Studiu de caz

Opinia studentilor despre dreptate: justitia sociala

In 1991, James R. Kluegel, David S. Mason si Bernard Wegener (SUA) au initiat un program de cercetare a opiniei publice despre justitia sociala in cinci tari foste comuniste: Bulgaria, Cehia, Germania de Est, Rusia si Ungaria. In 1996 au reluat investigatia in cele cinci tari, mentinand aproximativ 80% din intrebarile incluse in chestionarul initial. Datele obtinute cu ajutorul chestionarului au fost comparate, pe esantioane reprezentative la nivel national pentru populatia de peste 18 ani din fiecare tara, cu datele rezultate din anchetele facute in 1991 in trei tari capitaliste: Germania de Vest, Marea Britanie si SUA Concluziile programului de cercetare, datele, indicii si intrebarile din chestionare au fost prezentate in studiul Postcomunist Transition. Public Opinion about Market Justice publicat recent in European Sociological Review

Pornind de la acest studiu, am incercat sa aflam opiniile studentesti despre justitia sociala in perioada de tranzitie in Romania. Am utilizat aproximativ doua treimi din intrebarile mentinute in investigatia din 1996 si am prelucrat datele astfel incat sa permita analize comparative atat cu tarile foste comuniste, cat si cu tarile capitaliste dezvoltate.

Aspecte teoretice generale privind justitia sociala

Termenul de "justitie sociala" desemneaza in psihosociologie judecatile oamenilor despre ceea cea este drept, cinstit, just, onest, bun, echilibrat in relatiile sociale, la nivelul grupurilor si organizatiilor. Psihosociologia justitiei sociale are ca obiect de studiu justitia subiectiva, urmarind sa inteleaga "ceea ce oamenii gandesc ca este drept sau rau, just sau nejust, cinstit sau necinstit, precum si modul in care oamenii justifica aceste judecati" (Tyler, Boeckmann, Smith si Huo, 1997, 4). Ea trateaza "originea sentimentelor de satisfactie si insatisfactie cu veniturile, referitoare la grupuri, precum si la autoritati si norme de guvernare, in care oamenii sunt implicati in relatie unii cu altii" (Tyler, 1995, 572). Cercetarile din acest domeniu s-au concentrat in jurul a cinci probleme. 1) Judecatile despre justitie si injustitie influenteaza sentimentele si atitudinile oamenilor? 2) Ce criterii utilizeaza oamenii pentru a determina cad se procedeaza just? 3) Cum raspund comportamental oamenii la justitie si injustitie, cand ei decid ca acestea s-au produs? 4) De ce se intereseaza oamenii de justitia sociala? 5) Cand se intereseaza oamenii de justitia sociala? (Tyler, Boeckmann, Smith si Huo, 1997, 13). In legatura cu fiecare din aceste intrebari s-au propus teorii explicative si s-au facut numeroase investigatii empirice, astfel ca in prezent justitia sociala constituie un camp de cercetare consistent. Cercetarile psihosociologice empirice au pus in evidenta ca satisfactia cu veniturile, cu autoritatile si normele de guvernare este influentata de judecatile oamenilor despre ceea ce este drept, corect, just. Pe de alta parte, "ceea ce simt oamenii despre justitie constituie o importanta baza a reactiilor fata de altii"(Tyler, Boeckmann, Smith si Huo, 1997, 4). Asa cum remarca si Stefan Boncu, "S-a demonstrat ca perceptiile asupra nedreptatii se afla in stransa legatura cu sentimentele de furie si invidie, cu depresia si cu scaderea stimei de sine" (Boncu, 1999, 188).

In literatura de specialitate se apreciaza ca Samuel A. Stouffer si colab. (1949) sunt cei care au lansat conceptul de "privatiune relativa" (relative deprivation) pentru a explica relatia surprinzatoare dintre situatia obiectiva a soldatilor din fortele armate aeriene ale SUA in cel de-al doilea razboi mondial si sentimentul lor subiectiv de satisfactie fata de respectiva situatie. Mai concret, desi acestia beneficiau de un sistem de promovare in grad privilegiat, ei manifestau o anumita nemultumire fata de modul in care obtineau promovarea, si aceasta datorita comparatiilor pe care le faceau cu militarii din alte arme. Robert K. Merton si A. S. Kitt (1950) au teoretizat ca satisfactia subiectiva nu rezulta ca o simpla reactie la ceea ce in mod obiectiv oamenii obtin, ea fiind influentata de comparatiile cu veniturile altora. Oamenii pot fi satisfacuti chiar in conditiile unor venituri mici si, dimpotriva, pot trai o stare de insatisfactie, cu toate ca veniturile lor sunt mari. Cu alte cuvinte, sentimentul de satisfactie nu constituie in mod necesar o oglinda a conditiilor de trai obiective. Aceasta este esenta teoriei privatiunii relative, care arata ca starea de nemultumire apare cand exista o discrepanta intre asteptarile oamenilor, intre ceea ce cred ei ca merita, si ceea ce obtin in realitate. Dupa T. R. Gurr (1970), se pot distinge trei modele ale privatiunii relative, fiecare dintre ele putand duce la revolta sau rebeliune: privatiunea de diminuare (decremental deprivation), rezultata din discrepanta ce apare cand expectatiile raman constante, dar capacitatea de a le atinge descreste; privatiunea de aspiratie (aspirational deprivation) ce apare in situatia in care capacitatile ramin constante, in timp ce expectatiile cresc; privatiunea de progres (progressive deprivation), specifica situatiei de crestere mai accentuata a expectatiilor, comparativ cu dezvoltarea capacitatilor. Teoria privatiunii relative "ofera cercetatorilor din domeniul stiintelor sociale un mod elegant de explicare a inconsistentelor aparente dintre natura obiectiva a experientelor oamenilor si reactiile lor la aceste experiente" (Tyler, Boeckmann, Smith si Huo, 1997, 15). Autorii anterior citati apreciaza ca, prin accentul pus pe merit si pe onestitate, teoria privatiunii relative constituie propriu-zis o teorie a justitiei sociale.

Lucrind in cadrul teoriei privatiunii relative, W. G. Runciman (1966) a introdus distinctia intre privatiunea individuala egoista, rezultata din comparatia interindividuala, si privatiunea de grup fraternala, produsa de comparatia intergrupuri. O persoana poate aprecia despre sine ca este lipsita de ceea ce i se cuvine pe drept sau poate gandi ca intregul grup (etnic, profesional, religios, de aceeasi varsta sau sex) din care face parte este intr-o astfel de situatie. Judecatile despre privatiunea individuala sau de grup nu coincid intotdeauna: oamenii considera ca grupul din care fac parte este nedreptatit, dar ca ei personal, nu. In sens contrar, exista posibilitatea de a gandi ca personal esti pe nedrept lipsit de anumite avantaje, desi grupul de care apartii nu sufera o astfel de situatie. De exemplu, s-a constatat in cercetarile de teren ca femeile au tendinta de a considera ca la munca in general ele sunt deprivate, insa nu si din punct de vedere personal.

Teoria echitatii (G. C. Homans, 1958; J. S. Adams, 1965; G. F. Wagstaff si T. J. Perfect, 1992; E. Walster, G. W. Walster si E. Berscheid, 1978) extinde considerabil puterea de explicare in domeniul justitiei sociale. Modelul echitatii in schimburile sociale, propus de J. S. Adams (1965), se fondeaza pe ideea proportionalitatii intre contributii si rasplata.

Aplicarea principiului echitatii in relatiile de munca s-a dovedit a fi un factor de stimulare a productivitatii (G. S. Leventhal, 1980). In spiritul justitiei sociale, este echitabil ca acei care au performante superioare sa primeasca recompense mai mari, iar cei cu performante scazute sa obtina recompense mai mici. Cand o persoana isi compara contributiile si recompensele cu o alta persoana, ecuatia exprima o situatie echitabila. Conform principiului echitatii, satisfactia si comportamentele oamenilor trebuie raportate la judecatile lor despre ceea ce este echitabil, nu numai la rasplata obiectiva a contributiei ce o aduc. Exista inechitate cand beneficiile sau recompensele nu sunt direct proportionale cu aportul si contributiile. Perceptia inechitatii induce disconfort psihic, precum si o tendinta de a actiona pentru restabilirea echitatii. Aceasta se poate realiza prin doua modalitati: pe cale cognitiva si pe cale actionala. In primul caz, de regula, cei suprarecompensati (indivizi, grupuri, organizatii) incearca sa reduca in plan cognitiv contributiile celorlalti sau sa sporeasca valoarea beneficiilor primite de acestia, fireste, tot in plan cognitiv. In judecatile lor apar distorsiuni in legatura cu input-urile lor, percepind in mod eronat ca au adus contributii mai mari decat in realitate (K. J. Gergen, J. S. Morse si K. A. Bode, 1974). Cei dezavantajati (subrecompensati) incearca prin diferite actiuni sa restabileasca echitatea fie prin revolta sociala, fie prin revendicarea de compensatii sau prin reducerea performantelor pentru a corespunde nivelului recompenselor. Un alt tip de reactie la injustitie este data de acceptarea situatiei. J. S. Adams (1965) a demonstrat ca disconfortul psihic si tendinta de a actiona in vederea impunerii echitatii se manifesta mai puternic la cei subrecompensati, decat la cei suprarecompensati, acestia din urma traind totusi sentimentul vinovatiei. Asa cum subliniaza Tom R. Tyler (1995, 573), o contributie importanta la dezvoltarea teoriei echitatii a avut-o distinctia intre echitatea actuala si echitatea psihologica.

Morton Deutsch (1975, 1985) a atras atentia asupra faptului ca oamenii evalueaza (beneficiile) utilizand judecati despre ceea ce este drept sau nedrept conform unor principii diferite: echitate, egalitate si trebuinte relative. La nivel microsocial exista tendinta de a privilegia principiul echitatii, in timp ce la nivel macrosocial (societal) distributia pe baza principiului echitatii este considerata incorecta, nedreapta, pornindu-se de la ideea ca oamenii sunt foarte inegali. E. Barrett-Howard si Tom R. Tyler (1986) au testat relatia dintre scopuri si principiile justitiei, sugerata de Morton Deutsch, constatand ca atunci cand scopul il constituie productivitatea oamenii au tendinta de a utiliza principiul echitatii cand vizeaza armonia in cadrul colectivitatii fac apel la principiul egalitatii, iar cand urmaresc binele indivizilor adopta ca standard al justitiei sociale principiul trenuintelor relative.

S-a constat ca judecatile despre echitate sunt influentate de locul responsabilitatii (locus of responsabillity) pentru situatiile create. G. S. Leventhal si J. V. Michaels (1971), J. Grinberg (1980), H. Lamm, E. Haiser si V. Schanz (1983) au gasit in cercetarile lor experimentale ca in cazurile in care oamenii implicati au o responsabilitate in producerea fenomenelor, norma egalitatii prevaleaza fata de norma echitatii. Parintii aloca bunuri copiilor lor in mod egal, chiar daca input- urile lor sunt inegale, si aceasta pentru ca la varste mici copiii au o responsabilitate redusa in legatura cu comportamentele lor (R. Cross, P. A. Jones si R. Card, 1988). Intr-un studiu recent, Graham F. Wagstaff (1997) a demonstrat ca decizia de alocare a recompenselor este influentata de varsta persoanelor implicate. Experimental, rezultatele au aratat ca 98 la suta din persoanele testate au adoptat norma egalitatii cand era vorba de copii de sapte ani, 84 la suta cand sunt implicati copii de saisprezece ani si doar 30 la suta cand se aloca recompense adultilor (Wagstaff, 1997, 447).

Principiul egalitatii in alocarea recompenselor este foarte seducator la prima vedere, in sensul ca insista ca indiferent de contributii, toti oamenii sa primeasca aceeasi gratificatie. La o privire mai atenta, constatam ca nu toti participantii la realizarea unei sarcini experimentale in laborator sau de munca in societate sunt satisfacuti de distribuirea recompenselor prin aplicarea principiului egalitatii. Cei care au contributii mai mari nu considera just sa fie rasplatiti in acelasi mod (cantitativ si calitativ) cu cei care au input-uri reduse. In studiile de laborator a rezultat ca aplicarea principiului egalitatii conduce la armonia si solidaritatea intre membrii grupurilor, precum si la un nivel de satisfactie inalt ( R. Bales, 1950 ).

Cel de-al treilea principiu al justitiei sociale este cel al trebuintelor relative, care sugereaza ca recompensele ar trebui alocate proportional cu trebuintele oamenilor: celor care au trebuinte mai mari sa primeasca mai mult, fara a mai judeca efortul lor social. Politica de asigurare de catre stat a unui nivel minim de asistenta pentru fiecare cetatean exprima in fond o transpunere in viata sociala a principiului trebuintelor relative. De asemenea, acordarea ajutorului umanitar in cazul unor catastrofe naturale sau sociale urmeaza acelasi principiu: primesc ajutoare in primul rand cei care au cea mai mare trebuinta de ele. In alt context, Karl Marx (1818 - 1883) considera ca principiul trebuintelor relative va fi aplicat in comunism, unde justitia sociala se va realiza dupa regula "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa trebuinte" (cf. Michener, De Lamater si Schwartz, 1986, 393). Referindu-ne la principiile echitatii, egalitatii si trebuintelor relative, se poate spune ca "nici un model al justitiei nu este mai bun decat altul; diferitele modele reflecta pur si simplu scopurile diferite, si uneori contradictoriile ale societatii" (Feldman, 1985, 459).

Abordarea justitiei sociale pe baza modelului recompenselor si al compararii (justitia distributiva) a fost completata in anii 70, adaugandu-se criteriul procedural: cum se iau deciziile privind distribuirea echitabila a bunurilor. J. Thibaut si L. Walker (1975) au avansat ipoteza ca oamenii evalueaza recompensele nu numai in functie de valoarea lor, ci si in functie de modul in care s-a decis alocarea respectivelor recompense. Teoria justitiei procedurale are aplicabilitate in organizatii, in sfera politica, in campul educatiei si al relatiilor interpersonale. Judecatile cu privire la justitia procedurala influenteaza puternic evaluarea institutiilor si regulilor de guvernare. In mod deosebit, justitia procedurala are importanta cand este necesara interventia unei a treia parti in conditiile in care negocierile bilaterale au esuat. In perspectiva acestei teorii se poate explica de ce oamenii accepta decizii nefavorabile lor: pentru ca apreciaza ca luarea deciziei a fost corecta. Numeroase cercetari de teren au pus in evidenta efectele justitiei procedurale in cadrul organizatiilor (R. Folger si J. Greenberg, 1985; J. Greenberg, 1987; B. H. Sheppard si altii, 1992), al relatiilor interpersonale (E. Barrett-Howard si T. R. Tyler, 1986; M. Senchak si H. Reis, 1988), al activitatilor politice (T. R. Tyler, K. Rasinski si McGraw, 1985) si educative (T. R. Tyler si A. Caine, 1981), precum si faptul ca oamenii fac distinctie intre justitia distributiva si justitia procedurala.

O forma speciala a justitiei sociale este justitia retributiva, care vizeaza modul cum reactioneaza indivizii in situatiile de incalcare a regulilor sociale, de transgresare a normelor sociale. Cercetarile privind justitia retributiva urmaresc sa releve ce sentimente au oamenii fata de diferitele sanctiuni aplicate cand se incalca regulile sociale, ce tip de sanctiuni sunt considerate drepte si cat de severe pot fi ele (Tyler, Boeckmann, Smith si Huo, 1997, 104). Si in acest domeniu s-au realizat cercetari exemplare, precum cea a lui Tom R. Tyler si R. Weber (1983), despre atitudinile cetatenilor fata de pedeapsa capitala. S-a constatat ca valorile sociale legate de autoritarianism constituie sursa principala a suportului pentru mentinerea pedepsei cu moartea. Daca pedepsirea incalcarii regulilor sociale este "cea mai veche si universala, cea mai semnificativa social" (Hogan si Emler, 1981, 131) forma a justitiei sociale, cu siguranta ca cercetarile in acest domeniu se vor amplifica si adanci in continuare.

Credinta intr-o lume dreapta - teorie schitata de Melvin J. Lerner in anii 1960 si definitiv formulata in catre sfirsitul anilor '70 - se fondeaza pe trebuinta de baza a oamenilor de a fi corecti si postuleaza existenta justitiei in lume. Conform acestei justitii, fiecare primeste ceea ce merita si merita ceea ce primeste. Cand realitatea dezmite aceasta credinta, oamenii sunt motivati sa distorsioneze judecatile lor despre justitia sociala pentru a oferi suport credintei intr-o lume dreapta. De asemenea, cand actioneaza impotriva altora, de exemplu in razboi, ei se angajeaza intr-un efort cognitiv pentru justificarea actiunilor lor pentru "a le vedea" ca fiind "juste" (vezi Tyler, 1995, 575). Mai multe cercetari (Z. Rubin si L. A. Peplau, 1973; R. M. Sorentino si J. Hardy, 1974) au evidentiat legatura directa dintre credinta intr-o lume dreapta si religiozitate. S-a demonstrat ca relatia depinde de confesiunea religioasa: la catolici ea fiind prezenta, insa la protestanti si evrei nu (R. L. Zweigenhaft si altii, 1985). S-a ajuns la concluzia ca fenomenul "credinta intr-o lume dreapta" este multidimensional. In acest sens, A. Furnham si E. Procter (1989) au propus sa se divida credinta intr-o lume dreapta in trei componente: componenta personala (referitoare la controlul asupra mediului nonsocial), componenta interpersonala (vizand controlul asupra altor persoane) si componenta sociopolitica (legata de controlul asupra fenomenelor economice si politice). A fost astfel creata Scala multidimensionala a credintei intr-o lume dreapta (MBJWS), cu ajutorul careia cercetari recente au pus in evidenta o asociere pozitiva puternica intre componenta personala a credintei intr-o lume dreapta si religiozitate si lipsa de asociere intre cele doua credinte cand se au in vedere componentele interpersonale si sociopolitice (Croizer si Joseph, 1997, 510). S-a pus intrebarea: "De ce actioneaza oamenii in acord cu ipoteza unei lumi drepte?" Un prim raspuns l-a dat chiar Melvin J. Lerner cand a calificat credinta intr-o lume dreapta ca un mecanism de protectie a self-ului: ii consideram pe cei care sufera ca isi merita soarta, pentru ca lumea in care traim este justa, noi nu trebuie sa intervenim. K. B. Smith si D. N Green (1984) au gasit o corelatie negativa intre credinta intr-o lume dreapta si generalizarea inechitatilor sociale si, la aceeasi populatie, o corelatie pozitiva intre aceasta credinta si perceptia dreptatii inegalitatilor sociale. Alti cercetatori (A. Furnham si B. Gunter, 1984; Z. Rubin si L. A. Peplau, 1975; G. F. Wagstaff, 1983) au pus in evidenta relatia dintre credinta intr-o lume dreapta si atitudinea negativa fata de saracie, precum si dintre aceasta si tendinta de a atribui victimei raspunderea pentru situatia in care se gaseste. Philip B. Mohr si Giuseppa Luscri (1995) au stabilit cu ajutorul scalei credintei intr-o lume dreapta (JWB) ca "persoanele care au ales cariera asistentei sociale sunt mai putin inclinate sa considere lumea ca inerent justa, dar nu mai mult inclinate sa o vada ca firesc injusta" (Mohr si Luscri, 1995, 102). Aceasta conduce la concluzia ca trebuie intervenit pentru ca lumea in care traim sa fie intr-adevar justa.

Fundamentele teoretice ale studiului opiniei publice despre justitia sociala in tranzitia postcomunista

James R. Kluegel, David S. Mason si Bernard Wegener (1999) pornesc in studiul lor de la definitia data de R. E. Lane (1986), cel care a introdus acest termen in stiintele social-politice, justitiei sociale a societatii bazate pe economia de piata (market justice ca "un set de norme si credinte intercorelate implicand preferinta pentru criteriul inegalitatii recompenselor fata de criteriul egalitatii si al trebuintelor [relative - n.n.], precum si pentru limitarea interventiei guvernului in economie" (dupa Kluegel, Mason si Wegener, 1999, 249). In continuare vom folosi sintagma justitie capitalista pentru a desemna justitia sociala a societatii bazate pe economia de piata. Esenta justitiei sociale capitaliste o constituie principiul echitatii in distributia veniturilor. Justitia distributiva reprezinta "regulile sau criteriile care definesc modul in care resursele unui grup trebuie repartizate inte membrii sai" (Kellerhals, 1993/1996, 147). Conform principiului echitatii in tarile capitaliste dezvoltate profitul este considerat just si inegalitatea veniturilor dreapta. In plus, principiul echitatii constituie un suport puternic pentru capitalism, asa cum rezulta din sondajele de opinie publica realizate de R. L. Lane, 1986; E. Roller, 1994 s.a.

Dupa Robert E. Lane (1986), pentru ca justitia sociala capitalista sa fie considerata corecta, trebuie ca oportunitatile sa fie percepute ca fiind deschise. James R. Kluegel si E. R. Smith (1986) au identificat la populatia din S.U.A. un silogism al oportunitatilor, prin care se justifica inegalitatile economice. In baza acestui silogism oamenii deduc ca indivizii sunt responsabili pentru situatia lor economica si conchid ca inegalitatea este dreapta, in general.

In legitimarea inegalitatii sociale, credinta despre avutie are un rol important (L. R. Della-Fave, 1980, 1986). Corespunzator statusurilor sociale, oamenii obtin venituri diferentiate. Comparand propriul status social cu al altora, oamenii "ne avuti" ajung sa perceapa ca ceea ce obtin ei este echitabil. Aceasta perceptie ii incurajeaza - dupa cum sustine R. L. Lane (1986) - sa munceasca mai mult si pentru a castiga mai mult.

D. R. Kinder si D. R. Kiewiet (1981) au identificat intre factorii care influenteaza optiunea pentru un candidat politic existenta unei evaluari sociotrope (sociotropic evaluation), adica aprecierea conditiilor economice generale, chiar daca aceste conditii nu il afecteaza direct pe cel care face evaluarea. James R. Kluegel, David S. Mason si Bernard Wegener (1999, 252) considera ca evaluarea sociotropa constituie un suport pentru justitia sociala capitalista in perioadele de crestere a prosperitatii, chiar daca de aceasta prosperitate nu beneficiaza inca indivizii care fac o evaluare pozitiva. Aceeasi evaluare sociotropa a constituit suport si pentru justitia sociala a socialismului, in conditiile accentuarii austeritatii economice; cei care nu erau afectati de penuria de alimente, de bunuri etc. apreciau normele de repartitie a veniturilor in socialism ca fiind corecte, juste, drepte.

In afara determinantilor colectivi ai justitiei sociale, in cercetarea despre tranzitia postcomunista, J. R. Kluegel si altii (1999) au luat in considerare si factorii socio-demografici si statusul socio-economic (denumindu-i determinanti individuali), apreciind ca "schimbarea in pozitia economica este foarte probabil sursa schimbarii normelor si credintelor [referitoare la justitia sociala - n.n.]" (Kluegel si altii, 1999, 253).

Metodologia cercetarii

Persoanele investigate. Au raspuns la intrebarile chestionarului de cercetare 694 de studenti din centrele universitare Bucuresti si Brasov, de la facultati din toate profilurile de invatamant superior, cu exceptia celor militare. Repartitia studentilor dupa profilul facultatilor este prezentata in Tabelul 1.

Tabelul 1. Repartitia studentilor dupa profilul facultatii (N=694)

In cadrul esantionului ad libitum, cei mai numerosi au fost studentii de la facultatile de stiinte economice, stiinte ingineresti si stiinte sociale. Numarul lor fiind mai mare, am incercat sa comparam raspunsurile pe aceste tipuri de facultati pentru a verifica legatura dintre specificul pregatirii universitare si opiniile studentilor privind justitia sociala. Aproximativ 40 la suta din esantion l-au constituit studentii si 60 la suta studentele. Pe ani de studii, cei mai multi au fost studenti din anul I (44,5%) si din anul al II-lea (34,1%). Studentii din anii terminali (anul IV si anul V) reprezinta 5,8 la suta din esantion. Restul de 14,8 la suta il constituie studentii din anul al III-lea. Fiind vorba de un esantion nereprezentativ, concluziile studiului nostru au doar valoarea de a sugera orientarea opiniei studentilor spre sustinerea justitiei sociale socialiste sau spre sustinerea justitiei sociale capitaliste.

Procedeul. Aplicarea chestionarului s-a facut colectiv, prin tehnica extemporalului, in perioada martie - aprilie 2000. Operatori de ancheta au fost studentii de la Departamentul de sociologie al Facultatii de sociologie si asistenta sociala, care efectuau practica la Centrul de studii socioumane. Organizarea sondajului de opinie in Centrul Universitar Brasov s-a realizat de catre doamna lector univ. dr. Marcela Luca. Ii multumim si pe aceasta cale.

Masurarea justitiei sociale. Conform modelului propus in studiul lui James R. Kluegel, David S. Mason si Bernard Wegener (1999, 257), am construit un chestionar cu 34 de intrebari inchise si 4 intrebari deschise, traducand indicatorii (14 intrebari) si incluzand inca 24 de intrebari noi in vederea determinarii unui numar de sapte indici:

A.  Principiul egalitatii, ca indice format din raspunsurile la intrebarile 2 si 3, exprima justitia bazata pe distributia egala a recompenselor (veniturilor, bogatiei) si este caracteristic, in general, societatii socialiste;

B.  Principiul echitatii (indice rezultat ca medie aritmetica ponderata a raspunsurilor la intrebarile 4, 5 si 6) justifica inegalitatea in repartitia bunurilor, proportional cu contributia fiecaruia, si este specific societatii capitaliste;

C.  Interventia guvernului in procesele economice a rezultat ca medie aritmetica ponderata a raspunsurilor la intrebarile 7, 8 si 9. In societatile capitaliste dezvoltate interventia statului in organizarea economica este limitata;

D.  Inegalitatea economica legitima, ca rezultat al aplicarii principiului echitatii, a fost masurata cu ajutorul a trei indicatori: intrebarile 12, 13 si 14. Cu cat valoarea indicelui este mai mare, cu atat este mai mare suportul de legitimare a sistemului economic prezent, insemnand ca oamenii beneficiaza de oportunitati deschise tuturora;

E.   Proiectia negativa asupra bogatiei se refera la factorii incriminati de lege ce au facut ca in prezent unii oameni sa fie bogati (intrebarile 25, 26 si 33);

F.   Proiectia pozitiva asupra bogatiei, ca indice, se compune din trei indicatori (intrebarile 26, 27 si 28) si exprima credinta ca bogatia este rezultatul calitatilor psihomorale individuale;

G.  Raportul corect al salariilor se refera la proportia salariului considerat corect pentru managerul unei intreprinderi si salariul pe care il merita pe drept un muncitor necalificat din aceeasi intreprindere (intrebarile 16, 17 si 18).

S-au calculat mediile aritmetice ponderate si deviatia standard pentru raspunsurile la fiecare intrebare (indicator). S-a aplicat testul t, s-au verificat corelatiile dintre raspunsurile la intrebari (coeficientul r) si s-a utilizat analiza de varianta.

Rezultatele

Cei mai multi studenti (N = 377, reprezentand 54,3% din esantion) declara ca sunt preocupati mult (38,9%) si foarte mult (15,4%) de problemele de justitie sociala, adica de dreptate si corectitudine in relatiile dintre oameni. Doar unul din zece dintre studentii chestionati apreciaza ca astfel de probleme ii intereseaza putin (5,0%) si foarte putin (2,7%).

Distributia raspunsurilor la intrebarea vizand acceptarea justitiei sociale aproximeaza o curba in forma de L, ceea ce sugereaza ca studentii mai degraba dezaproba decat aproba impartirea in mod egal a bogatiei. Se pronunta impotriva distributiei egale a bogatiei 63,5% dintre studenti. Mai putin de o cincime din studentii chestionati considera ca este just sa primeasca toti aceleasi recompense, indiferent de contributia la bunastarea societatii. Cel de-al doilea indicator al principiului egalitatii (intrebarea 3) configureaza o curba bimodala, ceea ce conduce la concluzia existentei a doua curente de opinie: de acord cu redistribuirea veniturilor la cei care au mai mult (26,4%) si impotriva acestui mod de egalizare a veniturilor (31,8%). Cei mai multi dintre studentii care au completat chestionarul resping ideea redistribuirii veniturilor (47,5%). Indicele vizand principiul egalitatii are valoarea 2,55.

Majoritatea studentilor declara ca sunt de acord cu principiul echitatii: indicele are valoarea 3,28. Peste jumatate din studentii chestionati (51,7%) sunt de acord ca numai prin diferentierea mare a veniturilor poate fi stimulat efortul individual. Aproape doua treimi dintre ei (63,5%) sunt de acord ca oamenii isi asuma responsabilitati suplimentare numai daca obtin venituri mai mari. In fine, intr-o mai mica masura, studentii (40,8%) sunt de acord ca este drept ca oamenii de afaceri sa obtina profituri mari, pentru ca, in cele din urma, profita toata lumea. Diferenta statistica dintre indicii principului egalitatii si principiului echitatii este semnificativa. In opinia studentilor este drept ca oamenii sa primeasca recompense (sa obtina venituri) conform principiului echitatii, nu dupa principiul egalitatii. Procentul celor care sunt de acord ca unii sa obtina profituri mai mari este dublu (40,8%) fata de cel al studentilor care sunt de acord ca cel mai corect mod de distribuire a bogatiei este egalitarismul (18,7%). Proportia raspunsurilor la intrebarile 2 si 5 se inverseaza in ceea ce priveste dezacordul: procentul celor care nu sunt de acord ca oamenii sa primeasca parti egale este aproape de doua ori mai mare (63,5%) decat procentul studentilor care resping ideea ca unii sa obtina profituri mari (33,0%). In majoritatea lor, studentii sunt de acord ca stimularea eforturilor individuale (51,7%) si ca asumarea responsabilitatilor suplimentare (63,5%) se obtin numai prin diferentierea veniturilor. Cea mai mare parte a studentilor apreciaza ca inegalitatea economica este dreapta. Indicii principiului egalitatii si ai principiului echitatii au valori diferite la studenti, comparativ cu studentele (Tabelul 8.2).

Doua treimi dintre studenti isi manifesta dezacordul cu impartirea egala a veniturilor si jumatate dintre ei aproba obtinerea de profituri mai mari de catre oamenii de afaceri (vezi raspunsurile la intrebarile 2 si 5). Studentele, intr-o proportie mai mica decat studentii, resping principiul egalitatii veniturilor si, de asemenea, intr-o proportie mai mica accepta principiul echitatii. Diferenta statistica intre indicii principiului egalitatii la studenti si la studente este semnificativa t (682) = 2,111, p < 0,35 ( m_f = 2,615, m_m = 2,495 ), ceea ce ne conduce la concluzia ca datele cercetarii noastre sustin ipoteza tendintei la femei de acceptare a principiului distributiei recompenselor in mod egal. De asemenea, s-a constat existenta unei diferente statistice foarte inalt semnificative intre indicii principiului echitatii la studenti, comparativ cu studente: t (677) = 4,032, p < 0,001 (m_f = 3,1818, m_m = 3,4165). Aceste rezultate intaresc concluzia cu privire la orientarea accentuata spre principiul egalitatii al femeilor si orientarea mai accentuata spre principiul echitatii a barbatilor.

Tabelul 3.2. Indicii principiilor egalitatii si echitatii, dupa apartenenta la gen (masculin/feminin) (N = 690)

Nota. S-au inregistrat 4 erori de completare a chestionarului (0,6% din esantion)

S-au inregistrat diferente inalt semnificative statistic intre studentii din facultatile cu profil de stiinte economice, ingineresti si sociale (Tabelul 3.3).

Tabelul 3.3. Indicii principiilor egalitatii si echitatii dupa profilul facultatii

si diferenta dintre acesti indici (N = 302)

Analiza de varianta simplu factorial (F (2,397) = 9,744, p < 0,001) a aratat ca raspunsurile la intrebarile ce intra in componenta indicilor principiului egalitatii si al principiului echitatii sunt puternic influentate de profilul celor trei tipuri de facultati.

In ceea ce priveste interventia guvernului in organizare economica a vietii sociale, opiniile studentilor sunt nuantate in functie de problemele puse in discutie: 85,4% dintre studenti sunt de acord cu faptul ca guvernul ar trebui sa garanteze fiecarui cetatean un standard de viata decent; 66,3% ca ar trebui sa asigure locuri de munca pentru toti, dar numai 24,1% ca ar trebui sa impuna o limita maxima a veniturilor personale. In legatura cu o astfel de interventie a statului, studentii se declara in proportie de 65,5% in dezacord. Studentele, comparativ cu studentii, accepta intr-o proportie mai mare interventia guvernului in economie: 88,4 sunt de acord ca statul ar trebui sa garanteze fiecarui cetatean un standard de viata decent (fata de 82,1% dintre studenti); 70,0% (comparativ cu 61,8% dintre studenti) apreciaza ca guvernul ar trebui sa asigure locuri de munca pentru toti cetatenii si 26,3% (21,1% dintre studenti) exprima acordul cu interventia guvernului pentru limitarea veniturilor personale. Si in functie de profilul facultatilor au aparut unele diferentieri: studentii de la facultatile cu profil de stiinte ingineresti accepta intr-o masura mai mare decat cei de la facultatile cu profil de stiinte economice si stiinte sociale interventia guvernului in reglementarea problemelor economice (Tabelul 3.4).

Tabelul 3.4. Frecventa raspunsurilor "De acord" si "Acord deplin" in legatura

cu interventia guvernului (in %)

Principiul echitatii justifica inegalitatea economica a oamenilor. Cat de corect este aplicat acest principiu in perioada de tranzitie in Romania ? Opiniile studentilor, in majoritatea lor (intre 77,8% si 57,7%) sunt negative si in legatura cu faptul ca astazi in Romania oamenii sunt recompensati pentru efortul lor (66,3% resping o astfel de afirmatie), pentru competenta lor (57,7% exprima dezacordul lor) si ca, in consecinta, obtin ceea ce au nevoie pentru un trai decent (doar 5,4% dintre studenti considera ca intr-adevar oamenii obtin ceea ce au nevoie pentru un trai decent; aproape opt din zece studentii chestionati resping o astfel de afirmatie). Aproximativ 10-15% sunt de acord ca in Romania astazi oamenii sunt corect recompensati, atat in ceea ce priveste competenta, cat si corespunzator efortului depus. Studentele au o opinie mai critica decat studentii cu privire la legitimitatea inegalitatii economice: sapte din zece studente isi exprima dezacordul cu afirmatia ca oamenii sunt recompensati pentru efortul lor si pentru competenta lor (la studenti sase din zece in ceea ce priveste efortul si cinci din zece in ceea ce priveste recompensarea competentei). Mai mult de 80% dintre studente apreciaza ca oamenii nu obtin ceea ce au nevoie pentru un trai decent: studentii fac o asemenea apreciere negativa intr-o proportie mai mica (73,9%). Studentii si studentele de la facultatile cu profil de stiinte sociale apreciaza mai critic situatia satisfacerii nevoilor pentru un trai decent. Astfel, 86,5% dintre acestia isi exprima dezacordul cu actuala stare de lucruri, fata de 76,3% dintre studentii de la facultatile cu profil de stiinte ingineresti si 73,2% dintre studentii de la facultatile cu profil de stiinte economice.

Faptul ca in Romania exista bogati si saraci nu mai trebuie demonstrat. In perioada de tranzitie postcomunista unii au acumulat multa bogatie si altii multa saracie. Nu discutam aici care este proportia dintre bogati si saraci, pentru situatia actuala a societatii noastre. Ne intereseaza ce proiectii au studentii asupra bogatiei. Ce factori cred studentii ca au contribuit la imbogatirea unora? Cel mai frecvent, dupa opinia studentilor, au intervenit factori negativi, precum coruptia (54,6%), traficul de influenta (38,3%) si structurile mafiote (32,3%). Indicele proiectiei negative asupra bogatiei, pe ansamblul esantionului de studenti, este de 4,07%, ceea ce inseamna ca, in opinia lor, factorii negativi (coruptia, traficul de influenta si structurile mafiote) au intervenit deseori in ultimii zece ani in procesul de creare a unor persoane bogate in Romania. Studentii, comparativ cu studentele, au o proiectie negativa asupra bogatiei mai accentuata (indicele = 4,15, comparativ cu 4,02 - indicele pentru opinia studentelor). In opinia studentilor, coruptia (55,5%), traficul de influenta (40,7%) si structurile mafiote (37,5%) au intervenit de foarte multe ori in procesul imbogatirii. Studentele opineaza ca acesti factori au intervenit, insa intr-o proportie mai redusa: coruptia (55,0%), traficul de influenta (36,4%) si structurile mafiote (28,9%). Cei care se pregatesc in stiinte sociale au o proiectie negativa mai accentuata asupra bogatiei (indice = 4,10) decat cei in stiinte ingineresti (indice = 4,04) si economice ( indice = 4,02 ). Asa cum am precizat, cu cat valoarea indicelui este mai mare, cu atat proiectia asupra bogatiei este mai puternic negativa.

In ceea ce priveste proiectia pozitiva asupra bogatiei, a rezultat ca, in opinia studentilor, unii oameni s-au imbogatit in tranzitia postcomunista datorita unor calitati psihomorale pe care le-am inclus in chestionar: inteligenta, cunostintele profesionale si munca bine facuta. Aproximativ 16% din esantionul de studenti opineaza ca inteligenta i-a ajutat de foarte multe ori pe unii sa devina bogati, iar circa 7% considera ca munca bine facuta si cunostintele profesionale au intervenit in procesul imbogatirii.

Indicele proiectiei pozitive asupra bogatiei, pentru intregul esantion, este 3,39, inferior celui al proiectiei negative. Diferenta dintre cei doi indici este statistic semnificativa. Studentii (indice = 3,42), comparativ cu studentele (indice = 3,34), au o proiectie pozitiva mai accentuata, dar diferenta nu este statistic semnificativa. Pe tipuri de facultati, este de remarcat ca la stiinte ingineresti (indice = 3,07) exista o proiectie pozitiva asupra bogatiei mai accentuata decat la stiinte sociale (indice = 3,49) si la stiinte economice (indice = 3,56).

In fine, proportia dintre salariile directorilor generali si cele ale muncitorilor necalificati, considerata justa, este 1/6. Aproximativ o cincime din totalul studentilor investigati opineaza ca salariul unui director general ar trebui sa fie de zece ori mai mare decat al unui muncitor necalificat din aceeasi intreprindere. Fata de un muncitor calificat, directorul general ar fi corect sa castige de patru ori mai mult, iar fata de un specialist cu studii superioare de doua ori mai mult. Si in aceasta privinta, studentele, comparativ cu studentii, au considerat corect un raport intre salarii mai mic. Pentru studente proportiile sunt 1/5, 1/3, respectiv 1/2 pentru raportul dintre salariul directorului si al unui muncitor necalificat, al unui muncitor calificat si respectiv al unui specialist cu studii superioare. Pentru studenti, la aceleasi comparatii, propotiile sunt 1/7, 1/5, 1/2. Aceste date sunt in concordanta cu tendinta studentelor de a accepta intr-o masura mai mare decat studentii principiul egalitatii in distribuirea recompenselor. Studentele si studentii de la facultatile cu profil de stiinte sociale opineaza ca fiind corect raportul 1/5; 1/3; 1/2 intre salariile celor trei categorii de personal din orice intreprindere. Ceilalti studenti, de la profil ingineresc si economic, considera just raportul 1/7;1/5; 1/2.

Discutie si concluzii

Studentii chestionati sunt de acord intr-o mai mare masura cu principiul echitatii decat cu principiul egalitatii (indicele principiului echitatii = 3,28; indicele principiului egalitatii = 2,55). Cu alte cuvinte, ei considera mai corecta justitia sociala capitalista decat justitia sociala socialista. Cum se poate explica opinia mai favorabila a studentilor fata de justitia sociala capitalista? S-a schimbat in sens pozitiv statusul socio-economic al studentilor in perioada de tranzitie postcomunista? Raspunsul, din pacate, este negativ, daca luam in considerare degradarea generala a calitatii vietii in Romania ultimilor zece ani, bursele insuficiente, conditiile de viata nesatisfacatoare ale studentilor (camine, cantine, facilitati la transport etc.), taxele percepute, scumpirea exagerata a bunurilor culturale (manuale universitare, carti, caiete, biletele la institutiile de spectacol s.a.m.d.). Daca schimbarea pozitiva obiectiva a statusului socio-economic al studentilor in perioada de tranzitie postcomunista nu s-a produs, atunci - consideram noi - legitimarea justitiei sociale capitaliste de catre studenti se poate explica prin evaluarea sociotropa pe care acestia o fac.

Evaluarea sociotropa se fondeaza, din punctul nostru de vedere, pe actiunea a doi factori: influenta procesului instructiv-educativ si influenta mass media. Actiunea primului factor a fost pusa in evidenta prin diferentele dintre opiniile studentilor de facultatile cu profil de stiinte economice, stiinte ingineresti si stiinte sociale in legatura cu justetea principiului echitatii si principiului egalitatii. Cu cat studentii sunt mai bine informati in legatura cu mecanismele economice ale societatii, cu atat mai puternica este adeziunea lor la principiile capitaliste de organizare a vietii sociale care justifica inegalitatea economica a cetatenilor. Influenta mass media in formarea si schimbarea atitudinilor si opiniilor a fost teoretizata si verificata in numeroase cercetari psihosociologice empirice ( vezi Chelcea, 1994, 204-227 pentru o trecere in revista). Am considerat axiomatica relatia dintre mass media, atitudini si opinii.

In investigatia noastra s-a constat inca o data ca si apartenenta la genul biologic (masculin sau feminin) genereaza o anumita diferentierilor despre justitia sociala: studentele accepta intr-o mai mare proportie decat studentii ca principiul egalitatii este just, chiar daca in ansamblul lor opineaza, ca si studentii, ca principiul echitatii este cel corect.

Dar cat de puternic legitimeaza opiniile studentilor justitia sociala capitalista ? Comparatia cu datele sondajelor realizate in 1991 si in 1996 in mai multe tari capitaliste dezvoltate si in unele tari foste comuniste ne poate ajuta, desi trebuie sa avem in vedere decalajul de timp privind momentul efectuarii sondajelor de opinie, precum si faptul ca in Romania si-au exprimat opiniile cei mai instruiti, daca nu si cei mai inteligenti tineri, iar in celelalte tari persoane din toate categoriile de varsta (de peste 18 ani), avand niveluri de scolaritate scazut, mediu si superior (Tabelul 5).

Studentii din Romania - judecand dupa esantionul ad libitum investigat - opineaza, in aceeasi proportie cu populatia din SUA (1991), ca cel mai corect mod de distribuire a bogatiei este cel conform cu principiul echitatii. Dintre tarile foste comuniste, doar in Cehia si Ungaria s-a inregistrat o proportie atat de redusa a celor care apreciaza corecta justitia sociala socialista (doua din zece persoane chestionate; in Cehia proportia este si de 13%). In alte tari proportia celor care considera justa repartitia egala a bogatiei este semnificativ mai mare (aproape o treime din totalul populatiei). Comparativ cu opiniile populatiei din tarile foste comuniste, cu exceptia fostei.Germanii de Est (OD), opiniile studentilor din Romania sunt cel mai intens favorabile principiului echitatii (peste 50%). Totusi, raportat la proportia celor care considera just principiul echitatii in statele capitaliste dezvoltate, opiniile exprimate de studentii romani in favoarea principiului echitatii sunt mai putin frecvente (in minus cu 10% si 20%).

In legatura cu cea de-a doua nota diferentiala a justitiei sociale capitaliste fata de justitia sociala socialista, interventia statului in relatiile economice, opiniile studentilor din Romania sunt mai puternic favorabile, comparativ cu opiniile populatiei din tarile capitaliste dezvoltate, cat si cu cele din tarile foste comuniste. Proportional, aproape trei mai multi studenti din Romania decat persoane din SUA considera ca guvernul ar trebui sa reglementeze procesele economice. Opiniile studentilor in legatura cu interventia guvernului sunt apropiate de cele exprimate de populatia din foste state comuniste, ceea ce poate fi explicat, probabil, prin inertia mentalitatilor.

Opiniile studentilor pun sub semnul intrebarii inegalitatile economice din perioada de tranzitie. Cu exceptia opiniilor inregistrate in Bulgaria, parerea studentilor este cel mai putin favorabila modului in care sunt recompensati cetatenii, atat comparativ cu situatia din tarile capitaliste dezvoltate, cat si cu situatia din tarile foste comuniste. Insa 10 - 15% din respondentii romani sunt de acord ca in tara lor oamenii sunt corect recompensati pentru efortul si competenta lor. In statele foste comuniste proportia celor care considera legitima inegalitate economica a oamenilor in tara lor este de aproximativ trei ori mai mare si in statele capitaliste de circa cinci ori mai mare.

In corelatie cu opiniile despre legitimitatea inegalitatii economice, proiectiile negative asupra bogatiei sunt cele mai intens exprimate in Romania: de doua ori mai multi studenti decat respondentii din tarile capitaliste dezvoltate apreciaza ca bogatia unora se datoreaza coruptiei (Tabelul 4.6). Studentii din Romania exprima opinii apropiate de cele ale populatiei din alte state foste comuniste (cu exceptia ex-R. D. Germana unde, proportional, numarul celor care cred ca bogatia se datoreaza coruptiei este de doua ori mai mic: 40% in fosta R.D.G.; 85% in Romania). Aproximativ o treime dintre studentii chestionati considera ca in imbogatirea unor persoane in perioada de tranzitie acumularile financiare de dinainte de revolutie a intervenit deseori (21,2%) si de foarte multe ori (11,4%). In general, studentii sanctioneaza, prin opiniile exprimate, dorinta de imbogatire rapida, prin orice mijloace. In legatura cu aceasta, Max Weber (1864 - 1920) arata ca "dorinta de castig banesc cat mai mare nu are in sine nimic de-a face cu capitalismul. [.]Lacomia neinfranata de castig nu este nici in cea mai mica masura egala cu capitalismul si cu atat mai putin cu spiritul sau. [.] Capitalismul este intr-adevar identic cu aspiratia spre castig, printr-o activitate capitalista continua, rationala, spre un castig mereu reinnoit; spre rentabilitate" (Weber, 1920/1993, 8-9). Tocmai acest spirit capitalist nu s-a format si nu s-a afirmat inca in societatea romaneasca postdecembrista.

In conditiile in care proiectia negativa asupra bogatiei, in opinia studentilor, este foarte accentuata, era firesc sa fie foarte redusa proiectia pozitiva asupra bogatiei. Studentii din Romania, comparativ cu populatia din alte state foste comuniste si din unele state capitaliste dezvoltate, exprima in cea mai mica proportie opinii favorabile asupra imbogatirii unora: in SUA, Germania de Vest (WD) si Marea Britanie (UK) sase din zece respondenti apreciaza ca bogatia unora este urmare a cunostintelor profesionale si a muncii bine facute; in Rusia si Bulgaria, mai mult de patru din zece; in Romania mai putin de patru din zece. Capacitatea de asumare a riscului, precum si capacitatea manageriala - ca proiectie pozitiva a doua treimi din studenti - au contribuit cel mai mult la acumularea bogatiei. Mai putin au contribuit la imbogatirea unor persoane capacitatea lor de comunicare cu altii (36,7%) si capacitatea de a intretine relatii demne cu toti oamenii (14,3%). Doar unu din zece studenti apreciaza ca bogatia s-ar datora corectitudinii in afaceri.

Investigatia realizata, prima pe aceasta tema din tara noastra, a pus in evidenta ca studentii, in cea mai mare parte, sunt de acord cu principiile justitiei sociale capitaliste, dar nu si cu modul in care s-a realizat ea in perioada de pranzitie postcomunista. Ramane in programul nostru de cercetare sa vedem cum se raporteaza si alte categorii socio-profesionale la justitia sociala din perioada de tranzitie in Romania.

Nota Studiul a fost realizat in colaborare cu asist. univ. Lucian Radu si cercet. st. Cristian Ciuperca si a fost publicat in Psihologia Sociala (2000, 5, 17-37).