Definirea si delimitarea termenului de saracie

Din timpurile cele mai indepartate, toate societatile s-au confruntat cu fenomenul saraciei, dar in ultimele decenii acest flagel a devenit tot mai acut. Odata cu cronicizarea saraciei au aparut si preocupari ale diferitelor guverne in combaterea sa.

Dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, saracia a regresat destul de mult; in tarile industrializate, treizeci de ani de prosperitate au facut sa se creada ca acest flagel era pe cale de disparitie. Dar odata cu declansarea crizei economice mondiale, fenomenul noii saraciri a gasit un teren propice de dezvoltare.

Este unanim recunoscut faptul ca saracia este larg raspandita astazi in intreaga lume si constituie problema majora a societatii noastre. De aceea, lupta impotriva diferitelor manifestari ale saraciei ar trebui sa fie pentru fiecare dintre noi o miza esentiala pentru viitor.

Interesul pentru studiul saraciei izvoraste din convingerea tot mai mare a specialistilor in probleme economice ca saracia nu este doar o consecinta, ci este o premisa mai mult sau mai putin defavorabila a cresterii economice. De aceea, scopul dezvoltarii nu este numai cresterea productiei, ci modificarea repartitiei acestei productii in asa fel incat, prin aceasta, sa se amelioreze conditiile de viata ale indivizilor din cadrul societatii.

Definirea cat mai exacta a saraciei are o importanta covarsitoare atat pentru cunoasterea proportiilor sale, a cauzelor si fenomenelor care o genereaza, cat si pentru stabilirea masurilor de combatere. In acest sens, o buna definire a saraciei conditioneaza nu numai inaltimea pragului de saracie, deci proportia populatiei sarace, dar si cresterea economica .

O supraestimare a saraciei ar conduce la alocarea de resurse unei populatii care nu este integral indreptatita sa primeasca protectie sociala, ca si populatia realmente saraca, in loc ca aceste resurse sa favorizeze dezvoltarea - singura cale de combatere a saraciei; cand vorbim de dezvoltare, nu ne referim doar la cresterea productiei - ca singura cale de combatere a saraciei, ci, pornind de la multitudinea de aspecte ale saraciei, pentru caile de combatere avem, in vedere si celelalte elemente privind: locul de munca; stabilitatea veniturilor; conditiile de locuit; sanatatea; invatamantul etc. Daca definirea saraciei conduce la subestimarea numarului populatiei sarace, aceasta inseamna ca resursele alocate pentru protectie vor fi insuficiente si o parte a populatiei va fi lasata in afara protectiei sociale, ceea ce ar putea afecta pacea sociala, linistea necesara asigurarii cresterii economice, progresul economic si social.

Intreaga literatura de specialitate din domeniu indica faptul ca saracia este un fenomen dinamic, extrem de complex si cu o multitudine de dimensiuni. Anumite categorii de saraci au disparut, in timp ce altele au aparut. De exemplu, persoanele in varsta, care au constituit timp indelungat majoritatea persoanelor sarace, nu sunt intr-o situatie atat de critica precum cei de acum 20 de ani, caci ele beneficiaza de marirea garantiei resurselor asigurate prin "minimul de batranete". In schimb, amplificarea fenomenului de somaj si prelungirea duratei sale, dificultatile de insertie ale tinerilor pe piata muncii, cresterea numarului de familii monoparentale conduc la asa-numitele "noi grupe de populatie" care se afla in saracie.

La intrebarea cum s-a ajuns la o asemenea situatie, specialistii au fost de parere ca restructurarile din economie impuse de generalizarea progresului tehnologic din ultimii ani si de concurenta internationala tot mai dura au condus la suprimarea unor locuri de munca, fara ca altele sa se creeze in numar suficient prin raportare la persoanele care cauta sa intre pe piata muncii; de aici a rezultat o rata ridicata de somaj si o prelungire a duratei de inactivitate a persoanelor in special tinere si valide.

Deci, evolutia situatiilor de saracie este strans legata de cea a pietei muncii. Ea depinde de anumite mutatii sociale care constituie noi factori de saracie.

Din alt punct de vedere sunt, in particular, schimbari in functionarea si organizarea familiei care conduc la multiplicarea situatiilor de monoparentalitate, ca si la slabirea legaturilor comunitare, a solidaritatii, a mobilitatii geografice, urbanizarii si individualizarii comportamentelor.

Obiectivul principal pentru a putea evalua numarul celor saraci este de a defini saracia. Astfel, intr-o abordare conceptuala, prin saracie se intelege ansamblul raporturilor individului cu societatea, iar intr-o abordare operationala sunt desemnati explicit cei care au nevoie de ajutor din partea societatii.

Saracia este determinata de trei coordonate majore

a)       nivelul venitului,

b)       necesitatule minime de viata,

c)       nivelul venitului sa se situeze sub nivelul minimului de trai (acesta se va defini pe parcursul prezentului studiu). (.) Efortul de definire a saraciei, de determinare a nevoilor minime de viata, poate fi finalizat in masura in care se determina pragurile de saracie si in continuare se asigura datele statistice. Numai pe aceste date pot fi determinate numarul de familii si de indivizi care traiesc in saracie, politicile si programele de combatere a acesteia".

O abordare interdisciplinara a conceptului de saracie o realizeaza Viorel Gheorghe[2].

Astfel, abordarea psihologica se concentreaza asupra efectelor psihologice ale privatiunii. Acestea includ desconsiderarea propriei persoane, diferite probleme de sanatate mintala, aspiratii reduse si motivatie scazuta etc.

Abordarea sociologica prezinta relatia dintre individ si societatea in care acesta traiste. In mod special, aceasta se concentreaza pe probleme cum ar fi: valorile si normele din societate si efectele lor asupra individului sarac, participarea sa la activitatile comunitatii si in procesul politic, rolul unui grup de referinta etc.

Abordarea economica reprezinta resursele economice si posibilitatile de castig ale persoanelor sarace, referindu-se in special la venit si avere, drept cauze principale ale saraciei si incercand sa "trateze" saracia prin imbunatatirea accesului la mecanismele care pot contribui la generarea de venituri sau averi (ca de exemplu angajarea in munca, creditele etc). Conceptul de saracie traverseaza insa toate cele trei discipline amintite si nu poate fi privit doar din perspectiva uneia.     

Pe la mijlocul anilor '70, interesul Comunitatii Europene pentru problemele categoriilor mai putin favorizate ale populatiei s-a bazat pe conceptul de saracie.

O definitie a saraciei data de Comitetul Economic si Social al CEE la mijlocul anilor '70 este urmatoarea: "pot fi considerati saraci indivizii si familiile lor, ale caror resurse sunt intr-atat de mici incat acestia sunt exclusi de la un mod de viata, de locuinta si de activitati normale caracteristice statelor membre in care ei traiesc". Prin resurse se inteleg veniturile, bunurile si serviciile disponibile in domeniile public si privat.

UNESCO da o definitie conform careia "cei aflati in saracie sunt indivizii sau familiile ale caror venituri sau alte resurse, in special cele sub forma de pregatire scolara si profesionala, conditii de existenta si patrimoniu material, sunt sub un nivel mediu al societatii in care traiesc".

Consiliul CEE, la reuniunea din 22 iulie 1975, a dat o definitie mai restrictiva[5]: "persoanele sarace sunt acele persoane ale caror resurse sunt atat de reduse incat acestea sunt excluse de la un mod de viata minim acceptat de statele membre in care traiesc".

Cele doua definitii prezentate raspund la 2 criterii:

asocierea directa a saraciei cu nivelul resurselor disponibile si

prezentarea saraciei ca o forma de marginalizare si excludere sociala.

Astfel, saracia s-a definit ca "situatia persoanelor sau a grupurilor de persoane marcate de insuficienta resurselor disponibile, precaritatea statutului social si excluderea de la un mod de viata (material si cultural) dominant" .

Definirea saraciei prin referire stricta la un anumit nivel al resurselor disponibile este cea mai veche si cu toate acestea a fost si este in continuare dificil de descris. In acelasi timp, cel sarac se defineste ca "cel care nu dispune de un minim de resurse considerate necesare pentru asigurarea supravietuirii sale".

Potrivit parerilor unor specialisti in domeniul economic "saracii ii desemneaza pe acei oameni care, fata de situatia normala din societate, au o pozitie foarte grea, care nu-si pot satisface nevoile la nivelul unor norme stabilite la un moment dat". Asa dupa cum este de parere si autorul, termenii de referinta sunt destul de vagi: situatie normala, pozitie foarte grea, norme stabilite. O definitie, in termeni la fel de generali, este prezentata in continuare: "saracii sunt acei oameni care nu dispun de resursele necesare pentru hrana la nivelul obisnuit in societate, cei care nu pot participa in mod obisnuit la o activitate obisnuita, cei care nu au conditii obisnuite si cu o inzestrare obisnuita" . Si aceasta definitie are neajunsurile ei, termenul "obisnuit" neputand clarifica pe deplin continutul notiunii de saracie.

Tot in sursa mentionata, saracia se poate defini ca "inabilitatea (incapacitatea individului) de a avea un standard de viata adecvat". Aceasta definitie, subliniaza autorul, este susceptibila din 2 motive: in primul rand, cuvantul inabilitate poate duce la concluzia ca saracia este imputabila individului sarac, pe cat timp saracii pot fi recrutati nu numai datorita lor, ci si prin intermediul altor cauze. In al doilea rand, definitia are un caracter laconic, deoarece se afirma ca saracii nu au un standard de viata adecvat, cand de fapt ei traiesc, de regula, mult sub un standard minim de viata.

Un progres in aprofundarea conceptului de saracie il constituie definitia data de Organizatia Natiunilor Unite, conform careia "saraci sunt aceia care nu se bucura de un nivel minim de trai compatibil cu demnitatea umana". Definitia nu este destul de riguroasa, subliniind relativitatea nivelului minim de trai, acesta putand lua, in conditii diferite, valori diferite, de fiecare data ajustate acelor conditii care sunt decisive pentru a asigura compatibilitatea cu demnitatea umana .

Tot in termeni de resursele de care dispune un individ la un moment dat, facandu-se insa referire la nivelul de trai decent, este si urmatoarea definitie a saraciei : "saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date". Dupa cum se observa, accentul cade pe lipsa resurselor. Este vorba, in mod special, de resusele economice - ca resursa generala esentiala a celor mai multe activitati care compun viata de zi cu zi. In consecinta, a fi sarac, dupa parerea autorilor, inseamna a fi lipsit de resurse sau a avea resurse insuficiente pentru asigurarea unui nivel de trai decent. Daca aceasta definitie este vazuta intr-o nota pesimista (asa-zisa "parte goala a paharului"), definitia urmatoare este vazuta intr-o nota mai optimista ("partea plina a paharului", care, insa nu este umplut).

Daca atunci cand vorbim de saracie facem apel numai la starea materiala a individului sau a familiei, atunci saracia se poate defini astfel: "o familie este saraca daca se afla in situatia de a nu-si putea acoperi nevoile sale minime", sau saracia reflecta "starea acelor oameni care au venituri sub un anumit prag". Tot in termeni de venituri, saracia este definita in Raportul Fundatiei ROI BAUDOUIN[11] prin referire la insuficienta resurselor ca fiind "starea unei persoane care isi pierde mijloacele materiale". In aceste cazuri, veniturile individului/familiei reprezinta expresia conditiilor material-culturale ale persoanelor sarace.

J. Townsend, in lucrarea sa "Poverty in the United Kingdom" este de parere ca "indivizii, familiile, grupurile de populatie pot fi considerati saraci atunci cand le lipsesc resursele pentru a-si putea obtine hrana, sa participe la activitatile sociale si sa aiba conditii de viata si inlesniri obisnuite sau cel putin sa fie pe deplin incurajati si inclusi in societatea din care fac parte".

Referirea numai la venit este insuficienta; trebuie, in egala masura, sa se tina cont si de "patrimoniu", adica de tot ceea ce a acumulat individul in decursul vietii sale (de ex: in general, o gospodarie cu venituri modeste va risca mai mult sau mai putin sa cada in saracie in cazul unui eveniment imprevizibil ca pierderea de catre un membru al acesteia, in special daca este vorba de capul de familie, a locului de munca, boala de lunga durata, accident de munca etc). Si vorbind de precaritate, ideea principala este ca "un venit redus, dar stabil, va fi mai putin generator de saracie decat un venit precar ce cunoaste urcusuri si coborasuri".

Notiunea de precaritate este utilizata pentru a defini una din diversele nuante ale starii de saracie. Aceasta exprima cumulul unor riscuri pentru care indivizii sunt nepregatiti si care ar putea sa-i arunce in saracie pentru o durata mai mica sau mai mare de timp.

Este necesar sa consideram in definirea saraciei, durata acesteia . Datorita unor fluctuatii ale vietii, orice persoana poate ca, pe perioade relativ scurte, sa nu detina veniturile necesare asigurarii unui standard minim de viata. Rezervele de resurse acumulate pot compensa aceasta lipsa temporara. De asemenea, unele tipuri de consum pot fi amanate (cumpararea unor bunuri de folosinta indelungata, inlocuirea unor bunuri uzate). In aceasta situatie, persoana respectiva nu poate fi considerata a fi saraca. Starea de saracie se instaleaza doar cand lipsa de resurse devine suficient de indelungata, ea nemaiputand fi compensata de acumularile anterioare si nici de amanarea unor tipuri de consum.

Facand apel la venitul pe care il poate obtine o gospodarie, in Franta, "sunt sarace acele familii ale caror venituri totale (fara prestatiile sociale) sunt egale sau inferioare SMIC" . Dupa alti autori francezi , "saraci sunt acei indivizi sau acele gospodarii ale caror venituri sunt sub 50 din venitul mediu"

Intr-un raport al Bancii Mondiale privind saracia si politica sociala in Romania, realizat in anul 1996, pragul de saracie estimat ar fi de 3,30$ pe zi (la nivelul preturilor din 1994). Acest nivel reprezinta aproximativ 50% din media cheltuielilor pe cap de locuitor la nivelul anului respectiv si corespundea pragurilor de saracie utilizate de studiile asupra saraciei in Polonia si Ungaria . Totodata, un prag al saraciei considerat pentru calculul ratei saraciei a fost de 4$ USA pe locuitor, zilnic, la preturi comparabile din punct de vedere al puterii de cumparare, prag care este de 4 ori mai mare decat cel propus de metodologia Bancii Mondiale (referitor la tarile sarace), dar de doua ori mai mic decat nivelul corespunzator utilizat in Germania sau SUA .

Alte valori vehiculate ale pragului (la preturile internationale din 1985) erau de 1 sau 2 dolari USA in ceea ce priveste cantitatea minima de bani necesara unui om pe zi[17].

Totodata, un alt prag al saraciei utilizat intr-un studiu este stabilit la 60% din consumul mediu lunar pe adult echivalent in 1995, reprezentand contravaloarea a 40$ USA.

Conform OCDE[19], sunt saraci acele persoane ale caror venituri, pe tipuri de gospodarii, reprezinta un anumit procent din venitul mediu pe persoana, aceasta nereprezentand practic o definitie, ci doar un mod de calcul:

Facand apel tot la venituri, dar prin prisma asigurarii si mentinerii starii de sanatate, persoanele sarace sunt, dupa parerea economistului englez Rowntree "cele ale caror venituri totale sunt insuficiente pentru obtinerea bunurilor esentiale care le permit mentinerea unei sanatati pur fizice".

Asa dupa cum se poate observa, exista o legatura intre saracie si veniturile joase. Venitul este singura sursa a puterii de cumparare, de acces la consum si menaj, in societatea noastra in care valorile economice sunt dominante, el fiind in acelasi timp un factor pregnant al statutului social. Un venit redus limiteaza accesul pe piata si poate determina un statul social mai putin valorizat, el fiind un factor de excludere, mai mult sau mai putin marcant. Dar, in unele situatii, pe langa venit, mai pot interveni autoconsumul, prestatiile reciproce, existenta unui patrimoniu, constituirea relatiilor de solidaritate cu familia si, in general, ansamblul resurselor de care dispune un individ ca: instruirea, calificarea etc, dar sunt destul de putine date statistice care sa dimensioneze aceste elemente. In acest sens, intrucat venitul nu este singurul factor care determina apartenenta individului la categoria celor saraci, saracia are un caracter multidimensional, referindu-se si la absenta unui loc de munca, absenta scolarizarii, formarii profesionale, la o slaba calitate a locuintei, o stare de sanatate precara etc. In acest sens , autorul este de parere ca "saracia este ridicata, deoarece cei saraci nu muncesc destul sau calificarea lor este insuficienta, chiar daca muncesc din greu".

Saracia poate fi definita printr-un numar de elemente: "o persoana care nu are bani, nu are loc de munca, o persoana abandonata, izolata, bolnava, o persoana care locuieste in conditii proaste, care nu are un minim de confort modern, o persoana cu handicap fizic, o persoana cu depresie, bolnava mintal, analfabeta, emigranta, intemnitata, o persoana care nu are timp liber, nu are vacante, o persoana care apartine unei minoritati rasiale, un refugiat".

Dupa unii autori , "saracia reprezinta un cumul al situatiilor dezavantajoase, in diferite domenii ale existentei", formuland ipoteza "unei interdependente intre dezavantajele cumulate", dar nu au dat aceste relatii de concomitenta.

Pe langa resursele financiare ale unei persoane - factor esential in pozitionarea ei in sfera celor saraci - mai apar si alte elemente care pot caracteriza starea de saracie si anume cele legate de locul de munca, locuinta, starea de sanatate, scolarizare etc.

Astfel, in urma definirii statistice curente , "saracia se caracterizeaza nu numai prin lipsa resurselor monetare, dar si prin ansamblul de lipsuri si handicapuri care sunt cumulate in cursul unei traiectorii personale. Saracia este un fenomen structural care tinde din ce in ce mai mult sa se instaureze, un mecanism care exclude o anumita parte a populatiei de la viata economica si sociala si de la participarea sa in cadrul societatii. Saracia nu este o realitate noua, dar problema nu este numai de inegalitate intre baza si varf pe o scara sociala (up/down), dar si a distantei dintre cei ce fac parte din grupul social si cei care sunt marginalizati (in/out)" .

De asemenea, unii specialisti isi pun problema daca saracia si precaritatea sunt doua fenomene strans legate, ultima fiind "antecamera" primei sau daca se afla in prezenta a doua fenomene conceptual diferite. Pana acum cativa ani, aceasta problema teoretica a fost mascata prin termenul de "noua saracie". Nu numai ca saracia exista in tarile bogate, dar ea tinde, de cativa ani, sa se agraveze: faza depresiei generalizate inceputa odata cu prima criza petroliera, amplificarea somajului in tarile cu "ocupare deplina" au facut ca unele categorii ale populatiei sa cada in saracie: situatiile de dependenta, de precaritate, de instabilitate s-au multiplicat, incat cei ajunsi aici au fost catalogati drept "noii saraci" .

Pe de alta parte, Francois de Closets este de parere ca precaritatea nu se masoara prin referire la venituri, dand ca exemplu: "preturile garantate, securitatea locului de munca, varsta de pensionare, orariile si concediile, regimurile fiscale, conditiile de lucru, preturile bonificate, asigurarile de boala, avansarea la batranete, posibilitatile de formare si promovare etc". Pentru acesta, nu in factorii monetari se regasesc inegalitatile, precaritatea si nu in ultimul rand excluderea, ci in aspectele mai sus prezentate.

De asemenea, si J. Zwick defineste saracia in termeni de precaritate, precizand ca frontiera dintre saracie si precaritate este incerta si mobila: "precaritatea se poate defini ca o stare de risc, de fragilitate, de vulnerabilitate. Persoanele si familiile aflate in situatii precare se afla la un punct limita, iar cand este vorba de saracie, ea consta intr-o stare de lipsa, de privare care atinge nu numai persoanele si familiile, ci categorii sociale". Prin populatie "socialmente vulnerabila" se inteleg "persoanele a caror sociabilitate familiala, posibilitate de a fi ajutate de anturajul lor si legaturile cu lumea sunt scazute", iar persoanele care "prezinta un risc de marginalizare" sunt acelea care "se afla in situatia de a se retrage de pe piata muncii, sunt amenintate, in diferite grade, de pierderea legaturilor elementare cu anturajul si, intr-un mod mai general, cu societatea in ansamblu".

In studiile asupra saraciei se utilizeaza si termenul de vulnerabilitate, care desemneaza existenta unor serioase handicapuri prezente in sfera protectiei sociale sau pe piata fortei de munca. Saracii care au aparut la inceputul anilor '80 in tarile dezvoltate sunt o ilustrare perfecta a notiunii de vulnerabilitate. In general, indivizi cu slaba calificare profesionala si, ca urmare, insuficient dotati cu mijloace economice si sociale sunt exclusi de pe piata muncii si apoi din societate.

O alta definitie a saraciei[31], data de parintele Joseph Wresinski - o persoana nascuta intr-o saracie extrema - prezentata tot in termeni de precaritate, a fost adoptata de Consiliul economic si social francez, in 1987: "precaritatea reprezinta absenta uneia sau a mai multor securitati, in special cea legata de munca/loc de munca, ce permite persoanelor si familiilor sa-si asume responsabilitatile elementare (obligatiile profesionale, familiale si sociale) si sa se bucure de drepturile lor fundamentale, iar persoanele care se afla in aceasta stare sunt: cei care sunt in somaj de lunga durata, femeile singure cu copii, tinerii fara calificare, cei care sufera de o deficienta mentala, delincventii, persoanele si familiile care beneficiaza cel mai putin de protectiile existente, sau adeseori total excluse de la politicile duse. Insecuritatea care rezulta astfel poate fi mai mult sau mai putin pregnanta si are consecinte mai mult sau mai putin grave si definitive. Ea conduce adesea la "marea saracie" (saracie extrema, absoluta) atunci cand afecteaza mai multe domenii ale existentei, cand ea devine persistenta, cand compromite sansele individului de a-si asuma responsabilitatile si a-si cuceri drepturile prin forte proprii intr-un viitor previzibil". Aceasta definitie, prezentata in termeni de responsabilitati si drepturi ale omului, include o serie de alti termeni ca: precaritate, insecuritate, saracie extrema, in masura in care prin acestia se intelege o privare progresiva, relativa sau absoluta, a mijloacelor de a-si exercita responsabilitatile si de a se bucura de drepturi care determina relatiile interumane si participarea libera si deplina la viata comunitatii inconjuratoare.

In literatura de specialitate se mai foloseste si termenul de privatiune pentru a defini un mod de viata care desemneaza saracia, dar defineste, totodata, si excluderea sociala. Oamenii sunt in stare de privatiune daca nu au tipul de regim alimentar, de imbracaminte, conditii de locuit, de mediu, de educatie, conditii de munca si conditii sociale, activitati si distractii, care sunt obisnuite sau cel putin larg incurajate si aprobate de societatea in care ei traiesc[32]. Pe baza acestui concept s-a dezvoltat abordarea multidimensionala a saraciei.

Unii autori[33] leaga resursele/veniturile atat de munca/locul de munca, dar si de drepturi, afirmand ca "banii nu inseamna nimic atata timp cat nu exista drepturi care sa-i procure individului un venit". Tot in termeni de drepturi este definita saracia, dupa acelasi autor ca fiind "incapacitatea de a exercita efectiv drepturile politice, economice si sociale". Tot in termeni de drepturi fundamentale, atat prin Raportul Wresinski, cat si prin Raportul Burnel se precizeaza ca "pentru a se face o apreciere rezonabila a saraciei trebuie puse in evidenta, pe de o parte realitatile identificate si masurabile ca nivelul de trai, gradul de formare profesionala, iar pe de alta parte capacitatea de a valoriza drepturile care caracterizeaza apartenenta la o societate data, ca dreptul la munca, la cultura, locuinta, ingrijire medicala, informare etc".

Intr-o societate exista saracie daca una sau mai multe persoane ating acel nivel de bunastare economica ce se considera a fi un minim dupa standardele acelei societati[36].

O alta definitie a saraciei data de Centrul pentru studiul veniturilor si costurilor (CERC) din Franta este o combinatie intre trei conditii: un nivel de viata inferior unui 'minim aceptabil', o pierdere a autonomiei care plaseaza individul in situatia de dependenta in raport cu mediul incare traieste si perceptia absentei unei iesiri din situatia data .

Sociologul Jean Labbens releva trei dimensiuni ale saraciei: venitul, puterea si statutul social . Deoarece saracia exprima legatura stransa dintre resursele economice si pozitia sociala a indivizilor si/sau a familiilor in care traiesc, se subintelege ca evaluarea si analiza acestui fenomen nu se pot reduce numai la calculul unor praguri de venituri sau de cheltuieli.

Saracul nu este cel care primeste mai putin decat altii. explica Serge Milano , el este cel care nu participa sau participa in mod imperfect la viata sociala.. Existenta sa este marginala in raport cu societatea globala.

"Nu exista o definitie a saraciei unanim considerata corecta, deoarece saracia este inevitabil un concept politic si drept urmare este un concept inerent contestat". Putem considera totul ca "sensul cel mai simplu si incontestabil al conceptului de saracie, prezent in toate definitiile utilizate, este urmatorul : Saracia este o stare de lipsa de lunga durata a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date

Definitia anterioara pune in evidenta trei fatete ale conceptului:

o           Saracia nu trebuie confundata cu inegalitatea resurselor intre membrii unei colectivitati. Inegalitatea resurselor este o stare de fapt existenta in orice societate si, asa cum istoria a dovedit, inlaturarea acestei stari este pe cit de imposibil de realizat, pe atat de nedezirabila. Saracia este definita cel mai frecvent drept lipsa a resurselor (cel mai adesea, se au in vedere resursele economice) si/sau excludere sociala. In acest context, saracia este mai mult decat atat, reprezentand un "complex social-psihologic-cultural, un mod de viata individual, familial si social . Prin urmare, se poarta "razboaie" anti-saracie, deoarece ea reprezinta extrema inaceptabila a inegalitatii care include implicit intrebarea - ce se poate face pentru a o combate ?

o           Durata starii de lipsa a resurselor este un element central al definitiei saraciei (Ruggles, 1990). Astfel, se poate vorbi de saracie doar in situatia in care lipsa de resurse tinde sa se permanentizeze si nu mai poate fi "compensata nici de acumulari anterioare si nici de amanarea unor tipuri de consum".

o           Definitia subliniaza necesitatea contextualizarii saraciei. Saracia nu poate fi decupata din contextul larg in care ea exista. Chiar daca exista in toate societatile, saracia imbraca forme diferite de manifestare, extindere si intensitate. Cauzele si factorii saraciei se gasesc in contextul economic, politic, social, cultural si istoric specific colectivitatii studiate. Prin urmare, analiza saraciei intr-o societate data, la un anumit moment, trebuie sa porneasca de la situatia concreta, specifica care sa functioneze pentru toate societatile si nici macar pentru aceeasi societate de-a lungul timpului, mai ales daca aceasta trece prin schimbari structurale de mare amploare.

Luand in considerare multitudinea de definitii ale saraciei prezentate si tinand cont de starea, in special economica, in care se afla tara noastra, autorii studiului de fata si-au propus sa aduca o imbunatatire in definirea saraciei, punand accentul in special pe lipsa/insuficienta resurselor, si sunt de parere ca saracia se poate defini ca fiind o stare de lipsuri care-l priveaza pe individ/familie de exercitarea drepturilor fundamentale si responsabilitatilor sale, nepermitandu-i sa-si asigure el insusi/ea insasi resursele necesare unui mod de trai decent acceptabil la nivelul colectivitatii la un moment dat.

Se observa faptul ca, prin definitia prezentata, se face referire, in special, la resursele economice - ca resursa generala esentiala a tuturor activitatilor care compun traiul zilnic, dar si la totalitatea lipsurilor si handicapurilor acumulate de individ la un moment dat (lipsa unui loc de munca, a unei locuinte, absenta scolarizarii, a formarii profesionale, o stare de sanatate precara, etc). Totodata trebuie facute cateva comentarii cu privire la aceasta definitie si anume:

1) resursele disponibile ale individului. Poate exista, la un moment dat, situatia ca individul sa dispuna de astfel de resurse (forta fizica, pregatire intelectuala etc), dar sa nu le poata folosi pentru a le transforma in resurse materiale pentru a-si asigura existenta. Iata una din situatiile obiective care il plaseaza pe individ in sfera categoriilor sarace ale populatiei.

2) definitia face referire in acelasi timp si la individ si la familie; familia reprezinta, in anumite conditii, un factor de compensare sau un factor de deteriorare a starii materiale a individului.

Definitia conceptului de saracie adoptata este cea care va orienta:

o           masurarea si diagnoza acesteia,

o           identificarea tipurilor de saracie, dinamica si caracteristicile acestora,

o           identificarea zonelor sociale unde saracia este localizata si

o           proiectarea politicilor sociale si modalitatilor de interventie eficiente si legitime.

Concepte asociate:

Minumul de trai decent prin care se inteleg cheltuielile minime necesare pentru satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului care sa-i poata asigura un trai compatibil cu demnitatea umana; acesta reprezinta o caracteristica determinanta a conceptului de saracie si este, in fond, chiar pragul de saracie.

Fundamentarea acestui concept are la baza prevederile Constitutiei Romaniei (art. 43, alin. 1) prin care: "Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent".

Mminumul de trai de supravietuire este o varianta a minimului de trai decent, care tine seama de caderea productiei si reprezinta satisfacerea acelor trebuinte minime ale omului care sa-i asigure supravietuirea intr-o perioada relativ scurta. Aceasta notiune este foarte apropiata de granitele subnutritiei, de conditiile de locuit inghesuite si nesanatoase, de imbracamintea si conditiile culturale total rupte de normele societatii. In literatura de specialitate, acesta poarta denumirea de minim vital.

Nivel minim social prin care se intelege o stacheta mai inalta a trebuintelor de trai ale omului fata de minimul de trai, care sa dea posibilitatea unei mai bune incadrari in normele sociale si totodata, pentru constituirea unor rezerve.

Bunastarea. "Stat al bunastarii este acel stat in care puterea este angajata util (prin actiune politica si prin cea administrativa) intr-un efort menit sa modifice jocul fortelor pietei in cel putin trei directii: in primul rand, garantand indivizilor si familiilor un venit minim independent de fluctuatiile cererii si ofertei si de capriciile proprietatii; in al doilea rand, prin diminuarea ariei de nesiguranta si punerea in garda a indivizilor si familiilor lor sa suporte anumite contingente sociale (bolnavi, batrani, someri); in al treilea rand, prin asigurarea ca toti cetatenii, fara deosebire de statut, sa se bucure de standarde de viata mai bune, disponibile in raport cu o gama predominanta de servicii sociale" .

Astfel, statul bunastarii arata ca o retea complexa de protectie sociala, cu functia de a asigura un nivel de dezvoltare acceptabil.

Cand autorii au formulat definitia saraciei, au avut mereu in vedere faptul ca aceasta are o importanta deosebita pentru cunoasterea proportiilor fenomenului, a cauzelor si factorilor care o genereaza, iar pe aceasta baza, pentru masurile ce vizeaza combaterea saraciei. Urmarind in permanenta aceste obiective, autorii au definit saracia in perspectiva calculului final, respectiv a pragului de saracie, considerand ca acesta este un instrument indispensabil in analiza situatiei populatiei in diverse etape ale evolutiei economico-sociale, ce ofera repere pentru identificarea celor mai afectate grupe ale populatiei, permitand astfel cunoasterea dimensiunii saraciei, furnizeaza indici cu privire la eficacitatea unor masuri intreprinse pentru combaterea acestui fenomen, permite estimarea costurilor cerute de satisfacerea unor nevoi stringente etc.

Pentru aceasta si tinand seama ca saracia se poate asocia unei prisme cu mai multe fatete, o singura definitie i-ar maltrata continutul sau complex. De aceea, suntem de parere ca o singura definitie nu i-ar putea reda aceasta complexitate, insa, daca pe langa elementele cuantificabile din definitie mai tinem cont si de alte trasaturi caracteristice (elemente necuantificabile), atunci definitia saraciei devine tot mai clara. Evident, in calcul nu se va putea tine seama de toate trasaturile, dar vom incerca sa surprindem cat mai multe dintre acestea.

In contextul comparatiei saraciei cu acea prisma cu mai multe fatete, pentru a completa definitia, in literatura de specialitate se prezinta doua forme ale saraciei, respectiv cea relativa si cea absoluta.