Metoda observatiei sociologice

METODA OBSERVATIEI SOCIOLOGICE

O alta metoda de cercetare relevanta analizei sociologice o constituie metoda OBSERVATIEI SOCIOLOGICE.

Ca stiinta teoretico-empirica, sociologia presupune, înainte de toate, observarea realitatii sociale, în întreaga sa complexitate si diversitate. Observarea reprezinta pentru multi autori una din cele mai importante modalitati de investigare a vietii sociale, sursa indispensabila de date.

Observatia sociologica constituie una din metodele de baza ale sociologiei, fundamentala pentru cunoasterea realitatii înconjuratoare si, totodata, reprezinta o etapa sau un moment al demersului sociologic. Ea completeaza toate celelalte metode de investigatie sociologica : interviul,  experimentul etc. si permite obtinerea de date si informatii, ca urmare a contactului nemijlocit al observatorului cu obiectul observatiei.

Cercetari sociologice concrete care sa se fundamenteze pe observatia sociologica au fost realizate, la noi, de Dimitrie Gusti.  Rezultatul acestor cercetari a fost valorificat de D. Gusti si colaboratorii sai sub forma de « monografii sociologice ». Referindu-se la problemele tehnicii de cercetare, D. Gusti se împotriveste tendintei sociologice din acea vreme de a-si recolta informatiile din realitatea sociala numai  cu ajutorul chestionarelor. Chestionarele aplicate de nespecialisti si folosite apoi de sociologi- subliniaza D. Gusti (1940)- nu poate duce la cunoasterea efectiva a realitatii sociale; singura cale justa pentru sociologie este cercetarea concreta a realitatii sociale în mod direct, nemediat si astfel, observatia sociologica este considerata ca fiind singura metoda care promoveaza cunoasterea.

«  Întrucât socotim monografiile ca mijloace perfectionate de observatie, care îmbina intuitia, trairea si întelegerea cu masuratoarea, cu statistica si reconstituirea trecutului, nu ne-am gândit sa înlaturam pe nici una din metodele existente, ci trebuie sa legam pe acestea mai strâns de realitate si sa dam întâietate observatiei directe, cât mai amanuntita si cât mai precisa, într-o ordine metodologica pentru scopurile cele mai înalte ale cunosterii omenesti »   ( D. Gusti, « Un sistem de cercetari sociologice de teren » în «  Îndrumari pentru monografiile sociologice, Bucuresti, 1940).

 Însa, dupa cum afirma în continuare conducatorul Scolii sociologice de la Bucuresti, «  observatia care sta la baza monografiei sociologice nu poate fi întâmplatoare. Ea trebuie sa se aplice unor categorii de fenomene, într-o ordine sistematica, dupa reguli precise si dupa scopuri bine lamurite… ». «  Observatia trebuie sa fie obiectiva, adica sa redea cât mai exact realitatea, trebuie sa fie cât mai completa, sa îmbratiseze fenomenele în toate amanuntele, adâncimea si unitatea lor, observatia trebuie sa mai fie controlata, verificata si – specific cercetarilor întreprinse de echipe complexe sub directa îndrumare a lui D. Gusti – observatia trebuie sa fie colectiva( D. Gusti, 1940, Op. cit.).

Acestea sunt cerintele pe care trebuie sa le satisfaca observatia stiintifica- « esenta a metodei monografice ».

Observatia este o metoda deosebit de utila si valoroasa (cu conditia sa fie corect aplicata), înregistrând atât comportamente individuale, cât si colective, în momentul desfasurarii lor, evitând astfel erorile datorate memoriei celor vizati; de asemenea, observatia prezinta avantajul ca înregistreaza comportamentele în conditiile naturale de desfasurare a lor. În plus, metoda observatiei prezinta avantajul analizei longitudinale a fenomenelor, comportamentelor, proceselor etc.

Dar, ca orice alta metoda din stiintele socioumane, observatia are si unele dezavantaje. Neajunsul principal consta tocmai în faptul ca necesita timp indelungat, calificarea profesionala a celui care realizeaza observatia; se limiteaza la studiul unor esantioane mici si nu poate patrunde în profunzimea unor comportamente intime (de exemplu comportamentul sexual). În principal, la nivelul observatiei nu se pot identifica relatiile cauzale, cu un rol decisiv pentru întelegerea si explicarea corecta a realitatii sociale.

Daca ne gândim la distinctia cunoastere comuna - cunoastere stiintifica, putem spune ca acest raport se poate transfera si la nivelul observatiei. În general, în functie de masura în care sunt urmate anumite etape teoretico – epistemologice si respectate regulile unei investigatii stiintifice de teren, se pot distinge doua mari tipuri de observatie :  spontana sau nesistematica (observatia realizata la nivel cotidian, ca rezultat al contactului subiectului cu realitatea) si stiintifica sau sistematica (cea realizata în mod deliberat, de catre specialist).

Numerosi autori au încercat sa gaseasca diferite criterii de clasificare a procedeelor de aplicare a metodei observatiei, care au dat tot atâtea tipuri de observatie. Astfel: dupa gradul de structurare, observatia poate fi nestructurata (sau slab structurata) si structurata; dupa gradul de implicare a cercetatorului în sistemul studiat, observatia poate fi neparticipativa (sau externa) si participativa (sau coparticipativa ); in functie de durata observatiei, putem distinge observatia continua si cea instantanee (sau esantionata); luând în considerare natura observatiei realizate, modul cum se obtin datele si informatiile despre realitatea supusa investigatiei, întalnim observatia directa si cea indirecta; în fine, în functie de gradul de extensiune si de profunzime al observatiei putem distinge între observatia extensiva si cea intensiva.

Datorita complexitatii si varietatii realitatii sociale, nu exista instrumente de cercetare universal valabile, standardizate. Fiecare sociolog este obligat sa-si construiasca propriile instrumente de lucru, potrivit obiectivelor urmarite, resurselor disponibile si particularitatilor domeniului investigat; în cazul observatiei socilogice putem vorbi, în primul rând, de ghidul de observatie, ca instrument de lucru ce urmareste culegerea de informatii si, alaturi de acesta, fisa de observatie, instrument destinat inregistrarii efective a datelor de observatie.

Observatia nu este o simpla metoda care ne da imaginea la un moment dat a realitatii, ea este mai mult decât atât, este o metoda care conduce la cunoasterea si întelegerea acestei realitati, la surprinderea dar si explicarea celor observate.