Fazele si etapele unei anchete sociologice

Fazele si etapele unei anchete sociologice

Ancheta sociologica parcurge mai multe faze, fiecare faza cuprinzand mai multe etape:

I.           FAZA DE PREGATIRE A ANCHETEI, cu urmatoarele etape:

A.     Stabilirea temei si precizarea obiectivelor principale urmarite

Tema unei cercetari sociologice este functie, in principal, de finalitatea dominanta a respectivei cercetari; finalitatea poate fi:

o finalitate cognitiva (sau predominant cognitiva) constand fie in obtinerea de mai multe cunostinte, informatii despre o anume problema sociala sau despre un segment oarecare al realitatii sociale, fie testarea unor ipoteze teoretice;

o finalitate practica (sau predominant practica) constand in rezolvarea unei probleme practice cu care se confrunta o anumita colectivitate, gasirea unor solutii de dezvoltare, perfectionare si de eliminare a unor disfunctionalitati.

Oricare ar fi insa finalitatea dominanta, tema aleasa pentru investigatie trebuie sa indeplineasca cel putin urmatoarele conditii:

sa fie importanta - sa merite efortul unei cercetari concrete, costurile, uneori impresionante, presupuse de o asemenea cercetare;

sa fie actuala, sa surprinda fenomenul de studiat in plina desfasurare;

sa fie posibil de efectuat in conditiile date (aceasta insemnand ca atat tema cat si obiectivele urmarite sa fie astfel delimitate si precizate incat sa poata fi realizate cu personalul de investigatie disponibil, cu resursele disponibile si in timpul disponibil).

B. Documentarea prealabila - culegerea tuturor datelor, informatiilor disponibile despre problema investigata, despre realitatea si populatia ce urmeaza a fi investigata.

Documentarea poate consta din:

a) Studierea atenta a literaturii problemei, adica a studiilor publicate ca rezultat al unor investigatii pe aceeasi tema, sau pe teme apropiate, realizate in contexte social-istorice diferite. Un asemenea studiu ar permite:

- valorificarea experientei altora in domeniu (atat in sensul beneficierii de ceea ce s-a dovedit a fi valoros, viabil stiintific, cat si in sensul evitarii unor erori comise de altii);

- compararea atat cu realitati sociale din alte tari cat si cu realitati sociale trecute din propria tara.

b) Studierea documentelor scrise sau cifrice, continand informatii referitoare la populatia, la colectivitatea, la institutia, unitatea sociala sau organizatia asupra carora urmeaza sa fie efectuata cercetarea.

c) Contactul direct, nemijlocit, cu finalitate prospectiva si de identificare a problemelor, al cercetatorului cu populatia ce urmeaza a fi investigata.

C. Analiza conceptuala a temei avand ca finalitati:

a) Definirea conceptelor utilizate sau realizarea unor definitii conceptuale convenabile. Necesitatea acestei definiri deriva din caracterul polisemantic al cuvintelor folosite in limbajul natural, al unor termeni ce constituie expresia verbala a conceptelor, caracter ce impune optiunea pentru un sens larg acceptat al acestora si uniform folosit. Problema definirii clare a conceptelor se pune in special in cazul unor concepte, cum ar fi cele de putere, autoritate, prestigiu social sau devianta, care opereaza la un nivel foarte inalt de generalitate si carora li se pot da sensuri foarte diferite.

b) Operationalizarea conceptelor - gasirea acelor caracteristici direct observabile si masurabile ale realitatii subsumate respectivelor concepte si care sunt "datatoare de seama" pentru aceasta realitate, pe baza studierii carora sa putem obtine o imagine cat mai completa, coerenta si edificatoare a realitatii ce se constituie in obiect specific de studiu.

D. Stabilirea ipotezelor utilizate in cercetare.

Ipoteza nu este altceva decat o judecata ipotetica (o afirmatie) despre o relatie presupusa a exista la nivelul realitatii investigate. Ea are forma logica "S → P", daca S, atunci P. Ipoteza are rolul de a orienta, a ghida cercetarea, de a permite selectia unor date, informatii din "avalansa" de informatii cu care realitatea sociala "bombardeaza" cercetatorul. (in fond, orice investigatie urmareste culegerea acelor date, fapte, informatii care sunt in masura sa testeze valoarea de adevar a ipotezei).

Pentru a putea fi utilizata in cercetare, ipoteza trebuie sa satisfaca cateva cerinte obligatorii:

sa aiba o formulare clara si concisa;

sa fie coerenta logic si noncontradictorie;

sa fie bazata pe o teorie explicativa validata stiintific;

sa se fundamenteze pe suficient de mult material faptic;

sa fie principial verificabila.

E. Stabilirea populatiei de investigat care presupune:

definirea ariei geografice sau a limitelor fizice acoperite de studiu;

definirea populatiei sau populatiilor de studiat in interiorul acestor limite.

Desi nu este general recunoscut, ancheta pe esantion este adesea de o mai mare acuratete decat ar fi ancheta tip recensamant.

Esantionul este o colectie de indivizi, selectata dintr-o populatie data si care este reprezentativa pentru populatia data, aceasta insemnand ca rezultatele obtinute prin studierea esantionului respectiv pot fi extinse, cu un grad calculabil de eroare, asupra intregii populatii din care este selectat. Pentru a fi reprezentativ pentru populatia din care este extras, pentru a furniza deci informatii valabile pentru populatia totala, el trebuie sa contina esentialmente aceeasi variatie ce exista in populatia totala, sa se caracterizeze esentialmente prin acelasi grad de eterogenitate ca aceasta.

Esantionarea este operatiunea prin care este selectat esantionul. Exista doua tipuri de esantionare:

A.       Esantionarea probabilista: esantionarea simplu aleatoare, esantionarea multistadiala, esantionarea stratificata;

B.        Esantionarea nonprobabilista: esantionarea accidentala, esantionarea pe cote.

In procesul de esantionare exista doua riscuri majore de distorsiune:

a)      pericolul ca distorsiunile personale proprii ale cercetatorului sa afecteze esantionul selectat (in cazul in care selectia este la latitudinea acestuia);

b)      pericolul neasigurarii reprezentativitatii esantionului in cazul in care nu toti membrii populatiei vizate au sanse egale de a fi alesi (unii pot fi suprareprezentati, iar altii subreprezentati).

Principiul de baza al esantionarii probabiliste este ca: "Un esantion va fi reprezentativ pentru populatia din care este extras daca toti membrii populatiei au sanse egale de a fi selectati in esantion".

Desi rareori esantioanele sunt perfect reprezentative pentru populatia din care sunt extrase, totusi, se poate aprecia ca esantioanele probabiliste au doua avantaje speciale:

1. desi niciodata nu sunt perfect reprezentative, ele sunt, in mod tipic, mai reprezentative decat alte tipuri intrucat riscurile de distorsiune anterior mentionate sunt evitate;

2. mai important, teoria probabilitatii permite cercetatorului sa estimeze acuratetea sau reprezentativitatea esantionului.

In general, se poate aprecia ca, in operatiunea de stabilire a esantionului ce va fi utilizat intr-o ancheta sociologica, o importanta deosebita au:

existenta (si folosirea) unui cadru de esantionare adecvat (cat mai complet si cat mai actual posibil);

folosirea unor proceduri de esantionare corespunzatoare;

stabilirea unei marimi suficiente a esantionului.

Afirmam mai inainte ca exista doua tipuri de esantionare: probabilista si nonprobabilista.

1. Esantionarea probabilista este aceea in care selectia se face prin metode probabiliste de catre cel care proiecteaza ancheta.

a)      Esantionarea simplu-aleatoare - dintr-un cadru unic de esantionare este selectat aleatoriu prin proceduri diverse (loteria, tabela cu numere aleatoare etc.) numarul de elemente corespunzator marimii stabilite a esantionului.

b)      Esantionarea sistematica - identica cu precedenta, cu singura deosebire ca, in cazul sau, lista elementelor este "randomizata". Procedura cea mai frecventa de selectie in acest tip de esantionare este fractia de esantionare sau pasul statistic.

c)      Esantionarea stratificata - este o metoda de obtinere a unui grad mai ridicat de reprezentativitate prin scaderea erorii probabile de esantionare.

Este de mentionat ca eroarea de esantionare este redusa de doi factori din proiectarea esantionului:

un esantion numeros produce o eroare de esantionare mai mica;

o populatie omogena produce o eroare de esantionare mai mica decat o populatie eterogena.

Esantionarea stratificata este bazata pe acest al doilea factor al esantionarii. Functia ei ultima este sa organizeze populatia in grupuri omogene (cu eterogenitate intre grupuri) si sa selecteze numarul corespunzator din fiecare grup (tratat ca populatie independenta) in functie de ponderea fiecarui grup in ansamblul populatiei.

Alegerea variabilelor de stratificare depinde, in mod tipic, de variabilele disponibile. Primordial urmeaza a se avea in vedere pe acelea ce se doreste a fi reprezentate cu acuratete in esantion.

Deci, procedura in aceasta esantionare este, in esenta, urmatoarea:

se grupeaza populatia in grupuri distincte (straturi) bazate pe variabilele utilizate;

se selecteaza, aleatoriu sau sistematic, din fiecare grup (strat) in esantion un numar de persoane corespunzator cu marimea relativa a respectivului grup.

Este de mentionat ca este posibila si suprareprezentarea unor straturi care prezinta un interes deosebit dar care au o pondere prea mica in populatie.

In ansamblu, esantionul stratificat este probabil sa fie mai reprezentativ decat unul simplu aleator sau sistematic, cel putin pe un numar determinat de variabile.

d. Esantionarea multifazica sau multistadiala

In cazul acestui tip de esantionare sunt selectate unitatile primare, secundare unitatile finale (ex.: intr-un esantion national - judetul, localitatea din judet, strada, blocul si "in sfarsit" indivizii), in ultima faza a selectiei folosindu-se una din procedurile de esantionare deja mentionate. Avantajul acestui tip de esantionare rezida intr-o eficienta sporita, dezavantajul reprezentandu-l o acuratete mai scazuta.

2. Esantionarea nonprobabilista

Este vorba, in principal, de esantionarea pe cote, asemanatoare, in buna masura, cu esantionarea stratificata. Deosebirea de esenta consta in faptul ca selectarea indivizilor in esantion, conform cotelor stabilite, cade in sarcina operatorului de interviu.

F. Alegerea metodelor de investigatie, conform tematicii si obiectivelor stabilite pentru respectiva cercetare si elaborarea instrumentelor de investigatie (pornind de la variabilele si indicatorii retinuti in urma operationalizarii conceptelor). Instrumentele trebuiesc adecvate atat problematicii studiate cat si populatiei ce urmeaza sa fie supusa investigatiei sociologice. Principalele metode utilizate in cercetarea sociologica concreta sunt: observatia, experimentul, interviul, analiza documentara (analiza de continut). Principalele instrumente de investigatie subsumate metodelor sunt: fisa de observatie, indrumatorul de interviu, chestionarul, fisa de analiza documentara.

G. Ancheta pilot - repetitie generala, inainte de derularea anchetei propriu-zise, in care se vor utiliza metodele, tehnicile si instrumentele de investigatie ce vor fi folosite in ancheta de baza. Ancheta pilot se poate desfasura fie pe un lot de subiecti similari cu populatia ce va fi supusa investigatiei sociologice, fie pe o parte a respectivei populatii.

Obiective principale urmarite:

o prima testare a ipotezelor de lucru;

o mai buna estimare a duratei si a costurilor anchetei;

testarea metodelor si, mai ales, a instrumentelor de investigatie sub aspectul:

- gradului lor de adecvare la populatia investigata;

- completitudinii lor (masurii in care se asigura culegerea tuturor informatiilor necesare realizarii obiectivelor investigatiei);

sugerarea unor noi aspecte demne de a fi luate in consideratie in ancheta propriu-zisa.

In functie de rezultatele anchetei pilot se definitiveaza faza de pregatire a anchetei.

II. FAZA REALIZARII ANCHETEI PROPRIU-ZISE - faza in care, prin metode diverse, procedee, tehnici si instrumente adecvate, se culeg datele, informatiile necesare atingerii obiectivelor stabilite. Succesul anchetei depinde, intr-o masura decisiva, de calitatea si completitudinea datelor, informatiilor culese. Acestea sunt in functie atat de metodele de investigatie si instrumentele utilizate, cat si de calitatea muncii desfasurate in teren de echipa de cercetatori.

Ideal ar fi ca in cadrul anchetei sa fie culese toate datele necesare (nici mai multe, nici mai putine). Este de evitat, totusi, in mod prioritar omiterea culegerii unor informatii indispensabile pentru succesul investigatiei.

Evident, de maxima importanta, este si asigurarea calitatii adecvate a datelor recoltate (pornind de la ideea ca nici o prelucrare ulterioara, oricat de sofisticata, nu poate salva de la esec o cercetare bazata pe date de proasta calitate).

In general, in desfasurarea anchetei sociologice se cer a fi respectate cel putin urmatoarele cerinte:

respectarea intocmai a esantionului stabilit;

utilizarea intregii game de metode, tehnici si procedee convenite;

incadrarea stricta in timpul stabilit;

manifestarea de maxima responsabilitate si probitate profesionala a echipei de cercetare pe teren.

III. FAZA DE PRELUCRARE, ANALIZA, INTERPRETARE A DATELOR SI DE VALORIFICARE A REZULTATELOR ANCHETEI consta intr-o serie intreaga de operatiuni:

codificare;

tabulare;

analiza statistico-matematica a datelor;

alte procedee de analiza (inclusiv analiza calitativa);

interpretarea rezultatelor obtinute (acestea solicitand obiectivitate si probitate profesionala din partea cercetatorului).

In privinta valorificarii rezultatelor, este de mentionat ca aceasta depinde de finalitatea dominanta a respectivei cercetari si poate consta in:

redactarea unor rapoarte de cercetare;

elaborarea de sinteze pentru organele de decizie;

elaborarea de propuneri de masuri alternative;

comunicari, lucrari stiintifice etc.

In masura in care se reuseste parcurgerea fazelor si etapelor mentionate cu respectarea tuturor conditiilor impuse, exista toate sansele ca cercetarea sa fie incununata de succes si ea sa reprezinte o contributie reala si valoroasa, fie la dezvoltarea teoriei sociologice, la adancirea nivelului de cunoastere a realitatii sociale investigate, fie la inlaturarea unor disfunctionalitati constatate, fie, de regula la ambele.