SOCIOLOGIA EDUCATIEI SI INVATAMANTULUI

Concepand educatia ca sistem deschis (input - output) sunt acceptate 3 subdiviziuni :

Sociologia institutiilor si a procesului intern de educatie (sistemul propriu-zis);

Sociologia intrarilor in sistem - analiza functiilor educative ale familiei, a rolului structurii de clasa in educatie si a mediului social extrascolar;

Sociologia iesirilor din sistem - studierea nevoilor sociale si a raportului dintre dezvoltarea social-economica si sistemul de invatamant.

INSTRUMENTE FUNDAMENTALE IN CADRUL SISTEMULUI DE INVAȚAMANT:

Planul de invatamant (de studii) contine indicatii, precise de ordin cantitativ: repartitia pe ani scolari, si pentru fiecare disciplina a cunostintelor pe care le preda profesorul;

Programa de invatamant (continutul invatamantului).

PRINCIPII FUNDAMENTALE

IN ALCATUIREA PLANURILOR DE STUDII

Planul trebuie sa satisfaca cerintele scopului principal al educatiei - formarea completa, ca cerinta a capacitatilor intelectuale necesare in vederea manuirii optime a informatiei solicitate de un domeniu sau altul;

Planul trebuie sa realizeze o legatura intre teorie si practica;

Trebuie sa fie prezente disciplinele de baza alaturi de care se grupeaza disciplinele complementare.

CATEGORII DE SCOPURI

Scopuri interne - finalitatea interna a educatiei, acordul sistemului cu el insusi, acordul tendential al sistemului particular cu modelul sau;

Scopuri externe - integrarea sistemului de educatie in miscarea generala, economica si sociala;

Scopuri cuantificabile - atingerea cotelor optime ale indicilor care descriu miscarea fluxurilor scolare in cadrul sistemului;

Scopuri necuantificabile - dezvoltarea personalitatii, a laturii formative, adaptarea continutului si metodelor de invatamant la cerintele prezente;

Scopuri temporare - corespund unor situatii trecatoare, de conjunctura;

Scopuri de perspecti va - vizeaza dezvoltarea integrala, in termeni de "viitori posibili" a sistemului de invatamant.

"FLUXURI DE INFLUENȚA"

Relatia reciproca dintre activitatea economica si dinamica fortei de munca - matricea: profesii-educatie-ramuri de activitate;

Relatia dintre activitatea economica si invatamant - reprezinta acea cota parte din resursele sale pe care o economie le consacra efectiv invatamantului;

Raportul dintre corpul profesoral si sistemul de invatamant;

Un flux in a carui dinamica se efectueaza distributia populatiei scolare in raport cu utilizarea fortei de munca in societate. O serie de indicatori structurali si dinamici ai populatiei active pot fi decisivi in raport cu organizarea si orientarea sistemului de invatamant : prestigiul social al meseriilor, tipurile de asezari specificxe pentru practicarea diferitelor meserii,etc;

Un flux care grupeaza ansamblul influentelor socioeconomice care se exercita asupra cursului studiilor tinerilor : mobilitatea genealogica, statutul socioeconomic al familiilor, distanta intre rezidenta si institutia de invatamant, traditiile, tipurile de mentalitati educationale, religiozitatea,etc;

Ansamblul trasaturilor psiho-individuale cu care tinerii abordeaza sistemul de invatamant, la nivelul inpu-ului sau: starea de sanatate, inteligenta, creativitatea, deprinderi, obisnuinte,etc.;

Nevoia de informatie pentru intemeierea politicii scolare dublat de fluxul care prezinta introducerea informatiilor in cadrul deciziei politice specifice - "politica scolara";

Un flux care, teoretic, este expresia putintei de control si de reglementare a sistemului de invatamant pe care o detin institutiile care elaboreaza deciziile scolare;

"Un flux specific" pentru caracterul sistemului de invatamant - oricat am reusi sa evoluam, sa clasificam si sa enumeram tipurile de influenta care actioneaza asupra sistemului de invatamant, vor ramane unele influente ce se manifesta si care pot fi incluse intr-un cadru de analiza formala: decizii de politica externa, traditii reactivate,etc.;

Fluxuri suprastructurale specifice - caracterizeaza ansamblul interactiunilor dintre sistemul de invatamant si alte organizatii si isteme institutionale.

INDICATORI POSIBILI IN ANALIZA

SISTEMULUI DE INVAȚAMANT

Indicatori tensionali - exprima tipurile de tensiuni care se nasc in ansamblul relatiilor intergrupale si rezultanta generala a acestor tensionari;

Indicatori de model - conturarea modelului sau idealului care se genereaza in interiorul grupurilor;

Indicatori actionali: tipuri de reactii ale grupului la cerintele specifice ale indivizilor si tipuri de reactii ale grupelor, ca unitate de referinta, la cadrul institutional al satisfacerii acestor cerinte;

Indicatori structurali referitor la strucurile formala si informala ale grupului si la raporturile dintre ele; tipuri de structuri si tipuri de grupuri;

Indicatori relationali, intergrupali: dinamica raporturilor dintre diferite tipuri de grupuri;

Indicatori extensionali: masura functionalitatii externe a grupurilor atat in raport cu alte ansambluri ale sistemului cat si in raport cu ansambluri sau sisteme de alt tip;

Indicatori de eficienta: masura in care integrarea, ca participare, apare ca produs output adecvat obiectivelor sistemului de invatamant;

Indicatori critici: dinamica grupului si echilibrul structural-functional al sistemului de invatamant, ca atare.

CARACTERISTICI ALE ȘCOLII CONTEMPORANE

Cresterea continua a dimensiunilor sale, extinderea deosebita a organizatiilor educationale suprastructurale;

Participarea extinsa a scolii la accelerarea evolutiei sociale;

Inserarea scolii in ansamblul miscarilor curente care fac sa se amplifice complexitatea raporturilor sociale;

Reconsiderarea functiilor formative si informative ale scolii, a raporturilor dintre ele.

Sub aspect financiar, analiza sistemica indeamna la stabilirea unor standarde si reglementari riguroase privitoare la volumul cheltuielilor necesare pentru educatie:

Stabilirea unui raport echilibrat intre cheltuielile pentru educatie si ansamblul cheltuielilor publice;

Sa se asigure un echilibru intre cheltuielile pentru invatamant si ansamblul venitului national;

Realizarea unui raport judicios intre cheltuielile de investitii si cele pentru functionarea invatamantului;

Sa se realizeze o tipologie a surselor de cheltuieli din care poate fi alimentata financiar educatia;

COMPONENTELE UNUI MODEL DE ACȚIUNI DE PLANIFICARE

Configurarea sistemului unitar al scopurilor educatiei;

Elaborarea setului de metode pentru diagnosticarea starii educationale comparativ cu starea economica, sociala si culturala a societatii;

Construirea proriu-zisa a planului:

Metode de determinare a miscarii fluxurilor scolare pe diferite nivele si pe diferite ramuri ale sistemului de invatamant;

Integrarea in plan a aspectelor privind randamentul, continutul, metodele, structurile procesului instructiv-formativ;

Intreprinderea masurilor pregatitoare pentru perfectionarea in timp a sistemului de invatamant, programat.

Elaborarea unor strategii tip de actiune pentru traducerea in fapt a planului;

Inglobarea rezultatelor cercetarii si a actiunii propriu zise de cercetare in planul aplicat.

CURS 8

RAPORTURILE SOCIOLOGIEI CU STIINTE SOCIALE PARTICULARE

SOCIOLOGIA SI ECONOMIA POLITICA

In cadrul activitatilor economice sunt:

subiecti economici;

indivizi sau grupuri sociale care actioneaza concret;

tipuri de intreprinderi;

tipuri sau categorii de comportamente economice (bugetul de familie).

Ca fenomene similare intalnim si la sociologie: analiza microsociala; relatiile sociale, etc.

Economicul este inclus si integrat in sociologie iar relatia economica este prin excelenta o relatie sociala.

Contabilitatea economica este intregita de contabilitatea sociala, prin trecerea de la Homo Economicus la Omul Social Total.

Sociologia si stiintele politice

Raportul dintre sociologie si stiintele politice poate fi analizat din cel putin doua perspective:

Analiza sociologica a fenomenului politic, al sistemului politic ca element al sistemului social global (formatiunea sociala);

Relatia dintre diagnoze sociologice si decizia politica.

Analiza sociologica a fenomenului politic urmareste:

Geneza si functiile institutiilor politice;

Structurile politice analoge in diverse tipuri de societati;

Formarea opiniei publice;

Modalitatile in care societatile interpreteaza pe plan politic nevoile, interesele, experientele, conflictele si perturbarile sociale;

Raporturilr dintre ierarhiile si institutiile sociale, de pe pozitia fortei si a puterii;

Tipurile de evenimente politice;

Formele actiunii politice.

Deosebirea dintre cele doua stiinte consta in aceea ca sociologia se axeaza mai ales pe dignoza-prognoza, rezultate din cercetari stiintifice, iar politica se axeaza pe decizii, controlul si executarea lor.

Sociologia medicinei

Sociologia medicinei, spune Strauss "studiaza factorii ca structura organizationala , relatiile intre roluri, sistemele de valori, riturile si functiile medicinei ca un sistem de conduite".

In lucrarea lor "Educatia medicala ca proces social", Patricia Kendall si R.K.Merton propun o schema de clasificare a contributiei globale a stiintelor sociale in domeniul medical care se axeaza pe urmatoarele probleme esentiale:

Etiologia sociala si ecologia bolii;

Comportamentele sociale ale terapiei si readaptarii;

Medicina ca institutie sociala;

Sociologia invatamantului medical.

Sociologia si psihologia sociala

Elementele comune ale sociologiei si psihologiei sociale constau in

relatiile dintre indivizi in functie de situatiile sociale concrete; se axeaza pe conduita, comportamentul social si actiunea sociala colectiva.

Deosebirile constau in maniera de abordare a actiunii sociale, a comportamentului individual si colectiv

Sociologia considera socialul ca variabila independenta, iar psihicul apare ca variabila dependenta.

Raportul poate fi si invers: psihologia sociala are nevoie de notiunile si de cadrele conceptuale ale sociologiei.

Sociologia religiei

Natura religiosului

Daca tot ceea ce este uman este produsul activitatilor umane, faptele conduc la repartizarea tuturor produselor in doua mari categorii:

1. prezinta rezultatele unor deficite (tot ceea ce tine de economic, de satisfacerea necesitatilor, naturale sau artificiale)

2. concretizari ale aspiratiilor ivite din adancurile fiintelor umane, constiinta permitand gasirea unui punct de sprijin din care omul sa se lanseze spre necunoscut.

In 1932, Bergson, afirma ca religiosul tine de aceste doua tipuri de produse. Pe de o parte i se poate atribui o sursa alimentata de necesitati, despre care spunem ca au un caracter universal. Fiind o fiinta constienta, omul este mai intai un animal curios si dornic sa puna intrebari. Interogatia cere raspunsuri, fie facand apel la imaginatie, fie stimuland ratiunea. Presupunand ca prima cale conduce la religios, cea de-a doua intemeiaza stiinta. Cele doua activitati sunt prin urmare in concurenta. Pe de alta parte, a doua deficienta este de natura materiala. Orice activitate umana este marcata de o incertitudine cu privire la rezultatele sale. Dat fiind faptul ca aceasta incertitudine este dezagreabila, este normal ca oamenii sa incerce sa o inlature. Se deschid trei cai de inlaturare:

1.calea rationala a tehnicii, explorata de toate societatile umane, avand in vedere rezolvarea eficienta si imediata a problemelor de supravietuire;

2.calea magiei, definita negativ ca ansamblul procedeelor irationale in ochii stiintei si tehnicii, cautand sa atinga sau sa evite anumite rezultate ale activitatii umane;

3.calea religiosului, ansamblul practicilor prin care oamenii cauta sa obtina armonie generala sau sprijinul unei puteri favorabile succesului, actiunii lor.

Insistandu-se asupra deficientelor intelectualii au ajuns la convingerea ca umanitatea este o specie terorizata in permanenta, in timp ce toate anchetele de teren au incurajat mereu o ipoteza si anume ca majoritatea oamenilor este multumita cu soarta si conditia ei. Pentru a recruta adepti, gestionarii au nevoie sa le propuna produse seducatoare sau convingatoare. Exista patru categorii principale, ca manifestari ale religiosului:

a.-credinta exprimata in mituri, dogme sau constructii teologice;

b.-emotiile, manifestate in dansuri, transe, rugaciuni;

c.-experienta religioasa tradusa prin gesturi sistematizate in rituri;

d.-toate acestea se adreseaza unei comunitati reunite cu ocazia unor ceremonii ce marcheaza timpul si delimiteaza spatii.

Produsele sociale ale religiei

1.Sodalitatea religioasa

Activitatea religioasa produce in mod spontan grupuri, cand nu se exercita direct in grupurile definite de morfologie. In morfologia tribala, comunitatea religioasa se identifica cu fiecare nivel al segmentarii, de la familia largita pana la gruparea in triburi.

Odata cu aparitia religiilor universale in regate si imperii, situatia se complica. Situatia anterioara se prelungeste, activitatile religioase se exercita in cadrul unor grupuri definite independent de ele. De exemplu Imperiul Chinez poate fi conceput ca o biserica gigantica al carui slujitor suprem ar fi imparatul, aceasta biserica se subdivide, in functie de cadrele administrative, in templele locale, confucianiste cu vicarii imparatului, adica functionarii. O religie universala, produsa de un profet cuprins de un val luminos profund nu este o ideologie destinata unei uzante sociale. Mesajul sau este un mesaj de mantuire adresandu-se Omului din fiecare om. Marile religii se adreseaza acestei fractiuni a populatiei pentru care religia este o necesitate irezistibila asa cum este curiozitatea pentru altii. Acesti oameni nu se pot multumi cu practici religioase oferite in cadrul grupurilor profane, avand nevoie de o sodalitate proprie.

Aceasta problema de tehnica religioasa nu cunoaste decat doua solutii:

1-cea a misticii, a ascetismului si a monahismului si

2-cea a comunitatii reunite la modul fizic de o credinta comuna, independent de celelate apartenete sociale ale membrilor sai.

Cele doua solutii sunt doua teme, ale caror variatiuni au fost sporite de religiile, civilizatiile si politiile istorice.

2. Riturile

Diversitatea riturilor este infinita, dar pot fi cu usurinta clasificate in trei mari categorii:

a-     pelerinajul - consecinta directa a hierofaniei care confera anumitor locuri o incarcatura luminoasa, destul de puternica astfel incat credinciosii sa porneasca intr-acolo. Pelerinajul exista si in societatile primitive, dar in cazul religiei universale se raspandesc pe distante imense, pe arii culturale si in imperii gigantice.

b-    Rugaciunea -nu se exprima numai prin cuvinte sau formule, imbraca si forma exterioara a unor miscari ritmice insotite de pozitii ale corpului propice nasterii spontane de imagini, ganduri neformulate, visari.

c-     Sacrificiul - se poate folosi studiul lui Hubert Mauss din 1899. Sacrificiul produce un dublu efect, unul asupra obiectului pentru care este adus si asupra caruia vrea sa actioneze, celalalt asupra persoanei morale care doreste si provoaca acest efect. Este un act religios care, prin consacrarea unei victime, modifica starea persoanei spirituale care il indeplineste sau a anumitor obiecte de care aceasta este interesata.

Sacrificiul are drept functie inlesnirea comunicarii intre lumea profana si lumea sacra, prin intermediul unei victime.

3.Credintele

Experientele mistice cele mai pure par a fi goale de orice continut cognitiv. Misticii sunt rari. In domeniul teoretic, omul dispune de imaginatie sau de demersul rational intemeiat pe combinatia dintre teoriile ipotetico-deductive - ce pot fi obtinute prin imaginatie - si experimentarile controlabile de catre altcineva. Intelegerea umana este una singura, iar magia ca si imaginatia, urmeaza reguli logice in propriul lor cadru de referinta.

Imaginatia si magia ocupa tot terenul lasat liber de stiinta si tehnica. Orice progres la stiintei si al tehnicii produce un recul al imaginatiei si magiei, in problema considerata si pentru persoanele implicate.

4.Regulile de viata

Toate religiile, in stadiul lor mitic sau dogmatic, propun reguli de viata sub forma de obligatii si interdictii . In stadiul mitic este dificil sau imposibil sa se faca distinctia intre regulile ce rezulta dintr-o perceptie religioasa si cele de origini variate care au dus la elaborarea ulterioara a unei prescriptii religioase.

Daca, de exemplu, iudaismul si islamul proscriu consumul de carne de porc, rezulta ca in comunitatile evreiesti si musulmane porcul este absent. Din moment ce, in virtutea unei dogme centrale a crestinismului, vinul este indispensabil celebrarii slujbei, vita este cultivata in tarile crestine; in functie de tehnica si economia transporturilor, cultura vitei va fi mai mult sau mai putin concentrata in locurile cele mai favorabile sau dispersata pana in zone putin probabile (Irlanda sau Scandinavia).

Modernitatea si religia

Modernitatea este marcata de o serie de mutatii de mare amploare.Una dintre ele a afectat religia. Pentru intelegerea fenomenului si determinarea locului religiei in lumea moderna trebuie sa faca distinctie intre laicizare, decrestinizare si denuminizare.

Laicizarea - este o miscare de natura politica ce a produs la nivelul religiei transferul de la un statut public la unul particular.

Miscarea a inceput in a doua jumatate a secolului al 16-lea cand razboaiele religioase au scos in evidenta, pentru confesiunile minoritare, pericolul unei aliante stranse dintre politic si religios.

Laicitatea inseamna separarea de religie si de stat adica privatizarea celei dintai. Este rezultatul unui proces de laicizare care, datorita legaturii stranse dintre biserica si politica in vechile regimuri si mai ales in tarile catolice remodelate de Contrareforma, a fost marcat, pe de o parte, de lozinca "Sa-l starpim pe Infam" din sec. al 18-lea si, pe de alta parte de Syllabus-ul din secolul al 19-lea.

Anticlericalismul/antireligia si reactia religioasa antimoderna nu sunt singurele fenomene ce pot fi puse direct in legatura cu laicizarea si nici nu trebuie omis faptul ca ea a fost refractata in medii istorice si sociale diferite, fapt ce face ca simptomele sa difere de la o tara la alta. Integralitatea laicizarii poate fi pusa la indoiala. Ea este dificil de conceput ca fiind absoluta, avand in vedere materialul uman din care sunt facute societatile umane, neputand fi considerata absurda ipoteza unui "fundamentalism" crestin, ce ar aduna toate popoarele Europei pentru a le topi intr-o politie europeana cimentata de o natiune europeana. Rezultatul ar fi blocarea laicizarii, ar fi rasturnata in beneficiul unei re-ideologizari reciproce a politicului si religiosului, pentru care exista exemple recente chiar in Europa (in Franta din perioada Vichy, in Spania lui Franco si Portugalia lui Salazar).

2.Decrestinizarea

Daca laicizarea este un fenomen politic, decrestinizarea este mai curand o manifestare de pluralism cultural. Aceste doua simptome ale modernitatii nu se suprapun, chiar daca intretin in mod evident legaturi. Laicizarea are drept consecinta directa parasirea locurilor de cult si abandonarea practicilor rituale de catre majoritate, de aceia ale caror necesitati religioase sunt putin presante. Decrestinizarea vizeaza faptul ca minoritatea cu nevoi intense nu se mai adreseaza numai crestinismului, ci si altor oficine ale absolutului.

Decrestinizarea este un fenomen de pluralizare religioasa. Ultima sa radacina este deopotriva politica si religioasa. Din momentul in care toate interesele, in afara celor comune, sunt alungate in sfera privata, toate devin din punct de vedere politic legitime. Actorii sociali privati devin singurii judecatori ai opiniilor, gusturilor, ambitiilor lor, din moment ce nu incalca regulile jocului. Nu este inutil sa precizam ca legitimitatea politica nu se confunda cu legitimitatea definita de criteriile specifice ordinelor. Daca in democratie poate fi permis, din punct de vedere politic, sa credem ca doi si cu doi fac cinci, desi aritmetica interzice acest lucru, pentru religie consecintele ar putea fi duble. Pe de o parte, indiferenta politicului nu o mai autorizeaza sa reprime pluralitatea opiniilor, inclusiv indiferenta religioasa. Pe de alta parte, fiecare religie se vede impovarata cu grija de a-si defini propria ortodoxie si de a-si denunta propriile erezii, fara a putea face apel la bratul secular. Regimul democratic este astfel teatrul unei proliferari religioase sau pseudoreligioase virtuale.

Denuminizarea

Denuminizarea poate fi definita ca miscarea prin care sfera sacrului este erodata lent de cea a profanului, sfarsind aproape prin a disparea . Marx Weber vorbea de "desacralizarea lumii", dar adaugandu-i o nuanta de regret, care nu este potrivita pentru a descrie un fenomen istoric.