INDIVIZI SI GRUPURI IN ORGANIZATII

INDIVIZI SI GRUPURI IN ORGANIZATII

Societatea nu poate exista fara indivizi, iar acestia nu pot supravietui decat in cadrul unei asocieri bazate pe relatii interpersonale. Aceste relatii se bazeaza pe comunicare, prin intermediul careia omul reuseste sa-si satisfaca trebuintele.

Pentru om, nevoia de comunicare cu ceilalti oameni, de a intra in relatie cu ei, este la fel de importanta ca satisfacerea nevoilor primare (hrana, odihna, etc. ) sau a nevoilor de securitate si siguranta. Nevoia de relationare a individului este o necesitate finalizata prin: suport psihologic, stima, dragoste, reducere a incertitudinii si anxietatii, afiliere, statut, securitate si prestigiu.

1. Individ, grup, organizatie.

Omul se naste, se dezvolta si isi construieste personalitatea in cadrul societatii. Fiinta prin excelenta sociala, el trebuie sa se adapteze, in mod voluntar sau obligatoriu, setului de norme de natura morala sau juridica pe care societatea le-a elaborat si le-a acceptat pentru a nu-i fi perturbata dezvoltarea. Pentru a caracteriza fiinta umana s-au folosit mai multi termeni precum: individ, individualitate, persoana, personalitate.

Individul semnifica doar o prezenta fara nici un fel de evaluari. Individualitatea reprezinta ansamblul particularitatilor unei persoane care il deosebeste de celelalte persoane si care il fac unic.Termenul de persoana se refera exclusiv la oameni si are de regula o semnificatie mai mult statistica (ex: cate persoane avem de audiat), fara a include date personale cum sunt: varsta, ocupatia, sexul etc. Personalitatea este termenul ce denumeste omul in contextul existentei sale psihosociale si biologice, al inzestrarii si al pregatirii sale culturale. Personalitatea nu ne este data la nastere, ea cunoscand o evolutie pana in jurul varstei de 18-20 ani.

Deoarece omul nu se naste cu anumite predispozitii pentru a se integra in normele care guverneaza comunitatea, acesta trebuie sa parcurga in mod obligatoriu, etapele socializarii.

Socializarea reprezinta cadrul in care individul uman isi asigura existenta si se defineste ca proces psihosocial prin care indivizii isi insusesc normele, valorile, regulile de comportament specifice grupului social din care fac parte. Aceasta este o necesitate pentru individ si reprezinta rezultatul invatarii avand doua obiective:

a.   transmiterea culturii materiale si spirituale de la o generatie la alta;

b.  formarea si dezvoltarea personalitatii indivizilor.

Aceasta se realizeaza prin intermediul unor factori sau agenti de socializare precum:

a) Familia poate fi considerata principalul agent implicat in socializarea individului, deoarece mare parte a timpului omul si-o petrece in mijlocul sau. Familia este cadrul in care copilul ia contact pentru prima data cu norme morale, religioase si juridice pe care trebuie sa le respecte. Viata din familie, natura relatiilor dintre membrii acesteia, climatul educativ propice sau, din contra, inadecvat, influenteaza decisiv socializarea in forma pozitiva sau negativa. Rolul familiei este extrem de mare in socializarea individului deoarece la varsta copilariei, preadolescentei si adolescentei, individul are tendinta de a imita conduita membrilor familiei sale.

b) Scoala este cel de-al doilea factor (agent) al socializarii. Pe parcursul scolarizarii, concomitent cu instructia se face si educatia tanarului, acomodandu-l cu o anumita disciplina si prezentandu-i modele de conduita demne de a fi urmate.

c) Grupurile de prieteni se constituie ca un al treilea factor (agent) al socializarii, deoarece in acest gen de microgrup individul ia contact cu atmosfera specifica unei asemenea microcolectivitati, isi evidentiaza si isi valorifica trasaturile de personalitate. In functie de preocuparile grupului, socializarea individului poate fi pozitiva, sau negativa (ex: grupurile in care se consuma bauturi alcoolice, substante psihotrope, grupurile sataniste ori cele cu activitate infractionala).

d) Colectivul de munca joaca un rol extrem de important in socializarea individului deoarece, in procesul muncii, omul isi releva atitudinea sa fata de munca, fata de sine si fata de societate. Munca este un important factor de educatie, mai ales cand se desfasoara intr-un colectiv, deoarece sub control social omul se straduieste sa devina disciplinat, punctual, harnic, comunicativ iar colaborarea cu colegii, il determina sa respecte normele morale si juridice ale societatii.

e) Mijloace de informare in masa, in special in ultimele decenii, au devenit un agent al socializarii extrem de important datorita faptului ca patrund in toate mediile sociale si au mare impact psihologic, emotional. Prin intermediul mijloacelor de informare in masa sunt prezentate cetatenilor modele de conduita. Nu intotdeauna activitatea mijloacelor de informare in masa este benefica, deoarece, uneori, in goana dupa senzational, din interese meschine, de factura materiala, unele ziare, reviste sau posturi radio-tv difuzeaza materiale care exacerbeaza violenta, pornografia, libertinajul, sexualitatea, instigand uneori chiar la anularea valorilor morale ce guverneaza societatea, prezentand falsele modele comportamentale.

f) Biserica, institutiile cultelor legal recunoscute, contribuie alaturi de ceilalti agenti ai socializarii, la promovarea in societate a unor norme religioase identice cu normele morale si juridice ale societatii. La fundamentul dogmelor religioase specifice cultelor ce activeaza legal, stau valori unanim recunoscute si acceptate de societate: cautarea si promovarea adevarului, cinstei, sinceritatii, moralitatea, altruismul, incriminand in acelasi timp nonvalorile morale.

In mod individual, dar de cele mai multe ori conjugat, agentii socializarii actioneaza in directia socializarii individului pentru a-i facilita integrarea in cerintele si exigentele specifice comunitatii in care-si duce existenta.

De cele mai multe ori, intre aspiratiile individului si resursele sale psihofizice exista o discrepanta si, in consecinta, omul este tentat sa atribuie esecurile sale unor obstacole reale sau imaginare pe care i le opune societatea. Unii indivizi, neputand suporta constrangerile, interdictiile pe care le impun relatiile sociale, normele morale si juridice, cauta fie sa le eludeze, fie sa le incalce brutal, cu buna stiinta, adoptand un comportament deviant sau chiar delincvent. Adoptarea de catre un individ a unui comportament deviant sau delincvent denota existenta unor disfunctionalitati sau chiar esecuri imputabile agentilor socializarii, care nu au gasit cele mai adecvate cai si metode de a-l socializa. In acest caz se poate spune ca omul manifesta o inadaptare sociala, exprimata prin refuzul de a se integra in sistemul de valori si norme specifice societatii in care traieste.

Prin intermediul procesului de integrare sociala, orice individ devine apt sa-si regleze singur conduita, trecand de la conduita normativa, impusa de regulile stricte ale societatii, la o conduita bazata pe autoconstientizare, pe autoreglare.

Prin natura sa omul, este o fiinta sociala. El nu poate trai izolat, ci se asociaza cu alti oameni, in grupuri, pentru a desfasura anumite activitati si a obtine rezultate ce vizeaza un scop comun. Acest scop presupune satisfacerea nevoilor membrilor sau mentinerea unitatii grupului.

In cadrul grupului din care face parte, persoana trebuie sa-si aduca propria contributie la realizarea scopului, contributie determinata de pozitia si relatiile sale in cadrul grupului, ce se pot defini si explica cu ajutorul conceptelor de statut si de rol.

Termenul de statut desemneaza drepturile si indatoririle unei persoane, puterea decare aceasta dispune. Exprima faptul ca in cadrul grupurilor, persoanele se diferentiaza potrivit pozitiilor, functiilor si locurilor pe care le ocupa acestea in cadrul anumitor structuri si situatii sociale. Statutul este legat de varsta, rasa, sex, cultura, profesie, religie, morala, pozitie economica etc. In societate fiecare individ ocupa cel putin o pozitie/statut. (Exemplu: Un adolescent este fiu, frate, sef de clasa; acelasi barbat poate fi sot, tata, ofiter, membru al unei echipe de fotbal).

Statuturile sociale se exprima printr-o serie de simboluri si semne distinctive, cum sunt: decoratiile si medaliile, uniformele, portul national, locul si programul de munca etc.

Rolul exprima ansamblul comportamentelor pe care alte persoane le asteapta de la noi. De exemplu, comportamentele pe care le asteapta elevul de la profesor, cetateanul de la politist, o persoana bolnava de la medic, alcatuiesc rolul profesorului, rolul politistului, rolul medicului. Exercitarea unor roluri in viata publica este facilitata de portul uniformei (exemplu: roba juristilor, uniforma politistilor, uniforma medicilor etc.)

Politistul trebuie sa-si exercite rolul in orice imprejurare, nu numai prin executarea sarcinilor de serviciu in orele de program.

Realitatea sociala se prezinta ca un sistem complex de grupuri, care construie norme, valori si exercita influente asupra membrilor sai. Termenul de grup vine din limba franceza "groupe" si reprezinta un ansamblu de persoane orientate spre realizarea unei sarcini comune (impusa sau adoptata prin consens), interactionand direct, potrivit unor norme comportamentale acceptate de toti membrii.

De regula indivizii se dezvolta intr-o organizatie. Fiecare organizatie este formata la randul ei din mai multe grupuri. Acestea se pot diferentia dupa scopul alcatuirii lor in :

- grupuri formale (oficiale);

- grupuri informale (neoficiale).

Grupurile formale sunt grupuri caracterizate prin organizarea si functionarea unei structuri bazate pe raporturi interumane functionale, oficiale, statuate prin regulamente si dispozitii, precum si alte prevederi legale (ex : clasa de elevi, echipa de munca etc).

In organizatii, o importanta deosebita o are comunicarea, iar la nivel formal exista o comunicare descendenta si o comunicare ascendenta. Comunicarea descendenta este cea in care il are ca initiator pe sef care se adreseaza subordonatilor sai. In acest tip de comunicare seful comunica obiectivele pe termen lung, mediu si scurt , modul de organizare a activitatii, transmiterea deciziilor si a procedurilor prin care acestea sunt puse in practica, evaluarile asupra activitatilor etc. Comunicarea ascendenta se desfasoara de la subordonat ca initiator, catre sef (de la pozitiile ierarhice inferioare catre cele superiore). Astfel se asigura feed-backul de la subordonati catre sef.

Grupurile informale sunt grupuri bazate pe raporturi interumane neoficiale, care se formeaza spontan, au o durata variabila si sunt dependente in cea mai mare parte de factori psihologici (relatii socio-afective: de atractie, simpatie, prietenie). Organizarea si relatiile dintre membrii unui astfel de grup, nu sunt reglementate de acte normative, insa au la baza norme, cerinte si principii comune.

Grupul constituie cadrul de afirmare si de securitate, si exprima nevoia omului de a se asocia, de a se socializa, ofera individului satisfactii sociale si ajutor contra nemultumirilor profesionale care ii produc neliniste, teama, stres si disconfort. Grupul contribuie decisiv la transmiterea valorilor unei societati, el fiind mediu si mijloc de invatare a unor roluri sociale, contribuind la dezvoltarea constiintei de sine a membrilor sai. Datorita acestor lucruri, omul nu concepe existenta sa in afara unui grup.

Pe langa adaptare, grupul creeaza pentru fiecare dintre membrii sai sentimentul solidaritatii, care se exprima prin sprijinul mutual pe care il asteapta individul de la grupul din care face parte, atunci cand are o problema / dificultate.

Trairile pozitive precum admiratia, entuziasmul, compasiunea, zambetul sau negative precum ura, invidia, dispretul, au un rol fundamental in conservarea grupului, marind interesul sau dezinteresul unui membru fata ceilalti. Acestea pot crea o solidaritate intre membrii grupului. Interesul fiecarei membru al unui grup este acela de a mentine echilibrul, linistea, armonia pentru ca astfel grupul progreseaza, isi atinge obiectivele propuse.

Mai multe grupuri formeaza o organizatie. Fiecare organizatie foloseste un limbaj specific, ca un cod, un limbaj specializat care contribuie la sentimentul identitatii si apartenentei angajatilor la organizatie.

Organizatia este o structura sociala in care angajatii se afla in relatii de interactiune/cooperare in vederea realizarii unor obiective comune. Este un sistem deschis, cu o mare capacitate de adaptare si autonomie. Are posibilitatea de a se autoreorganiza in situatiile in care este necesar acest lucru, prin redimensionarea si restructurarea departamentelor care il compun.

Pentru o cat mai buna functionare a unei organizatii, este necesar sa se stabileasca un echilibru intre cele doua axe componente: pe de o parte se afla obiectivul activitatii care trebuie desfasurata (misiunea organizatiei), iar pe de alta parte se afla indeplinirea obiectivelor personale ale angajatilor / membrilor organizatiei.

Institutia Politiei reprezinta un grup puternic formal ce se caracterizeaza prin existenta organizarii oficiale, relatiile dintre membrii fiind institutionalizate. Activitatea desfasurata de membrii acestei institutii este strict reglementata prin ordine, dispozitii, regulamente si legi. Grupul prezinta o structura ierarhica ce implica existenta ierarhiei functiilor si a gradelor, iar rolurile si statutele sunt reglementate prin regulamente de ordine interioara, instructiuni sau dispozitii. In orice subunitate a M.I.R.A., activitatea are scopul de aparare a ordinii si linistii publice, de prevenire a oricarei actiuni deviante, de identificare si tragere la raspundere pe cei ce se fac vinovati de incalcarea / obstructionarea legii.

Orice institutie se prezinta ca o organizatie psihologica in care fiecare membru al grupului actioneaza pe baza unei conceptii si conduceri unitare, potrivit relatiilor de statut si rol stabilite. Institutia politiei este caracterizata printr-un model propriu de organizare si functionare, fundamentat pe un sistem de norme si valori cuprinse in legi si regulamente, in scopul indeplinirii misiunilor.

2. Particularitati ale climatului psihosocial

Dezvoltarea oricarei structuri ale carei scopuri constau in exercitarea autoritatii este asigurata in foarte mare masura de existenta unui climat psihosocial care sa permita dezvoltarea unor relatii interpersonale favorabile cresterii si mentinerii performantelor.

Climatul psihosocial se refera la "atmosfera morala" a grupului, care este o rezultanta a relatiilor psihosociale, precum si a satisfactiei traite de membrii grupului.

Climatul de munca, se constituie la nivelul subunitatilor M.I.R.A., ca o rezultanta a interactiunilor cu caracter preferential, a atitudinilor membrilor fata de munca depusa si fata de profesie, a profilului motivational, a coeziunii si performantelor obtinute.

Una din caracteristicile definitorii ale profesiei de politist este reprezentata de obligativitatea respectarii sistemului de norme si reguli, obiectivate in legi, ordine, regulamente si dispozitii, ce asigura cuantificarea si evaluarea oricarei activitati, aprecierea performantei acesteia. Trebuie insa precizat, ca performanta intr-o activitate este data de masura in care acea activitate contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confrunta societatea in ansamblu, probleme care sunt din ce in ce mai complexe si pentru a caror solutionare este necesara adaptarea modalitatilor de actiune.

Evaluarea performantei in grup, se reflecta in modalitatile prin care individul se adapteaza la realitate si reuseste s-o transforme pentru a-si satisface propriile nevoi. Toate aceste criterii de evaluare devin apoi norme stabile si obligatorii de perceptie, de gandire, comunicare si actiune, acceptate atat de individ, cat si de grupuri si societate, constituind in final norme (sociale, morale, profesionale etc) - acele reglementari ce stabilesc modalitatile de relationare, de comunicare, de conduita prin care orice comportament este evaluat si acceptat sau respins, sanctionat in cazul in care se constata nerespectarea acestora. Orice activitate este deci reglementata, printr-un sistem de reguli si norme profesionale ce se exprima si se manifesta printr-un model comportamental care asigura uniformitatea de actiune si individualitatea, diferentierea fata de celelalte activitati.

Calitatea climatului psihosocial este data de calitatea muncii, de claritatea scopurilor si aderenta politistilor la acestea, de relatiile dintre politisti, de modul in care sunt gestionate conflictele interpersonale sau de grup, de respectarea reglementarilor formale, de relatia sef-subordonat, de sistemul premial, de promovare etc.

In organizatie, climatul psihosocial este influentat de caracteristicile care o definesc:

- specializarea, prin care responsabilitatile fiecarei functii sunt precis definite, astfel incat fiecare functie are detaliat inscrise indatoririle;

- structura ierarhica autoritara - functiile sunt ordonate dupa principiul ierarhic si al nivelului de autoritate gradata, fiecare functie aflandu-se sub conducerea si controlul celei superioare; autoritatea este, deci, data de functie, iar ordinele sunt ascultate si executate deoarece statueaza competenta unei functii de a da ordine;

- sistem de reguli si reprezentari formale - functionarea este guvernata de un sistem de reguli privind conducerea, coordonarea, controlul si executia; toate deciziile si actiunile se supun acestui sistem de reguli si reprezentari formale;

- impersonalitate si impartialitate - autoritatea este impersonala, este dependenta de regulile organizationale si corespunde rangului ierarhic al functiei sale; ea nu este niciodata rezultatul unui singur individ, de aceea acceptarea autoritatii si acceptarea persoanei nu sunt neaparat identice;

- promovarea in cariera - activitatea intr-o astfel de organizatie constituie o cariera; promovarea membrilor organizatiei se face fie in functie de vechime, fie de competenta dovedita in desfasurarea activitatii, fie printr-o combinatie a celor doua criterii;

- eficienta - decurge tocmai din caracteristicile prezentate mai sus, acestea asigurand organizatiei capacitatea de a atinge un inalt grad de eficienta.

Din punct de vedere psihosocial insa, climatul organizatiei politienesti este determinat de:

- stilul de conducere, manifestat prin orientarea spre resurse umane sau pe obiective, prin capacitati profesionale si atitudinile suportive;

- profilul grupului, ce se manifesta prin stilul de munca al grupului, atitudinea fata de munca, conditiile de munca, atitudini reciproc suportive;

- conditiile tehnice, circuitul informational, calitatea organizarii, motivarea, controlul in organizatie;

- procesele de grup ce constau in comunicarea in grupul de munca, coeziune, realizarea sarcinilor, cooperare;

- satisfactia muncii rezultata din satisfactia fata de munca, fata de profesie, fata de salarizare, fata de promovare.

Necunoasterea sau ignorarea acestor factori se soldeaza cu disfunctii generale ale organizatiei ce se constituie in cauze ale unor evenimente negative, astfel:

ignorarea existentei structurii informale, neoficiale, ce apare ca urmare a necesitatii indivizilor aflati in interactiune de a-si manifesta anumite atitudini indeosebi afective valorice, de un tip sau altul, fata de cei care realizeaza structura formala, se poate solda cu:

separarea afectiva a fortelor membrilor grupului cu efect direct asupra tipului de influenta in plan ierarhic;

crearea unor canale de comunicare, altele decat cele oficiale

incongruenta dintre statul formal (functional, atribuit de institutie) si cel informal      (autoatribuit de catre altii ca urmare a manifestarii unor calitati sau defecte personale);

superficialitatea in indeplinirea sarcinilor, prin predominanta motivatiei economice;

inertia stilului de conducere sau neadaptarea lui la dinamica organizationala sau sociala se poate solda cu refuzul autoritatii, dezvoltarea unor atitudini ostile, de fatada;

prezenta unui climat psihosocial mult prea lejer, a unor relatii excesiv de amicale, poate duce la subiectivism pronuntat si la promovarea intereselor personale in detrimentul celor ale organizatiei;

lipsa de cooperare si coeziune;

blocaje si distorsiuni in comunicarea pe orizontala si verticala;

evitarea responsabilitatii prin pasarea acesteia, evitarea confruntarii directe cu o problema existenta, chiar si atunci cand sunt constientizate consecintele care deriva din aceasta atitudine;

rezistenta la schimbari (ce rezulta din lipsa flexibilitatii in gandire

practici neregulamentare, exprimate direct sau indirect, care genereaza sentimentul de nedreptate, devalorizare si care inhiba tendinta naturala a individului de a-si manifesta potentialul de care dispune.

Inlaturarea acestor surse potential generatoare de disfunctii si vulnerabilitati in organizatie, faciliteaza formarea unui climat psihosocial favorabil valorificarii eficiente a potentialului resurselor umane. Mentinerea unui astfel de climat psihosocial este conditionata deci, de concordanta dintre valorile individuale si cele promovate de institutie: sanatate, siguranta personala, colegialitate, comunicare, identitate de grup profesional, competenta, performanta, initiativa, responsabilitate, respect reciproc, prestigiu, curaj, corectitudine, cinste, onestitate etc.

Aceasta concordanta dintre valori, reprezinta elementul determinant al comportamentului profesional, care asigura mentinerea unui nivel inalt al performantei. Mentinerea unui climat optim de munca asigura rezolvarea sarcinilor si indeplinirea cu succes a misiunilor. Reusita deplina a misiunilor este in raport direct cu gradul de cunoastere a oamenilor. Astfel, pentru actionarea eficienta asupra subordonatilor, orice sef trebuie sa cunoasca metodele si tehnicile psihologice de cunoastere. Numai printr-o cunoastere intentionata, planificata si organizata, cadrele cu functii de conducere vor reusi sa descopere calitatile oamenilor si sa actioneze corespunzator in vederea atingerii obiectivelor stabilite.

In domeniul M.I.R.A., cunoasterea subordonatilor trebuie sa fie un punct de plecare, un mijloc de eficientizare a intregii activitati (de conducere, de instruire, de educare). A cunoaste subordonatii este doar primul pas (poate cel mai important si dificil in acelasi timp) pe drumul lung al intelegerii lor ca fiinte umane, a explicarii si predictiei comportamentului acestora si al imbunatatirii performantelor obtinute.

Practica relatiilor interpersonale evidentiaza existenta unei cunoasteri empirice, un contact intre doi oameni, intrucat fiecare incearca sa-l cunoasca pe celalalt, vizand diferite insusiri caracteriale, aptitudinale, reactii emotionale etc. Unii sunt slabi cunoscatori ai oamenilor, formandu-si pareri false si superficiale, pe cand altii isi elaboreaza, cu mijloace proprii, metode simple de cunoastere care il conduc la rezultate utile. Despre acestia se spune ca sunt "buni psihologi", totusi, cunoasterea empirica nu ajunge - nici in cazul celor mai surprinzatoare intuitii - sa explice in mod complet fenomene de personalitate. Pentru aceasta este necesara o investigatie sistematica, formata prin norme stiintifice.

Cunoasterea comuna, ca si cunoasterea stiintifica, a avut ca tema preocuparea privind raportul dintre ceea ce oamenii simt (gandesc), ceea ce spun si ceea ce fac. In termeni stiintifici este vorba de raportul dintre atitudini (ceea ce oamenii simt si gandesc), opinii declarate (ceea ce spun) si comportament (ceea ce fac efectiv).

Concordanta dintre atitudinile si actiunile noastre este ceva firesc, insa discrepanta dintre aceste doua planuri conduce la o serie de interpretari. Explicatia se afla in interactiunea a trei factori: metodologici, de personalitate si de situatie.

In categoria factorilor metodologici intra:

dezirabilitatea sociala (tendinta subiectilor de a da raspunsuri in conformitate cu ceea ce este de dorit din punct de vedere social, intentionat nu se declara atitudinea adevarata);

diferenta de timp (atitudinile si comportamentele se modifica in timp);

un comportament este determinat de mai multe atitudini (iar noi uneori luam in calcul numai o atitudine, si aceea este nerelevanta).

In categoria factorilor de personalitate intra:

atitudinea (daca a fost insusita prin experienta proprie sau a fost preluata de la altii);

gradul de accesibilitate al unei atitudini (usurinta cu care indivizii isi reamintesc diferite atitudini si pot opera cu ele);

nivelul general de activism al persoanei in cauza (un individ activ este foarte probabil ca va actiona conform atitudinilor sale, decat unui apatic, inactiv);

obisnuintele sunt in multe cazuri mai puternice decat atitudinile.

In categoria factorilor situationali se numara:

prezenta celorlalti, care impun un anumit gen de comportament - este un factor ce determina abateri de la atitudinea reala a indivizilor, mergand pana la comportamente contraatitudinale;

singura alternativa actionala (individul nu are de ales si executa acea alternativa, cu toate ca nu are fata de ea o atitudine pozitiva);

predictia comportamentului poate fi facuta cu o mai mare acuratete prin comportarea situatiei decat prin cunoasterea diferentelor de personalitate (ex.: unei persoane nu-i place ideea sa poarte costum si cravata, dar multe ocazii cer acest lucru).

Cunoscand acesti factori, se pot elimina greselile pe care sefii le pot face in interpretarile pe care le dau anumitor comportamente sau atitudini. Acesta este un aspect important in cunoasterea subordonatilor cat mai aproape de realitate.

Coeziunea si climatul de munca intr-o unitate de politie mai depind si de comportamentul si personalitatea subalternilor. In functie de modul in care ei percep subordonarea, distingem urmatoarele categorii de politisti:

politistii care suporta greu subordonarea, considerand-o ca o relatie fortata, impusa. In constiinta acestora predomina sentimentul dezagreabil de supunere oarba, sentiment care se naste chiar si numai la auzul notiunii. Cei in cauza sunt oameni carora le lipseste sau au slab conturata intelegerea motivelor logice ale acesteia. Un astfel de politist va fi permanent inclinat sa considere orice ordin ca fiind un atentat la libertatea individuala, fapt ce-l va irita. Va accepta mai usor un ordin formulat in termeni prietenesti, pe care il va executa cu mai multa intelegere.

politistii care se complac in situatia de subordonat, intrucat aceasta postura nu-i obliga sa gandeasca prea mult, nici sa ia hotarari majore sau care presupun implicit si un grad sporit de raspundere. Acest comportament se transforma mai lent sau mai rapid in obisnuinta, constituind o modalitate comoda de a exista in afara oricaror raspunderi si pericole. In aceasta situatie se gasesc acei oameni care nu rezolva nimic fara a fi primit ordin. De obicei sunt inoperanti, constituind tipul clasic al birocratului din politie.

politistii pentru care subordonarea constituie o necesitate sociala o inteleg in stransa legatura cu sentimentul datoriei profesionale. Pentru acestia subordonarea nu constituie o frana in calea initiativei personale.

Este categoria cea mai valoroasa, cu rezultate practice remarcabile, inclusiv in sfera relatiilor interindividuale si a celor dintre politist si public, nascandu-se raporturi de munca pozitive din cele mai autentice. Trebuie insa manifestata o grija deosebita pentru a nu fi viciate prin interventii neoportune ale unor factori de raspundere.

3. Comportamentul individului in organizatie

Pentru a realiza o activitate eficienta, politistii trebuie sa respecte normele si regulile stabilite de regulamente, ordine, dispozitii si instructiuni, precum si anumite cerinte dupa cum urmeaza :

a)      Disciplina este o cerinta primordiala pentru realizarea unor relatii sociale in colectivele de munca cat si pentru dezvoltarea capacitatii combative a institutiei. Ea presupune:

politete care se manifesta prin seriozitate si respect atat in relatiile cu sefii si cu colegii. Plecand de la acordarea semnelor exterioare de respect, de la salut, mod de adresare pana la recomandarile colegiale ori la respectarea indeplinirii sarcinilor, toate constituie repere ale unei relatii pozitive.

executarea ordinelor si raportarea executarii acestora conform prevederilor regulamentare;

incadrarea in programul de munca, fiind o obligatie a fiecarui politist indiferent de grad si functie.

Cu privire la disciplina, controalele executate de catre superiori, observatiile facute, criticile si recomandarile formulate nu trebuie sa fie interpretate ca rautati sau razbunari, ca sicanari care sa duca la descumpaniri sau suparari, daca acestea vizeaza bunul mers al activitatii.

b)      Dobandirea stimei si respectului sefilor si al colegilor de munca

Referitor la aceasta problema se constata ca exista politisti pe care nu-i intereseaza decat parerea sefului, subapreciind-o pe cea a colegilor de munca. Acestia sunt animati de motive personale inguste ori de dorinta de marire lesne sesizata de catre colegii care ii vor detesta, ironiza si chiar marginaliza. Situatia cea mai echilibrata este cea in care un politist este apreciat deopotriva si de sefi si de colegi.

Efecte negative asupra relatiilor de munca produce in egala masura situatia in care politistul este apreciat numai de sefi, ori numai de colegi si subordonati. Aceste cazuri genereaza mai devreme sau mai tarziu insatisfactii, neincredere, indeplinirea defectuoasa a datoriei.

c)      Increderea este o cerinta deosebit de importanta a raporturilor psihosociale care se formeaza in cadrul subunitatilor sau unitatilor de politie. Ea reprezinta de altfel siguranta, convingerea sefilor si colegilor ca cel in cauza are capacitatea sa execute anumite misiuni, dorinta si vointa sa le infaptuiasca, ca nu abandoneaza cu usurinta, ca stie sa se tina de cuvant, ca este permanent dominat de buna credinta. Increderea este determinata de cateva elemente de baza si anume:

calitatile politistului (profesionale, volitive, temperamentale, morale, aptitudinale, culturale etc.);

modul cum aceste calitati sunt evidentiate prin indeplinirea sarcinilor de serviciu;

sinceritatea si seriozitatea in relatiile cu sefii, cu colegii si cu publicul. Minciuna si lipsa de seriozitate, indiferent daca sunt promovate in relatiile de subordonare sau de colaborare, aduc mari deservicii coeziunii colectivului. Atitudinea de palavrageala, laudarosenie, aprecierile subiective sau mai precis barfa la adresa sefilor sau colegilor de munca, chiar daca se manifesta in alte cercuri decat cele ale politistilor nu-i fac nici un serviciu autorului. Orice persoana il va dezaproba pe politistul palavragiu si barfitor, si va merge pe zicala populara "cine barfeste astazi despre altul cu mine, maine ma va barfi pe mine cu altii". Prin atitudinea sa, politistul palavragiu, barfitor, lipsit de modestie, isi va face un deserviciu enorm. Colegii si sefii, cunoscandu-l, cu timpul isi vor pierde increderea in el, il vor marginaliza, se vor feri permanent, stiind ca cel in cauza nu este in masura sa pastreze un secret, ca are permanent tendinta sa deformeze realitatea, sa interpreteze intr-o maniera personala subiectiva aspectele despre care a luat la cunostinta.

spiritul deschis, de abordare a unor probleme si de raportare a unor aspecte negative din propria activitate sau din cea a colegilor. Tendinta de musamalizare, de ocolire, de dezinformare a sefilor, distrug increderea si coeziunea colectivului.

spiritul de camaraderie este un alt element care cere fiecarui politist sa manifeste pentru colegii sai grija, apropiere, solidaritate, ajutor si spirit de sacrificiu. Acest lucru se impune cu atat mai mult cu cat munca de politie presupune de foarte multe ori indeplinirea unor misiuni cu o mare incarcatura de risc si de tensiune, pentru reusita carora increderea si coeziunea, spiritul de camaraderie au o influenta foarte mare. In orice situatie, comandantul si subordonatul sunt obligati deopotriva sa-si apere reciproc onoarea, demnitatea si autoritatea. Trebuie combatute aspectele de comoditate in pregatire, tendintele de incalcare a prevederilor regulamentare, de subapreciere a rolului scolii in pregatirea pentru noua profesie.

d)      Armonizarea intereselor individuale cu cele ale institutiei sau colectivului de munca.

Referitor la aceasta cerinta, se constata doua tendinte: pe de o parte tendinta unor subordonati de a extrapola interesele personale, trecand pe planul doi pe cele colective, iar pe de alta parte, tendinta unor sefi sau factori de raspundere care considera prioritar interesul colectivului, al institutiei pentru satisfacerea caruia subordonatul este obligat permanent sa-si sacrifice interesul personal. Ambele sunt deopotriva periculoase pentru bunul mers al activitatii unitatilor de politie, deoarece intre cele doua tipuri de interese exista o legatura indisolubila, o conexiune, fiecare depinzand in mod vital de satisfacerea celuilalt.

Pentru asigurarea unui consens trebuie sa se depuna eforturi atat din partea subordonatilor cat si a sefilor. Fiecare politist, indiferent de locul de munca, trebuie sa devina constient ca numai luptand pentru infaptuirea interesului colectivului va avea posibilitatea sa-si satisfaca propriul interes.

Pe de alta parte, factorii de conducere, sefii de pe toate treptele ierarhice trebuie sa fie receptivi si sa-i sprijine pe subordonati, in limita prevederilor legale, pentru a-si rezolva problemele de natura materiala, sociala, spirituala.

e)          Realizarea unei integrari rapide in colectivul de munca, vizeaza in mod deosebit tinerele cadre care, absolvind cursurile unei scoli sunt repartizati in unitatile teritoriale de politie. Unele dintre acestea pasesc pentru prima data in unitatea respectiva si de aceea, suporta un dublu impact: al muncii in premiera si al colectivului in care trebuie sa se integreze.

Inca de la inceput, precizam ca integrarea unui tanar intr-un colectiv de munca depinde pe de o parte de calitatile si particularitatile sale, iar pe de alta parte de experienta, coeziunea si permeabilitatea membrilor grupului in care va lucra.

Fiecare colectiv de munca are propriul sistem de relatii generale si individuale. Unele sunt mai conservatoare, altele mai putin conservatoare, in unele se intalneste o atmosfera mai calda, in altele una de-a dreptul glaciala.

In unitatea unde a fost repartizat, tanarul politist este asteptat de colegi, de ofiterul de serviciu si nu de putine ori de catre viitorul sef. Acest fapt ii va crea imaginea unui climat relativ favorabil.

Contactul cu colectivul in care va lucra are o mare importanta pentru integrarea sa. Asupra lui se abat uneori numeroase intrebari care vizeaza de regula locul de domiciliu, scoala unde s-a pregatit, cu ce profesori a urmat cursurile, ce rezultate a avut, ce preferinte are, starea civila etc.

El trebuie:

- sa raspunda cu calm, cu seriozitate si modestie la toate intrebarile si sa nu monopolizeze discutiile;

sa nu-si aleaga biroul sau scaunul pe care va sta in viitor ci sa le primeasca cu placere pe cele care-i sunt oferite:

atunci cand observa aspecte care nu-i fac placere sa nu le combata cu brutalitate;

sa manifeste tact atunci cand constata ca unele activitati se desfasoara altfel decat a invatat in scoala. Formularile de genul "Domnule, nu procedati corect. Noi am invatat in scoala ca." sau "Faceti asa cum va spun eu, pentru ca stiu exact cum ne-a invatat in scoala" , nu fac decat sa deranjeze si sa atraga antipatie;

sa respecte regulile din colectivul in care lucreaza;

sa nu se jeneze atunci cand nu cunoaste o problema ci sa intrebe, sa ceara sfaturi. Colegii, sefii le vor impartasi din priceperea, profesionalismul si se vor simti utili;

sa urmareasca permanent sa se "alinieze" la grup/colectiv, la cerintele sale, la sistemul sau de referite, avand grija sa nu stirbeasca in nici un fel personalitatea sefilor sau a colegilor.

Uneori, procesul de integrare este sinuos si destul de indelungat, depinzand in mare masura de vointa, interesul si calitatile politistului. Relatiile interpersonale in unitatile de politie reprezinta un segment important al existentei acestei institutii cu implicatii deosebite asupra relatiilor cu publicul si al infaptuirii sarcinilor.

Climatul psihosocial in cadrul unitatilor de politie, dat de totalitatea relatiilor, reprezinta rodul interferentei mai multor factori in care omul / politistul, cu disponibilitatile, calitatile si comportamentul sau, joaca un rol important.