CULTURA, SOCIETATEA SI INDIVIDUL

CULTURA, SOCIETATEA SI INDIVIDUL

CONCEPTE DE BAZA

SPECIA UMANA

Sociobiologia . Evolutie . Instincte si necesitati biologice

DIVERSITATEA CULTURALA

IDENTITATE CULTURA!A SI ETNOCENTRISM

SOCIALIZAREA

Copiii ncsocializati

dezvoltarea timpurie a copilului

Dezvoltarea perccptuala . Plansul si ^ambitul . Bebelusii si ingrijitorii . Dezvoltarea receptivitatii sociale

TEORII DESPRE DEZVOLTAREA COPILULUI

Freud si psihanaliza . Teoria lui G.H. Mead

. PJaget: fazele dezvoltarii cognitive

Legaturi existente intre teorii

CURSUL VIETII

Copilaria . Adolescenta . Tanarul adult

. Varsta adulta matura . Batranetea SUCCESIUNEA GENERATIILOR

SOCIALIZAREA SI LIBERTATEA INDIVIDUALA

REZUMAT

LECTURI SUPLIMENTARE

TERMENI IMPORTANTI

Conceptele de CULTURA si SOCIETATE, pe care le vom studia in acest capi toi, se numara printre notiunile cu cea mai larga intrebuintare din sociologie. Atunc: cand folosim cuvantul "cultura' intr-o conversatie zilnica obisnuita, ni-1 imagina adesea ca fiind echivalent pentru "lucrurile' superioare de minte' - arta, literatura) muzica si pictura, in acceptia data termenului de catre sociologi, el include ataij activitati, dar totodata si foarte multe altele. Cultura se refera la modurile de vi ale membrilor unei societati sau ale grupurilor apartinand unei societati. Eu includt modul in care acestia se imbraca, traditiile de nunta si viata de familie, stilul lor munca, ceremoniile religioase si maniera in care isi petrec timpul liber.

"Cultura' poate fi deosebita in mod conceptual de "societate', dar intre accst^ notiuni exista stranse legaturi. O societate reprezinta un sisk-tn de intwelafion care pun in legatura un individ cu altul. Astfel de societati sunt intalnite in Anglia] Franta si Statele Unite. Acestea includ milioane de oameni; alte societati sunt cij mult mai iniei asa dupa cum vom vedea in urmatorul capitol.

Nici o cultura nu poate exista fara societate, asa cum, nici o societate nu poate exista fara cultura. Fara cultura, n-am mai fi deloc "umani', in sensul in general a termenului. N-am avea un limbaj in care sa ne exprimam, n-am poseda simtul constiintei de sine, iar capacitatea noastra de gandire sau de judecata ar fi extrem d limitata, in ce masura atari caracteristici deosebesc fiintele umane de animale⁹ D unde provin caracteristicile noastre in mod distinct "umane'? Care este natura firi: umane? Aceste intrebari sunt esentiale pentru sociologie, deoarece ele reprezint baza intregului domeniu de studiu. Pentru a da raspunsuri, vom analiza atat ceea c avem in comun, cat si ceea ce ne doesebestc in calitate de fiinte umane fata d celelalte specii existente.

SPECIA UMANA

Charles Darwin, pastor hirotonisit al Bisericii Anglicane, si-a publicat cartea Despre originea speciilor in 1859, dupa doua calatorii intreprinse in jurul lumii pe vasul Beagle. Strangand cu truda observatii despre diferite specii de animale, Darwin a emis o idee cu privire la dezvoltarea flintelor umane si a animalelor, complet diferita de cele existente pana atunci, in epocile trecute era un fapt obisnuit ca lumea sa creada in fiinte jumatate fiare, jumatate oameni dar o data cu aparitia descoperirilor Iui Darwin acestea au fost inlaturate. Darwin sustinea ca a descoperit traiectoria continua de dezvoltare de la animale la fiinte umane.

in opi^{ma sa}' caracteristicile noastre umane au aparut in urma unui proces de _tralisformari biologice, ce isi aveau originile o data cu aparitia vietii pe pamant, :_n urma cu mai mult de trei miliarde de ani. Teoria lui Darwin referitoare Ia naiiicni si animale a fost privita cu reticenta chiar si decat cea despre creaturile ;_UiViatate fiara, jumatate om. El a incercat sa puna in aplicare una dintre cele mai disputate, dar in acelasi timp convingatoare teorii ale stiintei moderne -_te0ria evolutiei.

Evolutia

Conform opiniei lui Darwin, dezvoltarea speciilor umane s-a produs ca urmare a unui proces intamplator. In multe religii, inclusiv in crestinism, animalele si fiintele uniane sunt considerate ca fiind create prin interventia divinitatii, in schimb, teoria evolutiei socoteste ca dezvoltarea speciilor animale si umane este lipsita de finalitate. Evolutia reprezinta un rezultat a ceea ce Darwin denumea selectie naturala. Ideea selectiei naturale este una simpla. Toate fiintele organice au nevoie, pentru a supravietui, de hrana si de alte resurse, cum ar fi protectia fata de fenomenele naturale; ncreprezentand insa suficiente resurse pentru asigurarea existentei tuturor tipurilor de animale care traiesc concomitent, din pricina faptului ca ele produc mai multe progenituri decat arc mediul inconjurator posibilitatea de a hrani. Supravietuiesc cele care se adapteaza la mediu, in vreme ce, celelalte, mai putin capabile sa faca fata acestor cerinte, dispar. Unele animale sunt mai inteligente, se misca mai rapid sau poseda un simt al vazului mai ascutit decat altele, in lupta pentru supravietuire, ele sunt avantajate in comparatie cu cele mai putin inzestrate. Traiesc mai mult si au capacitatea de a procrcca, transmitandu-si caracteristicile generatiilor unnatoare. Acestea sunt,,selectate' pentru a supravietui si a se reproduce.

Un proces continuu de selectie naturala arc loc datorita mecanismului biologie al mutatiei. Mutatia reprezinta o transformare genetica intamplatoare care schimba caracteristicile biologice ale anumitor componenti ai unei specii. Majoritatea mutatiilor sunt fie daunatoare, fie inutile din punctul de vedere al supravietuirii, dar unele dintre ele confera animalului un avantaj competitiv asupra altora: cei purtatori de gene mutante vor avea in acest caz tendinta de a supravietui in detrimentul celor lipsiti de ele. Acest proces explica atat modificarile minore din interiorul speciilor, cat si schimbarile majore care conduc la disparitia completa a lor. De exemplu, in urma cu multe milioane de ani. reptilele gigante duceau o existenta prospera in diferite regiuni ale pamantului. Marimea lor a devenit un handicap pe masura ce 'Hitatiilc suferite de alte specii, de dimensiuni mai mici, le confereau acestora alte optiuni de adaptare. Stramosii timpurii ai oamenilor se numarau printre aceste specii care se puieau adapta la mediu.

Cu toate ca teoria evolutiei a fost perfectionata dupa epoca lui Darwin, structura esentiala ^conceptiei lui Darwin continua sa se bucure de o larga raspandire. Teoria evolutionista ne ofera posibilitatea de a reconstitui o intelegere clara a aparitiei diferitelorspccii si a relatiilor dintre ele.

Fiintele umane si maimutele

Exista acum un consens general ca evolutia vietii a inceput in oceane. Cu aproximativ patru sute de milioane de ani in urma, si-au facut aparitia primele creaturi de uscat. Unele dintre acestea au evoluat devenind reptile de talie mare, care ulterior au fost inlocuite de catre mamifere. Acestea sunt creaturi cu sange cald care se reproduc prin relatii sexuale. Cu toate ca mamiferele erau cu mult mai mici ca marime decat reptilele gigante, ele erau mai inteligente si mai mobile. Mamiferele poseda o capacitate sporita de a invata din experiente, in comparatie cu alte animale, iar aceasta insusire si-a atins apogeul de dezvoltare prin evolutia speciei umane. Fiintele umane fac parte dintr-un grup de mamifere superioare, primatele, care au aparut in urma cu 70 de milioane de ani.

Din randul speciilor animale, rudele noastre cele mai apropiate sunt cimpanzeul, gorila si urangutanul. Se spune ca Ia aflarea teoriei lui Darwin despre evolutie, sotia episcopului de Worccster ar fi remarcat: "Ca ne tragem din maimuta? Dragul meu, sa speram ca nu-i adevarat. Dar daca c adevarat, sa speram ca nu se imprastie vestea.' Asa cum s-a intamplat ulterior cu multe alte persoane "ca' nu intelegea ce anume implica evolutia. Fiintele umane nu se trag din maimute; oamenii si maimutele descind din grupuri mult mai primitive de stramosi care au trait in urma cu multe milioane de ani.

Sociobiologia

Cu toate ca a fost recunoscuta continuitatea evolutiei dintre animale si fiintele umane, pana de curand majoritatea biologilor au incercat sa sublinieze calitatile distincte ale speciei umane. Aceasta pozitie a fost pusa la indoiala de catre sociobiologi, care disting paralele stranse dintre comportamentul uman si cel al animalelor. Termenul de sociobiologie ii apartine americanului Edward Wilson (Wilson, 1975, 1978). Acest termen se refera la aplicarea principiilor biologice in explicarea activitatilor sociale ale tuturor animalelor, inclusiv fiintele umane. Dupa Wilson, multe aspecte ale vietii sociale umane se bazeaza pe alcatuirea noastra genetica. De exemplu, anumite specii de animale poseda complicate ritualuri prenuptialc, prin care sunt realizate uniunea sexuala si reproducerea. Dupa spusele sociologilor, curtatul si comportamentul sexual uman implica in general ritualuri similare cu cele ale animalelor, intemeiate de asemeni pe caracteristici innascute. Un al doilea exemplu, ar fi ca la majoritatea speciilor animale masculii au dimensiuni mai mari, sunt mai agresivi decat femelele si manifesta tendinta de a domina "sexul slab'. Deci, c posibil ca factorii genetici sa explice motivul pentru care, in toate societatile umane cunoscute, barbatii au tendinta de a ocupa pozitii de autoritate superioara fata de cea a femeilor.

O modalitate prin care sociobiologii au incercat sa elucideze relatii existente intre sexe este cea care intrebuinteaza idcea de "strategie reproductiva'. Acest concept reprezinta un model de comportament la care s-a ajuns prin intermediul selectiei evolutioniste, care favorizeaza sansele de supravietuire ale progeniturilor.

Evolutia li-a prins bine, Sid.

Desen de Lorcnz; 1980 The Artr Yorker Magazine, Inc.

Trupul femeii detine un mare procent de celule reproductivc in comparatie cu masculul. In acest fel femeile vor beneficia de acest procentaj, nesimtind nevoia de a avea relatii sexuale cu multi parteneri; scopul lor precumpanitor este acela de a avea grija si de a proteja progenitura. Pe de alta parte, barbatii sunt inclinati catre promiscuitate. Dorinta lor de a face sex cu mai multe partenere reprezinta o strategie judicioasa din punctul de vedere al speciei; ei isi indeplinesc rolul, care este acela de a mari la maxim posibilitatea de fecundare dar neoprindu-se aici. S-a sugerat ca, prin aceasta modalitate, putem justifica diferentele de atitudine si comportament sexual dintre barbati si femei avand asadar, posibilitatea de a explica fenomene precum violul.

Problemele majore generate de atari explicatii au fost amplu dezvoltate in epoca noastra continuand insa sa fie extrem de controversate. Exista tendinta de a imparti savantii in doua tabere, intr-o oarecare masura in functie de formatia lor intelectuala. Autorii care sustin punctul de vedere sociologic poseda, majoritatea dintre ei o formatie bazata pe biologie, nu pe stiintele sociale, in timp ce, cei mai multi sociologi si antropologi manifesta tendinta de a privi critic pretentiile sociobiologici. Probabil cunostintele lor sunt reduse in ceea ce priveste bazele genetice ale vietii omenesti, si, in mod similar, biologii poseda cunostinte extrem de limitate in domeniul cercetarii sociologice sau antropologice. Fiecarei tabere fiindu-i dificil sa inteleaga pe deplin forta argumentelor avansate de cealalta,

Unele dintre pasiunile timpurii generale de opera lui Wilson par sa nu mai l existe, si pare posibila efectuarea unei evaluari suficient de clare a acestor . probleme. Sociologia este importanta - dar mai mult pentru ceea ce ea arata despre viata animalelor, decat pentru ceea ce a demonstrat referitor la comportamentul uman. Inspirandu-se din studiile etologilor (biologi care practica "munca de teren' in mijlocul grupurilor de animale, in loc sa studieze animale in circumstantele artificiale din gradini zoologice sau laboratoare), sociobiologii au aratat ca multe specii animale sunt mai "sociale' decat se crezuse pana acum. Grupurile de animale exercita o influenta considerabila asupra comportamentului individual al membrilor speciei. Pe de alta parte, s-au descoperit putine dovezi care sa demonstreze ca mostenirea genetica detine controlul asupra unor forme complexe de activitate umana. Ideile sociologilor despre viata sociala umana nu sunt astfel, decat cel mult speculative. Multi critici resping complet interpretarea comportamentului sexual uman mentionata mai sus. Ei afirma ca nu exista posibilitatea ca ea sa fie dovedita, in plus, nu toti barbatii sunt promiscui, iar daca avem in vedere comportamentul sexual din societatile moderne, in care femeile sunt cu mult mai libere sa-si aleaga implicarile in relatii sexuale decat o faceau inainte, in medie ele au Ia fel de multe relatii ca si barbatii. Chiar daca generalizarea ar fi corecta, exista numerosi factori psihologici, sociali si culturali care ar putea-o explica. De exemplu, barbatii detin o putere mai mare in societate; in cautarea mai multor partenere ei ar putea fi propulsati de dorinta de a-si exercita aceasta putere si de a Ic tine sub controlul lor total,

Instinctele si necesitatile biologice

Majoritatea biologilor si sociologilor sunt de acord ca fiintele umane nu poseda "instincte'. Un astfel de enunt intra in contradictie nu numai cu ipotezele sociobiologici, ci si cu parerea majoritatii oamenilor de stiinta. Nu exista oare o multime de lucruri pe care Ic facem "din instinct'? Daca cineva ne loveste cu pumnul, oare nu clipim sau ne ferim in mod instinctiv? De fapt, acesta nu este un exemplu de instinct in care termenul de instinct este folosit in mod corect. Conform acceptiei sale din biologie si sociologic, instinctul reprezinta un model complex de comportament determinat in mod genetic, Ritualurile prenuptialc ale multor animale inferioare sunt instinctive in acest sens. Plevusca-ghimpoasa (un mic peste de apa dulce), de exemplu, are un set de ritualuri extrem de complicate care trebuie respectate atat de mascul cat si de femela atunci cand are loc imperecherea (Tinbergen, 1974). Fiecare peste produce o etalare complicata de miscari, la care raspund ceilalti, creand un complicat "dans de imperechere'. Acest lucru este inscris genetic pentru intreaga specie. O clipire spontana din ochi, o ferire a capului in fata unei lovituri anticipate reprezinta un act reflex, nu un instinct. Este un raspuns singular, simplu, nu un model complicat de comportament. Asa ceva nu poate fi considerat "instinctiv' in sensul tehnic al cuvantului.

Fiintele umane se nasc cu mai multe reflexe de baza similare de exemplu, reactia de a clipi din ochi, in care majoritatea lor par a avea o anumita valoare de supravietuire evolutionista. De exemplu, bebelusii umani vor suge atunci cand li se ofera un sfarc sau un obicei in forma de sfarc. Un copil isi ridica rapid mainile in sus pentru a se echilibra atunci cand isi pierde echilibrul si isi retrage iute mana daca atinge o suprafata fierbinte. Fiecare dintre aceste reactii reprezinta o modalitate de a supravietui.

De asemeni, fiintele umane poseda mai multe necesitati stabilite biologic. Exista un temei organic al nevoii noastre de hrana, bautura, sex si mentinere a unor anumite nivele climaterice. Dar modalitatile in care sunt satisfacute sau rezolvate aceste necesitati variaza mult intre - si in interiorul diferitelor culturi.

De exemplu, toate culturile tind sa aibe un anumit tip de comportament prenuptial standardizat. Cu toate ca acesta este legat de natura universala a necesitatilor sexuale, expresia lor in cadrul feluritelor culturi-chiar incluzand actul sexual in sine-difera enorm. O pozitie comuna pentru actul sexual in cultura occidentala este cea in care femeia sta intinsa pe spate, iar barbatul este deasupra ci. Aceasta pozitie este considerata ca fiind absurda de catre membrii altor societati, care in cadrul actului sexual prefera pozitia in care cei doi parteneri stau intinsi alaturi, sau femeia deasupra barbatului, sau barbatul indaratul femeii, sau in alte pozitii. Modalitatile prin care oamenii cauta sa-si satisfaca necesitatile sexuale par astfel a fi invatate pe cale culturala, si nu implantate genetic.

Mai mult, fiintele umane pot treee peste necesitatile lor biologice in maniere care nu-si gasesc echivalentul printre animale. Misticii religiosi au posibilitatea de a posti perioade extrem de indelungate. Indivizii pot decide sa ramana celibatari pentru o parte sau pentru toata viata lor. Toate animalele, dar si fiintele umane, au un impuls catre autoconservare insa oamenii, spre deosebire de alte animale, au capacitatea de a se opune acestui impuls, riscandu-si viata cum ar fi de exemplu, in excaladari sau alte intreprinderi riscante sau chiar sinucigandu-se.

DIVERSITATEA CULTURALA

Diversitatea culturii omenesti este remarcabila. Formele de comportament variaza mult de Ia o cultura la alta, deseori contrastand intr-o maniera radicala cu ceea ce oamenii din societatile occidentale considera "normal'. De exemplu, in Occidentul modem noi socotim uciderea deliberata a nou-nascutilor sau a bebelusilor drept una dintre cele mai ingrozitoare crime. Cu toate acestea, in cultura chineza traditionala, nou-nascutii de sex feminin erau sugrumati in mod frecvent dupa nastere, pentru ca erau considerati o piedica, nu un avantaj pentru familie.

in Occident, consumam stridii, dar nu mancam pui de pisica sau catelusi, care sunt considerati delicatese in anumite parti ale lumii. Evreii nu consuma carne de porc. in timp ce hindusii mananca acest tip de carne, nu insa si pe cea de vita,

Occidentalii socotesc sarutul drept o parte normala a comportamentului sexual, dar in multe culturi aceasta practica fie nu este cunoscuta, fie este socotita ca fiind dezgustatoare. Toate aceste trasaturi diferite de comportament reprezinta aspecte ale diferentelor culturale evidente care disting o societate de alta.

Societatile mici (precum societatile de "vanatori si pescari' discutate in capitolul al doilea) manifesta tendinta de a fi uniforme din punct de vedere cultural, dar societatile industrializate sunt ele insele diverse din acelasi punct de vedere, implicand numeroase subculturi diferite, in orasele moderne, de exemplu, multe comunitati subculturale traiesc una langa alta - antilczi, pakistanezi, indieni, italieni, greci si chinezi in anumite zone ale centrului Londrei, in prezent. Totusi acestia au posibilitatea de a avea propriile lor teritorii si moduri de viata.

IDENTITATE CULTURALA SI ETNOCENTR1SM

Fiecare cultura poseda propriile sale modele unice de comportament, care par straine oamenilor din alte medii culturale. Ca exemplu, ii putem lua pe Nacircma, un grup descris in cadrul unei renumite investigatii stiintifice, de catre Horacc Miner (1956), Miner si-a concentrat atentia asupra ansamblului complicat de ritualuri in care se angreneaza membrii grupului Nacircma, ritualuri care au caracteristici stranii si exotice. Investigatia sa merita sa fie citata detaliat:

Credinta fundamentala care sta la baza intregului sistem pare sa fie cea conform careia corpul omenesc este urat, iar inclinatia sa naturala este calre neputinta si boala. Prizonier al unui astfel de corp, singura speranta a omului consta in a inlatura aceste caracteristici prin folosirea puternicelor influente exercitate de ritual si ceremonie. Fiecare gospodarie are unul sau mai multe altare dedicate acestui scop Punctul central al altarului este o cutie sau un dulap construit in zid. in acest dulap sunt pastrate numeroasele vraji si potiuni magice tara de care nici un bastinas nu crede ca ar pulea trai. Aceste pregatiri sunt efectuate de o multime de doctori specializati. Cei mai puternici dintre acestia sunt vrajitorii, al caror sprijin trebuie rasplatit cu daruri substantiale. Totusi, vrajitorii nu le ofera clientilor lor retete tamaduitoare, ci decid lista de ingrediente, pe care apoi le scriu intr-un limbaj stravechi si secret. Aceasta scriere este inteleasa doar de catre vrajitori si de specialistii in ierburi care, in schimbul altui dar. ofera vraja dorita

Nacirema manifesta o groaza si o fascinatie aproape patologica fata de gura_: a carei stare se crede ca executa o influenta supranaturala asupra tuturor relatiilor sociale. Daca n-ar exista ritualurile gurii, ei cred ca le-ar cadea dintii, le-ar sangera gingiile, li s-ar scofalci maxilarele, i-ar parasi prietenii sau iubitii ior i-ar respinge. Ei mai cred de asemeni, ca intre caracteristicile orale si cele morale este o relatie stransa. De exemplu, exista o ablutiune rituala a gurii pentru copii despre care se spune ca le imbunatateste fibra morala.

Ritualul corporal zilnic efectuat de fiecare include si un rit al gurii. In ciuda faptului ca acesti oameni sunt atat de meticulosi in privinta ingrijirii gurii, acest rit implica o practica ce il uimeste pe strainul neinitiat considerand-o ca fiind revoltatoare. Mi s-a relatat ca ritualul consta in introducerea in gura a unui mic manunchi de fire de par de porc, impreuna cu anumite prafuri magice, apoi se remarca prin miscarea manunchiului intr-o serie de gesturi extrem de formalizate. (Miner, 1956, pp. 503-504).

Cine sunt Nacirema, si in ce parte a lumii traiesc ei? Puteti raspunde singuri la aceste intrebari si puteti identifica natura ritualurilor corporale descrise, prin simpla citire a cuvantului "Nacirema' invers. Aproape orice activitate familiara va parea stranie daca este descrisa fiind scoasa din context, in loc sa fie luata in considerare ca parte a unui intreg mod de viata al unui popor. Ritualurile de purificare occidentale nu sunt mai mult sau mai putin ciudate decat obiceiurile unor grupuri din Pacific care isi scot dintii din fata pentru infrumusetare sau decat cele ale anumitor grupuri tribale din America de Sud care isi introduc discuri in interiorul buzelor, facandu-le apoi sa iasa in afara, considerand ca acest lucru le sporeste atractivitatea.

O Nu putem intelege aceste practici si credinte separandu-le de culturile diverse din care fac parte. O cultura trebuie studiata in termenii propriilor sale intelesuri si VALORI - o supozitic-cheie a sociologiei. Sociologii se straduiesc pe cat pot sa evite etnocentrismul, care reprezinta judecarea altor culturi prin comparatia cu cea careia ii aparitii. Avand in vedere ca, culturile umane difera atat de mult, nu este surprinzator ca in mod frecvent oamenilor care provin dintr-o anumita cultura le este greu sa inteleaga ideile sau comportamentul alteia.

SOCIALIZAREA

Animalele aflate la baza inferioara a scarii evolutioniste, cum ar fi majoritatea speciilor de insecte, sunt capabile sa se apere singure la foarte sctirta vreme dupa nastere, cu ajutor foarte putin sau deloc din partea adultilor. In randul animalelor inferioare nu exista generatii, pentru ca modul de comportament al "tinerilor' este mai mult sau mai putin identic cu cel al "adultilor', insa, pe masura ce urca pe scara evolutionista, aceste observatii se aplica din ce in ce mai putin; animalele superioare trebuie sa invete modalitatile cuvenite de comportament. In randul mamiferelor, puii sunt complet neajutorati Ia nastere, si trebuie ingrijiti de catre parinti, iar bebelusul uman este cel mai neajutorat dintre toti. Un copil apartinand speciei umane nu poate supravietui neajutat cel putin pe parcursul primilor patru sau cinci ani de viata.

O SOCIALIZAREA reprezinta procesul prin care copilul neajutorat devine treptat o persoana constienta de sine, inteligenta, integrata in tipul de cultura in care s-a nascut. Socializarea nu este un fel de "programare culturala,' in care copilul absoarbe in mod pasiv influentele cu care intra in contact. Chiar si nou-nascutul are necesitati sau exigente care afecteaza comportamentul celor responsabili cu grija sa: de la nastere, copilul este o fiinta activa.

Socializarea leaga intre ele diferitele generatii. Nasterea unui copil modifica vietile celor care sunt raspunzatori pentru educatia sa - iar prin urmare ei insisi trec prin noi experiente de invatare. Faptul de a deveni parinte de obicei leaga activitatile adultilor de cele ale copiilor pentru tot restul vietii. Oamenii in varsta raman parinti atunci cand devin bunici, desigur, generand astfel un alt set de relatii care pun in legatura generatii diferite. Cu toate ca procesul de invatare culturala este cu mult mai intens in pruncie si in faza timpurie a copilariei decat ulterior, invatarea si adaptarea continua pe parcursul intregului ciclu de viata.

in sectiunile care urmeaza, vom continua tema "natura' in opozitie cu "educatie'. La inceput analizam dezvoltarea individului uman din pruncie pana la faza timpurie a copilariei, identificand principalele stadii ale schimbarii pe care o implica.

Copiii nesocializati

Cum ar arata copiii daca ar fi crescuti rara influenta adultilor umani? Este limpede ca nici o persoana umana nu ar putea educa cu titlu experimental un copil in afara sferei de influenta umana. In toate acestea, au existat mai multe cazuri mult-discutate de copii care si-au petrecut primii ani departe de un contact uman normal.

"Copilul salbatic din Aveyron

Pe data de 9 ianuarie 1800 din padurile de langa satul Saint-Scrin din sudul Frantei a aparut o creatura stranie. In ciuda faptului ca mergea in doua picioare, parea mai degraba animal decat om, desi la scurta vreme s-a descoperit ca era un baiat in varsta de unsprezece sau doisprezece ani. Vorbea doar prin urlete stridente, care sunau ciudat. Se parea ca baiatul nu avea simtul igienei personale si se usura cand si acolo unde ii venea la indemana. A fost informata politia din localitate si a fost dus Ia un orfelinat. La inceput a incercat in mod constant sa evadeze, fiind prins cu oarecare dificultate. Refuza sa poarte haine, sfasiindu-le imediat ce erau puse pe el. Nimeni nu a venit sa-1 revendice.

Copilul a fost supus unui examen medical amanuntit, care n-a scos in evidenta vreo anomalie majora. Atunci cand i s-a aratat o oglinda, se parc ca a vazut imaginea, dar nu s-a recunoscut pe sine, Intr-o anumita ocazie a incercat sa treaca prin oglinda spre a insfaca un cartof pe care 1-a vazut in ca. (De fapt cartoful era tinut indaratul capului sau). Dupa mai multe incercari, fara a intoarce capul, a luat cartoful intinzand mana peste umar. Un preot care 1-a tinut sub observatie zilnica pe baiat, a descris in acest in acest mod incidentul cu cartoful:

Toate aceste mici detalii, si multe altele pe care le-am mai putea adauga, dovedesc ca acest copil nu este total lipsit de inteligenta, gandire si putere de judecata. Totusi, suntem obligati sa spunem ca. in toate ipostazele fara legatura cu necesitatile sale naturale sau cu satisfacerea apetitului sau. in el se poate vedea doar comportamentul animal. Daca poseda senzatii, acestea nu dau nastere nici unei idei. El nici macar nu le poate compara intre ele. S-ar putea crede ca nu exista legatura intre sufletul sau mintea si trupul sau. (Shattuck, 1980, p. 69, vezi de asemeni, Lane, 1976).

Ulterior baiatul a fost mutat la Paris si s-a incercat sistematic schimbarea lui din fiara in om.' Efortul a fost doar partial incununat de succes. A fost invatat sa mearga la toaleta, a acceptat sa poarte haine si a invatat sa se imbrace singur. Totusi _nu-l interesau jucariile sau jocurile, si n-a reusit niciodata sa stapaneasca mai mult de cateva cuvinte. Din cate ne putem da scama, pe baza descrierilor detaliate ale comportamentului si reactiilor sale, acest lucru nu arc ca explicatie faptul ca ar fi fost intarziat mental. El parea fie refractar, fie incapabil sa deprinda graiul uman. A facut mici progrese si a murit in 1828, la varsta de aproximativ 40 de ani.

Desigur, trebuie sa fim precauti in interpretarea cazurilor de acest tip. E posibil ca o anomalie mentala sa fi ramas nediagnosticata. In mod alternativ, experientele la care a fost supus copilul s-ar fi putut sa-i produca niste daune psihologice care sa-1 fi impiedicat sa invete deprinderile pe care majoritatea copiilor le dobandesc la o varsta mult mai timpurie. Totusi intre aceasta istorie de caz si altele care au fost consemnate exista suficiente similitudini care sa sugereze cat de limitate ar fi facultatile noastre in absenta unei perioade extinse de socializare timpurie.

Daca vom trece peste fazele timpurii ale dezvoltarii copilului, vom avea posibilitatea de a intelege in profunzime procesele prin care pruncul devine in mod rccognoscibil "uman'.

DEZVOLTAREA TIMPURIE A COPILULUI

Dezvoltarea perceptuala

Toti copiii umani se nasc cu capacitatea de a realiza anumite distinctii perccptualc si de a raspunde la ele (Richardsi Light 1986). Exista credinta conform careia nou-nascutul era coplesit de o multitudine de senzatii fara a avea posibilitatea sa faca distinctie intre ele. in cadrul unei faimoase observatii, psihologul si filosoful William James scria; "Bebelusul, asaltat de ochi, urechi, nas, piele si maruntaie in acelasi timp, are senzatia unei confuzii zumzaitoare, fara pereche' (James, 1890). Acest lucru nu mai este considerat a fi o descriere corecta, de catre majoritatea cercetatorilor comportamentului infantil - chiar si nou-nascutii reactioneaza selectiv fata de mediul lor.

De la varsta de o saptamana, o suprafata cu modele (dungi, cercuri concentrice sau o pictura sub fonna unui chip) este privita mai des decat o suprafata obisnuita viu colorata. Pana la varsta de o luna, aceste capacitati pcrceptualc sunt inca slabe, iar imaginile aflate mai departe de treizeci de centimetri sunt incetosate. Dupa aceea, aptitudinile vizuale si auditive sporesc in ritm rapid. La varsta de aproximativ patru luni, bebelusul va putea sa fixeze persoana care se misca prin camera. Sensibilitatea tactila si senzatia caldurii sunt prezente de la nastere.

Plansul si zambitul

Dupa felul in care copiii mici raspund in mod selectiv la mediu, adultii disting modelele de comportament ale bebelusului, presupunand ca acestea ofera indicii in privinta dorintelor sau nevoilor sale. Se considera ca plansul indica starea de forme sau jena, zambetul sau alte anumite expresii sociale denota o multumire, insasi aceasta recunoastere trateaza respectivele reactii ca pe niste actiuni sociale din partea bebelusului. Totusi, presupunerile culturale sunt adanc implicate in acest proces. Plansul este un bun exemplu, in multe culturi, bebelusul este separat la modul fizic de mama, in cea mai mare parte a zilei, intr-un leagan, carucior sau tarc. Aici plansul tinde sa fie un semnal ca bebelusul necesita atentie, in multe alte culturi, nou-nascutul petrece o mare parte a zilei, vreme de mai multe luni, in contact direct cu trupul mamei, fiind purtat intr-o esarfa, in acest caz, mama poate da atentie doar crizelor de plans, care sunt tratate ca urgente. Miscarile agitate ale bebelusului sunt socotite a fi principalul semn ca acesta are nevoie de hrana sau de un anumit tratament special.

Diferente culturale au fost demonstrate de asemeni, in interpretarea zambetului. Toti bebelusii normali zambesc, in anumite imprejurari, dupa aproximativ o luna sau sase saptamani. Un bebelus va zambi daca ii este aratata o forma ca un chip avand doua gauri in loc de ochi. De asemeni, va zambi unui chip uman si atunci cand gura este ascunsa sau nu. Zambetul pare a fi un raspuns innascut, nu deprins sau nici macar declansat de vederea unei alte fete zambitoare. Un motiv pentru care putem fi siguri de acest lucru este acela ca acei copii care s-au nascut orbi incep sa zambeasca la aceeasi varsta ca si copiii cu vedere normala, cu toate ca nu au sansa de a-i imita pe altii care fac acest lucru. Totusi situatiile in care zambetul este considerat ca fiind potrivit variaza de la o cultura la alta, iar acest lucru este legat de reactiile timpurii pe care le au adultii la reactia zambitoare a copiilor. Bebelusii nu trebuie sa deprinda sa zambeasca, ci trebuie sa invete cand si unde se cuvine sa faca acest lucru. Astfel chinezii, de exemplu, zambesc mai rar in locuri "publice' decat occidentalii - cum ar fi de pilda la intampinarea unui strain.

Bebelusi si ingrijitori

Bebelusul este capabil sa-si distinga mama - sau alt ingrijitor important - de alte persoane incepand cu varsta de trei saptamani. El inca nu recunoaste individul celalalt ca fiind o persoana', mai degraba, el raspunde la anumite caracteristici, probabil ochii, glasul si maniera in care este tinut. O mama stie ca este recunoscuta atunci cand copilul inceteaza plansul doar in momentul in care il ia in brate, ii zambeste mai mult decat altor persoane, isi ridica bratele sau bate din palme pentru a marca aparitia ei in incapere, sau, in momentul in care copilul face miscari, se taraste ca sa se apropie de ea. Deosebirile culturale au influenta asupra reactiilor care tind sa apara in mod regulat, intr-un studiu despre cultura din Uganda, Ainsworth a descoperit ca imbratisarea si sarutul intre mame si copii erau rare, in timp ce batutul din palme pentru a exprima placere, atat din partea mamei cat si a copilului, era mult mai comun decat se obisnuieste in familiile europene (Ainsworth, 1977).

Atasamentul copilului fata de cel care are grija de el devine puternic doar dupa aproximativ luna a saptea de viata, inainte de acest termen, separarea de mama nu va genera nici un protest specific, iar alte persoane care au grija de copil vor fi acceptate fara vreo schimbare a nivelurilor obisnuite de reactie. Aproximativ la aceeasi varsta copiii vor incepe sa zambeasca doar anumitor persoane, nu fara discernamant. De asemeni, la acest stadiu copilul incepe sa dobandeasca perceperea mamei ca persoana distincta. Copilul isi da seama ca mama exista chiar si atunci cand ea nu se afla in imediata apropiere a lui, si poate pastra un fel de imagine a ei in minte. Acest lucru implica inceputul experientei timpului, pentru ca bebelusul are memoria mamei si in acelasi timp anticipeaza intoarcerea ei. Copiii de opt sau noua luni au capacitatea de a cauta obiecte ascunse, incepand sa inteleaga ca obiectele poseda o existenta independenta, indiferent daca sunt sau nu vizibile la un moment dat.

Selma Fraiberg a ilustrat aceasta faza a comportamentului copilului pe parcursul unei lucrari menite sa-i informeze pe parinti despre cresterea copiilor.

Aveti un copil de sase sau sapte luni care va insfaca ochelarii de pe nas. Daca da, nu aveti nevoie de acest sfat. indepartati ochelarii atunci cand copilul se intinde dupa ei, bagati-i intr-un buzunar sau sub o perna de pe canapea (si nu uitati locul . unde i-ati ascuns]) Nu va chinuiti sa faceti pe furis aceasta manevra, lasati-1 pe copil sa va vada cum ii ascundeti. El nu va porni in cautarea lor. Se va uita lung' la locul unde i-a vazut ultima oara - pe nasul dumneavoastra -'apoi isi va pierde interesul pentru aceasta problema. El nu cauta ochelarii pentru ca nu isi poate inchipui ca exista atunci cand nu-i vede.

Cand copilul are vreo noua luni, nu va bazati pe vechile trucuri. Daca va vede ca va scoateti ochelarii si ii varati sub perna de pe canapea, el va misca perna si se va arunca asupra ochelarilor. El a invatat ca un obiect poate fi ascuns vederii, si totusi poate exista! El poate urmari miscarile mainii dumneavoastra catre locul unde va fi ascuns si il va cauta negresit acolo. Acesta reprezinta un pas colosal in invatare si care nu poate fi trecut cu vederea de catre parintii ai caror ochelari, pipe, stilouri si port-chei le sunt acum nu numai luate, ci sunt in pericol de a nu fi pastrate in siguranta. Parintii care au copii in acest stadiu de dezvoltare nu manifesta interes prea mare pentru aspectele teoretice ale problemei asa cum sunt ele expuse aici, dar o teorie poate intotdeauna sa aduca rezultate practice, inca mai avem cateva trucuri in manseta. Hai sa-1 incercam pe acesta: lasati-1 pe copil sa vada cum strecurati ochelarii indaratul pernei. Lasati-1 sa-i gaseasca, convingeti-1 sa vi-i dea, apoi ascundeti ochelarii sub o a doua perna. Acum el este prada confuziei. Va cauta ochelarii sub prima perna, in primul ascunzis, dar nu-i va cauta in cel de-al doilea. Aceasta inseamna ca bebelusul poate concepe ca ochelarii au o existenta atunci cand sunt ascunsi, dar numai intr-un singur loc, primul ascunzis unde cautarea lui fusese anterior incununata de succes. Atunci cand copilul nu gaseste ochelarii sub prima perna, el continua sa-i caute acolo, dar nu-i trece prin cap sa-i caute in cel de-al doilea ascunzis sau in alta parte. Obiectele inca pot disparea, in cateva saptamani, el isi va extinde cautarea de la primul ascunzis la cel de-al doilea si e pe cale sa descopere ca un obiect poate fi mutat din loc in loc, pastrandu-si in acelasi timp o existenta permanenta. (Fraiberg, 1959, pp. 49-50).

Primele luni din viata unui copil sunt totodata o perioada de invatare pentru mama. Mamele sau alte persoane care au grija de copil, precum tatii sau alti copii, invata sa priceapa comunicarea pe care o implica comportamentul copilului si sa raspunda in mod adecvat. Unele mame sunt mai sensibile la aceste indicii decat altele, iar indicii diferite tind sa fie subliniate si sa capete o reactie la ele, in diverse cadre culturale. "Criticile' pe care la fac mamele dupa comportamentul copiilor; influenteaza modelul de interactiune care se dezvolta intre ei. De exemplu, o mama' poate considera ca neastamparul copilului e semn de oboseala si il va duce la culcare. '. O alta poate interpreta acelasi comportament ca semnificand ca dorinta copilului; este sa se joace. Mamele deseori isi proiecteaza asupra copiilor lor propriile! caracteristici, drept pentru care una care are dificultati in pastrarea unei relatii stabile^j de afectiune cu copilul ei poate percepe bebelusul ca fiind agresiv si avand o reactie; de respingere fata de ea.

Formarea legaturilor afective cu anumite persoane marcheaza un prag fundamental in socializare. Relatia primara, de obicei intre mama si copil, ajunge sa fie una in care sunt investite sentimente puternice, iar pe baza sa incep sa se petreaca procese complexe de educatie sociala.

Dezvoltarea receptivitatii sociale

Relatia dintre copil, mama si alte persoane care au grija de copil se modifica la sfarsitul primului an de viata al bebelusului. Nu numai ca acesta incepe sa vorbeasca, dar el devine totodata capabil sa stea in picioare - majoritatea copiilor sunt in stare , sa mearga singuri pe la paisprezece luni. in cel de-al doilea si cel de-al treilea an, l copii dezvolta o capacitate sporita de intelegere a interactiunilor si emotiilor altor >| membri ai familiei. Copilul invata cum sa-i consoleze si sa-i supere pe ceilalti. Copiii in varsta de doi ani pot intelege daca unul dintre parinti se supara pe celalalt; si poate sa-1 imbratiseze pe unul sau pe celalalt daca respectiva persoana este vizibil afectata. Un copil de aceeasi varsta este capabil sa necajeasca un frate sau o sora, sau un parinte.

incepand cu varsta de un an, joaca incepe sa ocupe o mare parte din viata copilului. La inceput, copilul se va juca mai mult singur, dar va solicita din ce in ce mai mult o persoana care sa-i fie partenera dejoaca. Prin joaca, copiii isi imbunatatesc coordonarea fizica si incep sa-si extinda cunoasterea despre lumea adultilor. Ei incearca noi deprinderi si de asemeni, incearca sa imite comportamentul adultilor.

in cadrul unui studiu mai vechi, Mildred Parten a definit cateva categorii ale dezvoltarii jocului care, in linii generale, continua sa fie acceptate si in prezent (Parten, 1932). La inceput, bebelusii se implica in joaca independenta solitara. Chiar si atunci cand se afla in tovarasia altor copii, ei se joaca singuri, fara a fi atenti la ce fac ceilalti. Aceasta faza este urmata de activitatea paralela, in care copilul imita ceea ce fac ceilalti, dar nu incearca sa intervina in activitatile lor. Mai tarziu (in jurul varstei de trei ani), copiii se implica din ce in ce mai mult m joaca asociativa, in cadrul careia ei isi pun in evidenta propriul comportament. Fiecare copil continua _sa se comporte asa dupa cum doreste, dar observa si raspunde la ceea ce fac ceilalti. Ulterior, la varsta de patru ani, copiii incepy'oaca cooperativa - activitati care cer ca fiecare copil sa colaboreze cu celalalt (ca in jocul "de-a mama si de-a tata').

De-a lungul perioadei care se intinde de la varsta de un an pana la varsta de patru sau cinci, copilul invata de asemeni, disciplina si auto-controlul. Acest lucru inseamna ca el invata sa-si controleze necesitatile trupesti si le trateaza in mod adecvat. Copiii depind mersul la toaleta (un proces dificil si indelungat) si invata sa manance in mod civilizat. Totodata ei invata sa se "poarte frumos' in diferitele contexte ale activitatii lor, mai ales atunci cand interactioneaza cu adulti.

Pe la cinci ani, copilul a ajuns o fiinta oarecum autonoma, nu mai e un bebelus, ci este aproape independent in rutinele elementare ale vietii in casa. El este pregatit sa se aventureze si mai mult in lumea exterioara, fiind capabil sa petreaca ore intregi departe de parinti, fara a se ingrijora prea mult. Copilul devine mai mult ca niciodata un individ. Una dintre cele mai distinctive trasaturi ale fiintelor umane, in comparatie cu alte animale, este aceea ca oamenii au constiinta de sine. Cum am putea intelege aparitia sentimentului sinelui - constiinta ca individul poseda o identitate distincta, separata de a celorlalti? Pe parcursul primelor luni de viata, bebelusul nu intelege (aproape) deloc deosebirile dintre fiintele umane si obiectele materiale din jurul sau si nu are constiinta de sine. De-abia la varsta de doi ani sau si mai mult copiii incep sa foloseasca concepte precum "eu', "pe mine', "tu' si "pe tine'. Apoi doar treptat ajung sa inteleaga ca, ceilalti au identitati distincte, constiinta si necesitati separate de ale lor.

TEORII DESPRE DEZVOLTAREA COPILULUI

Problema aparitiei sinelui este extrem de dezbatuta si este perceputa diferit din perspective teoretice aflate in contrast, intr-o anumita masura, acest lucru se intampla din cauza ca, cele mai importante teorii despre dezvoltarea copilului pun accentul pe asj>ecte diferite ale socializarii. Opera marelui psiholog si intemeietor al psihanalizei Sigmund Freud se concentreaza in principal asupra modului in care bebelusul controleaza anxietatile si asupra aspectelor emotionale ale dezvoltarii copilului. Filosoful si sociologul american Herbert Mcad acorda atentie in principal felului in care copiii invata sa foloseasca conceptele de "eu', "unde' si "pe mine'. Cercetatorul elvetian Jean Piaget a studiat comportamentul copilului si a lucrat asupra mai multor aspecte ale dezvoltarii lui, multe din scrierile sale ale sale avand ca obiect de studiu cunoasterea - modalitatile in care copiii invata sa gandeasca despre ei insisi si despre mediul in care traiesc.

Freud si psihanaliza

O Sigmund Freud, psihanalist vienez care a trait intre 1856-1939, nu numai ca a influentat puternic dezvoltarea psihologiei modeme, ci a fost totodata una dintre figurile intelectuale majore ale secolului XX. Impactul pe care 1-au avut ideile sale s-a resimtit in arta, literatura si filosofic, precum si in stiintele sociale umane. Freud n-a fost doar un profesor care a cercetat comportamentul uman, preocupandu-se si de tratamentul pacientilor nevrotici. Psihanaliza, tehnica terapiei inventate de el, consta in a-i face pe pacienti sa vorbeasca in mod deschis despre vietile lor, indeosebi despre amintirea experientelor traite anterior. Freud a ajuns la concluzia ca o mare parte din ceea ce ghideaza comportamentul nostru se afla in INCONSTIENT si implica persistenta la maturitate a metodelor de a face fata realitatii dezvoltate anterior. Majoritate acestor experiente din faza timpurie a copilariei sunt pierdute pentru memoria noastra constienta, cu toate ca ele alcatuiesc temelia pe care se sprijina CONSTIINTA noastra.

Dezvoltarea personalitatii

Conform teoriei lui Freud, bebelusul este o fiinta pretentioasa, posedand o energie pe care nu o poate controla datorita faptului ca este in mod esential neajutorata. Bebelusul trebuie sa invete ca necesitatile sau dorintele lui nu pot fi satisfacute imediat intotdeauna - un proces dureros, in opinia lui Freud, copiji mici nu au doar necesitati vizand hrana si bautul, ci si satisfactia erotica. Freud nu voia sa spuna ca bebelusii manifesta dorinte sexuale in acelasi fel ca adolescentii sau ca adultii. Termenul de "erotic' se refera la o nevoie generala de contact apropiat si placut cu altii.

Dupa opinia lui Freud, dezvoltarea psihologica umana reprezinta un proces care implica tensiuni majore. Bebelusul invata in mod progresiv sa-si controleze pornirile, dar acestea raman sub forma unor motivatii puternice in inconstient.

Freud distinge mai multe stadii tipice ale dezvoltarii aptitudinilor bebelusului si copilului de varsta mica. El acorda o deosebita atentie fazei - de la patru pana la cinci ani - in care majoritatea copiilor sunt capabili sa paraseasca compania constanta a parintilor lor si sa patrunda in lumea sociala. Freud denumeste aceasta faza stadiul oedipian. Legaturile timpurii pe care bebelusii si copiii de varsta mica le formeaza cu parintii lor au un element erotic lamurit, in sensul mentionat mai sus. Daca unor atari legaturi li s-ar permite sa continue si sa se dezvolte in continuare, pe masura ce copilul s-ar maturiza din punct de vedere fizic, el ar incepe sa aiba o relatie sexuala cu parintele de sex opus. Acest lucru nu se intampla deoarece, copiii invata sa-si reprime dorintele erotice fata de parinti.

Baietii invata ca nu mai pot continua sa fie "legati de fusta mamei'. Dupa Freud, baietii mici simt un puternic ahtagonsim fata de tata, pentru ca acesta are posesia sexuala asupra mamei. Aceasta este baza complexului Iui Oedip. Complexul lui Oedip este depasit atunci cand copilul isi reprima atat atasamentul erotic fata de mama lui, cat si antagonismul fata de tatal lui (acest lucru se petrece, in cea mai mare parte, la nivel inconstient). Acest lucru marcheaza inceputul unui stadiu important in dezvoltarea sinelui autonom, pentru ca, copilul s-a desprins de dependenta anterioara fata de parintii sai, mai ales fata de mama sa.

Descrierea facuta de Freud dezvoltarii feminine este mult mai putin prelucrata. El considera ca are loc un proces oarecum invers fata de cel descoperit la baieti. Fetita isi reprima dorintele erotice fata de tata si isi depaseste respingerea inconstienta a mamei straduindu-se sa ajunga ca ea - sa devina "feminina', in opinia lui Freud, felul in care copiii fac fata complexului lui Oedip influenteaza puternic relatiile ulterioare, mai ales relatiile sexuale, la care ia parte individul.

Critici

Teoriile lui Freud au fost amplu criticate si deseori au avut parte de reactii ostile. Unii au respins ideea ca bebelusii au dorinte erotice, precum si teza conform careia ce se petrece in pruncie si la inceputul copilariei stabileste metodele inconstiente de a face fata anxietatii care dureaza de-a lungul vietii. Criticii feministi au considerat teoria lui Freud ca fiind directionata intr-o prea mare masura catre experienta masculina, dand o prea mica atentie psihologiei feminine. Cu toate acestea, ideile lui Freud continua sa exercite o puternica influenta. Chiar daca nu le acceptam in totalitate, unele dintre ele si-au dovedit validitatea. Exista aspecte inconstiente legate de comportamentul uman, bazate pe metode de a face fata anxietatii care isi au originea in copilarie.

Teoria lui G.M. Mead

Formatia intelectuala si cariera lui G.H. Mead (1863-1931) au fost in majoritatea privintelor complet diferite de cele ale lui Freud. Mead a fost la origine filosof, petrecandu-si cea mai mare parte a vietii de profesor la Universitatea din Chicago. Lucrarile sale sunt putine, iar cartea in virtutea careia este cel mai bine-cunoscut, Mind Seif and Society (l 934) a fost alcatuita de catre studentii sai pe baza notitelor luate la cursurile lui dar si din alte surse. Avand in vedere ca dezvolta principala baza a unei traditii generale de gandire teoretica, interactionismul simbolic, ideile lui Mead au avut un impact puternic in sociologie. (Pentru detalii suplimentare despre interactionismul simbolic, vezi capitolul 21, "Teoria sociologica'.) Dar opera lui Mead ofera in plus o interpretare a principalelor faze ale dezvoltarii copilului, dand o atentie deosebita aparitiei sentimentului sinelui.

Exista cateva similitudini interesante intre parerile lui Mead si cele ale lui Freud, cu toate ca Mead considera personalitatea umana ca fiind mai putin tensionata. Conform teoriei lui Mead, bebelusii si copiii mici se dezvolta ca fiinte sociale in primul rand prin imitarea actiunilor celor din jurul lor. Una dintre modalitatile in care se petrece acest lucru este joaca. Asa dupa cum s-a remarcat mai sus, in joaca lor, copiii mici deseori imita ceea ce fac adultii. Un copil mic va face placinte din noroi, dupa ce a vazut un adult facand de mancare, sau Va sapa cu o lingura, dupa ce a vazut pe cineva lucrand in gradina. Joaca copiilor evolueaza de la simpla imitatie la jocuri mai complicate in cadrul carora un copil de patru sau cinci ani va interpreta rolul unui adult. Mead denumeste aceasta preluarea rolului celuilalt - invatarea a ceea ce inseamna sa fii in pielea altei persoane. De-abia in aceasta faza copiii; dobandesc un sentiment dezvoltat al sinelui. Copiii capata o intelegere a lor insi si irii calitate de agenti separati - in calitate de "eu' - vazandu-se pe sine prin ochiij celorlalti.

Dupa Mead, noi dobandim constiinta de sine atunci cand invatam sa distingem! intre "pe mine' si "eu'.* "Eu' este bebelusul nesocializat, o adunatura de nevoi si! dorinte spontane. "Pe mine', asa dupa cum foloseste Mead termenul, reprezinta; sinele social. Mead sustine ca indivizii dezvolta constiinta ajungand sa se vada asal cum ii vad altii pe ei. Atat Freud cat si Mead considera ca la varsta de aproximativ cinci ani copilul devine un agent autonom, capabil de intelegere de sine si in stare sa opereze in afara contextului familiei. Pentru Freud, acesta este rezultatul fazei oedipiene, in timp ce pentru Mead el este consecinta unei capacitati dezvoltate de constientizare a sinelui.

Un stadiu mai avansat in dezvoltarea copilului se evidentiaza, in opinia lui Mead, atunci cand copilul are opt sau noua ani. Aceasta este varsta la care copiii tind sa ia parte mai mult la jocuri organizate si mai putin la "joaca' nesistematica. De-abia in aceasta perioada incep copiii sa inteleaga valorile si moralitatea globale in functie de care se desfasoara viata sociala. Pentru a invata jocuri organizate, trebuie intelese regulile jocului si notiunile de onestitate si participare egala, in acest stadiu, copilul invata sa priceapa ceea ce Mead numeste celalalt generalizat - valorile generale si regulile morale prezente in cultura in care se dezvolta el. Acest lucru este plasat de catre Mead la o varsta oarecum mai mare decat de Freud, dar inca o data se poate observa ca in acest punct exista similitudini clare intre ideile lor.

Opiniile lui Mead sunt mai putin controversate decat cele ale lui Freud. Ele nu contin atat de multe idei inconstiente surprinzatoare si nu depind de teoria bazei inconstiente a personalitatii. Teoria lui Mead despre dezvoltarea constiintei de sine a exercitat in mod deosebit o puternica influenta. Pe de alta parte, parerile lui Mead nu au fost niciodata publicate intr-o forma completa si mai degraba sunt folosite in calitate de sugestii, oferind intr-o mai mica masura o interpretare generala a dezvoltarii copilului.

Piaget: fazele dezvoltarii cognitive

Influenta operei lui Jean Piaget nu este cu mult mai prejos decat cea a lui Freud. Nascut in Elvetia in 1896, Piaget si-a petrecut cea mai mare parte a vietii conducand un institut de cercetare-dezvoltare a copilului, din Geneva. A publicat un numar de mare de carti si lucrari stiintifice, nu numai despre dezvoltarea copilului, _ci si despre educatie, istorie a gandirii, filosofic si logica. El si-a continuat prodigioasa activitate pana la sfarsitul vietii, in 1980.

Cu toate ca Freud a acordat o atat de mare importanta inceputurilor copilariei, _el nu a studiat niciodata copilul in mod nemijlocit. Teoria sa s-a dezvoltat pe baza observatiilor efectuate in cursul tratamentelor psihoterapeutice administrate pacientilor sai. Nici Mead nu a studiat comportamentul copiilor, conturandu-si ideile in contextul discutiei filosofice, in schimb, Piaget si-a petrecut cea mai mare parte a vietii observand comportamentul bebelusilor, la copii mici si la adolescenti. El si-a intemeiat o mare parte a operei pe observarea in detaliu a unui numar limitat de indivizi, nu pe studierea unor esantioane ample. Cu toate acestea, el a pretins ca descoperirile sale majore sunt valabile pentru dezvoltarea copilului in toate culturile.

Fazele dezvoltarii cognitive

Piaget a pus un accent deosebit pe capacitatea copilului de a intelege practic lumea. Copiii nu colecteaza informatia in mod pasiv, ci selecteaza si interpreteaza ceea ce vad, aud si simt in lumea din jurul lor. Din observatiile facute pe copii si din numeroase experiente efectuate in privinta modurilor lor de gandire, el a conchis ca fiintele umane parcurg mai multe stadii distincte de dezvoltare cognitiva - adica invata sa gandeasca despre ei insisi si despre mediul in care traiesc. Fiecare stadiu implica dobandirea unor noi deprinderi si depinde de incheierea cu succes a celui precedent.

Primul stadiu este cel sensorimotor; care dureaza de la nastere pana aproximativ la varsta de doi ani. Pana la varsta de aproximativ patru luni, un bebelus nu se poate deosebi pe sine de mediu. De exemplu, copilul nu realizeaza ca propriile sale miscari fac ca laturile leaganului sau sa zornaie. Obiectele nu sunt diferentiate de persoane, iar bebelusul nu e constient ca exista altceva si in afara campului sau vizual. Asa dupa cum arata cercetarile mentionate, bebelusii invata treptat sa deosebeasca oamenii de obiecte, ajungand sa-si dea seama ca, atat unii, cat si celelalte au o existenta independenta de perceptiile lor imediate. Piaget denumeste acest stadiu timpuriu sensorimotor, pentru ca bebelusii invata din simturile lor, indeosebi prin atingerea obiectelor, prin manipularea lor si prin explorarea fizica a mediului. Principala realizare a acestui stadiu este aceea ca la sfarsitul lui copilul intelege ca mediul sau poseda proprietati distincte si stabile.

Urmatoarea faza, denumita stadiuTpre-operational, este cea careia Piaget i-a dedicat cea mai mare parte a cercetarilor sale. Acest stadiu dureaza de la varsta de doi ani la varsta de sapte ani, cand copiii dobandesc stapanirea limbii si sunt capabili sa foloseasca cuvinte ce desemneaza obiecte si imagini intr-o maniera simbolica. De exemplu, un copil de patru ani poate folosi miscarea palmei in aer pentru a reprezenta conceptul de "avion'. Piaget denumeste acest stadiu pre-operational, deoarece, copiii inca nu sunt capabili sa-si foloseasca in mod sistematic capacitatile mentale aflate in dezvoltare. Viziunea caracteristica a copiilor in acest stadiu este egocentrismul, in opinia lui Piaget, acest concept nu se refera la egoism, ci la

tendinta copilului de a interpreta lumea in mod exclusiv in termenii propriei sale pozitii. De exemplu, baietelul sau fetita nu intelege ca altii vad obiectele dintr-oj perspectiva diferita de a sa. Tinand o carte in fata sa, copilul poate intreba despre oi imagine din ea, fara a-si da seama ca persoana care sta in fata lui nu poate vedea decat copertile cartii.

Copiii aflati jn stadiul pre-operational nu sunt in stare sa sustina conversatii coerente cu altcineva, in vorbirea egocentrica, ceea ce spune fiecare copil este mai mult sau mai putin lipsit de legatura cu ceea ce au spus vorbitorii anteriori. Copiii vorbesc impreuna, dar nu unul cu celalalt, in acelasi sens ca adultii. Pe parcursul acestei faze de dezvoltare, copiii nu au o intelegere generala a categoriilor de gandire pe care adultii tind sa le considere subintelese: concepte precum cauzalitate, viteza, greutate sau numar. Chiar daca copilul vede turnandu-se apa dintr-un recipient inalt si subtire intr-unul mai larg si mai plat, nu va intelege ca volumul de apa ramane acelasi tragand concluzia ca in noul recipient e mai putin lichid, pentru ca nivelul] apei este mai scazut.

Cea de-a treia faza, stadjiU-Qperatumal concret, dureaza de la varsta de sapte ani pana la zece ani. Pe parcursul acestei faze, copiii stapanesc notiuni abstracte, logice. Ei sunt capabili sa manipuleze idei precum cauzalitatea fara mare dificultate, in acest stadiu de dezvoltare copilul va recunoaste rationamentul fals prezent in ideea ca recipientul mai larg contine mai putina apa decat cel inalt si subtire, chiari daca nivelurile apei sunt diferite. El devine capabil sa realizeze operati matematice de inmultire, impartire si scadere, in acest stadiu copiii sunt mai putin egocentrici, in stadiul preoperational, daca o fetita este intrebata "Cate surori ai?', ca poate raspunde in mod corect "una'. Dar daca e intrebata: "Cate surori are sora ta?' ea va raspunde probabil "nici una', din cauza ca nu se poate percepe din punctul de vedere al surorii ei. in stadiul operational concret copilul este capabil sa raspunda la o astfel de intrebare, in mod corect, cu usurinta.

Varsta cuprinsa intre 11-15 ani acopera ceea ce Piaget numeste perioada operationala-formala. in timpul adolescentei, copilul aflat in faza de dezvoltare' devine capabil sa inteleaga idei extrem de abstracte si ipotetice. Atunci cand se confrunta cu o problema, copiii aflati la aceasta varsta sunt capabili sa analizeze toate modalitatile posibile de a o rezolva si le parcurg in mod teoretic spre a gasi o solutie. Tanara persoana aflata in stadiul operational-formal este capabila sa inteleaga de ce anumite tipuri de intrebari contin siretlicuri. La intrebarea "Ce creaturi sunt in acelasi timp pudeli si caini?' Copilul poate sau nu poate fi capabil sa dea raspunsul corect (raspunsul este "pudelii'), dar el va intelege motivul pentru care acest raspuns este corect si va aprecia umorul continut.

Dupa Piaget, primele trei stadii de dezvoltare sunt universale; dar nu toti adultii ajung la stadiul operational formal. Dezvoltarea gandirii operationale formale depinde intr-o mare masura de procesele de invatamant. Adultii cu performante educative limitate tind sa continue sa gandeasca in termeni mai concreti si sa pastreze ramasitele de egoism.

Critici

Margaret Donaldson a pus sub semnul intrebarii opinia lui Piaget conform careia copiii sunt extrem de egoisti in comparatie cu adultii (Donaldson, 1979). Sarcinile date de Piaget copiilor pe care i-a studiat, sustine ea, au fost prezentate mai degraba din punctul de vedere al unui adult, nu in termeni care sa fie intelesi de catre acestia. Egocentrismul este caracteristic in egala masura comportamentului uman - in anumite situatii. Pentru argumentare, ea citeaza un pasaj din autobiografia poetului englez Laurie Lee, in care descrie prima sa zi de scoala pe vremea cand era copil.

Prima zi mi-am petrecut-o gaurind hartie, apoi am plecat acasa cu o furie inabusita.

Ce s-a intamplat, iubitule? Nu ti-a placut la scoala?

Nu mi-au dat nici un cadou.

Cadou? Ce cadou?

Au zis ca or sa-mi dea un cadou.

Ei haide, sunt sigura ca n-au zis asa ceva.

Ba au zis! Au zis: Tu esti Laurie Lee, nu-i asa?

Bine; stai aici deocamdata* . Am stat acolo toata ziua, dar nu mi-am primit cadoul. Nu ma mai duc acolo.

Ca adulti, suntem inclinati sa credem ca, intr-o maniera comica, copilul a inteles gresit instructiunile invatatorului. Cu toate acestea Donaldson arata ca, la un nivel mai profund, adultul nu a reusit sa inteleaga copilul, nedandu-si seama de ambiguitatea exprimarii "stai aici deocamdata', in acest caz, adultul, nu copilul este vinovat de egocentrism.

Opera lui Piaget a fost de asemeni, mult criticata pentru metodele sale folosite. Cum putem generaliza pe baza unor descoperiri intemeiate pe observatii asupra unui numar restrans de copii, traind cu totii intr-un singur oras? Cu toate acestea, cea mai mare parte a ideilor lui Piaget au rezistat testului enormei cantitati de cercetari ulterioare la a caror geneza au contribuit. Stadiile de dezvoltare pe care le identifica sunt probabil mai putin limpezi decat pretindea el, dar multe dintre ideile sale sunt acum acceptate peste tot.

Legaturile existente intre teorii

Exista deosebiri majore intre perspetivele de abordare ale lui Freud, Mead si Piaget; cu toate acestea se poate sugera o imagine a dezvoltarii copilului care se bazeaza pe toate trei.

Autorii accepta ca, in primele luni de viata, bebelusul nu poseda o intelegere distincta a naturii obiectelor sau persoanelor din mediul sau sau a propriei sale

* Joc de cuvinte: "deocamdata' este traducerea pentru for the present din original, dar aceste cuvinte pot fi traduse si prin: "pentru cadou', (n.t.). identitati luata separat. Pe parcursul primilor doi ani de existenta, inainte de stapanirea aptitudinilor lingvistice dezvoltate, cea mai mare parte a invatarii de catre copil este inconstienta pentru ca el inca nu poseda constiinta de sine. Probabil ca Freud avea dreptate sustinand ca modalitatile de a face fata anxietatii stabilite pe parcursul acestei perioade timpurii - legate, indeosebi, de interactiunea cu mama s| cu tata - raman importante pentru dezvoltarea ulterioara a personalitatii.

Prin intermediul procesului sugerat de Mead invata copiii sa devina fiinte constiente de sine - diferentierea dintre "eu' si "pe mine'. Copiii care au dobandit sentimentul sinelui pastreaza, totusi, metode egocentrice de gandire, asa dupa cum: a indicat Piaget. Dezvoltarea autonomiei copilului probabil ca implica dificultati emotionale mai mari decat par a-si da seama Mead sau Piaget - iar aici ideile lui Freud devin deosebit de relevante. Ideea conform careia este capabil sa faca fata anxietatilor timpurii poate influenta disponibilitatea ulterioara de a se misca cu succes prin stadiile de cunoastere distinse de Piaget.

Pana aici, mai ales in discutia despre Freud si Mead, ne-am concentrat in principal asupra prunciei si copilariei timpurii - pe buna dreptate, pentru ca primii ani de viata sunt esentiali. Ce se poate spune despre fazele ulterioare ale cursului vietii? Viata fiecaruia trece prin mai multe astfel de faze, de la copilarie, adolescenta, inceputul vietii adulte pana la varsta medie si batranete, in contrast cu sectiunile anterioare ale capitolului, pe acestea le vom avea in vedere nu atat din punctul de j vedere al individului, ci mai mult din prisma gradului in care fazele dezvoltarii sunt j organizate social. Trebuie sa intelegem dezvoltarea individuala in contextul sau social mai larg.

CURSUL VIETII

Diferitele perioade de tranzitie pe care indivizii le parcurg in timpul vietii lor par la prima vedere a fi stabilite din punct de vedere biologic - de la copilarie la maturitate si in cele din urma la moarte, insa lucrurile sunt mult mai complicate. Stadiile cursului vietii umane sunt de natura biologica si sociala. Ele sunt influentate de diferentele culturale si totodata de circumstantele materiale ale vietii oamenilor in tipuri date de societate. De exemplu, in Occidentul modern, moartea este de obicei asociata cu batranetea, pentru ca majoritatea oamenilor se bucura de o durata de viata de saptezeci de ani sau chiar mai mare. insa in societatile traditionale, mai multi oameni au murit in grupe de varsta mai tinere decat cei care au supravietuit pana la batranete.

Copilaria

Cei mai multi dintre noi suntem inclinati sa consideram copilaria drept un stadiu clar si distinct al vietii. Copiii, presupunem noi, sunt altceva decat "bebelusii' si copiii mici care abia incep sa mearga. Copilaria se intercaleaza intre pruncie si

COMPARATIE INTRE TEORIILE LUI FREUD, MEAD SI PIAGET

Teoria lui Freud referitoare la dezvoltarea copilului este deosebita, pentru ca pune accent pe sursele inconstiente si emotionale ale dezvoltarii copilului. Dupa Freud, aspectele fundamentale ale personalitatii fiecarui individ se stabilesc de timpuriu, indeosebi ca urmare a interactiunii cu mama. Avand in vedere ca aceste scheme timpurii de comportament sunt deprinse inainte ca, copilul sa stapaneasca folosirea limbajului, ele au tendinta de a ramane la un nivel inconstient.

Bebelusul trebuie sa invete ca necesitatile sale nu pot fi satisfacute intotdeauna imediat. Toate mamele impun copiilor lor un fel de disciplina de hranire. Treptat, bebelusul ajunge sa-si reprime - sa-si blocheze in mod inconstient -nevoile de satisfacere imediata a nevoilor. Conform teoriei lui Freud, reprimarea se afla la originea unora dintre cele mai importante trasaturi ale dezvoltarii copilului. Aceasta are atat o relatie pozitiva, cat si una negativa cu mama sa, in care se amesteca iubirea si impotrivirea.

Tranzitia oedipiana, care de obicei are loc pe la varsta de patru sau cinci ani ocupa un rol central in teoria lui Freud. Ideea provine din mitul antic elenist al lui Oedip, care fara sa stie isi ucide tatal si se casatoreste cu mama sa. in studiul oedipian, copilului i se cere din partea societatii sa paraseasca adapostul emotional oferit in pruncie de catre mama. Tatal este principalul agent din cadrul familiei al acestei cereri de autonomie si independenta sporita. Copilul trebuie sa-si reprime ura fata de tata, si in acelasi timp o mare parte a fostei sale dependente de mama.

Mead

Abordarea lui Mead se deosebeste in cateva aspecte fundamentale de cea a lui Freud. Acesta din urma a fost doctor in medicina si terapeut (psihanalist). Mead a fost filosof si sociolog. Pe el il preocupau mai putin activitatile emotionale launtrice ale personalitatii individului si dadea o atentie mai mare proceselor de interactiune sociala. Mead punea un accent mai redus decat Freud pe inconstient. Ideea reprimarii apare foarte putin in lucrarile lui Mead. in plus, Mead nu a acceptat ideea freudiana conform careia ceea ce

se intampla in pruncie si la inceputul copilariei calauzeste in mare masura experienta noastra ulterioara. Pentru Mead, adolescenta este la fel de importanta ca si copilaria in termeni de deprindere sociala.

Mead a subliniat semnificatia jocului in dezvoltarea copilului. Prin intermediul aspectelor imaginative ale jocului, copilul invata sa preia rolul celuilalt -sa vada lumea asa cum o vad altii si sa se detaseze de un punct de vedere egocentric. Ca urmare a acestui proces, copiii il separa pe "eu' de "pe mine'. Acest din urma concept reprezinta sinele social, sinele la care reactioneaza ceilalti. La sfarsitul copilariei si la inceputul adolescentei, baiatul sau fata invata sa preia rolul celuilalt generalizat -normele si valorile abstracte pe care se intemeiaza societatea in ansamblul ei. Acest lucru tinde sa fie invatat mai intai prin joc cooperativ.

Piaget

Cel de-al treilea mare teoretician al cercetarii dezvoltarii copilului, Piaget, se deosebea de ceilalti doi. El era psiholog, intemeindu-si majoritatea ideilor pe observatii directe asupra copiilor. Nici Freud, nici Mead nu au studiat copiii in mod direct. Asemenea lui Mead, Piaget nu a pus accent asa cum a facut-o Freud pe inconstient; totusi, el a scris mult mai mult decat Mead despre dezvoltarea emotionala a copilului. Pentru Piaget, bebelusul este la inceput egocentric - el vede lumea din perspectiva propriei sale pozitii. Copiii trebuie sa invete ca exista altii care poseda ganduri si sentimente comparabile cu ale lor si au nevoie de mult timp pentru a intelege concepte care pentru adulti sunt de la sine intelese, precum cele de viteza, greutate sau numar. A invata manuirea limbajului reprezinta o parte esentiala a stapanirii unor atari notiuni. Drumul de la egocentrismul infantil la maturitatea deplina trece prin mai multe stadii distincte. Piaget sustine ca cu fiecare dintre acestea copilul isi extinde treptat capacitatea de a pricepe concepte abstracte si de a intelege sentimentele celorlalti. De-abia pe la varsta de aproximativ cincisprezece ani, copiii sunt capabili sa stapaneasca notiuni mai complexe de logica si judecata, iar anumiti copii nu ajung niciodata la acest stadiu.

instalarea adolescentei. Totusi conceptul de copilarie, asemenea multor altor aspecte ale vietii noastre sociale de azi, a luat fiinta doar in ultimele doua sau trei secole, in culturile traditionale, cei tineri treceau direct de la o pruncie indelungata la roluri active in cadrul comunitatii. Istoricul francez Philippe Aries a sustinut ca, in calitate de faza separata de dezvoltare, "copilaria' nu a existat in epoca medievala (Aries 1973). in picturile Europei medievale, copiii erau infatisati ca niste "mici adulti,' avand chipuri mature si acelasi stil de vestimentatie ca si parintii lor. Copiii luau parte la aceleasi munci si distractii ca si adultii, nu aveau jucariile sau jocurile specifice pe care noi le consideram implicite.

Chiar de la inceputul secolului XX, in Anglia si in majoritatea celorlalte tari i occidentale, copii de sapte-opt ani au fost pusi la munca, de la ceea ce acum pare a fi o varsta foarte frageda. De fapt, in prezent exista in lume multe tari in care copii muncesc cu norma intreaga, deseori in imprejurari solicitante din punct de vedere fizic (mine de carbuni, de exemplu) (UNICEF, 1987). Ideea conform careia, copiii j au drepturi distincte si notiunea ca folosirea muncii copiilor este incompatibila din j punct de vedere moral sunt evolutii relativ recente.

Unii istorici, dezvoltand opinia sugerata de catre Aries, au afirmat ca in Europa medievala majoritatea oamenilor erau indiferenti sau chiar ostili fata de copiii lor. insa, aceasta parere a fost respinsa de altii si nu este sprijinita de ceea ce stim despre culturile traditionale care inca exista astazi. Multi parinti, in special mamele, au format cu siguranta aceleasi tipuri de legaturi fata de copiii lor ca si cele care sunt obisnuite in prezent. Totusi, din pricina indelungatei perioade de "copilarie' pe care o acceptam astazi, societatile modeme sunt in anumite privinte mai "centrate pe copil' decat cele traditionale. Atat capacitatea de a creste copii cat si copilaria au devenit distincte fata de alte stadii decat se obisnuia in comunitatile traditionale. Trebuie subliniat ca o societate in centrul careia se afla copilul nu este una in care toti copiii au parte de dragoste si grija din partea parintilor sau a altor adulti. Abuzul fizic si sexual la care copiii sunt supusi reprezinta o trasatura comuna a vietii de familie in societatea noastra - cu toate ca adevarata dimensiune a unor atari abuzuri a fost scoasa la lumina doar in ultima vreme. Abuzul la care sunt supusi copiii are legaturi clare cu ceea ce, in conformitate cu standardele de azi, apare drept frecventul comportament urat fata de copii in Europa moderna.

Pare posibil ca, drept urmare a schimbarilor care au loc la ora actuala in societatile modeme, "copilaria' devine din nou erodata in calitate de statut distinct. Unii observatori au sugerat ca acum copiii "cresc atat de repede' incat caracterul separat al copilariei se diminueaza inca o data (Suransky, 1982; Winn, 1983). De exemplu, chiar si copiii destul de mici pot urmari aceleasi programe de televiziune ca si adultii, devenind cu mult mai familiarizati de timpuriu cu "lumea adulta' decat generatiile precedente.

Adolescenta

Termenul de "teenager'* este relativ recent. Schimbarile biologice implicate in pubertate (momentul in care o persoana devine capabila de activitate sexuala adulta si reproducere) sunt esentiale. Cu toate acestea, in multe culturi ele nu produc gradul de confuzie si nesiguranta deseori intalnit printre tinerii din societatile moderne. Atunci cand exista un sistem de scolarizare pe varste, de exemplu, cuplat cu rituri distincte care semnaleaza tranzitia unei persoane la viata de adult, procesul de dezvoltare psihosexuala in general, pare mai usor de parcurs, in societatile traditionale adolescentii au mai putin de "dezvatat' decat omologii lor din societatile moderne, pentru ca ritmul schimbarii la ei e mai lent. Exista un moment in care copiilor li se cere sa nu mai fie copii: sa-si lase deoparte jucariile si sa termine cu distractiile copilaresti, in culturile traditinale, unde copiii deja lucreaza alaturi de adulti, acest proces de "dezvoltare' este in mod normal mai putin strict.

Caracterul distinct al faptului de a fi "teenager' in ziua de azi este legat atat de extinderea generala a drepturilor copilului cat si de procesul de educatie formala. Adolescentii deseori incearca sa urmeze caile adulte, dar in justitie ei sunt considerati copii. Adolescentii se afla "intre' copilarie si maturitate crescand intr-o societate supusa unei continue schimbari.

Tanarul adult

Varsta de tanar adult pare din ce in ce mai mult a deveni un stagiu specific in cadrul dezvoltarii personale si sexuale in lumea moderna. Mai ales printre grupurile mai bogate, dar fara a se limita la ele, persoanele cu putin peste douazeci de ani isi iau "pauze' spre a calatori si a explora asocieri sexuale, politice si religioase. Importanta acestui "moratoriu' are sanse de a spori, avand in vedere perioada extinsa de educatie pe care o parcurg acum foarte multi indivizi.

Varsta adulta matura

Majoritatea tinerilor adulti din Occident din ziua de azi se pot astepta la o viata care sa ajunga pana la batranete, in timpurile premoderne, putini erau cei care aveau posibilitatea de a anticipa cu multa incredere un atare viitor. Moartea datorata bolilor, ciumei, de exemplu, era mult mai frecventa in randul tuturor grupelor de varsta decat in ziua de azi, iar indeosebi femeile infruntau riscuri foarte mari din cauza ratei crescute a moralitatii la nastere.

Pe de alta parte, multe dintre tensiunile la care suntem supusi acum erau mai putin pronuntate in epocile trecute. De obicei oamenii pastrau o stransa legatura cu parintii lor si cu alte rude, decat in cadrul populatiilor migratoare din prezent, iar rutinele de munca pe care le parcurgeau erau identice cu cele ale stramosilor lor. in societatea noastra, incertitudinile majore trebuiesc rezolvate in casnicie, viata de familie si alte contexte sociale. Trebuie sa ne "facem' propria viata mai mult decat au facut-o predecesorii nostri. Crearea legaturilor sexuale si maritale, de exemplu, depinde acum de initiativa si selectia individuala, nu mai sunt stabilite de parinti. Acest lucru reprezinta o libertate mai mare pentru individ, dar responsabilitatea poate impune de asemeni tensiuni si dificultati.

in prezent a pastra o "viziune indreptata catre viitor' la o varsta medie are oj deosebita importanta. Cei mai multi oameni nu se asteapta sa "faca acelasi lucri toata viata lor' - asa cum se intampla cu majoritatea populatiei in culturile traditionale. Barbatii sau femeile care si-au petrecut viata in vederea realizarii unei cariere pot descoperi ca nivelul la care au ajuns la varsta medie este nesatisfacator, si ca le sunt blocate alte oportunitati. Femei care si-au petrecut prima parte a varstei adulte avand grija de familie si ale caror copii au plecat de acasa, pot avea sentimentul, ca sunt lipsite de valoare sociala. Fenomenul "crizei varstei de mijloc' este extrem de real pentru multe persoane de varsta mijlocie. O persoana poate avea sentimentul ca si-a irosit oportunitatile pe care le-a avut sau ca nu va atinge niciodata teluri la care a nutrit din copilarie. Totusi, tranzitiile implicate nu trebuie sa conduca la resemnare sau la disperare; o emancipare a visurilor din copilarie poate fi eliberatoare.

Batranetea

in societatile traditionale, implicit oamenilor in varsta li se acorda foarte mult respect. "Batranii' - grupele de varsta inaintata - de obicei aveau un cuvant important, deseori final in probleme de importanta pentru comunitate, in ansamblu, in cadrul familiilor, autoritatea atat a barbatilor cat si a femeilor deseori creste o data cu varsta, in schimb, in societatile industrializate, exista tendinta ca oamenii in varsta sa fie lipsiti de autoritate atat in cadrul familiei, cat si in cel al comunitatii sociale. Dupa ce s-au pensionat, exista posibilitatea ca venitul lor sa fie mai mic. in acelasi timp, a existat o mare crestere a proportiei din randul populatiei in varsta de peste 65 de ani. in 1900, in Anglia doar una din 30 de persoane avea peste 65 de ani; astazi proportia este de unu la cinci.

Trecerea la categoria de varsta a batranilor intr-o societate traditionala deseori a marcat apogeul statutului pe care il putea dobandi cineva, in societatea noastra, exista tendinta ca pensionarea sa produca exact urmari inverse. Nemailucrand cu copiii lor si fiind inlaturati din arena economica, nu este usor pentru oamenii mai in varsta sa faca in asa fel incat perioada finala a existentei lor sa fie recompcnsatorie. S-a obisnuit sa se creada ca cei care fac fata cu succes batranetii reusesc acest luciu recurgand la resursele lor interioare, devenind mai putin interesati de avantajele oferite de viata sociala. Desi nu exista nici o indoiala ca acest lucru poate fi adevarat, se pare ca, intr-o societate in care multi sunt sanatosi din punct de vedere fizic la batranete, isi face din ce in ce mai mult simtita prezenta o viziune "indreptata catre exterior'. Cei aflati la varsta pensionarii pot descoperi o renastere in cadrul a ceea ce s-a numit "varsta a treia' (care urmeaza dupa copilarie si maturitate), in care incepe o noua faza de educatie.

SUCCESIUNEA GENERATIILOR

in Europa medievala, moartea ocupa un loc aparte decat in prezent, in lumea moderna majoritatea oamenilor mor in incintele inchise ale spitalelor, departe de contactul cu rudele si prietenii lor. Moartea este considerata azi de catre multi occidentali ca fiind sfarsitul unei vieti individuale, nu ca parte a procesului de reinnoire a generatiilor; intr-atat diminuarea credintelor religioase a schimbat atitudinea noastra fata de moarte. Pentru noi, moartea tinde sa fie un subiect care trece nediscutat. Este de la sine inteles ca oamenilor le este frica de moarte, si de aceea doctorii sau rudele de obicei ascund unei persoane suferinde de o boala incurabila faptul ca, poate muri

in scurta vreme.

Dupa Elisabeth Kubler-Ross, precesul de adaptare la iminenta mortii este un proces comprimat de socializare care implica mai multe stadii. Primul il reprezinta negarea - individul refuza sa accepte ceea ce se intampla. Cel de-al doilea stadiu este mania, mai ales in randul celor care mor relativ tineri si sunt constienti de acest lucru, fiind revoltati de faptul ca sunt privati de durata completa a existentei. Acesta este urmat de stadiul tocmelii. Individul face un targ cu destinul, sau cu divinitatea, de a muri impacat daca i se permite sa traiasca spre a vedea un anumit eveniment insemnat, cum ar fi o casatorie in familie sau o zi de nastere. Pe urma, individul deseori cade in depresie, in sfarsit, daca are puterea de a iesi din aceasta stare, el se poate indrepta catre faza de acceptare, in care este obtinuta o atitudine de calm in fata mortii care se apropie.

Kiibler-Ross observa ca atunci cand ii intreaba pe cei care asculta conferintele ei ce anume ii inspaimanta cel mai mult in privinta mortii, majoritatea raspund ca le este frica de necunoscut, de durere, de separarea de cei iubiti sau de parasirea unor proiecte dragi neterminate. Dupa opinia sa, aceste lucruri sunt doar partea vizibila a aisbergului. Cea mai mare parte din ceea ce asociem cu moartea este inconstient, iar acest lucru trebuie sa fie adus la lumina daca vrem sa avem posibilitatea de a muri intr-un mod acceptabil, in mod inconstient, oamenii nu-si pot imagina propria moarte decat sub forma unei entitati negative care vine sa-i pedepseasca. Daca ei isi pot da seama ca aceasta asociatie este irationala - ca faptul de a suferi de o maladie incurabila nu reprezinta o pedeapsa pentru pacatele savarsite - procesul este usurat (Kiibler-Ross, 1987).

in societatile traditionale, in care copii, parinti si bunici deseori traiesc in aceeasi gospodarie, de obicei exista constiinta limpede a legaturii dintre moarte si succesiunea

generatiilor. Indivizii se considera ca facand parte dintr-o familie si o comunitate care dureaza indefinit, indiferent de efemeritatea existentei personale, in atari circumstante, moartea poate fi privita cu mai putina anxietate decat in circumstantele sociale individualiste mult mai rapid schimbatoare, ale lumii moderne.

SOCIALIZAREA SI LIBERTATEA INDIVIDUALA

O Pentru ca mediile culturale in care ne nastem si ajungem la maturitate influert-. teaza in acest fel comportamentul nostru, ar putea parea ca suntem lipsiti de orie individualitate sau vointa libera. Ar putea parea ca suntem doar turnati in tiparele! preexistente pe care le-a pregatit pentru noi societatea. Unii sociologi manifest intr-adevar tendinta de a scrie despre socializare - si chiar despre sociologie la; modul mai general! - ca si cum acesta ar fi obiectul discutiei, dar o atare opinie este complet eronata. Faptul ca de la nastere si pana la moarte suntem implicati in procesul; de interactiune cu ceilalti ne conditioneaza cu certitudine formarea personalitatilor, valorile pe care le sustinem si comportamentul pe care ni-1 asumam. Totusi socializarea se afla de asemeni la originea a insasi individualitatii si libertatii noastre, in cursul socializarii fiecare dintre noi dezvolta un sentiment de IDENTITATE si capacitatea de gandire si actiune independenta.

Aceasta chestiune este ilustrata de exemplul invatarii limbajului. Nici unul dintre noi nu inventeaza limbajul pe care il invatam copii fiind si cu totii suntem constransi de regulile fixe ale folosirii metodei lingvistice, insa, in acelasi timp, intelegerea unui limbaj reprezinta unul dintre factorii mentali care fac posibila creativitatea si constiinta noastra de sine. Fara limbaj noi nu am fi niste fiinte constiente de sine, si am trai mai mult sau mai putin in "aici si acum'. Stapanirea limbajului este necesara pentru constientizarea caracteristicilor noastre individuale distinctive si pentru a stapani practic mediul.

REZUMAT

O Conceptul de cultura reprezinta una dintre cele mai importante notiuni ale sociologiei. Cultura se refera la modalitatile de viata ale membrilor unei societati sau ale grupurilor din cadrul unei societati. Ea include arta, literatura si pictura, dar este totodata mult mai extinsa. Alte chestiuni culturale, de exemplu, sunt portul, obiceiurile, planurile de munca si ceremoniile religioase.

Cultura reprezinta o parte importanta din ceea ce ne face umani, in calitate de fiinte umane, insa, noi avem in comun si o mostenire biologica. Specia umana si-a facut aparitia ca urmare a unui indelungat proces de evolutie genetica. Fiintele umane fac parte din grupurile de mamifere superioare, primatele, cu care au foarte multe in comun din punct de vedere fiziologic.

Sociobiologia este importanta in primul rand din cauza felului in care intelege comportamentul animal; ideile sociobiologilor referitoare la viata sociala umana sunt insa speculative. Comportamentul nostru este influentat din punct de vedere genetic, dar inzestrarea noastra genetica probabil, conditioneaza doar potentialitatile comportamentului nostru, nu si continutul efectiv al activitatilor

noastre.

Fiintele umane nu poseda instincte in sensul unor scheme complexe de comportament nestudiat. Un set de reflexe simple, plus o gama de nevoi organice, sunt caracteristici innascute ale individului uman. Formele de comportament gasite in toate, sau practic toate, culturile se numesc universalii culturale. Limbajul, prohibitia impotriva incestului, institutia casatoriei, familia, religia si proprietatea reprezinta principalele tipuri de universalii culturale - dar in cadrul acestor categorii generale exista numeroase variatii in privinta valorilor si modalitatilor de comportament intre diferite societati.

invatarea caracteristicilor culturii noastre se poate realiza prin intermediul procesului de socializare. Socializarea este procesul prin care, intrand in contact cu alte fiinte umane, bebelusul neajutorat devine treptat o fiinta cunoscatoare, constienta de sine, deprinsa cu modalitatile respectivei culturi. Opera lui Sigmund Freud sugereaza ca, copilul mic invata sa devina o fiinta autonoma doar atunci cand invata sa echilibreze solicitarile mediului cu dorintele presante care provin din inconstient. Capacitatea noastra de a fi constienti de sine se bazeaza, in mod dureros, pe reprimarea impulsurilor inconstiente. Dupa G.H. Mead, copilul dobandeste intelegerea faptului ca este un agent separat vazandu-i pe ceilalti ca se comporta fata de el in maniera normala, intr-un stadiu ulterior, atunci cand incepe sa participe la jocurile organizate, cand invata regulile jocului, copilul ajunge sa inteleaga "celalaltul generalizat' - valori generale si reguli culturale.

Jean Piaget distinge mai multe stadii importante in dezvoltarea capacitatii copilului de a intelege lumea. Fiecare stadiu implica dobandirea unor noi aptitudini cognitive si depinde de incheierea cu succes a celui precedent. Conform opiniei lui Piaget, aceste stadii de dezvoltare cognitiva sunt trasaturi universale de socializare.

D Socializarea este un proces ce se desfasoara pe tot parcursul vietii, in fiecare faza distincta a vietii exista tranzitii de realizat sau crize de depasit. Aceasta include ideea de moarte, ca stadiu final al existentei.

LECTURI SUPLIMENTARE

Philippe Aries, Centuries ofChildhuod (Harmond - sworth, Penguin, 1973). O dezbatere clasica - desi controversata -a aparitiei istorice a "copilariei' ca faza distincta a dezvoltarii umane. Ruth Benedict, Patterns of Culture (New York, Mentor Books, 1946). Un studiu clasic al diferentelor culturale, care inca merita sa fie citit. Ralph Fasold, The Sociolinguistics of Language (Oxford, Blackwell, 1991). Un text util care trateaza despre multe aspecte ale naturii limbajului si culturii. Elisabeth Kiibler-Ross, Living with Death and Dying (London, Souvenir Press, 1987). O relatare plina de sensibilitate a atitudinilor fata de, moarte.

Elly Singer, Childcare and the Psychol-ogy of Developmenl (London, Routledge, 1992). O dezbatere despre dezvoltarea copilului si problema eliberarii femeilor de obligatia de a fi mame tot timpul. Frances C. Waksler, Studying the Social Worlds of Children: Sociologica! Readings (London, Palmer, 1991). O colectie de texte despre dezvoltarea copilului.

Raymond Williams, Culture (Glasgow: Fontana, 1981). O discutie generala folositoare despre conceptul de cultura.

evolutie

selectie naturala

mutatie

sociobiologie

instinct

subculturi

etnocentrism

cognitie 'psihanaliza

TERMENI IMPORTANTI

complexul lui Oedip

socializare

celalalt generalizat stadiu sensiomotor

stadiu pre-operational

egocentrism

stadiu concret-operational

perioada formala de operationare

cursul vietii