Tipuri de grupuri sociale

Tipuri de grupuri sociale

O preocupare constanta a sociologiei a constituit-o gasirea unor modalitati de clasificare tipologica a grupurilor sociale. S-au propus, de-a lungul timpului, foarte multe scheme clasificatorii. "O procedura comuna, constatau Darwin Cartwright si Alvin Zender, a fost aceea de a selecta cateva proprietati si de a defini 'tipuri' de grupuri, pe baza prezentei sau absentei acestora. Printre proprietatile cel mai des utilizate sunt urmatoarele: marimea (numarul de membri), cantitatea de interactiune fizica intre membri, gradul de intimitate, nivelul de solidaritate, locul controlului activitatilor de grup, extensiunea formalizarii regulilor guvernand relatiile dintre membri, tendinta membrilor de a reactiona unul fata de celalalt ca persoane individuale sau ca ocupanti de roluri Au rezultat, in mod obisnuit, dihotomii: formal-informal, primar-secundar, mic-mare, Gemeinschaft-Gesellscahft, autonom-dependent, temporar-permanent, consensual-simbolic"[1].

Autorii apreciaza ca, pe baza altor criterii, cum ar fi obiectivele si pozitiile sociale ale grupului, au rezultat alte tipuri, cum ar fi: grupul de munca, clubul, echipa, grupul de coordonare, grupul religios etc.

In general, in literatura sociologica sunt abordate, in principal, urmatoarele tipuri de grupuri sociale: primare-secundare; mici-intermediare-mari; formale-informale; de apartenenta-de referinta; grupul cu scop; grupul de presiune.

a)      Grupurile primare si grupurile secundare

Grupurile primare, definite pentru prima oara de sociologul C. H. Cooley, sunt acele grupuri formate dintr-un numar mic de persoane care se cunosc reciproc, comunica in mod direct (deci stabilesc intre ele relatii "face to face") si se considera unul pe altul ca scopuri, nu ca mijloace. G. Homans, identificand grupul primar cu grupul insusi, il considera a fi "un numar de persoane care comunica una cu alta, adesea dupa o perioada de timp, si care sunt destul de putine pentru ca fiecare persoana sa fie capabila sa comunice cu toti ceilalti nu mediat, prin alti oameni, ci in mod direct ("face to face")[2].

Asa cum precizeaza C. H. Cooley, "grupurile primare sunt primare in sensul ca ele dau individului cea mai timpurie si cea mai completa experienta a unitatii sociale si, de asemenea, in sensul ca ele nu se schimba in aceeasi masura ca relatiile mai elaborate . Ele au un rol deosebit in formarea personalitatii copiilor si in influentarea dezvoltarii maturilor, tinand intr-un fel de natura umana insasi, afirma Cooley.

Grupurile primare, caracterizate printr-o asociatie intima si prin cooperare, sunt primare in mai multe sensuri, dar, in mod special, prin aceea ca sunt fundamentale in formarea naturii sociale si a idealurilor individului. Rezultatul asocierii intime, psihologice, consta intr-o anumita fuziune a individualitatii intr-un intreg comun; astfel individualitatea unuia devine, pentru mai multe scopuri, viata comuna si scopul grupului. Poate ca cel mai simplu fel de a descrie aceasta asociere este sa spunem ca exista un "noi"; ele implica acel fel de simpatie si de identificare reciproca pentru care "noi" este expresia naturala . Asadar, grupurile primare presupun permanenta, coeziune, sentiment si spirit de solidaritate, apropiere si intelegere umana. Principalele tipuri de grupuri primare universal valabile sunt considerate a fi:

familia (cel dintai si cel mai universal grup primar);

grupul de joaca al copiilor (caracterizat prin spontaneitate, cooperare si avand un rol de prim ordin in formarea personalitatii copilului);

grupul de vecinatate (cu un rol deosebit de important in comunitatea rurala traditionala, dar nu numai) care presupune intelegere, respect si ajutor reciproc;

grupul de batrani, imbracand diferite forme de organizare, dar implicand intotdeauna relatii interpersonale stranse, bazate pe intelegere si afectiune reciproca.

Grupurile primare sau "de contact direct" pot fi naturale (ex.: o familie sau un sat) si ocazionale sau artificiale, acestea din urma putand fi durabile (ex.: un echipaj cu o misiune indelungata) sau temporare (ex.: un grup de lucru in cadrul unei reuniuni stiintifice")" .

Cu totul altele sunt caracteristicile grupurilor secundare, in cadrul carora contactele sociale sunt impersonale, segmentare, utilitariste. "Orice grupare umana caracterizata prin membri care, in majoritate, mentin relatii reciproce relativ limitate, formale, impersonale si care se trateaza reciproc in principal ca mijloace, nu ca scopuri" . In cadrul acestora, afirma Horton si Hunt, unul nu este interesat de celalalt nu ca persoana, ci ca individ ce indeplineste un rol. Calitatile sale personale nu sunt importante, ci doar performanta sa, elementele personalitatii implicate in jucarea unui rol. (Mai corect ar fi sa spunem ca, in cadrul grupurilor secundare, importante nu sunt in primul rand individul si calitatile personale ale acestuia, ci performantele obtinute de individ in indeplinirea rolului ce-i revine).

De regula, grupurile secundare sunt grupuri mari, formale, cu o coeziune sociala mai slaba, rezultata nu din interactiuni interpersonale, ci doar din diviziunea rolurilor si sarcinilor in cadrul grupului, din activitatea desfasurata in vederea atingerii unui scop.

Este de retinut ca termenii "primar" si "secundar" vizeaza in principal tipul de relatii intre membrii grupului, si mai putin importanta relativa a grupului. Ca atare, grupul primar este judecat mai degraba dupa calitatile relatiilor umane pe care le implica, dupa satisfactiile emotionale aduse membrilor sai, si nu dupa "eficienta" in indeplinirea unei sarcini, sau in realizarea unui obiectiv; grupul secundar, dimpotriva, avand drept scop principal indeplinirea unei anumite functii, este apreciat dupa eficienta, dupa capacitatea lui de a indeplini o sarcina, de a atinge un scop. Prin urmare, grupurile primare sunt orientate spre relatii umane, iar grupurile secundare spre obiective si scopuri.

Grupurile primare contribuie nemijlocit la formarea personalitatii, in cadrul lor se poate gasi intimitate, simpatie si impartasire confortabila a multor interese si activitati. Grupul secundar ofera un mecanism eficient pentru atingerea anumitor scopuri, dar adesea cu pretul sacrificarii adevaratelor sentimente.

Decurge de aici ca granita dintre grupurile primare si secundare nu este nici rigida si nici foarte usor de trasat, indeosebi cand avem de-a face cu grupuri mici. Dificultatea trasarii granitelor este sporita si de faptul ca unul si acelasi grup se poate transforma si se transforma nu rareori din primar in secundar.

O serie de autori arata ca dezvoltarea generala a societatii, indeosebi in epoca actuala, este marcata de o tendinta accelerata de trecere spre o societate bazata, in principal, pe grupuri secundare in care relatiile sunt impersonale, contractuale, specializate, orientate spre obiective si interese. "O societate industrializata urbana "ataca" grupul primar in cel putin doua feluri. In primul rand, ea creste proportia relativa a contactelor de tip secundar, pe masura ce o activitate dupa alta este scoasa din grupul primar si asumata ca o functie a grupului secundar. In al doilea rand, asociatiile de tip primar care raman sunt la dispozitia dezvoltarii grupului secundar , afirma Horton si Hunt.

O asemenea tendinta, subliniaza autorii mentionati, are, pe de o parte, consecinte negative constand in slabirea considerabila a legaturilor emotionale centrate pe grupurile primare si anuleaza avantajele oferite de apartenenta la comunitati sociale stabile si intime. Pe de alta parte, ea produce si beneficii pentru om: organizatiile interpersonale, in care sentimentul este subordonat necesitatii indeplinirii sarcinii in modul cel mai practic, sunt incomparabil mai eficiente. Grupurile secundare ofera astfel posibilitati mult mai mari pentru dezvoltarea talentelor individuale, deschid drumul spre cariere specializate si sprijina aceasta afirmare si dezvoltare.

Este de retinut insa ca in societatea contemporana grupul secundar, desi a pus in umbra grupul primar, nu l-a eliminat si nu-l va putea inlatura. "Grupurile primare persista intr-o lume dominata de grupul secundar, deoarece nevoia umana de asociere intima simpatetica este o nevoie permanenta. Omul nu poate trai bine, fara sa apartina unui grup mic de oameni carora realmente le pasa de ce se intampla cu el" .

Asa se explica de ce grupurile primare continua sa existe si se manifesta in mod specific in cadrul grupurilor secundare. Si nu putem sa nu fim de acord cu concluzia conform careia grupurile primare si secundare nu pot fi intelese complet decat in relatia lor reciproca. Aceasta inseamna ca, desi grupurile secundare isi asuma in societatea moderna un rol crescand, slabind functiile si influenta grupurilor primare, ele creeaza o noua retea de grupuri primare care furnizeaza raspunsuri personale in situatii altfel impersonale.

b ) Grupuri mici, grupuri intermediare, grupuri mari

Grupurile sociale se disting intre ele si prin marimea lor, prin numarul membrilor. Este dincolo de orice indoiala ca oamenii fac parte, simultan sau succesiv, in decursul vietii lor, dintr-un numar considerabil de grupuri mari si mici. "Distinctia dintre grupurile mici si cele mari, afirma Achim Mihu, sub raportul numarului, isi gaseste justificarea atat in diferenta de continut dintre ele, cat si in rolul diferit pe care il au in dialectica socialului. Grupurile mici, la fel ca cele mari, presupun existenta intre membrii lor a unor relatii sociale Insa relatiile sociale care se stabilesc intre ei la acest micronivel au loc in mod direct, nemijlocit, "fata in fata", ca indivizii vii, concreti, posedand o configuratie si o potentialitate fizica si spirituala deosebit de complexa" .

Dat fiind caracterul pronuntat psihologic al relatiilor din cadrul grupului mic, se poate afirma ca "in timp ce grupurile mari de oameni (clasele sociale, de pilda) hotarasc liniile directoare ale istoriei, grupurile mici influenteaza mai ales asupra aspectelor particulare ale acesteia si asupra personalitatii indivizilor" .

Din multitudinea de puncte de vedere referitoare la grupurile mici, retinem doua caracteristici ale acestora: un numar relativ mic de membri si existenta intre acestia a unor relatii directe, nemijlocite. In plus, adauga Szczepanski, grupurile mici se caracterizeaza printr-o structura simpla, neexistand in cadrul lor nici un fel de subgrupuri distincte. Prin contrast, grupurile mari sunt grupurile ce contin un numar mare de membri, intre care se stabilesc relatii indirecte, mijlocite.

Dupa aprecierea lui Szczepanski, grupurile mari propriu-zise ar fi acelea care au o structura foarte complexa (clasa sociala, statul, natiunea), deasupra careia nu exista decat complexul de civilizatii sau sistemele internationale. Intre aceste extreme s-ar plasa o multitudine de grupuri intermediare, unele dintre ele fiind frecvent considerate tot grupuri mari (ne referim indeosebi la clasele sociale, organizatiile politice, profesionale etc.).

Sintetizand contributiile aduse de diversi autori in analiza grupurilor mici, Achim Mihu considera ca din definitia stiintifica a acestora nu trebuie sa lipseasca urmatoarele elemente:

ele includ anumite relatii sociale, prin ele facandu-se legatura cu genul proxim (respectiv cu socialul);

acestea se manifesta, la acest nivel, sub forma unor relatii directe, nemijlocite, aceasta diferentiindu-le de alte grupuri sociale;

reprezinta un sistem complex de relatii de diferite tipuri (de comunicare, preferentiale si de "dominare"), orientate si structurate in functie de sarcinile lor, influentate atat de personalitatile membrilor si de relatiile lor individuale, cat si de mediul social in care ele isi desfasoara activitatea[11].

c) Grupuri formale si grupuri informale

Grupurile formale, constituite din necesitati legate de indeplinirea unor sarcini, atingerea unui obiectiv, se caracterizeaza prin aceea ca atat structura, cat si relatiile dintre membrii lor sunt reglementate oficial, institutional, prin acte normative, decizii, sau altele asemanatoare.

Structura, atat cea orizontala, cat si cea ierarhica, este determinata de specificul sarcinii grupului (cum ar fi in cazul unei formatii de munca, al unei clase de elevi, sau al unui pluton de soldati). Relatiile dintre componentii grupului, conduita membrilor sunt, in esenta lor, precis reglementate si obligatorii, fiind menite sa asigure functionalitatea lui optima. Liderul grupului este desemnat sau ales in conformitate cu anumite reglementari legale sau statutare. Dincolo de aceste relatii formale, obligatorii, intre membrii grupului pot exista relatii interpersonale de tipuri foarte variate, de la relatii afective, prietenesti, pana la relatii deschis conflictuale. Relatii interpersonale, indiferent care ar fi natura lor, nu pot insa in nici un caz suprima relatiile formale, oficiale, nerespectarea acestora, incalcarea normelor de conduita, oficial stabilite, fiind pasibila de sanctiuni de diferite feluri, formal stabilite.

Grupurile informale apar fie in cadrul grupurilor formale (intr-o echipa de munca, intr-o clasa de elevi, sau intr-o grupa de studenti), fie in afara acestora, independent de grupuri formal constituite (cum ar fi, de pilda, un grup de prieteni care fac parte din grupuri formale diferite).

Grupurile informale sunt grupuri mici si primare, care nu creeaza institutii formalizate, se constituie in mod spontan, bazandu-se preponderent pe afinitati si contacte personale. Atat structura, cat si relatiile interpersonale, sunt informale in sensul ca nu sunt oficial reglementate. Liderii lor sunt recunoscuti spontan, nebeneficiind de un status oficial. Caracterul informal al acestor grupuri nu inseamna intotdeauna lipsa organizarii. Dimpotriva, uneori aceste grupuri informale au o organizare interna foarte bine pusa la punct, o structura ierarhica proprie, anumite norme de conduita si valori proprii foarte bine conturate, urmarind anumite teluri proprii bine precizate.

O importanta deosebita se cuvine a fi acordata grupurilor informale constituite si actionand in cadrul grupurilor formale, al institutiilor si organizatiilor. Caracterizandu-se prin coeziune interna mare, generata de relatiile interpersonale foarte stranse intre membrii lor, ele pot exercita o influenta considerabila asupra activitatii si performantelor institutiilor si organizatiilor, asupra orientarii relatiilor sociale si a conduitelor de grup. Studierea grupurilor informale, a structurilor si relatiilor informale constituite in cadrul grupurilor formale, prezinta atat o importanta teoretica, cat si una practica. Ea permite identificarea similitudinii sau incompatibilitatii dintre normele, valorile, scopurile grupurilor informale si ale grupului formal in care se constituie acestea, precum si a relatiilor dintre posibile grupuri informale diferite existente in interiorul aceluiasi grup formal.

Pe aceasta baza se pot crea conditii ca grupul sau grupurile informale sa potenteze activitatea grupului formal sau, cel putin, sa actioneze in directia prevenirii efectelor perturbatoare ale activitatii grupului informal asupra realizarii corespunzatoare a obiectivelor grupului formal respectiv. Este motivul pentru care metodele sociometrice, in masura sa puna in evidenta structurile si relatiile informale dintre membrii grupului, eventuala neconcordanta dintre liderul formal (de drept) si cel informal (de fapt) si natura relatiilor dintre ei, pot fi apreciate ca avand o importanta aparte.

d) Grupuri de apartenenta si grupuri de referinta

Fiecare individ face parte dintr-o serie de grupuri care pot fi considerate ca ale sale proprii si, in aceasta calitate, de membru al acestor grupuri, se raporteaza la alte grupuri similare ca la ceva strain lui. Pe aceasta baza, sociologii vorbesc despre ceea ce, in terminologia consacrata, se numesc "in-groups" si "out-groups". "In cel mai larg sens - afirma Th. Ford Hoult - si relativ la un individ dat, "in-group" desemneaza orice set de persoane desemnate cand individul foloseste prenumele "noi"; uneori termenul este folosit intr-un sens mai restrans, pentru a determina grupurile cu care un individ se identifica" . Dupa acelasi autor, "out-groups" desemneaza "in cel mai larg sens si relativ la un individ dat, orice persoane care nu sunt membri ai unui grup desemnat cand individul foloseste prenumele "noi"; uneori este folosit mai restrans pentru a denumi grupurile fata de care un individ simte simpatie" .

O interesanta analiza a acestor tipuri de grupuri este facuta de Horton si Hunt, care caracterizeaza "in-groups" (sau grupul propriu, caruia cineva ii apartine) prin aceea ca membrii acestuia este probabil sa impartaseasca aceleasi sentimente, aceleasi gusturi, sa defineasca cu o anumita unanimitate activitatile si telurile vietii. Membrii altor grupuri ("out-groups") pot avea multe trasaturi culturale comune cu grupurile proprii, dar nu poseda o serie de caracteristici considerate necesare pentru a face parte din aceste grupuri.

"De la membrii grupului propriu - afirma autorii - ne putem astepta la recunoastere, loialitate, ajutor. De la celelalte grupuri ("out-groups") asteptarile noastre variaza in functie de tipul respectivului grup. De la unele asteptam ostilitate; de la altele o competitie mai mult sau mai putin prieteneasca; de la altele indiferenta" .

Trebuiesc precizate insa cel putin doua lucruri in legatura cu aceste grupuri:

. Linia de demarcatie intre grupul propriu si alte grupuri nu este rigida, in sensul ca indivizii membri ai unor grupuri proprii diverse (familie, grup de munca etc.) si care, prin urmare, se raporteaza in acest context unii la altii ca grupuri diferite (ca "out-groups"), se pot regasi, si frecvent se regasesc, impreuna intr-un grup propriu si se raporteaza ca atare unii la altii (de ex., membrii unor familii diferite, ai unor grupuri de munca diferite sunt membri ai aceleiasi organizatii politice, ai aceluiasi grup etnic etc.) si invers, membrii aceluiasi grup propriu pot fi in acelasi timp membri ai unor grupuri care se raporteaza unele la altele ca "out-groups".

. Relatiile dintre membrii unui grup propriu si cei ai altor grupuri nu pot fi reduse doar la relatii psihologice. Natura acestor relatii, mai ales in cazul grupurilor mari, este foarte complexa.

Grupurile proprii mai sunt denumite si grupuri de apartenenta. Toate grupurile sociale, indiferent de natura si marimea lor, sunt, pentru membrii lor, grupuri de apartenenta. Nu este posibil sa traiesti in societate si sa nu apartii unora sau altora din grupurile constitutive ale acesteia.

Apartenenta la grupuri imbraca aspecte diverse, putand fi formala (oficial recunoscuta sau recomandata) sau informala, avand o determinare obiectiva, independenta de vointa celor in cauza, sau fiind rezultatul alegerii, optiunii constiente, deliberate (cu mentiunea ca si aceasta este rareori strict subiectiva), implicand insusirea, pana la identificarea cu acestea, a unor norme si valori ale respectivului grup, presupunand participarea efectiva, intr-un fel sau altul, la viata acestuia. Apartenenta la grup poate avea, de asemenea, surse diferite: nastere (familia pentru copii, grupul etnic, natiunea etc.); optiune personala (grup profesional, organizatie politica, familie pentru partenerii cuplului conjugal); decizie a unor foruri institutionalizate cu sau fara solicitarea optiunii celui in cauza etc.

Pentru ca apartenenta la grup sa fie efectiva, nu este suficienta numai existenta unor caracteristici definitorii comune cu ceilalti membri ai grupului in cauza, a unor preocupari, sarcini, obiective si interese comune, a unor idealuri, norme si valori comune, ci si participarea constienta, consistenta la realizarea acestora. Sunt indispensabile, prin urmare, constientizarea cat mai profunda a apartenentei la grup, interiorizarea cat mai deplina a normelor, valorilor si scopurilor acestuia si o activitate eficace in conformitate cu acestea; desigur ca aici apar probleme complexe, tinand de raportul dintre grup si individ ca membru al grupului, probleme care constituie insa, in principal, preocuparea psihologiei sociale. Retinem doar ca relevant faptul ca apartenenta la grup nu are aceeasi semnificatie pentru toate grupurile sociale. Exista, asa cum preciza Szczepanski , grupuri care solicita personalitatea membrilor sai in totalitate, dupa cum exista altele in care este implicata doar una sau alta dintre dimensiunile acesteia (este evident ca, de pilda, apartenenta la familie nu este de acelasi tip ca apartenenta la un grup de munca sau la o organizatie profesionala). Si mai subliniem faptul ca apartenenta la grup, identificarea cu acesta, nu inseamna, nu trebuie sa insemne anihilarea personalitatii membrilor grupului, ci dimpotriva, trebuie sa asigure dezvoltarea acesteia in corelatie armonioasa cu dezvoltarea si afirmarea grupului. Spunem aceasta, intrucat adesea se pune accentul aproape exclusiv pe presiunea pe care grupul o exercita asupra membrilor, pe cerinta de conformare la normele, valorile si cerintele grupului, neglijandu-se actiunea inversa a membrilor grupului, ca individualitati distincte asupra grupului ca intreg.

Nu se poate insa nega, fireste, ca exista si grupuri in care presiunea spre conformare fara rezerve la normele grupului, pana la totala anihilare a personalitatii membrilor, este extrema (vezi, de pilda, cazul unor secte religioase).

In literatura de specialitate se face distinctie intre apartenenta reala si apartenenta ideologica. In primul caz sunt asigurate atat conditiile obiective, cat si cele subiective ale apartenentei la grup. In cel de-al doilea se realizeaza numai anumite conditii subiective ale apartenentei, cum ar fi impartasirea unor sentimente, idealuri sau valori comune.

Oarecum in opozitie cu grupul de apartenenta se defineste asa-numitul grup de referinta. "Un grup de referinta - afirmau Horton si Hunt - este orice grup la care ne referim cand facem judecati de valoare, orice grup ale carui judecati de valoare devin judecatile noastre de valoare" , adica orice grup relevant pentru evaluarea de catre membrii altui grup sau de catre individ a unor aspecte importante ale vietii sale. Conceptul de grup de referinta (si teoria asociata) a fost elaborat de R. Merton care, definindu-l drept un numar de oameni care interactioneaza unii cu altii, in conformitate cu modele anterior stabilite, apreciaza ca: "Grupurile de referinta sunt, in principiu, aproape nenumarate: oricare din grupurile al caror membru este cineva ca si grupurile al caror membru acesta nu este poate deveni punct de referinta in conturarea atitudinilor, evaluarilor si comportamentului acestuia" . Grupurile de referinta sunt normative (stabilesc standardele de comportament) sau comparative (furnizand puncte de reper in elaborarea judecatilor evaluative despre sine si despre altii).

De asemenea, se disting grupuri de referinta pozitive (acelea ale caror norme, valori, reguli de conduita sunt adoptate) si grupuri de referinta negative (ale caror norme, valori etc. sunt respinse).

Faptul ca grupurile de referinta au un rol important in modelarea conduitelor, comportamentelor, sistemului de norme si valori ale altor grupuri sau indivizi, le confera un loc aparte in structura grupala a societatii si in dinamica acesteia.