Economia de piata si dimensiunea ei sociala

Economia de piata si dimensiunea ei sociala

Problema economiei de piata este veche si totusi noua.

Afirmatia ca economia constituie latura inseparabila a actiunii sociale presupune tratarea socialului prin prisma modificarilor la care este supus economicul, ca urmare a schimbarilor fundamentale de sistem.

Iata, deci, ca transformarea economica directioneaza transformarea sociala, reforma economica creand reforma sociala. Tot ce mai lipseste pentru a conferi o si mai mare putere corelatiei economic-social este gasirea nucleului in jurul caruia sa fie construit noul model social corespunzator economiei de piata. In acest sens, modelul mai eficient de a face individul sa creada si sa se conformeze cu sistemul unic de scopuri ale economiei de piata, este de a-l convinge ca acestea sunt si propriile sale scopuri (apare comportamentul beneficiarilor ca raspuns la o actiune de modificare).

Termenul de economie de piata nu se refera in exclusivitate la comportamentul economic, ci mai atrage in sfera sa explicativa o pluritate de domenii ale vietii sociale; termenul va reflecta pornind de la aceasta subliniere multiple legaturi cu:

democratia politica, in sensul pluripartidismului;

libertatea de exprimare, opinie si alegere (formandu-se teoria comportamentului producator-consumator);

reasezarea specifica a structurilor sociale (dupa anumite reguli dictate de scopul activitatii economice);

modificarea modelelor culturale;

schimbarea mentalitatii etc.

Economia de piata, ca orice notiune globala, are o arie de raspandire (teoretica) si o suprafata de utilizare (practica), referitoare atat la realitatea prezenta cat si la cea de perspectiva. Literatura economica actuala se concentreaza in mod deosebit asupra formularii paradigmei economiei de piata. Formularea aceasta reflecta o solutie model privind functionalitatea sociala normala a economiei de piata. Sublinierea este necesara nu doar pentru patrunderea bazei sociale a economiei de piata, cat mai ales pentru formularea criteriilor de apreciere a fundamentului sau social.

In opinia unor autori, fundamentul social al economiei de piata poate fi abordat din urmatoarele unghiuri de vedere:

a)      al factorului social, analiza fiind realizata la nivelul vietii curente, cotidiene;

b)      al factorului economic si social, agent economic-firma, a carui atributii conjugate privesc ambele directii-economice si sociale;

c)      al modului de rezolvare cerut de problematica specific sociala si de realizare a dezideratelor sociale (exemple: rezolvarea problemelor de somaj, reconversie profesionala, atenuarea starii de saracie si realizarea unor deziderate cum ar fi perfectionarea formelor de invatamant, imbunatatirea sanatatii, orientarea copiilor supradotati etc.)

Prima abordare urmareste maximizarea pe piata bunurilor, adica mijloacele prin care sa se asigure indeplinirea aspiratiilor si asteptarilor populatiei. Ea reprezinta si centrul aprecierii privind eficacitatea factorului social in cadrul politicii sociale, a modului in care acesta reuseste sa se achite de indatoririle care-i revin in societate prin implicarea economica.

Factorul social se constituie ca punct de plecare nu doar in aprecierea calitatii muncii sociale, dar si a posibilitatilor sale de a fi inserat in cat mai multe domenii.

Cea de-a doua abordare se face din unghiul de vedere al maximizarii profitului (criteriu care permite exprimarea unui sistem economic si social descris cantitativ dar si calitativ in acelasi timp, deoarece profitul social este deseori apreciat si sesizat calitativ).

Maximizarea ofertei ca prima abordare se subordoneaza celei de a doua abordari, fiind o consecinta a maximizarii profitului, dar si un factor de impuls economic. In acest caz se realizeaza mai multe deziderate cum ar fi:

economia de piata devine pertinenta doar in corelatie cu cadrul social existent;

economia de piata este unica solutie intr-o conjunctura economica supusa confruntarilor concurentiale (economice dar si sociale ale unui cadru politic creat);

economia de piata porneste de la o realitate sociala, concreta, specifica incercand sa raspunda cerintelor populatiei structurata pe diferite trepte, generate de nivelul veniturilor si de pozitia sociala castigata ca urmare a practicarii unei profesiuni.

Polarizarea societatii in bogati si saraci reprezinta un fenomen organic al societatilor bazate pe proprietate particulara; intre grupurile situate la antipozii sociali se mai desfasoara insa un evantai larg de alte categorii ce pot fi incadrate sau nu in categoria "bunastare" sau "posibilitati modeste" -reduse. De aici deriva si accesul diferentiat la marfurile si serviciile existente pe piata, abordarea problemei sociale a economiei de piata facandu-se in mod diferentiat pe grupuri sociale.

Cea de a treia abordare urmareste modul in care realizarea scopurilor sociale ale economiei de piata este conditionata de ajutorul tehnicilor informationale, care ofera datele necesare interpretarii.

Atata timp cat oferta prin care se asigura aspiratiile populatiei tinde catre un nivel maxim, cu atat se evidentiaza si un profit ridicat-economic si social consecutiv. Aceasta inseamna ca economia de piata cu reverberatii profund sociale se bazeaza pe o politica economica si sociala care asigura aspiratiile populatiei la cota lor cea mai inalta.

In viata curenta, construirea unui model dezirabil privind bunastarea sociala poate diferi de acela elaborat in termeni economici, cu toate aprecierile privind corelatia economic-social.

De cele mai multe ori problema este rezolvata in aplicarea termenilor analogi cu economia tarilor dezvoltate plecand de la aprecierea ca un sistem economic dezvoltat beneficiaza in acelasi timp de un sistem de a raspunde la apelurile socialului tot atat de bine pus la punct.

Se poate considera insa ca etapa de tranzitie trebuie sa manifeste o anumita subordonare a strategiei economice fata de problema asigurarii bunastarii, fapt ce se realizeaza treptat. Mostenirea nedorita in planul conditiilor si nivelului de trai atins in sistemul economiei centralizate se constituie ca punct de plecare pentru cercetarea si practica conceperii unei politici sociale adecvate, de o esenta noua.

Trebuie deci, facuta o demarcatie intre politica sociala care reflecta realitatea in conditiile unei societati a abundentei si o politica sociala ce trebuie adecvata conditiilor de tranzitie. Este vorba in acest caz de prioritatile sociale diferite ce se constituie ca obiective diferite de la un sistem economic la altul.

Tranzitia genereaza o stare conflictuala datorata nu doar contrapunerii unor noi tipuri de interese, ci mai ales datorita naturii tensionate a unora dintre masurile de reforma economica. Promovarea unui tip de economie fundamentata pe piata in care proprietatea privata joaca un rol decisiv, reprezinta un punct de vedere general recunoscut ca real si valabil. Consecinta unei astfel de optiuni declanseaza pentru inceput o crestere a insecuritatii la nivelul maselor largi de populatie. Pentru asanarea economiei, intreprinderile nerentabile vor trebui inchise, iar personalul inutil va fi eliminat. In consecinta, un alt nucleu conflictual se profileaza: fenomenul inevitabil al somajului. Sustinerea acestei categorii, de someri, este nu doar o necesitate social-politica ci si una morala.

Noile mecanisme economice mai pot agrava si situatia altor grupuri sociale marginale - tineretul; pentru cei care nu sunt ajutati substantial de familie in conditiile salarizarii actuale, existenta unei baze decente de viata, a unui tanar menaj, este o imposibilitate. A lasa populatia sa-si procure pe cale legala, in mod independent, cele necesare vietii, fara protectia statului este inacceptabil moral si periculos din punct de vedere politic.

Saracia insasi, ca o sursa majora a insecuritatii, impune o accentuare a functiilor protective ale colectivitatii.

Instabilitatea si insecuritatea economica genereaza inevitabil instabilitate politica. Daca se adauga la toate acestea si problemele create de inflatie, putem alcatui schita sociala cu implicatii conflictuale a perioadei de tranzitie.

Caracterul pronuntat politic si natura radicala a procesului reformator economic determina presiuni economice si sociale. Masurile privind programul de stabilizare economica sunt deseori nepopulare social si politic, pierderea suportului populatiei constituind compromiterea intregului proces de reforma.

Fizionomia conflictuala a procesului de tranzitie apare ca un concept multidimensional, care pe langa trasaturile unei restructurari in plan economic si politic are si o reflectare la nivel social prin:

a)      gradul si modalitatile de realizare a acestui obiectiv economic de catre individ;

b)      atitudinea oamenilor nu pro sau contra, ci prin caracterul general al interactiunii societate-putere politica;

c)      statutul structurilor sociale;

d)      interdictiile care apar (in societatea democratica a economiei de piata este permis tot ce nu incalca legea);

e)      caracterul idealurilor care determina mutatii in universul uman.

Un sistem de protectie sociala eficace nu reprezinta doar o exigenta morala si politica, ci in primul rand una de ordin economic. Ea s-ar putea dovedi cea mai buna strategie a demarajului economic.