Premisa de la care se pleaca este aceea ca daca se actioneaza in sensul insanatosirii morale a mediului educativ, se poate preveni nu numai prevenirea delictului in prezent, ci si criminalitatea viitoare. Este mult mai preferabla, atat pentru societate, cat si pentru individ, investitia in educatie in comparatie cu investitia in constrangere si corectie. Asa se face ca astazi, politicile de preventie implica un parteneriat care reuneste politia, serviciile administrative, serviciile sociale, dispozitivele de ajutor (guvernamentale si neguvernamentale), asociatiile comunitatii, in jurul unui pivot central, care este scoala. In activitatea acesteia un rol important il are psihologul si consilierul scolar.

Analiza predictiva a delincventei juvenile si limitele ei

Identificarea cauzelor, neinsotita de modul cum vor evolua in viitor, nu reprezinta altceva decat un mod gratuit si capricios al investigatiei de teren. In domeniul specific al delincventei juvenile, problema predictiei are si o semnificatie practica nemijlocita, deoarece in urma neglijarii acestei dimensiuni nu s-ar putea oferi solutii operationale activitatii de prevenire a tendintelor de devianta in randul anumitor categorii de minori si tineri.

Majoritatea delincventilor minori isi incep "cariera" infractionala pornind de la un lung sir de fapte si conduite anterioare rele. Astfel, performantele scolare minime, absenteismul scolar, eroziunea din caminul familial, vagabondajul, agresiunile verbale sau fizice sunt numai cateva din aceste conduite asa-zis "predeviante", care, in anumite conditii favorizante, ofera prilejul comiterii unor delicte si infractiuni cu gravitate sociala crescanda.

Tinandu-se cont de faptul ca multe dintre manifestarile delincvente incipiente, desi au un caracter similar, se datoreaza unor cauze si conditii particulare, pare imposibil sa "precizam" cu oarecare siguranta evolutia ulterioara a comportamentului deviant. Asa , de exemplu, furtul de bunuri efectuat de catre un minor poate fi atribuit esecului procesului de socializare din cadrul familiei sau influentei nocive a anturajului. O fapta similara comisa de un minor, poate fi, dimpotriva, un efect ocazional al tendintelor de sportivitate si agresivitate adolescentina sau o consecinta a lipsei de control exercitata de catre diferite institutii specializate.

Identificarea cauzelor unui act cu implicatii "antisociale" comise de catre un minor sau tanar apare adeseori viciata de semnificatiile pe care le acordam notiunii de delict. Suntem tentati sa investim aceasta notiune cu semnificatii exclusiv morale sau exclusiv juridice, caracterizand tanarul fie in termenii normei morale, fie in termenii stricti ai normei juridice, calificand un act predelincvent sau delincvent ca inaugurand, in mod previzibil, o viitoare cariera de infractor. Ne scapa esentialul adica realitatea concreta cu care se confrunta minorii in cauza. In scolile de reeducare exista, de exemplu, o categorie aparte de minori internati, care, fiind abandonati sau chiar alungati de parintiilor, fiind lipsiti de cele mai elementare nevoi (hrana, adapost, ingrijire), au ajuns sa fure din magazinele alimentare, procurandu-si diferite produse (in special dulciuri) pentru a-si potoli foamea. Necunoscand in detaliu aceste aspecte sau ignorandu-le, organele de politie si cercetare penala depun o activitate criminalistica intensa pentru identificarea si prinderea acestor minori "periculosi", intocmind dosare complete cu amprente, urme , fotografii, activitate care nu este la fel de complete si eficiente in cazul unor fapte mult mai grave savarsite de unii adulti. (ex. traficul de valuta, talharii, ultraje etc.)

Aparent, ar putea sa nu se puna la indoiala justetea masurii preventive luate in cazul acestor minori, mai ales cand dirigintele, in caracterizarea aflata la dosarul de internare , mentioneaza: " element indezirbil pentru colectivul clasei", "recalcitrant", "influenteaza negativ colectivul clasei" etc. Putem sa nu ne indoim nici de sinceritatea acelor parinti care cer ei insisi internarea propriilor copii in scoli de reeducare, motivand ca este vorba de copii extrem de dificili. Cand se patrunde insa in detaliile dosarului se afla, de pilda ca minorul respectiv fura pentru a-si potoli foamea, deoarece parintii il neglijeaza, sau cand cand aflam ca minorul a fugit de acasa, deoarece tatal - alcoolic inveterat ii administreaza zilnic pedepse corporale brutale si cand mai stim ca acesti minori, sub influenta colegilor mai varstnici din scolile de reeduare, in loc sa fie reeducati si recuperati ajung sa se socializeze " negativ" , intr-o directie contrara scopurilor educatorului, suntem tentati sa privim altfel lucrurile. De aceasta data nu din punct de vedere al normei morale, al legislatiei pentru minori, ci din punct de vedere al minorului insusi, care a juns sa fie sanctionat pentru greselile educatorului sau.

De cele mai multe ori predictia comportamentului delincvent se refera la fetisizarea actului predelincvent si includerea lui ca dimensiune in stabilirea veritabilei delincvente. In fapt insa, nu intotdeauna comiterea unor acte predelincvente echivaleaza cu inaugurarea certa a unei viitoare cariere de delincvent.O serie dintre actele comise de minori nu sunt altceva decat tendinta de afirmare a unei identitati in formare care nu este pe deplin constienta de exigentele si rigorile morale ale vietii adulte.

La nivelul scolii, strategia de diminuare a deviantei in randul elevilor, adolescentilor trebuie sa atinga urmatoarele obiective: prevenirea problemelor de comportament prin descoperirea in timp util a surselor de disfunctionalitate in procesul de invatamant si in viata scolara si remedierea lor ; protectia si apararea sociala a elevilor, grupurilor si scolii fata de diferite acte deviante; restabilirea disciplinei scolare, perturbata prin conduitele de devianta scolara; repararea prejudiciilor, compensarea victimelor si sanctionarea deviantelor.

Strategia de prevenire si combatere a deviantei are un dublu caracter: general social, vizand identificarea si diminuarea factorilor delictogeni si conditii ce favorizeaza proliferarea manifestarilor delincvente in societate; special normativ si educativ scolar, urmarind ameliorarea sistemului normativ din scoli si cresterea eficientei educatiei scolare; pedepsirea deviantilor reprezinta un avertisment pentru alti elevi care ar putea fi corupti sa comita diferite delicte.

Din analiza studiilor efectuate pana in prezent de catre specialisti se poate concluziona ca factorul cel mai important care influenteaza si determina aparitia fenomenului de predelincventa si delincventa juvenila este reprezentat, in acest moment, de extinderea inegalitatilor sociale, care nu se reduc numai la distributia inechitabila a resurselor, ci vizeaza numeroase aspecte, printre care absenta unor mijloace sau oportunitati, inegalitatea de sanse in domeniul scolar si profesional, discriminarea la care sunt supuse anumite grupuri sociale, in special datorita criteriilor economice.

4.Conditii de validitate a predictiei comportamentului deviant adolescentin

In ansamblul lor tehnicile de predictie, care servesc la identificarea delincventilor potentiali, reprezinta baza stiintifica a oricarui program de prevenire a delincventei. In conditiile cercetarii de teren, identificarea delincventilor potentiali echivaleaza cu posibilitatea de predictibilitate a unor conduite in conditii determinate. Aceasta inseamna, in mod practic, evidentierea celor mai relevanti factori sociali sau familiali, ca si a celor mai semnificative conditii de dezvoltare a unei personalitati delincvente.

Actiunile de identificare a delincventilor potentiali impun si stabilirea limitelor de la care anumite conduite predelincvente ale tinerilor pot fi calificate ca fiind delincvente. Trebuind sa se bazeze pe predictie, cercetarile care incearca sa stabileasca premisele aplicative ale unor programe de preventie a delincventei juvenile trebuie sa fie capabile a depista , cat mai devreme, tendintele deviante si a distinge, plecand de la unele "pacate minore" , conduite care se vor agrava in viitor. Aceasta cu atat mai mult cu cat o serie de investigatii, efectuate atat in tara noastra cat si peste hotare, demonstreaza ca unele tendinte antisociale, favorizate de un climat familial inadecvat, se pot instala la o varsta foarte frageda, cand inca exista posibilitatea unei interventii operative asupra conduitei. Activitatea de prevenire din vreme a delincventei juvenile, identificarea timpurie a acestor tendinte antisociale si, implicit, de capacitatea de a nu confunda unele conduite delictuale, tipic adolescentine, cu veritabilul comportament delincvent.

Cele mai multe programe de identificare a delincventei potentiale se bazeaza pe doua principii : extrapolarea si vulnerabilitatea conditionata.

Primul principiu presupune ca minorii sau adolescentii care savarsesc in mod frecvent acte predelincvente vor deveni, in mod mult mai probabil decat altii, delincventi.

Cel de-al doilea principiu presupune ca acei minori sau adolescenti xcare sunt expusi unor circumstante familiale sau sociale despre care se crede ca produc sau favorizeaza un comportament delincvent vor deveni mai probabil delincventi decat cei care nu sunt expusi unor asemenea circumstante.

Ambele principii presupun grade diferite de probabilitate a ipotezelor continute in ele, acestea formand, in cea mai mare parte, baza celor mai multe studii de predictie efectuate in domeniul delincventei juvenile.

In absenta lor, pare ca nici o predictie nu reuseste sa-si realizeze finalitatea. De

aceea , o problema importanta care se pune cercetarii pe teren consta in identificarea unor date si informatii care sa confirme justetea ambilor principii si sa depisteze din vreme conduitele predelincvente si , plecand de la presupunerea ca minorii sau adolescentii care savarsesc frecvent acte predelincvente si care traiesc intr-un mediu favorabil dezvoltarii unor conduite antisociale vor deveni, in mod mult mai probabil decat altii delincventi de cariera.

Cele mai multe din aceste date pot fi gasite in inregistrarile oficiale ale organelor si institutiilor care se ocupa cu asigurarea ordinii publice. In Romania aceste date sunt cuprinse in dosarele judecatoresti, in dosarele comisiei de ocrotire a minorilor sau procesele verbale ale politiei. Pentru a fi utile aceste date trebuie transformate in informatii statistice ordonate si clasificate dupa scopurile urmarite.

1.5.Modalitati de reintegrare si resocializare a minorilor delincventi

Diversele sisteme penale si sociale de sanctionare, tratament si resocializare a delincventei se fundamenteaza pe anumite conceptii morale , juridice, religioase avand ca finalitate realizarea protectiei si apararii socoale a societatii, prevenirea comiterii de noi delicte si reintegrarea si reabilitarea morala si sociala a persoanelor condamnate la diverse pedepse.

Desi aceste sisteme includ o gama larga de sanctiuni si pedepse trebuie sa fie cat mai mult individualizate, astfel incat atat alegerea cat si implicarea lor sa conduca la reducerea riscului reiterarii unor noi fapte antisociale de catre minorul pedepsit si la reabilitarea lui normala dupa executarea pedepsei. Ele trebuie sa ofere protectie adecvata si pentru societate. Principiul potrivit caruia detentia si privarea de libertate trebuie folosite ca o ultima solutie este acceptat in majoritatea sistemelor penale de sanctionare a delincventei, astfel incat inainte ca tribunalele sa hotarasca privarea de libertate, ele trebuie sa ia in considerare toate celelalte sanctiuni posibile mai putin radicale, decizia privind privarea de libertate fiind adoptata numai cand cazul in discutie este de asa natura incat pedepsele mai putin radicale nu pot fi acceptate.

Notiunea de tratament sanctionar defineste masurile individuale si terapeutice care sunt folosite pentru a-i face pe delincventi sa-si schimbe modul de viata, incluzand si o serie de masuri si solutii care sa asigure minorului pregatirea scolara si profesionala, libertatea religioasa, activitati fizice si sportive, vizite, corespondenta, lectura, acces la mass-media, asistenta psihologica si medicala.

Finalitatile care trebuie urmarite sunt:

cultivarea obiceiului de a munci, incluzand in special pregatirea scolara si profesionala adecvata in ideea prevenirii deteriorarii personalitatii minorilor in formare;

dobandirea unei vieti adecvate si a unor indeletniciri sociale prin educare sociala si pregatire in vederea readaptarii lor potrivit vietii in afara penitenciarelor;

asistenta de specialitate si indrumare experta in scopul de a solutiona nevoile si problemele personale.

Tratamentul prin privare de libertate presupune ca, in functie de diferite grade legate de regimul sanctionar, delincventii sunt internati sau inchisi intr-un mediu special care difera de starea sa normala de libertate precum si statutul si rolurile avute inainte de condamnare. Repartizarea delincventilor in aceste institutii trebuie facuta in conformitate cu o serie de criterii formale cum sunt: sexul, varsta, natura si gravitatea delictului comis, apropierea de domiciliu, legaturile familiale si sociale, nevoile speciale de tratament.

Resocializarea reprezinta o modalitate de reconvertire, reorientare si remodelare a personalitatii in formare a minorului delincvent, de reeducare si retransformare a comportamentului acestuia in raport cu normele si valorile acceptate de societate.

Implicand abandonarea unui od de viata si adoptarea altuia, resocializarea presupune o "rupere completa cu trecutul" , un control institutional exercitat in anumite stabilimente de profil prin :

restructurarea profunda a personalitatii, in ideea prevenirii reiterarii unor noi acte delincvente;

asigurarea unor conditii de viata compatibile cu demnitatea umana si in conformitate cu normele comunitatii ;

restabilirea rolurilor jucate de minorul delincvent in viata sociala prin incadrarea lui treptata intr-o retea normala cu comunitatea sociala din care a facut parte - familie, scoala, prieteni, vecini, colegi de munca etc.

Realizarea unei resocializari normale si eficiente a minorului delincvent este conditionata de o serie de factor cum ar fi:

factori care definesc caracteristicile si elementele specifice ale institutiei in care se realizeaza procesul de resocializare: centru de reeducare, institut medical educativ.

factori care definesc individualizarea sanctiunii si durata acesteia, precum si masurile de asistenta medicala, sociala si educativa adoptate in functie de persoana fiecarui delincvent.

In functie de acesti factori, resocializarea delincventului se realizeaza in doua etape:

in timpul executarii sanctiunii penale - cand se urmareste prioritar schimbarea si transformarea vechiului sistem de norme, valori si convingeri ale delincventului, prin dirijarea comportamentului sau spre scopuri dezirabile social, utilizandu-se in acest scop forme de normalizare, deschidere si responsabilizare a delincventului dintre cele mai diverse.

dupa executarea sanctiunii penale - cand se urmareste reinsertia sociala postpenala a fostului delincvent, incadrarea lui intr-o activitate sociala, dobandirea unui nou statut si indeplinirea unor noi roluri, diminuarea procesului de "stigmatizare" in viata sociala ulterioara.

Resocializarea si recuperarea sociala a delincventilor trebuie subordonate unor finalitatimenite sa asigure acestora conditii de viata compatibile cu demnitatea umana si cu standardele si normele acceptate in cadrul comunitatii.

Un obiectiv al procesului de resocializare desfasurat in institutii de profil il reprezinta normalizarea , care presupune apropierea, pe cat posibil, a conditiilor de viata din centrul de resocializare de cele ale lumii exterioare acestuia.

In prezent exista trei modele de "tratament" a delincventei juvenile si de resocializare a minorilor delincventi:

" modelul penal " - considera sanctiunea penala ca principala modalitate de prevenire a reiterarii de noi fapte antisociale, constand din internarea minorului in anumite centre si institutii speciale de reintegrare si reeducare;

" modelul terapeutic " - se bazeaza pe adoptarea unor masuri educative si terapeutice fata de minorii cu comportamente delincvente ;

" modelul de negociere si reglementare a conflictelor "- se intemeiaza pe adoptarea unor sanctiuni alternative, neprivative de libertate, pe negocierea dintre delincventul minor si victima si pe prestarea de catre minorul sanctionat a unor activitati sociale in folosul comunitar, pe o anumita perioada de timp, activitati care nu sunt remunerate.

Activitatea de reeducare se desfasoara diferentiat in functie de institutia sociala specializata care preia minorul spre educare.

In cadrul sistemului juridic din Romania, fata de minorii cu comportamente delincvente se aplica urmatoarele sanctiuni educative:

internarea intr-o scoala de munca si reeducare;

internarea intr-un institut medical educativ;

incredintarea unui colectiv de munca sau invatatura, masura adoptata fata de minorii care au comis fapte penale cu un grad scazut de pericol social si care, la data comiterii infractiunii , erau elevi sau incadrati in munca, avand, in general, un comportament corect in societate;

internarea intr-o scoala speciala de munca si reeducare, sanctionarea minorilor si tinerilor, repartizarea lor in diferite institutii specializate, precum si stabilirea modului de executare se fac in functie de o serie de criterii cum ar fi: natura delictului si gravitatea acestuia, existenta sau nu a discernamantului, comportamentul inainte de producerea faptei.

In cadrul institutiilor specializate trebuie sa fie mai mult prezente actiunile de influentare psihologica, cum ar fi cazul diferitelor forme de terapie psihologica: forme de terapie individuala si de grup.

Sistemul programelor de recuperare si resocializare a minorilor din institutiile specializate poate fi supus validarii prin norme de evaluare specifice, pe parcursul "rezidentei" minorului delincvent in cadrul acestor institutii, dar forma veritabila de validare o constituie evaluarea conduitei dupa ce minorul reintra in societate.Reintegrarea minorilor fosti delincventi in contextul si structurile activitatii sociale normale depinde atat de achizitiile psihocomportamentale realizate pe parcursul procesului de reeducare dar si de modul in care sunt primiti de catre ceilalti membrii ai grupurilor sociale in care reintra acestia.

Delincventa juvenila a luat in ultimii ani amploare in ceea ce priveste numarul foarte mare de infractiuni savarsite de minori, cat si a faptelor cu o deosebita periculozitate.Cauzalitatea fenomenului infractional in randul minorilor interactioneaza cu o multitudine de factori ca lipsa de viata sociala a minorilor, cu consecinta neintelegerii depline a semnificatiei sociale a conduitei sale periculoase pentru valorile sociale ca si a sanctiunilor care li s-ar putea aplica, carente in educatia familiala si scolara, influente negative a unor grupuri de prieteni ,cunoscuti.

Se poate spune ca sub aspect psihopedagogic delincventul minor este acel nevarstinc ale carui necesitati biologice, afective, intelectuale, educative si sociale nu au fost satisfacute la timp si in mod corespunzator normelor existente.

In cazul in care minorii comit acte antisociale, se ridica problema reactiei sociale organizate in raport cu ei.Aceasta reactie vizeaza pe de o parte sanctiunea aplicata si pe de alta parte masurile de reeducare si reinsertie sociala. Data fiind varsta si caracteristicile psihofizice specifice minoratului, reactia sociala in raport cu persoana celor ce comit fapte antisociale este si trebuie sa fie diferita fata de cazul infractorilor adulti. Reeducarea lor presupune restructurarea personalitatii, reorganizarea si reechilibrarea subcomportamentelor ei in vederea apropierii modului de conduita de cel acceptat de catre societate.

Resocializarea minorului delincvent, aflat in faza de formare a personalitatii, procesul complex al resocializarii trebuie privit, spre o mai buna derulare a lui, ca o continuare fireasca a procesului de socializare, iar factorii implicati in aceste procese trebuie sa colaboreze neintrerupt. Pentru minorii care au fost condamnati la pedeapsa inchisorii si pentru cei internati intr-un centru de reeducare se desfasoara: programe de dezvoltare umana pentru detinuti si minori, invatamant scolar si gimnazial, formare profesionala, activitati artistice, sportive si promovarea diversitatii culturale, asistenta sociala penitenciara, programe terapeutice. In cadrul acestor institutii specializate, in special in cadrul scolilor speciale de reeducare, sistemul actiunilor si activitatilor reeducative este in directia unor obiective precise, printre care cele mai importante sunt: orientarea scolara si profesionala inteleasa ca actiune educativa prin care minorul este pregatit pentru alegerea si executarea unei meserii sau profesii, recuperarea scolara a minorului internat pentru a fi in masura sa invete o meserie in conformitate cu aptitudinile sale, constientizarea asupra pericolului social si a faptelor sale anterioare, sensibilizarea lui la actiunile de reeducare, intelegerea necesitatii de a se integra intr-o viata sociala normala si demna, participarea efectiva la diferite actiuni si activitati .

Reintegrarea minorului este cea mai grea problema. Pentru ca in momentul liberarii acesta trebuie sa gandeasca singur si sa se adapteze vietii de om liber. De aceea trebuie sa intervina toti factorii sociali si reintegrarea efectiva sa se desfasoare in diferite directii. Aceasta este reintegrarea "personala" , psihosociala, reintegrarea culturala prin crearea unor posibilitati de calificare profesionala si, mai ales, asigurarea unei sanse delincventului pentru a-si dezvolta inteligenta in acest sens. Aceste activitati trebuie sa se coordoneze dupa cateva principii: principiul reabilitarii timpului datorita faptului ca se poate reabilita mai usor decat un delincvent habitual sau recidivist, principiul individualizarii masurilor, metodelor, in functie de varsta si caracteristicile psihocomportamentale ale fiecaruia. Trebuie sa existe o serie de actiuni de influentare psihologica, psihologie individuala si colectiva. Reintegrarea depinde si de modul cum sunt priviti minorii si tinerii delincventi de ceilalti membrii ai societatii.

Activitatea de pregatire a minorilor delincventi pentru reintoarcerea in comunitate este insuficient conturata si lipsita de continuitate, dupa ce minorul paraseste institutia de reeducare sau penitenciarul, ceea ce face, nu de putine ori, ca toate eforturile depuse in perioada detentiei pentru resocializarea infractorilor minori sa fie lipsita de finalitate.

Se constata si lipsa unei cooperari eficiente intre toate institutiile statului cu atributii in domeniu, precum si a unei colaborari cu societatea civila, insuficient constientizata cu privire la rolul si la posibilitatile de care dispune pentru reintegrarea sociala a minorilor si tinerilor infractori.

Pentru a evita detentia juvenila se impune sa se introduca asa numita "justitie reparatorie" prin pedepse alternative la sentintele privative de libertate. Tanarul trebuie sa-si asume vina pentru faptele sale si sa suporte consecintele acestora. Minorul sau tanarul pot fi implicati in decizia privitoare la sanctiuni sau compensatii. Problema poate fi rezolvata rapid, cu procesare clar legata de fapta in sine, nu despartita cronologic de ea. Exista angrenarea familiei si a comunitatii, faptasul cere iertare direct victimei, contactul cu sistemul juridic formal si angrenarea acestuia sunt evitate, nu se recurge la privarea de libertate decat in cazul unor infractiuni ce reprezinta pericol social foarte mare.

Procedeul este de a integra, nu a exclude sau marginaliza minorul sau tanarul delincvent.

Acesti pasi semnificativi inseamna un progres important in rezolvarea unor probleme majore cu care se confrunta in prezent sfera justitiei juvenile.

Pentru recuperarea delincventilor minori din penitenciar colaborarea cu serviciile de reintegrare sociala este de mare importanta. Printr-un ordin intern al Directiei generale a penitenciarelor s-a incheiat in anul 2004 un protocol intre penitenciare si Serviciile de Reintegrare si Supraveghere de pe langa tribunale in baza caruia se desfasoara in comun actiuni avand ca scop pregatirea detinutilor pentru liberare si reintegrare sociala a acestora din momentul punerii in libertate.

Pentru minorii fata de care s-a luat masura educativa a libertatii supravegheate Serviciul de reintegrare si Supraveghere are atributii de supraveghere, asistenta si consiliere.

Pentru a observa incercarile care se fac pentru a asigura minorilor dupa liberare o cat mai buna adaptare, socializare, in diferite penitenciare se desfasoara cu sprijinul fundatiilor programe de pregatire pentru liberare si asistenta postpenala.

Liberarea si reintegrarea sociala a minorului nu se reduc la simpla propunere si efectuare a liberarii si reintegrarii sociale a acestuia. Sunt necesare unele acte premergatoare si de procedura. Astfel, cu 45 zile inainte de liberarea minorului centrul centrul de reeducare va comunica Directiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca, in raza teritoriala unde minorul urmeaza a se stabili:data la care minorul va parasi centrul de reeducare, localitatea unde se va stabili, varsta, calificarea profesionala,alte date necesare. Aceste comunicari sunt necesare pentru a sprijini minorul in gasirea unui loc de munca corespunzator.

S-a constatat ca dupa liberare din Centrele de reeducare sau din penitenciare majoritatea minorilor sunt lipsiti de perspective. Marea majoritate a minorilor calificati intr-o meserie nu-si pot gasi locuri de munca, iar cele fara familie sau neglijati de aceasta nu li se ofera posibilitatea unei locuinte provizorii si din aceasta cauza sunt impinsi din nou spre delincventa.

In concluzie s-ar impune urmatoarele schimbari in legislatia minorilor:

cresterea rolului organizatiilor implicate in respectarea drepturilor omului si a celor care se ocupa de copii, atat la nivelul directiilor de protectie a copilului cat si a ONG-urilor;

dezvoltarea de programe de popularizare a drepturilor copilului;

angajarea in sistem a unor specialisti pe problemele drepturilor copiilor si care sa fie pregatiti in munca cu acestia;

dezvoltarea de servicii sociale de stat si private, care sa monitorizeze gradul de respectare a drepturilor copilului;

dezvoltarea de alternative viabile la pedepsele cu inchisoarea si sensibilizarea instantelor in privinta acestor probleme