Sociologia - stiinta despre societate. Perspectiva sociologica de abordare a realitatii sociale

Sociologia - stiinta despre societate. Perspectiva sociologica de abordare a realitatii sociale

Sociologia este o stiinta relativ recenta, in ciuda faptului ca reflectii despre viata sociala, idei despre societate, realitatea sociala, relatiile sociale au fost formulate inca din antichitate si dezvoltate de-a lungul istoriei societatii umane, indeosebi in cadrul unor conceptii si teorii filosofice. Constituirea sa ca stiinta de sine statatoare, in prima jumatate a secolului al XIX-lea, este, pe de o parte, strans legata de schimbarile social-economice profunde petrecute in societatea europeana, fiind un reflex teoretic al acestora si o incercare de raspuns la problemele generate de acestea. Pe de alta parte, ea se inscrie in procesul mai general de desprindere din corpusul comun al cunoasterii. mai mult sau mai putin stiintifice, a unor discipline de sine statatoare, cu un obiect propriu de studiu, cu o problematica de investigatie specifica, cu un aparat conceptual si metodologic propriu, cu o finalitate specifica si cu un loc distinct in tabloul general al stiintelor in curs de constituire.

Fondatori ai sociologiei

In mod conventional, parintele sociologie este considerat a fi marele filosof pozitivist francez Auguste Comte (1798-1857) care a utilizat pentru prima data termenul de sociologie in al sau Curs de filosofie pozitiva (desi el ar fi preferat sa numeasca aceasta stiinta fizica sociala, a renuntat datorita faptului ca termenul era utilizat si de alti autori ai epocii).

Sociologia, definita de Comte ca stiinta pozitiva despre societate (adica exacta, similara ca statut altor stiinte utilizand metode de investigatie cu o validitate probata), ocupa in conceptia acestuia, un loc privilegiat in sistemul sau de clasificare a stiintelor ea fiind nu doar cea mai generala si mai concreta dintre stiinte ci si ultima sinteza a cunostintelor stiintifice. Fiind sinteza suprema a cunoasterii umane pozitive, sociologia este "regina stiintelor" pentru ca, pe de o parte, ea se bazeaza pe legile descoperite de toate celelalte stiinte, pe rezultatele acestora, iar, pe de alta parte, pentru ca orienteaza definitiv intreaga cunoastere stiintifica spre un sens uman. Fara sociologie, spunea Comte, matematica si astronomia, fizica si chimia si chiar biologia nu au semnificatie umana, si nu pot deveni embleme culturale ale societatii, iar forta, utilitatea lor nu ar putea fi in nici un fel valorificate.

Sociologia, care corespunde stadiului pozitiv al dezvoltarii stiintei, se divide, spunea Comte, in statica sociala, consacrata analizei structurii institutionale a societatii, de la familie, la biserica si stat si dinamica sociala care reprezinta studiul schimbarii sociale si institutionale. Concepand societatea ca un organism bazat pe o ordine dependenta de interesele membrilor sai, Comte aprecia ca sociologia este stiinta care urmareste studierea realitatii sociale distincte de biologic si organic.

De la aparitia sa, sociologia a cunoscut o puternica dezvoltare, adeseori contradictorie, concretizata in eforturi de precizare mai clara a obiectului specific de studiu, a problematicii sale specifice, a modului de raportare la alte stiinte si de racordare la realitatile sociale concrete, de elaborare si perfectionare a unui aparat conceptual si metodologic propriu etc.

Dintr-o serie intreaga de mari sociologi care au avut contributii decisive la fundamentarea si conturarea specificului acestei stiinte, mai frecvent mentionati sunt:

Herbert Spencer (1820-1903) care dezvolta, continuandu-l pe Comte, o teorie organicista asupra societatii conform careia societatea este analoga organismului biologic si, prin urmare, evolueaza similar cu acesta, parcurgand toate etapele dezvoltarii unui organism, de la nastere pana la moarte, ca rezultat al actiunii unor legitati. Evolutia societatii, spunea Spencer, nu este lineara, ea putand inregistra, in anumite conditii sociale si culturale, procese de stagnare sau chiar regres. In esenta, dezvoltarea societatii consta in trecerea de la starea de dezagregare la o stare structurata, iar finalitatea ei o reprezinta crearea unei stari de echilibru.

Karl Marx (1818-1883) care considera ca societatea evolueaza nu numai in mod spontan, ci si prin interventia directa a omului. Ea reprezinta un sistem alcatuit din forte si relatii de productie, fiind structurat in baza economica si suprastructura. Dupa opinia lui, schimbarea sociala se produce atunci cand relatiile de productie devin o frana in dezvoltarea fortelor de productie, iar motorul dezvoltarii sociale il constituie lupta de clasa, existenta in orice societate bazata pe proprietate privata asupra mijloacelor de productie care genereaza, in mod necesar, un conflict intre detinatorii mijloacelor de productie si cei care-si vand forta de munca.

Marx isi propune sa dezvaluie mecanismele organizarii si functionarii societatii capitaliste si sa fundamenteze necesitatea revolutiei comuniste si a instaurarii unei societati lipsite de clase sociale antagoniste si de proprietate privata asupra mijloacelor de productie.

Emile Durkheim (1858-1916) care a incercat, pentru prima data, sa contureze explicit obiectul sociologiei, ca stiinta a faptelor sociale, considerate ca lucruri si definite ca moduri de a face sau a fi, fixate sau nu, capabile sa exercite asupra individului o constrangere exterioara. Dupa opinia lui Durkheim, societatea este o entitate de sine statatoare, independenta de indivizii care o compun, faptele sociale, ca forme obiectivate ale constiintei colective, evoluand independent, fara a se conforma vointelor individuale. Societatea insasi actioneaza ca un sistem de constrangeri, faptele sociale actionand asupra indivizilor si avand drept rezultat socializarea acestora prin internalizarea de catre ei a standardelor de comportament (a "modurilor de a face") ale societatii in care acestia traiesc.

Durkheim analizeaza dezvoltarea societatii ca rezultat al trecerii de la solidaritatea mecanica (specifica societatilor primitive, caracterizate printr-o diviziune a muncii foarte simpla si printr-un set comun de credinte, obiceiuri si ritualuri cunoscute, acceptate si practicate de catre toti) la solidaritatea organica (proprie societatilor mai evoluate si, indeosebi, societatii industriale moderne, caracterizata printr-o diviziune tot mai complexa a muncii, prin eterogeneitate sociala, printr-o combinare a ordinii sociale cu libertatea individuala, a independentei personale cu necesitatea interdependentei cu ceilalti). Durkheim considera ca varietatile de solidaritate sociala pot fi cel mai bine puse in evidenta prin studiul dreptului, in calitatea lui de fapt social specific, de simbol vizibil.

Scoala sociologica franceza, intemeiata si condusa de Durkheim, a desfasurat o vasta activitate de investigatie care a dus la afirmarea si consolidarea puternica a noii stiinte.

Max Weber (1864-1920) care considera ca faptele sociale sunt fapte comprehensibile pentru ca sociologul, ca fiinta sociala, le studiaza din interior, manifestandu-se in interiorul obiectului studiat, spre deosebire de fenomenele naturale care sunt studiate din exterior. Sociologia, prin urmare, are ca premisa comprehensiunea (intelegerea) fiintelor umane, capacitatea acestora de a intelege cum se produc actiunile umane.

O contributie importanta a lui Weber o reprezinta teoria sa despre tipul ideal, ca reconstructie abstracta, esentializata a realitatii empirice, cu virtuti de instrument metodologic al cunoasterii sociologice, insistand asupra birocratiei ca tip ideal de organizare sociala.

Dupa opinia lui Weber sociologia este stiinta actiunii umane (inteleasa drept comportare umana orientata spre alti oameni, produs al deciziilor indivizilor care dau sens acesteia), o stiinta comprehensiva si explicativa.

Contributii romanesti

Dintre sociologii romani care au contribuit substantial la fundamentarea si dezvoltarea acestei stiinte vom mentiona doar pe exponentii principali ai asa-numitei "sociologii de catedra" (Petre Andrei) si ai sociologiei monografice, orientate spre cercetare empirica si actiune sociala (Dimitrie Gusti).

Dimitrie Gusti (1880-1955), intemeietorul Scolii monografice de la Bucuresti, creator al primului sistem de sociologie stiintifica, considera sociologia ca un sistem de cunoastere a realitatilor sociale prezente, cunoastere ce poate fi realizata cu ajutorul metodei monografice. El aprecia ca societatea este, sub aspect ontologic, o realitate teleologica, un efort al unor acte de vointa. Esenta realitatii sociale, spunea Gusti, este vointa sociala. In toate manifestarile sociale (economice, politice, juridice sau religioase) elementul primordial si initial care da acestora pecetea sociala este vointa sociala ai caror purtatori materiali sunt unitati de vointa sociala (de la familie si scoala, pana la biserica, stat si natiune), acestea fiind variabile dependente de vointa si toate alcatuind realitatea sociala. Dupa opinia lui socialul este, inainte de toate, rezultatul unui concurs de imprejurari: spatiale, temporale, vitale si spirituale, care formeaza cadrele vietii sociale (cosmologic, istoric, biologic si psihologic) sau ceea ce numim "mediul". Mediul, astfel conceput, formeaza cadrele subiacente ale existentei umane, substratul vointei creatoare.

Viata sociala propriu-zisa fiind vointa, dinamism si finalitate, va consta intr-o suma de activitati concrete numite manifestari (manifestari constitutive - cele economice si spirituale - care alcatuiesc substanta sau continutul vietii sociale si manifestari regulative - politice si juridice - care constituie forma vietii sociale si indeplinesc o functie prescriptiva, de reglementare a relatiilor dintre oameni, de asigurare a respectarii normelor, a ordinii sociale).

Cunoasterea autentic stiintifica a realitatii sociale se poate realiza, aprecia sociologul roman, doar cu ajutorul metodei monografice, singura care permite descrierea si cercetarea sistematica si integrala a unitatilor sociale studiate. Cercetarea monografica se dorea a fi pluri si interdisciplinara, desfasurandu-se de echipe complexe de specialisti conform modelului cadrelor si manifestarilor sociale, avand drept finalitate ultima cunoasterea natiunii in toate dimensiunile ei. Cercetarea monografica era conceputa insa nu doar ca modalitate de cunoastere a realitatii sociale ci si ca baza pentru actiune social, pentru reforma sociala.

Prin cunoasterea monografica si sintetica a natiunii, spunea Gusti, aceasta va lua cunostinta de ea insasi si-si va da seama de ceea ce o deosebeste de alte natiuni. In acelasi timp, aceasta cunoastere va deveni baza unei culturi si a unei politici nationale sanatoase.

Petre Andrei (1891-1940) - autorul unei conceptii sociologice integralist-deterministe - aprecia ca societatea, obiect de studiu al sociologiei, reprezinta o realitate care traieste prin indivizi, dar dureaza mai mult si isi materializeaza existenta in diferite obiecte. Societatea functioneaza prin oameni care, la randul lor, actioneaza in raport cu societatea, iar fenomenele sociale nu sunt altceva decat relatii dintre oameni substantializate, concretizate, obiectivate.

Perspective teoretice fundamentale in sociologia contemporana

Perspectiva functionalista, ale carei baze sunt puse de Bronislav Malinovschi (1884-1942), concepe societatea ca pe un sistem alcatuit din institutii precum familia, religia, economia, statul si educatia, care indeplinesc functii sociale specifice. Conform acestei perspective, societatile tind, in evolutia lor, spre un echilibru social, spre impunerea unor solutii de realizare a stabilitatii, de stavilire a actiunii fortelor contrare ordinii si echilibrului. Reprezentantii acestei orientari accepta schimbarea sociala doar in masura in care ea nu afecteaza echilibrul si stabilitatea sistemului. T. Parsons si R. Merton dezvolta conceptia lui Malinovski, fundamentand structural-functionalismul, contributia cea mai importanta a lui Merton reprezentand-o analiza functiilor si disfunctiilor societatii. El considera ca, pentru ca un sistem sa supravietuiasca, este necesar sa fie indeplinite anumite functii, sa fie asigurate conditiile pentru functionarea adecvata a principalelor sale componente pentru ca numai asa se poate realiza adaptarea sau reglarea sistemului si insasi supravietuirea lui. In orice societate, insa, afirma Merton, exista, pe langa functii si o serie de disfunctii care pot afecta coeziunea sociala si a caror inlaturare sau diminuare a influentei lor sunt esentiale pentru asigurarea stabilitatii si consensului social.

Sociologia functionalista are meritul de a permite descrierea societatii, a elementelor sale componente si a functiilor acestora. Fiind insa o stiinta a echilibrului social si neadmitand decat schimbarile care au loc in cadrul sistemului, fara a afecta stabilitatea lui, ea nu poate explica schimbarile sociale profunde care afecteaza insasi esenta sistemului social si care fac imposibila pastrarea consensului si restabilirea echilibrului social.

1.3.2. Perspectiva conflictualista explica functionarea si evolutia societatii prin conflict, inteles ca lupta intre indivizi sau grupuri mai mari sau mai mici de indivizi declansata de diferite motive si care genereaza dezordine, tensiune si, in multe cazuri, schimbare sociala mai mult sau mai putin profunda.

Conform acestei orientari, conflictul este inerent vietii sociale, atat la nivel microsocial cat si la nivel macrosocial, el determinand structurile societatii si fiind generator de schimbare sociala.

Daca functionalistii puneau accentul, aproape exclusiv, pe consensul social, generat de impartasirea unor norme si valori comune, pe echilibrul social si pe stabilitatea sistemului, adeptii conflictualismului, considerau ca relatiile dintre oameni se bazeaza pe diferente intre ei, diferentele care genereaza conflictul, lupta pentru dominare, pentru castigarea si pastrarea unor privilegii. Ei nu tin cont de faptul ca viata sociala presupune o intrepatrundere a stabilitatii cu schimbarea, ea nefiind caracterizata exclusiv de lupta, de conflict, de schimbare perpetua.

1.3.3. Perspectiva structuralista a fost fundamentata de antropologul Claude Lvy-Strauss care,pornind de la consideratiile lingvistului elvetian Ferdinand de Saussure (limbajul este alcatuit din structuri, respectiv reguli de gramatica si sensuri existente in "spatele" cuvintelor dar neexprimate de acestea), elaboreaza conceptul de structuralism si defineste structura ca totalitatea relatiilor de interdependenta dintre elementele componente ale unui sistem. El concepe structura ca un model construit din realitatea sociala si incearca sa explice modul in care elementele unei unitati sociale si modelele acestora se accepta sau se exclud pentru a forma un sistem de relatii numit civilizatie. El aplica teoria sa in analiza structurii de rudenie.

Studiul structurilor societatilor a constituit o preocupare de prim ordin pentru sociologi cum ar fi Marx, Durkheim, Parsons sau Giddens, pentru a da doar cateva exemple. Pentru Parsons, structura este calea de investigare a ordinii functionale a societatii, el facand distinctia intre organizarea structurala si cea functionala a societatii.

A.Giddens, analizand structurile sociale in relatia cu actiunea sociala, considera ca proprietatile structurale ale sistemului sunt, deopotriva, conditii si rezultate ale actiunii agentilor sociali care fac parte din respectivul sistem.

Desi valoroasa, indeosebi din punct de vedere metodologic, perspectiva structuralista prezinta inconvenientul ca se concentreaza aproape exclusiv pe analiza formei realitatii sociale, a relatiei dintre componentele acestei realitati, ignorand practic continutul acesteia si componentele propriu-zise ale sistemului social.

1.3.4. Perspectiva interactionista este legata de numele sociologului american George Herbert Mead (1863-1931) care, in lucrarea "Mind, Self and Society", considera ca in orice grup exista un adevarat sistem de simboluri universal semnificative (care imbraca forme diferite: cuvinte, gesturi, obiecte cu valoare de simbol - medalioane, steaguri etc.) prin care oamenii desemneaza realitati concrete. Datorita capacitatii de a utiliza simboluri, oamenii pot interactiona reciproc, avand capacitatea de a se pune in locul altora prin substituirea sau preluarea de roluri. Ei au, astfel, posibilitatea de a stabili, fie real, fie numai imaginar, orice strategie de relationare cu ceilalti si, implicit, cu societatea insasi. Ca atare,societatea poate fi conceputa ca o realitate construita si reconstruita permanent in procesul interactiunii.

Limita principala a acestei perspective consta in reducerea individului la calitatea de simplu participant la interactiunea sociala.

1.4. Specificul sociologiei ca stiinta despre societate

Desi exista deosebiri, uneori substantiale, intre sociologi in privinta modului in care este definita sociologia sau conceput specificul acestei stiinte, se pot identifica doua mari orientari sau scoli de gandire sociologica:

Sociologia analitica, conceputa ca stiinta a socialului gandit la nivel de parte, de element si

Sociologia istorica sau sintetica, vazuta ca stiinta socialului gandit la nivel de intreg.

Ea este, deci, stiinta ansamblului faptelor, fenomenelor, relatiilor si proceselor sociale, ansamblului unitatilor, institutiilor si grupurilor sociale, a totalitatii contradictiilor, miscarilor si luptelor sociale, a structurii, functionarii si dinamicii societatii in intregul sau. Dupa cum aprecia D. Gusti, sociologia nu se multumeste cu unul sau mai multe aspecte ale societatii ci, fara a face abstractie de ele, le studiaza in complexitatea lor absoluta si le reda articulatiile lor mari. El avertizeaza asupra faptului ca cercetarea sociologica trebuie sa se desfasoare la nivelul intregului social, care nu este reductibil la partile componente sau la suma acestora, intrucat in acest nivel consta adevarata existenta a vietii sociale si nu in partile lui. Sociologia vizeaza, deci, reflectarea realitatii in natura si functiile ei de ansamblu, societatea nefiind o suma de parti juxtapuse la intamplare si nici un conglomerat de elemente alaturate dupa criterii exterioare, ci o adevarata unitate multipla.

La randul sau, Tr. Herseni observa ca "Sociologia are propriul sau obiect de cercetare care este societatea in sensul ei curent de coexistenta, convietuire sau cooperare a mai multor indivizi umani, indiferent de temeiuri, motive sau scopuri.. Sociologia este, deci, stiinta modului colectiv de viata (existenta, activitate) al oamenilor, sub toate formele sale reale, de la origini pana in prezent si de pe intreaga suprafata locuita a pamantului".

Trebuie spus insa ca, in ciuda vocatiei sale totalizatoare, integraliste, sociologia nu este doar o stiinta a generalului, nu este doar o teorie despre intregul social. Ea ajunge la acest statut pornind de la studierea realitatilor sociale concrete, nemijlocite, de la investigarea unor aspecte particulare ale totalitatii sociale. Daca lucrurile nu ar sta asa, atunci teoria sociologica generala ar avea un caracter pur abstract, speculativ, fara prea multe tangente cu societatea reala. O teorie sociologica viabila nu poate fi conceputa altfel decat ca rezultat al unor constructii succesive, pornind de la cercetarea empirica a realitatilor sociale concrete, nemijlocite si trecand succesiv, prin mai multe "teorii de rang mediu sau cu raza medie de actiune", cum le numea R. Merton.

Prin urmare, sociologia nu este nici teorie pura, abstracta, speculativa, nici empirie pura. Ea poate fi si trebuie privita ca o stiinta cu doua niveluri - empiric si teoretic -, niveluri ce se presupun si se conditioneaza reciproc.