Structura sociala

Structura sociala

Conceptul de structura sociala

Societatea este alcatuita din structuri variate, urmare a specificitatii fiecarei componente. Cunoasterea proceselor sociale vizeaza, de fapt, studiul structurilor sociale.

Termenul de structura provine din latina, din verbul "struer", cu sens de a construi. In stiinta, conceptul de structura este definit ca parti componente ale unui obiect, fiinte, conceptii, etc. Structura sociala este un element al sistemului social. Ea este un ansamblu al relatiilor sociale si inglobeaza totalitatea raporturilor caracteristice diverselor forme de convietuire sociala. Structura sociala cuprinde relatii sociale repetate si stabilite intre componentii unui sistem social. Datorita existentei structurilor sociale viata umana si sociala capata caracterul de regularitate si organizare. Orice societate nu poate fiinta decat daca dispune de structuri, adica de elemente de durabilitate, in temeiul carora sa se desfasoare viata sociala. Insasi convietuirea oamenilor intr-un anumit spatiu si intr-o anumita epoca este determinata de structuri sociale. De altfel, o trasatura distinctiva a structurii

sociale o constituie convietuirea, intr-o anumita forma, a unui numar de oameni. Exista si alte moduri de grupare care nu cunosc relatii de convietuire intre oameni, insa ele functioneaza ca urmare a participarii membrilor lor la realizarea unui scop.

Structura sociala este un subsistem in care, pe orizontala, se situeaza familia, satul, orasul, natiunea, iar pe verticala, gruparile clasiale, de stratificare, ocupationale, generatii, sexe, varste, nivel de instructie scolara. Asadar, structurile sociale sunt colective de indivizi care actioneaza in anumite moduri percepute ca o convietuire. In raport de relatiile de convietuire, oamenii sunt grupati pe diferite niveluri ale societatii, rezultand astfel stratificarile sociale, profesionale, etc. Din studiul structurilor sociale se deduc elemente esentiale pentru evaluarea activitatilor oamenilor,a modului lor de viata, a pozitiei diferitelor colectivitati umane, a adaptarii si coerentei interne a unui sistem. Structura sociala reprezinta un ansamblu de interactiuni umane si sociale integrate intr-un sistem, caruia ii ofera omogenitate si continuitate si-i determina identitatea si stabilitatea. De aceea, structurile sociale orienteaza actiunile sociale in anumite directii pentru ca ele se refera la un comportament individual si social perpetuat pe o durata de timp.

Problema structurii societatii a trezit interesul sociologilor din diferite scoli. Structuralismul sociologic isi are originea in lucrarile lui G. Vico, A. Comte, K. Marx si E. Durkheim, dezvoltata in secolul al XX - lea de C. Levi - Strauss, T.Parsons, Jean Piaget, Anthony Giddens. Dupa Parsons, structura este calea de investigare a ordinii functionale a societatii, iar sistemul social se distinge prin organizarea structurala si functionala a societatii. C. Levi - Strauss concepe structura ca un model construit din realitatea sociala, din fapte reale. Etnologul urmareste surprinderea si explicarea modului in care elementele unor unitati sociale, reale sau ideale, si modelele acestora se accepta sau se exclud, pentru a alcatui un sistem de relatii numit civilizatie sau cultura. Antropologul francez a aplicat principiile teoriei sale la studiul structurii de rudenie (1949) din care a rezultat ideea ca sistemele de reguli din societatea arhaica sunt solutii la o problema generala cu privire la necesitatea asigurarii unei anumite distribuiri a femeilor in diverse structuri ale societatii.

A.Giddens a discutat despre structurile sociale in relatie cu actiunea sociala. Conceptul de structura vizeaza inainte de toate intelegerea structurilor sociale sub unghiul miscarii: "procesul relatiilor sociale care se structureaza in timp si in spatiu reprezinta dualitatea structurala" (1986). Notiunea de dualitate a structuralului se poate exprima in diferite moduri. Proprietatile structurale ale sistemelor sociale sunt in acelasi timp conditii si rezultate ale activitatilor realizate de agenti care fac parte din aceste sisteme. Dar notiunea de dualitate a sistemelor desemneaza latura constrangatoare si dimensiunea competentei. Integrand-o unei sociologii a actiunii, Giddens analizeaza prin teoria structurarii chestiunea actorilor sociali competenti, competenta fiind inteleasa ca tot ceea ce actorii cred sau cunosc intr-un mod tacit sau discursiv despre circumstantele actiunii lor si acelea ale autorilor lor, care le utilizeaza in producerea si reducerea actiunii. Proprietatile structurale ale sistemelor sociale se intind in timp si spatiu in masura in care actorul are posibilitatea controlului si din aceasta cauza, subliniaza Giddens, consecintele nonintentionale ale actiunii, impreuna cu dimensiunea ei inconstienta constituie limitele competentei actorilor sociali. Intrucat sistemul social este structurat independent de actorul social, aceste actioneaza in cadrul conferit de sistem. Retinem din teoria lui Giddens ideea despre cunoasterea societatii prin structurile ei, asa cum se contureaza in actiunile actorilor sociali.

Status social

In viata cotidiana ca si in activitatea institutionala, omul, indiferent de contextul sau, detine o pozitie. Statusul reprezinta pozitia ocupata de o persoana in societate. Treapta pe care se afla un individ intr-o structura sociala reflecta tipul de apreciere asupra lui data de catre ceilalti pentru ca fiecare om este evaluat in functie de aceasta pozitie a sa, iar recunoasterea ei depinde atat de personalitatea insului, cat si de normele si valorile sociale ale structurilor sociale.

Statusurile variaza dupa personalitatea oamenilor, iar multe dintre interactiunile sociale si interumane constau in identificarea si selectarea statusurilor. Nu mai putin semnificativ este procesul de constituire a interactiunilor sociale in temeiul unor statusuri, adica oamenii se reunesc si in functie de pozitia ocupata de ei in structurile sociale.

Initial, termenul de status a fost utilizat in sensul drepturilor si obligatiilor unei persoane, al puterii de care dispune (S. Chelcea, Statusul, in Tratat, 1993). E. Durkheim a studiat anomia ca proces de reglare a ierarhiei de status. Max Weber a conferit conceptului de status sensul de prestigiu social.

Antropologul american R. Linton a desemnat prin status o lectie de drepturi si de datorii determinate de locul ocupat de individ in societate, T. Parsons a facut diferenta intre status atribuit si status achizitionat sau dodandit.

Statusul atribuit reprezinta pozitia acordata de societate, urmarea dimensiunii psihosociale (varsta, sex, religie, rasa, mediu familial). Societatea atribuie statusuri cu talente exceptionale, din care deriva unicitatea pozitiei lor intr-o comunitate.

Statusul dobandit este pozitia castigata de o persoana prin invatare, prin efort. El se contureaza si se obtine de catre individ, in cadrul competitiei cu toti care aspira la el si prin examinarea obtiunilor pentru pozitia dorita a fi ocupata. Student, presedinte, director, actor, profesor sunt exemple ale statusurilor dobandite.

Toate societatile recunosc aptitudinile individuale si esecurile personale, dar ele distribuie intr-o proportie limitata unele statusuri dobandite (de pilda, aviator, profesor, cosmonaut, medic, jurist, etc.). In timp ce statusurile ascriptive caracterizeaza intreaga populatie dintr-o comunitate (de exemplu, barbati sau femei, copii, tineri, adulti sau batrani), statusurile dobandite fiinteaza intr-un numar stabilit de societate, in raport de oportunitatile sale. Pe de alta parte, in anumite contexte, aceste statusuri servesc ca modalitate in scopul fiintarii unui comportament social adecvat sau ca supapa pentru contestatari. Mai mult, societatea ofera adesea anumite statusuri pentru a fi dobandite, ca recompensa in maifestarea atitudinii conformiste, simultan cu cautarea posibilitatilor de canalizare a deviantei catre modalitati sociale acceptabile (Zanden).

Un tip special de status este statusul fundamental, element cheie in raporturile dintre oameni. Varsta si sexul, si, in anumite conditii, ocupatia sau statusuri fundamentale. In virtutea acestui status ceilalti asteapta de la noi un anumit comportament. Intr-un fel se manifesta cerintele legate de abiliati si actiuni fata de copii, anume pregatirea scolara, insusirea normelor de conduita, conformare la regulile sociale, inocenta, puritate, etc. si in cu totul alt mod este perceput adultul, judecat, in principal, prin asumarea responsabilitatilor sociale, competenta profesionala si sociala. Asadar, varsta constituie una din caile de intrare a individului in alte statusuri. Societatea reglementeaza comportamentul fiecarei varste. Un om batran are un alt spatiu social decat un ins tanar. Varsta opereaza ca un criteriu distinctiv pentru anumite situatii sociale (primirea buletinului de identitate, exersarea unor drepturi, incadrarea in munca, iesirea la pensie, casatoria). Varsta serveste ca un reper ce permite orientarea indivizilor in retele sociale: familie, mediu, scoala, comunitate religioasa, loc de munca. In acelasi mod actioneaza si apartenenta la sex, unele dintre structurile sociale avand la baza diferenta intre barbati si femei.

Rolul social

Este totalitatea asteptarilor care definesc comportamentul oamenilor exprimate in drepturi si responsabilitati ca fiind proprii sau improprii pentru ocuparea unui status si punerea in act a cerintelor continute in status. In timp ce statusul este o pozitie ocupata de un individ, rolul reprezinta indeplinirea unei atributii. Conceptul de rol a fost elaborat de R. Linton in "Study of Man", 1936.

Notiunea de rol este polisemantica si, fara a starui asupra acestui aspect, sa mentionam numai rolurile din teatru, arta, bazate in totalitatea lor pe jocul de roluri, acestea sunt fictive, urmare a plasmuiri lor de catre dramaturg. Rolurile sociale dau expresie unui comportament social si aspectului perscriptiv al conduitei sociale. Rolurile permit proiectarea mentala a comportamentului, ceea ce ofera      posbilitatea directionarii actiunilor spre un scop bine definit. Societatea stabileste acele roluri derivate din statusurile sociale semnificative in functionalitatea ei, iar individul opereaza cu informatii despre semenii sai, despre pozitia si rolurile jucate. De fapt, o conditie fundamentala a integrarii sociale este cunoasterea statusurilor si rolurilor membrilor din care fac parte indivizii. In acest fel, fiecare om se raporteaza la viata sociala prin tipuri si categorii de oameni. Rolurile sunt primele legaturi intre structurile institutionale si experientele personale ale membrilor unei societati. Sa luam, de exemplu, statusul de student asociat cu rolurile aferente. Studentul este persoana care ocupa pozitia conferita de implicarea acesteia in activitatile de studiu intr-o institutie de invatamant superior. Rolurile unui student pot fi: membru al comunitatii universitare, rolul de invatare si pregatire, membru al unei familii, rolul de coleg, rolul de prieten, rolul de cititor al bibliotecii universitare, rolul de colaborator al unui profesor sau al unei catedre, etc. Rolurile pun in evidenta toate sarcinile care ii revin sau pe care si le asuma un individ din pozitia sociala ocupata. Rolul jucat este comportamentul real al unei persoane care detine un status. In viata reala exista un decalaj intre ceea ce ar dori a faca oamenii si ceea ce fac in mod curent. Oamenii difera in functie de modul cum indeplinesc obligatiile si drepturile asociate cu rolurile lor pentru ca fiecare om isi asuma roluri in maniera sa proprie. Acelasi rol, de pilda, de coleg, in cazul studentului, este jucat diferit de fiecare student. Rolul indeplinit de catre fiecare este unic, el nu poate fi reprodus sau recreat de catre altul. In schimb, societatea dispune un sistem de norme si de mijloace ce obliga pe membrii sai sa-si adapteze comportamentul la rolurile jucate derivate din statusul atribuit sau dobandit.

Rolurile sociale pot fi dobandite sau pot fi atribuite. Fiecare rol, in societate sau in grup, semnificatia sa. De aceea, unele sunt clare pentru toti, cum sunt rolurile profesionale sau rolurile familiale. Pe de alta parte, un rol nu fiinteaza autonom. Unui status ii este asociat un set de roluri, care exprima complexul de activitati ce-l pune pe individ in relatie cu ceilalti. De aceea, nu pot exista profesori fara studenti, medici fara pacienti, comandanti fara subordonati, avocati fara clienti, soti fara sotii, preoti fara etnoriasi, etc. Rolurile actioneaza ca un set de norme care definesc indatoririle si drepturile. Orice rol are cel putin un rol reciproc atasat lui. Drepturile legate de un rol sunt indatoririle legate de un alt rol. Oamenii se grupeaza in retele de roluri reciproce. Relatiile de roluri leaga pe oameni unii de altii deoarece drepturile unora sunt indatoririle altora. In cadrul interactiunii indivizii experimenteaza aceste relatii stabile ca o structura sociala sub forma institutionala: familie, scoala, armata, spital, universitate, intreprindere publica.

Statusul unui individ este determinat de contextul social sau cultural, dar si de rolul jucat. Exersarea statutului si a rolurilor se face intr-un spatiu social delimitat ca un cadru inchis, fara a permite individului sa se deplaseze in alta

zona, sau ca un cadru deschis orientat catre schimbare. Exista o tipologie a spatiilor sociale derivata din resurse de status si cele de mediu (D. Sandu, 1996). Spatiile sociale "deschise" sunt acelea in care resursele de status si cele de mediu au un nivel ridicat, circulatia informatiei este intensa, deschiderea la schimbare este mare. Spatiile sociale inchise se disting prin resurse de status si de mediu cu un nivel redus, cu o slaba circulatie a informatiei. Din apartenenta la aceste spatii se poate decela tipul de agent (actor social). Astfel, in spatiile sociale deschise, tipica este conduita reformatoare, iar in spatiile sociale inchise caracteristica este conduita conservatoare. Intre cele doua spatii exista "spatii cu deschidere de status", unde resursele de status sunt mai mari decat cele de mediu, si "spatii cu deschidere la mediu" in care resursele de mediu sunt mai puternice decat cele de status.

Din aceasta schema a statusurilor decurge si o anumita structura a rolurilor, cu deosebire in ce priveste manifestarea lor intr-un tip de spatiu social. Pe de alta parte, exista situatii cand oamenii se lovesc de mari dificultati in realizarea cerintelor unui rol, ceea ce conduce la frustrari. Cand individul este obligat sa joace simultan mai multe roluri apare conflictul interroluri. De pilda, astazi, in conditiile in care o persoana este nevoita sa aiba mai multe locuri de munca, ea poate trai sentimentul de tensiune dintre diversele roluri pe care trebuie sa le exerseze. Tensiunea de rol caracterizeaza orice situatie in care individul trebuie sa faca fata solicitarilor sociale sau familiale.