MUNCA SI VIATA ECONOMICA

MUNCA SI VIATA ECONOMICA

CONCEPTE DE BAZA

MUNCA PLATITA SI MUNCA NEPLATITA

DIVIZIUNEA MUNCII SI DEPENDENTA ECONOMICA

Taylorismul si fordismul . Limitele fordismului si ale taylorismului

. Sisteme de trust la scara mica si cele la scara marc . Automatizarea

. Productia de grup . Productia flexibila

TENDINTE IN SISTEMUL OCUPATIONAL

SINDICATELE SI CONFLICTUL DIN INDUSTRIE

Dezvoltarea sindicatelor . De ce anume exista sindicatele . Evolutii recente . Grevele

FEMEILE SI MUNCA

Femeile si locul de munca: perspectiva istorica . Inegalitati la locul de munca . Munca in gospodarie

SOMAJUL

Analiza somajului . De ce au crescut ratele somajului . Somajul in Europa si in Statele Unite

VIITORUL MUNCII

Muncitorul de portofoliu . Declinul importantei muncii?

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

Pentru cei mai multi dintre noi, munca ocupa o parte ampla a vietii noastre, decat oricare alt tip de activitate. Deseori asociem notiunea de munca cu corvoada - cu o scrie de sarcini pe care vrem sa le minimalizam si, daca se poate, de care sa ne debarasam complet. E posibil sa aveti in minte exact acest gand atunci cand incepeti sa cititi acest capitol! Este oare aceasta atitudinea majoritatii oamenilor fata de munca lor, iar daca este asa, care sa fie motivul? Vom incerca sa aflam in paginile urmatoare.

Munca prezinta mai multe avantaje decat corvoada, altminteri oamenii nu s-ar simti atat de descurajati si de dezorientati atunci cand devin someri. Cum v-ati simti daca ati crede ca nu veti mai obtine niciodata o slujba? in societatile moderne, a avea o slujba este un lucru important in vederea stimei fata de propria persoana. Chiar atunci cand conditiile de munca sunt relativ neplacute, iar sarcinile de serviciu plictisitoare, munca are tendinta de a fi un element strucrurant in alcatuirea psihologica a oamenilor si reprezinta ciclul activitatilor lor zilnice. Sunt relevante aici mai multe caracteristici ale muncii.

Bani - salariul constituie principala sursa de care depind multi oameni pentru a-si satisface nevoile materiale. Fara un astfel de venit, temerile referitoare la existenta au tendinta de a se multiplica.

Nivel de activitate - munca deseori ofera o baza pentru dobandirea si exersarea calificarilor si a competentelor. Chiar si atunci cand munca este de rutina, ea ofera un mediu structurat in cadrul caruia energiile personale pot fi absorbite. Fara ea, oportunitatile de a exersa atari calificari si competente se pot restrange.

Varietate - munca ofera acces la contextele care contrasteaza cu cadrul domestic, in mediul de la locul de munca, chiar si atunci cand sarcinile sunt relativ plicticoase, indivizii au posibilitatea de a realiza ceva deosebit fata de activitatile de acasa.

Structura temporala - pentru oamenii care sunt angajati, ziua de obicei este organizata in jurul programului de lucru. Desi acest fapt poate fi cateodata un lucru dificil, ofera un sentiment al directiei in activitatile zilnice. Cei care nu au o slujba, considera plictiseala ca fiind o problema majora si dezvolta un sentiment'de apatic in privinta timpului. Asa dupa cum remarca un somer: "Acum timpul nu mai conteaza asa de mult ca in trecut Avem atat de mult timp' (Fryer si Mc Kenna, 1987).

Contacte sociale - cadrul de la locul de munca deseori ofera legaturi de prietenie si ocazii de a participa la activitati comune cu ceilalti. Separat fiind de cadrul oferit de slujba, cercul de posibili prieteni si cunostinte ale individului are sansa de a restrange.

. Identitate personala - de obicei munca este pretuita datorita sentimentului de identitate sociala pe care o ofera, indeosebi pentru barbati stima fata de propria persoana este strans legata de contributia economica pe care o aduc la intretinerea familiei.

Pe fundalul acestei formidabile liste, nu este greu de vazut din ce motiv lipsa unei slujbe poate submina increderea indivizilor in valoarea lor sociala.

MUNCA PLATITA SI MUNCA NEPLATITA

Deseori avem tendinta de a ne gandi la munca, asa dupa cum implica notiunea de a "nu avea de munca', ca la echivalentul unei slujbe platite, dar in realitate acest lucru reprezinta un punct de vedere simplificat. Munca neplatita (cum ar fi repararea propriei masini sau treburile casnice) detin o mare pondere in activitatile din viata multor oameni. Numeroase tipuri de munca nu sunt in conformitate cu categoriile obisnuite de angajare platita. O marc parte din munca depusa in cadrul economiei neoficiale, de exemplu, nu este inregistrata intr-o modalitate directa in statisticile oficiale referitoare la angajarea in munca. Termenul de economie neoficiala se refera la tranzactiile din afara sferei de angajare obisnuita in campul muncii, complicand uneori plata pentru serviciile oferite, dar implicand deseori si schimbul curent de bunuri sau servicii.

Cineva care vine sa repare televizorul poate fi platit in bani, fara vreo chitanta sau fara inregistrarea detaliilor respectivei reparatii. Oamenii pot oferi prietenilor in dar sau in schimbul altor servicii bunuri "ieftine' - adica furate. Economia neoficiala include nu numai tranzactii "ascunse' cu bani lichizi, ci si multe forme de autoaprovizionare pe care oamenii le practica inauntrul si in afara casei. Activitatile de bricolaj, aparatele elcctrocasnice si uneltele de gospodarie, de exemplu, ofera bunuri si servicii care altminteri ar fi fost cumparate (Gershuny si Miles, 1983).

Treburile gospodaresti, care in mod traditional au fost facute in principal de femei, de obicei nu sunt platite. Dar acestea reprezinta munca, deseori foarte grea si obositoare. Munca voluntara, pentru organizatiile de caritate, are un rol social important. A avea o munca platita este un lucru important pentru motivele enumerate mai sus - dar categoria "muncii' este mult mai larga.

O Putem defini MUNCA, platita sau neplatita ca reprezentand indeplinirea serviciilor care solicita cheltuirea unor bunuri si servicii care raspund necesitatilor umane. O ocupatie, sau slujba, reprezinta munca depusa in schimbul unui salariu platit cu regularitate, in toate societatile, munca reprezinta baza ECONOMIEI. Sistemul economic consta din institutii care au grija de productia si distributia

bunurilor si a serviciilor.

in acest capitol, vom analiza natura muncii in societatile modeme si vom mentiona schimbarile majore care afecteaza viata economica in prezent. Munca face intotdeauna parte din sistemul economic in ansamblu, in societatile modeme, acest sistem depinde de productia industriala. Asa dupa cum s-a subliniat in alte parti ale acestei lucrari, industria moderna difera intr-o maniera fundamentala de sistemele premoderne de productie, care se bazau mai presus de orice pe agricultura. Majoritatea oamenilor lucrau pamantul sau ingrijeau vitele. Prin contrast, in societatile modeme, doar un mic procent in populatie lucreaza in agricultura, iar cultivarea pamantului a devenit industrializata - este efectuata in mare masura prin metode mecanice, nu manual.

Industria moderna este ea insasi in schimbare tot timpul - schimbarile tehnologice reprezinta una dintre principalele ei caracteristici. Tehnologia se refera la cuplarea stiintei la mecanisme pentru a se dobandi o eficacitate mai mare a productiei: natura productiei industriale se schimba de asemeni, in raport cu influentele sociale si economice mai ample, in acest capitol, ne concentram atentia atat asupra schimbarii tehnologice, cat si a celei economice, aratand modul in care acestea transforma in prezent industria.

Pentru inceput, ne indreptam atentia asupra muncii platite - munca in mediile industriale. Vom vedea schimbarile in procesele de productie din industrie si felul in care au afectat ele slujbele. Productia industriala nu este intotdeauna o afacere armonioasa, in sectiunile urmatoare, vom descrie originile conflictului industrial, concentrandu-ne asupra impactului grevelor. Apoi vom analiza rolul femeilor in industrie. Acum sunt angajate mult mai multe femei decat in trecut, si vom urmari cauzele si urmarile acestui fenomen, in partea finala a capitolului, vom studia somajul si vom pune intrebarea: care este viitorul muncii?

incepem prin a analiza modelele schimbatoare ale productiei industriale moderne.

DIVIZIUNEA MUNCII SI DEPENDENTA ECONOMICA

O Una dintre cele mai distincte caracteristici ale sistemului economic din societatile modeme o reprezinta existenta unei DIVIZIUNI A MUNCII extrem de complexe: munca s-a divizat intr-u numar enorm de preocupari, in care se specializeaza oamenii. In societatile traditionale, munca neagricola necesita stapanirea unui mestesug. Aptitudinile mestesugaresti erau deprinse de-a lungul unei indelungate perioade de ucenicie, iar muncitorul efectua in mod normal toate etapele procesului de productie de la inceput la sfarsit. De exemplu, un fierar care confectiona un plug forja fierul, ii dadea forma, si asambla unealta. O data cu aparitia productiei industriale moderne, cea mai marc parte a mestesugarilor au disparut complet, fiind inlocuita de aptitudini care fac parte 'din procesele de productie la scara mai mare. Un electrician care lucreaza azi intr-un mediu industrial, de exemplu, poate inspecta sau repara doar cateva parti ale unui tip de masina; alti oameni competenti se vor ocupa de alte parti si de alte masini.

Contrastul in privinta diviziunii muncii dintre societatile traditionale si cele moderne este cu adevarat extraordinar. Chiar si in cele mai mari societati traditionale, de obicei, nu existau mai mult de 20-30 de mestesuguri majore, impreuna cu ocupatii atat de specializate precum cele de soldat, negustor si preot, intr-un sistem industrial modern, exista literalmente mii de ocupatii distincte. Recensamantul din Marea

Britanie cuprinde aproximativ 20.00Q de slujbe distincte in economie, in comunitatile

traditionale, majoritatea populatiei lucra in cadrul fermelor si erau autosuficienti din

punct de vedere economic, isi produceau propria hrana, propriile haine si alte produse

necesare vietii. Prin contrast, una dintre caracteristicile importante ale societatilor

moderne este expansiunea enorma a interdependentei economice. Noi cu totii

suntem dependenti de un numar imens de alti lucratori - care in prezent sunt raspanditi

in toata lumea - pentru produsele si serviciile care ne mentin existenta. Cu putine

exceptii, marea majoritate a oamenilor din societatile moderne nu produc hrana pe

care o consuma, locuintele in care traiesc sau bunurile materiale de care se folosesc.

Taylorismul si fordismul

Cu aproape doua secole in urma, Adam Smith, unul dintre intemeietorii economiei moderne, identifica avantajele pe care le ofera din punct de vedere al productivitatii sporite - diviziunea muncii. Lucrarea sa celebra, The Weallh ofNations* , incepe cu o descriere a diviziunii muncii intr-o fabrica de produs ace. Prin fragmentarea sarcinii unui muncitor intr-un numar de operatii simple, zece muncitori care efectueaza munci specializate in colaborare unii cu altii, pot produce in colectiv 48.000 de ace zilnic. Asadar, rata productivitatii pe cap de muncitor a crescut de la 20 la 4.800 de ace, fiecare operator specializat producand de 240 de ori mai mult decat daca ar

lucra individual.

Dupa mai bine de un secol, aceste idei au cunoscut cea mai dezvoltata expresie a lor, in scrierile lui Frederick Winslow Taylor, consultant de management, american. Abordarea de catre Taylor a ceea ce el denumea management stiintific implica studiul detailat al proceselor industriale pentru a le fragmenta in operatii simple care pot fi cronometrate si organizate precis. Taylorismul, dupa cum esete denumit si cunoscut managementul stiintific, nu era doar un studiu academic. Era un sistem de productie menit sa maximizeze produsul industrial, si avea un impact larg asupra organizarii productiei industriale si a tehnologiei.

Taylor era preocupat de imbunatatirea eficientei industriale, dar acorda o mica atentie rezultatelor acestei eficiente. Productia de masa necesita piete de masa, iar industriasul Henry Ford a fost unul dintre primii care si-a dat seama de aceasta legatura existenta. Fordismul, o extensie a principiilor lui Taylor de management stiintific, reprezinta numele folosit pentru a denumi sistemul de productie in masa legat de cultivarea pietelor de masa. Ford a proiectat prima sa fabrica de automobile de la Highland Park, Michigan, in 1908 pentru a realiza doar un singur produs -Fordul Model T - prin aceasta permitand introducerea unor scule si masini specializate, menite sa faca operatiile mai rapide, mai precise, mai simple. Una dintre cele mai semnificative inovatii ale lui Ford a constituit-o construirea unei linii de montaj mobile, despre care se spunea ca ar fi fost inspirata de abatoarele din Chicago, in care animalele erau desfacute bucata cu bucata pe o linie mobila. Fiecarui muncitor de la linia de asamblare a lui Ford ii revenea o sarcina specializata, cum ar fi fixarea manerelor de la portierele de pe partea stanga, pe masura ce carcasele vehicolelor mergeau pe banda rulanta, in 1929, cand a incetat producerea Modelului T, fusesera produse peste 14 milioane de automobile.

Limitele fordismului si ale taylorismului

S-a crezut ca, fordismul reprezenta viitorul probabil al productiei industriale in ansamblu. S-a dovedit ulterior ca nu era cazul. Sistemul poate fi aplicat doar in industrie, cum ar fi industria constructoare de automobile, care produce produse standardizate pentru piete largi de desfacere. A pune in functiune linii de productie mecanizate este extrem de costisitor, iar in clipa in care a fost initiat un sistem fordist, el este destul de rigid; pentru modificarea unui produs, de exemplu, e nevoie de o reinvestitie substantiala. Productia fordista este usor de copiat daca sunt disponibile suficiente fonduri pentru functionarea unei fabrici. Dar firmelor din tarile in care forta de munca este scumpa le este dificil sa intre in competitie cu cele in care salariile sunt mai scazute. Acesta a fost unul dintre factorii care au condus la inceput la ascensiunea industriei de automobile din Japonia (desi nivelurile salariale ale japonezilor nu mai sunt scazute) si, mai recent, din Coreea de Sud.

Sistemele de trust la scara mica si cele la scara mare

Fordismul si taylorismul reprezinta ceea ce anumiti sociologi ai industriei denumesc sisteme de trust la scara mica. Slujbele sunt organizate de catre conducere si sunt incredintate unor masinarii. Cei care indeplinesc sarcinile de munca sunt supravegheati indeaproape si beneficiaza de o mica autonomie de actiune. Cu toate ca exista multe posturi in trusturile la scara mica, nivelul lipsei de satisfactie a muncitorilor si al absenteismului este ridicat, iar conflictul industrial este unul obisnuit. Sistemul de trust la scara mare este cel in care muncitorilor li se permite sa controleze ritmul, ba chiar si continutul activitatii lor, in cadrul unor linii calauzitoare de ansamblu. Atari sisteme sunt, de obicei, concentrate la nivelurile superioare ale organizatiilor industriale.

De la inceputurile anilor 1970 si pana in prezent, firme din Europa Occidentala, Statele Unite si Japonia au experimentat alternative ale sistemelor de trust la scara mica. Acestea includ liniile de ansamblare automatizate si productie de grup, in care un grup indeplineste un rol recunoscut in influentarea naturii sarcinii de munca. Vom analiza aceste strategii pe rand.

Automatizarea

Conceptul de automatizare, sau masinarii programabile, a fost introdus pe la jumatatea secolului al XlX-lea, atunci cand Christopher Spencer, un american, a inventat Automat-ul, un strung programabil care executa suruburi, piulite si roti dintate, pana acum, automatizarea a cuprins relativ putine industrii, dar o data cu progresele in proiectarea robotilor industriali, impactul sau cu siguranta va deveni mai mare. Robotul este un mecanism automat care poate realiza functiuni efectuate de obicei de lucratori umani. Termenul a fost inventat acum aproximativ 50 de ani de dramaturgul Karel Capek, din cuvantul cehesc robota, munca fortata.

Robotii au fost introdusi la inceput in industrie in anumite cantitati in 1946, cand a fost inventat un mecanism care regla in mod automat masinariile in industria constructoare de masini, insa, robotii mai complecsi si-au facut aparitia doar o data cu dezvoltarea microprocesoarelor - in principiu, incepand cu anii 1970. Primul robot controlat de un minicomputer a fost realizat in 1974 de catre Cincinatti Milason. in prezent, robotii pot executa numeroase sarcini, cum ar fi sudura, vopsitul, ridicarea si transportul unor componente. Unii roboti pot distinge anumite parti prin atingere, in vreme ce altii pot detecta un anumit grup de obiecte pe care le vizualizeaza. Asa dupa cum au subliniat Robert Ayres si Steven Miller:

Nu exista muncitor mai devotat si mai infatigabil decat robotul. Ei pot repeta o operatiune precum sudura in puncte sau vopsitul prin pulverizare fara greseala intr-o varietate de locuri de munca si pot fi reprogramati rapid sa efectueze sarcini complet noi In urmatorii ani, ne putem astepta sa vedem multi roboti industriali instalati in programe de computer in fabrici. Robotii vor aproviziona cu piese de prelucrat grupuri de mecanisme automate, care pot fi serializate pentru a alcatui un sistem de productie automata controlat de microprocesoare. (Ayres si Miller, 1985).

Majoritatea robotilor folositi in industrie pe glob se gasesc in productia de automobile. Utilitatea robotilor in productie pana in acest moment este relativ limitata, pentru ca abilitatea lor de a recunoaste diferite obiecte si de a manipula forme dificile continua sa se afle la un nivel rudimentar. Totusi, este sigur ca productia automatizata se va raspandi mai rapid in anii urmatori; robotii devin mai sofisticati, iar costurile lor scad.

Productia de grup

Productia de grup, grupurile de munca in colaborare la locul liniei de asamblare, a fost uneori folosita impreuna cu automatizarea ca modalitate de reorganizare a muncii. Ideea, care sta la baza, este aceea de a spori motivatia lucratorului, permitand unor grupuri de muncitori sa colaboreze in procesele de productie, iar nu unui muncitor sa i se impuna sa petreaca toata ziua indeplinind o singura sarcina repetitiva, cum ar fi strangerea suruburilor la manerele portierei unui automobil.

Un exemplu de productie de grup il reprezinta cercurile de calitate (QCs), grupuri de 5-20 de muncitori care se intalnesc permanent pentru a studia si rezolva problemele de productie. Lucratorii care fac parte din QCs urmeaza cursurile suplimentare de perfectionare, care le dau posibilitatea de a contribui cu cunostinte tehnice la discutarea

aspectelor de productie. QCs-urile au fost initiate in Statele Unite, preluate de mai multe companii japoneze, apoi repopularizatc in Occident in anii '80. Ele reprezinta o indepartare de la tezele taylorismului, pentru ca recunosc faptul ca muncitorii poseda cunostintele necesare pentru a contribui la definirea si metodica sarcinilor pe care le indeplinesc.

Productia flexibila

Una dintre cele mai importante schimbari in procesele de productie mondiala in ultimii ani a constituit-o introducerea proiectarii asistate pe calculator, in vreme ce taylorismul si fordismul au avut succes in producerea unor produse de masa (care erau produse la fel) pentru piete de desfacere, ele erau complet incapabile sa produca cantitati mici de produse executate special pentru un singur client. Proiectarile asistate pe computer, cuplate cu alte tipuri de tehnologie bazata pe computer, au modificat aceasta situatie intr-o maniera radicala. Stanley Davis vorbeste despre aparitia "personalizarii de masa': noile tehnologii permit productia la scara mare a articolelor destinate unor anumiti clienti. Pe o linie de asamblare traditionala pot fi produse cinci mii de camasi pe zi. Acum este posibila producerea fiecarei camasi intr-un timp la fel de scurt ca si cel de executare a cinci mii de camasi identice, fara un cost suplimentar (Davis, 1988).

inainte de aparitia proiectarii asistate pe computer, japonezii au fost cei care au denumit productie flexibila. Prin introducerea sistemelor de productie care difera aproape in orice privinta de sistemul de productie de masa lansat de Henry Ford la Detroit, producatorii de automobile japoneze au fost capabili sa realizeze o crestere remarcabila in vanzarile globale de la mijlocul anilor '70 la inceputul anilor '90 (Dcrtouzos, 1989). Japonezii au pus accent pe crearea unei forte calificate de munca si pe modalitatile de crestere a ritmului in care sunt introduse si desfacute pe piata noile produse proiectate.

Schimbari care necesitau pana la 24 de orc in fabricile de automobile din Europa sau America la inceputul anilor '80 puteau fi efectuate in cinci minute in fabricile japoneze. Scopul il reprezenta calitatea perfecta initiala, care facea inutile imbunatatirile ulterioare. Productia de grup a fost adusa la un inalt nivel; echipele de lucru integrate erau alcatuite din montatori, muncitori si furnizori. Prin intermediul acestor tehnici, proiectantii puteau lucra dupa un ciclu (timpul necesar din momentul in care este conceput initial un nou model pana in momentul in care ultimul automobil iese de pe linia de productie) de 7,5 ani. Prin contrast, proiectantii europeni si americani lucrau pana nu demult dupa un ciclu intre 13-15 ani. Acum ei au recuperat decalajul in mare masura, incercand sa copieze practicile japoneze. Totusi, Lester Thurow facand referire la SUA, afirma: "Cele mai bune fabrici americane nu sunt atat de bune ca si cele mai bune fabrici japoneze, iar cele mai slabe fabrici americane sunt cu mult mai slabe decat cele mai slabe fabrici japoneze' (Thurow, 1993).

TENDINTE IN SISTEMUL OCUPATIONAL

Sistemul ocupational din toate tarile industrializate s-a schimbat substantial dupa inceputul acestui secol, in 1990, peste trei sferturi din populatia angajata, efectua munci manuale (de tip gulere albastre). Aproximativ 28% dintre acestia erau muncitori calificati, 35% semi-calificati si 10% necalificati. Slujbele de tip gulere albe si de experti erau relativ putine. La jumatatea secolului, muncitorii manuali alcatuiau mai putin de doua treimi din populatia angajata, iar munca nemanuala se raspandise in mod corespunzator.

Un recensamant al populatiei din Marea Britanic a fost facut in 1971, iar altul in 1981. Pe parcursul acestei perioade, proportia de persoane cu ocupatii de tip gulere albastre a scazut de la 62% la 56% in randul barbatilor si de la 43% la 38% in cazul femeilor. Slujbele de experti si manageri ocupate de catre barbati au sporit cu aproximativ un milion, in 1981 existau cu 170.000 de barbati mai putini in munca de tip gulere albe de rutina, dar cu 2-50.000 de femei mai multe in acelasi tip de munca. Declinul slujbelor manuale era strans legat de o scadere a procentului de oameni implicati in industria prelucratoare, in 1981 numarul era cu 700.000 de barbati si 420.000 de femei mai redus in activitatea de prelucrare decat fusesera cu zece ani

inainte.

Aceste tendinte continua si in prezent, dar au cunoscut o relativa stabilizare. Un Studiu asupra Fortei de Munca efectuate de guvern in 1990 a aratat ca doar 50% dintre barbati si 33% dintre femei aveau ocupatii manuale. Contrastul cel mai puternic intre sexe era intre persoane aflate in munci de tip gulere albe de rutina, in comparatie cu ocupatiile calificate de tip gulere albastre, in 1990, 31% din femei erau angajate in primul tip de activitate, in comparatie cu doar 6% dintre barbati, in vreme ce 25% dintre barbati aveau slujbe manuale calificate, in comparatie cu doar 4% dintre femei, in mai multe tari industrializate, asemenea schimbari au evoluat mai repede decat in Marea Britanic. De exemplu, dupa anumite estimari sub 40% din totalul fortei de munca din SUA desfasoara in prezent slujbe manuale (Eossides, 1990).

Exista numeroase discutii in privinta cauzelor datorita carora au avut loc atari schimbari. Par a exista mai multe motive. Unul dintre ele il reprezinta introducerea continua a masinariilor care economisesc timp, culminand cu raspandirea tehnologiei informatiei si a computerizarii in industrie, in ultimii ani. Altul este aparitia industriei prelucratoare in afara Occidentului, indeosebi in Extremul Orient. Industriile mai vechi din Occident au suferit reduceri majore din cauza inabilitatii de a concura cu producatorii mai eficienti din Extremul Orient, ale caror costuri de productie sunt

mai scazute.

Printre altele, aceste fapte au influentat scheme de conflict industrial. Vom analiza in continuare acest aspect.

SINDICATELE SI CONFLICTUL DIN INDUSTRIE

De mult exista conflicte intre muncitori si cei care au autoritate economica si politica asupra lor. Tulburarile generate de recrutare si de impozitele crescute, precum si cele provocate de lipsa hranei in perioadele de seceta erau ceva comun in zonele urbane ale Europei in secolul al XVIII-lea. Aceste forme de conflict de munca "premoderne' au continuat in anumite tari pana acum un secol. De exemplu, in 1868 au avut loc tulburari provocate de lipsa de hrana in mai multe orase italiene (Geary, 1982). Atari forme traditionale de confruntare nu erau doar simple izbucniri sporadice, irationale: folosirea violenta sau amenintarea cu aceasta avea ca efect scaderea pretului cerealelor si a altor produse alimentare de baza.

Dezvoltarea sindicatelor

Conflictul industrial dintre muncitori si patroni din prima jumatate a secolului al XlX-lea era in mod frecvent semi-organizat. Acolo unde aveau loc confruntari, muncitorii aveau posibilitatea deseori sa isi paraseasca locul de munca si sa formeze multimi in strada; ei isi faceau cunoscute astfel nemultumirile prin comportamentul lor indisciplina! sau prin initierea unor acte de violenta impotriva autoritatilor, in anumite parti ale Frantei, la sfarsitul secolului al XlX-lea, muncitorii ii puteau ameninta cu inchisoarea pe patronii pe care nu-i simpatizau! Folosirea grevei, care este asociata cu negocierea organizata intre muncitori si conducere s-a dezvoltat incet si sporadic. Legea Asocierii promulgata in Marea Britanic in 1799 si 1800 a declarat ilegala instruirea grupurilor de muncitori si a interzis demonstratiile populare. Legea a fost anulata dupa aproximativ 20 de ani, atunci cand s-a constatat ca aceasta nu avea rolul de a tempera ci de a-i stimula. A crescut numarul membrilor de sindicat, iar sindicalismul a devenit in scurta vreme o miscare de masa. Activitatea sindicatelor a fost legalizata in ultimul sfert al secolului al XlX-lea, dupa care numarul membrilor a crescut, ajungand sa cuprinda 60% din muncitorii manuali din Marea Britanic in anul 1920. Miscarea sindicalista din Marea Britanic este coordonata de catre un organism central instituit in 1868, Congresul Sindicatelor', care a dezvoltat puternice legaturi cu Partidul Laburist.

La inceputul acestui secol, au existat putine legaturi intre existenta sindicalelor si tendinta catre greve. Majoritatea grevelor atunci erau spontane, in sensul ca ele nu erau declarate de vreo organizatie specifica a muncitorilor. Un raport al comisarului pentru probleme de munca al SUA din 1907 estima ca aproximativ jumatate dintre toate grevele epocii nu au fost initiate de sindicate (Ross, 1954). Probabil ca, in general, acelasi lucru era valabil si pentru Marca Britanic. Aceasta situatie se schimbase la sfarsitul primului razboi mondial, datorita faptului ca se micsorase procentul de greve care aveau loc in randul muncitorilor nesindicalizati.

Dezvoltarea miscarii sindicale a fost considerabil diferita intre tari, la fel ca si influenta sindicatelor asupra fortei de munca, a patronilor si a guvernului, in Marea Britanic si Statele Unite, sindicatele sunt intemeiate mai devreme decat in majoritatea societatilor europene. Sindicatele germane, de exemplu, au fost in mare parte distruse de catre nazisti in anii 1930 si reorganizate dupa cel de-al doilea razboi mondial, in timp ce evolutia propriu-zisa a miscarii sindicale franceze nu a avut loc, practic, decat in anii '30, atunci cand libertatea de organizare a sindicatelor si de negociere a contractelor colective de munca au fost recunoscute oficial.

De ce anume exista sindicatele?

Cu toate ca numarul de membrii si marimea puterii lor difera considerabil, organizatiile sindicale exista in toate tarile occidentale. Toate aceste tari recunosc in mod legal dreptul muncitorilor de a face greva pentru a-si atinge obiectivele economice. Din ce cauza au devenit sindicate-le o trasatura atat de fundamentala a societatilor moderne? De ce oare conflictul conducere-sindicate pare a fi o trasatura relativ permanenta a mediilor industriale?

Unii au sugerat ca sindicatele reprezinta o versiune a ghildelor medievale - asociatii de oameni care practica aceeasi meserie - imbinate cu contextul industriei modeme. Aceasta interpretare ne-ar putea ajuta sa intelegem din ce motiv sindicatele au aparut mai intai in randul mestesugarilor, dar nu explica de ce ele au fost asociate intr-o atat de mare masura cu negocierea salariilor si conflictul industrial. O explicatie satisfacatoare trebuie sa aiba in vedere faptul ca sindicatele s-au dezvoltat pentru a proteja interesele materiale ale muncitorilor din mediile industriale din care fac parte, creand solidaritate, dar in care ei detin o putere formala scazuta.

in fazele timpurii ale dezvoltarii industriei modeme, muncitorii din majoritatea tarilor nu beneficiau de drepturi politice si avea o influenta redusa asupra conditiilor lor de munca. Sindicatele s-au dezvoltat in primul rand ca mijloace de reechilibrare a balantei de putere intre muncitori si patroni, in timp ce muncitorii aveau o putere redusa ca indivizi, prin organizare colectiva influenta lor sporea considerabil. Un patron poate renunta la munca unui muncitor anume, dar nu are aceasta posibilitate fara toti sau majoritatea muncitorilor dintr-o fabrica. La origine, sindicatele erau in principal organizatii "defensive', oferind mijloacele prin care muncitorii pot contracara puterea desavarsita asupra vietilor lor de care se bucurau patronii.

Evolutii recente

Desigur, insasi formele sindicatelor s-au modificat de-a lungul anilor. Unele au devenit foarte mari si, in calitate de organizatii permanente au devenit birocratizate. Sindicatele au ca personal functionari cu norma intreaga, care pot avea o experienta redusa referitoare la conditiile in care lucreaza membrii lor. Activitatile si opiniile liderilor sindicali pot in acest fel sa nu fie in concordanta cu cele ale membrilor pe care ii reprezinta. Grupurile de muncitori se pot afla astfel in conflict cu strategiile propriilor lor sindicate. Majoritatea sindicatelor nu au reusit sa recruteze mai multi membri din randul femeilor. Cu toate ca unele dintre ele au initiat campanii de sporire a numarului de membre, multe sindicate le-au descurajat in mod direct pe femei, de a deveni membre. in momentul actual, sindicatele din Occident se confrunta cu o amenintare din partea a trei seturi de schimbari care au legatura intre ele: nivelurile ridicate de somaj care slabesc pozitia de negociere a sindicatelor; declinul vechilor industrii prelucratoare, in cadrul carora prezenta sindicatului a fost in mod traditional puternica; si intensitatea sporita a competitiei internationale, indeosebi din partea tarilor asiatice, unde salariile sunt mai scazute decat in Occident, in Statele Unite si cateva tari europene, inclusiv Marea Britani e, Franta, Germania si Danemarca, guvernele de dreapta au ajuns la putere in anii 1970 si 1980, fiind in cea mai mare parte decise sa limiteze ceea ce considerau drept o influenta excesiva a sindicatelor in industrie.

Legea Muncii votata in Marea Britanic in 1980 si 1982 a introdus noi articole ce limiteaza drepturile legale ale sindicatelor. Definitia oficiala a unei "dispute sindicale' a fost restransa pana la a exclude activitati precum pichetarea furnizorilor unui patron. Legea Sindicatelor din 1984 le cerca acestora sa aiba votul tuturor membrilor inainte de a incepe o actiune de protest, introducand totodata alte restrictii ale prerogativelor sindicale. Functionarii civili angajati la centrul de comunicatii al guvernului (CCG) erau lipsiti de dreptul de a apartine unui sindicat, o miscare care a fost justificata prin argumentul ca, actiunea de protest la CCG ar putea reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale. Aceste masuri au avut cu siguranta efecte considerabile asupra miscarii sindicale, pe plan local si la nivel national. Combinate cu ceilalti factori mentionati anterior, ele au redus intr-o maniera extrem de drastica influenta sindicatelor.

in Statele Unite, sindicatele se confrunta cu o criza de dimensiuni mai mari decat omoloagele lor din majoritatea tarilor europene. Conditiile de munca si salariile care se bucura de protectia sindicatelor au fost erodate in mai multe industrii majore pe parcursul ultimilor 15 ani. Lucratorii din transportul rutier, din industria otelului si cea de automobile au acceptat in unanimitate salarii mai mici decat cele negociate anterior. Sindicatele nu au avut succes in cazul mai multor greve considerate importante, poate cel mai notabil exemplu fiind suprimarea sindicatului controlorilor de trafic aerian la inceputul anilor '80.

Declinul numarului de membri si al influentei sindicatelor reprezinta oarecum un fenomen general in tarile industrializate si nu poate fi explicat complet in termeni de presiune publica aplicata de guvernele de dreapta sindicatelor. De obicei, sindicatele au fost destabilizate in timpul momentelor in care somajul atingea cote inalte, asa cum a fost cazul unei lungi perioade in multe dintre tarile occidentale (vezi mai jos). Tendintele catre o productie mai flexibila diminueaza forta sindicalismului, care infloreste indeosebi acolo unde multi oameni lucreaza impreuna in fabrici mari.

Grevele

Ce este o greva? Raspunsul nu poate fi clar sau usor de formulat. De exemplu, putem face distinctia dintre o greva si o scurta intrerupere a lucrului? in cadrul statisticilor multor tari, referitoare la greve, se incearca acest lucru dar sunt prezentate ca greve doar intreruperi ale lucrului care dureaza mai mult de o anumita perioada (o jumatate de zi, de exemplu) sau unde sunt implicati un anumit numar de lucratori. Sunt oare interzicerile de a se lucra orc suplimentare exemple de activitate grevista? in ansamblu, pare de preferat definirea "grevei' intr-un sens restrans, altminteri termenul pierzandu-si intreaga precizie. Putem defini greva drept o intrerupere temporara a lucrului de catre un grup de angajati cu scopul de a-si exprima o nemultumire sau pentru a-si sustine o revendicare (Hyman, 1984). Toate componentele acestor definitii sunt importante pentru separarea grevelor de alte forme de opozitie si conflict. O greva este temporara, pentru ca lucratorii intentioneaza sa se intoarca la aceeasi slujba, la acelasi patron; acolo unde lucratorii parasesc complet locul de munca, termenul nu este adecvat. In calitatea sa de intrerupere a lucrului, greva se deosebeste de interdictia de a lucra ore suplimentare sau de "incetinirea ritmului de lucru'. Trebuie sa fie implicat un grup de lucratori, pentru ca greva se refera la o actiune colectiva, nu la reactia unui anumit lucrator. Faptul ca, aceia care se impotrivesc trecerii la actiune sunt patronii, slujeste la diferentierea grevelor de proteste, de genul celor care sunt organizate de chiriasi sau studenti, in sfarsit, greva implica dorinta de a aduce la cunostinta o nemultumire sau de a face o revendicare; lucratorii care sunt absenti doar pentru a lua parte la un eveniment sportiv nu pot fi socotiti ca se afla in greva.

Grevele reprezinta doar un singur aspect sau tip de conflict in care lucratorii si conducerea pot sa se implice. Alte expresii strans legate de conflictul organizat sunt lock-out-ure (in care patronii, nu lucratorii, sunt cei care provoaca intreruperea lucrului), restrictiile de productie si contrazicerile in timpul negocierii contractului. Manifestari ale conflictului mai putin organizate pot include o mare fluctuatie a muncitorilor, absenteismul si interferenta cu masinariile de productie.

Statistici despre greve

Datorita faptului ca exista un element arbitrar, in specificarea cu exactitate a ceea ce inseamna o greva si nu este surprinzator faptul ca anumite tari au diferite practici de inregistrare a statisticilor despre greve. Pot fi facute comparatii internationale intre nivelurile grevelor, dar ele trebuie interpretate cu precautie. Ceea ce este considerat a fi greva intr-o anumita tara, si astfel inclusa in statistici, poate sa nu fie socotita ca atare intr-o alta. De exemplu, in Marea Britanic o intrerupere a lucrului trebuie sa implice cel putin zece lucratori inainte de a fi raportata ca greva, in timp ce in Statele Unite (incepand cu 1982) doar intreruperile lucrului care implica cel putin o mie de oameni sunt inregistrate in statisticile despre greve.

De obicei, se publica trei criterii de activitate grevista - numarul de greve pe an, procentul de forta de munca implicate in greve pe parcursul anului respectiv si numarul de zile lucratoare pierdute datorita actiunii greviste. Luate impreuna acestea ofera o idee aproximativa despre diferentele intre tari in privinta nivelurilor de greve. Din punctul de vedere al tuturor celor trei criterii, Italia si Canada sunt printre tarile cu cele mai mari tendinte catre greva, cele mai mici tendinte aflandu-se in Germania si tarile scandinave. Statele Unite si Marea Britanic se afla pe o pozitie mediana. Se pare ca nu exista o anumita legatura intre nivelurile grevelor, asa dupa cum sunt elei stabilite in statisticile oficiale si nivelurile de performanta economica. Cu alte cuvinte, tari cu rate scazute ale grevelor nu prezinta in mod necesar niveluri mai inalte de crestere economica decat cele care au mai multe greve. Acest lucru nu e surprinzator valoarea statisticilor comparative referitoare la greve este in orice caz neclara, iar conflictul industrial sau tensiunile pot fi exprimate in multe alte modalitati decat prin greve, in plus, nu rezulta ca, datorita faptului ca relatiile industriale sunt armonioase productivitatea va fi ridicata.

Tendinte recente in conflictul industrial

intr-o lucrare bine-cunoscuta publicata la inceputul anilor 1960, s-a sustinut ca grevele se "ofileau'. Dupa autorii ei, disputele prelungite si intense sunt in principal caracteristice pentru fazele timpurii ale industrializarii. Din momentul in care este stabilit cadrul convenit al negocierii industriale, sustin ei, activitatea grevista se diminueaza (Ross si Hartman, 1960). Imediat dupa proclamarea acestei teze s-a produs o crestere a conflictului industrial in multe tari occidentale, inclusiv Marea Britanic. O trasatura notabila a activitatii greviste in contextul britanic in timpul anilor '60 si la inceputul anilor '70 a reprezentat-o sporirea brusca a numarului de greve neoficiale. Se pare ca in aceasta perioada multi muncitori se aflau pe pozitii ostile atat fata de organizatiile lor sindicale, cat si fata de patronii lor.

in anii '80 si la inceputul anilor '90 centrul activitatii greviste, au devenit din nou sindicatele oficiale, in acelasi timp, rata grevelor din Marea Britanic a scazut substantial, datorita, in mare parte, climatului politic si economic constructiv in care se afla acum sindicatele. Acest lucru pare a face parte dintr-o tendinta internationala. Cu doua sau trei exceptii, toate tarile occidentale au avut parte de o diminuare a activitatii greviste in aceasta perioada.

FEMEILE SI MUNCA

in tarile occidentale munca apartinea in mod predominant sferei masculine. Pe parcursul ultimilor decenii aceasta situatie s-a schimbat in mod radical; din ce in ce mai multe femei alcatuiesc forta de munca, in urmatoarele sectiuni ale capitolului vom analiza originile si implicatiile acestui fenomen - una dintre cele mai importante schimbari care au loc in societatea moderna in acest moment.

Femeile si locul de munca: perspectiva istorica

Pentru marea majoritate a populatiei din societatile preindustriale (si pentru multi oameni din societatile apartinand Lumii a Treia din prezent), activitatile productive si activitatile gospodaresti nu erau separate. Productia era efectuata fie in casa, fie in apropierea acesteia, in Europa medievala, toti membrii unei familii participau la munca pe ogor sau in cadrul mestesugarilor, in orase, atelierele se

aflau in mod obisnuit in casa, iar membrii familiei contribuiau la diferite aspecte ale procesului de productie, in mestesugul tesutului, de exemplu, copiii se ocupau cu daracitul si pieptanatul, fetele mai mari si mamele torceau, iar tatii teseau, in mod asemanator, sotiile si copiii lucrau in mod direct cu barbatii la croitorie, cizmarie si prepararea painii. Deseori femeile aveau o influenta considerabila in cadrul gospodariei, ca rezultat al importantei lor in procesele economice, chiar daca erau excluse din sferele masculine ale politicii si razboiului. Sotiile mestesugarilor deseori pastrau socotelile afacerii, asa dupa cum procedau cele ale fermierilor, iar vaduvele in mod frecvent posedau si gestionau afaceri.

Majoritate acestor lucruri s-au schimbat o data cu separarea atelierului de casa, produsa de dezvoltarea industriei moderne. Dezvoltarea productiei de catre fabricile mecanizate a fost probabil factorul cel mai important. Munca era desfasurata dupa ritmul masinii de catre indivizi angajati in mod specific pentru sarcinile respective, fapt ce a determinat patronii sa angajeze ca lucratori indivizi, nu familii. Vechea modalitate de a trata familiile drept un tot unitar a avut nevoie de o lunga perioada pentru a disparea, insa, la inceputul secolului al XlX-lea, in Marea Britanic si in multe alte tari europene, patronii continuau sa angajeze familii. Daca tatal era angajat pentru a lucra in fabrica, de exemplu, sotia si copiii erau luati ca servitori sau ca ajutoare la ferma.

insa, pe masura ce aceasta practica disparea, se stabilea o diviziune din ce in ce mai marcata intre casa si locul de munca. Femeile au ajuns sa fie asociate cu valorile "domestice'; cu toate ca ideea conform careia "locul femeii este in casa' avea implicatii diferite pentru femei din niveluri diferite ale societatii. Femeile bogate se bucurau de serviciile fetelor in casa, ale doicilor si slujitoarelor. Sarcinile erau foarte aspre pentru femeile sarace, care trebuiau sa rezolve problemele gospodaresti, si in acelasi timp erau implicate in munca industriala pentru a suplimenta veniturile sotilor lor.

Ratele de angajare ale femeilor in afara casei, pentru toate clasele, erau destul de coborate, pana dupa inceputul secolului al XX-lea. Chiar si la 1910, in Marea Britanic, mai mult de o treime dintre femeile angajate cu salariu erau servitoare sau slujnice. Forta de munca feminina consta in principal din femei tinere necasatorite, ale caror salarii, atunci cand lucrau in fabrici, erau deseori trimise de catre patron direct parintilor lor. Atunci cand se casatoreau, ele se retrageau din aceste activitati, nemaiconstituind forta de munca.

De atunci, participarea femeilor la forta de munca platita a sporit relativ continuu. O influenta majora a constituit-o criza fortei de munca care a avut loc in primul razboi mondial, in timpul anilor de razboi, femeile au efectuat slujbe socotite anterior ca fiind domeniul exclusiv al barbatilor. Dupa razboi, barbatii au preluat majoritatea acestor slujbe, dar schema prestabilita a fost distrusa. Astazi intre 35% si 60% dintre femeile cu varste cuprinse intre 16 si 60 de ani din majoritatea tarilor europene detin slujbe remunerate, practicate in afara casei. Cresterea cea mai semnificativa a avut loc in randul femeilor casatorite. Rata in ansamblu pentru Marea Britanic este de 53%. Mai mult de 40% dintre femeile casatorite, cu copii in varsta de sub! trei ani se afla acum incadrate in munca platita. Cu toate acestea, procentul de femei aflate in forta de munca platita este insa mult sub cel al barbatilor: 74% din populatia masculina intre 25-60 de ani are slujbe remunerate, iar procentul de barbati cu slujbe remunerate nu s-a schimbat mult de-a lungul secolului trecut.

Inegalitatile la locul de munca

Femeile care lucreaza in prezent sunt concentrate in ocupatii de rutina, slab platite. La acest lucru au contribuit atat organizarea muncii, cat si stereotipia referitoare la rolul fiecarui gen. Schimbarile in privinta prestigiului si a sarcinilor de munca ale "functionarilor' ofera un bun exemplu, in 1850, in Marea Britanie, 99% dintre functionari erau barbati. A fi functionar insemna deseori a avea o slujba de raspundere, implicand cunoasterea contabilitatii si cateodata comportand responsabilitati manageriale. Chiar si cel mai nesemnificativ functionar avea un statut anume in societate. Secolul al XX-lea a fost martorul unei automatizari generale ale activitatii functionaresti (incepand cu introducerea masinii de scris la sfarsitul secolului al XlX-lea), insotita de o degradare a calificarilor si statutului "functionarului' - si a unei alte ocupatii inrudite, cea de "secretara' - devine astfel o slujba cu statut inferior, slab platita. Femeile au ocupat aceste slujbe, avand in vedere ca salariile si prestigiul cu care erau asociate s-au diminuat, in 1991, aproape 90% dintre functionari si 98% dintre toti secretarii din Marea Britanie erau femei.

Faptul de a avea sau de a nu avea copii, dependenti de ei are un impact major asupra participarii lor la foita de munca remunerata, in cadrul tuturor grupurilor socio-economice femeile au sanse mai mari de a avea o slujba cu norma intreaga daca nu au copii. Totusi, astazi, mamele au mai multe sanse de a reveni la aceeasi slujba, cu norma intreaga, pentru acelasi patron, decat la inceputul anilor 1980. La vremea respectiva, un procent crescut de mame care isi reluau munca primeau preponderent slujbe cu program redus sau aveau slujbe mai slab platite decat cele pe care le parasisera. La inceputul anilor '90, femeile tind sa-si reia carierele, indeosebi in slujbele mai bine platite (HMSO, 1992).

Cu toate acestea, mult mai multe femei au slujbe cu program redus, in comparatie cu barbatii, (vezi figura 12.1). Majoritatea lor prefera sa fie angajate cu program redus, nu cu norma intreaga. Totusi, exista un aspect important datorita caruia femeile nu se pot opune, in ansamblu, barbatii nu isi asuma responsabilitatea principala pentru cresterea copiilor. Femeile carora le revine aceasta responsabilitate (precum si alte obligatii domestice - vezi mai jos) dar care vor, sau trebuie sa munceasca in slujbe platite socotesc in mod inevitabil munca cu program redus o optiune mult mai acceptabila.

Recent, femeile au patruns in slujbe definite drept "ocupatii de barbati', dar intr-o masura limitata pana acum. Mai putin de 5% din directorii companiilor britanice sunt femei; patru firme din cinci nu au directori femei. Situatia esle aceeasi in multe domenii ale economiei. De exemplu, aproximativ un milion de femei lucreaza in prezent pentru principalele banci din Marea Britanie. Totusi, doar 2% din managerii de la National Westmister Bank sunt femei, 3% la Midland si 4% la Barclays.

Lucrurile sunt diferite in privinta profesiilor. Procentul de femei avocati si avocati pledanti a crescut in ultimii 20 de ani, dar inca este de doar 14%. Doar 3% dintre judecatorii Curtii Supreme sunt femei, toate fiind angajate in Departamentul Familiei (Grint, 1991).

Nu putem spune inca in ce masura aceste inegalitati extreme de gen au sanse de a deveni mai putin acute in viitorul apropiat. E posibil ca sa existe tranzitii profunde care au loc in prezent; dar cei care incep anumite cariere au nevoie de timp pentru a ajunge in varf, iar rezultatele nu vor putea fi vazute decat peste cativa ani. Sa luam, ca exemplu, profesia de jurist. La inceputul anilor '90, aproape jumatate dintre studentii la drept din Marea Britanie erau femei, o crestere foarte substantiala in comparatie cu decada anterioara. Probabil ca majoritatea vor incepe cariera de avocati; intrebarea va fi cati anume vor ajunge in cele din urma in varf.

Problemele succesului

in acest moment, femeile care au succes din punct de vedere economic trebuie sa se multumeasca cu o lume de care ele au sentimentul ca nu mai apartin. Experientele femeilor cu functii executive au fost comparate cu cele ale cuiva care pleaca pentru o perioada indelungata intr-o tara straina. Este vital sa ia cu sine ghiduri si harti explicite si sa respecte regulile bastinasilor, isi face aparitia un "soc cultural', si chiar si strainul care rezida permanent nu este complet acceptat, in timp, insa, femeile pot avea un efect de transformare asupra sistemului de valori masculin, aducand raspunderile de familie si imperativele slujbei pe acelasi plan.

Unul dintre factorii majori care afecteaza carierele femeilor il reprezinta perceptia masculina, aceia ca, pentru femeile angajate, munca ocupa locul secund, dupa nasterea copiilor. Un studiu britanic a analizat parerile managerilor care intervieveaza solicitantele de slujbe ca personal tehnic in sistemul de sanatate. Cercetatorii au descoperit ca cei care conduceau interviul le intrebau intotdeauna pe femei daca au avut sau nu, sau daca intentionau sa faca, copiii. Ei nu au folosit aceasta practica in cazul solicitantilor barbati. Atunci cand au fost intrebati de ce nu fac acest lucru, raspunsurile lor contineau doua teme: a) femeile cu copii pot solicita invoiri suplimentare pentru vacantele scolare sau in cazul in care se imbolnaveste copilul si b) responsabilitatea pentru ingrijirea copilului este considerata mai degraba o problema a mamei, nu una a ambilor parinti.

Unii manageri au considerat ca intrebarile referitoare la acest aspect indica o atitudine de "grija' fata de angajatele femei, dar majoritatea au fost de parere ca aceste intrebari puse de ei reprezinta o parte a misiunii lor, de a evalua gradul in care o solicitanta se va dovedi o colega de incredere. Astfel, unul dintre manageri a remarcat: "E oarecum o intrebare personala, imi dau seama de acest lucru, dar socotesc ca e ceva care trebuie avut in vedere. E ceva ce nu i se poate intampla unui barbat, dar cred ca intr-o anumita masura e nedrept - nu sunt oportunitati egale pentru ca barbatul nu poate ajunge sa-si intemeieze o familie in acest mod' (Homans, 1987, p. 92). Totusi, desi barbatii nu-si pot "intemeia o familie' din punct de vedere biologic, in sensul de a da nastere la copii, ei pot, bineinteles, sa fie implicati si raspunzatori de ingrijirea copilului. O atare posibilitate nu a fost luata in considerare de catre nici unul dintre managerii chestionati. Aceleasi atitudini au fost evidentiate si atunci cand s-a pus problema promovarii femeilor: ele erau socotite ca fiind inclinate sa isi intrerupa carierele pentru a avea grija de copiii mici, indiferent cat de important este postul in care ar fi ajuns. Un manager important, barbat, comenta:

Barbati i au tendinta de a domina nivelurile superioare pur si simplu, din cauza faptului ca femeile parasesc slujba pentru a naste copii si alte lucruri de acest gen Nu cred ca este necesara promovarea selectiva, ci doar realitatea ca femeile au tendinta de a intrerupe munca, de a se casatori si de a-si intemeia o familie, si prin urmare au o cariera fragmentata. Ele se intorc si au o perioada lipsa in experienta sau calificare, iar atunci cand selectezi candidati, nu genul candidatului conteaza, ci modul in care contribuie la munca. Ai un candidat care, poate fi o femeie, care a lipsit vreme de trei ani de la serviciu din motive familiale si ai un barbat care a fost prezent tot timpul. Este extrem de evident, avand in vedere ca restul este egal in privinta celor doi candidati, ca barbatul este cel care are sansele de a primi slujba.' (Homans 1987, p. 95).

Numarul restrans al femeilor care aveau posturi manageriale inalte nu aveau copii, iar mai multe dintre cele care intentionau sa aiba copii in viitor declarau ca vor sa-si paraseasca postul, poate recalificandu-se ulterior pentru alte posturi.

O cercetare referitoare la managerii-femei intreprinsa in East Anglia in 1992 a scos la iveala descoperiri similare (Vemey, 1992). Practic toate cele 200 de femei intervievate socoteau problemele legate de ingrijirea copilului, ca fiind aspectul cel mai dificil cu care

se confrunta femeile care incearca sa realizeze o cariera de succes in lumea afacerilor, l Cresele de la locul de munca erau socotite de catre cele mai multe ca fiind cea mai mare imbunatatire pe termen scurt care putea fi facuta; doar 2% dintre companiile avute in vedere in cadrul cercetarii puneau Ia dispozitie acestea.

Cum ar trebui sa interpretam aceste descoperiri? Sunt oare oportunitatile de slujba ale femeilor stanjenite doar de prejudecatile masculine? Unii manageri au exprimat opinia, conform careia femeile cu copii nu ar trebui sa caute munca remunerata, ci sa se ocupe de ingrijirea copilului si de casa. insa, majoritatea au acceptat principiul ca femeile ar trebui sa se bucure de aceleasi oportunitati de cariera ca si barbatii, inclinatia din atitudinea lor nu prea avea legatura cu locul de munca, si mai mult cu responsabilitatile domestice parintesti. Atata vreme cat majoritatea populatiei considera de la sine inteles ca nu se poate imparti egal calitatea de parinte, problemele cu care se confrunta angajatele vor persista. Va ramane o "realitate', asa dupa cum se exprima unul dintre manageri, ca femeile sunt grav dezavantajate, in comparatie cu barbatii in privinta oportunitatilor lor in ceea ce priveste cariera (Cockburn, 1991).

Legislatia referitoare la oportunitati egale

Legea Oportunitatilor Egale a fost promulgata in Marea Britanic in 1970. in conformitate cu clauzele ei, este ilegal ca barbatii si femeile sa primeasca niveluri diferite de salarizare pentru aceeasi munca prestata, insa, termenii in care a fost formulat acest principiu erau incerti pentru ca multi patroni pur si simplu sa schimbe anumite titulaturi de posturi pentru a crea slujbe "diferite' pentru barbati si pentru femei - asa incat legea nu se mai aplica in acest caz. Comunitatea Europeana a introdus Legea Retributiei Egale in 1975, care consfintea ceea ce se numea "principiul retributiei egale'. Nu numai "aceeasi munca' trebuie platita in mod egal, ci si "cea careia i se atribuie o valoare egala'.

Contrastul existent este important. Caci legislatia europeana prevede ca femeile care au slujbe echivalente cu, doar separate de, cele ale barbatilor pot pretinde ca, ceea ce fac ele are aceeasi valoare si ca trebuie platite in mod egal. De fapt, guvernul britanic a fost chemat in fata Tribunalului European datorita incertitudinii legislatiei sale referitoare la oportunitatile egale.

insa, nu este sigur ce anume a reprezentat acest lucru pentru sistemul ocupational. Comisia de Oportunitati Egale din Marea Britanic a aparat cateva procese, care s-au bucurat de multa publicitate, de discriminare ilegala fata de femei. Un proces a fost castigat la un tribunal industrial in 1989, de exemplu, de catre un grup de secretare si dactilografe de la Lloyd's Bank; ele au avut castig de cauza sustinand ca munca lor are o valoare egala cu cea a unui mesager de banca (barbat), care primea salarii mai mari. Astfel de succese, insa, au fost in numar mic. Gradul in care unii ocolesc legea este ilustrat de procesul intentat unei firme care a dat un anunt, solicitand un "executiv de marketing care joaca rugby, barbat sau femeie'. Compania sustinea ca acest enunt nu era discriminator, datorita faptului ca exista 12 cluburi de rugby in tara. Procesul a fost castigat de firma (Neuberger, 1991).

O MESERIE NOUA: CASNICUL

Jonathan Rourke, 29 de ani, a fost casnic timp de doi ani si jumatate dupa nasterea fiului sau, Sam. El are calificare de invatator de cresa si locuieste in Hounslow, Londra. Ce v-a determinat sa alegeti aceasta meserie? Sotia mea Lindy trebuia sa se intoarca la serviciul ei, pe cand eu nu aveam slujba. De asemeni, formatia si experienta mea este mai aproape decat a ei in privinta muncii cu copiii de varsta mica - ea preda la clasele mici. Cat castigati? Nimic in mod direct, dar alocatia de stat pentru copil este de 41,20 pe luna. Cum este munca? il trezesc pe Sam la 7 dimineata si il imbrac. El participa la .grupe de joaca de trei ori pe saptamana, eu ma duc si-1 iau de acolo si ii dau sa manance de pranz. E posibil sa ne intalnim cu cativa prieteni ai lui in parc, dupa somnul de dupa-masa. De obicei, Sam se culca seara putin mai tarziu decat alti copii de varsta sa, asa incat Lindy are posibi-

litatea de a petrece mai mult timp cu el. Cand il duc la terenul de joaca, acolo se afla un grup mare de mamici care stau la taifas si nu ma simt deloc in largul meu. Acelasi lucra se intampla la ceea ce se numeste grupul de mame si de copii care sejoaca.

Cum este Sam? Cu strainii, este foarte rusinos, la inceput, dar dupa ce se obisnuieste este destul de jucaus. Cateodata il duc la Heathrow, il fascineaza avioanele. Partea cea mai buna este sa-1 urmaresc cum creste - e atat de vorbaret acum, in timp ce in urma cu un an stia foarte putine cuvinte.

Care ar fi slujba ideala pentru dumneavoastra? Mi-as dori foarte mult sa predau, dar e un lucru minunat sa stau acasa cu Sam. Ce planuri aveti pentru viitor? Pentru moment, sunt atent la anunturile de slujbe disponibile, dar ne vom muta de la o casa cu chirie intr-una proprietate in curand, asa incat atunci cand Sam va merge la scoala cu program normal va trebui sa ma apuc, serios sa-mi caut de lucra.

O MESERIE VECHE: CASNICA

Snezana Taylor, 36 de ani, a fost casnica timp de cinci ani. Anterior, avusese o multime de slujbe de secretara, temporare si permanente si absolvise un curs bilingv de secretariat. Parintii ei provin din fosta Iugoslavie. Ce anume v-a determinat sa alegeti aceasta meserie? Am vrut sa fiu acasa cu copiii. Cat castigati? Pentru cei doi copii cred ca se poate obtine o alocatie de aproximativ 70 de & pe luna. Cum este munca? Trebuie sa le dau copiilor de mancare, sa-i spal, sa-i imbrac, sa-i duc la scoala, sa-i duc la diverse activitati, sa-i ajut sa citeasca sau sa-si faca temele, sa ma joc cu ei si sa-i stimulez in ceea ce fac (rade). E placut sa ai grija de ei, insa incercarea de a ma ocupa de intreaga gospodarie si de alte lucruri devin putin stresante cateodata. De asemeni, trebuie sa am

grija de sotul meu, Timothy; el este supraveghetor, si cateodata lucreaza mult peste program. Cand toti tipa, vorbesc tare, urla, vor sa manance si alte asemenea lucruri, cateodata e greu sa te descurci.

Cum sunt copiii? Tanya are cinci ani si merge la scoala, e destul de activa si-i place sa iasa din casa. Natasha are trei ani si jumatate, ii place sa deseneze si sa coloreze si e putin mai timida. Amandoua merg la inot si la balet. Care ar fi slujba ideala pentru dumneavoastra? Ceea ce fac acum este cea mai buna alegere pentru mine, momentan. Ce planuri de viitor aveti? Anul viitor, in septembrie, Natasha merge la scoala cu program normal, si voi putea avea posibilitatea de a-mi lua o slujba cu program redus, care sa ma lase sa am timp si de copii.

Interviuri: Peter Carty. Ilustratii Anne Morror. Sursa: Guardian, 6 martie 1996, p. 3.

i si capcana saraciei feminine

Asa dupa cum s-ar putea crede, salariul mediu al femeilor angajate este cu mult mai redus decat cel al barbatilor, cu toate ca diferenta s-a diminuat oarecum in ultimii 20 de ani. Femeile sunt supra-reprezentate in sectoarele de slujbe mai slab platite, dar, chiar in cadrul acelorasi categorii ocupationale ca si barbatii, femeile in medie au salarii mai mici. De exemplu, functionarele din Marea Britanic sunt platite cu 60% din cat castiga omologii lor barbati; angajatele din sectorul de vanzari castiga 57% din banii dobanditi de catre barbatii cu aceeasi ocupatie.

Un procent substantial de femei din Marea Britanic traiesc in saracie. Acest lucru este indeosebi valabil pentru femeile care sunt "capi de familie'. Procentul de femei in randul saracilor a crescut constant de-a lungul ultimilor 20 de ani, cu toate ca procentul de oameni care traiesc in saracie a scazut in anii 1960 si s-a mentinut constant in anii 1970 (crescand din nou in anii 1980 si la inceputul anilor 1990). Exista tendinta ca saracia sa fie indeosebi acuta pentru femeile cu copii foarte mici care necesita o ingrijire continua. Aici exista un cerc vicios: o femeie care poate obtine o slujba bine-platita poate fi paralizata din punct de vedere financiar datorita faptului ca trebuie sa plateasca pentru ingrijirea copilului, iar daca incepe sa lucreze cu program redus, castigurile ei scad, dispare perspectiva de cariera pe care ar fi putut-o avea, pierzand alte beneficii economice de care s-ar putea bucura - cum ar fi dreptul de pensie - pe care le primesc lucratorii cu norma intreaga.

In ce masura stau astfel lucrurile in alte tari? Ca baza de comparatie, vom lua cazul Suediei, care a introdus o gama mai larga de masuri care vizeaza imbunatatirea statutului economic al femeii, decat in SUA.

Cazul Suediei

Suedia conduce in lumea occidentala in termeni de legislatie menita sa promoveze egalitatea sexelor (Scriven 1984). Un procent ridicat de femei in Suedia sunt angajate -in 1986, 80% dintre cele cu varste cuprinse intre 16-64 ani prestau o forma sau alta de munca remunerata (Allman/manad Statistik 1987). Ajutoarele din partea statului, care ajung pana la 90% din salariile normale, sunt disponibile pentru oricine are un copil, incepand cu o luna inainte de nastere si pana cand copilul ajunge la varsta de sase luni. Aceste sase luni pot fi impartite intre parinti pe criteriul, cine anume isi ia liber de la slujbe pentru a ingriji copilul. Mai sunt disponibile ajutoare pentru inca l80 de zile, care pot fi luate fie de tata, fie de mama, ulterior. Exista multe centre de ingrijire a copilului care ofera facilitati dupa orele de scoala sau in timpul vacantelor pentru copiii pana la varsta de 12 ani.

Aceste masuri par a fi fost partial incununate de succes, din punctul de vedere al oferirii unor oportunitati femeilor pentru a dobandi slujbe cu influenta. De exemplu, femeile detin un sfert din locurile din parlamentul suedez, unul dintre cele mai inalte procentaje pe plan international. Totusi, la nivelurile superioare ale firmelor de afaceri se intalnesc putine femei, iar in majoritatea ocupatiilor femeile nu sunt mai semnificativ reprezentate decat in alte societati occidentale, in 1985,45% dintre femeile suedeze aveau slujbe cu program redus, care comportau oportunitati de cariera, ajutoare sociale si pensii mai reduse decat slujbele cu norma intreaga (doar 5% dintre barbatii cu varste cuprinse intre 16-64 de ani au slujbe cu program redus in Suedia). Multe femei nu vor sa-si lase copiii la centrele de zi pentru perioade de timp mai lungi, necesare pentru a avea norme de ingrijirea copiilor si a casei, in mod paradoxal, din cauza existentei centrelor de zi, barbatii pot considera ca ei trebuie sa participe intr-o mai mica masura la cresterea copiilor decat ar fi facut-o altminteri.

Munca in gospodarie

Munca in gospodarie in forma sa prezenta a aparut o data cu separarea casei de atelier (Oakley, 1974). Casa a devenit un loc de consumare a bunurilor, nu de producere a acestora. Munca domestica a ajuns invizibila pe masura ce "munca reala' a fost definita din ce in ce mai mult drept acea munca ce primeste o remunerare directa. Si perioada de dezvoltare a unei "case separate' a cunoscut anumite schimbari, inainte ca inventiile si facilitatile oferite de catre industrializare sa influenteze sfera domestica, munca la domiciliu era grea si istovitoare. Spalarea saptamanala a rufelor, de exemplu, reprezenta o sarcina dificila si solicitanta. The Maytag Washing Machine Co. a intreprins un studiu, reconstituind ceea ce implica spalarea rufelor in secolul al XlX-lea, ajungand la concluzia ca "vechiul mod de spalare a rufelor era la fel de obositor ca si inotul pe o distanta de sapte kilometri, dand puternic din brate, udarea bratelor si a intregului corp oferind o paralela aproape exacta' (citat in Hardyment, 1987, p. 6).

Asta-fier-de-calcat. Tii-calci-mfele. Eu-merg-in-oras-cu-copiii. Bine?

Introducerea in casc a apei curente calde si reci a eliminat multe sarcini carei luau foarte mult timp; inainte, apa trebuia carata acasa si incalzita, atunci cand era nevoie de apa calda. Introducerea conductelor cu gaz si a electricitatii au facut ca sobele cu gaz si cu carbuni sa devina demodate, iar munci marunte precum taiatul lemnelor, caratul carbunilor si curatarea constanta a sobei au fost, ca urmare a acestui fapt, eliminate intr-o mare masura. Echipamentul de economisire a muncii precum aspiratoarele de praf si masinile de spalat au redus munca dura, iar declinul familiei a insemnat mai putini copii de ingrijit,

Cu toate acestea, in mod surprinzator, timpul mediu petrecut cu treburile gospodaresti de catre femei nu s-a diminuat in mod semnificativ. Timpul petrecut de catre casnicele britanice cu treburile gospodaresti a ramas constant pe parcursul ultimei jumatati de veac. Aparatele electrocasnice au eliminat unele dintre treburile gospodaresti mai grele, dar in locul lor au fost create noi sarcini. Timpul petrecut cu ingrijirea copilului, aprovizionarea casei cu cumparatori si pregatirea mesei au inceput sa solicite din ce in ce mai mult timp.

Tendinta ca un numar sporit de femei sa se angajeze a avut un impact perceptibil asupra activitatilor gospodaresti. Femeile casatorite care au slujbe fac o activitate domestica mai redusa decat altele, cu toate ca aproape intotdeauna ele isi asuma raspunderea principala pentru ingrijirea casei (vezi tabelul 12.1). Schema activitatilor lor este, desigur, complet diferita. Ele fac mai multe treburi gospodaresti seara si pentru perioade mai lungi la sfarsit de saptamana decat cele care sunt casnice.

Sursa: LabourForce Survey Central statistic Office. Pentru Social Trends 1996.

Munca in gospodarie neplatita este de o enorma insemnatate pentru economie. S-a calculat ca activitatea in gospodarii reprezinta intre 25% si 40% din bogatia creata in tarile industrializate. Activitatea gospodareasca sprijina restul economiei, oferind servicii gratuite de care depind foarte multi membri ai populatiei care au slujbe.

Casnicele (si in mod ocazional, in prezent, si casnicii) presteaza o munca neremuncrata. Cu toate acestea, in statistici ei nu apar ca fiind "someri'. Ce inseamna, de fapt, "somajul'? Iata o problema asupra careia ne vom apleca in urmatoarea sectiune.

SOMAJUL

O Ratele SOMAJULUI au fluctuat foarte mult pe parcursul acestui secol, in tarile occidentale, somajul a atins apogeul, la inceputul anilor 1930, aproximativ 20% din forta de munca fiind someri in Marea Britanic. Ideile economistului John Maynard Keynes au influentat puternic politica publica din Europa si Statele Unite pe parcursul perioadei postbelice. Keynes credea ca somajul este consecinta unei lipse de putere de a cumpara bunuri; guvernele pot interveni pentru a spori nivelul cererii in cadrul unei economii, conducand la crearea de noi locuri de munca. Multi au ajuns sa considere ca gestionarea de catre stat a vietii economice inseamna ca ratele inalte ale somajului apartin trecutului. Angajarea statului in exploatarea totala a fortei de munca a devenit o parte a politicii guvernamentale in practic toate tarile occidentale. Pana in anii 1970, aceasta politica a parut a fi incununata de succes, iar cresterea economica a fost mai mult sau mai putin continua.

insa, pe parcursul ultimilor aproximativ 15 ani, ratele somajului au crescut in multe tari, iar keyncsianismul a fost in mare masura abandonat ca modalitate de a se incerca controlul activitatii economice. Vreme de un sfert de secol dupa cel de-al doilea razboi mondial, rata somajului in Marea Britania a fost sub 2%. Ea a crescut pana la 12% la inceputul anilor 1980, apoi a scazut, crescand din nou la sfarsitul decadei, in anul 1995 rata somajului era de 11%.

Analiza somajului

Interpretarea statisticilor oficiale despre somaj, insa, nu este simpla (vezi figura 12.2.). Somajul nu este usor de definit, inseamna "a nu avea de munca'. Dar "munca' aici inseamna "munca platita' si "munca in cadrul unei ocupatii recunoscute'. Persoanele care sunt inregistrate ca fiind someri se pot implica in multe forme de activitate productiva, cum ar fi zugravitul casei si ingrijirea gradinii. Multe persoane sunt angajate cu program redus in munci platite sau au slujbe platite doar sporadic; pensionarii nu sunt socotiti "someri'.

Multi economisti sunt de parere ca rata standard a somajului ar trebui suplimentata cu inca doua categorii. "Muncitorii descurajati' sunt cei care ar avea o slujba, dar care nu pot sa lucreze atunci cand gasesc una si renunta in acest fel sa mai caute. "Muncitorii involuntari cu program redus' sunt persoane care nu pot gasi o slujba cu norma intreaga, chiar daca isi doresc. Adaugarea acestor doua categorii ofera, intr-adevar, o imagine mai demografica a somajului (vezi figura 12.3). in 1993, in tarile Uniunii Europene exista patra milioane de muncitori descurajati si 15 milioane de muncitori involuntari cu program redus, in comparatie cu cele 34 de milioane cu program redus de someri (The Economist, 22 iulie 1995, p. 92). in Japonia, daca sunt incluse cele doua categorii suplimentare, numarul total al somerilor devine mai mult decat dublu.

Variatiunile in distributia somajului definit de catre guvern in Marea Britanic sunt bine documentate, somajul este mai ridicat in randul barbatilor decat in al femeilor, si in randurile minoritatilor etnice decat in cele ale albilor. Minoritatile etnice au, de asemeni, rate mai inalte ale somajului pe termen lung decat restul populatiei (albi). Cresterea recenta a somajului i-a afectat indeosebi pe cei tineri si de aceasta data fiind mai pronuntata in randurile minoritatilor etnice decat in cele ale majoritatii. 358

Ratele somajului pentru cei cu varste cuprinse intre 16-19 ani se ridica la aproximativ 20%. intr-o oarecare masura, acest procentaj este ridicat in mod artificial, pentru ca include foarte multi studenti care lucreaza cu program redus, sau sporadic, insa, un procent substantial de tineri se afla printre somerii pe termen lung, indeosebi membrii grupurilor minoritatilor. Mai mult de jumatate din somajul masculin intre 16-19 ani ii are ca subiecti pe cei care nu mai au slujba de cel putin sase luni.

Experienta somajului poate fi extrem de nelinistitoare, pentru cei obisnuiti sa aiba slujbe sigure, in mod clar, consecinta imediata este pierderea venitului. Efectul acestui lucru variaza de la o tara la alta, datorita contrastelor in privinta nivelului de ajutoare de somaj, in Marea Britanic, de exemplu, somerilor le sunt oferite ajutoare sociale pe termen lung. Somajul poate genera dificultati financiare acute, dar nu afecteaza accesul la ajutoare pentru ingrijirea sanatatii sau alte ajutoare sociale datorita faptului ca acestea sunt oferite de catre stat. Pe de alta parte, in Statele . Unite, Spania si alte cateva tari occidentale, ajutoarele de somaj dureaza o perioada mai scurta, iar presiunea economica asupra celor fara slujba este in mod corespunzator mai mare.

De ce au crescut ratele somajului?

Ratele somajului au fluctuat in tarile occidentale in ultimii ani, iar intre diverse

societati au existat variatii substantiale, in afara orbitei occidentale, somajul a fost

considerabil mai redus in Japonia decat in alte parti. O combinatie de factori explica

nivelurile relativ ridicate din multe state occidentale pe parcursul ultimilor 20 de ani.

Un element important il constituie cresterea competitiei internationale in industrii

pe care se baza prosperitatea occidentala, in 1947, 60% din productia mondiala

de otel era realizata in Statele Unite. Astazi, cifra este de doar 15%, in timp ce,

productia s-a triplat in Japonia si in tarile Lumii a Treia (in principal Singapore,

Taiwan si Hong Kong - care practica preturi inferioare celor japoneze).

Cu mai multe ocazii, incepand cu "criza petrolului' din 1973 (perioada in care principalele tari producatoare de petrol s-au intrunit si au cazut de acord sa urce pretul petrolului), economia mondiala a avut parte, fie de o recesiune severa, fl_e de o incetinire a productiei,

Folosirea din ce in ce mai ampla a microelectronicii in industrie a redus nevoia de forta de munca.

Mai multe femei decat inainte cauta slujbe platite, rezultatul fiind ca mai multi oameni "vaneaza' numarul limitat de slujbe disponibile.

Nu este clar daca ratele curente inalte ale somajului vor continua - sau poate vor deveni si mai pronuntate - in viitorul apropiat. Anumite tari par a fi mai bine plasate decat altele in combaterea somajului la scara mare. Ratele somajului au fost reduse cu mai mult succes in Statele Unite decat in Marea Britanic sau in alte mari natiuni europene. Explicatia consta probabil in faptul ca puterea economica a tarii ii ofera mai multa putere pe pietele mondiale decat economiile mai mici si mai fragile, in mod alternativ, este posibil ca sectorul de servicii mai cuprinzator din SUA, sa ofere o sursa mai mare de noi slujbe decat disponibilul din tari in care o parte mai mare a populatiei a fost folosita in mod traditional in industriile de prelucrare.

Somajul in Europa si in Statele Unite

De-a lungul anilor '80 si la inceputul anilor '90, economia SUA a creat mai multe slujbe decat tarile Europene occidentale. Contrar a ceea ce se poate crede, acestea nu erau in principal asa-numitele "macslujbc' - slujbe slab platite precum cele de a servi in restaurantele cu hamburgeri. Patru din cinci noi slujbe in SUA erau in domenii manageriale sau de experti.

Din ce motiv au fost create mai putine locuri de munca in tarile europene? Unii sustin ca factorul major 1-a reprezentat salariul minim ridicat pe care mai multe dintre tarile europene de frunte, cum ar fi Franta, le-au consacrat in legislatia lor. Un motiv mai important 1-ar putea constitui existenta barierelor pe pietele de productie - pietele pentru vanzarea si cumpararea bunurilor si serviciilor. De exemplu, in medie 10% dintre toate locurile de munca in tarile industrializate sunt in vanzarea cu amanuntul. Sectorul de vanzare cu amanuntul a reprezentat o importanta sursa de creare de locuri de munca in America; prin contrast, in Franta numarul angajatilor in vanzarea cu amanuntul a scazut. Acest fapt, se datoreaza probabil, reglementarilor stricte referitoare la delimitarea domeniilor comerciale si la limitarea orelor de deschidere - in Statele Unite unele magazine sunt deschise non-stop.

Nivelurile inalte de somaj i-au determinat pe unii critici sa speculeze idcea in legatura cu rolul jucat in viata noastra de munca platita, in general. Probabil ca multi dintre noi vom avea parte de o relatie diferita, fata de munca, de ceea ce a existat pana in prezent, in incheierea acestui capitol, vom analiza aceasta problema.

VIITORUL MUNCII

Muncitorul de portofoliu

in sfera impactului economici globale si a cererii de forta de munca flexibila, unii sociologi si economisti au afirmat ca, in viitor, din ce in ce mai multe persoane vor deveni "muncitori de portofoliu'. Ei vor poseda un "portofoliu de calificari' - un numar de calificari diferite - pe care le vor folosi pentru a schimba mai multe slujbe pe parcursul vietii lor de angajati. Doar un procent relativ mic de muncitori vor avea "cariere' continue in sensul curent.

Unii considera aceasta deplasare catre muncitorul de portofoliu intr-o lumina favorabila: muncitorii nu vor mai sta intepeniti in aceeasi slujba ani in sir si vor avea posibilitatea de a-si planifica vietile de lucratori intr-o maniera creatoare (Handy 1994). Altii sustin ca "flexibilitatea' inseamna, practic, ca organizatiile pot angaja si concedia mai multe sau mai putine persoane, dupa bunul lor plac, subminand orice sens de securitate pe care 1-ar putea avea lucratorii lor. Patronii vor avea doar o angajare pe termen scurt, fata de fortele lor de munca si vor avea posibilitatea de a reduce la minim platirea unor ajutoare suplimentare sau a pensiilor.

Un studiu recent efectuat la Silicon Valley, California, sustine ca succesul economic al zonei se bazeaza deja pe calificarile de portofoliu ale fortei sale de munca. Rata falimentelor firmelor in Silicon Valley este foarte ridicata: aproximativ 300 de noi companii sunt infiintate anual, dar un numar echivalent dau faliment. Forta de munca, in care un procent ridicat il reprezinta lucratorii experti si tehnici, s-a adaptat acestei situatii. Autorii sustin ca rezultatul este acela ca talentele si calificarile migreaza rapid de la o firma la alta, devenind in acest fel mai adaptabile. Specialistii tehnici devin manageri, patronii devin persoane cu capital propriu - ctc. (Bahrami si Evans, 1995).

O atare situatie reprezinta in momentul de fata exceptia, nu regula, in conformitate cu cele mai recente statistici referitoare la angajati, lucratorii cu norma intreaga din Marea Britanic si SUA - care au pietele de munca cele mai lipsite de reglementari dintre tarile industriale - pastreaza fiecare slujba acelasi interval de timp ca si in urma cu zece ani (The Economist, 21 mai 1995). Motivele par a fi ca managerii realizeaza ca un nivel ridicat al circulatiei lucratorilor este costisitor si cu efecte demoralizante, si ca prefera sa-si recalifice propriii angajati in loc sa aduca unii noi, chiar daca acest lucru inseamna a plati peste pretul pietii. in cartea lor Buill to Laxt* (1994), James Collins si Jerry Porras au analizat 18 companii americane care au depasit continuu media pietei de actiuni, incepand cu anul 1926. Ei au descoperit ca aceste companii, fara a angaja si a concedia la intamplare, avusesera o atitudine extrem de protectoare fata de personalul lor. Pe parcursul perioadei studiate, doar doua dintre aceste companii au angajat din exterior un director executiv, in comparatie cu 13 dintre cele mai putin prospere coiporatii incluse in cercetare.

' Cladite pentru a dainui (n.t.).

Aceste descoperiri nu dezaproba ideile celor care vorbesc despre aparitia| muncitorului de portofoliu. Reducerea organizationala reprezinta o realitate, prin existenta pe piata muncii a multor mii de lucratori care isi vor fi spus ca au o slujba de o viata, deci foarte sigura. Pentru a gasi iar de lucru, este posibil ca sa fie obligati sa-si dezvolte si sa-si diversifice calificarile. Multi, indeosebi oamenii mai in varsta s-ar putea sa nu aiba posibilitatea de a gasi slujbe comparabile cu cele pe care le-au avut inainte, sau chiar de a gasi pur si simplu alte slujbe.

Declinul importantei muncii?

"Fiecare are dreptul sa munceasca' se afirma in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, semnata la Natiunile Unite dupa cel de-al doilea razboi mondial. La vremea respectiva, aceasta inseamna dreptul la o slujba platita. Daca, insa, tendinta catre somajul la scara marc se dovedeste a fi pe termen lung, scopul se poate dovedi irealizabil. Poate ca ar trebui regandita natura muncii platite, si in deosebi pozitia dominanta pe care o are deseori in viata oamenilor.

Exista tendinta ca somajul sa fie considerat atat de catre patroni cat si de lucratori,

drept un fenomen negativ, dar aceasta conceptie trebuie examinata. In definitiv,

identificarea "muncii' cu "slujba platita' este in mod deosebit limitativa. Daca cineva

consuma un efort enorm pentru un hobby, cum ar fi cultivarea unei frumoase gradini,

din interes si nu pentru o recompensa materiala, de ce sa nu fie acest lucru considerat

drept munca? Cuvantul "somaj' a intrat in limbaj la sfarsitul secolului al XlX-lea;

poate ca va disparea la sfarsitul secolului al XX-lea, daca faptul de a nu avea o

slujba inceteaza a mai fi considerat ca fiind similar cu a "nu avea de munca'. Unii

observatori intreaba: de ce sa nu-i clasificam pe toti somerii ca fiind liber profesionisti,

si sa le acordam subsidii celor care au nevoie de ele pentru a-si pune in practica

proiectele?

In toate tarile industrializate durata medie a saptamanii de lucru este treptat redusa. Multi lucratori continua sa lucreze multe ore peste program, dar anumite guverne introduc noi limite numarului de ore de lucru permise, in Franta, de exemplu, lucrul peste program este limitat la maxim 130 de ore pe an. in majoritatea tarilor, varsta oficiala de iesire la pensie este de 65 de ani, dar se pare ca exista o tendinta spre pensionarea timpurie si scurtarea carierei profesionale medii (Blyton, 1985). Majoritatea vor parasi, probabil, forta de munca la 60 de ani, sau mai devreme, daca isi vor permite sa faca acest lucru.

Daca volumul de timp acordat angajarii platite continua sa se diminueze, iar nevoia de a avea o slujba devine mai putin centrala, natura carierelor ar putea fi in mod substantial reorganizata, impartirea unei slujbe, sau lucrul in program flexibil, de exemplu, pot deveni din ce in ce mai obisnuite. Anumiti analisti ai muncii au sugerat ca invoirea de un an , asa cum exista in universitati, ar trebui extinsa si la lucratorii din alte sfere, in asa fel incat oricine va avea dreptul sa-si ia concediu timp de un an pentru a studia sau a efectua o alta forma de auto-ameliorarc. Poate ca din

ce in ce mai multi indivizi se vor angaja in planificare pe viata, prin care ei se aranjeaza sa munceasca in diferite modalitati (platit, neplatit, cu norma intreaga sau cu program redus, etc.) la diferite stagii ale vietii lor. in acest fel unii oameni ar putea decide sa intre in forta de munca doar dupa o perioada de educatie formala, urmata de una dedicata unor indeletniciri precum calatoria. Multi oameni ar putea opta pentru a lucra cu program redus pe parcursul vietii lor, dar nu trebuie obligati sa faca acest lucru din pricina lipsei unor oportunitati de norma intreaga.

Unele cercetari recente referitoare la munca indica faptul ca, chiar si in conditiile existente, lucratorii cu programul redus inregistreaza niveluri mai ridicate de satisfactie a muncii decat cei care au norma intreaga. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca majoritatea lucratorilor cu program redus sunt femei, care nu au mari asteptari de la carierele lor la fel ca barbatii sau care simt o deosebita usurare sa iasa din monotonia domestica. Totusi, multi indivizi par a gasi o recompensa tocmai in faptul ca sunt capabili sa echilibreze munca platita cu alte activitati si sa se bucure de o viata mai variata. Alte persoane ar putea alege sa dea o atentie totala muncii platite din tinerete pana la varsta medie, apoi mutandu-si atentia catre o a doua cariera care le-ar putea deschide noi interese.

Sociologul si criticul social francez Andre Gorz a sustinut ca in viitor munca platita va juca un rol din ce in ce mai putin important in viata oamenilor. Gorz isi intemeiaza opiniile pe o evaluare critica a scricrilorlui Marx. Marx sustinea ideea conform careia clasa muncitoare - careia ii apartineau din ce in ce mai multi oameni - va conduce o revolutie care va produce un tip de societate mai umana, in care munca va constitui satisfactia centrala pe care o poate oferi viata. Cu toate ca scrie in calitate de persoana cu vederi de stanga, Gorz respinge aceasta opinie. Clasa muncitoare, in loc sa devina gruparea cea mai larga din societate (asa dupa cum sugera Marx) si sa conduca o revolutie incununata de succes, de fapt se restrange. Muncitorii de tip gulere albastre au devenit acum o minoritate - o minoritate in scadere - a fortei de munca.

Dupa opinia lui Gorz, nu mai prezinta logica faptul ca, muncitorii pot prelua intreprinderile din care fac parte, si de mentionat faptul ca ei pot prelua puterea de stat. Nu exista o speranta reala de transformare a naturii muncii platite, din pricina faptului ca este organizata in conformitate cu consideratiile tehnice inevitabile in cazul in care economia trebuie sa fie eficienta. "Acum problema este aceea de a te elibera de munca', afirma Gorz (Gorz, 1982, p. 67). Asa ceva este in mod deosebit necesar acolo unde munca este organizata in conformitate cu directivele tayloriste, sau este apasatoare ori plicticoasa.

Gorz afirma ca somajul in crestere, impreuna cu raspandirea muncii cu program redus a creat deja ceea ce el denumeste "o non-clasa de non-muncitori', in paralel cu cei care detin slujbe stabile, in realitate, majoritatea oamenilor fac parte din aceasta "non-clasa', din pricina faptului ca procentul din populatie care are slujbe stabile remunerate la un moment dat este relativ redus - daca ii excludem pe cei tineri, pe pensionari, pe bolnavi si pe casnice, impreuna cu cei care au slujbe cu program redus sau sunt someri. Raspandirea microtehnologiei va reduce si mai mult numarul de slujbe cu norma intreaga disponibile, este de parere Gorz. Sunt sanse ca rezultatul sa fie o tendinta de respingere a conceptiei "productivistc' a societatii occidentale, cu accentul pe care-1 pune ea pe bogatie, crestere economica si bunuri materiale. Majoritatea populatiei va avea in anii urmatori o diversitate de stiluri de viata, duse in afara sferei muncii permanente, platite.

Dupa Gorz, ne indreptam catre o "societate duala'. intr-unul dintre sectoare, productia si administrarea politica vor fi organizate pentru maximizarea eficientei. Celalalt sector va fi o sfera in care indivizii se ocupa cu o varietate de alte indeletniciri ce le ofera placere sau realizare personala.

Cat de valid este acest punct de vedere? Faptul ca exista schimbari majore care au loc in ceea ce priveste natura si organizarea muncii in tarile industrializate este indiscutabil. Pare posibil ca din ce in ce mai multi oameni sa se elibereze de "productivism' - accentul pus pe constanta crestere economica si pe acumularea de posesiuni materiale. Asa dupa cum a sugerat Gorz, este cu siguranta corect sa nu consideram somajul doar intr-o lumina negativa, ci ca pe un lucru care ofera indivizilor oportunitati pentru a-si vedea de interesele lor si pentru a-si dezvolta talentele. Totusi, cel putin pana acum, progresul in aceasta directie a fost nesemnificativ; se parc ca suntem departe de situatia pe care o arc in vedere Gorz. Din pricina faptului ca femeile fac presiuni pentru a obtine oportunitati mai ample de slujba, a existat o crestere, nu o scadere a numarului de persoane interesate in mod activ sa aiba slujbe platite. Munca platita ramane pentru multi cheia generarii resurselor materiale necesare pentru a duce o existenta variata.

REZUMAT

O Munca reprezinta efectuarea sarcinilor, implicand consum de efort mental si fizic, care au ca obiectiv producerea unor bunuri si servicii pentru deservirea nevoilor umane. Multe tipuri importante de munca - precum munca in gospodarie sau munca voluntara - sunt neplatite. Ocupatia reprezinta munca efectuata in schimbul unui salariu fix. in toate societatile, munca reprezinta baza sistemului economic.

0 O caracteristica distincta a sistemului economic din societatile moderne este dezvoltarea unei diviziuni a muncii extrem de complexe si de diverse.

Diviziunea muncii inseamna ca aceasta este impartita in diferite ocupatii care necesita specializare. Un rezultat este interdependenta economica: cu totii depindem unii de altii pentru a ne castiga existenta.

O Una dintre manifestarile acestui fapt este taylorismul sau managementul stiintific. El imparte munca in sarcini simple care pot fi cronometrate si organizate.