TEORII ALE CONSTRUCTIEI SOCIALE

TEORII ALE CONSTRUCTIEI SOCIALE

Lingvistica- cunoasterea realitatii prin limba

Saussure in "Course de linguistique" si-a prezentat teoria sa referitoare la limba ca fenomen social si limba ca obiect de studiu al lingvisticii. Teza (v) face referire la "limba ca institutie sociala". Pornind de la aceasta teza si , in acelasi timp, sprijinindu-ne pe teza (iii)care plaseaza limba in ansamblul fenomenului limbaj, putem prin extrapolare sa dovedim ca limbajul este o institutie sociala, ca fenomen al limbii, definit ca forma de organizare a activitatilor sociale dintr-o comunitate data. Monarhia, republica, armata, biserica, justitia, casatoria sunt institutii.Statul insusi este o institutie sociala alcatuita potrivit unei ierahii complexe , dar diferita ea insasi de alte institutii. In acest context, Saussure confera si limbii, respectiv, limbajului, un caracter institutional.

Prin aceasta determinare, Saussure nu a asociat limbajul celorlalte institutii, ci el a aratat, in mod decisiv si riguros stiintific, deosebirea dintre limbaj si celelalte institutii sociale. Aceasta argumentare a deosebirilor face obiectul acestui demers.

In orice institutie sociala, la un moment dat, in istoria sa va aparea o perioada de tensiune sociala. Tensiunile isi au cauza in controversa referitoare la conservarea, reformarea, eliminarea sau adoptarea unor institutii. Aceste tensiuni se rezolva pasnic sau violent, iar rezolvarea se reflecta asupra institutiei care a generat controversa. In opinia lui Saussure, limbajul nu este o institutie susceptibila de a fi conservata sau reformata prin consens sau violenta, dar fiind "deasupra tutrorinstitutiilor sociale", deoarece toate se folosesc de limbaj pentru a functiona, deci a exista, poate detine puterea, intr-un moment sau permanent.

Aceasta putere este creata de indivizi prin reflectarea propriei gandiri , materializata in vorbirea lor, ca manifestare individuala(vezi teza lui Saussure) fiind materializata prin mesaje. Functiile acestor mesaje, potrivit teoriei lui Roman Jakobson, sunt variate, dar importante pentru demersul argumentarii:

1. functia emotiva- a emitatorului de mesaj,
2. functia conativa sau de contact, care tine de receptor, care accepta mesajul,
3. functia poetica, care se refera la mesaj, a carui semnificatie poate denota sau conota,
4. functia metalingvistica, vorbirea despre mesaj, conforma codului/canalului
5. functia referentiala, care conduce la reprezentarea unei lumi abstracte in mesaj, cu referire la o lume reala, concreta, (vezi teza Saussure).

Functia unui mesaj este potrivit lui Saussure de a reprezenta realitatea prin cuvant.(Vezi Michel Foucault-"Cuvinte si lucruri", Austin, "How to do things with words")

In acest demers, limba ca sistem de semne, care denoteaza sau conoteaza, in functie de intentia de comunicare a celui, care produce mesajul, va servi ca baza a relatiilor sociale. "Limbajul "si "legea", de exemplu, par sa existe in afara actiunilor si cerintelor indivizilor, ceea ce genereaza o aparenta scoatere inafara a individului, pe care o putem denumi exterioritate. Partial este definita prin puterea si autoritatea institutionala, dar si prin aspectele de coercitie sau/si constrangere asupra indivizilor.

Puterea este definita prin mijloacele prin care anumiti indivizi sau grupuri reusesc sa ii domine pe altii, isi definesc si isi realizeaza scopurile si interesele particulare, chair daca se confrunta cu o opozitie sau o rezistenta. Ea poate fi (i) pur coercitiva, ceea ce implica forta fizica primitiva, dar poate fi si (ii) produsul accesului diferentiat la resursele fundamentale ale societatii si (iii) produsul distributiei resurselor, in sens material, dar si simbolic. Acest ultim aspect al disctributiei, cel simbolic, conduce la ideea ca limbajul ca institutie sociala va detine puterea si prin una din formele simbolice, denumita alfabetizare. Ea este un capital cultural, ca forma simbolica, prin care un individ, are acces prin limbaj la lumea inconjuratoare.

Forma simbolica, alfabetizarea, este un capital cultural in masura in care prin carte, a carei multiplicare Gutenberg a facut-o accesibila, putea sa fie citita.Apoi, in secolul nostru putem vorbi de un nou soi de analfabeti, cei care nu pot folosi computere personale, deoarece nu stiu noul limbaj.

Exista o putere a limbajului prin cunoasterea, intelegerea, interpretarea si evaluarea critica a acestuia, de catre toti indivizii pentru a cunoaste lumea inconjuratoare, dar si a comuniac unii cu ceilalti prin intermediul semnificatiilor , cu scopul evident de a reprezenta realul, in mesajele noastre, de a negocia intelesuri-denotative sau/si conotative, de a produce si /sau reproduce alt fel de semnificatii. Lingvistica actuala prin pragmatica defineste, in acest sens, un nou concept de discurs institutional/organizational.

Sociologia- interactionismul simbolic si conceptiile despre realitate

Interactiunea sociala reprezinta schimbul si negocierea de intelesuri intre doi sau mai multi participanti aflati intr-o relatie sociala. Aici, intelesul este determinat la nivelul produsului cultural. Doi termeni esentiali genereaza acest schimb- comunicarea si negocierea- reciprocitatea dintre cei care fac codurile si regulile, dintre constructori si utilizatorii acestora. De exemplu atunci cand suntem intervievati, ne aflam intr-un context social de interactiune, deoarece exista altcineva care se afla acolo si este interesat de ceea ce avem de spus, fie ca este jurnalistul, fie ca este receptorul-cititor, ascultator sau telespectator, fie este comisia care ne asculta pentru un interviu profesional.

Analiza interactiunii sociale ar trebui sa ia in considerare nu numai contextul social prezent, ci si acele elemente pe care le aducem cu noi in respectiva situatie. In acest sens, concepte functionale ca rol, regula, putere, socializare, apartenenta la grup, conformitate, motivatie, prejudecata si perceptie devin la fel de importante ca limbaj, cod, comunicare verbala-nonverbala.

La acest palier de a defini interactiunea sociala se impune si descrierea audientei, observabila sau nu, ceea ce determina si existenta unei interactiuni simbolice.

Interactiunea simbolica a fost definita ca o abordare a relatiilor sociale care subliniaza importanta intelesurilor negociate, asociate cu simbolurile schimbate in interactiunile dintre sine si ceilalti. Mead, in 1934, a formulat majoritatea conceptelor functionale ale interactionismului simbolic, ceea ce aduce in dezbatere teoria rolului potrivit careia persoana prin conduita sa face mai mult decat sa raspunda la stimuli din mediul exterior. De aceea autorul sublinia ca sinele poate fi vazut atat ca obiect, cat si ca subiect al interactiunii sociale.

Constiinta de sine se dezvolta din evaluarea continua a diferitelor aparitii exterioare, asa cum sunt ele experimentate si intelese de ceilalti. Invatarea limbajului devine o trasatura esentialapentru dezvoltarea gandirii, deoarece permite o nuantare a exprimarii scrise si/sau orale prin multiplicarea semnificatiilor. Legat de aceste aparitii este important de subliniat contextul social al interactiunii, impreuna cu interdependenta variabilelor intr-o varietate de puneri in scena, cu accent pe decor, teritorialitate, coduri de vestimentatie, etc.

Context -termen folosit cel putin in doua acceptiuni (i)-trasaturi imediate si specifice ale unei situatii sociale sau ale unui mediu care are ca numitor comun o interactiune sau un schimb de intelesuri, sau (ii)-descrierea acelor circumstante si conditii sociale in care anumite actiuni, procese, evenimente sunt localizate si carora li se confera un inteles.

Context situational-este un termen al lingvistului britanic M.A.K.Halliday, pentru a preciza modalitatea in care limba variaza dupa situatia in care este folosita. Selectarea formei lingvistice a unui enunt este determinata de trasaturile contextului extralingvistic, adica a celui situational. Trasaturile relevante ale contextului inseamna mai mult decat mediul fizic sau decorul, sunt integrate aici determinari ale unor factori speciali: tipul de relatie sociala implicata, natura canalului de comunicare, tipul de activitate in care enuntul este introdus si subiectul la care se refera.

Contextele situationale variaza pe o scara de deschidere si negociere-conversatia in familie sau grupul de prieteni, la cele mai conservatoare, bazate pe ritual, mai inchise, institutionale-procedurile din tribunal, interviuri de presa sau profesionale, cursuri, conferinte, etc. Orice societate sau comunitate sociala vor avea un numar de contexte situationale comune, repetate, dar importante, pe care autorul le numeste contexte tipice de situatie. Totalitatea acestora formeaza contextul cultural al acelei societati sau comunitati.

Institutiile sunt structuri durabile, bazate pe reglementari, care apartin unei societati care constrang si controleaza indivizii si individualitatea. Deseori institutiile in mod cotidian sunt asociate cladirii sau spatiilor public si/sau privat. De exemplu caminul este o institutie in sine, punct de confluenta a altor institutii, rudenia, casatoria, intimitatea, proprietatea, cunoasterea, adica tot ceea ce genereaza reguli, coduri si relatii din viata noastra domestica". Totusi limbajul este "institutia sociala de deasupra celorlalte", deoarece este instrumentul fundamental prin care fluxul de experiente si senzatii se transpune intr-o realitate sociala. Limbajul serveste ca baza pentru relatiile sociale, institutie prin care realitatea sociala este in mod constant si colectiv negociata si re-negociata, produsa si re-produsa.

O'Sullivan arata intr-un dictionar de concepte ca este important de relevat gradele diferite in care institutiile reprezinta reactii istorice si sociale la conflicte, la nivelul: a.economiei privind productia si distributia de bunuri materiale si, implicit, de bunastare; b.politicii, privind exercitarea puterii si procesele de regularizare sociala; c.culturii, referitor la productia, schimbul si reproducerea de intelesuri. In acest sens poate fi recunoscuta ideea ca institutiile combina anumite trasaturi care par externe individului.

Trebuie sa accentuam problema determinarii- in ce masura si prin ce mijloace institutiile controleaza, constituie si deci determina fiecare actiune si act individual de comunicare? Apoi in ce masura institutiile reprezinta valori si interese particulare precum si puterea legitimata a grupurilor, ca opuse unui consens social total? Si in cele din urma, in acest demers, ce roluri au institutiile in schimbarea sociala si culturala, atunci cand se impune rezolvarea tensiunilor si contradictiilor potentiale dintre tendintele reproductive, legate de traditie si cele transformatoare, inovatoare, respectiv moderne.

Institutiile sociale, atat la nivelul formei lor materiale, cat si al celor discursive, vor genera un tip de interactiune sociala, denumita interactiune institutionala.