Alocarea portofolilui de credite

Alocarea portofolilui de credite

Deciziile implicate in alocarea fondurilor pe portofolii specifice iau in considerare factori precum, capacitatea de a administra tipurile diferite de imprumuturi solicitate si de a efectua operatiile activitatilor suport specifice imprumuturilor.

Alte decizii includ identificarea pietei imprumuturilor specifice, rezultatele imprumutului in conditii de riscuri acceptabile, capacitatile personalului, evaluarea, sursele fondurilor, ratele de lichiditate a portofoliului, profitul general si specific pe activitati.

Toti acesti factori devin componente ale planificarii creditelor, fiind incorporati in politica formala a creditarii, diversitatea si specificitatea acestor factori  fundamentand strategiile creditarii, strategii care depind totodata de fondurile disponibile, sistemele suport, experienta bancii. Intelegerea mediului sectorial, regional si general economic in care actioneaza solicitantul imprumutului, a conditiilor viitoare ale rambursarii au o importanta deosebita, si in acest sens intelegerea legaturii dintre faza ciclului de afaceri si impactul acestuia asupra pietelor de consum orientate joaca un rol important in determinarea accentului care poate fi pus pe restrangerea sau expansiunea unui portofoliu specific.

De exemplu, in perioadele de expansiune a economiei cererile de imprumuturi se distribuie relativ similar pe tipuri de imprumuturi, insa variatia semnificativa a duratei diferitelor faze ale ciclului de afaceri produce efecte de decalaj intre cererile de imprumuturi pe tipuri: de afaceri, de consum, ipotecare.

1. Legatura dintre credit si ciclul de afaceri

In cazul creditelor comerciale, de afaceri in functie de faza ciclului de afaceri (recesiune, redresare si expansiune, avant, cadere), pot fi formulate unele intrebari pentru determinarea riscurilor asociate acordarii imprumutului in faze diferite ale ciclului de afaceri, precum:

in ce faza a ciclului ne gasim, si cum se plaseaza imprumutatul in acesta faza?

afacerea celui imprumutat este corelata cu ciclul de afaceri sau impactul acestuia este inerent, independent de imprumutat? corelarea este nemijlocita sau decalata?

care este durata ciclului industriei si in ce faza ne gasim? exista capacitati excedentare? activitatea industriei este in scadere?

se afla cel imprumutat intr-o afacere in avint sau in cadere?

care este activitatea principala a celui imprumutat si cum este corelata aceasta cu ciclul industriei?

functia realizata de catre cel imprumutat in cadrul industriei ii genereaza acestuia pierderi sau cistiguri?

este prevazuta consolidarea probabila a industriei?

care sunt caracteristicile riscurilor disticte pentru fiecare segment al afacerii celui imprumutat? la ce se poate astepta acesta?

in ce faza a ciclului de afaceri va fi puternic afectat cel imprumutat? cum vor fi afectate performantele acestuia?

care este experienta trecuta a celui imprumutat de a depasi recesiunea?

Intelegerea trendului si duratei evenimentelor economice este importanta pentru determinarea modului cum banca si clientul se plaseaza fata de ciclul de afaceri.

Pot fi evidentiate unele comportamente ale bancii in functie de faza ciclului de afaceri, si anume:

recesiune, somaj si capacitati nefolosite: refacerea lichiditatii; exces de lichiditate care erodeaza evaluarea; precautie la calitatea creditelor si garantarea adecvata a acestora;

redresare si expnsiune, stimularea cheltuielilor de consum: volumul creditelor creste, in ciuda excesului de lichiditate a bancilor; competitia intensa impinge bancile spre afaceri problematice; ratele dobanzii cresc si clientii se adreseaza mai degraba pietei obligatiunilor;

avant, accelerarea inflatiei dincolo de rata potentiala de crestere a economiei: cresc sumele imprumutate comparativ cu cresterea cash-flow-ului; oferta de lichiditate a bancilor este aceea care mentine firmele in afaceri; se diminuiaza capacitatea de evaluare a calitatii creditelor; dependenta cash-flow-ului de capacitatea de colectare; creste puternic cererea de fonduri pe termen scurt; imprumuturi pentru cresterea cheltuielilor de capital si imflamarea spre sfarsitul ciclului; creste volumul imprumuturilor; bancile tind sa devina mandatari pe pietele datoriilor pe termen lung si a actiunilor; bancile prudente sunt mai atente in acordarea creditelor, evitand expunerea la riscurile posibile ale clientilor cu probleme;

caderea, politica monetara restrictiva, restrangerea cresterii rezervelor bancilor, conditiile de credit in conditii de inflatie cresc preocuparile bancilor pentru alocarea creditului: grija si selectivitate in extinderea noilor credite; alocarea formala (reglementata) a fondurilor; necesitatea stabilirii anticipate a clientilor afacerilor pentru a asigura comercializarea bunurilor; descurajarea imprumuturilor pentru activitati financiare pure, speculatii, utilizarea in exterior a economisirii interne, diminuarea cheltuielilor care pot fi amanate; mai putina flexibilitate pentru amanari sau perioade de gratie si flexibilitate mai mare pentru rambursari; cresterea ratelor dobanzii si expansiunea platilor cu bani gheata.

Determinarea cerintelor clientului

Alocarea portofoliului implica de asemenea evaluarea scopurilor pentru care imprumuturile sunt solicitate, pentru a determina cum aceste scopuri corespund obiectivelor generale ale bancii si ce implicatii sunt in termenii scadentei imprumuturilor, finantarea putand fi realizata pentru credite pe termen scurt, mediu si lung sau de capital.

In acest sens, se ia in considerare gap-ul dintre active si datorii in functie de rata dobanzii si scadenta, astfel ca, de exemplu, o banca poate determina ca imprumuturile pentru anumita destinatie poate cauza cerinte de finantare pe termen lung, daca banca accepta riscuri.

Determinarea scadentei si a implicatiilor finantarii pentru creditele comerciale reprezinta o problema speciala, si in acest sens aceste imprumuturi sunt grupate in cele doua tipuri de baza:

credite de exploatare, pe termen scurt, sub 1 an;

credite pe termen lung, pentru finantarea investitiilor in echipamente, cu scadente peste 1 an.

Bancile mari folosese leasing-ul, contractul de inchiriere, pentru a finanta firmele, servind ca alternativa a imprumuturilor pe termn lung.

3. Finantarea portofoliului

Desi exista multe aspecte ale administrarii creditelor, o problema critica o constituie coordonarea surselor fondurilor cu cererea de imprumuturi. Portofoliul genereaza fonduri din plata dobinzilor si rambursarea principalului care pot fi reutilizate pentru acordarea altor imprumuturi sau alte active generatoare de cistig. Caracteristicile portofolilui general determina fondurile care se vor reintoarce in banca in anumite perioade, de regula, imprumuturile pe termen scurt vor genera intrari de fonduri care pot fi reutilizate.

Managementul trebuie sa planifice finantarea cererii de imprumuturi noi care apar din noi cereri de imprumuturi si din diminuarea angajamentelor, a liniilor de credit (imprumuturi aprobate care vor fi utilizate in viitor de catre client). Managementul trebuie sa prevada procentul liniilor de credit (de angajare de credite) care vor fi utilizate intr-o perioada data si sa disponibilizeze fondurile necesare pentru acest cereri, sa determine impactul acestora asupra ratelor dobanzii si profitului. Cererea de imprumuturi si de utilizare a liniilor de credit urmeaza adesea un model ciclic, de exemplu, la sfarsitul perioadei de expansiune cererea creste pentru imprumuturi pe termen scurt in scopul finantarii stocurilor, banca alocand un procent mare din liniile de credit in acest punct al ciclului.

De regula, imprumuturile comerciale pe termen scurt se vor baza pe surse cu scadente similare, iar imprumuturile de consum si ipotecare vor fi finantate din surse pe termen lung in perioade de reltiva stabilitate a ratelor dobanzii. In perioadele de volatilitate a ratelor dobanzii, totusi, este necesara o prudenta mai mare pentru stabilirea ratelor mai ridicate la imprumuturile cu scadente mai mari.

Stabilirea anuala a obiectivelor portofoliului include precizarea valorilor tinta pentru fiecare imprumut din portofoliu, promovarea anumitor tipuri specifice de imprumuturi, evaloarea cerintelor cu privire la profit etc, aceste obiective fiind comunicate prin planuri (programe) si prin implementarea politicilor.