ANALIZA PERFORMANTELOR FINANCIARE ALE SOCIETATII COMERCIALE "ADAROM" S.A.

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCURESTI

FACULTATEA DE FINANTE, ASIGURARI, BANCI SI BURSE DE VALORI

ANALIZA PERFORMANTELOR FINANCIARE ALE SOCIETATII COMERCIALE "ADAROM" S.A.

CAP.1. ELEMENTE DEFINITORII PRIVIND ANALIZA FINANCIARA A INTREPRINDERII

Dimensiuni ale conceptului de performanta financiara

Pentru a asigura o intelegere cat mai corespunzatoare a ceea ce inseamna performanta in general, economico-financiara in special, este necesar a aduce in atentie cateva consideratii intalnite in literatura de specialitate. Asfel, de exemplu, in "Dictionnaire fiduciaire. Organization et gestion"[1] se fac o seama de subscrieri ce pot fi avute in vedere la configuratia intelegerii. Cuvintele mai apropiate de notiunea de performanta sunt cele de "performare" din latina si "to perform" din engleza.

Interpretand sensul cuvantului "performare", in dictionarul mentionat se precizeaza ca inseamna a da in intregime forma unor lucruri sau "to perform" inseamna a indeplini o sarcina cu regularitate, metodic si aplicativ sau a indeplini cateva lucruri care cer abilitate si o anume aptitudine. Intr-o optica relativ similara se da explicatie notiunii "performance" prin realizarea unei activitati corespunzator unor obiective asteptate, ceea ce s-ar putea traduce in ultima instanta prin randament.

Astfel, putem conchide ca performanta reprezinta un concept relativ deoarece se intemeiaza pe obiective si norme, in timp ce rezultatul apare ca o notiune absoluta.

A. Khemakhem, in lucrarea "La dynamique du controle de gestion"[2], mentioneaza ca performanta unei intreprinderii reprezinta eficacitatea si eficienta cu care aceasta isi atinge obiectivele asumate.

Micul Dictionar Enciclopedic da conceptului de performanta o interpretare similara identificandu-l pe acesta cu "un rezultat prestigios obtinut de un sportiv sau de o echipa" si respectiv "o realizare deosebita intr-un domeniu de activitate practica".

In domeniul financiar-contabil conceptul de performanta este asociat cu capacitatea firmei de a genera profit. Altfel spus, performanta sau non-performanta firmei reflecta capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare de numerar (venituri realizate) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei), precum si gradul de eficienta in utilizarea de noi resurse. Cu alte cuvinte, performanta reprezinta realizarea obiectivelor propuse[3].

Aprecierea performantelor unei societati, sau grup de societati, este strans legata de relatia pe care o are utilizatorul de informatii cu politica intreprinderii si sistemul de informare contabila: pentru conducere si personalul din domeniul financiar-contabil, rezultatul contabil are valoare informationala, in schimb, actionarii, furnizorii, analistii externi sunt intr-o situatie de asimetrie informationala.

Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare

in studiul performantelor firmei

Analiza performantelor financiare ale intreprinderii consta intr-un ansamblu de instrumente si metode care permit aprecierea situatiei financiare a intreprinderii. Pe baza diagnosticului financiar are loc elaborarea unei noi strategii de mentinere si dezvoltare in mediul specific economiei locale. In sens general, finalitatea diagnosticului financiar consta in oferirea de informatii financiare atat celor din interiorul intreprinderii, cat si celor interesati din afara acesteia.

Cand problema diagnosticului este pusa din interiorul intreprinderii (diagnostic financiar intern) utilizatorii pot fi conducatorii, actionarii actuali sau salariatii. Obiectivul urmarit in acest caz este de a detecta eventuale situatii de dezechilibru financiar si de a adopta noi decizii de gestionare a intreprinderii.

Cand problema este pusa din exteriorul intreprinderii (diagnostic financiar extern) utilizatorii pot fi analistii financiari, actionarii potentiali, organisme bancare si financiare sau chiar statul. Obiectivul urmarit este capacitatea financiara a intreprinderii de a genera profit, capacitatea intreprinderii de a-si onora obligatiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii), precum si valoarea intreprinderii.

Astfel, partenerii externi (bancile, detinatorii de titluri, furnizorii, etc.) susceptibili de a fi afectati de riscul de faliment, sau de insolvabilitate, recurg adesea la studiul echilibrului financiar (subiect tratat pe larg in Cap. 2, intitulat - "Analiza echilibrului financiar al intreprinderii apreciat pe baza bilantului") incercand sa detecteze principalele simptome ale disfunctionalitatilor, dat fiind ca dezechilibrele fragilizeaza stabilitatea intreprinderii[4]. Conducatorii intreprinderii, precum si anumiti parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale acesteia (detinatorii de actiuni sau potentialii investitori), orienteaza analiza catre studiul performantelor, evolutia lor si perspectivele viitoare ale acestora . O analiza orientata spre studiul performantelor se face in principal prin studierea contului de rezultate, pentru a aprecia formarea soldurilor de gestiune si a le compara cu fluxul de activitate sau cu mijloacele utilizate de intreprindere (subiect abordat in Cap. 3 - "Analiza performantelor intreprinderii pe baza contului de profit si pierderi").

Metodele si tehnicile utilizate sunt diferite, in functie de obiectivele analizei. In acest sens, merita subliniata convergeta care opereaza intre indicatiile furnizate de diferitele metode si tehnici de analiza financiara. De pilda, notiunile care permit evaluarea surplusului monetar de exploatare (excedentul brut de exploatare) sau surplusul monetar global (capacitatea de autofinantare sau "cash - flow global") furnizeaza o indicatie referitoare la performantele economice ale intreprinderii[7]. Indiferent de pozitia analistului financiar (analiza pe plan intern sau extern), obiectivele diagnosticului financiar sunt orientate spre evidentierea rentabilitatii si a riscului (subiecte abordate in Cap. 4 - "Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului").

In concluzie, masurarea performantelor reprezinta o conditie necesara pentru asigurarea progresului unei entitati, dar nu suficienta. Se spune ca un progres care nu este masurat, nu exista. Dar masurarea nu este un scop in sine, ea face ca reusita sa fie recurenta in masura in care genereaza actiunea, ea depaseste simpla constatare, are obiectul luarii unor decizii care permit ameliorarea conditiilor performantei.

Performanta nu exista decat daca se poate descrie printr-un ansamblu de masuri sau de indicatori cu un grad de complexitate mai mult sau mai putin ridicat. Nu se poate, in niciun caz, ca masurarea performantei sa se limiteze la cunoasterea unui rezultat. Nu trebuie confundata performanta cu indicatorii care o descriu. Este necesar a recurge nu numai la rezultatele financiare, deoarece "este ca si cum s-ar incerca aducerea in campionat a unei echipe care castiga prin rezultate trecute."[8], ci "la o viziune globala a interdependentelor dintre parametrii interni si externi, cantitativi si calitativi, tehnici si umani, fizici si financiari ai gestiunii" .

1.3. Prezentarea societatii comerciale "ADAROM" S.A.

Diferentele situationale ale intreprinderilor vizeaza, in esenta: natura sectorului de activitate, faza de maturitate a intreprinderii si a activitatilor componente, capacitatea de indatorare, sensibilitatea la refinantare sau capitalizare, metodele de gestiune, particularitatile lantului de valoare, rata de crestere.

Descrierea activitatii societatii comerciale "ADAROM" S.A.

A. Obiectul de activitate

COD CAEN 1541 "Fabricarea uleiurilor si grasimilor brute, rafinate si imbuteliate".

S.C. ADAROM S.A. este societate pe actiuni cu capital privat 100%.

B. Descrierea activitatii curente

Activitatea de management si administrare a firmelor din cadrul grupului se realizeaza prin intermediul S.C. RACOVA COM-AGRO-PAN GRUP S.A. Vaslui, ce are angajat personal cu o indelungata experienta manageriala cu reale calitati in organizarea si coordonarea activitatilor firmelor componente ale grupului.

Societatea Comerciala ADAROM S.A. face parte din grupul de firme RACOVA COM-AGRO-PAN si are ca obiect de activitate prelucrarea semintelor oleaginoase si obtinerea uleiurilor vegetale, a sroturilor si altor sub- produse.

Principalele produse obtinute din prelucrarea semintelor oleaginoase sunt urmatoarele: uleiuri brute de floarea soarelui, soia si rapita; uleiuri rafinate de floarea soarelui, soia si rapita; ulei albit de soia pentru industria de lacuri si vopsele; sroturi de floarea soarelui, soia si rapita; acizi grasi; lecitina de soia.

SC ADAROM SA detine o pondere de cca. 5% din productia de uleiuri vegetale din tara, produsele realizate fiind destinate in principal urmatoarelor piete: piata uleiurilor vegetale destinate consumului populatiei; piata uleiurilor vegetale cu utilizare in industria de lacuri si vopsele; piata produselor folosite cu utilizare in industria farmaceuticii; piata produselor destinate hranei animalelor.

1.3.2. Politica de desfacere. Canale de distributie

Societatea nu are magazine proprii de desfacere cu amanuntul catre populatie, produsele fiind desfacute prin celelalte societatii din grup care au magazine cu amanuntul (SC MOPAN SA Suceava, SC AGROCOMPLEX SA Barlad, SC ILVAS SA Vaslui, SC RACOVA SA Vaslui). Are insa un lant de distribuitori de tip en-gros in mai multe judete din tara, precum si in magazine de tip CORA, SELGROS. La intern, produsele sunt exportate atat in Bucuresti, cat si in alte judete, precum Brasov, Mures, Bistrita, Baia Mare, Braila, Timisoara.

1.3.3. Analiza competitiei

Principalii concurenti pe piata uleiurilor vegetale sunt: SC UNIREA SA Iasi, SC ARGUS SA Constanta, care impreuna detin peste 50% din productia interna de uleiuri vegetale.

Avantajele societatii sunt: detine in cadrul grupului peste 150 de magazine si puncte de desfacere cu amanuntul, prin care se comercializeaza produsele proprii; dispune de cca. 50% din necesarul de materii prime (seminte floarea-soarelui, rapita si soia) pentru procesare din productia realizata din cadrul grupului; are posibilitatea ca pe aceleasi linii de fabricatie sa proceseze toate categoriile de seminte oleaginoase.

Preturile de livrare se stabilesc in functie de costurile de productie, la care se adauga o marja de profit de pana la 10%, fiind diferentiate functie de cantitate, termen de plata, constanta clientului, etc.

1.3.4. Piata de aprovizionare cu materii prime si materiale

Principalele materii prime necesare in procesul de fabricatie sunt: seminte de floarea-soarelui, rapita si soia, care se aprovizioneaza de la principalii producatori din zona Munteniei, in baza contractelor de vanzare-cumparare sau in baza comenzilor, la indici de calitate prevazuti de STAS-urile in vigoare pentru fiecare sortiment. Aprovizionarea se face atat de la producatorii agricoli, persoane juridice, cat si de la producatorii agricoli, persoane fizice, de regula din zona Munteniei, cat si din import din R. Moldova.

CAP 2. ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL INTREPRINDERII APRECIAT PE BAZA BILANTULUI

Un prim tip de analiza este orientat spre studiul riscului de declin al intreprinderii, spre aprecierea conditiilor echilibrului financiar. Aceste orientari sensibile la tema solvabilitatii sunt cel mai adesea puse in practica de parteneri externi, susceptibili de a fi afectati de declinul intreprinderii: bancheri, detinatori de titluri, furnizori si alti creditori.

Un alt doilea tip dominant de analiza este orientat spre studiul performantelor, evaluarea lor si perspectivele lor viitoare (subiect ce face obiectul Cap. 3 - intitulat "Analiza performantelor intreprinderii pe baza contului de profit si pierderi"). Acest tip de analiza raspunde, mai ales, nevoilor gestionarilor interni si diferitilor parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale intreprinderii[10].

Analiza financiara este activitatea de diagnosticare a starii de performanta financiara a intreprinderii la incheierea exercitiului. Ea isi propune sa stabileasca punctele tari si punctele slabe ale gestiunii financiare, in vederea fundamentarii unei noi strategii de mentinere si de dezvoltare intr-un mediu concurential .

Intr-o maniera generala, echilibrul evoca ideea de armonie intre diferitele elemente ale unui sistem, ceea ce in domeniul financiar se traduce prin armonizarea resurselor cu nevoile. Dar, resursele si utilizarile reflectate in bilant, fiind variate, se preteaza la diferite conceptii privind echilibrul. Astfel, notiunea de echilibru financiar va fi prezentata in functie de doua conceptii de elaborare a bilantului: patrimoniala si functionala[12].

2.1. Abordarea juridica si abordarea financiara a bilantului

Dezvoltarea conceptiei patrimoniale privind echilibrul financiar necesita prezentarea unor aspecte referioare la bilant si conceptul juridic al patrimoniului. Sub aspect juridic, bilantul sintetizeaza starea patrimoniala, respectiv ansamblul drepturilor si angajamentelor patrimoniale existente la un moment dat.

Drepturile patrimoniale cuprind drepturile de proprietate si cele de creanta si confera titularilor o putere asupra bunurilor (drepturi de proprietate) sau posibilitatea obtinerii unor prestatii din partea altor persoane (drepturi de creanta).

Drepturile de proprietate se concretizeaza in posibilitatea utilizarii bunurilor (usus) in scopul consumului, productiei sau fructificarii acestora pentru obtinerea unor venituri (usus-fructus).

Drepturile de creanta, adica drepturi asupra tertilor, constau in angajamente contractate de anumiti parteneri, cum sunt clientii a caror termene de plata, convenite in avans, au o scadenta ulterioara livrarii bunurilor sau serviciilor, precum si debitorii intreprinderii, in calitatea lor de beneficiari ai unor imprumuturi, pentru angajamentele de rambursare in viitor a capitalului si costului aferent acestuia sub forma de dobanda.

Angajamentele patrimoniale corespunzatoare obligatiilor pe care intreprinderea trebuie sa le onoreze la o anumita scadenta, sunt inregistrate in pasivul bilantului. In functie de originea lor, angajamentele pot fi consecinta unor decizii voluntare sau a unor obligatii impuse intreprinderii.

De asemenea, angajamentele patrimoniale pot fi diferentiate in functie de efectele lor, in angajamente corespunzatoare datoriilor si corespunzatoare capitalurilor proprii. Cele corespunzatoare datoriilor implica, in general, obligatia de plata a dobanzilor si de rambursare a datoriilor, in timp ce angajamentele corespunzatoare capitalurilor proprii sunt legate de remunerarea proprietarilor[13].

Daca abordarea juridica a bilantului permite sa se insiste asupra opozitiei dintre drepturi si obligatii, abordarea financiara face referire la relatia intre sursele fondurilor (resursele) detinute de intreprindere si intrebuintarile pentru care aceste fonduri sunt alocate.

Pasivul bilantului, reprezentat de angajamentele patrimoniale si sursele de finantare, apare ca o sinteza a angajamentelor contractate (optica juridica) si, in acelasi timp, ca o inventariere a surselor de finantare (optica financiara).

Activul bilantului cunoaste, de asemenea, doua dimensiuni: una juridica, prin faptul ca sintetizeaza drepturile patrimoniale - de proprietate si de creanta, si una financiara, prin aceea ca activul corespunde unor alocari de fonduri pentru achizitionarea acestor drepturi.

2.2. Analiza echilibrului financiar patrimonial

2.2.1. Constructia bilantului lichiditate - exigibilitate

Studiul financiar al bilantului constituie aspectul esential al analizei financiare statice si se bazeaza pe examinarea unei situatii contabile (bilantul) intocmita, in principal, pe baza unei reglementari. Aceasta reglementare, care e de origine nationala sau internationala, implica constrangeri formale care afecteaza uneori semnificatia economica si financiara a bilantului, dar prezinta in schimb avantajul ca furnizeaza un material informativ relativ uniform, astfel ca analistii financiari pot sa foloseasca principiile generale de analiza si pot sa faca unele comparatii semnificative[14].

O prima metoda de analiza a bilantului consta in gruparea posturilor bilantiere in subansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetica a bilantului si permite sa se exprime si sa se calculeze notiunile fundamentale de fond de rulment, nevoie de fond de rulment si trezorerie. Astfel, elementele de activ sunt structurate in functie de cresterea gradului de lichiditate (aptitudinea unui activ de a se transforma, fara termen , in moneda, dar si fara pierdere de valoare), incepand din partea de sus a activului bilantier.

Elementele de pasiv sunt structurate dupa gradul crescator de exigibilitate (insusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen). Astfel, se vor inscrie mai intai capitalurile proprii, provenite de la asociati, cat si din reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve, profit nerepartizat), iar apoi capitalurile din surse publice (subventii, provizioane reglementate si alte fonduri). Practic, aceste resurse nu au o anumita scadenta deci, nu sunt exigibile (decat in situatii extreme de faliment) si de aceea pot fi numite si resurse permanente sau capitaluri permanente. Datoriile pe termen lung, inscrise in categoria resurselor permanente, sunt imprumuturile pe termen lung si mediu cu scadenta mai indepartata (mai mare de un an). Datoriile pe termen scurt regrupeaza ansamblul datoriilor cu scadenta mai mica de un an, numite si resurse temporare[15] (reprezentarea schematica se regaseste in Anexa 1).

Pregatirea datelor din bilantul contabil intr-o forma adecvata nevoilor de analiza conduce la o noua configuratie a bilantului financiar.

Cele doua parti ale bilantului financiar, cuprinzand elementele de activ in stransa corespondenta cu cele de pasiv, reflecta echilibrul financiar pe termen lung - partea de sus, iar partea de jos surprinde echilibrul financiar pe termen scurt[16].

In perioada 2005-2007, activele si capitalurile societatii au inregistrat valorile prezentate in Anexa 2. - Bilantul financiar al societatii.

Din analiza datelor putem observa ca atat activele, cat si capitalurile societatii au cunoscut o crestere in fiecare an, ca urmare a dezvoltarii activitatii societatii. Astfel, imobilizarile corporale au cunoscut o majorare semnificativa: daca in 2005 valoarea acestora era de numai 41.684.492 Ron, in 2007 acestea ating valoarea de 150.268.268 Ron, ca urmare a achizitionarii de noi utilaje necesare desfasurarii corespunzatoare a activitatii. In schimb, imobilizarile necorporale au cunoscut o reducere lenta din 2005 pana in 2007, cand au inregistrat valoarea de 68.470 Ron. Imobilizarile financiare ale societatii au avut o evolutie fluctuanta in perioada de analiza. Daca in 2005 valoarea acestora era de 13.628 Ron, in 2006 acestea cunosc o reducere pana la 8.817 Ron, urmand ca in 2007 sa creasca la 23.430 Ron.

In ceea ce priveste activele curente ale societatii, acestea cresc considerabil de la un an la altul, de la 4.272.412 in 2005, la 25.410.296 in 2007. Toate elementele constitutive ale activelor curente inregistreaza o evolutie ascendenta din 2005 pana in 2007, mai putin cheltuielile in avans care scad de la un an la altul.

In contraparte, pasivul bilantului reflecta, din punct de vedere financiar, sursele de provenienta ale capitalurilor proprii si imprumutate. Elementele de capitaluri sunt structurate dupa gradul de exigibilitate (insusirea lor de a deveni scadente la un anumit termen)[17].

Societatea nu aplica o politica de indatorare, astfel incat imprumuturile pe termen lung sunt inexistente in anii 2006 si 2007. Astfel, activitatea societatii este finantata exclusiv din imprumuturi pe termen scurt, valoarea acestora crescand de aproximativ 10 ori in perioada de analiza.

In ceea ce priveste datoriile curente (credite, furnizori, decontari), acestea sunt cele mai exigibile si de aceea sunt numite surse ciclice (temporare). In cea mai mare parte, ele sunt contractate pentru necesitati de productie si le intalnim sub denumirea de datorii (ale ciclului) de exploatare cu scadenta mai mica de un an. Terminologia SIC defineste sursele ciclice ca fiind pasive curente (curent liabilities)[18]. Datoriile comerciale cunosc, de asemenea, un trend ascendent ca urmare a cresterii productiei de la un an la altul.

Astfel, valoarea cumulata a capitalurilor proprii si a datoriilor urmeaza acelasi trend ascendent, ca urmare a influentei elementelor componente. Valoarea acestora creste de la 46.048.510 Ron in 2005 la 175.770.464 Ron in 2007, o influenta semnificativa avand-o cresterea rezervelor din reevaluare - la nivelul capitalurilor proprii, precum si a creditelor bancare pe termen scurt - componenta cu o pondere importanta in datoriile curente.

2.2.2. Analiza indicatorilor de echilibru financiar

Pentru a permite formularea si calcularea fondului de rulment, bilantul trebuie sa fie organizat in parti mari regrupand elementele de activ si de capitaluri pe baza criteriului duratei activelor si capitalurilor (vezi Anexa 2.).

I.     Fondul de rulment - expresie a echilibrului financiar pe termen lung

Fondul de rulment reprezinta marja de securitate ce masoara echilibrul financiar si se poate aprecia, fie ca diferenta intre capitalurile permanente si activul imobilizat, fie ca diferenta intre activul circulant si datoriile pe termen scurt. Fondul de rulment poate avea valori pozitive sau negative.

Alocarile permanente (in imobilizari) sunt, in principiu, acoperite din surse permanente (capitaluri proprii si datorii financiare cu scadenta mai mare de un an). Ca si in gestiunea bancara, regula de gestiune financiara sanatoasa este aceea a paritatii maturitatii activelor si a capitalurilor: nevoile permanente sa se acopere din surse permanente, iar nevoile temporare sa se acopere din surse temporare[19]. Cu cat sursele permanente sunt mai mari decat necesitatile permanente de alocare a fondurilor banesti, cu atat intreprinderea dispune de o marja de securitate financiara care o pune la adapost de evenimente neprevazute. Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finantare al investitiilor, poate fi "rulat" pentru reinnoirea stocurilor, creantelor si a lichiditatilor. Fondul de rulment este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si a contributiei acestuia la finantarea activelor curente, nete de datorii curente (ACR_nete). Datorita acestei destinatii, fondul de rulment mai este denumit si capital de lucru net (engl. Net Working Capital = NWC).

Formula de calcul

FR = Surse permanente - Alocari permanente

= (Capitaluri proprii + Datorii financiare) - Imobilizari nete (fara amortizari)

= Active circulante + Cheltuieli in avans - Datorii curente - Venituri in avans

= ACR_nete

Fondul de rulment permanent, determinat pe baza bilantului financiar (bilantul lichiditate-exigibilitate), constituie un fond de rulment lichiditate sau fond de rulment financiar (FRF) si poate fi stabilit prin doua modalitati:

a) FRF = CAPITALURI PERMANENTE - NEVOI PERMANENTE

(excl. amortiz. si proviz.) (in valoare neta)

b) FRF = CAPITALURI PERMANENTE - NEVOI PERMANENTE

(plus amortiz. si proviz.) (in valoare bruta)

FRF = ACTIV CIRCULANT NET - DATORII MAI MICI DE UN AN

(cu lichiditate mai mica de un an) SI PASIVE DE TREZORERIE

Prima modalitate de exprimare este specifica practicii si literaturii de specialitate din Franta, iar a doua, tarilor anglo-saxone[20].

Fondul de rulment financiar (FRF) poate fi analizat, in continuare, in functie de structura capitalurilor permanente (capitaluri proprii si datorii cu scadenta mai mare de un an), analiza care pune in evidenta gradul in care echilibrul financiar se asigura prin capitalurile proprii. Indicatorul care releva acest grad de autonomie financiara este fondul de rulment propriu, adica excedentul capitalurilor proprii in raport cu imobilizarile nete, determinat conform relatiei:

FR propriu = Capitaluri proprii - Imobilizari nete

Rezultatul negativ al acestei relatii de calcul, denumit fond de rulment imprumutat, reflecta masura indatorarii pe termen lung, pentru finantarea nevoilor pe termen scurt.

FR imprumutat = FRF - FR propriu

Calculul indicatorilor de echilibru financiar este prezentat in Anexa 3. Din analiza datelor putem observa ca in cei trei ani, fondul de rulment a inregistrat valori negative, aceasta situatie datorandu-se unei activitati investitionale masive. Daca in 2005, valoarea acestui indicator era de -8.467.460 Ron, in 2007 acesta inregistreaza o scadere semnificativa, ajungand la -36.698.935 Ron, ceea ce semnifica faptul ca sursele permanente ale societatii sunt insuficiente pentru a acoperi necesitatile permanente de alocare a fondurilor, astfel incat societatea nu dispune de o marja de securitate pentru a se apara de evenimentele neprevazute.

II. Necesarul de fond de rulment - expresie a echilibrului financiar pe termen scurt

Necesarul de fond de rulment reprezinta activele circulante care trebuie sa fie finantate din fondul de rulment. Necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare (in stocuri si creante) sunt acoperite, in cea mai mare parte, din surse temporare corespunzatoare (datorii curente: furnizori, buget, salariati, etc.). Nevoia de fond de rulment se determina ca diferenta intre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare. Acest indicator este expresia realizarii echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv a echilibului dintre necesarul si resursele de capitaluri circulante (curente)[21].

Formula de calcul

NFR = Alocari ciclice (in stocuri si creante) - Surse ciclice

= Stocuri+Creante - Obligatii pe termen scurt

Daca aceasta diferenta este pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi de stocuri si creante (ciclice) in raport cu sursele temporare (ciclice) posibil de mobilizat.

Anexa 3. furnizeaza informatii cu privire la necesarul de fond de rulment al societatii comerciale "ADAROM" SA. Din analiza datelor putem observa ca nevoia de fond de rulment este negativa in cei trei ani, ceea ce semnifica un surplus de resurse temporare (ciclice) in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Astfel, nevoia de fond de rulment evidentiaza un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile).

III. Trezoreria neta - expresie a echilibrului financiar general al intreprinderii

In ceea ce priveste situatia trezoreriei, aceasta reprezinta diferenta intre nivelul totalurilor valorilor din casa, cumulat cu nivelul contributiilor bancare curente si a soldurilor creditoare ale bancii. Situatia trezoreriei mai poate fi determinata si ca o diferenta intre fondul de rulment si nevoia de fond de rulment.

Dificultatile trezoreriei survin frecvent in cazul in care trezoreria inregistreaza o crestere a activitatii, marindu-si vanzarile si sporind nevoia de fond de rulment. Atragerea unor resurse de lunga durata intr-o asemenea situatie nu se poate realiza imediat.

Formula de calcul

Trezoreria neta = Fond de rulment - Necesar de fond de rulment

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati echilibrate si eficiente. Ea releva calitatea echilibrului financiar general al intreprinderii, atat pe termen lung, cat si pe termen scurt.

Trezoreria neta pozitiva evidentiaza faptul ca exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, expresie concreta a profitului net din pasivul bilantului si a altor acumulari banesti.

Pe de alta parte, trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar la incheierea exercitiului.

Analiza datelor din Anexa 3. evidentiaza faptul ca exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, intrucat trezoreria neta inregistreaza valori pozitive in cei trei ani de analiza.

Variatia (fluxul) trezoreriei nete ( TN) de la inceputul pana la sfarsitul exercitiului financiar reprezinta cash-flow-ul(CF) intreprinderii (Anexele 4. si 5.). Exista doua curente teoretice de explicare a cash-flow-ului: francez si anglo-saxon. Curentul francez explica variatia de cash pe seama interactiunii dintre echilibrul pe termen lung si echilibrul pe termen scurt, respectiv pe seama variatiei fondului de rulment (ΔFR) si a variatiei nevoii de fond de rulment (ΔNFR).

Formula de calcul

Cash- Flow = ΔFR - ΔNFR

Curentul anglo-saxon explica variatia aceleiasi trezorerii nete, cash-flow-ul, pe seama variatiilor de cash datorate operatiunilor de gestiune (operationale), inclusiv variatia nevoii de fond de rulment, datorate operatiunilor de investitii (numai in active fixe, imobilizari) si operatiunilor de finantare (prin capitaluri proprii si prin capitaluri imprumutate)[22].

Formula de calcul

CF = ΔTN = CF_gest. + CF_inv. + CF_fin.

Cash-Flow-ul din activitatile de gestiune (exploatare si exceptionale), prezentat in Anexa 4., este cel mai important dintre cash-flow-urile intreprinderii, existand doua metode pentru calcularea acestuia: directa (cu evidentierea tuturor incasarilor si platilor, precum si a cresterilor si scaderilor de solduri finale ale stocurilor, creantelor si datoriilor de exploatare in raport cu soldurile lor initiale) si indirecta (ce porneste de la profitul net si de la amortizare si care se corecteaza cu variatia nevoii de fond de rulment). Includerea variatiei nevoii de fond de rulment in cash-flow-ul de gestiune si nu in cel de investitii este putin controversata. Daca avem in vedere ca investitia de capital pentru cresterea economica se refera in mod egal la achizitia de active fixe si de active circulante, atunci pare legitima includerea variatiei nevoii de fond de rulment in cash-flow-ul de investitii. Daca, insa avem in vedere ca intre cifra de afaceri si volumul stocurilor si creantelor exista o corelatie stransa, iar variatia cifrei de afaceri explica, in mare parte, variatia nevoii de fond de rulment, atunci pare legitima includerea variatiei nevoii de fond de rulment in cash-flow-ul de gestiune[23].

Cash-out-flow-ul din investitii se obtine prin compararea imobilizarilor de la sfarsitul anului cu cele de la inceputul anului, din care se scad veniturile financiare (Anexa 5 - Tabel 5) si reprezinta, in general, plati pentru achizitia de active fixe noi. Societatea analizata realizeaza investitii in principal in active corporale, prin achizitia de masini si echipamente necesare desfasurarii activitatii.

Cash-flow-ul de finantare poate fi determinat prin compararea soldurilor finale cu cele initiale ale capitalurilor proprii si ale datoriilor financiare ( vezi Anexa 5. - Tabel 6). Intrucat firma nu realizeaza majorari de capital social, cash-flow-urile de finantare sunt generate de majorarile de datorii financiare.

Cash-flow-ul total calculat prin insumarea celor trei cash-flow-uri ale activitatilor de gestiune, de investitii si de finantare (metoda anglo-saxona) este echivalent cu variatia trezoreriei nete de la inceputul pana la sfarsitul anului (vezi Anexa 5.- Tabel 7).

2.3. Aprecierea echilibrului financiar pe baza ratelor structurii financiare

2.3.1. Ratele echilibrului financiar

Ratele echilibrului financiar sunt de fapt expresia realizarii echilibrului financiar pe termen lung si scurt si a echilibrului functional, evidentiind existenta sau inexistenta fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment si a trezoreriei nete.

2.3.1.1. Ratele de finantare

Rata de finantare a imobilizarilor sau rata fondului de rulment evidentiaza conditiile de finantare ale imobilizarilor si poate fi exprimata prin doua modalitati, dupa cum fondul de rulment este determinat in optica functionala (fond de rulment functional: FRF sau fond de rulment net global: FRNG), sau in optica analizei lichiditate - exigibilitate (fond de rulment net: FRN sau financiar) - vezi Anexa 12.

Din analiza datelor aferente Anexei 12 putem observa ca R_FRF inregistreaza in 2005 o valoare subunitara, ceea ce semnifica faptul ca ansamblul imobilizarilor nu este finantat din resurse durabile, in timp ce in 2006 si 2007 valorile acesteia sunt supraunitare, cresterea valorii raportului corespunzand, teoretic, unei ameliorari a structurii de finantare. Cea de-a doua modalitate de calcul reflecta o situatie favorabila pentru intreprindere, intrucat valorile supraunitare ale R_FRN ilustreaza faptul ca ansamblul imobilizarilor nete este finantat din capitalurile permanente.

De asemenea, poate fi determinata o rata referitoare la finantarea proprie a imobilizarilor, denumita rata fondului de rulment propriu sau rata de finantare a capitalurilor proprii (Anexa 12, Tabelul 16 -1b). Valorile subunitare inregistrate de aceasta rata reflecta o situatie nefavorabila, intrucat valoarea imobilizarilor nu poate fi finantata din capitalurile proprii ale intreprinderii.

Rata autofinantarii investitiilor masoara partea investitiilor autofinantate si se exprima conform formulei din Anexa 12. In ultimii doi ani de analiza valoarea raportului este mai mare decat 1, ceea ce inseamna ca intreprinderea are capacitatea de autofinantare suficienta pentru a finanta noile investitii.

3. Rata de investire determina proportia de investire a intreprinderii in cursul exercitiului, facand posibila aprecierea cresterii intreprinderii in raport cu politica de investitii promovata. Valorile inregistrate de aceasta (vezi Anexa 12.), respectiv 0.575 in 2005, 0.374 in 2006 si 0.323 in 2007 sunt marturia faptului ca intreprinderea a aplicat o politica de investire excesiva.

4. Rata finantarii activului economic pune in evidenta echilibrul financiar functional intrucat valoarea sa este supraunitara in cei trei ani de analiza (vezi Anexa 12.).

5. Rata de finantare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare evidentiaza proportia corespunzatoare din fondul de rulment functional ce finanteaza partea cea mai stabila a nevoilor de fond de rulment legate de exploatare (stocurile).

Analizand datele aferente Anexei 12. putem observa ca aceasta rata cunoaste valori negative in 2006 si 2007, ca urmare a faptului ca fondul de rulment functional sau fondul de rulment net global (FRNG = Resurse durabile - Nevoi stabile) inregistreaza valori pozitive in acesti doi ani, datorita cresterii resurselor durabile intr-o proportie mai mare decat cresterea nevoilor stabile, in timp ce nevoia de fond de rulment pentru exploatare este negativa.

6. Rata de finantare bancara a exploatarii sau rata creditelor de trezorerie, complementara cu rata de finantare a nevoii de fond de rulment pentru exploatare, masoara gradul in care intreprinderea angajeaza credite bancare pe termen scurt pentru a suplini capacitatea de autofinantare a investitiilor de exploatare.

Analiza datelor aferente Anexei 12. evidentiaza faptul ca valorile negative inregistrate de aceasta rata sunt urmare a cresterii datoriilor de exploatare (DE) fata de activele circulante de exploatare (ACE), fapt ce a condus la o nevoie de fond de rulment pentru exploatare negativa.

2.3.1.2. Aprecierea echilibrului pe baza ratelor de lichiditate si solvabilitate

In viziunea financiara, judecarea echilibrului financiar se face prin prisma fluxurilor de numerar. Excluderea din calculul indicatorilor de rentabilitate a veniturilor si cheltuielilor calculate orienteaza rationamentul financiar spre problematica trezoreriei si permite pilotajul intreprinderii pe baza unor criterii legate direct de solvabilitatea si lichiditatea acesteia.

1. Rata lichiditatii curente (generale)[24]

Rata lichiditatii generale compara activele curente cu pasivele curente. Un nivel al ratei mai mare decat 1 reflecta faptul ca intreprinderea isi poate plati datoriile curente, fiind departe de o insuficienta a trezoreriei care s-ar putea datora rambursarii datoriilor la cererea creantierilor. O valoare subunitara a ratei (fond de rulment negativ) indica neacoperirea, in principiu, a datoriilor exigibile pe termen scurt, de catre activele curente.

Formula de calcul

Rata lichiditatii curente (generale)

Informatiile sunt utilizate de catre creditorii pe termen scurt pentru a aprecia riscul de a imprumuta firma respectiva. Desi in literatura de specialitate, exista diferite repere[25]^, , nu se poate vorbi de o valoare ideala pentru aceasta rata datorita influentelor diferitilor factori: tipul activitatii desfasurate, natura activelor curente, exigibilitatea pasivelor curente, caracterul schimbator al necesarului de fond de rulment.

Din analiza datelor aferente Anexei 13. observam ca valorile obtinute de societate sunt scazute in comparatie cu cele recomandate (2 - 2,5) reflectand o capacitate redusa de acoperire a datoriilor curente din activele curente. Valorile subunitare inregistrate de aceasta rata sunt urmare a politicii de indatorare excesiva a intreprinderii pe termen scurt, urmata de imposibilitatea acoperirii acestor datorii de capitalurile circulante, astfel ca fondul de rulment financiar a devenit negativ. Aceasta situatie sesizeaza faptul ca intreprinderea a imobilizat o parte din fondurile provenite din creditele bancare pe termen scurt, ceea ce contravine regulilor de finantare[27]. Poate fi considerata un semnal de alarma, dar nu un pericol iminent daca, fara a influenta procesul de productie, stocurile se reduc treptat pentru a fi rambursate datoriile pe termen scurt.

2. Rata lichiditatii partiale (intermediare, rapide)[28]

Rata lichiditatii partiale poate fi considerata un test strict al lichiditatii, asociind activele curente cele mai lichide, excluzand stocurile care pot necesita cateva luni pentru a se transforma in bani, cu datoriile curente.

Formula de calcul

Rata lichiditatii partiale (intermediare, rapide) =

Multe societati considera un nivel subunitar al acestei rate ca fiind favorabil (0,2 este specific pentru supermarket-uri) desi, in anumite cazuri, cand exista un circuit financiar puternic, o valoare mai mica decat 1 pentru testul acid poate determina probleme de lichiditate.

In general raportul este subunitar, la fel ca si in cazul societatii analizate (vezi Anexa 13.) si nu produce dificultati, in conditiile in care intreprinderea dispune de stocuri sanatoase si previziuni de trezorerie corecte.

3. Rata lichiditatii imediate (la vedere)[29]

Aceasta rata reflecta capacitatea societatii de a-si plati datoriile curente numai pe baza valorilor disponibile. Marimea acestei rate ofera informatii putin relevante datorita instabilitatii incasarilor, fiind necesare informatii suplimentare cu privire la conditiile de desfasurare a activitatii.

Formula de calcul

Rata lichiditatii imediate (la vedere)=

Unele lucrari economice apreciaza ca o valoare a ratei incadrata in intervalul 0,2-0,3[30] (o valoare supraunitara fiind considerata excesiva) ar caracteriza un mecanism financiar echilibrat, in timp ce alte lucrari de specialitate recomanda o rata a lichiditatii imediate mai mare decat 0,3 .

Lichiditatea la vedere (vezi Anexei 13.) reflecta o capacitate de plata scazuta in primii doi ani ai analizei, cand valorile inregistrate sunt usor sub limita considerata normala, respectiv de 0.202 in primul an si 0.205 in urmatorul an, urmand ca in 2007 valoarea acestuia sa creasca la 0.331 deci societatea isi poate onora datoriile pe termen scurt din disponibilitatile de care dispune.

Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata obligatiilor banesti, de a-si onora platile la termenele scadente.

Am analizat doua forme ale solvabilitatii societatii comerciale "ADAROM" S.A.:

Solvabilitatea patrimoniala

Aceasta rata este utilizata de catre banci in studiile efectuate in cazul solicitarii de credite. Valoarea minima a ratei este 0,3, iar valorile superioare celei de 0,5 reflecta o situatie favorabila pentru intreprindere.

Solvabilitatea generala =

Aceasta rata, prezentand masura in care datoriile totale sunt acoperite de catre activele totale, reflecta securitatea de care beneficiaza creditorii, precum si marja de credit a intreprinderii.

Pentru ca intreprinderea sa-si poata rambursa datoriile pe termen lung si scurt, se recomanda o valoare a raportului superioara celei de 1,5. In situatia inversa (< 1,5), exista riscul de insolvabilitate.

Anexa 14. ne furnizeaza informatiile necesare pentru analiza solvabilitatii societatii. Se observa o buna capacitate a firmei de a face fata obligatiilor banesti, la termenele de plata anterior stabilite. Rata solvabilitatii patrimoniale se situeaza deasupra valorilor testului limita de situatie favorabila R_SP>0.5, valoare ce reflecta o buna capacitate de autofinantare a societatii.

De asemenea, rata solvabilitatii pe termen lung sau generale se situeaza deasupra limitei recomandate, valorile acesteia variind de la 3,37 in 2005, la 3,68 in 2006, reducandu-se la 2,65 in 2007 ca urmare a cresterii mai accentuate a datoriilor totale (rata de crestere 67,53%) fata de activele totale (care cresc cu 20,41%).

2.3.2. Ratele de indatorare

1. Coeficientul total de indatorare sau "rata levierului" - reflecta gradul in care capitalurile proprii asigura finantarea activitatii intreprinderii, putand fi interpretat si ca o rata a autonomiei financiare a intreprinderii.

Conform datelor din Anexa 15., valorile subunitare inregistrate de acest coeficient reflecta o situatie favorabila pentru intreprindere, indicand faptul ca angajamentele sale, pe termen lung si scurt, sunt garantate de capitalurile proprii.

2. Rata datoriilor financiare exprima gradul de indatorare pe termen lung.

In cazul SC "ADAROM" S.A. valoarea datoriilor pe termen lung in ultimii doi ani de analiza este nula (vezi Anexa 2.), motiv pentru care societatea poate beneficia in continuare de credite bancare cu exigibilitate mai mare de un an.

3. Rata independentei financiare a intreprinderii masoara ponderea capitalurilor proprii in ansamblul resurselor permanente, iar valorile recomandate trebuie sa fie superioare sau cel putin egale cu 0,5.

Capitalurile proprii inregistreaza aceleasi valori cu capitalurile permanente pentru ultimii doi ani de analiza, intrucat intreprinderea evita indatorarea pe termen lung, motiv pentru care dispune de o independenta financiara optima.

4. Rata capacitatii de imprumut compara resursele proprii cu imprumuturile contractate pe termen lung. Politica intreprinderii fiind una de neindatorare pe termen lung, rata capacitatii de imprumut ia valori supraunitare, fapt ce demonstreaza ca poate apela in continuare la credite bancare.

5. Rata capacitatii de rambursare sau rata acoperirii creditelor exprima, teoretic, in numar de ani, capacitatea intreprinderii de a rambursa in totalitate imprumuturile contractate pe termen lung.

Daca luam in calcul doar imprumuturile pe termen lung (vezi Anexa 15.), valoarea inregistrata in 2005 reflecta o buna capacitate a intreprinderii de rambursare a datoriilor cu exigibilitate mai mare de un an.

Cea de-a doua modalitate de calcul reflecta imposibilitatea intreprinderii de a rambursa imprumuturile contractate pe termen lung si scurt prin capacitatea de autofinantare, in termen de 4 ani (intervalul maxim impus de normele bancare).

6. Rata de prelevare a cheltuielilor financiare pune in evidenta capacitatea de plata a costului indatorarii, separand intreprinderile sanatoase de cele falimentare.

Din analiza datelor aferente Anexei 15., putem concluziona ca valorile pe care le ia aceasta rata (mai mici de 0,6 - limita maxima recomandata) reflecta o buna capacitate de plata a costului indatorarii si deci intreprinderea nu se confrunta cu dificultati de gestiune financiara.

7. Costul indatorarii sau rata medie a dobanzii

Rata medie a dobanzii urmeaza un trend ascendent din 2005 pana in 2006, valorile inregistrate de aceasta fiind de 0.083, respectiv 0.098, cunoscand apoi o reducere pana la 0.072, ca urmare a cresterii imprumuturilor totale intr-o proportie mai mare decat cresterea cheltuielilor financiare.

8. Ponderea creditelor curente in indatorarea globala exprima alegerea realizata de intreprindere intre imprumuturile pe termen mediu si lung si creditele bancare curente.

Proportia mare (86,10% in 2005) sau exclusiva (100% in 2006 si 2007) a creditelor bancare curente in indatorarea globala a intreprinderii reflecta o situatie de vulnerabilitate care tine de tipul acestor resurse si de costul lor ridicat.

2.3.3. Ratele privind structura activului si pasivului

2.3.3.1. Ratele privind structura activului

Aceste rate stabilesc ponderea fiecarui post sau grupe de posturi de activ in totalul bilantului, oferind posibilitatea exprimarii bilantului in procente, precum si a analizelor comparative in timp si spatiu.

I. Rata activelor imobilizate (R_AI) reprezinta ponderea elementelor patrimoniale aflate in permanenta la dispozitia intreprinderii, in total activ.

In urma analizei datelor aferente Anexei 16. - Tabel 20, putem constata o crestere a ponderii imobilizarilor in total active corespunzatoare primilor doi ani de analiza, urmata de o reducere a acestora in 2007.

Tinand cont de componentele imobilizarilor, se impune calculul unor rate complementare:

a) Rata imobilizarilor necorporale (R_INC) :

In cazul societatii analizate, ponderea activelor necorporale (brevete, licente, marci, fond comercial) in cadrul patrimoniului intreprinderii este redusa, urmand un trend descendent pe parcursul celor trei ani de analiza (vezi Anexa 16.), cunoscand o reducere semnificativa in 2006 fata de 2005 de aproximativ 0.11 puncte procentuale.

b) Rata imobilizarilor corporale (R_IC)

Aceasta rata reflecta ponderea capitalurilor fixe in patrimoniul intreprinderii, depinzand de conditiile tehnico-economice impuse de natura activitatii desfasurate.

Rata imobilizarilor corporale reflectata in Anexa 16. cunoaste valori ridicate, inregistrand o crestere usoara de 1,03 puncte procentuale in 2006 fata de 2005, ceea ce reflecta o situatie favorabila pentru societate, urmand ca in 2007 valoarea acesteia sa scada ca urmare a majorarii activelor totale intr-o proportie mai mare decat cresterea imobilizarilor corporale.

c) Rata imobilizarilor financiare (R_IF) :

Aceasta rata reflecta intensitatea legaturilor si relatiilor financiare pe care intreprinderea le-a stabilit cu alte unitati.

Valorile inregistrate in cazul SC "ADAROM" S.A. (vezi Anexa 16.) reflecta o pondere redusa a imobilizarilor financiare, ca urmare a participatiilor scazute pe care le detine la capitalul social al altor societati.

II. Rata activelor circulante (R_AC):

Reflecta ponderea in activul total a elementelor patrimoniale care, datorita destinatiei si naturii lor, nu au scopul de a ramane durabil in intreprindere, exceptand elementele utilizate in cadrul unui ciclu lung de fabricatie.

Ca rate complementare, se folosesc:

a) Rata stocurilor (R_S):

Datele reflectate de Anexa 16. indica o valoare redusa a stocurilor in total active circulante, nivelul stocurilor modificandu-se sub influenta factorilor conjuncturali si a cerintelor ridicate ale pietei.

b) Rata creantelor comerciale (R_C)

Marimea acestei rate este influentata de natura relatiilor cu partenerii externi (clienti), de termenele de plata acordate acestora, reflectand uzantele domeniului de activitate.

In cazul societatii analizate valoarea creantelor creste de la un an la altul, dar ponderea acestora in total active (Anexa 16.) ramane redusa ca urmare a valorii ridicate a imobilizarilor corporale, intrucat ramura de activitate solicita o dotare tehnica importanta.

c) Rata activelor de trezorerie (R_AT ) sau a valorilor disponibile

Rata valorilor disponibile reflecta ponderea elementelor patrimoniale cu un grad de lichiditate ridicat, in totalul activului.

Activelor de trezorerie cunosc o pondere ridicata in totalul activelor curente, respectiv de 60.16% in 2005, ajungand la 80.79% in 2007, masura luata de intreprindere in concordanta cu cresterea creditelor bancare pe termen scurt, pentru a se pune la adapost impotriva evenimentelor neprevazute.

2.3.3.2. Ratele privind structura pasivului

Aceste rate furnizeaza informatii referitoare la structura resurselor intreprinderii si definesc, astfel, politica de finantare a intreprinderii.

I. Rata stabilitatii financiare (R_SF)

Rata stabilitatii financiare evidentiaza ponderea resurselor permanente in total pasiv si reprezinta un indicator global referitor la stabilitatea finantarii.

Datele din Anexa 16.- Tabel 21 ilustreaza o pondere ridicata a capitalurilor permanente in total pasive, fapt ce se datoreaza valorilor ridicate inregistrate de capitalurile proprii, in detrimentul datoriilor pe termen lung.

II. Rata autonomiei financiare

Marimea ratei autonomiei financiare depinde de politica financiara adoptata, eficienta deciziilor luate si rentabilitatea intreprinderii, si poate fi calculata sub urmatoarele forme:

a) Rata autonomiei financiare globale (R_AFG), ce reprezinta rezultatul politicii financiare promovate de intreprindere

Se recomanda ca valoarea capitalului propriu sa acopere o treime din pasivul total al intreprinderii (R_AFG > 33%).

In urma efectuarii calculelor (vezi Anexa 16. - Tabel 21.) se poate observa ponderea ridicata detinuta de capitalurile proprii, aproximativ 70%, in totalul capitalurilor, situatie considerata satisfacatoare pentru echilibrul financiar al intreprinderii.

b) Rata de indatorare globala (R_IG), care masoara ponderea datoriilor, indiferent de durata si originea lor, in patrimoniul intreprinderii. Aceasta rata, prin natura ei, este subunitara si pe masura ce valoarea raportului se diminueaza indatorarea se reduce, respectiv, autonomia financiara creste[32].

Datele din Anexa 16. reflecta o rata de indatorare globala in crestere (de la 13.83% in 2005, la 29.65% in 2007), urmare a majorarii volumului creditelor pe termen scurt contractate de intreprindere.

CAP 3. ANALIZA PERFORMANTELOR INTREPRINDERII PE BAZA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE

Analiza orientata catre studiul performantelor furnizeaza informatii utile nu numai managerilor interni, dar si anumitor parteneri externi interesati de rezultatele viitoare ale intreprinderii. In principal, detinatorii de titluri sau potentialii investitori sunt interesati de cunoasterea capacitatii beneficiare a intreprinderii, prezenta sau viitoare, care le garanteaza distribuirea dividendelor si realizarea plusvalorilor de capital. Pentru a raspunde acestor obiective, aprecierea performantelor intreprinderii se realizeaza intr-o dubla perspectiva.

Pe de o parte, intreprinderea consuma resurse financiare, materiale, umane a caror utilizare implica un cost. Aceasta orienteaza analiza catre aprecierea eficientei cu care au fost consumate resursele respective si justificarea costului pe care l-au ocazionat.

Pe de alta parte, intreprinderea degaja resurse care asigura finantarea cresterii sale si rambursarea viitoare a datoriilor contractate. In acest sens, analiza se indreapta catre evaluarea aptitudinii intreprinderii de a genera surplusuri monetare care ii garanteaza echilibrul financiar si dezvoltarea pe termen[33].

Pentru aprecierea starii de performanta a intreprinderii la un moment dat, literatura de specialitate recomanda un sistem coerent de indicatori fundamentat pe informatiile continute in contul de profit si pierdere. Continutul informational al contului de profit si pierdere permite aprecierea performantelor intreprinderii evaluate prin soldurile intermediare de gestiune, capacitatea de autofinantare si riscul economic[34].

Analiza pe baza soldurilor intermediare de gestiune

Structura contului de profit si pierdere pe cele trei tipuri de activitati permite degajarea unor solduri de acumulari banesti potentiale, destinate sa indeplineasca o anumita functie de remunerare a factorilor de productie si de finantare a activitatii viitoare, denumite solduri intermediare de gestiune ( vezi Anexa 6.). Soldurile intermediare de gestiune reprezinta, de fapt, paliere succesive de formare a rezultatului final.

Activitatea economica desfasurata de societatea comerciala "ADAROM" S.A. si eficienta acesteia este reflectata in expresie valorica de situatia contului de profit si pierdere, ca anexa la bilantul contabil. Pe baza contului de rezultate se pot determina o serie de indicatori valorici privind volumul si rentabilitatea activitatii intreprinderii:

I. Marja comerciala reprezinta castigul realizat sub forma de adaos rezultat din activitatea de comercializare a marfurilor. Aceasta reprezinta principalul indicator de apreciere a performantelor unei activitati comerciale (formula de calcul, precum si valorile inregistrate de acest indicator sunt prezentate in Anexa 6).

Pe baza acestui sold intermediar de gestiune se poate calcula rata marjei comerciale (vezi Anexa 17.). Aceasta reprezinta adaosul comercial exprimat in raport cu veniturile realizate din vanzarea marfurilor, exprimand eficienta activitatii de comercializare a marfurilor. Din analiza datelor se observa o tendinta de reducere a ratei, ca urmare a cresterii incasarilor din activitatea de comercializare, intr-o proportie mai mare decat cresterea marjei comerciale.

II.        Productia exercitiului reprezinta totalitatea bunurilor si serviciilor produse de firma intr-un exercitiu financiar. Analizand datele din Anexa 6., observam o crestere continua a acestui indicator al activitatii globale a firmei.

III.     Valoarea adaugata exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, indeosebi a factorilor munca si capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumparate de intreprindere de la terti; aceasta reprezinta sursa de acumulari banesti din care se face renumeratia participantilor directi si indirecti la activitatea economica a intreprinderii[35]: personalul - prin salarii, indemnizatii, premii si cheltuieli sociale; statul - prin impozite, taxe si varsaminte asimilate; creditorii - prin dobanzi, dividende si comisioane platite; intreprinderea - prin capacitatea de autofinantare.

Din analiza datelor aferente Anexei 6. se observa o reducere a VA, de la 14.704.284 Ron in 2005, la 14.462.345 Ron in 2006, urmata de o majorare la 15.839.146 in 2007. Desi, atat marja comerciala cat si productia exercitiului inregistreaza o crestere din 2005 in 2006, aceasta nu este suficienta pentru acoperirea consumurilor intermediare ale firmei in aceasta perioada.

IV. Excedentul brut din exploatare (EBE) sau, dupa caz, insuficienta bruta de exploatare (IBE) reprezinta diferenta dintre valoarea adaugata (inclusiv subventiile de exploatare) si impozitele, taxele si cheltuielile cu personalul.

Din analiza datelor (Anexa 6.) se observa ca EBE este intr-o continua scadere ca urmare a cresterii cheltuielilor cu impozitele, precum si a celor aferente personalului. In anul 2006, reducerea este urmare a scaderii atat a VA, cat si a cheltuielilor specificate mai sus, iar in 2007 cresterea valorii adaugate nu este suficienta pentru a acoperi aceste costuri.

V. Rezultatul exploatarii se calculeaza ca diferenta intre veniturile din exploatare si cheltuielile din exploatare.

Acest indicator inregistreaza valori in crestere, ceea ce se explica prin majorarea veniturilor, intr-o masura mai mare decat cresterea cheltuielilor. Acest lucru reflecta o semnificativa crestere a profitabilitatii activitatii de exploatare.

VI. Rezultatul financiar inregistreaza o scadere continua in perioada analizata ca urmare a cresterii semnificative a cheltuielilor financiare.

VII. Rezultatul curent este determinat atat de rezultatul exploatarii normale si curente, cat si de cel al activitatii financiare.

Din analiza rezultatelor aferente Anexei 6. observam ca rezultatul curent este pozitiv, situatie in care intreprinderea degaja rentabilitate din activitatea sa, intrucat rezultatul exploatarii si rezultatul financiar nu sunt niciodata negative.

VIII. Rezultatul extraordinar - firma nu inregistreaza valori ale acestui indicator.

IX. Rezultatul brut al exercitiului inregistreaza o scadere ca urmare a reducerii rezultatului financiar.

X. Rezultatul net al exercitiului exprima rentabilitatea neta sau pierderile aferente activitatii firmei, dupa deducerea impozitului pe profit aferent exercitiului financiar.

In viziunea anglo-saxona, calculul soldurilor intermediare de gestiune se poate efectua conform Anexei 7 - Tabelul 9.

Valoarea adaugata exprima cresterea de valoare rezultata din utilizarea factorilor de productie, indeosebi a factorilor munca si capital, peste valoarea materialelor, subansamblelor, energiei, serviciilor cumparate de intreprindere de la terti[36].

EBITDA[37] exprima acumularea bruta din activitatea de exploatare, stiind ca amortizarea si provizioanele sunt doar cheltuieli calculate, nu si platite. Pentru calculele financiare de rentabilitate se determina profitul inainte de dobanzi si impozit (EBIT ). In mod curent, EBIT se considera a fi egal cu profitul din exploatare, intrucat celelalte elemente din afara profitului din exploatare sunt nesemnificative. Profitul inainte de dobanzi si impozit are, dupa deducerea impozitului pe profit (EBIT - Impozit = Profit net + Dobanzi), o semnificatie deosebita, exprimand potentialul de remunerare a actionarilor cu dividende si a creditorilor cu dobanzi. Profitul inainte de impozit (EBT ) este determinat atat de rezultatul exploatarii, cat si de cel al activitatii financiare si exceptionale.

Capacitatea de autofinantare

Capacitatea de autofinantare (prezentata in Anexa 8.) este indicatorul sintetic care determina, pe baza elementelor din contul de profit si pierdere, potentialul financiar al intreprinderii, posibilitatea acesteia de a-si finanta dezvoltarea si activitatea de exploatare viitoare din surse proprii, interne, degajate din operatiunile curente.

Capacitatea de autofinantare se poate determina prin doua metode: deductiva si aditiva (vezi Anexa 9.). Prin metoda deductiva capacitatea de autofinantare este calculata ca diferenta intre veniturile incasabile (corespunzatoare unor incasari efective sau viitoare) si cheltuieli platibile (corespunzatoare unor plati efective sau viitoare) .

Din analiza datelor aferente Anexei 9. observam ca, in comparatie cu excedentul brut de exploatare, capacitatea de autofinantare prezinta inconvenientul de a fi mai sensibila, fiind influentata de amortizari, provizioane si impozitul pe profit. In compensare insa, ea prezinta avantajul de a cuprinde in calcul toate elementele care genereaza cash-flow-ul intreprinderii. Prin limitele si avantajele lor, aceste doua notiuni (EBE si CAF) devin complementare si nicidecum exclusive.

Capacitatea de autofinantare calculata prin metoda aditionala pune in evidenta elementele contabile, negeneratoare de fluxuri monetare (vezi Anexa 9). Astfel, se porneste de la rezultatul net al exercitiului, la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane de exploatare, financiare, exceptionale) neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra amortismentelor si provizioanelor).

Capacitatea de autofinantare exprima deci un surplus financiar degajat de activitatea rentabila a intreprinderii. Acest surplus financiar degajat in cursul exercitiului de ansamblul operatiilor de gestiune (CAF) nu va avea decat un caracter potential daca nu este sustinut de mijloace financiare efective. Astfel, surplusul monetar degajat prin cresterea trezoreriei nete, adica cash-flow-ul (vezi Anexa 5 - Tabel 7), dovedeste ca cea mai mare parte a capacitatii de autofinantare este sustinuta de o trezorerie efectiv disponibila.

Dupa distribuirea dividendelor, capacitatea de autofinantare reprezinta autofinantarea globala (totala), indicator ce pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se autofinanta. Autofinantarea reflecta bogatia retinuta de intreprinderea insasi si constituie o sursa interna destinata acoperirii nevoilor de finantare ale exercitiului viitor.

Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta.

Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze, in viitor, cheltuieli pentru mentinerea potentialului productiv, deci a nivelului atins de patrimoniu, respectiv pentru reinnoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Autofinantarea de mentinere este formata din amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si provizioanele.

Autofinatarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale intreprinderii, peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite, avand ca efect o imbogatire, o crestere a patrimoniului. Acest indicator se constituie, in principal, din profitul net repartizat pentru fondurile proprii, adica din profitul care ramane dupa participarea angajatilor la profit, precum si remunerarea asociatilor sau actionarilor[41].

Astfel, autofinantarea degajata de o intreprindere joaca un puternic rol de semnalizator al performantelor intreprinderii. Ea indica potentialilor investitori ai intreprinderii ca este capabila sa utilizeze eficient capitalurile incredintate si sa le asigure o remunerare atragatoare. Pentru creditori insa, marimea autofinantarii certifica nivelul capacitatii de rambursare, precum si nivelul riscului de neplata.

3.3. Analiza ratelor de apreciere a performantelor si influentele acestora asupra performantelor financiare ale intreprinderii

3.3.1. Ratele relative la capacitatea intreprinderii de a produce beneficii

Pe baza raporturilor semnificative dintre marimile referitoare la starea financiara, metoda ratelor permite aprecierea performantelor unei intreprinderi. Aceasta apreciere se realizeaza, in general, pe baza unei comparatii intre ratele calculate de intreprindere si ratele de referinta exprimate de normele semnificative, interne sau externe.

Capacitatea intreprinderii de a genera rezultate din productia si vanzarile sale se poate stabili printr-o serie de rate care compara: un indicator al rezultatelor cu fluxul global de activitate, masurata in general, prin cifra de afaceri (vanzari).

Aceste rate pot fi exprimate sub mai multe forme, si anume[42]:

R₁

Rata astfel calculata exprima eficienta activitatii de baza a intreprinderii. Analizand datele aferente Anexei 10. putem observa o crestere a eficientei activitatii de baza, aceasta rata urmand un trend ascendent in cei trei ani de analiza (acesta se explica prin cresterea rezultatului din exploatare intr-o proportie mai mare decat majorarea vanzarilor).

R2

Aceasta rata exprima eficienta globala a intreprinderii, pe ansamblul activitatilor sale. Intrucat rezultatul dupa impozitare inregistreaza o scadere in 2006 fata de 2005, rata astfel calculata inregistreaza o reducere (scade eficienta globala a intreprinderii), urmata de o crestere in 2007, ca urmare a majorarii rezultatului dupa impozitare intr-o proportie mai mare decat cresterea vanzarilor.

R3

Rata furnizeaza o alta masura a eficientei activitatii de baza, fondata pe un indicator al rezultatului mai fiabil decat rezultatul din exploatare. Cum excedentul brut al exploatarii scade in cei trei ani de analiza, in timp ce vanzarile cresc, ratele astfel calculate se reduc de la 0,612 in 2005, la 0,405 in 2007 (vezi Anexa 10).

R4

Aceasta rata este o alta forma de exprimare a eficientei globale a intreprinderii, nefiind influentata de politica de amortizari si provizioane. Ca urmare a scaderii capacitatii de autofinantare (vezi Anexa 9.), concomitent cu cresterea vanzarilor, eficienta globala a intreprinderii cunoaste o reducere (Anexa 10.)

In afara de capacitatea intreprinderii de a genera rezultate din productia si vanzarile sale, metoda ratelor permite aprecierea utilizarii eficiente a mijloacelor economice care ii sunt incredintate, adica a activelor sale. Aceste rate care exprima randamentul activelor compara: un indicator al rezultatelor cu activele utilizate de intreprindere, astfel:

R5

Aceasta rata exprima aptitudinea intreprinderii de a valoriza mijloacele economice in cadrul activitatii sale de baza. Putem avea si varianta care sa aiba in vedere numai activele de exploatare si nu ansamblul activelor. Anexa 10. pune in evidenta o crestere a aptitudinii intreprinderii de a valoriza mijloacele economice de care dispune, intrucat rata se majoreaza in fiecare an (cresterea rezultatului exploatarii in fiecare an de analiza este mai mare decat majorarea activelor totale).

R6

Aceasta rata exprima capacitatea intreprinderii de a valoriza activele sale pe ansamblul activitatilor. Intrucat rezultatul dupa impozitare scade considerabil in 2006, in timp ce activele totale cresc, rata inregistreaza o reducere fapt ce ilustreaza o deficienta a intreprinderii in utilizarea activelor sale pe ansamblul activitatilor.

R7

Analizand datele aferente Anexei 10, putem observa ca valorile inregistrate de aceasta rata sunt in crestere, deci ritmul de rotatie a activelor se accelereaza, altfel spus, creste intensitatea cu care aceste active sunt utilizate in activitatea intreprinderii.

3.3.2. Ratele de apreciere a performantelor din punctul de vedere al actionarilor

Actionarii si, in general, proprietarii sau asociatii intreprinderii, facand adesea un plasament pe termen lung, nu solicita o rentabilitate imediata pe actiune si deci un dividend important, fiind preocupati, in special, de un rezultat satisfacator chiar daca acesta este conservat de intreprindere, intrucat va genera o crestere a valorii actiunilor. De aceea, ei sunt interesati de cunoasterea rentabilitatii capitalurilor proprii, rentabilitate determinata prin raportul dintre profitul net si capitalurile proprii (subiect tratat pe larg in Cap. 4, intitulat - "Diagnosticul financiar al rentabilitatii si al riscului").

Astfel, pentru actionarii majoritari, aprecierea performantelor intreprinderii si implicit a profitabilitatii, se realizeaza prin estimarea rentabilitatii nete pe actiune sau a profitului pe actiune, indicator calculat conform formulei aferente Anexei 11 - Tabel 15.

Aceasta rata, determinata pentru fiecare societate pe actiuni, nu ofera posibilitatea comparatiilor intre acestea, datorita dificultatilor de interpretare ale diferentelor observate de la o societate la alta[43].

Capitalul social al S.C. ADAROM S.A. este impartit in 2.506.333 actiuni comune, nominative, dematerializate. In cursul perioadei analizate, capitalul social al emitentului a ramas nemodificat. Singurele modificari intervenite la acest capitol in cursul anului 2005, se refera la valoarea nominala a actiunilor, care in urma denominarii leului a devenit 2,5 RON, din 25.000 ROL, conform Legii nr. 348 / 2005; in aceasta baza si valoarea capitalului social a devenit 6.265.832,50 RON din 62.658.325 mii ROL.

Din analiza datelor aferente Anexei 11. putem observa fluctuatia profitului pe actiune ca urmare a scaderii rezultatului net al exercitiului, coroborata cu mentinerea constanta a numarului de actiuni emise.

Actionarul minoritar este, de obicei, preocupat de o rentabilitate pe termen scurt si, deci, de un divident imediat. Aprecierea dividendului pe actiune se face prin raportul:

Dividend pe actiune =

In cazul societatii analizate nu s-au repartizat dividende din profitul net realizat de societate in ultimii ani, avandu-se in vedere necesitatea capitalizarii tuturor resurselor, pentru sustinerea proiectelor de investitii.

CAP 4. DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL RENTABILITATII SI AL RISCULUI

4.1. Rentabilitatea - consideratii generale

Notiunea de rentabilitate este legata, in general, de cea de profit, reprezentand "aptitudinea unei intreprinderi de a degaja un rezultat exprimat in unitati monetare"[44].

Abordarea rentabilitatii se integreaza logic in investigarea eficientei si eficacitatii activitatii unei intreprinderi, privilegiind o evaluare monetara a performantelor. Aceasta optica monetara poate parea insuficienta, deoarece, la prima vedere, minimalizeaza realizarile intreprinderii care nu capata o exprimare monetara (productivitatea fizica, competentele personalului, climatul social, raporturile cu mediul concurential). In realitate, abordarea sistematica a intreprinderii permite intelegerea conversiei oricarei realizari favorabile (exprimata in termeni cantitativi sau calitativi) in rezultatele monetare, si deci, in rentabilitate.

In aceasta viziune, rentabilitatea este expresia sintetica a rezultatelor de orice natura, un indicator de referinta in orientarea deciziilor si comportamentului intreprinderilor.

Rentabilitatea este definita ca un raport intre rezultatul obtinut si mijloacele utilizate. Cel mai adesea, termenul de rentabilitate se refera la rezultatul obtinut in folosirea unui capital.

In mod fundamental, rentabilitatea reprezinta un surplus monetar, soldul dintre cheltuielile totale si incasarile totale. Aceasta notiune de rentabilitate este bazata exclusiv pe fluxurile financiare, baza calculului economic. Este un punct de vedere in abordarea rentabilitatii.

Exista si un alt punct de vedere care cerceteaza problema rentabilitatii din unghiul fluxurilor contabile si patrimoniale. Acest mod de abordare vizeaza masurarea celor doua componente ale rezultatului, prin: valoarea adaugata, excedentul brut al exploatarii, rezultatul exploatarii, beneficiul net, dividendele si capitalul.

Deci, se poate defini rentabilitatea, ca fiind capacitatea unei societati comerciale de a-si acoperi cheltuielile din veniturile obtinute si de a obtine profit, respectiv de a obtine un surplus monetar care sa-i permita sa faca fata angajamentelor si sa ii asigure dezvoltarea.

4.2. Analiza ratelor de rentabilitate

4.2.1. Ratele de rentabilitate comerciala

Ratele marjelor beneficiare sau ratele de rentabilitate comerciala apreciaza randamentul diferitelor stadii ale activitatii intreprinderii la formarea rezultatului, fiind determinate ca raport intre marjele de acumulare si cifra de afaceri sau valoarea adaugata.

Exista urmatoarele categorii de rate:

Rata marjei comerciale - utilizata indeosebi de intreprinderile cu activitate comerciala.

Rata marjei comerciale =

Aceasta rata pune in evidenta strategia comerciala a intreprinderii analizate. Astfel, o marja comerciala redusa (insuficienta) implica cheltuieli generale riguroase si deci recurgerea la forme de distribuire a marfurilor care permit reducerea costurilor privind personalul si economii asupra cheltuielilor de transport, stocaj etc. Din contra, marja comerciala ridicata (importanta) reclama cheltuieli generale sporite si deci servicii mai bune catre clienti .

In cazul societatii analizate rata marjei comerciale inregistreaza valori ridicate, dar in scadere (vezi Anexa 17.) si este insotita de o crestere a cifrei de afaceri ceea ce releva faptul ca intreprinderea prefera reducerea preturilor de vanzare, in scopul cuceririi unui nou segment de piata.

Rata marjei brute de exploatare, sau rata EBE, masoara nivelul rezultatului brut de exploatare independent de politica financiara, politica de investitii, de incidenta fiscalitatii si a elementelor exceptionale.

Rata _EBE =

Aceasta rata indica aptitudinea proprie a activitatii de exploatare de a degaja profit. Valoarea ridicata a ratei EBE in cazul S.C. ADAROM S.A.(vezi Anexa 17.) reflecta posibilitatea financiara de reinnoire rapida a echipamentelor intreprinderii.

Rata marjei nete exprima eficienta globala a intreprinderii, respectiv capacitatea sa de a realiza profit si de a rezista concurentei. Metodologia de calcul, precum si valorile pe care aceasta le inregistreaza se regasesc tabelate in Anexa 17.

Rata marjei nete de exploatare sau rata privind rentabilitatea exploatarii pune in evidenta eficienta activitatii de exploatare sub toate aspectele: industrial, administrativ si comercial.

Din analiza datelor aferente Anexei 17. putem observa o crestere a valorilor acestei rate, fapt ce demonstreaza sporirea eficientei activitatii de exploatare desfasurate de intreprindere.

Rata marjei brute de autofinantare masoara surplusul de resurse de care dispune intreprinderea pentru a-si asigura dezvoltarea si/sau remunerarea actionarilor sai.

In primul an de analiza, intreprinderea dispune de o capacitate de autofinantare sporita, fapt ce ii asigura dezvoltarea, in timp ce in anii urmatori aceasta scade sub influenta cresterii cheltuielilor financiare platibile (vezi Anexa 9), fapt ce conduce la o reducere a ratei marjei brute de autofinantare (vezi Anexa 17).

Rata marjei asupra valorii adaugate masoara rezultatul brut de care dispune intreprinderea dupa deducerea cheltuielilor de exploatare (consumuri si cheltuieli de personal) pentru 100 lei bogatie creata (daca se exprima procentual)[46].

Valorile ridicate inregistrate de aceasta rata reflecta o situatie favorabila a intreprinderii in urma deducerii cheltuielilor de exploatare efectuate in cursul unui exercitiu financiar.

4.2.2. Ratele de rentabilitate economica

Rata rentabilitatii economice are o acceptiune mai larga vizand, in esenta, eficienta capitalului economic alocat activitatii productive a intreprinderii. Ea se exprima prin raportul:

R _economica =

Daca rezultatul economic este un excedent brut de exploatare, atunci raportul exprima rentabilitatea activului economic brut (R_AEB)[47]:

R_AEB =

In teoria financiara din tarile occidentale, problema alegerii numitorului, intre activ total sau capital economic, este foarte dezbatuta de autori, in general optandu-se pentru exprimarea rentabilitatii economice in functie de capitalul economic[48].

Valorile inregistrate de intreprindere sunt in scadere (vezi Anexa 18.) intrucat EBE are o evolutie descendenta, in timp ce activul economic creste de la un an la altul.

In functie de marjele de acumulare utilizate, rentabilitatea capitalurilor economice angajate in exploatare poate fi exprimata sub doua forme:

R_e1 R_e2 =

Capitalul economic poate fi brut sau net, dupa cum imobilizarile includ, sau nu, amortizarile si provizioanele pentru deprecierea acestora. Pe baza rezultatului brut si net al exploatarii, precum si a capitalului economic brut si net se determina doua rate de rentabilitate economica: rentabilitatea economica bruta si rentabilitatea economica neta, conform relatiilor din Anexa 18 - Tabel 23.

In economiile occidentale se considera corespunzatoare o rentabilitate economica mai mare decat 25%, ceea ce inseamna ca in maximum 4 ani intreprinderea isi poate reinnoi capitalurile angajate prin excedentul sau brut de exploatare[49].

Analizand datele din Anexa 18. putem observa o reducere a rentabilitatii economice in cel de-al doilea an, ca urmare a diminuarii EBE, concomitent cu cresterea capitalului economic brut.

Factorii determinanti ai rentabilitatii economice sunt pusi in evidenta prin descompunerea acesteia in doua rate explicative conform relatiei prezentate in Anexa 19.

Rata rentabilitatii economice exprima, in fapt, o anumita combinatie intre cei doi factori de influenta: unul cantitativ, exprimand marja bruta de acumulare realizata asupra vanzarilor si deci politica de preturi practicata, si altul calitativ, exprimand gradul de intensitate a utilizarii capitalului economic, deci viteza de rotatie prin cifra de afaceri.

In urma analizei efectuate pe baza Anexei 19 - Tabel 24.a., putem observa o reducere simultana a celor doi factori de influenta, astfel: scaderea marjei brute de acumulare reflecta o politica de reducere a preturilor practicata de firma analizata; cel de-al doilea factor scade ca urmare a majorarii capitalului economic intr-o masura mai mare decat cresterea inregistrata la nivelul vanzarilor in urma reducerii preturilor.

Rentabilitatea economica poate fi pusa in corelatie directa si cu rentabilitatea factorului munca oferita de rata marjei asupra valorii adaugate, cu productivitatea activelor fixe si cu structura investitiei (relatie prezentata in Anexa 19).

Drept urmare, rata rentabilitatii economice poate fi majorata, fie prin cresterea marjei asupra valorii adaugate, fie prin cresterea productivitatii activelor fixe sau prin cresterea gradului de imobilizare al capitalului economic, fie actionand simultan asupra celor trei factori[50].

Datele furnizate de Anexa 18 - Tabel 24. b reflecta acelasi trend descendent in evolutia rentabilitatii, ca urmare a scaderii EBE, coroborata cu o majorare semnificativa a valorii imobilizarilor.

Ratele de rentabilitate financiara

Rentabilitatea financiara reflecta scopul final al actionarilor unei intreprinderi, exprimat prin rata de remunerare a investitiei de capital facuta de acestia in procurarea actiunilor ei, sau a reinvestirii totale/partiale a profiturilor ce le revin de drept.

In functie de indicatorii utilizati la numaratorul raportului, rentabilitatea financiara a unei societati pe actiuni poate fi exprimata sub mai multe forme, conform formulelor prezentate in Anexa 20 - Tabel 25.

In cazul societatii analizate rentabilitatea financiara remunereaza actionarii prin majorarea rezervelor (nu au loc distribuiri de dividende) care, in fapt, reprezinta o crestere a averii proprietarilor, prin incorporarea lor in capital si deci o sporire a valorii intrinseci a actiunii. Drept urmare, atat rentabilitatea financiara neta, cat si cea neafectata de impozitul pe profit, scad sub influenta majorarii capitalurilor (rezultatele sunt evidentiate in Anexa 20).

Actionarii majoritari facand adesea un plasament pe termen lung, nu solicita o rentabilitate imediata pe actiune, fiind preocupati, in special, de un rezultat satisfacator chiar daca acesta este conservat de intreprindere, intrucat va genera o crestere a valorii actiunilor. Pentru aceasta categorie de actionari, aprecierea rentabilitatii nete pe actiune sau a profitului pe actiune, ca expresie directa a profitabilitatii intreprinderii, poate fi realizata cu ajutorul raportului Profitul net al exercitiului/ Numarul de actiuni emise ( vezi Anexa 11 - Tabel 15).

Ca si rentabilitatea economica, rentabilitatea capitalurilor proprii poate fi descompusa pe componente conform formulelor prezentate in Anexa 21.

Analizand datele din Tabelele 26. a. si 26. b. observam o reducere semnificativa a celor doi factori in al doilea an de analiza, ca urmare a scaderii profitului intreprinderii, concomitent cu majorarea cifrei de afaceri. Aceasta sporire a vanzarilor nu poate acoperi insa cresterea inregistrata de capitalurile proprii, fapt ce se poate traduce printr-o scadere a rotatiei capitalurilor.

Diferenta intre rentabilitatea economica si cea financiara se datoreaza politicii de finantare promovata de intreprindere. Astfel, la rentabilitati economice egale, rentabilitatea financiara va fi diferita, dupa cum intreprinderea se finanteaza prin fonduri proprii sau imprumutate. Aceasta diferenta provine din dublul joc al cheltuielilor financiare si al impozitului pe profit.

Pentru a evidentia aceste aspecte vom descompune rentabilitatea financiara conform formulelor aferente Anexei 22.

In urma analizei efectuate pe baza datelor din Anexa 15 (Tabelul. 19 - Ratele de indatorare - linia 7), coroborate cu cele aferente Anexei 19, putem observa ca in ultimii doi ani supusi analizei, rentabilitatea economica (R_e) este superioara ratei dobanzii (R_d), fapt ce demonstreaza ca rentabilitatea financiara se imbunatateste (de la 0.2% in 2006, la 0.6% in 2007 - vezi Anexa 21.) pe masura ce indatorarea creste (efectul de levier are rol pozitiv).

Felix Bogliolo in "Crearea valorii" arata ca o rentabilitate suficienta si o buna combinare productiva nu sunt suficiente pentru asigurarea continuitatii activitatii intreprinderii, dar reprezinta, cu siguranta conditiile necesare pentru existenta sa. Pierre Pottier sustine punctul de vedere mentionat de F. Bogliolo si arata ca activitatea rentabila a unei intreprinderi trebuie sa fie insotita de un curs ridicat pe actiune si, in acelasi timp, de o capacitate de autofinantare corespunzatoare .

4.3. Analiza pragului de rentabilitate si evaluarea riscului economic

4.3.1. Pragul de rentabilitate de exploatare. Riscul de exploatare

Riscul de exploatare evalueaza capacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cu cel mai mic cost, la variatiile mediului in care actioneaza, respectiv exprima flexibilitatea rezultatului din exploatare.

Aprecierea riscului de exploatare se realizeaza cu ajutorul pragului de rentabilitate de exploatare, intalnit in literatura de specialitate si sub denumirea de punct critic, punct mort sau punct de echilibru.

In determinarea pragului de rentabilitate se porneste de la premisa ca intreprinderea nu poate actiona asupra preturilor de achizitie ale factorilor de productie sau asupra preturilor de vanzare ale bunurilor si serviciilor. Pentru a asigura devansarea cheltuielilor de catre venituri, se poate actiona numai asupra volumului de activitate desfasurata. Cheltuielile intreprinderii, in functie de variatia fata de volumul de activitate, sunt departajate in cheltuieli variabile si cheltuieli fixe[53]. Cheltuielile variabile, ca suma la nivel de intreprindere, se modifica odata cu volumul de activitate desfasurata dar, pe unitatea de produs, raman relativ constante. Cheltuielile fixe, ca suma la nivel de intreprindere, raman relativ constante, in limitele unui scalar al volumului de activitate desfasurata dar, pe unitatea de produs capata caracter variabil.

Pragul de rentabilitate in unitati fizice se determina pornind de la ipoteza unui cost variabil unitar constant (v = ct.) in raport cu cresterea volumului productiei. Asta inseamna ca, indiferent de volumul fizic al productiei vandute (Q), cheltuielile variabile pe unitatea de produs sunt constante, variind in schimb volumul total al acestora (CV = v x Q).

O alta ipoteza simplificatoare este aceea a constantei pretului unitar de vanzare (p) indiferent de volumul produselor fizice vandute (Q).

Pornind de la aceste considerente, algoritmul de calcul al pragului de rentabilitate in cazul intreprinderilor cu activitate omogena este prezentat in Anexa 23, iar rezultatele obtinute in cazul firmei analizate corespund Anexei 24. Pe baza acestor date putem afirma ca, pe parcursul celor trei ani de analiza, societatea a realizat o cifra de afaceri superioara celei ce corespunde pragului de rentabilitate, fapt ce i-a permis obtinerea de profit.

Aprecierea riscului de exploatare structural pornind de la modelul pragului de rentabilitate se concretizeaza in doua maniere complementare[54]: fie calculand rata care exprima direct riscul de exploatare (R_PR), fie prin calcularea indicelui de securitate (I_S), care evidentiaza marja de securitate de care dispune intreprinderea (Anexa 25).

Evaluarea riscului de exploatare structural poate fi facuta si prin compararea cifrei de afaceri inregistrata de intreprindere (CA) cu cifra de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate (CA_PR), indicatorul rezultat din comparatia mentionata se regaseste in literatura de specialitate sub denumirea de "indicator de pozitie" (α) si evidentiaza capacitatea intreprinderii de a-si adapta productia la cerintele pietei (Anexa 25).

P. Vernimmen[55] caracterizeaza pozitia intreprinderii in functie de dimensiunea inregistrata de indicatorul de pozitie astfel: instabila, daca cifra de afaceri este cu mai putin de 10% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate; relativ stabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu 10-20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate; confortabila, daca cifra de afaceri inregistrata este cu mai mult de 20% superioara cifrei de afaceri corespunzatoare pragului de rentabilitate.

Datele aferente Anexei 25. ne furnizeaza o imagine de ansamblu asupra riscului de exploatare asociat intreprinderii, astfel: rata care exprima direct acest risc inregistreaza o valoare mai mare (81.19%) in primul an de analiza, fapt ce evidentiaza o expunere ridicata a intreprinderii la risc, insa valorile acesteia scad in urmatorii doi ani, ajungand la 65.67% in 2007, scadere asociata cu reducerea expunerii la riscul de exploatare. Drept urmare, indicele de securitate figureaza cu o valoare redusa pentru anul 2005, lucru ce poate fi asociat cu o marja de securitate scazuta a intreprinderii, urmand un trend ascendent in anii urmatori. Indicatorul de pozitie relativ in cazul societatii analizate, conform criteriilor enuntate de P. Vernimmen, reflecta o pozitie relativ stabila a intreprinderii pentru anul 2005, respectiv confortabila in urmatorii ani.

In aprecierea riscului din exploatare, se poate aborda si coeficientul de elasticitate, denumit si coeficientul efectului de levier al exploatarii (CELE sau Le), care masoara sensibilitatea rezultatului exploatarii la variatia cifrei de afaceri, si are la baza repartitia cheltuielilor intreprinderii in fixe sau structurale si variabile sau operationale (calcul este evidentiat in Anexa 26.). Coeficientul de elasticitate al exploatarii este expresie a vulnerabilitatii intreprinderii cu privire la riscul economic, astfel:

daca Le >11, pozitia intreprinderii este instabila, cu un grad de risc economic ridicat;

daca Le 6, pozitia intreprinderii este relativ stabila, cu un risc economic mediu;

daca Le < 6, pozitia intreprinderii este confortabila, cu un risc economic scazut.

Valorile inregistrate de coeficientul de elasticitate (Tabel 29., Anexa 26.) in cazul societatii analizate, conduc la conturarea unei pozitii confortabile a intreprinderii, cu un ric economic scazut.

4.3.2. Pragul de rentabilitate financiar. Riscul financiar

Analiza riscului financiar prin pragul de rentabilitate financiar presupune estimarea acelui volum de activitate al intreprinderii care asigura acoperirea cheltuielilor de exploatare, dar si a celor cu dobanzile (considerate cheltuieli fixe pentru un anumit nivel de activitate).

Impactul politicii financiare asupra performantelor intreprinderii, nevoia de estimare a riscului atras de folosirea capitalului imprumutat in derularea activitatii intreprinderii, au dat nastere teoriei cunoscuta sub denumirea de efect de levier financiar (prezentat in Anexa 22).

Rf = (1 - i)

^{Efectul de levier financiar}

Coeficientul de elasticitate sau coeficientul efectului de levier financiar (CELF) exprima sensibilitatea rezultatului curent inainte de deducerea impozitului pe profit (Ri), la o modificare prealabila a rezultatului exploatarii (Re)[56]. Utilizarea efectului de levier in caracterizarea riscului financiar este incontestabila, dar trebuie sa avem in vedere si carentele acestei metode. Analiza riscului financiar are drept subiect, in acest caz, o intreprindere care a utilizat credite pentru investitii, astfel ca rezultatele analizei prin coeficientul efectului de levier sunt alterate (Anexa 26.).

4.4. Corelatia rentabilitate - risc

Un diagnostic economico - financiar complet nu se poate realiza neglijand cuplul rentabilitate - risc. Riscul este o variabila exogena, antonima rentabilitatii. Efectele riscului fiind contradictorii, se pune problema stapanirii unui anumit nivel al riscului pentru a obtine rentabilitatea scontata. Riscul poate fi tradus si ca variabilitatea profitului fata de media rentabilitatii din ultimele exercitii, ca incapacitatea intreprinderii de a se adapta in timp si la cel mai mic cost la variatia conditiilor de mediu.

In consecinta, rentabilitatea se afla sub incidenta starii generale de risc in care intreprinderea isi desfasoara activitatea (vezi Anexa 27.).

In masura in care rentabilitatea reflecta randamentul factorilor de productie, ea este o forma sintetica sau globala a eficientei economice, iar cresterea ei corespunde in principiu intereselor generale ale economiei. Aceasta pentru ca o eficienta mai inalta a utilizarii factorilor, si deci cheltuieli mai scazute pentru obtinerea fiecarui bun material, creeaza conditii pentru sporirea volumului productiei de bunuri in societate si pentru satisfacerea superioara a nevoii sociale.

Obtinerea unei rentabilitati cat mai ridicate reprezinta obiectivul final al oricarei societati comerciale, firme, precum si o conditie a existentei, a consolidarii pozitiei pe piata de desfacere si a dezvoltarii ei.

In vederea maximizarii rentabilitatii, orice intreprinzator actioneaza pentru cea mai convenabila structura de fabricatie, pentru specializarea optima a productiei si pentru extinderea relatiilor de cooperare cu alti parteneri, pentru atragerea si valorificarea maxima a celor mai eficienti factori de productie, pentru realizarea de investitii cu mare randament, pentru valorificarea oricaror cai si posibilitati de micsorare a costurilor si de folosire a unor preturi ridicate.

In acelesi timp, trebuie avut in vedere faptul ca in lupta concurentiala, pozitiile diferitilor agenti economici pot sa nu fie egale, ca urmare, infruntarea intereselor opuse si solutionarea neechitabila a contradictiilor poate genera conflicte economice si chiar sociale.

Concluzii:

• In exercitiile financiare analizate, cifra de afaceri a cunoscut un trend ascendent, in timp ce profitul net s-a redus, cauza principala fiind volumul mare al cheltuielilor financiare, respectiv diferente de curs valutar si dobanzi;
• Majorarea capitalurilor proprii se realizeaza, pe de o parte, prin incorporarea la rezerve a profitului obtinut din exercitiul financiar anterior, iar pe de alta parte prin reevaluarea terenurilor si a constructiilor;
• Cresterea semnificativa a indatorarii pe termen scurt este urmare a aprobarii de catre A.G.A. a angajarii unui credit destinat investitiilor in echipamente si utilaje;
• Trebuie acordata o atentie deosebita datoriilor comerciale, intrucat aceste restante pot aduce penalitati de intarziere semnificative, cu un impact nedorit asupra rezultatelor.

ANEXA 1.

Fig. 1. Bilantul financiar

ANEXA 2.

Tabel 1. Bilantul financiar al S.C. ADAROM S.A. - RON-

ANEXA 3.

Tabel 2. Indicatori de echilibru financiar

ANEXA 4.

Analiza cash-flow-urilor intreprinderii

Varianta franceza

Cash- Flow = ΔFR - ΔNFR (anexa 3.)

Varianta anglo-saxona:

Cash-Flow = ΔTN = CF_gest. + CF_inv. + CF_fin.

Tabel 3. Calculul cash-flow-ului de gestiune - Metoda directa

Tabel 4. Calculul cash-flow-ului de gestiune - Metoda indirecta

ANEXA 5.

Tabel 5. Calculul cash-flow-ului din investitii

Tabel 6. Calculul cash-flow-ului de finantare

Cash-Flow = CF_gest. + CF_inv. + CF_fin. = TN₁ - TN₀

Tabel 7. Calculul cash-flow-ului total al intreprinderii

ANEXA 6.

Tabel 8. Tabelul soldurilor intermediare de gestiune (SIG) pentru S.C. ADAROM S.A.

ANEXA 7.

Tabel 9. Soldurile intermediare de gestiune (SIG) in viziunea anglo-saxona

ANEXA 8.

Cheltuieli pentru exploatare platibile

Venituri din exploatare incasabile

Alte cheltuieli platibile