Zvonurile: o forma de exprimare a opiniilor

Zvonurile: o forma de exprimare a opiniilor

Va mai amintiti zvonurile revolutiei: Apa este otravita, 60 000 de victime, sunt rapiti copiii si atatea altele? Cum de au aparut? De ce au circulat? Ce efecte individuale si colective au avut?

Apel la memorie

Zvonul despre otravirea apei a circulat intens in Bucuresti si in alte orase ale tarii chiar a doua zi dupa fuga perechii dictatoriale. "Am primit un telefon de la un bun prieten care ma avertiza sa nu consumam apa din reteaua publica, intrucat aceasta este otravita. Imi aduc perfect aminte: era 23 decembrie, seara tarziu, catre ora 22,30. Imediat le-am spus copiilor si sotiei ce-am aflat. Apoi m-am pus pe telefoane. Mi-am anuntat cele doua surori si prietenii. Stiau si ei ca apa este otravita." Zvonul despre otravirea apei de catre teroristi s-a raspandit rapid si a creat panica. "In fata blocului in care locuiesc, cineva in noapte a inceput sa strige: apa este otravita! Era infiorator. Dupa ce vazusem la televizor ca asupra populatiei adunate in fata fostului CC al PCR se trage, ca sunt morti si raniti, ca Biblioteca Centrala Universitara s-a mistuit in flacari, n-am mai avut nici o indoiala ca teroristii actioneaza fara scrupule. N-am mai pus la indoiala stirea despre otravirea apei."

In dimineata zilei urmatoare oamenii alergau ingrijorati dupa apa minerala. Alimentarele au fost luate cu asalt. La radio si TV a inceput difuzarea comunicatelor din partea Consiliului National al Apelor. Presa scrisa a reactionat cu "stiri de ultima ora": "In seara zilei de 23 spre 24 decembrie, o diversiune pusa la cale de elemente iresponsabile a alertat atat populatia Capitalei, cat si pe cea din numeroase alte orase din tara, spunand ca apa a fost infectata. Mesajul a ajuns si la Consiliul National al Apelor, care a dispus probe de laborator suplimentare, de urgenta. Neadevarul a fost comunicat imediat in toate orasele. Calitatea apei nu a suferit pana acum". In continuare, "Romania Libera" din 25 decembrie 1989 informa: "Echipe specializate supravegheaza zi si noapte calitatea apei, analizand din ora in ora probele ce se aduc din bazinele de alimentare ale tuturor oraselor si localitatilor tarii. Se efectueaza analize de laborator chimice, bacteriologice, biologice, radioactive, care dau calificativul apei ce ajunge in locuintele oamenilor". In acelasi numar al cotidianului "tuturor fortelor patriotice si democratice din Romania" - se mai precizeaza: "Am mai aflat in acelasi timp ca barajele, precum si bazinele de alimentare cu apa sunt aparate de militari ai fortelor armate, precum si de lucratori ai Consiliului National al Apelor" (Romania libera, 14037, 2). In Romania libera (14039, 3) la 27 decembrie si in Adevarul, la 29 decembrie 1989, se comunica de la amintitul Consiliu: "In toate judetele tarii si in municipiul Bucuresti calitatea apei este corespunzatoare".

Cum a fost combatut acest zvon? S-au difuzat rapid stiri de la Consiliul National al Apelor - institutie ministeriala din subordinea Guvernului. S-au dat asigurari ca toate bazinele de alimentare cu apa sunt supravegheate zi si noapte, facandu-se analize din ora in ora, ca aceste bazine, ca si barajele sunt aparate de militari ai fortelor armate si de lucratori ai Consiliului National al Apelor.

A fost eficienta actiunea de dezamorsare a zvonului? Inclinam sa dam un raspuns negativ. Mai intai, pentru ca nu s-a oferit o informatie oficiala, un comunicat al Consiliului National al Apelor, pentru ca in "stirile de ultima ora" nu era exclusa posibilitatea otravirii apei: "Calitatea apei nu a suferit pana acum", "barajele, precum si bazinele de alimentare cu apa sunt aparate.".

Viata zvonului ar fi fost curmata mai rapid daca Ministerul Sanatatii ar fi comunicat ca nu s-au inregistrat nici un caz de otravire datorat consumului de apa, daca s-ar fi publicat comunicate oficiale din partea Consiliului National al Apelor si daca nu s-ar fi exagerat, pretinzandu-se ca din ora in ora se face analiza chimica, bacteriologica si radioactiva din bazinele de alimentare ale tuturor oraselor si localitatilor tarii. In bulversarea de dupa 22 decembrie 1989 o astfel de supraveghere ar fi fost imposibila si oamenii, intuind exagerarea, au pus la indoiala veridicitatea informatiilor difuzate in presa. In plus, o actiune criminala de otravire a apei se putea realiza introducandu-se substante nocive in reteaua de alimentare cu apa, dincolo de statiile de filtrare ale bazinelor supravegheate. Din fericire, asa ceva nu s-a intamplat, dar zvonul a circulat si nimeni in acele momente nu a calificat drept neadevarate informatiile transmise de la gura la ureche, direct, sau prin mass-media. Nimeni nu a atras atentia ca zvonul despre otravirea apei face parte de mult timp din arsenalul razboiului psihologic.

Willi Mnzenberg, analizand utilizarea zvonului despre otravirea apei, arata ca in 1914, la inceputul primului razboi mondial, biroul telegrafic german a anuntat: "Astazi, un doctor francez, cu ajutorul a doi ofiteri francezi, a incercat sa otraveasca apa unei fantani din Metz cu bacili de ciuma si holera. Criminalii au fost arestati si impuscati". Mai tarziu, stirea a fost dezmintita, dar pentru moment ea a facut sa creasca ura populatiei germane impotriva "lasilor otravitori francezi". Minciuna din 1914 reapare ca arma a propagandei hitleriste. La 1 martie 1933, Vlkischer Beobachter difuzeaza urmatoarea stire: "In scrierile comuniste gasite este vorba chiar de folosirea otravii in mancaruri si fantani". Regimul national-socialist adopta o "lege de necesitate" prevazand pedeapsa cu moartea pentru diferite delicte, printre care si "otravirea". Nici inainte, nici dupa promulgarea acestei legi nu s-a identificat vreun caz de otravire ca act terorist. Totusi, propaganda lui Goebbels continua pana la 5 martie 1933 difuzarea minciunilor despre adversarii politici care actioneaza prin otraviri. Minciuna i-a ajutat lui Hitler. Oamenii, inspaimantati de nelegiuirile "comise" de opozantii antifascisti, l-au votat. Cei trei care au incercat otravirea "fantanii din Metz", in 1914, "criminalii care foloseau otrava" in 1933, "teroristii care au otravit apa in Romania" in 1989, ca si cei care au "infectat fantanile din Basarabia" in 1992 (cum s-a relatat intr-un reportaj din emisiunea "Mesager" la sfarsitul lunii iulie 1992) nu au existat in realitate, ci numai in zvonurile care au circulat. Minciunile au fost lansate cu scopul precis de a spori ura, de a inspaimanta sau de a castiga noi adepti? Greu de spus. Mentionam doar ca profesorul Aubin Heyndricke, la 29 decembrie 1989, afirma ca la Sibiu securitatea ar fi otravit apa. "Nimeni n-a putut confirma acest lucru si nici o urma de otrava n-a fost descoperita" (Mommerency, 1992, 70). Fapt este ca stiri mincinoase de acest fel au circulat, au fost reluate de mass-media, au fost transmise cu rapiditate in tara si peste hotare. Si aceasta este important pentru existenta unui zvon.

Zvonurile despre otravirea apei releva cateva caracteristici: au circulat in situatii sociale tensionate (razboi, lupta pentru putere, revolutie); au fost lansate, sustinute sau dezmintite de mass-media (presa scrisa, radio si TV); au demascat cu precizie vinovatii (inamicii de razboi, adversarii politici, teroristii, separatistii); au avut consecinte favorabile anumitor forte ostile intereselor populatiei (invrajbiri, destabilizare, teroare). Zvonurile despre otravirea apei intra in categoria acelora cu viata scurta. Ele au o mare incarcatura emotionala, se propaga rapid si reapar - asa cum am vazut - in diferite locuri, la mare distanta in timp si spatiu.

Zvonul despre genocidul din Romania. Daca in cursul evenimentelor din decembrie 1989 ar fi fost ucis un singur om, aceasta tot crima se numea. Un regim care proclama omul ca valoare suprema, curmand vieti omenesti, nu putea sa nu se demaste ca antiuman. De aici pornim cand incercam sa analizam zvonurile despre genocidul din Romania ca stiri false, lansate de mass-media din tara si strainatate.

La 25 decembrie 1989, Tribunalul Militar Extraordinar i-a condamnat la moarte si confiscarea averii pe Nicolae Ceausescu si pe Elena Ceausescu pentru urmatoarele capete de acuzare:

1. Genocid - peste 60 000 de victime.

2. Subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului si a puterii de stat.

3. Infractiunea de distrugere a bunurilor obstesti, prin distrugerea si avarierea unor cladiri, explozii in orase etc.

4. Subminarea economiei nationale.

5. Incercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse la bancile straine.

Comunicatul se incheie cu precizarea ca sentinta a ramas definitiva si a fost executata.

Asa a fost lansat zvonul despre "genocid". A pornit de la o sursa oficiala, cu credibilitate redusa. Mijloacele de comunicare in masa din tara si strainatate, reluand comunicatul, au contribuit la raspandirea informatiei socante. Romania libera din 27 decembrie 1989 titra: "Tiranul si-a primit pedeapsa meritata. Un calau care are pe constiinta 60 000 de victime"(14039, 4). O zi mai tarziu, in acelasi ziar, la rubrica Exercitiul libertatii citim: "Cu 60 000 de vieti am platit."(Romania libera, 14040, 1). Mai departe a intervenit puterea de intelegere a fiecaruia. Echilibrul emotional a fost frant. "Am facut parte dintr-un partid criminal! Am fost manipulati de doi calai sangerosi" - spuneau unii. "Nu se poate! Minciuni!" - replicau altii. Multi asteptau verificarea informatiei. Dar aceasta nu s-a realizat decat tarziu, in august 1990, cand Adevarul publica un tabel statistic cuprinzand impartirea pe categorii de sex, varsta si situatie socio-profesionala a celor ce au murit in cursul evenimentelor din decembrie 1989 - ianuarie 1990: 1 030 de morti. Cifra victimelor fusese deci majorata de peste 60 de ori (dat fiind faptul ca statistica ultima cuprinde persoanele ucise in decembrie si ianuarie, nu pana la 25 decembrie). Intre timp, zvonurile au continuat sa circule, intretinute si de declaratiile oficiale contradictorii. La 8 ianuarie, presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale, Ion Iliescu, declara intr-un interviu acordat ziarului german Die Welt: "60 000 de morti, raniti si disparuti". In aceeasi zi, Silviu Brucan, membru marcant in acelasi Consiliu, admitand ca numarul mortilor nu depasea 10 000, preciza ca 60 000 reprezenta numarul "tuturor victimelor pe care le facuse Ceausescu cand era la putere" (Mommerency, 1992, 67). In timp ce astfel de informatii erau difuzate de mass-media din tara si don strainatate, oficialitatile luau in considerare alte cifre: secretarul de stat cu actiuni umanitare in guvernul francez, Bernard Kouchner, dupa o vizita in Romania, la 27 decembrie 1989, estima la 766 numarul mortilor. Michel Tibon-Cornillon, conferentiar la Facultatea de Inalte Studii de Stiinte Sociale, aprecia, pe baza unei anchete facute in Romania, pe 25-26 decembrie 1989, cu medicii responsabili de spitale: "Cifra de 1 000 de morti este o estimare corecta a numarului total de victime"(Mommerency, 1992, 63). Ziarul Le Monde a publicat aceasta estimare in editia sa din 5 ianuarie 1990. O cifra apropiata - 1 033 de morti (din care 270 militari) a fost mentionata la 27 februarie in ziarul Libration.

Zvonurile despre zecile de mii de victime, eroi ai revolutiei, au infiorat populatia Romaniei. Abia la 10 august 1990, ziarul Adevarul insereaza in editorialul Pietate, dar si exactitate un tabel statistic "al celor ce au murit in cursul evenimentelor din decembrie-ianuarie" (Paduraru, 1990,1). Cititorii din Romania afla cu o intarziere de o jumatate de an ceea ce in strainatate se stia: 1 030 de victime in toata tara. Au fost ucisi 958 de barbati si 72 de femei. Fostul ministru al sanatatii, dr. Ciobanu, declara la 25 decembrie 1989 unui reporter al publicatiei La Nouvelle Gazette ca "la Bucuresti nu sunt mai mult de 500 de persoane ucise si ca in toata tara pot fi maximum cateva mii" (Mommerency, 1992, 67). Zvonul despre genocidul din Romania a fost lansat si intretinut de mass-media. Minciuna continuu ajustata a constituit samburele zvonului.

S-a verificat inca o data ca o minciuna, cu cat este mai mare, cu atat este crezuta mai mult.

Dupa cinci ani de la Revolutie, o comisie parlamentara inca mai analizeaza evenimentele din decembrie 1989. Totusi, la 10 decembrie 1992, procurorul general al Romaniei a comunicat presei stadiul rezolvarii dosarelor juridice ale Revolutiei (Libertatea, 893, 2). Iata cifrele durerii (Tabelul 3.1).

Tabelul 3.1. Victimele evenimentelor din decembrie '89

Zvonul despre rapirea copiilor circula cu insistenta in primele luni ale anului 1990. Se spunea cu groaza ca teroristii ii sechestreaza pe minori pentru a cere in schimbul lor eliberarea "printisorului". Cum se explica acest zvon? Care este adevarul?

Zvonurile cu privire la copii au un caracter recurent, apar periodic si, adesea, genereaza izbucniri de manie colectiva. Asa s-a intamplat in Franta, de exemplu, la Lyon, in 1768, cand multimea a dat crezare zvonului ca sunt rapiti copii pentru a li se taia un brat, ca sa ramana ciungi. Jean Delumeau explica psihologic zvonul si accesul de manie prin credulitatea maselor, care isi inchipuiau acum doua secole ca ar fi fost posibila o astfel de interventie chirurgicala. In plus, asa cum mentioneaza stralucitul istoric de la Collge de France, zvonul a fost intretinut de atitudinea fata de cei incriminati (Delumeau, 1986, 291). Astfel de zvonuri au circulat in Franta cu o anumita periodicitate: erau acuzati cand tiganii si oamenii saraci, cand calugarii si politia. Ele se brodau - explica autorul citat - pe doua elemente: frica si gandirea magica. Frica, emotie absolut fireasca, ne face uneori sa vedem primejdia mai mare decat este ea in realitate. Anxietatea patologica conduce la reactii dezadaptative si se fondeaza pe situatii si elemente periculoase inexistente. Pe de alta parte, mentalitatea magica, in baza principiului similaritatii¹⁴, intarea credinta absurda a vindecatorilor prin transfer de sanatate, acceptandu-se povestea cunoscuta inca din timpul imparatului roman Constantin cel Mare (306-337 e.n.), potrivit careia lepra s-ar tamadui prin imbaierea in sange omenesc.

La explicatiile sugerate de Jean Delumeau s-ar mai putea adauga urmatorul element: comportamentul parental de ocrotire, programat ereditar. Asa cum au demonstrat studiile de etologie umana, in mod instinctiv imaginea "puiului de om", cu capul mult prea mare in raport cu corpul, cu fruntea puternic bombata, cu fata numai ochi si cu obrajii de portelan, declanseaza la adulti sentimente si comportamente de ocrotire.

Marele public are despre disparitia copiilor o perceptie intermitenta si indirecta - considera Vronique Campion-Vincent (1990). Tema apare la anumite intervale de timp, iar cei ce colporteaza nu cunosc nemijlocit situatia, ci prin intermediul presei sau al altor mijloace de comunicare in masa. Specialista citata, cercetator stiintific la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris, apreciaza ca patru sunt factorii ce trebui luati in considerare cand se analizeaza fenomenul disparitiei persoanelor, si anume dificultatea de evaluare si masurare, pozitia oficialitatii, perceptia activistilor sociali si atitudinilor mijloacelor de comunicare in masa. Absenta nemotivata, inexplicabila, a unui individ de la domiciliul sau (disparitia) reprezinta o "situatie in evolutie", ca un inceput inconjurat de incertitudine, cu o dramaturgie specifica si cu un final benign sau dimpotriva. Cazurile de persoane disparute nu se regasesc cu exactitate in statisticile oficiale. Exista si aici o "cifra neagra": unele disparitii nu sunt raportate organelor in drept, datorita indiferentei anturajului familial sau inexistentei familiei, aceeasi persoana poate disparea de acasa de mai multe ori etc. Cauzele disparitiei minorilor - fenomen in crestere in societatile moderne: in Franta, de exemplu, in intervalul 1963 - 1987 numarul minorilor (13-18 ani) disparuti a crescut de la 2 500 la 29 000 - sunt legate de emanciparea copiilor si tinerilor, de cresterea permisivitatii si mobilitatii sociale si spatiale, de transformarile din structura familiei. Pe de alta parte, asa cum remarca sociologul american Joel Best (1988), perceptia activistilor sociali (juristi, asistenti, sociologi, jurnalisti etc.) asupra fenomenului este alarmista, angoasanta, tinzand spre marirea numarului cazurilor de disparitie (prin includerea in statistici si a absentelor de acasa, de scurta durata) - toate acestea pentru a justifica militantismul lor si pentru a convinge populatia ca societatea moderna se afla in fata unei probleme grave: disparitia copiilor. In fine, atitudinea mijloacelor de informare in masa joaca un rol major in circulatia zvonurilor despre disparitia copiilor (rapirea copiilor). Intre o viziune linistitoare si una panicarda, mass-media ocupa, de regula, o pozitie echidistanta. De regula, dar nu intotdeauna. Uneori, presa tinde sa se apropie de extrema alarmista a continuumului atitudinal. Deliberat sau spontan, asa cum s-a intamplat cu mijloacele de informare in masa din Romania, dupa decembrie 1989.

Despre rapirea copiilor s-a soptit sau s-a povestit si la noi dintotdeauna. Si in folclorul romanesc se regaseste tema capcaunului care fura copii. Unii parinti isi ameninta si azi copiii cand nu sunt cuminti cu vorbele: "Vine mosu si te ia!". Cantecul lui George Cosbuc: "Ieri, pe drum, un om sarac/ Intreba pe la vecine:/ - Poarta-se copiii bine?/ Daca nu, sa-i var in sac!", ne-a ramas intiparit in memorie.

Dupa Revolutie, stirile despre rapirea copiilor, transmise de la gura la. ureche, s-au inmultit in progresie geometrica, atingand apogeul catre sfarsitul lunii ianuarie 1990. Ele au creat panica. In unele scoli din Bucuresti, elevii au fost sfatuiti de profesori si, mai ales, de invatatoare, sa ramana acasa pe 26 ianuarie (ziua de nastere a lui N. Ceausescu), spre a nu se expune nici unui risc. Frica de actiunile teroriste a potentat circulatia zvonului. Desi reprezentantii autorizati ai politiei au dat asigurari publice ca nu exista nici macar prezumtia rapirii vreunui copil, desi s-a aratat ca disparitia unor minori, de regula handicapati psihic sau provenind din familii dezorganizate, se intalnea si in trecutul mai indepartat, totusi spiritele nu s-au calmat. De ce? Pentru ca - opinam noi - au existat unele evenimente greu de explicat, asupra carora oficialitatile nu au oferit suficiente explicatii. Nu s-a precizat, de exemplu, de ce a fost necesara amanarea datei de incepere a trimestrului al doilea pentru clasele mici. Oamenii au incercat sa-si explice singuri aceasta decizie si au incriminat pericolul rapirii copiilor. Din punct de vedere psihosociologic, lucrurile sunt clare: cu cat mai multe informatii oficiale, cu atat mai putine zvonuri! Zvonul despre rapirea copiilor si-a datorat longevitatea si modului in care s-a relatat in presa despre disparitia unor persoane. Spre deosebire de perioada "epocii de aur", ziarele, radioul, televiziunea au dobandit libertatea de a informa despre astfel de cazuri. Un lucru salutar, cu profunde semnificatii umanitare. Dar atentie la "efectul bumerang"! Am numarat in ziarele Adevarul si Romania libera peste 70 de cazuri de persoane disparute, despre care s-a relatat, cu incepere din 7 ianuarie, pana la 15 februarie 1990. Copiii (pana la 16 ani) reprezentau doar o patrime din totalul celor disparuti. Din pacate, in unele anunturi nu se specificau varsta, nici imprejurarile disparitiei copiilor. Unii dintre ei prezentau semne de debilitate mintala, sufereau de encefalopatie, de amnezie etc. Intervalul dintre data disparitiei si data aparitiei in presa varia foarte mult: de la doua zile la doi ani! Ingrijorarea parintilor, rudelor sau prietenilor pare fireasca, indiferent de timpul scurs de la constatarea absentei copilului de acasa. Se poate justifica totul, chiar si inserarea apelurilor umanitare in coloanele ziarelor aparute imediat dupa 22 decembrie 1989, desi confuzia nu pare deloc intamplatoare: se alaturau fotografiile unor copii disparuti in momentele fierbinti ale Revolutiei cu fotografii sau stiri despre copii handicapati, disparuti cu luni si ani de zile in urma. Zvonul nu ar fi avut o biografie bogata daca s-ar fi anuntat in presa si cazurile de "reaparitie" a copiilor. "rapiti".

"Soaptele" de altadata

In regimul comunist din Romania zvonurile nu se transmiteau cu voce tare, se sopteau. Intre prieteni se transmiteau fel de fel de informatii, care de care mai socante, despre clanul ceausist. Sociologul american, rezident in Danemarca, Steven Sampson, care in perioada 1974-1984 a facut cercetari culturologice in tara noastra, a publicat un studiu pe aceasta tema (Sampson,1984). Lipsa de popularitate a "celui mai iubit", desantatul cult al personalitatii, controlul strict al publicatiilor, incultura "geniului conducator" si a "mult stimatei", paranoia vizitelor de lucru si a adunarilor populare - toate acestea, grefate pe o stare de anxietate sociala, au generat, asa cum remarca Steven Sampson. un adevarat folclor socialist. Sa trecem in revista cateva din zvonurile de altadata.

Cele mai multe zvonuri din trecut ridiculizau familia dictatoriala. Ele exprimau dorintele si visurile grupurilor umane in care circulau, constituind asa-numitele pipe-dreams. Dictatorul insusi era vizat, facandu-se adesea haz de necaz pe seama incorectitudinii exprimarilor "originale" in limba romana, incoerentei si rigiditatii gandirii sale, a incapacitatii de a sesiza contextul social s.a.m.d. Ne-am amuzat copios afland ca, referindu-se le sisturi bituminoase, dictatorul le-a botezat "sustere butiminoase" (in limba germana, "Schuster" inseamna "cizmar"). Oamenii au preluat, in bataie de joc, exprimarile sale: tutulor, pretin, ezista, muncipiu etc. repetarea la nesfarsit a unor fraze stereotip si autismul frapau orice om de bun simt. Lapsusurile si "lipsusurile" dadeau continut multor zvonuri. S-a dus buhul vizitelor de lucru la santierul Canalului Dunare - Marea Neagra, cand s-ar fi adresat celor cu dungi verticale spunand: "Dragi tovarasi si pretini marinari.", cand la Sibiu ar fi deschis o Mare Adunare Populara cu cuvintele: "Ne aflam la Cluj intr-o vizita de lucru". "Indicatiile" intrau si ele in folclorul socialist.

Si despre "savanta" se sopteau multe lucruri. Agramatismul, incultura, rautatea, placerea diabolica de a umili oamenii, uratenia, invidia agresiva, dorinta patologica de lux - intr-o tara saracita -, influenta nefasta asupra "sotului consort si presedinte" au alimentat imaginatia colectiva, zvonindu-se, in repetate randuri, despre operatiile de chirurgie plastica facute la Paris sau Viena, despre achizitionarea din strainatate, la preturi exorbitante, a unor blanuri si bijuterii, despre eliminarea din viata politica a unor demnitari pe "motiv de sotie" sau despre accidentele auto soldate cu victime. Astfel de informatii apareau frecvent in presa occidentala si umpleau continuu rezervorul zvonurilor din tara.

"Robin Hood" in Romania. In categoria zvonurilor-dorinta intra si asa-numitele zvonuri tip Robin Hood, amintind de eroul din baladele populare engleze din secolele XII-XV, care, adesea de unul singur, infrangea fortele raului. Cel aparent neinsemnat, slab, umil chiar, iese invingator din confruntarea cu puterea opresiva, cu tiranii incoronati sau nu, cu aroganta gaunoasa. Si in folclorul romanesc sunt aureolati astfel de eroi, dar in literatura psihosociologica s-a acceptat denumirea de "zvonuri tip Robin Hood". Astfel de zvonuri au circulat masiv in Romania sub dictatura ceausista. Pe unele le-a analizat Steven Sampson, in lucrarea anterior citata. Alte zvonuri ne propunem sa le analizam noi.

Sociologul american ne readuce in memorie "vorbele nevinovate" de altadata. Un reprezentant al romilor ar fi cerut pasaport pentru a participa la un congres mondial de-al lor. Nu l-a primit la timp. Dupa consumarea evenimentului, serviciul de pasapoarte l-a invitat sa-si ridice documentul de calatorie in strainatate. "Multumesc, am fost si. m-am intors!" - ar fi replicat "nepotul" lui Robin Hood.

Au evadat din "inchisoarea ceausista" nu numai oameni, dar si opere literare, lucrari artistice de mare valoare, care ne-au reprezentat cu succes tara pe scena culturii europene si mondiale. Se soptea ca desenele lui Mihai Stanescu, premiate la concursurile internationale, nu fusesera trimise oficial, ci transmise. prin bunavointa. "Artistul incomod", atat de indragit de public, mi-a povestit cu prilejul vernisajului expozitiei sale de la Costinesti, in urma cu mai multi ani, ca zvonul despre desenele lui contineau adevarul pe de-a intregul. Cand, inmanandu-i diploma de laureat si ciocnind o cupa de sampanie, presedinta Consiliului Educatiei si Culturii Socialiste, Suzana Gadea, i-a spus: "Mamica, sa nu mai faci de-astea", surazand dezarmant, artistul i-a raspuns: "Daca nu mai fac d-astea, mai bem noi sampanie?".

Steven Sampson relateaza ca, in anii '80, dictatorul ar fi fost infruntat de unii membrii ai nomenclaturii. Zvonurile despre motivele caderii in dizgratie a lui Cornel Burtica si Virgil Trofin au circulat in mai toate mediile socio-profesionale. Moartea acestuia din urma, destituit din functia de ministru al minelor, pentru nereguli in raportarile statistice, tocmai de cel care ordona trucarea informatiilor despre "maretele realizari" a generat multiple explicatii spontane: sinucidere, actiune criminala sau accident cardiac?! Fapt este ca doar unul singur dintre fostii colegi, Ion Iliescu, a cutezat sa transmita public condoleante familiei indoliate. De altfel, se vorbea "in soapta" inca din 1971, de opozitia Ion Iliescu fata de "cel mai mare barbat al tarii".

Si despre actorul Florin Piersic sau despre cosmonautul Dumitru Prunariu s-a zvonit ca au infruntat clanul ceausist, intrand in altercatii, din diferite motive, de aceasta data, cu "printisorul". Se spunea ca, in stare de ebrietate fiind, Nicu Ceausescu s-ar fi purtat necuvincios cu o partenera ce-l insotea pe Florin Piersic intr-un bar de noapte. Acesta l-ar fi batut mar pe fiul presedintelui. Ce se mai bucurau cei ce colportau, ca si cei ce sorbeau zvonul! Dar a fost adevarat ce se soptea? Actorul Florin Piersic a relatat intr-o emisiune TV (din 31 martie 1991) cele intamplate. In 1980 era cu automobilul la statia de benzina de la Baneasa. Discuta cu doua doamne. Deodata, a auzit la megafonul unei masini strigandu-se: "Trage, ba, artistule, automobilul din drum!". A urmat o ploaie de injuraturi de mama. "Asta nu am mai putut sa o suport! M-am dus la masina in care era fiul presedintelui. I-am spus ca nu trebuie sa vorbeasca asa, cu atat mai mult cu cat e fiul presedintelui. Au venit apoi doi baieti, dar nu mi-au facut nimic. Asta a fost tot!" Chiar asa a fost? Nicu Ceausescu relateaza: "El mergea pe culoarul trei - exact la Miorita se intampla toata povestea, stiu exact, in '78, nu in '80, nici in '82, in '78. Si omul mergea foarte linistit cu doua culoare libere in dreapta, si noi veneam, o gramada de masini. L-am claxonat. Baiatul nu s-a deranjat. Trebuia sa-l ocolim cam mult. Si atunci i-am spus prin gigafon. El probabil s-a simtit ofuscat si a oprit. Noi, fiind mai multe masini, eram mai multi. Cand au sarit din masini, nu politie, trei sferturi nici nu mai sunt in tara. Adica nu plecati acum, dupa '89. Au plecat prin '79, '80. Dupa aceea, ne-am suit in masini si ne-am continuat drumul. Asta a fost toata altercatia, dar altercatia aia a fost simpatica, pentru ca el nu m-a vazut pe mine la fata si nici eu nu stiam cine e el." (Totusi iubirea, 1991, 37, 6). Asadar, nici vorba de bar, de bataie nici atat., nici macar nu s-au vazut la fata. Si totusi se soptea. De ce?

Se non e vero, e una (bella) storia

Pentru a circula, zvonurile nu au nevoie de adevar. Logica lor nu este cea a ratiunii. Chiar daca nu era adevarata povestea cu Florin Piersic, "haiducul Sapte Cai", era prea frumoasa ca sa nu fie ascultata si, apoi, repovestita. In lipsa adevarului sau corespunzand pe de-a intregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara incetare din om in om pentru ca zvonul sa-si depene firul dupa o logica proprie, raspandindu-se ca o epidemie - dupa cum se exprima Lydia Flem (1982, 11). In vechiul regim din Romania, zvonurile anti-Ceausescu au circulat pentru ca s-au grefat pe o atitudine cvasigenerala, ostila totalitarismului. Nu zvonurile au creat atitudinea, ci aceasta a facut ca ele sa prinda viata. Si astazi oamenii doresc fierbinte ca moralitatea si curajul sa triumfe. Ei, cei multi, sarmani, spun ca o rugaciune: "Robin Hood, ramai cu noi!".

Pe de alta parte, o serie de zvonuri reflecta anxietatea populatiei. Zvonurile Revolutiei s-au raspandit rapid, pentru ca populatia a fost infricosata. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice intre membrii unei comunitati, a carei teama nu mai suporta intrebari fara raspunsuri" (Olender, 1982, 9). In fond, zvonurile sunt creatii colective si au functii si disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive amprenta personalitatii colportorilor se imprima adanc in continutul lor, cu atat mai mult in cazul zvonurilor emergente, rezultat al "tranzactiei colective", prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane, in vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care lipsesc informatiile oficiale.

Jean-Nol Kapferer, analizand zvonurile calomnioase despre fostul presedinte francez George Pompidou sau despre presupusa internare intr-o clinica americana a presedintelui ex-URSS, Leonid Brejnev, bolnav de cancer, demonstreaza cat se poate de convingator ca "ceea ce creeaza zvonul nu este sursa, ci grupul" (Kapferer, 1990, 57). De altfel, cele doua paradigme de explicare a zvonurilor - cea a degradarii informatiei prin retransmisii succesive, paradigma Allport-Postman (1947) si cealalta, mai noua, a tranzactiei colective, datorata lui Shibutani (1960) - sunt, dupa opinia noastra, complementare, nu reciproc exclusive.

Panorama zvonurilor este nesfarsita. Ca fenomene psihosociale complexe, zvonurile sunt consubstantiale vietii sociale - pare a fi concluzia reflectiilor lui Jean-Nol Kapferer. Zvonurile nu au nimic misterios, extraordinar sau patologic - ne spune autorul. Substanta lor, informatiile neoficiale, neverificate, se structureaza, in baza unei logici specifice: despre un subiect valorizat pozitiv (S+) se afirma ca a realizat o actiune negativa (A-). Numai structura paradoxala (S+)  (A-) socheaza si face ca zvonul sa circule²³. Cine nu a fost consternat afland ca X, om politic si mare patriot, este implicat in afaceri financiare dubioase?! Cine nu a incercat sa-si explice, in discutiile cu prietenii, stirile aparute in presa (iunie-iulie 1993) despre pierderea controlului flotei strategice a tarii, in urma unui contract de asociere a firmei "Petromin" cu firma unui armator grec?! Sigur, importanta evenimentului, dar si ambiguitatea stirilor au facut ca informatiile neoficiale sa circule "in paralel" cu cele oficiale. Capacitatea critica a fiecaruia a filtrat informatia. Mai mult decat atat, anumite caracteristici de personalitate intr-un context social concret faciliteaza nasterea si viata zvonurilor. Consideram ca formula

rezuma cel mai concret fenomenul complex al zvonurilor. Emergenta zvonurilor intr-un context social dat (S) este in functie (f) de importanta evenimentului (I) si de ambiguitate (A), factori care potenteaza zvonul, si de anumite trasaturi de personalitate (P), care actioneaza frenator (capacitatea critica, externalismul s.a.). Cercetarile proprii, desfasurate in cadrul Institutului de Psihologie al Academiei Romane, in 1992, au evidentiat relatia dintre locul controlului si emergenta zvonurilor. Cei ce plaseaza controlul comportamentului in exterior, care percep ca ceea ce se intampla cu ei se datoreaza norocului, sansei, soartei sau puterii altora, sunt mai vulnerabili la zvon decat cei care au credinta in controlul intern, care percep recompensele si pedepsele ca fiind contingente comportamentelor sau caracteristicilor proprii.

Controlul zvonurilor - asa cum remarca Jean-Nol Kapferer - este posibil. Apreciem ca el trebuie sa inceapa cu difuzarea cunostintelor de psihosociologie a persuasiunii si sa se materializeze in actiuni sociale concrete²⁵. In directia controlului zvonurilor, Jean-Nol Kapferer are merite teoretice si practice deosebite. Studiul sau, Le controle des rumeurs (Kapferer,1990) constituie un indreptar psihosociologic de combatere a zvonurilor prin lansarea unor ipoteze despre originea si motivatia celor ce colporteaza, adica prin lansarea unor contrazvonuri. Pe de alta parte, Fondations pour l'etude et l'information sur le rumeurs, creata in 1984 de Jean-Nol Kapferer, si-a dovedit eficacitatea practica. Populatia poate semnala telefonic Fundatiei zvonurile care prind a circula. Oamenii cer informatii suplimentare despre stirile neoficiale de adevarul carora se indoiesc. Cercetarea psihosociologica si actiunea sociala isi dau mana.

Nota. Studiul a fost publicat ca Prefata la Zvonurile. Cel mai vechi mijloc de informare din lume de Jean-Nol Kapferer (Bucuresti: Editura Humanitas, 1993, pp. 5-22).