Principalele metode utilizate in cadrul anchetei sociologice

Principalele metode utilizate in cadrul anchetei sociologice

1. Observatia sociologica

Observatia constituie una din metodele de baza ale sociologiei. Mai mult, intr-un fel sau altul, insoteste, completeaza toate celelalte metode de investigatie sociologica: interviul, experimentul, metodele sociometrice etc.

Am putea defini observatia ca acea metoda de investigare ce permite obtinerea de date, informatii ca urmare a contactului direct nemijlocit al observatorului cu obiectul observatiei.

In general, se pot distinge doua tipuri de observatie:

a)      observatia spontana - cea realizata ca rezultat al simplului contact cognitiv al subiectului cunoscator cu obiectul de cunoscut;

b)      observatia stiintifica - cea realizata de catre specialist, in mod deliberat, sistematic si vizand in mod expres obtinerea unor anumite categorii de informatii.

Nu ne propunem o discutie asupra specificului fiecaruia din aceste tipuri de observatie. Vom retine doar ca atunci cand vorbim de observatia sociologica avem in vedere observatia stiintifica, cea care se constituie in metoda de investigatie si ale carei note definitorii ar putea fi considerate:

are un caracter sistematic, se desfasoara cu o anume continuitate conform unui plan anterior stabilit;

are un caracter selectiv, retine din "avalansa" de date informatii cu care ne "bombardeaza" realitatea sociala doar pe acelea in masura sa testeze validitatea unor ipoteze adoptate;

se realizeaza cu ajutorul anumitor mijloace de inregistrare continua si sistematica a datelor observatiei;

se caracterizeaza printr-un mare grad de obiectivitate, impartialitate.

Completitudinea si acuratetea datelor observatiei sunt, desigur, influentate de pregatirea profesionala, de capacitatea intelectuala, de spiritul de observatie pe care le poseda observatorul dar nu trebuie sa fie distorsionate de subiectivitatea acestuia.

Vom mai sublinia de asemenea ca, in cercetarea fenomenelor sociale, datorita specificului realitatii sociale, ca si specificului relatiei observator-realitate sociala, distinctia categorica intre observatia spontana si cea stiintifica nu este usor de facut, identificarea observatiei spontane cu o cunoastere autentica a realitatii sociale fiind destul de frecventa.

Obiect al observatiei sociologice il constituie predominant grupurile umane, mai mult sau mai putin constituite, sub aspectul structurii, organizarii acestora, actiunilor, activitatilor desfasurate, atitudinilor si comportamentului manifestate, opiniilor exprimate etc. Obiect al observatiei sociologice il pot constitui si documentele scrise sau cifrate (in calitatea lor de surse de date, de informatii despre o anume realitate sociala) ca si obiectele materiale de diferite tipuri in masura in care sunt datatoare de seama asupra unor relatii sociale (de productie sau de alta natura), asupra unui nivel de dezvoltare socio-economica, culturala, politica, stiintifica etc., a unei colectivitati umane.

Ne vom referi, in continuare la observatia sociologica ce are ca obiect grupurile umane, facand insa precizarea ca observatia trebuie sa vizeze realitatea sociala ca totalitate si este mai in masura sa faca aceasta decat orice alta metoda de investigatie.

A. Nivelurile observatiei sociologice

In functie de gradul de extensiune si de profunzime putem distinge doua asemenea niveluri:

a. observatia extensiva - este cea care vizeaza un numar mare de aspecte ale realitatii sociale supuse investigatiei urmarind, mai ales, o identificare, o inventariere a acestora decat o studiere a lor. Intentioneaza mai mult o "prospectare" a realitatii sociale decat o investigare temeinica a acesteia permitand selectarea acelor aspecte mai semnificative asupra carora sa se concentreze ulterior atentia, aspecte in care sa se patrunda la maximum de profunzime posibil.

b. observatia intensiva - utilizata in investigatia propriu-zisa, ea vizand un numar redus, cu grija selectat, de aspecte ale realitatii sociale de studiat, aspecte observate constant, continuu si indelungat. Continuitatea observatiei, timpul indelungat sunt conditii de baza in realizarea observatiei intensive, numai in acest mod fiind posibila surprinderea obiectului observatiei intr-o multitudine de ipostaze, diminuand considerabil riscul concluziilor pripite, nefondate, bazate pe surprinderea obiectului observatiei intr-o ipostaza necaracteristica pentru acesta, accidentala sau pe surprinderea numai a unei singure manifestari, caracteristica pentru obiectul respectiv al observatiei care nu epuizeaza nici pe departe complexitatea acestuia.

Tocmai aceasta exigenta a observatiei continue, timp indelungat, a fragmentului realitatii sociale de investigat constituie unul din motivele pentru care observatia intensiva, in ciuda insemnatei sale valori cognitive potentiale nu este prea mult utilizata ca metoda de investigatie, preferandu-se adesea anchetele rapide care obtin o fotografie mai mult sau mai putin clara a unei realitati sociale la un moment dat.

B. Tipurile de observatie sociologica

Exista mai multe criterii posibil de utilizat in clasificarea tipurilor de observatie. Cele mai semnificative ar fi:

1. raportul dintre observator si grupul social ce se constituie in obiect al observatiei;
2. natura observatiei realizate, modul cum se obtin datele, informatiile despre grupul social, realitatea sociala supuse investigatiei.

1. Conform primului criteriu am putea distinge doua tipuri de observatie:

1. observatia neparticipativa si
2. observatia participativa sau coparticipativa.

a. observatia neparticipativa este acea observatie ce se realizeaza in conditiile in care observatorul se mentine in afara grupului supus observatiei, neparticipand in mod direct in nici un fel la activitatea, la viata respectivului grup. Este o observatie realizata cumva din exterior, observatorul pastrand exclusiv rolul de martor la tot ceea ce se petrece in cadrul grupului. Printre avantajele acestui tip de observatie am putea considera:

asigura respectarea in cel mai inalt grad a cerintei metodologice fundamentale a observatiei si anume aceea ca observatorul, in cursul realizarii observarii, sa nu perturbe in nici un fel desfasurarea normala a activitatii grupului observat;

garanteaza in mai mare masura obiectivitatea, neutralitatea observatorului in raport cu grupul observat;

asigura in mai bune conditiuni obtinerea unei imagini de ansamblu asupra grupului supus observatiei

Dezavantajele mai importante ar fi:

este dificila realizarea unei observari continue timp mai indelungat;

este in buna masura fortata sa se limiteze la aspectele exterioare, de suprafata, fiind extrem de dificil, daca nu imposibil,, sa se patrunda la mecanismele intime ce determina actiunile, atitudinile, comportamentul grupului observat;

neputand opera o distinctie prea sigura intre aparenta si realitate, genereaza riscul unei mai frecvente interpretari si intelegeri eronate a datelor observatiei.

b. observatia participativa se realizeaza in conditiile in care observatorul se integreaza in grupul supus observatiei si participa la intreaga activitate a grupului in calitate de membru al acestuia. Este, fara indoiala, o observatie mai dificil de realizat, ea presupunand acceptarea observatorului de catre grup ca membru firesc al acestuia (lucru mai usor de realizat in cazul unor grupuri deschise si mult mai greu, daca nu chiar imposibil, in cadrul grupurilor inchise) dar are, dupa cat se pare, o valoare cognitiva superioara, valoare ce deriva din avantajele pe care acest tip de observatie le prezinta:

cel mai important este acela ca, realizandu-se cumva din interior, face posibila patrunderea la un nivel de profunzime incomparabil mai adanc, surprinderea resorturilor intime ale actiunilor grupului, ale relatiilor dintre membrii grupului etc.;

putandu-se realiza cu continuitate si putand dura un timp mai indelungat, permite surprinderea grupului in mai multe ipostaze, ceea ce implica obtinerea unei imagini mai complete, mai cuprinzatoare a acestuia;

permite o mai clara distinctie intre aparenta si realitate, diminuand considerabil riscul unei intelegeri eronate, unei interpretari gresite a datelor de observatie.

Ca neajunsuri ale acestui tip de observatie, in afara de dificultatile realizarii ei, ar mai putea fi considerate:

riscul perturbarii involuntare si necontrolabile a comportamentului, a activitatii normale a grupului supus observatiei. Daca se vorbeste frecvent de o perturbare a sistemului observat in cadrul actiunii de observare in domeniul fizicii, de pilda, riscul unei anume perturbari este cu atat mai mare la nivelul vietii sociale;

riscul unei prea mari identificari subiective a observatorului cu grupul observat, identificare in masura sa altereze "neutralitatea", obiectivitatea ce trebuie sa-l caracterizeze pe observator;

posibilitatea ca, realizand observatia "din interior" sa se obtina o suita de imagini mai exacte, mai detaliate dar mai mult sau mai putin "parcelate" ale obiectului observatiei, pierzandu-se din vedere ansamblul, intregul, relatiile dintre parti.

2. Conform celui de-al doilea criteriu, putem deosebi din nou doua tipuri de observatie:

a. observatia directa

b. observatia indirecta.

a. observatia directa este observatia obisnuita si asupra ei nu ne vom opri. Vom spune doar ca este acea observatie realizata de catre observatorul calificat, profesionist asupra obiectului observatiei stabilit. Ea presupune deci existenta simultana, aici si acum, a observatorului calificat si a obiectului observatiei.

b. observatia indirecta pare a implica o contradictie in termeni intrucat, asa cum precizam la inceput, observatia presupune contactul direct, nemijlocit al observatorului cu obiectul observatiei. Contradictia este doar aparenta intrucat si observatia indirecta presupune o relatie directa intre observator si obiectul observatiei cu precizarea ca acest obiect nu este propriu-zis obiectul observatiei vizat in ultima instanta de cercetator ci doar unul care intermediaza legatura dintre observator si acesta. Este, daca se poate spune asa, o observatie directa asupra unui purtator de informatii despre un anumit grup social, o anume realitate sociala de investigat. Cand vorbim de observatie indirecta ne referim, in principal, la:

- observarea obiectelor materiale de diferite tipuri sau a altor documente scrise sau in calitatea lor de purtatoare de informatii despre un aspect sau altul al unei realitati sociale date la care nu avem acces direct;

- observarea opiniilor subiectilor ca reflectari subiective sau reactii subiective, adecvate sau nu, ale unei (sau la o) realitati obiective; pe baza unor anumite opinii putem face inferente logice, luandu-ne precautiile de rigoare, asupra realitatii sociale ce le-a generat;

- observarea unor observatii directe ale unor persoane necalificate (care realizeaza deci observatii spontane), martori sau participanti la evenimente sau actiuni pe care, dintr-un motiv sau altul, cercetatorul calificat nu le-a putut observa direct. In acest caz, sociologul trebuie sa ia in consideratie cu multa precautie aceste observatii, verificand validitatea lor prin comparatie intre ele si prin compararea cu alte surse de informatie despre respectivele evenimente sau actiuni. In nici un caz nu trebuie sa scape din vedere ca aceste observatii sunt fragmentare, difuze, afectate puternic de subiectivitatea observatorului avand, cu alte cuvinte, toate neajunsurile observatiilor spontane, ale cunoasterii comune.

C. Instrumente utilizate in observatia sociologica

1. Ghidul sau indrumatorul de observatie care ar trebui sa cuprinda:

problema de urmarit (tema si obiectivele specifice ale respectivei observatii);

ipotezele utilizate;

populatia supusa observatiei;

timpul in care urmeaza sa se realizeze observatia;

tipul de observatie preconizat a se utiliza;

modalitatile de inregistrare a datelor de observatie.

2. Fisa de observatie - destinata consemnarii, inregistrarii efective a datelor de observatie. Ea ar trebui sa cuprinda:

locul desfasurarii observatiei;

cine realizeaza observatia, cine mai participa la realizarea acesteia;

timpul realizarii observatiei, cu precizarea momentului inceperii si a momentului incheierii ei;

consemnarea (inregistrarea) datelor observatiei (a informatiilor obtinute).

In legatura cu acest ultim aspect, este important de retinut ca trebuie facuta o distinctie clara intre datele de observatie propriu-zise, care trebuiesc inregistrate ca atare, cu maximum de obiectivitate posibil si inferentele logice si consideratiile personale pe marginea celor efectiv observate.

D. Regulile observatiei sociologice

Indiferent de nivelul si de tipul observatiei sociologice, este necesara respectarea unor reguli dintre care: exceptand regula metodologica fundamentala (pe care am amintit-o deja), cele mai importante par a fi:

trebuie sa se realizeze continuu si sistematic, urmarind obiective precis formulate;

trebuie sa se bazeze pe ipoteze clare, in masura sa permita o selectare riguroasa a datelor observatiei;

regula obiectivitatii si respectului fata de fapte. Faptele trebuiesc luate asa cum sunt, asa cum se manifesta, fara nici un fel de idei preconcepute. Ideea de baza este ca faptele sunt "incapatanate", ele au valoare probatorie suprema;

regula completitudinii care ne cere sa luam faptele in totalitatea lor, in interrelatia in care se manifesta si se produc.;

regula caracterului colectiv al observatiei. Observatia ar trebui sa fie realizata simultan de mai multi observatori pentru ca, prin coroborarea observatiilor facute de fiecare in parte, sa creasca sansele obtinerii unei imagini cat mai complete, mai coerente si mai edificatoare asupra unui anumit obiect al observatiei.

Pentru realizarea unei observatii cu valoare stiintifica, pregatirea teoretica temeinica, insusirea unei teorii sociologice explicative capabile sa ghideze observatia, sa grupeze datele de observatie intr-un mod coerent si comprehensibil, constituie de asemenea o cerinta de prim ordin. Observatia nu reprezinta doar o operatie mecanica de "fotografiere" a realitatii, ea trebuie sa conduca la cunoasterea, la intelegerea acesteia, sa surprinda semnificatia, intelesul celor observate.

E. Valoarea observatiei ca metoda de investigatie

Observatia este o metoda de cercetare sociologica deosebit de utila si valoroasa, cu conditia sa fie corect si calificat realizata. Ea, permitand accesul direct, nemijlocit al cercetatorului la realitatea sociala ce se constituie in obiect al observatiei, asigura un grad sporit de completitudine si obiectivitate imaginii rezultate. Neajunsul principal rezida in aceea ca, pe langa faptul ca solicita timp indelungat si calificare profesionala deosebita din partea cercetatorului, nu permite, prin ea insasi, trecerea dincolo de fenomenal, individual, accidental si accesul la esential, general, necesar si legic. In principal, la nivelul observatiei nu se poate pune cu certitudine in evidenta directia relatiei dintre variabilele realitatii investigate si, in mod deosebit, nu se pot identifica relatiile cauzale, relatii cu un rol decisiv in intelegerea corecta si explicarea adecvata a realitatii sociale.

2. Interviul sociologic

Este una dintre metodele de investigatie cel mai larg utilizate dar, in acelasi timp, si foarte controversata. Diferentele de puncte de vedere exprimate vizeaza, in esenta, legitimitatea sa ca metoda de investigatie sociologica si rolul sau in ansamblul metodelor sociologice.

Ce este interviul si care este valoarea sa cognitiva?

Interviul este acea metoda de investigatie care permite obtinerea de date, informatii necesare atingerii obiectivelor unei cercetari sociologice, prin intermediul intrebarilor si al raspunsurilor furnizate la acestea. Prin urmare, interviul presupune stabilirea unei relatii psihosociale ai carei termeni (operatorul de interviu si intervievatul) nu sunt intersanjabili, nu-si pot schimba statutul si rolul in cursul derularii interviului. In orice situatie, rolul operatorului de interviu este acela de a adresa intrebarile, de a incuraja subiectul in formularea unor raspunsuri sincere, complete si la obiect si de a consemna raspunsurile. Rolul subiectului este acela de a recepta corect intrebarile si de a raspunde sincer si complet la acestea.

Valoarea cognitiva a metodei interviului poate fi apreciata numai daca luam in consideratie ce anume poate realiza interviul, ce anume tipuri de date, informatii se pot culege cu ajutorul lui.

Specific pentru interviu este ca, realizandu-se prin intrebari si raspunsuri, permite accesul nu la realitatea obiectiva ca atare, ci la modul in care aceasta isi gaseste reflectarea in constiinta oamenilor, in cunostintele si opiniile acestora. Aceasta reflectare poate fi corecta sau nu, completa sau nu. Stabilirea gradului de completitudine, a nivelului de adevar, de corectitudine a acestor reflectari subiective depaseste insa atat posibilitatile cat si intentiile si pretentiile interviului. Se si spune ca, intr-un interviu nu exista raspunsuri bune sau raspunsuri proaste, raspunsuri corecte sau incorecte ci numai raspunsuri sincere sau nesincere, complete sau incomplete. In consecinta, interviul poate fi apreciat ca o metoda foarte valoroasa si foarte utila, cu conditia sa nu i se ceara mai mult decat, prin specificul sau, poate realiza.

Ca atare, in aprecierea legitimitatii si valorii interviului ca metoda de investigatie sociologica, trebuie respinse doua exagerari:

Considerarea interviului ca, daca nu singura, oricum cea mai importanta metoda sociologica, "calea regala a sociologiei", cum afirma un cunoscut sociolog (acceptarea unui asemenea punct de vedere ar insemna, implicit, acceptarea reductionismului psihologic, a reducerii intregii vieti sociale la dimensiunea subiectiva, psihologica a acesteia).

Contestarea oricarei legitimitati a interviului ca metoda de investigatie sociologica pe motivul ca, permitand accesul doar la nivelul opiniilor despre realitate, deci la fenomene de psihologie sociala, poate fi acceptat ca metoda de cercetare doar a acestei stiinte particulare specializate - psihologia sociala (se neaga in acest fel, sau cel putin se omite faptul ca sociologia, in calitatea ei de stiinta a ansamblului social, in toata complexitatea, diversitatea si dinamica acestuia, nu are cum sa ignore dimensiunea sa psihologica, subiectiva si sa utilizeze metode adecvate de investigare a acestuia).

Concluzia de ordin practic ce se poate degaja este ca, desi interviul constituie o metoda de investigatie sociologica cu o valoare cognitiva incontestabila, el nu poate fi niciodata folosit ca unica metoda de investigatie (nici macar in cercetarea sociologica a opiniei publice) ci doar insotita, acompaniata de alte metode care, asigurand accesul mai direct la realitatea ca atare, faciliteaza o cunoastere mai completa si mai adecvata a realitatii sociale in complexitatea si diversitatea sa.

2.1. Tipuri de interviu

Dintre multiplele incercari de tipologizare a interviurilor, retinem doar pe acelea ce utilizeaza drept criteriu instrumentul de investigatie utilizat si, in consecinta, modalitatea de realizare a lui.

2.1.1. Interviul neformalizat, nestandardizat care se desfasoara aparent ca o discutie libera intre operatorul de interviu si intervievat si utilizeaza drept instrument de investigatie ghidul sau indrumatorul de interviu. Un asemenea ghid de interviu nu este altceva decat o lista mnemotehnica de probleme, alcatuita in asa fel incat sa permita culegerea informatiilor necesare pentru atingerea obiectivului stabilit al cercetarii. Operatorul de interviu are libertatea sa abordeze problemele respective in modalitatea pe care o crede mai adecvata conditiilor concrete in care se desfasoara interviul, singura lui obligatie fiind de a aborda toate problemele stabilite, pentru a obtine toate datele, informatiile necesare. Realizarea unui asemenea tip de interviu presupune maiestrie profesionala din partea operatorului de interviu, capacitate de adaptare la oameni foarte diferiti si la situatii de interviu foarte diferite. Dupa cum aprecia H. H. Stahl, un asemenea interviu se poate desfasura in doua faze:

a) discutie libera centrata pe tema, in care se formuleaza tema si se da libertatea subiectului de a spune tot ce doreste in legatura cu aceasta;

b) discutie centrata pe problema, operatorul de interviu incercand, cu tact si fermitate in acelasi timp, sa-l determine pe subiect sa-si spuna parerea in problemele stabilite in ghidul de interviu, evitandu-se divagatiile inutile si consumatoare de timp.

Un asemenea tip de interviu prezinta, in principal, avantajul unei valori cognitive mai mari. Intr-adevar, un asemenea interviu permite obtinerea unei cantitati de informatii pe probleme ce intereseaza incomparabil mai mari decat s-ar obtine ca raspuns la intrebari de chestionar; creeaza posibilitatea relevarii unor aspecte semnificative ale tematicii investigatiei neluate sau luate necorespunzator in consideratie in faza de proiectare a cercetarii.

In acelasi timp, acest tip de interviu are si cateva certe inconveniente:

succesul lui depinde in prea mare masura de personalitatea operatorului de interviu, de maiestria profesionala si experienta de cercetare a acestuia;

necesita timp relativ indelungat pentru realizarea lui, timp pe care nu intotdeauna cei selectati pentru a fi subiecti sunt dispusi sa-l aloce;

raspunsurile subiectilor sunt dificil de retinut si consemnat cu exactitate (cu exceptia cazului in care subiectul este de acord cu inregistrarea lor pe banda magnetica), ceea ce poate genera distorsionarea acestora;

informatiile culese prin acest tip de interviu sunt dificil de prelucrat statistic, ele pretandu-se mai ales unei analize calitative.

Dat fiind specificul sau, un asemenea tip de interviu este utilizat, de regula, in intervievarea unui numar redus de indivizi, rezultatele obtinute neavand, in consecinta, relevanta statistica.

2.1.2. Interviul formalizat, standardizat care se aplica unui numar mare de subiecti (in majoritatea cazurilor, unui esantion reprezentativ pentru populatia din care este selectat) si se desfasoara sub forma unei serii de intrebari standardizate, anterior formulate, adresate tuturor subiectilor selectionati si a consemnarii raspunsurilor date de catre acesti subiecti la respectivele intrebari. Instrumentul de lucru utilizat in cadrul acestui tip de interviu este chestionarul sociologic.

A. Ce este un chestionar? Un chestionar nu este altceva decat o lista de intrebari anterior formulate (stabilite in asa fel incat raspunsurile primite la ele sa permita culegerea informatiilor, datelor necesare pentru atingerea obiectivelor cercetarii), puse intr-o anumita ordine si ale caror formulare, numar si ordine nu pot fi modificate de catre operatorul de interviu. Rolul acestuia este de a pune tuturor subiectilor intervievati exact aceleasi intrebari (fara a modifica frazarea si, daca este posibil, cu aceeasi intonatie), fara a omite sau a adauga vreuna, si exact in ordinea in care ele sunt puse in chestionar. Ideea de la care se pleaca este ca, pentru a fi comparabile si prelucrabile statistic, raspunsurile subiectilor trebuie sa fie o reactie (diferentiata in functie de caracteristicile acestora) la exact aceiasi stimuli (reprezentati de intrebarile cuprinse in chestionar).

Se poate aprecia ca, in proiectarea unui chestionar trebuie urmarita atingerea a doua obiective fundamentale:

Obtinerea de informatii relevante pentru scopul cercetarii;

Colectarea acestor informatii cu maxima reliabilitate si validitate.

Aceste obiective pot fi denumite relevanta si acuratete. Pentru a asigura relevanta este necesar sa se stabileasca exact ce fel de date sunt cerute de respectivul studiu. Trebuie, prin urmare, sa existe o explicatie rationala pentru fiecare item din chestionar, vizand nu numai ce intrebare va fi pusa ci si ce se va face cu informatia. Acuratetea este obtinut atunci cand frazarea si succesiunea intrebarilor sunt in masura sa motiveze subiectul sa raspunda si sa faciliteze reamintirea.

Cooperarea s-a dovedit a fi cea mai inalta si distorsiunea cea mai scazuta atunci cand sunt evitati itemi la care este dificil sa se raspunda, sunt consumatori inutili de timp, il pun pe subiect in situatii neplacute sau sunt resimtiti de acesta ca amenintari personale.

Fundamentala pare a fi obligatia cercetatorului ca profesionist de a respecta drepturile celor cu care are de-a face in cursul investigatiei sociologice.

Dupa aprecierea majoritatii specialistilor, o mare parte din cercetarile de opinie se bazeaza pe amabilitate si incredere. Amabilitatea in acceptarea de catre subiect de a acorda timp pentru interviu de a face ce i se cere iar increderea in acceptarea asigurarii implicite sau explicite a operatorului de interviu ca, ceea ce va spune subiectul, nu va fi folosit impotriva lui, ca interviul nu-i va afecta in nici un fel interesele. In mod obisnuit, subiectului nu i se ofera nimic altceva decat posibilitatea de a ajuta un strain si organizatia (institutia) pe care o reprezinta de a face un studiu ce este important pentru ei si, in anumite privinte, pentru comunitatea mai larga.

Aceste obiective trebuiesc urmarite atat in faza construirii chestionarului cat si in cea a aplicarii acestuia.

B. Principii generale de alcatuire a chestionarului

Aceste principii vizeaza: numarul intrebarilor, formularea (frazarea) intrebarilor, ordinea intrebarilor in chestionar si modul de asezare in pagina a intrebarilor.

a. Numarul intrebarilor din chestionar este dependent de cativa factori dintre care mentionam:

- obiectivele ce se doresc a fi atinse in respectiva cercetare. Intrebarile pe care le contine chestionarul trebuie sa asigure obtinerea tuturor datelor, informatiilor necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite. Trebuie evitata, prin urmare, omiterea unor intrebari ce ar permite obtinerea de date, informatii indispensabile pentru atingerea obiectivelor stabilite (lipsa acestora putand compromite cercetarea in ansamblul sau), precum si punerea unor intrebari inutile pe considerentul ca "poate sunt necesare". Desi nu poate fi negat faptul ca intrebari ce, aparent, nu au nici o legatura cu obiectivele cercetarii se pot dovedi ulterior ca avand o anumita relevanta, punerea de asemenea intrebari lungeste inutil chestionarul, lungeste durata interviului peste limitele normale, poate crea un anume disconfort din partea subiectilor si presupune costuri suplimentare.

- modul de aplicare a chestionarului. Un chestionar autoadministrat (chestionar postal), pentru a avea sanse sa fie completat si returnat echipei de cercetare, trebuie sa cuprinda un numar relativ mic de intrebari. In cazul aplicarii prin operator de interviu, numarul intrebarilor poate fi mai mare.

- timpul necesar aplicarii chestionarului. Chestionarul trebuie astfel dimensionat incat aplicarea lui sa nu depaseasca bariera psihologica de 3/4 - 1 h, dincolo de care atentia, concentrarea necesara furnizarii unor raspunsuri complete, coerente si la obiect incep sa scada. Durata optima a realizarii unui interviu si, prin urmare, numarul de intrebari din chestionar, este functie si de gradul de interes pe care il manifesta subiectii intervievati fata de problematica supusa cercetarii sociologice.

b. Formularea (frazarea) intrebarilor

Pentru a putea fi utilizata intr-un chestionar sociologic, o intrebare trebuie sa satisfaca o serie de cerinte, dintre care cele mai importante par a fi:

sa fie cat mai clara si mai specifica posibil, in asa fel incat toti subiectii sa inteleaga exact ce anume li se cere prin respectiva intrebare (ceea ce presupune ca intrebarea sa aiba acelasi inteles pentru toti);

sa utilizeze cuvinte simple, directe, familiare tuturor subiectilor (in consecinta se cer a fi evitati termenii tehnici ca si limbajul argotic);

sa evite utilizarea unor cuvinte indefinite de tipul: des, rar, ocazional, uzual, mult, putin etc., cuvinte ce pot avea semnificatii foarte diferite de la un subiect la altul;

sa fie evitate intrebarile ce contin dubla negatie (de tipul: Nu e asa ca nu va place utilizarea violentei in campania electorala?);

sa nu fie o dubla intrebare (de tipul: Dupa dvs., drepturile si indatoririle judecatorului sunt bine precizate?);

sa nu fie tendentioase, sa nu sugereze raspunsul dorit de cercetator, nici prin modul de formulare, nici prin folosirea unor cuvinte cu continut emotional;

sa fie aplicabile tuturor subiectilor;

sa fie cat mai scurte posibil.

Aceste cerinte sugereaza ca, in formularea intrebarilor este necesar sa se acorde o atentie deosebita atat alegerii cuvintelor ce vor fi utilizate cat si ordonarii lor in cadrul intrebarii.

c. Ordinea intrebarilor trebuie, pe de o parte, sa asigure interviului o derulare fireasca, fara salturi bruste de la o problema la alta si fara reveniri nejustificate la probleme deja abordate iar, pe de alta parte, sa evite posibilitatea "contaminarii" reciproce a intrebarilor, posibilitatea ca raspunsuri la intrebari anterior formulate sa influenteze in mod direct raspunsul la intrebarile ulterioare.

De asemenea, prin modul de ordonare al intrebarilor in chestionar este necesar sa se asigure, pe cat posibil, o alternanta a intrebarilor mai dificile, mai solicitante pentru subiect cu intrebari mai putin solicitante, ca si succesiunea fireasca a diferitelor tipuri de intrebari.

d. Punerea in pagina a intrebarilor, importanta indeosebi pentru chestionarele autoadministrate, urmareste:

evitarea posibilitatii omiterii neintentionate a punerii unor intrebari (respectiv a nedarii raspunsului la unele intrebari);

furnizarea de instructiuni clare privind modul in care sa se dea raspunsul la intrebari (prin incercuirea unei cifre, prin bifarea unui raspuns, prin consemnarea in cuvinte a unui raspuns etc.);

asigurarea de spatiu suficient pentru consemnarea unor raspunsuri complete la intrebarile deschise;

asigurarea unei prezentari "aerisite" a intrebarilor, imprimarea acestora usor lizibila pe o hartie buna calitativ.

Modul de imprimare al intrebarilor pe chestionar ca si dispunerea intrebarilor in pagina pot avea un impact psihologic deloc neglijabil asupra subiectilor, cu efecte importante asupra acuratetei raspunsurilor (a informatiilor) primite.

C. Tipuri de intrebari utilizate in chestionarul sociologic

S-au incercat diverse clasificari ale intrebarilor utilizate in chestionarul sociologic. Cea mai larg acceptata este cea realizata pe baza urmatoarelor criterii:

a. Continutul intrebarii - natura informatiei solicitate prin respectiva intrebare.

a₁^. Intrebari factuale - intrebari ce se refera la o stare de fapt, usor sesizabila si usor verificabila (de tipul: Ati fost vreodata sanctionat pentru depasirea vitezei legale?). Sunt intrebari care, de regula, nu ridica probleme deosebite, cu exceptia cazului in care vizeaza unele aspecte mai delicate ale comportamentului despre care subiectul este posibil sa fie putin dispus sa vorbeasca (cum ar fi comportamentul sexual, politic, religios etc.) sau a cazului in care este implicata memoria (se refera la lucruri petrecute cu mult timp in urma, despre care subiectul este posibil sa aiba dificultati in a-si reaminti).

O categorie aparte de intrebari factuale o reprezinta asa-numitele intrebari personale sau de identificare, intrebari vizand anumite caracteristici ale subiectului (sex, varsta, loc de nastere, stare civila, ocupatie, nivelul de scolarizare) care, in calitate de variabile independente, pot influenta raspunsul la alte intrebari (care constituie variabile dependente).

a₂. Intrebari de opinie - intrebari ce vizeaza obtinerea opiniilor subiectilor (adica a parerilor acestora despre anumite imprejurari ale vietii naturale si sociale). Sunt intrebari care, de regula, detin ponderea cea mai mare in cadrul unui chestionar si ridica cele mai multe probleme in privinta aprecierii acuratetei lor, a gradului de concordanta intre opinia reala si cea exprimata in raspunsurile date (ramanand valabil principiul ca nu exista raspunsuri bune sau rele ci doar raspunsuri sincere sau nu).

In privinta sinceritatii raspunsurilor la aceste intrebari a gradului de concordanta intre opinia reala si cea exprimata, pot exista urmatoarele situatii:

subiectul are formata o opinie in problema care ne intereseaza si este dispus sa o exprime ca atare;

subiectul nu si-a format, din diverse motive (nu intereseaza care anume), nici o opinie clara in problema respectiva si este dispus sa recunoasca deschis aceasta;

subiectul are formata o opinie dar, din diverse motive, fie ca nu este dispus sa recunoasca acest lucru si, prin urmare, sa o exprime deschis, fie ca raspunsul dat reprezinta o opinie diferita de cea reala;

subiectul nu are nici o opinie dar, in principal din motive de prestigiu social, nu recunoaste acest lucru si "fabrica" ad-hoc o opinie.

Pentru a verifica sinceritatea raspunsurilor, in special la aceste intrebari, sunt recomandate doua proceduri:

analiza consistentei interne a chestionarului, a coerentei ce ar trebui sa existe in privinta raspunsurilor la intrebari inrudite;

utilizarea unor intrebari "capcana", de control, intrebari ce reiau intocmai sau intr-o forma usor modificata intrebari deja puse anterior si analiza comparativa a raspunsurilor primite.

a Intrebari de motivatie - intrebari care solicita motivarea logica sau psihologica a raspunsului la intrebari anterioare. Intrucat asemenea intrebari ii pot pune, uneori, in incurcatura pe subiecti si intrucat exista posibilitatea unei neconcordante intre motivatia reala si cea invocata, asemenea intrebari se recomanda a fi utilizate numai cand se considera absolut necesar, folosindu-se, in validarea unor raspunsuri primite, proceduri similare cu cele utilizate in cazul intrebarilor de opinie.

a₄. Intrebari de cunostinte - intrebari vizand surprinderea nivelului cunostintelor subiectului in problema care intereseaza cercetarea. Ele pot fi puse in mod direct (ex.: Cine are in tara noastra dreptul sa acorde gratiere?) fie sub forma unor variante de raspuns din care subiectul sa aleaga pe cel mai bun (ex.: In tara noastra dreptul sa acorde gratiere il are: 1. presedintele; 2. guvernul; Curtea Suprema de Justitie; 4. Parlamentul).

b. Forma intrebarii - modul in care este asteptat raspunsul din partea subiectului.

b₁. Intrebari deschise - intrebari la care subiectul are libertatea de a da raspunsul in forma si in extensiunea dorite (ec.: Ce v-a determinat sa va inscrieti la aceasta facultate?).

Avantajul principal al acestor intrebari este similar avantajului pe care il prezinta interviul neformalizat: valoare cognitiva mai mare data de bogatia informationala mai mare a raspunsurilor primite.

Dezavantajele principale ar putea fi considerate urmatoarele:

dificultati de consemnare fidela a raspunsurilor si, in consecinta, riscuri de distorsionare a acestora (in cazul aplicarii chestionarului prin operator de interviu);

dificultati de analiza si prelucrare statistica (ele necesitand operatiuni dificile de codificare ulterioara pentru a putea fi supuse analizei cantitative).

b₂. Intrebari inchise - intrebari la care variantele de raspuns posibile sunt strict limitate la da, nu sau nu stiu (ex.: Sunteti de acord cu reintroducerea pedepsei cu moartea? DA - 1; Nu - 2; Nu stiu - 3).

Avantajele acestor intrebari:

sunt usor de pus;

este usor de consemnat raspunsul;

sunt usor de prelucrat statistic.

Dezavantajul principal rezida in saracia informationala pe care o prezinta raspunsurile primite.

b Intrebari cu raspunsuri preformulate (cu evantai de raspunsuri) - intrebari formulate ca intrebari deschise, dar la care sunt prevazute o serie de variante posibile de raspuns din care subiectul urmeaza sa-si aleaga pe cel care se potriveste cel mai bine cu opinia lui (sau cu situatia lui specifica) sau in care operatorul de interviu sa incadreze raspunsul primit.

Utilizarea acestui tip de intrebari presupune indeplinirea catorva cerinte:

variantele de raspuns propuse sa se bazeze pe o buna cunoastere a populatiei supuse investigatiei care sa permita identificarea acelor tipuri de raspuns cu cea mai mare probabilitate de a fi primite;

lista variantelor de raspuns propuse neputand niciodata epuiza totalitatea raspunsurilor ce vor fi date de subiecti, ea trebuie "inchisa" cu o varianta "alte situatii" sau "alte raspunsuri". Se considera ca lista de variante de raspuns propuse este satisfacatoare doar in situatia in care varianta "alte situatii" nu are o pondere mai mare de 10-15% din totalul raspunsurilor primite.

Se apreciaza ca acest tip de intrebari conserva, in linii mari, avantajele celorlalte doua tipuri de intrebari, reducand la maximum dezavantajele acestora.

D. Modalitati de aplicare a chestionarului

a. Chestionarul autoadministrat (chestionarul postal)

In acest caz, chestionarul parvine intr-o modalitate sau alta (cel mai frecvent prin expedierea postala) subiectului vizat, acesta urmand sa citeasca intrebarile, sa consemneze raspunsurile si sa retransmita chestionarul completat celui care i l-a transmis. Pentru a putea fi aplicat in acest fel, chestionarul trebuie sa indeplineasca cel putin cateva conditii:

sa fie insotit de o scrisoare explicativa in care sa se prezinte clar si pe scurt care sunt obiectivele urmarite, modul cum a fost selectat respectivul subiect pentru a raspunde intrebarilor din chestionar, sa se sublinieze importanta pentru succesul cercetarii a raspunsurilor solicitate, sa se garanteze confidentialitatea raspunsurilor si sa se adreseze multumiri anticipate pentru colaborare;

sa fie prevazute instructiuni foarte clare cu privire la modul de completare a chestionarului;

sa se acorde o atentie deosebita punerii in pagina a intrebarilor, pentru a se limita la maximum posibilitatea omiterii neintentionate a unor intrebari;

sa se evite intrebari, care, prin continutul lor, ar putea deranja subiectul si l-ar putea determina sa refuze colaborarea;

sa contina un relativ mic numar de intrebari;

sa fie insotit de un plic timbrat, cu adresa destinatarului scrisa pe el, in care subiectul sa returneze chestionarul completat.

Un asemenea mod de aplicare a chestionarului prezinta cateva avantaje:

costuri mai reduse;

timp mai redus de desfasurare a anchetei sociologice (aceasta doar in cazul in care subiectii manifesta promptitudine in completarea si returnarea chestionarelor);

eliminarea distorsiunilor generate de prezenta operatorului de interviu.

In acelasi timp insa, aceasta modalitate de aplicare prezinta cateva mari dezavantaje, care o fac relativ putin fezabila si utilizabila:

se bazeaza pe prezumtia, nu totdeauna corecta, ca subiectii carora ne adresam stiu sa scrie si sa citeasca;

nu se poate garanta caracterul personal al raspunsurilor (existand posibilitatea ca acestea sa apartina altcuiva decat subiectului selectat in esantion si caruia ii este adresat chestionarul);

nu se poate asigura spontaneitatea raspunsurilor (subiectul avand posibilitatea sa citeasca mai intai, pe indelete, intreg chestionarul si sa dea apoi raspunsurile care pot prezenta nu opiniile personale ale subiectului ci ceea ce acesta crede ca ar trebui sa raspunda. Desigur ca este posibil ca raspunsurile date, bine gandite, judecate sa exprime opiniile reale ale subiectilor dar nu avem garantia ca acesta este cazul);

exista riscul unei ponderi mari a nonraspunsurilor partiale (lipsa de raspuns la unele intrebari);

exista riscul ca, datorita neintelegerii exacte a sensului intrebarii, raspunsul dat sa nu reprezinte raspunsul la intrebarea in cauza;

nu exista posibilitatea obtinerii unor informatii referitoare la modul cum a fost primit chestionarul si la intrebarile ce au prezentat dificultati pentru subiect;

ponderea mare a nonraspunsurilor totale (adica a subiectilor ce nu returneaza chestionarele completate). Aceasta poate afecta reprezentativitatea esantionului selectat pentru respectiva cercetare.

In cazul utilizarii acestei modalitati de aplicare a chestionarului, preocuparea de baza a echipei de cercetare este aceea a asigurarii unei rate de returnare cat mai mare posibil (prin scrisori de revenire sau prin alte modalitati).

De obicei, se apreciaza ca: 50% din chestionare returnate sunt suficiente pentru analiza si raportare; 60% din chestionare returnate inseamna o rata de returnare buna; iar 70% si peste - o rata de returnare foarte buna.

b. Chestionarele aplicate de catre operatorul de interviu

(Operatorul de interviu contacteaza fiecare subiect in parte, il convinge sa raspunda la intrebari, asigurandu-l de anonimatul raspunsurilor, pune intrebarile prevazute in chestionar, recepteaza si consemneaza cu fidelitate raspunsurile primite).

Avantajele administrarii chestionarelor prin operator de interviu:

1.- se obtin rate mai mari ale raspunsurilor. Se apreciaza ca o ancheta pe baza de interviu, proiectata si executata corespunzator, ar trebui sa atinga o rata de completare de cel putin 80-85%. Se pare ca subiectii sunt mai reluctanti in a refuza un operator de interviu care sta in fata usii decat in a arunca un chestionar postal. In plus, in situatia de noninterviu (refuz de a participa la interviu sau imposibilitatea, datorita nu importa caror motive, realizarii interviului cu persoanele selectate in esantion), operatorul de interviu are posibilitatea de a completa esantionul cu persoane similare din esantionul de rezerva.

2.- prezenta operatorului de interviu face sa descreasca numarul nonraspunsurilor si a variantei "nu stiu" la intrebarile din chestionar. Daca minimizarea unor asemenea raspunsuri este importanta pentru studiu, operatorul de interviu poate fi instruit sa "probeze" raspunsurile (prin intrebari de genul: Daca ar fi totusi sa alegeti un raspuns, care credeti ca ar fi cel mai apropiat de ceea ce simtiti dvs.?).

- operatorul de interviu poate preveni confundarea itemilor din cadrul chestionarului. Daca, in mod clar, subiectul intelege gresit sau nu intelege intentia unor intrebari, operatorul de interviu poate clarifica situatia, obtinand, in consecinta, raspunsuri relevante.

4.- operatorul de interviu poate nu numai sa puna intrebari si sa consemneze raspunsuri ci si sa observe (si sa consemneze aceste observatii intr-o rubrica speciala a chestionarului). O asemenea observatie, posibil foarte utila pentru succesul cercetarii, poate viza:

- modul in care este receptat interviul de catre subiect, interesul manifestat;

- imprejurarile in care s-a desfasurat interviul si care ar putea exercita o influenta distorsionanta asupra raspunsurilor;

- intrebarile la care subiectul a avut dificultati in a raspunde, a manifestat retineri sau la care il suspectam de lipsa de sinceritate;

- alte elemente aparute in cursul interviului, comentarii in afara interviului facute de subiect etc.

Prin urmare, prin aceasta modalitate de administrare a chestionarului se pot obtine informatii mai bogate, mai complete si de o mai mare acuratete. De asemenea, se asigura caracterul personal al raspunsurilor ca si spontaneitatea acestora.

Dezavantajele acestei modalitati de administrare a chestionarului pot fi apreciate a fi, in esenta, urmatoarele:

costul mult mai ridicat;

dificultatea de a forma un corp de operatori de interviu omogen calitativ si de calitate superioara;

riscul distorsionarii raspunsurilor ca urmare a prezentei operatorului de interviu si a modului in care acesta realizeaza interviul.

Data fiind superioritatea sa certa, aceasta modalitate de administrare a chestionarului este cel mai frecvent utilizata.

*

Succesul interviului depinde de cantitatea si calitatea informatiilor schimbate intre operatorul de interviu si subiect. Dupa aprecierea multor specialisti, fluxul informatiilor depinde de patru factori de interactiune:

- Operatorul de interviu - el trebuie sa comunice intrebarile, sa motiveze subiectul sa coopereze, sa solicite informatii aditionale, cand este cazul si sa inregistreze informatiile astfel obtinute. Procesul de comunicare poate fi distorsionat in oricare din aceste puncte.

- Intervievatul - contribuie prin acceptarea rolului de furnizor de informatii si prin furnizarea unor informatii complete, adevarate si relevante. El poate sa intrerupa fluxul comunicational prin refuzul de a lua procesul de intervievare in serios sau prin introducerea unor distorsiuni specifice in raspunsurile lui.

- Continutul studiului poate afecta procesul comunicational fie prin stimularea interesului subiectului si al operatorului de interviu, fie prin provocarea de anxietate, ostilitate, teama sau alte reactii negative la participantii la interviu.

- Situatia de interviu - include conditii cum ar fi: timpul si locul interviului; prezenta unei "a treia parti" si climatul general de opinie fata de respectiva ancheta sociologica in comunitatea in care se desfasoara. Influenta situatiei asupra comunicarii depinde, pe de o parte, de problema abordata in studiu iar, pe de alta parte, de caracteristicile operatorului de interviu si ale intervievatului. Efectele inhibitoare vor fi cele mai mari atunci cand operatorul si intervievatul provin din grupuri diferite si opuse, cand studiul abordeaza conflictul dintre asemenea grupuri si cand interviul are loc in fata altor membri ai comunitatii.

Atingerea obiectivului unei comunicari deschise, de mare acuratete si relevanta, solicita o angajare motivationala de a participa, atat din partea operatorului de interviu cat si a intervievatului.

Pentru intervievat, aceasta inseamna nu numai decizia initiala de a participa la studiu, dar si vointa sustinuta de a impartasi informatii adecvate prin interviu.

E. Surse de distorsiune in desfasurarea interviului

Cele mai importante surse de distorsiune le reprezinta cei doi "termeni" ai interviului: operatorul de interviu si intervievatul (subiectul).

Operatorul de interviu poate fi sursa de distorsiuni prin:

1. Erori in punerea intrebarilor cum ar fi:

scurtarea intrebarilor;

simplificarea limbajului;

utilizarea unui vocabular mai elevat pentru a impresiona pe unii intervievati cu un statut social inalt;

sugerarea raspunsurilor (prin schimbari in frazarea intrebarii, prin inflexiuni ale vocii etc.).

2. Erori in probarea raspunsurilor (in incercarea de a obtine raspunsuri complete, de mare acuratete si relevanta la toti itemii):

probare insuficienta;

oprirea probarii atunci cand operatorul apreciaza ca a fost obtinut raspunsul "bun";

utilizarea probarii pentru a-l conduce pe subiect la raspunsul dorit de operatorul de interviu.

Erori de inregistrare a raspunsurilor:

imbunatatirea gramaticii sau a nivelului limbajului folosit;

ignorarea unor afirmatii care nu concorda cu opiniile proprii ale operatorului sau cu afirmatii anterioare ale intervievatului;

prelucrarea celor spuse de intervievat pentru a le asigura mai multa coerenta si consistenta.

4. Erori in motivarea intervievatului:

submotivarea intervievatului prin lipsa de preocupare pentru a capta interesul acestuia sau pentru a-l incuraja in cursul interviului;

motivarea inadecvata - incurajarea subiectului de a fi prea dependent de atitudinea aprobatoare a operatorului de interviu sau incercarea de a induce participarea intervievatului apeland la calitatea sa oficiala;

lipsa de mobilitate fata de situatia specifica a intervievatului, incapacitatea de a aborda diferentiat subiectii in functie de particularitatile lor psihologice.

Subiectul (intervievatul) poate fi sursa de distorsiune prin:

tendinta de a limita raspunsurile la aspecte care sunt placute si cauzeaza putin disconfort pentru operatorul de interviu;

incercarea de a obtine aprobarea, atentia sau favoarea operatorului de interviu (prin darea acelor raspunsuri pe care crede ca ar dori sa le auda operatorul de interviu);

conformarea la norme si valori prevalente in comunitate sau in societate, la ceea ce el apreciaza a fi socialmente dezirabil;

efortul deliberat (divers motivat) al intervievatului de a induce in eroare operatorul de interviu.

Din mentionarea acestor surse de distorsiune, rezulta ca responsabilitatea cea mai mare in asigurarea acuratetei informatiei culese si in diminuarea, in masura maxima posibila, a distorsiunilor revine operatorului de interviu. Acesta este obligat sa respecte cateva

F. Reguli generale de intervievare

Cu riscul unei oarecare simplificari, majoritatea autorilor mentioneaza ca principale reguli de intervievare urmatoarele:

1. Aparenta si atitudine:
1. Ca regula generala, operatorul de interviu ar trebui imbracat similar cu populatia intervievata.
2. Operatorul de interviu ar trebui sa fie o prezenta placuta, daca nu mai mult. El trebuie sa comunice un interes sincer pentru a cunoaste intervievatul si sa castige increderea acestuia.
3. El trebuie sa fie relaxat si prietenos, fara a fi prea familiar cu intervievatul.
4. Trebuie sa aiba abilitatea sa determine foarte rapid cu ce fel de persoana s-ar simti mai bine intervievatul, cu ce fel de persoana i-ar placea acestuia sa stea de vorba.
2. Familiaritate cu chestionarul:

Daca operatorului nu-i este familiar chestionarul, studiul sufera iar interviul este probabil sa dureze mai mult timp decat este necesar si sa fie, in general, neplacut.

Pentru a fi familiarizat cu chestionarul, este nevoie ca operatorul sa-l studieze cu atentie, intrebare cu intrebare si sa-l citeasca cu voce tare.

In ultima instanta, operatorul trebuie sa fie in stare sa citeasca itemii din chestionar fara erori si fara sa sara peste cuvinte sau fraze. Intrebarile trebuie citite ca si cum ar fi o conversatie naturala, dar o conversatie care sa urmeze exact limbajul din chestionar. In nici un caz operatorul nu trebuie sa-si propuna sa memoreze chestionarul.

3. Urmarirea exacta a frazarii intrebarilor:

Dupa cum am vazut, cel care proiecteaza chestionarul are grija sa frazeze intrebarile in asa fel incat sa obtina informatia de care are nevoie si sa se asigure ca toti subiectii vor interpreta itemii de o maniera corespunzatoare acestor nevoi. Daca operatorul de interviu nu respecta aceasta frazare si refrazeaza intrebarile intr-o maniera personala, tot acest efort devine zadarnic.

4. Inregistrarea exacta a raspunsurilor:

In cazul in care chestionarul contine intrebari deschise, care solicita subiectului sa dea raspunsuri in forma si extensiunea dorita de el, este foarte important ca operatorul sa inregistreze aceste raspunsuri exact cum sunt date. Operatorul nu are dreptul sa incerce sa rezume raspunsul, sa-l parafrazeze si sa corecteze erorile gramaticale.

Uneori este posibil ca raspunsurile subiectului sa fie atat de nearticulate, de ambigue incat nu permit interpretarea. Totusi, este posibil ca operatorul sa inteleaga semnificatia raspunsului din gesturile sau tonul subiectului. Intr-un asemenea caz, raspunsul verbal ar trebui inregistrat exact in forma in care a fost dat, iar operatorul ar trebui sa adauge comentarii marginale, dand interpretarea sa si ratiunile acestei interpretari.

5. Probarea raspunsurilor:

Uneori subiectul raspunde la o intrebare in mod inadecvat (de ex., se cere ca la o intrebare sa se raspunda prin "aprob puternic, aprob, dezaprob sau dezaprob puternic", iar subiectul raspunde "eu cred ca este adevarat". In acest caz, operatorul ar trebui sa intervina spunand "Vreti sa spuneti ca aprobati puternic sau ca aprobati intr-o oarecare masura?"). Probarea are rolul de a obtine raspunsuri adecvate si cat mai complete la toate intrebarile din chestionar. Daca intervievatul refuza cu obstinatie sa precizeze, sa completeze, sa dezvolte raspunsul, acesta trebuie inregistrat asa cum este dat. Este de mentionat ca, in cazul utilizarii unor probe, este imperativ ca aceste probe sa fie neutre, sa nu afecteze in nici un fel natura raspunsului dat ulterior.

*

In afara celor doua modalitati de baza de aplicare a chestionarului, se mai pot utiliza chestionarul telefonic (foarte rar) si asa-numitul chestionar extemporal (care, de fapt, este un chestionar autoadministrat, aplicat pe un grup de subiecti in prezenta operatorului de interviu).

In afara anchetei sociologice, in cadrul careia se folosesc prioritar metodele analizate, sociologia juridica mai recurge, in investigarea fenomenului juridic (asa cum am mentionat cu un alt prilej) si la alte metode cum ar fi: metoda istorica sau comparativa, metoda studiului de caz si metoda statistica. In legatura cu aceasta ultima metoda se cer a fi facute urmatoarele precizari:

analiza statistica a fenomenelor juridice desi necesara nu este si suficienta intrucat ea poate doar descrie si masura acest fenomen (stabilind intensitatea, frecventa producerii, distributia pe tipuri, cauze, efecte sau dupa alte caracteristici, tendinte de evolutie etc.) si in prea mica masura sa-l explice, sa identifice determinarile sale variate si multiple impactul sau social etc.

analiza statistica a fenomenului juridic nu releva, adeseori, amploarea reala a acestuia intrucat ea poate viza doar fenomenele constatate si raportate ca atare. Or, exista o multitudine de asemenea fenomene care se produc, fara a fi insa constatate si raportate (formand asa-numita "cifra neagra sau ascunsa", a carei magnitudine poate fi doar estimata, cu destul de multa aproximatie) si care, prin urmare, nu pot fi supuse unei analize statistice riguroase.

Este, de asemenea, de mentionat ca statistica este larg utilizata in cercetarea sociologica propriu-zisa in calitate de instrument eficace de analiza cantitativa a datelor, informatiilor culese cu ajutorul altor metode de investigatie.