FACTORI DE NATURA FAMILIALA IMPLICATI IN ETIOLOGIA DELINCVENTEI JUVENILE

FACTORI DE NATURA FAMILIALA

IMPLICATI IN ETIOLOGIA DELINCVENTEI JUVENILE

1. MATERNITATEA DISFUNCTIONALA

Maternitatea nu este numai o stare bio-fiziologica, ci constituie unul dintre cele mai complexe fenomene psihologice.

In special in primii ani de viata, mama constituie obiectul ce concentreaza toate dorintele copilului si iI induce acestuia un sentiment de siguranta afectiva, o stare de confort psihic.

J. BOWLBY¹⁾ afirma ca exista un raport direct intre carenta grava de ingrijiri materne in primii ani de viata si structurarea trasaturilor psihopatologice ale copilului manifestate ca incapacitate de a stabili legaturi afective, ca predispozitie la nevroze, psihoze si ca tendinta de adoptare a unui comportament deviant.

Intre mama si copil se stabileste o relatie specifica, singulara in univers, care are o influenta capitala asupra echilibrului neuro - afectiv al copilului.

"Raportul interpersonal mama - copil constituie, in mod normal, un motiv de profunda satisfactie pentru ambii parteneri"²⁾. De multe ori insa, acest raport se realizeaza in mod inechitabil pentru cele doua parti participante, constituindu-se, dupa parerea unor cercetatori americani ( M.J. ROSENTHALL, M. FINKELSTEIN, R.E. ROBERTSON), in anumite "sindroame":

1) Mama slaba si indiferenta care evita sa adopte o atitudine ferma si corecta in procesul educational al copilului provocandu-i astfel acestuia conduite de neliniste si agresivitate.

2) Mama protectoare infantila care este in permanenta preocupata sa-si protejeze "copilasul" de orice dificultate si frustrare, favorizand, in acest mod, aparitia dezamagirilor, a starilor anxioase si a fobiilor la copil.

3) Mama supraindulgenta ce manifesta o toleranta excesiva fata de orice comportament al copilului. O astfel de atitudine da nastere incapacitatii copilului de a face fata greutatilor si ii provoaca acestuia o inclinatie spre nesociabilitate.

4) Mama excesiv ambitioasa care se amesteca exagerat in toate activitatile copilului si ii cere in permanenta acestuia sa depuna eforturi peste puterile lui. Acest comportament provoaca la copil o conduita docila si conformista insotita de stari profunde de nemultumire de sine si de autodevalorizare.

5) Mama pedepsitoare ce recurge permanent la sanctiuni, mai ales fizice, ca instrument de corectie a comportamentului copilului. Aceasta atitudine materna dezvolta la copil conduite negative ca: neascultarea, revolta, agresivitatea, minciuna etc.

In mod normal rolul primordial al mamei trebuie sa fie acela de agent securizant, "neglijenta mamei si supravegherea insuficienta a copiilor fiind una din cauzele inadaptarii sociale si a delincventei".³⁾

Influenta capitala a mamei asupra copilului este evidentiata si de faptul ca greselile educative ale mamei, mai ales daca sunt persistente, ii vor crea copilului o stere generala de inadaptabilitate sociala ce va genera, la varsta pubertatii si adolescentei, stari nevropatice si psihopatice, precum si manifestari delictuale.

In majoritatea cazurilor maternitatea reprezinta o implinire definitiva a existentei feminine, nu un simplu "accident biologic", dar exista si multiple situatii de maternitate disfunctionala⁴⁾:

1) Ca o consecinta a unui debut sexual intamplator si timpuriu.

Maternitatea precoce (12 - 14 ani) este caracteristica mai ales fetelor ce provin din familii caracterizate de o atmosfera conflictuala.Aceste fete, in cautarea unor forme de echilibrare afectiva, de multe ori isi incep devreme viata sexuala si constata ca au devenit mame fara sa stie prea bine ce inseamna acest lucru. Astfel tanara mama, inca imatura socio - afectiv, cauta sa se elibereze de culpabilitatea morala care o apasa si sa-si refaca imaginea de sine. Singura solutie pe care o surprinde ea este transferarea asupra copilului a insuccesului sau existential. In conceptia acestei mame copilul sau poarta intreaga vina pentru tineretea sa pierduta si pentru visurile sale de viitor, spulberate. De aceea, acest copil nedorit va fi abandonat moral sau juridic, total sau partial si el nu va mai putea realiza identificarea persoanei materne cu toate atributele ei, ceea ce ii va induce o stare de acuta frustratie afectiva.

2) Consecinta a unei agresiuni (viol).

Copilul provenit dintr-un viol, de cele mai multe ori este nedorit inca din timpul sarcinii, semnalandu-se numeroase incercari de avort in aceasta situatie. Mama transfera cvasiconstient semnificatia violului asupra copilului inca nenascut, si nu ii doreste acestuia venirea pe lume. O. RANK a stabilit ca, inca din timpul existentei intrauterine a fatului, in psihicul acestuia se instaleaza un traumatism afectiv care produce, mai tarziu, perturbari grave ale dezvoltarii generale ale copilului, ajungandu-se pana la modificari ale personalitatii.

Mama are o atitudine manifesta de respingere a copilului. Ea Il abandoneaza sau Il pastreaza alaturi de ea dar, in acest caz, il agreseaza fizic repetat si nemotivat, il neglijeaza, il izoleaza de toata lumea. Acest factorilor de control social institutionalizat sau neinstitutionalizat, prin diminuarea functiilor principalelor institutii sociale, cat si prin amplificarea ocaziilor infractionale' 5). In acest sens, putem afirma ca, in Romania post-decembrista, intensificarea si agravarea feno-menului delincventei juvenile se datoreaza si intensificarii tensiunilor socio - politice, exploziei saraciei, scaderii calitatii vietii, extinderii diverselor forme de specula, frauda, coruptie si scaderii eficientei justitiei. Astfel, dupa 1989, copiii romani au fost expusi la o serie de riscuri concretizate in abuzurile comise asupra lor de catre diferite persoane sau de catre propria familie, abandonarea lor in institutii specializate sau direct pe strada etc.

'Incepand cu anul 1990 copiii din Romania au constituit o tema privilegiata a atentiei opiniei publice nationale si internationale. S-au constituit sute de organizatii nonguver-namentale romanesti avand ca obiectiv suportul pentru copil. Eforturile colectivitatii romanes.. rea unor conduite delincvente (inselaciune, furt etc.).

Atitudinea hiperprotecotare a parintilor va duce la scaderea capacitatii de rezistenta la frustrare a copilului. Acesta se va teme sa-si incerce "fortele" proprii in lume si astfel nu-si va putea realiza o imagine de sine corespunzatoare.

Diverse cercetari au confirmat legatura existenta intre atitudinea hiperprotectoare si hiperpermisiva a parintilor si delincventa juvenila. Se pare ca o astfel de atitudine este caracteristica mamelor in aproximativ 40 - 45 I din cazurile de delincventi minori si tatalui, in circa 30 I din cazuri. R. VINCENT afirma ca aceasta atitudine ar fi caracteristica "tatalui - bomboana" care, tinzand sa-si insuseasca atitudini materne, creaza o situatie disimetrica ce frustreaza copilul.

Cu privire la atitudinea materna, P. OSTERRIETH arata ca o mama care devine "complicea" copiilor sai in subminarea si desconsiderarea autoritatii paterne, va crea copilului un climat educational tot atat de nociv ca si cel hiperautoritar.

b. CLIMATUL FAMILIAL DE INDIFERENTA

Numeroase cercetari au relevat faptul ca, nu numai atitudinea hiperprotectoare si hiperpermisiva produce disfunctii in dezvoltarea armonioasa a copilului, ci si a titudinea indiferenta a parintilor fata de copii lor.

Din nefericire exista si parinti care, din diferite motive, nu manifesta nici un fel de interes pentru cresterea si educarea copiilor lor, nu le satisfac nici cele mai elementare trebuinte, nu se implica deloc afectiv in problemele lor. Acesti parinti isi neglijeaza copilul, refuzand intotdeauna sa-i acorde atentia necesara. Drept urmare, pentru a capta cu orice pret atentia parintilor, copilul va adopta o serie de conduite iesite din comun, unele avand caracter delincvent. Dupa cum rezulta din numeroase studii, atitudinea de indiferenta este caracteristica mai ales tatalui. Astfel, V. DRAGOMIRESCU, pe baza analizei unui lot de 210 infractori minori, a concluzionat ca in 41 I din cazuri, tatal era cel care adopta o atitudine de indiferenta in raporturile cu copilul si in 24 I din cazuri, aceasta atitudine era caracteristica mamei (in special mamei vitrege). Acest fapt prezinta o importanta deosebita pentru dezvoltarea psihica a copilului deoarece "insuficienta paterna, resimtita, de exemplu, in cazul unui tata "demisionar", se traduce printr-o carenta morala, intrucat - dupa cum spune P. OSTERRIETH - tatal ocupa o pozitie importanta in privinta idealurilor si sistemelor de valori pe care copilul si le constituie putin cate putin"¹¹⁾.

Copiii crescuti intr-un climat socio - afectiv de indiferenta se simt respinsi si devalorizati de parintii lor. Ca urmare a acestui fapt, copiii renunta la dorinta de a stabili o legatura afectiva cu acestia (nu le mai cer sfatul, nu la mai impartasesc problemele lor etc.). Treptat, copilul se inchide in sine, devine iritabil, agresiv, anxios, instabil emotional. El se caracterizeaza prin intense sentimente de frustratie afectiva, de insecuritate, de privare materiala. La acestea se adauga o acuta trebuinta de afiliere si securitate care se indreapta spre alte grupuri din exteriorul familiei si, de multe ori, se orienteaza spre grupuri antisociale si delictogene.

Cocluzionand, se poate afirma ca atitudinea de indiferenta afectiva a parintilor este extrem de periculoasa pentru copii, facilitand aparitia celor mai multe cazuri de delincventa juvenila.

c. CLIMATUL FAMILIAL HIPERAUTORITAR

In cadrul familiei autoritatea parintilor este necesara pentru ghidarea comportamentului copilului deoarece acesta se afla intr-o permanenta stare de incertitudine, neputand inca sa decida singur ce este bun si ce este rau. Autoritatea parentala exercitata flexibil, cu ajutorul unor metode disciplinare adecvate fiecarei situatii reprezinta baza unei dezvoltari psihosociale corecte a copilului. Uneori insa aceasta autoritate poate imbraca forme extreme de manifestare, exagerandu-se rolul parental in directia impunerii totale a vointei parintilor, a limitarii si chiar a reprimarii posibilitatilor de exprimare a initiativei si a independentei copilului. "Autoritatea aspra, rigida se poate dovedi utila atunci cand se pune problema instituirii si mentinerii unui regim de disciplina severa, insa orizontul convietuirii familiale este mult mai larg. In sfera acestei convietuiri intra, negresit, si problema disciplinei, insa o disciplina subordonata ideii de armonie, ideii de formare si educare a copiilor"¹²⁾.

Este evident ca atitudinea hiperautoritara nu va avea ca finalitate, in nici un caz, formarea si dezvoltarea unei personalitati armonioase a copilului. Severitatea excesiva asociata cu masuri disciplinare brutale si neadecvate situatiilor, interdictiile si pretentiile exagerate ale parintilor impun copiilor un ritm de viata ce depaseste cu mult limitele lor de toleranta psihofiziologica. Copiii se confrunta in permanenta cu imposibilitatea indeplinirii volumului mare de sarcini care le sunt impuse ce strictete (si uneori cu brutalitate) de catre parintii lor. In aceasta situatie, singura solutie a copilului este supunerea neconditionata la pretentiile parintilor, ceea ce va produce o serie de mutatii negative in procesul de formare a personalitatii acestuia. In primul rand vor avea loc transformari profunde in cadrul dimensiunii atitudinal - relationale a personalitatii, transformari ce constau in teama continua de esec si de pedeapsa, intr-o apatie accentuata fata de actiunile sale sau fata de relatiile cu cei din jurul sau, in atitudini de protest si de revolta fata de orice influente socializatoare exercitate asupra sa.

In al doilea rand, copiii supusi timp indelungat unui climat familial hiperautoritar, acumuleaza o serie de frustratii, devenind instabili din punct de vedere afectiv, nervosi, impulsivi, cu bruste si necontrolate manifestari de agresivitate. In permanenta umilit si intimidat, copilul isi va insusi prejudecatile parintilor sub forma de obsesii, preocuparile lor sub forma de fobii si, mai ales, va invata modul de a reactiona agresiv, care se va manifesta mai ales fata de exponentii autoritatii (scolare, ai ordinii publice etc.).

De aici si pana la adoptarea unor conduite delincvente nu este decat un pas. De altfel, numeroase cercetari au aratat ca un procent semnificativ din randul minorilor delincventi provin din familii caracterizate printr-un climat educational hiperautoritar.

Atitudinea hiperautoritara in cadrul familiei poate fi adoptata de catre unul dintre parinti (in special tatal), sau de catre ambii. Acestia isi organizeaza activitatea educationala in functie de o anumita imagine pe care si-o creeaza despre copilul lor. In acest sens K. WOLF¹³⁾ considera ca exista trei tipuri de imagini parentale:

a) copilul pitic, care trebuie mereu certat deoarece este o fiinta lipsita de orice valoare sociala, morala;

b) copilul marioneta, ce trebuie intotdeauna sa fie extrem de cuminte si sa se supuna cu srasnicie exigentelor parentale;

c) copilul salbatic, care trebuie "dresat" deoarece adopta numai conduite negative.

Ca urmare a formarii unor astfel de imagini despre copiii lor, parintii vor respinge orice tendinta de apropiere a acestora de ei, vor ignora nevoia lor fireasca de afiliere si sprijin. In aceasta situatie copiii nu voe discuta niciodata cu parintii problemele lor, nu la cere acestora sfatul, ci vor cauta in alta parte sprijinul socio - afectiv si moral necesar dezvoltarii personalitatii lor. Din dorinta de a se integra intr-un grup care sa le asigure siguranta si stabilitate (mai ales afectiva) dar si o oarecare independenta, in care sa se simta valorizati, de multe ori,si datorita imaturitatii specifice varstei, copiii vor fi atrasi de catre grupurile delictogene.

d. CLIMATUL FAMILIAL CONFLICTUAL

Exista familii care, indiferent de forma lor de organizare (legal constituite sau nu), se caracterizeaza prin accentuate stari conflictuale care pot avea intensitati diferite, se pot intinde pe diferite perioade de timp si pot avea diverse forme, plecand de la cele relativ simple (neintelegerile, contrazicerile, certurile) si ajungand pana la forme mai grave (alungarea de la domiciliu, agresivitatea fizica etc.).

Conflictul conjugal este definit ca " o patologie de cuplu, fiind determinat de problematica legaturilor complexe conjugale"¹⁴⁾ si impiedicand realizarea functiilor firesti ale cuplului conjugal.

Modul de relationare conjugala difera de la un cuplu la altul si, datorita acestui fapt, exista numeroase clasificari ale conflictelor intrafamiliale, in functie de o serie de criterii.

IOLANDA MITROFAN¹⁵⁾ , studiind o serie de cupluri cu ambii parteneri normali din puncte de vedere psihic, cu un partener anormal din punct de vedere psihic (nevrotic, psihopat sau psihotic) si cu ambii parteneri anormali din punct de vedere psihic, precum si cupluri cu un partener bolnav somatic, a conturat o tipologie a conflictualitatii conjugale. Aceasta clasificare cuprinde opt tipuri de conflict conjugal, fiecare reprezentand o combinatie intre trei parametrii:

a) gradul de tensiune generat de natura conflictului (scazut, moderat, ridicat);

b) forma predominanta de manifestare a conflictului in cadrul cuplului (latenta sau moderata);

c) dinamica procesului conflictual (continua sau intermitenta).

Astfel rezulta urmatoarea tipologie:

1)Cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune crescuta: acestea prezinta un mare potential distructiv si psihogen pentru unul sau pentru toti membrii familiei.

2)Cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune crescuta: acest tip de conflictualitate, chiar daca nu se finalizeaza intotdeauna cu separarea sotilor, faciliteaza dezvoltarea dizarmonica a relatiei conjugale.

3)Cupluri cu conflictualitate manifesta, continua, cu tensiune moderata. Aceasta are ca rezultat mentinerea structurii de cuplu intr-o formula in care conduitele evazioniste si substitutive (ca alcoolismul, adulterul etc.) coexista cu mentinerea partiala a exercitarii rolului conjugal.

4)Cupluri cu conflictualitate manifesta, intermitenta, cu tensiune moderata; acest tip de conflictualitate poate avea si un rol pozitiv facilitand corectia reciproca a conduitelor partenerilor.

5)Cupluri cu conflictualitate latenta, continua, cu tensiune moderata; aceasta reprezinta, simultan, cauza si efectul unui grad de frustrare reciproc intretinut.

Cupluri cu conflictualitate latenta, continua, cu tensiune scazuta.

Cupluri cu conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune moderata.

Cupluri cu conflictualitate latenta, intermitenta, cu tensiune scazuta.

Ultimele trei sunt foarte frecvente in cadrul oricarui cuplu, favorizand efortul de acomodare reciproca a partenerilor.

F. CUBER¹⁶⁾ diferentiaza cinci tipuri de casatorii, fiecare reprezentand, de fapt, un mod deosebit de acomodare maritala:

Tipul casniciei celor obisnuiti cu conflictele; acesta se caracterizeaza prin frecventa conflictelor, rareori ascunse copiilor, dar putin exteriorizate fata de rude si prieteni. Desi exista permanent o atmosfera tensionata, dupa consumarea conflictului, totul reintra in normal, iar cuplul ajunge rar la disolutie.

Tipul casniciei devitalizate; aceasta se caracterizeaza prin devitalizarea treptata, in decursul convietuirii lor, a relatiilor de iubire, armonie, comunicare dintre soti.

Tipul casniciei pasiv - cordiale (binevoitoare); aceste casnicii, de la inceput, se bazeaza pe relatii lipsite relativ de afectivitate si dominate de diferite interese (materiale, de statut social etc.).

Tipul casniciei vitale; aceasta se bazeaza pe o relatie empatica, autentica, esentiala pentru ambii parteneri.

Tipul casniciei bazate pe relatie totala; in acest caz partenerii nu-si pierd niciodata sentimentul de unitate sau simtul vitalitatii si centralitatii relatiei lor, acesta fiind izvorul principal al mentinerii casniciei.

KNKEL¹⁷⁾ in baza analizei relatiilor dintre parteneri, in cadrul casatoriei, propune urmatoarea tipologie:

Tipul casniciei "furtunoase" caracterizate prin oscilatii afective (intre perioade de afectiune si de "gol" afectogen), cu mare consum tensional.

Tipul casniciei molatice in cadrul acestui cuplu unitatea psiho - afectiva este iluzorie deoarece se bazeaza pe supraaprecieri si cedari menite sa evite "criza Eului", dar practic pastrand o distanta afectiv - cognitiva intre parteneri.

Tipul casniciei dure, caracterizata printr-un comportament relationar reciproc rigid si printr-o comunicare intre parteneri redusa, datorita fricii de angajare in parteneritate a sotilor.

In fiecare dintre aceste tipuri de familie copiii, datorita marii lor sensibilitatI, recepteaza si traiesc intens chiar si cele mai mici neintelegeri, tensiuni si conflicte intervenite intre parintii lor. Chiar daca nu este victima directa a manifestarilor violente ale parintilor, ci asista doar ca simplu spectator la acestea, copilul va fi puternic marcat de situatia conflictuala. In multe cazuri copiii nu mai suporta atmosfera tensionata cauzata de desele conflicte familiale si fug de acasa, cautand alte grupuri in care sa se simta "bine", insa, de multe ori, aceste grupuri sunt delictogene.

Familiile caracterizate printr-un potential conflictogen ridicat si puternic carentate din punct de vedere psihoafectiv si sociomoral au ca efect aparitia unor dezechilibre in formarea si dezvoltarea personalitatii copilului (mai ales in sfera afectiva, motivationala, volitiva si caracteriala).

Climatul familial este mult mai perturbat cand apar, in cadrul familiei, cazuri de promiscuitate, imoralitate, alcoolism, infractionalitate. Astfel, abuzul de alcool din partea unor membrii ai familiei genereaza certuri si conflicte violente in cadrul familiei. Unii cercetatori sustin ca alcoolismul in familiile din care provin delincventii se manifesta intr-o proportie de aproximativ trei ori mai mare decat in alte familii.

"Existenta in familie a cazurilor de antecedente penale (a unui parinte care a comis infractiuni, a unui frate delincvent etc.), prin modelele comportamentale antisociale oferite, favorizeaza esuarea in delincventa a minorilor, precum si recidivismul. Acest lucru a fost relevat de cercetarile intreprinse de mai multi autori (E. ZABCZYNSKA, G. BASILIADE, V. DRAGOMIRESCU s.a.)"¹⁸⁾ .

In cadrul unor astfel de familii caracterizate prin conflicte violente (datorate imoralitatii, alcoolismului etc.) parintii nu se mai pot bucura de nici un prestigiu, iar imaginile lor se degradeaza in ochii copilului. In aceasta situatie parintii devin "modele negative" care, treptat, pot avea ca rezultat aparitia si dezvoltarea, la copii, a comportamentelor agresive si antisociale.

NOTE BIBLIOGRAFICE

J.BOWLBY, Maternal Care and Mental Health - World Healt Organisation, Geneva 1951, p.117.

C. DIMITRIU, Constelatia familiala si deformarile ei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973,p.93.

S. et E. GLUECK, Deliquants en Herbe: sur les voies de la prvention, Animus et anima, Lyon - Paris, 1956, p. 80.

C. PAUNESCU, Agresivitatea si conditia umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994,p.125-127.

V. DRAGOMIRESCU, Psihologia comportamentului deviant, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976, p. 116.

C. DIMITRIU, op. cit., p. 97-98.

V. PREDA, Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, p. 42.

C. DIMITRIU, op. cit., p. 100.

I. MITROFAN, N. MITROFAN, Familia de la A .. la Z, Mic dictionar al vietii de familie, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1991, CLIMAT FAMILIAL.

N. MITROFAN, T. BUTOI, V. ZDRENGHEA, Psihologie juridica, Casa de Editura si Presa"Sansa" S.R.L., Bucuresti, 1994, p.280.

V. DRAGOMIRESCU, op. cit., p. 54-55.

C. DIMITRIU, op.cit., p.164-165.

K. WOLF, The Personality of the Pre-school child, grune and Stratlon, 1945, apud. T. BUTOI, N. MITROFAN, V. ZDRENGHEA, op.cit., p.287.

C. PAUNESCU,op. cit., p. 91.

I. MITROFAN, Cuplul conjugal. Armonie si dizarmonie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989, p. 139-141.

J.F. CUBER, Five Types of Marriage, in S.A. SKOLNIK, M. J. SKOLNIK, Family in transition, University of california, Berkeley, 1971, apud T. BUTOI, N. MITROFAN, V. ZDRENGHEA, op. cit., p. 283-284.

F. KNKEL, Caracterul, dragostea, casnicia, Editura de Stat, Bucuresti, 1947, apud T. BUTOI. N.MITROFAN, V. ZDRENGHEA, op. cit., p. 284.

V. PREDA, op. cit., p. 62.