Globalizarea. Sansa spre dezvoltare sau pericol de colaps?

Globalizarea. Sansa spre dezvoltare sau pericol de colaps?

Introducere

Capitolul 1 Scurt cadru descriptiv al globalizarii

Elemente definitorii ale globalizarii

Fenomenul globalizarii este unul deosebit de complex deoarece patrunde si afecteaza in proportii diferite multiplele domenii ce definesc in mod curent viata: politic, economic, cultural, religios, social, tehnologic, ecologic, interpersonal s.a.m.d. Globalizarea este un fenomen ce isi are inceputurile in istorie, fiind in legatura cu etapele de dezvoltare ale umanitatii, a carui geneza este o problema inca in dezbatere; in acelasi timp putem vorbi despre globalizare ca si concept, fenomen, ideologie, proces inca in curs de desfasurare. Datorita complexitatii sale, globalizarea nu are o definitie universal acceptata, insa existenta sa si schimbarile sale aduse intregii lumi sunt incontestabile, fiind recunoscute de catre toti specialistii, analistii sau oamenii de stiinta, fie ca vorbim de hiperglobalisti, de sceptici sau de transformativisti.

In ceea ce priveste etimologia termenului se considera ca globalizarea este de origine anglo-saxona, fiind derivat de la "globalization"; termenul de globalizare este sinonim cu frantuzescul "mondialization" si se gaseste pe buzele tuturor, din toate tarile globului. Fiind un termen superuzitat i se pot atribui numeroase semnificatii. Zygmunt Bauman arata ca "el a devenit rapid lozinca, incantatie magica, paspartu capabil sa deschida portile tuturor misterelor prezente si viitoare"[1]. Termenul poate fi considerat o marota, care se opaciteaza, fiind utilizata de multe ori fara intelegerea unei semnificatii anume.

Este deosebit de dificil a formula o definitie completa a unui fenomen atat de confuz si de complex precum globalizarea. Prin urmare, diferitii autori care au incercat definirea acestui fenomen au evidentiat o anumita latura sau dimensiune a sa. Astfel, spre exemplu, George Soros compune o definitie preponderent economica. Potrivit viziunii sale, "globalizarea reprezinta miscarea libera a capitalului insotita de dominatia crescanda a pietelor financiare globale si a corporatiilor multinationale asupra economiilor nationale" . Anthony Giddens ofera o definitie care contine elemente preponderent sociologice. "Globalizarea poate fi definita -spune el- ca intensificarea relatiilor sociale in lumea intreaga, care leaga intr-o asemenea masura localitati indepartate incat evenimentele care au loc pe plan local sunt privite prin prisma altora similare, petrecute la multe mile departare si invers"

Intrucat conceptul de globalizare isi gaseste astazi expresia in toate limbile de circulatie ale lumii,el poate deveni cliseul timpurilor noastre: acea idee grandioasa care cuprinde absolut totul. Globalizarea ofera o perceptie larga asupra faptului ca lumea se transforma rapid intr-un spatiu social comun si ca evolutiile dintr-o regiune a lumii pot avea consecinte profunde asupra comunitatilor din cealalta parte a globului. Altfel spus, globalizarea face posibila revarsarea efectelor dintr-o societate in alta, viata fiecarui locuitor al planetei e legata de hotararile luate in afara propriei tari.

Globalizarea se bazeaza pe intensificarea relatiilor economice internationale, globalizarea este migratia oamenilor, globalizarea este o accelerare a tranzactiilor pe pietele de schimb, globalizarea este hibridizarea valorilor din intreaga lume, globalizarea este marirea ariei de actiune sau influenta a unei corporatii, globalizarea este schimbarea modului de trai, de actiune sau de gandire al oamenilor, globalizarea este aparitia unor inovatii (spre exemplu in tehnologie) si raspandirea lor pretutindeni, globalizarea este internetul care a facut posibila "democratizarea informatiei"[4].

De o importanta deosebita se bucura dimensiunea economica a globalizarii, deoarece aceasta este una dintre cauzele generatoare ale procesului de globalizare in celelalte domenii. Putem vorbi si de dimensiunea sociala a globalizarii; lumea a devenit un "global village"[5], comunitatile traditionale (familia, vecinatatea) extinzandu-se prin dezvolatea retelelor de comunicare la mare distanta (telefonia mobila, e-mail, chat etc.). In ceea ce priveste dimensiunea culturala este suficient exemplul oferit de faptul ca productiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot in lume, iar "americanizarea" culturii este un fapt incontestabil. Globalizarea este necesara din punct de vedere politic datorita faptului ca exista anumite probleme specifice care limiteaza spatiul de actiune al politicilor nationale si care nu pot fi rezolvate decat la nivel global.

Deosebit de interesanta mi se pare ideea lui Thomas Friedman, care in "Lexus si maslinul" afirma ca globalizarea permite ca un om dintr-un colt al lumii sa-l cunoasca pe un altul din coltul opus sau din oricare alt colt al lumii, sa-i cunoasca stilul de viata. Iar atunci cand toti stim din ce in ce mai mult cum traieste celalalt, ne dorim sa realizam ceea ce are celalalt, iar acest lucru impiedica exercitarea controlului din partea autoritatilor, fenomen numit de Friedman "prabusirea zidurilor". "Cand zidurile se prabusesc, ne amestecam tot mai mult in afacerile celuilalt"[6].

Este sustinuta ideea conform careia globalizarea s-a produs prin prabusirea acelor ziduri invizibile care aparau modelul de viata, de organizare al fiecarei tari (sistemul economic, politic, social, cultural al unei societati). Friedman merge mai departe in analiza sa si descopera ca aceste ziduri au fost daramate de trei schimbari fundamentale: schimbare in modul in care comunicam, in care investim si in care percepem lumea. Schimbarile s-au nascut si dezvoltat in timpul Razboiului Rece si au atins un nivel critic la sfarsitul anilor '80, cand in cele din urma s-au contopit intr-un val suficient de puternic pentru a darama toate zidurile si a oferi lumii posibilitatea de a se uni intr-un spatiu unic, integrat si deschis. Astazi, acest spatiu se largeste si se deschide tot mai mult si tot mai rapid pe masura ce zidurile cad si tot mai multe tari pasesc in lumea globalizarii. Caracteristica dominanta a globalizarii este rapiditatea, Friedman vorbeste despre posibilitatea inlocuirii vechii clasificari a statelor lumii in Lumea Intai, Lumea a Doua si a Treia cu o noua clasificare in Lumea Rapida (a spatiului larg deschis) si Lumea Lenta. Pentru Thomas Friedman globalizarea este "integrarea inexorabila a pietelor, a statelor nationale si tehnologiilor intr-un grad fara precedent - si anume intr-o modalitate care da indivizilor, intreprinderilor si statelor nationale posibilitatea de a ajunge mai departe, mai rapid, mai profund si mai ieftin ca oricand si intr-o maniera care, pe de alta parte produce o reactie puternica din partea celor pe care acest nou sistem fie ii agaseaza, fie ii lasa in urma."[7]

Potrivit opiniei lui T. Friedman, globalizarea are propria cultura dominanta : in perioadele anterioare zilelor noastre a avut loc o omogenizare culturala la nivel regional, este vorba despre romanizarea Europei Occidentale si a spatiului mediteraneean, islamizarea Asiei Centrale, Africii de nord, Europei si Orientului Mijlociu de catre arabi. Astazi putem afirma ca din punct de vedere cultural, globalizarea inseamna extinderea americanizarii globului. Globalizarea are propriile tehnologii: computerizarea, miniaturizarea, digitalizarea, comunicarea prin satelit, fibrele optice si internetul. Din momentul in care o tara intra in sistemul globalizarii, elitele ei incep sa internalizeze persectiva integrarii si incearca sa se adapteze unui context global. Esenta economiei globalizarii este pentru T. Friedman " inovatia ia locul traditiei. Prezentul -sau poate viitorul- ia locul trecutului. Nimic nu preocupa mai mult decat ceea ce urmeaza sa se intample, iar ceea ce urmeaza sa se imtample poate aparea doar daca ceea este aici si acum este inlaturat. In timp ce acesta face din sistem un mediu extraordinar pentru inovatie, in acelasi timp delimiteaza un spatiu in care este dificil sa traiesti, deoarece majoritatea oamenilor prefera un viitor sigur decat o viata traita in nesiguranta [] Nu suntem constransi sa reconstituim periodic relatiile cu cei care ne stau aproape. Si totusi aceasta este exact ceea ce este necesar pentru a prospera [astazi]."[8] In acelasi timp este precizat ca globalizarea are propria structura de putere. Thomas Friedman imparte sistemul globalizarii in trei echilibre de forta. Primul este echilibrul traditional dintre statele nationale, in care Statele Unite ale Americii apare ca singura superputere dominanta, iar celelalte ii sunt subordonate intr-o masura mai mica sau mai mare (prin urmare, este vorba despre echilibrul intre S.U.A. si celelalte state). Al doilea echilibru este identificat ca fiind cel dintre statele nationale si pietele globale, adica milioanele de investitori care ruleaza banii de jur-imprejurul lumii. Aceste piete, numite de Friedman si "mainile invizibile" pot distruge un stat prin retragerea sprijinului economic. Cel de-al treilea echilibru in sistemul global este acela dintre indivizi si statele nationale; acest echilibru se traduce prin aceea ca globalizarea ofera indivizilor libertatea de a gandi, libertatea de a vorbi, de a actiona, de a circula si puterea de a influenta pietele si statele nationale atat de mult, incat astazi se poate afirma ca avem de-a face nu numai cu o superputere, nu numai cu superpiete, ci si cu indivizi superputernici. T. Friedman identifica o interactiune complexa intre trei agenti: statele in lupta cu statele, statele in lupta cu superpietele si superpietele si statele in lupta cu indivizii superputernici.

Globalizarea nu este o optiune. Este o realitate. Nimeni nu are un cuvant hotarator, nimeni nu isi asuma responsabilitatea pentru cum va evolua situatia. Thomas Friedman sustine ca astazi exista o singura piata globala si astfel singurul mod in care o tara se poate dezvolta este acela de a exploata pe piata globala actini si obligatiuni, este acela de a gasi corporatii multinationale care sa investeasca si pe teritoriul sau si acela de a vinde in sistemul comercial global produsele fabricilor tarii respective. Piata globala actuala este asemuita de autor cu o "turma electronica" de actiuni, obligatiuni, devize si investitori multinationali, cu totii anonimi, conectati la ecranele computerelor, in retea. "Turma electronica" nu cunoaste decat propriile reguli, nu o intereseaza situatia specifica a fiecaruia. Aceasta turma electronica din cartea "Lexus si maslinul" se afla in permanenta schimbare, dupa cum afirma si autorul "se voteaza in fiecare minut". Nici o tara nu mai poate prospera fara sa intre in turma electronica, nu mai poate supravietui in afara ei.

Dupa parerea mea, Thomas Friedman a adoptat o abordare hiperglobalista a globalizarii atat timp cat vorbeste despre aparitia unei piete globale si a unor principii competitive globale pentru supravietuire in acest sistem, atat timp cat vorbeste despre micsorarea influentei guvernului national pe masura aparitiei dominatiei exercitate de un guvern global, atat timp cat vorbeste despre rapiditatea ce caracterizeaza toate activitatile si procesele in curs de desfasurare si despre amestecarea valorilor si normelor in intreaga lume.

In incercarea de a oferi o definitie cat de cat satisfacatoare a globalizarii voi prezenta definitia formulata in "Transformari globale, politica, economie si cultura"; autorii acestei carti includ in aceasta definire patru elemente fundamentale: extensiunea, intensitatea, velocitatea si impactul, subliniind importanta acestor elemente nu doar in definirea, ci si in explicarea si intelegerea globalizarii. Pentru ei, globalizarea implica, in primul rand, o intindere a activitatilor politice, sociale si economice peste granite, in asa masura incat, activitatile, deciziile si evenimentele dintr-o parte a lumii sa aiba efecte si semnificatii pentru indivizi din regiuni indepartate ale globului. Din acest punct de vedere, globalizarea este interconectarea transregionala, extinderea retelelor de activitate si putere si posibilitatea actiunii la distanta.conexiunile peste granite nu sunt considerate a fi ocazionale sau accidentale, ci dimpotriva, ele sunt regularizate astfel incat sa se poata observa o intensitate anume a interconectarii. Extensiunea si intensitatea tot mai mari ale interconectarii globale implica grabirea interactiunilor si proceselor globale si aceasta pe masura ce dezvoltarea sistemelor mondiale de transporturi si comunicatii intensifica velocitatea potentiala a raspandirii globale a ideilor, bunurilor, informatiilor, capitalului si a oamenilor. Extensiunea, intensitatea si velocitatea crescatoare ale interactiunilor globale pot fi asociate cu impletirea intre local si global, astfel incat impactul evenimentelor de la distanta este amplificat. In conformitate cu aceste idei, definitia este formulata astfel: "globalizarea este un proces (sau un set de procese) care intruchipeaza o transformare in organizarea spatiala a relatiilor si tranzactiilor sociale - analizate in termenii extensiunii, intensitatii, velocitatii si impactului lor - generand fluxuri si retele transcontinentale sau interregionale de activitate, interactiune si exercitare a puterii."[9] .Aici fluxurile se refera la miscarea oamenilor, a simbolurilor, a informatiilor peste timp si spatiu, iar termenul "retele" face referire la interactiunile modelate intre agenti independenti, noduri de activitate sau locuri ale puterii.

In sens foarte larg, se admite ca globalizarea se refera la largirea, adancirea si grabirea interconectarii globale. In literatura actuala exista putine date referitoare la incercarea de a specifica ce este global in globalizare. Unii autori au considerat ca globalizarea poate fi localizata intr-un continuum, alaturi de local, national si regional. La un capat al continuumului se afla relatiile si retelele sociale si economice organizate pe baza locala si / sau nationala; la celalalt capat se afla relatiile si retelele sociale si economice care se cristalizeaza la scara mai larga a interactiunilor regionale si globale.[10] Globalizarea nu poate fi si nici nu trebuie definita in opozitie cu procesele mai limitate din punct de vedere spatial, procese precum localizarea sau nationalizarea s. a. In realitate globalizarea se afla intr-o relatie dinamica cu acestea. Procesele precum regionalizarea pot crea tipurile necesare de infrastructuri economice, sociale si fizice care sa faciliteze si sa completeze adancirea globalizarii. Pe de alta parte, insa, aceste procese pot sa aduca limitari globalizarii.

Deocamdata nu se poate vorbi de o globalizare globala, atat timp cat inca mai exista o mare parte din oameni care traiesc la sate, fara telefon, oameni care nu au atins vreodata un computer. Prin urmare, globalizarea nu este globala, deoarece mai este mult pana cand fiecare persoana din toata lumea va fi conectata online si va dispune de toate beneficiile aduse de globalizare tarilor dezvoltate. Cu toate acestea, globalizarea este considerata a fi globala, in sensul ca acum aproape orice persoana simte direct sau indirect presiunile, constrangerile, dar si oportunitatile de a se adapta la noile conditii tehnologice, informationale, financiare aflate in inima sistemului globalizarii.

In opinia mea globalizarea reprezinta un fenomen complex caracterizat in principal prin cresterea interdependentelor la nivel global, prin internationalizarea schimburilor si a productiei, prin liberalizarea pietelor, prin libera circulatie a capitalurilor, a informatiilor, a bunurilor si a persoanelor, prin dominatia firmelor multinationale, prin intensificarea concuentei sau hiperconcurentei la nivel global, prin comprimarea timpului si a spatiului si nu in ultimul rand prin afectarea suveranitatii nationale, a identitatilor culturale si spirituale.

Premisele istorice ale globalizarii

Referitor la premisele istorice ale globalizarii se poate spune ca este inca o problema destul de amplu discutata astazi. Desi nu s-a ajuns la un punct comun s-au conturat trei posibilitati de abordare. Astfel unii autori afirma ca manifestari ale globalizarii au existat inca de la inceputul istoriei, iar acestea s-au resimtit mai mult sau mai putin in timp. Alti autori considera ca fenomenul globalizarii este unul contemporan, bazat pe principiile modernizarii si dezvoltarii capitalismului si care a cunoscut o dezvoltare accentuata in ultimele decenii. Al treilea punct de vedere este acela conform caruia globalizarea este un proces recent, in stransa legatura cu postindustrialismul[11] .

Nu este gresita afirmatia ca inceputurile globalizarii pot fi gasite cu mii de ani in urma, din perioada Imperiului Roman. Istoria spune ca Roma a dus o politica expansionista prin care a reusit sa aduca sub stapanirea sa vaste teritorii din Europa, din Asia si Africa. Dupa ocuparea teritoriilor s-a ajuns la impunerea unei culturi superioare in toate aceste teritorii. In timp, civilizatiile au inceput sa interactioneze unele cu altele, culturile s-au amestecat si astfel au dat nastere la noi civilizatii, mai evoluate, mai puternice. In sustinerea acestei idei vin si autorii lucrarii "Globalizarea mit si realitate" (I. Popescu, A. Bondrea, M. Constantinescu), care considera ca globalizarea are cinci faze evolutive si anume: faza germinala (1400-1750), faza incipienta (1750-1875), faza decolarii (1875-1925), faza disputelor pentru hegemonia mondiala (1925-1969) si perioada ultimelor decenii din secolul al XX-lea.[12].

Prima faza este caracterizata prin descoperiri geografice si prin aparitia primelor harti ale planetei; omenirea incepe sa constientizeze faptul ca locuieste pe o planeta care nu este situata in centrul sistemului solar, este adoptat calendarul universal, incep sa se contureze hotarele viitoarelor puteri coloniale. In faza a doua apar statele-natiune si incepe sa se dezvolte diplomatia formala dintre ele; tot acum apar primele conventii legale internationale, primele idei despre internationalism si universalism. In faza decolarii, datorita amplificarii legaturilor comerciale dintre natiunile independente, datorita extinderii comunitatilor si datorita migratiilor de masa a aparut ideea conform careia lumea este conceputa ca fiind o singura societate internationala, o singura umanitate. Faza a patra, cea a disputelor pentru hegemonia mondiala a fost declansata de primul razboi mondial si a fost reinstituita de al doilea razboi mondial. In aceasta perioada se infiinteaza Liga Natiunilor si apoi Organizatia Natiunilor Unite; au fost lansate conceptiile de crime de razboi, de crime impotriva umanitatii si a fost atrasa atentia asupa unor pericole care decurg din ignorarea unor probleme cu caracter global cum ar fi poluarea, epuizarea resurselor naturale, malnutritia, explozia demografica. In ultima faza de evolutie a globalizarii s-au facut progrese uriase in explorarea spatiului cosmic si in telecomunicatii; practic, acum incepe sa se constituie globalizarea in toate domeniile: al politicii, activitatii militare, economiei, cultural, al dreptului si guvernarii etc.

Fiind un fenomen complex, asa cum am mai spus, radacinile istorice ale globalizarii nu sunt aceleasi pentru toti analistii. Numeroasele cercetari sub acest aspect evidentiaza o paleta larga de abordari ale genezei globalizarii, in functie de punctul de vedere care este adoptat. Astfel, concentrandu-si atentia asupra faptelor majore care sunt identificate cu procesul de globalizare si anume : procesul industrializarii, comertul mondial, fluxurile majore de capital si migrarea populatiei, unii cercetatori nu sunt dispusi sa coboare prea adanc in negura istoriei pentru a descoperi radacinile reale ale globalizarii. De aceea, ei sunt mult mai transanti, afirmand ca, in fond, nu pot fi delimitate in istoria omenirii decat doua valuri ale acestui proces. Astfel se considara ca primul val acopera intervalul de timp cuprins intre 1820 - 1914, iar, cel de-al doilea este specific perioadei care a urmat anului 1960 si pana in prezent. Potrivit acestei abordari a premiselor istorice ale globalizarii, abordare care este mai degraba de natura economica, cele doua valuri prezinta atat unele asemanari, cat si deosebiri. Asemanarile sunt superficiale, ele remarcandu-se mai mult la comert, fluxurile internationale de capital si importanta reducerii obstacolelor puse in calea tranzactiilor economice internationale. In schimb, diferentele - considerate ca fiind majore - vizeaza impactul pe care aceste fapte economice l-au avut asupra dezvoltarii mondiale si evolutiei ideilor cu privire la globalizare.

De ce se insista pe aceasta periodizare? De ce anul 1820 si nu mai devreme? Pentru ca, inainte de a se contura primul val al globalizarii, toata lumea era saraca si agrariana. Cand a inceput cel de-al doilea val, adica dupa 1960, omenirea era deja impartita in natiuni bogate si sarace. Globalizarea nu trebuie interpretata ca un fenomen ivit peste noapte, ci ca un proces evolutiv.

Cei mai multi cercetatori plaseaza inceputurile transformarilor datorate revolutiei industriale (peroiada ce corespunde primului val al globalizarii ) in jurul anului 1720, dar efectele lor s-au facut resimtite spre sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX. Desigur, a fixa un an anume ca marcand inceputul revolutiei industriale ar constitui o greseala. Istoria a demonstrat cu prisosinta faptul ca accelerarea cresterii este fructul unor infinite transformari mici si nu al unor decizii politice intempestive. Revolutia industriala a inceput in Marea Britanie si nu a fost un proces spontan, ci rezultatul a mai bine de o suta de ani de acumulari tehnice, organizationale si de schimbari institutionale. Experienta britanica a industrializarii a fost preluata, apoi, de o serie de state de pe continentul european, precum si de S.U.A., Canada si Japonia. In urmarirea acestui proces este important a mentiona faptul ca inca din secolul XVIII India era un lider global in ceea ce priveste industria textila a bumbacului, in termeni de calitate a produselor sale exportate. De asemenea, in secolul XVIII China si India produceau cea mai buna matase si cel mai bun portelan din lume, pe care le exportau in Europa in schimbul altor marfuri de care aveau nevoie.

Ce s-a intamplat, insa, dupa aceea? Spre sfarsitul secolului XIX, mai mult de 70% din consumul de textile indian era importat ( in principal de Marea Britanie ), India devenind, astfel, un mare exportator de bumbac. Cam acelasi lucru, dar in proportii mai putin dramatice, s-a petrecut si cu constructiile navale si industria otelului. Cazuri similare s-au inregistrat, in aceeasi perioada, in America Latina si alte regiuni ale lumii.

De aici, se desprinde concluzia ca industrializarea Nordului, in cadrul primului val al globalizarii, a provocat dezindustrializarea Sudului, dand nastere pe de o parte, la o mai mare divergenta in amplitudinea veniturilor, iar, pe de alta parte, la adancirea dependentei economice a statelor cu statut de colonie de metropolele aflate in plina ascensiune. Astfel, dezindustrializarea Sudului a fost un rezultat direct al patrunderii masive pe piata acestor tari a marfurilor manufacturate europene si expunerea industriei locale la o concurenta demolatoare din partea producatorilor posesori ai unor tehnologii intensive in capital si, ca atare, generatoare de productivitati inalte.

Un anumit proces de dezindustrializare au cunoscut si statele dezvoltate in cadrul celui de-al doilea val al globalizarii, dar de alt gen. El se refera, in principal, la scaderea fortei de munca ocupata in industrie si deplasarea ei spre sectorul serviciilor. Daca in cadrul primului val al globalizarii cea mai mare parte a veniturilor proveneau din industrie cel de-al doilea val a schimbat radical situatia.

In ceea ce priveste efectele produse de cele doua valuri ale globalizarii, din punct de vedere al veniturilor, se poate afirma ca primul val a creat premizele aparitiei divergentei intre veniturile realizate de statele industrializate si cele dezindustrializate, iar cel de-al doilea val a pus bazele convergentei intre statele dezvoltate apartinand unui mic grup cu un produs intern brut foarte inalt pe locuitor. Cele doua procese, de convergenta si de divergenta incepusera sa se contureze si in cazul statelor europene, chiar in cadrul primului val al globalizarii. Cel de-al doilea val a pornit, asadar, de la existenta unui mai mare decalaj in venituri intre diferitele natiuni ale lumii, pe care ulterior l-a adancit foarte mult. De altfel, primul val al globalizarii a sfarsit rau, prin izbucnirea a doua conflicte globale ale caror cauze s-au centrat pe accesul marilor puteri la pietele de desfacere.

Numeroase lucrari de specialitate au abordat aceasta problema a genezei globalizarii, insa ceea ce ma intereseaza mai mult in conceperea acestei lucrari este globalizarea in perioada actuala si impactul ei asupra societatilor lumii in general si asupra Romaniei in special (in a doua parte a lucrarii).

1.3 Factori determinanti

Complexitatea fenomenului globalizarii face dificila si incercarea de a delimita care au fost acele cauze care au generat o asemenea evolutie spectaculoasa. Fiind un fenomen analizat de specialisti din diverse domenii: social, cultural, economic, religios, politic etc este absolut firesc ca si cauzele considerate a fi condus la aparitia sa sa fie cat se poate de diversificate. Acesta este si motivul pentru care nu imi pot propune identificarea tuturor cauzelor care au generat fenomenul globalizarii, insa consider ca o trecerea in revista a catorva dintre acestea este necesara atat in explicarea cat si in intelegerea acestui fenomen.

Printre numeroasele cauze care au generat procesul globalizarii, unii autori le mentioneaza drept principale ca fiind cea tehnologica, politica si cea economica. Toate aceste trei cauze au declansat un proces in care distanta geografica a devenit o problema insignifianta in stabilirea si sustinerea legaturilor transfrontaliere, a relatiilor economice, politice si socio-culturale la nivel international.[13] si toate acestea datorita scaderii cheltuielilor si cresterii vitezei de transport. Internetul poate fi considerat emblema globalizarii; globalizarea pietelor financiare, organizarea productiilor la nivel transnational nu ar fi posibile fara aceasta tehnologie. Internetul este acum o oportunitate de a avea acces la informatie si la serviciile din intreaga lume, de aceea, astazi, multi oameni nu-si pot imagina viata fara internet, telefon mobil sau e-mail, in conditiile in care cu cativa ani in urma majoritatea oamenilor nu stiau de existenta lor. De asemenea, scaderea rapida a cheltuielilor de transport a condus la procucerea avantului incredibil pe care l-a cunoscut comertul, marfurile putand fi astfel transportate mult mai rapid. Acest lucru poate fi observat indeosebi in sectorul serviciilor: de exemplu produsele de tip software sau bazele de date pot fi transmise in cateva secunde dintr-un capat al lumii in celalalt.

Sfarsitul Razboiului Rece a fost de asemenea mentionat ca fiind o cauza a globalizarii. In timpul conflictului intre est si vest lumea era impartita in doua tabere care aveau putine legaturi intre ele, aceste bariere au cazut odata cu sfarsitul razboiului, iar statele s-au deschis in directia pietii mondiale. Asadar, sfarsitul Razboiului Rece reprezinta pentru multi autori un factor declansator al globalizarii, prin faptul ca a dus la creearea posibilitatilor tuturor natiunilor de a colabora, de a relationa si chiar de a se uni intr-un spatiu social unic si in plina extensie.

Tot ca si cauza a globalizarii sunt considerate problemele globale precum saracia, degradarea mediului inconjurator, terorismul, confruntarea cu unele boli etc., probleme care depasesc limitele de actiune sau combatere ale unei singure natiuni si care necesita colaborarea intre state in vederea solutionarii. Aceste probleme numite si globale sunt considerate drept cauze ale globalizari datorita faptului ca existenta lor provoaca numeroase dificultati de orice natura nu doar unui stat, ci mai degraba tuturor statelor si aceasta intrucat aceste probleme afecteaza intreaga planeta. Avand consecinte de o asemenea amploare, solutionarea lor presupune contributia tuturor natiunilor afectate, ceea ce conduce la cresterea legaturilor dintre natiuni, precum si dintre indivizi. Astfel, stabilirea unei interdependente intre statele lumii prepune de asemenea si cautarea unor mijloace de comunicare cat mai vaste, cat mai diversificate si cat mai ieftine. Toate acestea sunt considerate a fi caracteristici ale globalizarii.

Pe de alta parte, se considera ca aceste probleme globale sunt mai mult decat o cauza a globalizarii, ele sunt si o consecinta a acesteia. In acest sens este sustinuta ideea conform careia globalizarea a favorizat dezvoltatea si amplificarea acestor probleme prin micsorarea costurilor de transport sau de comunicatii. Voi analiza mai detaliat acest aspect la sfarsitul capitolului, cand voi trata efectele globalizarii.

1.4 Caracterul pluridimensional al globalizarii

In literatura de specialitate, globalizarea este tratata ca fiind un fenomen deosebit de complex, unii autori au incercat chiar sa evidentieze caracterul pluridimensional al sau. In acest sens, John Tomlinson este unul dintre acestia, el a pornit de la o problema de mediu, respectiv problema degradarii stratului de ozon din cauza utilizarii freonului ca suport pentru producerea frigiderelor si a spray-urilor. In continuare autorul apreciaza ca recunoasterea efectelor acestor substante chimice asupra stratului de ozon este o problema globala, ceea ce presupune colaborarea intre natiuni in vederea analizarii si solutionarii sale. John Tomlinson ajunge la afirmarea logica a faptului ca utilizatorii produselor care inglobeaza freon, in special cei proveniti din tarile dezvoltate, sunt principalii vinovati ai poluarii. Acest fenomen al poluarii are consecinte negative asupra intregii planete, deoarece poate degrada mediul vecinilor aflati geografic si la distante de mii de kilometri. Datorita consecintelor sale, ea a devenit o problema tehnologica pentru ca nu s-a gasit intr-un timp relativ scurt substante chimice alternative, ca o solutie la neajunsurile generate freon. Odata cu aparitia alternativelor au fost generate multiple probleme politice internationale, in incercarea de a incheia un tratat care sa reglementeze utilizarea freonului. Cu ocazia negocierilor au aparut divergente intre interesele natiunilor producatoare de freon si cele ale consumatorilor de astfel de produse. Acordul incheiat pentru solutionarea problemelor ecologice a generat conflicte de interese intre "Lumea intai" si "Lumea a treia" cu privire la ajutorul economic pe care tarile dezvoltate ar trebui sa il acorde tarilor sarace pentru a le stimula sa utilizeze tehnologii noi care nu folosesc freonul. Astfel problema freonului devine o punte de legatura intre Astfel de exemple demonstreaza ca, in esenta, fenomenele globalizatoare sunt complexe si pluridimensionale. Insa, pe de alta parte, exista si unele abordari privind globalizarea, abordari care definesc acest fenomen dintr-o perspectiva simplista, unidirectionala. Acest tip de abordari intra in contradictie cu opiniile altor autori care sustin ca daca se pierde din vedere complexitatea globalizarii in demersul de explicare a sa, atunci fenomenul insusi este pierdut.

In lucrarea "Globalizarea sub semnul intrebarii" autorii Hirst si Thompson pun sub semnul intrebarii in special ideile de transnationalizare a economiei si de redundanta a statului-natiune. Ca analisti unidimensionali ai globalizarii, Hirst si Thompson definesc acest fenomen ca pe o functie a ecomoniei, considerand ca abordarea globalizarii ca avand un caracter pluridimensional de catre alti autori este o incercare de explicare a globalizarii de natura mitica, chiar eronata. In acelasi timp, insp, autorii recunosc faptul ca exista o vasta si diversa literatura pe tema globalizarii si ca acest concept are acceptiuni diferite in diferite domenii disciplinare :"Suntem perfecti constienti de varietatea abordarilor notiunii de globalizare" .

Hirst si Thompson accepta aparent ideea ca globalizarea are mai multe forme, insa ignora toate implicatiile care decurg de aici. Pentru ei, esecul de a dezvolta ideea naturii pluridimensionale a globalizarii are consecinte directe asupra catorva dintre argumentele prin care sustin natura mitica a acesteia. Ei considera ca acceptarea afirmatiilor care hiperbolizeaza puterea capitalista globala, poate fi un handicap din punct de vedere politic :"Impactul politic al globalizarii nu e altceva decat patologia unor asteptari excesiv de diminuate () e vorba de un mit care exagereaza gradul nostru de neajutorare in fata fortelor economice contemporane."[15] Hirst si Thompson accepta ca definitie a globalizarii una conform careia aceasta nu ar fi altceva decat puterea de neinfrant a capitalismului transnational. Insa, drumul principal in intelegerea globalizarii nu consta doar in analiza economica a capitalismului transnational. Se consolideaza tot mai mult ideea ca globalizarea presupune dialectica unor principii si tendinte opuse cum ar fi : local-global, unitate-diversitate, universalism-individualism etc.

1.5 Aprecieri generale privind efectele globalizarii

In contextul in care globalizarea ne afecteaza in mod direct pe toti este foarte important a avea o imagine de ansamblu asupra efectelor pe care globalizarea le are asupra lumii; aceasta imagine se poate obtine printr-o evaluare chibzuita atat a oportunitatilor cat si a pericolelor pe care acest proces le presupune.

Dezbaterile publice asupra consecintelor globalizarii aduc in prim plan diverse cuvinte la moda, care sunt analizate si chestionate, ca spre exemplu: "eroziunea statului national", "dumping social", "clivaj intre bogati si saraci", "societati multinationale necontrolabile" sau degradarea mediului. Toate acestea nu reprezinta altceva decat consecinte ale globalizarii, directii mai mult sau mai putin probabile inspre care se indreapta omenirea prin procesul de globalizarea, desigur ca lista aceasta nu este completa. In acelasi timp aceste consecinte ale globalizarii enuntate mai sus reprezinta o parte din problemele globale care ne ameninta existenta. Aceste fenomene nu sunt unele noi, ele existau cu mult inainte de a incepe discutiile despre globalizare, insa ele s-au accelerat si acutizat in ultima perioada, aceasta este noutatea adusa de globalizare.

Datorita confruntarii cu probleme majore care afecteaza in acelasi timp lumea intreaga, guvernele nationale sunt puse in fata unei situatii dificile pe care nu o pot solutiona la nivel individual, fiind nevoite sa colaboreze cu celelalte in vederea rezolvarii sau aplanarii situatiei. In consecinta, statul national erodeaza, nu poate fi vorba despre disparitia statului national sau despre inutilitatea sa, ci pur si simplu i se reduce capaciatea de influenta sau de a actiona. Granitele care delimitau nu demult atat teritoriul unei tari, cat si puterea ei sunt acum larg deschise; spre exemplu, in Uniunea Europeana, statele au transferat asupra unei organizatii atat competente centrale cat si suveranitatea monetara.

O alta consecinta a globalizarii, la nivel social, este pericolul aparitiei asa numitului fenomen "dumping social". Denumirea acesta este data de catre reprezentantii tarilor dezvoltate acelor situatii des intalnite in tarile aflate in curs de dezvoltare in care numerosi oameni sunt exploatati prin munca, fiind platiti cu salarii mici pentru un numar mare de ore de munca (peste 10-12 ore) si neavand asigurare sociala; de asemenea si expoatarea copiilor prin munca este tot o forma de "dumping social". Pentru a evita sau a diminua acest fenomen, organismele internationale, in special Organizatia Internationala a Muncii propun stabilirea unor standarde internationale ale muncii, care sa fie in concordanta cu respectarea drepturilor internationale ale omului si sa creeze muncitorilor de pe tot globul conditii normale si echitabile de munca.

O problema destul de amplu dezbatuta este cea legata de modul cum globalizarea a influentat situatia saraciei la nivel mondial. Pozitiile exprimate sunt de doua tipuri: promotorii globalizarii spun ca aceasta aduce prima sansa reala a prosperitatii pentru diverse colturi sarace ale lumii; iar adversarii afirma ca globalizarea genereaza saracia si inegalitatea pe planeta. Tot mai multi analisti atrag atentia asupra faptului ca de la an la an se accentueaza discrepanta dintre bogati si saraci si ca fenomenul globalizarii este unul cu doua taisuri ,pentru unii deschide noi oportunitati de a se dezvolta si prospera, iar pentru altii este o lupta de supravietuire in conditii scazute de trai.

Unii autori sunt de parere ca globalizarea, prin liberalizarea pietei, a facut posibila extinderea din ce in ce mai mare a unor corporatii multinationale care au dobandit o imensa putere. Astfel, ne confruntam cu situatia in care interesele banilor au dobandit o din ce in ce mai mare importanta, spre deosebire de interesele umane, iar corporatiile si institutiile financiare sunt cele care fac jocul de putere.

Destul de amplu dezbatuta este problema referitoare la impactul globalizarii asupra mediului inconjurator. Astfel, organismele si organizatiile care sustin globalizarea apreciaza ca integrarea in economia mondiala contribuie la ameliorarea problemelor mediului inconjurator, imbunatatind drepturile asupra proprietatii si permitand utilizarea eficienta a resurselor naturale, in timp ce militantii anti-globalizare sunt de parere ca industrializarea conduce la deteriorarea mediului inconjurator datorita producerii efectului de sera. La acest aspect contribuie si intreaga populatie globalizata care are un stil de viata bazat pe un consum de mare produse petrochimice, hidrocarburi si metale prelucrate. Se atrage atentia asupra faptului ca in deceniul urmator, daca globalizarea va continua sa aduca tot mai multor oameni acest stil de viata, iar noi nu vom invata cum sa facem mai multe lucruri folosind mai putine materiale, vom ajunge sa ardem, sa scoatem din uz , sa vindem si sa prefacem in fum stravechile noastre terenuri , paduri, rauri si zone verzi, toate acestea cu o viteza nemaintalnita pana acum in istorie.

In lucrarea sa "Despre globalizare", George Soros precizeaza faptul ca tarile dezvoltate solicita standarde universale pentru mediul inconjurator, standarde pe care tarile sarace nu vor putea sa le indeplineasca. Iar impunerea unor standarde prin utilizarea unor mecanisme de constrangere conduce in mod categoric la discriminarea tarilor slab dezvoltate. Solutia propusa de Soros este aceea de a oferi stimulente financiare pentru a se obtine o acceptare voluntara si aceasta intrucat protectia mediului inconjurator este un scop nobil, iar cei care cred in el, in opinia lui Soros, trebuie sa fie pregatiti sa plateasca pentru aceasta. "Exista deja mai multe initiative private pentru protejarea florei si a faunei. Acolo unde se cere o participare globala, cum ar fi in cazul padurilor tropicale sau al speciilor aflate in pericol, poate fi justificata o finantare publica" .