RELATIILE ROMANIEI CU FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

RELATIILE ROMANIEI CU FONDUL MONETAR INTERNATIONAL

1. Istoricul relatiilor Romaniei cu Fondul Monetar International

Romania a aderat la Fondul Monetar International la 15 decembrie 1972, fiind la acea data singura tara din blocul sovietic rasaritean (fara Iugoslavia) care a intreprins un asemenea demers, devenind a 125-a tara membra.

Cota initiala a Romaniei a fost de 200 milioane de dolari, iar in prezent de 1.030,2 milioane DST sau 0,4 % din cota totala, intr-un cont al FMI deschis la Banca Nationala a Romaniei (BNR). Conform cotei sale, Romania detine azi 10.552 voturi in Consiliul de Administratie, cu o pondere de 0,49% din total.

Romania face parte din aceeasi grupa cu Armenia, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia, Cipru, Georgia, Israel, fosta Iugoslavie, Republica Macedonia, Moldova, Olanda si Ucraina cu un total de voturi de 105.412 de voturi, reprezentand 4,85% din total. Acest grup de tari are ca Director Executiv in cadrul FMI pe Jeroen Kremers (Olanda). Din cadrul personalului directorului executiv face parte si un reprezentant al Romaniei in calitate de consilier (pe o perioada de 2 ani) si prin rotatie, pentru urmatorii 2 ani, in calitate de asistent al directorului executiv. De la aderare si pana la 31 ianuarie 1984 Romania a primit credite in valoare de 2 miliarde de dolari (USD).

Cota de tara a Romaniei a crescut de-a lungul timpului ajungand de la 190 milioane DST in 1973 la 1.030 miliarde DST in 1991 astfel:

Tabel 1 Evolutia cotei Romaniei

Sursa : www.imf.org

Incepand cu anul 1984 insa, relatiile Romaniei cu FMI s-au racit, ajungand in 1989 la un pas de intrerupere ca urmare a refuzului guvernului de la Bucuresti de a mai apela la credite, pe baza deciziei acestuia de rambursare inainte de termen a intregii datorii externe.

Conjuctura economica mondiala a fost profund nefavorabila. Dupa prabusirea CAER - care conta pentru nu mai putin de 45% din comertul exterior al Romaniei - a urmat razboiul din Orientul Mijlociu. Irakul era un important partener extern, iar datoria acestei tari fata de Romania se cifra la aproximativ 2 miliarde de dolari. Criza iugoslava a adus alte pierderi pentru productia nationala si pentru comertul exterior.

Pe scurt, Romania a pierdut, in mai putin de 2 ani, 60% din pietele sale externe. Privind retrospectiv, se poate spune ca in linii generale, stabilitatea politica si sociala interna a fost atinsa. Declinul economic a fost stopat in 1993, iar in 1994 economia a cunoscut o anumita crestere, dar fara sa rezolve problemele de fond ale eficientei si durabilitatii.

Dar reforma graduala a avut costuri suplimentare evidente. In fond tranzitia graduala prelungeste perioada de declin economic - cu un inevitabil impact social. In plus, Romania a avut de suportat consecintale neincrederii pe care evolutia prudenta pe calea reformelor a atras-o atat in mediul politic cat si in lumea oamenilor de afaceri. Aceasta stare nu a usurat deloc decizia factorului politic intern. In momentele cele mai dificile, initiativele de politica interna au generat un adevarat cerc vicios: au fost adoptate masuri care nu urmareau decat "gestionarea crizei" - evitarea unui colaps generalizat in economie - cu pretul transmiterii unor semnale confuze in afara, care, la randul lor, au intarziat suportul financiar pentru depasirea crizei.

Dupa reluarea raporturilor normale cu aceasta institutie, realizata in anul 1990, Romania a incheiat sapte angajamente stand-by cu FMI pana in 2007, in 1991, 1992, 1994, 1997, 1999, 2001 si 200 Desi fiecare din angajamentele incheiate pana in prezent are trasaturi individuale distincte, o analiza obiectiva prezinta faptul ca toate s-au inscris pe o traiectorie logica, vizand in principal adaptarea la fiecare etapa a reformei din Romania.

In privinta acordurilor incheiate cu Romania acestea sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabelul 2 Acordurile Stand-by incheiate de Romania cu FMI

Sursa: www. FMI.ro

Incepand cu 1972, Romania a folosit resursele FMI in noua ocazii ca suport financiar al programelor economice ale Guvernului. Ultimul acord, al zecelea, incheiat in iulie 2004 este un acord stand-by de tip preventiv, pe 24 de luni, din care autoritatile romane nu intentioneaza sa faca trageri. Totalul creditelor si imprumuturilor nerambursate la sfarsitul lunii aprilie 2007 se ridica la 27.56 milioane DST, respectiv 2,67 % din cota.

2. Acorduri Stand-By incheiate de Romania cu FMI in perioada  1990-2004

In perioada 1990-2004 Romania a incheiat un numar de 6 acorduri de tip stand-by cu Fondul Monetar International. Acestea au vizat in special sustinerea procesului de reforma inceput inediat dupa revolutie. Aceste acorduri au avut o foarte mare inportanta pentru Romania deoarece au contribuit la macrostabilizare si la reformarea sistemului bancar.

Cele 6 acorduri au adus Romaniei mai mult de 2 miliarde DST si sunt prezentate in tabelul urmator:

Tabel 3  Acordurile stand-by din perioadata 1990-2004

Sursa: www.imf.org

Primul angajament stand-by, dupa 1989, cu o durata de 12 luni, a fost aprobat la 11 aprilie 1991, pentru un volum total de 380,5 milioane DST. Acestuia i s-au adaugat trageri in cadrul facilitatii de finantare compensatorie pentru componenta de import titei, in suma totala de 247,7 milioane DST. Ca urmare a evolutiei pietei petroliere, tragerile nete s-au ridicat numai la 94,3 milioane DST.

Acordul a vizat, in principal, accelerarea reformei declansate inca din anul 1990, fiind orientat in special pe reforma economica si a sistemului financiar-bancar si pe inchegarea cadrului legislativ si institutional adecvat economiei de piata.

Caracterul general al adaptarii mecanismului economic este reflectat de trei din obiectivele principale ale acordului:

liberalizarea treptata a preturilor;

mentinerea cursurilor multiple in economie, cu o rata oficiala puternic supraevaluata in termeni reali in comparatie cu performantele economiei si cu tolerarea mai multor rate de schimb (curs interbancar, curs al caselor de schimb);

acceptarea unor rate ale dobanzilor in economie puternic negative in termeni reali, justificata de caracterul preponderent corectiv al cresterii preturilor si de asimetriile generate de liberalizarea treptata a preturilor.

Un alt obiectiv, considerat esential, si care a fost privit drept principala ancora a programului l-a constituit limitarea severa a cresterii masei monetare, la numai 15% pe ansamblul anului, careia ii corespundea o crestere a creditului in economie cu 21%. Aceste limite au avut doua justificari:

v           absolvirea excesului de lichiditate existent la sfarsitul anului 1990. Acesta a fost creat, mai cu seama in ultimii ani de o economie centralizata prin monetizarea acumularii de pierderi si de stocuri. S-a ajuns astfel ca o rotatie a masei monetare sa se realizeze in 230 de zile, de cateva ori mai lent decat in conditii normale;

v           stavilirea prin parghii monetare a spiralei inflationiste, in conditiile renuntarii la parghiile administrative de control al preturilor. Este de remarcat faptul ca acoperirea in bunuri si servicii a resurselor banesti ale populatiei ajunsese, la sfarsitul anului 1990, la numai 9%, ceea ce arata ca, de fapt, populatia detinea numai o iluzie a puterii de cumparare, in conditiile unei inflatii reprimate.

Acordul pe anul 1992 a fost un aranjament stand-by pe 10 luni aprobat la data de 29 mai 1992, pe o suma totala de 314,04 milioane DST. S-a adaugat o tragere de 76,8 milioane DST in cadrul componentei titei a facilitatii de finantare compensatorie.

Programul Guvernului pe 1992 a urmarit eliminarea actualelor dezechilibre interne si externe. In afara de continuarea unei politici financiare prudente, atingerea acestui obiectiv a reclamat introducerea unor noi masuri structurale menite sa imbunatateasca alocarea resurselor si cresterea productiei potentiale si efective.

Aceste lipsuri au inclus continuarea progresului in ceea ce priveste liberalizarea pietelor, introducerea unei politici corespunzatoare in domeniul ratelor dobanzii, crearea in fapt a unei proprietati private si dezvoltarea unui cadru legal si institutional care sa faciliteze functionarea sectorului particular.

Programul macroeconomic al Guvernului pentru 1992 a urmarit, in special:
a) oprirea declinului cresterii economice reale;

b) reducerea drastica a ratei inflatiei de la circa 15% lunar, in primele doua luni ale anului, la 1-2% lunar pana la sfarsitul anului;

c) sporirea rezervelor internationale cu 500 milioane dolari pentru a acoperi 1-7 luni de importuri pana la sfarsitul anului.

Pentru atingerea acestor obiective, autoritatile au intentionat:

sa mentina politici financiare prudente si o politica adecvata a ratelor dobanzilor;

sa asigure o limitare a salariilor printr-o politica stransa a veniturilor;

sa urmeze o politica flexibila a cursului de schimb.

Aceste politici de stabilizare macroeconomica au fost completate cu politici structurale menite sa faca economia mai eficienta si mai productiva. Masurile de reforma structurala au inclus liberalizarea in continuare a preturilor, privatizarea, intarirea disciplinei financiare prin restructurarea si lichidarea intreprinderilor de stat si continuarea reformelor in domeniile financiar si fiscal.

Unul dintre obiectivele de baza ale efortului reformei din Romania a fost acela de a integra Romania in economia mondiala prin eliminarea deformarilor din sistemul comercial si valutar. In cadrul sistemului valutar, un element de baza al acestui efort l-a constituit unificarea pietelor valutare la 11 noiembrie 1991. In consecinta, Romania s-a confruntat cu o dilema serioasa de politica economica. Nivelul scazut al rezervelor lichide si lipsa finantarii externe au creat o presiune mare asupra cursului de schimb. Aceasta presiune a fost agravata de insuficienta valutei cedate, provenind din incasarile din export.

Guvernul a apreciat ca programul pe 1992 va fi aplicat intr-un context dificil.

S-a estimat ca deficitul contului curent in 1992 va fi de 1,3 miliarde dolari, cu o intrare neta de capital estimata la 1,7 miliarde dolari (exclusiv finantarea exceptionala) si avand in vedere necesitatea aducerii rezervelor internationale la un nivel rezonabil, Romania a avut nevoie de o finantare exceptionala de circa 650 milioane dolari S.U.A. care a urmat a fi satisfacuta prin trageri de la Fond si de la tarile Grupului celor 2 In conformitate cu obiectivul balantei de plati totale pe 1992, care reclama un excedent de circa 476 milioane dolari, s-au stabilit sarcini trimestriale pentru rezervele internationale nete ale sistemului bancar care au constituit un criteriu de performanta.

Guvernul a supus Parlamentului, spre aprobare, Memorandumul privind politica economica impreuna cu o schita a proiectului de buget pe anul 1994 si legislatia principala pentru cresterea veniturilor, necesara pentru realizarea bugetului pe anul 199

Pe 11 mai 1994, se acorda un nou aranjament stand-by cu FMI, pe o durata de 19 luni, in suma de 131,97 milioane DST, la care s-au adaugat 377,05 milioane DST reprezentand facilitatea de transformare sistemica (in total 509,02 milioane DST).

Aprobarea noului aranjament a declansat disponibilizarea transei a doua a creditului SAL acordat de BIRD (150 milioane USD) si Eximbank Japonia (37,5 milioane USD), la care s-a adaugat o finantare suplimentara din partea tarilor din G-24 de pana la 285 milioane USD.

Tragerile in baza acestui aranjament stand-by nu putea depasi, fara consimtamantul Fondului, echivalentul a 37,71 milioane D.S.T. pana la 16 august 1994, echivalentul a 56,56 milioane D.S.T. pana la 16 decembrie 1994, echivalentul a 75,41 milioane D.S.T. pana la 16 mai 1995, echivalentul a 94,26 milioane D.S.T. pana la 16 august 1995 si echivalentul a 113,12 milioane D.S.T.
pana la 16 noiembrie 1995.

Negocierile s-au concentrat asupra unui pachet coerent si bine inchegat de politici fiscale, monetare, valutare si structurale, de natura sa limiteze posibilitatea neimplinirii obiectivelor macroeconomice fundamentale.

Obiectivele pe termen mediu ale Guvernului sunt aducerea inflatiei sub control, incurajarea unei relansari durabile a cresterii economice si restabilirea unei situatii viabile a balantei de plati. Astfel, este de asteptat ca odata incheiata faza de stabilizare a acestei ajustari, cresterea economica sa urce treptat la 4% pe un an in ultima parte a deceniului, iar rata anuala a inflatiei sa scada la niveluri exprimate de o singura cifra. Cresterea economica durabila va necesita o sporire substantiala a investitiilor fixe, ceea ce, in contextul constrangerilor finantarii externe si necesitatii de limitare a deficitului contului curent al balantei de plati externe, va necesita o mai mare mobilizare a economiilor interne, in special in sectorul public si in societatile comerciale cu capital majoritar de stat. Obiectivul este de a atinge un nivel echivalent cu importurile pe o perioada de cel putin 2,5 luni, pana la sfarsitul anului 1994 si 3,3 luni pana in anul 1997. Astfel, in pofida dirijarii prudente a cererii si a eforturilor de mobilizare a acumularilor interne, nevoile Romaniei de finantare vor ramane, probabil, semnificative, necesitand o noua finantare exceptionala in urmatorii cativa ani.

Perioada negocierilor a fost utilizata de partea romana pentru crearea premiselor care sa asigure implementarea noului program. A fost continuata reforma sistemului fiscal, prin introducerea TVA. Cheltuielile bugetare au fost reduse prin eliminarea completa a subventiilor de consum. A continuat procesul de liberalizare a preturilor. In conditiile asigurarii mentinerii paritatii preturilor interne la energie cu cele mondiale. Aceste actiuni au contribuit la stoparea tendintei de deteriorare a deficitului bugetar, la eliminarea distorsiunilor majore din sistemul de preturi si la atenuarea in termeni reali a fenomenului de blocaj financiar.

Noul acord a fost o sinteza si o dezvoltare a celor precedente, incorporand experienta acumulata de ambele parti. Fata de aranjamentele anterioare au fost introduse o serie de obiective si criterii de performanta noi, care au concretizat, in fapt, translatarea obiectivului principal dinspre nivelul macroeconomic spre sectorul real al economiei prin limitarea arieratelor intreprinderilor, precum si izolarea financiara a unitatilor cu pierderi. Deficitul bugetului consolidat pe anul 1994 de 1.329 miliarde lei va fi acoperit prin imprumuturi interne nete de 275 miliarde lei si finantare externa neta in valoare de 1.054 miliarde lei. Ca urmare, criteriile de performanta ale programului se bazeaza pe limitele creditului net al sistemului bancar catre bugetul general consolidat.

Prima si cea mai importanta dovada a succesului din anul 1994 si 1995 a fost reducerea ratei inflatiei de la o rata medie lunara de peste 12% in 1993, la 4,3% in anul 1994 si circa 2% in anul 1995.

Tot in spijinul ideii de succes a programului sta si stoparea demonetizarii economiei si a "dolarizarii". Incepand cu al doilea trimestru al anului 1994, cresterea masei monetare a devansat cresterea preturilor, aratand, practic, ca fenomenul de demonetizare - care a inceput in anul 1990, imediat dupa declansarea liberalizarii preturilor - s-a incheiat si a inceput un proces invers, care semnifica recastigarea increderii publicului in moneda nationala. Stoparea "dolarizarii" este un fenomen foarte important. Ambele fenomene au fost urmari firesti ale inflatiei galopante pe care le-a suferit economia; acestea reprezentau modalitatea prin care publicul - operatorii economici si cetatenii - se apara impotriva pierderii substantei banilor, respectiv accelerand platile, scapand de bani si pastrand valuta, care isi conserva practic puterea de cumparare. Fara eliminarea acestei tendinte era de neimaginat stoparea declinului si reluarea durabila a cresterii economice.

O a treia dovada a macrostabilizarii a fost cresterea rezervelor valutare in sistemul bancar. Nivelul rezervelor brute in devize ale bancilor economice a crescut in anul 1994, de la 806 milioane USD, la 1.495 milioane USD, la care s-au adaugat rezervele Bancii Nationale, care au crescut in cursul anului 1994, de la 40,4 milioane USD la 536 milioane USD. Aceasta evolutie a fost posibila in special datorita ameliorarii sensibile a contului curent al balantei de plati care a inregistrat la sfarsitul anului 1994 un deficit de 428 milioane USD, mult mai modest decat cel inregistrat la sfarsitul anului 1993, de 1.174 milioane USD. In sfarsit, macrostabilizarea a fost pusa in lumina de evolutia cursului valutar. In prezent (2004), rezerva valutara a Bancii Nationale a Romaniei se apropie de 8 miliarde de dolari.²¹

Incepand cu luna aprilie 1994, de cand, practic, piata valutara a fost efectiv liberalizata - la inceput, tot in cadrul licitatiei de la Banca Nationala, iar de la 1 august 1994, efectiv pe piata interbancara - cursul monedei nationale a fost relativ stabil, iar apoi s-a depreciat corelat cu rata inflatiei. Stabilitatea cursului a avut solide ratiuni. Pe termen scurt, diferentialul dobanzilor a actionat puternic in favoarea monedei nationale, aparte de rate mai inalte de dobanda in termeni reali.

In anul 1994, ratele dobanzii la depozite au ajuns, in termeni reali, pana la 5-6% lunar, nivel perceput, intr-adevar, ca foarte avantajos. Pe termen ceva mai lung a actionat raportul cerere-oferta de pe piata valutara. In anul 1994 s-a produs o ameliorare semnificativa a balantei comerciale, pe seama cresterii puternice a exporturilor; de aceea, oferta de pe piata valutara a fost, in unele perioade, net superioare cererii.

Al patrulea acord cu FMI a fost aprobat in august 1997. Pe 9 aprilie 1997, Romania a semnat scrisoarea de intentie si memorandumul privind politica economica a Guvernului Romaniei pentru un nou aranjament stand-by cu FMI, pe o perioada de 13 luni. Creditul vizat era de 301,5 milioane USD si urma sa fie tras intr-un numar de 5 transe trimestriale.

Pentru a se putea efectua tragerile, trebuiau indepliniti o serie de indicatori stabiliti prin memorandum:

limita activelor interne ale Bancii Nationale a Romaniei sa se incadreze in limitele stabilite de comun acord;

limita activelor nete ale Bancii Nationale a Romaniei sa fie cel putin egala cu limitele stabilite prin acord;

limita creditului net acordat de sistemul bancar bugetului general constituit, sa nu depaseasca limitele stabilite in acord;

limita privind preluarea la bugetul general consolidat a datoriei intreprinderilor fata de banci si emiterea de garantii guvernamentale privind imprumuturile acordate de catre banci intreprinderilor, sa nu depaseasca limitele precizate in memorandum;

limita privind contractarea si garantarea datoriei externe cu scadenta mai mare de un an, sa nu depaseasca limitele prevazute in acord;

limita privind datoria nerambursata cu scadente de pana la, si inclusiv, un an, sa se incadreze in limitele precizate in acord;

limita privind arieratele interne fata de Regia Autonoma de Electricitate RENEL si cea a gazelor naturale ROMGAZ, sa nu depaseasca valorile prevazute in acord.

Pe perioada aranjamentului Romania trebuia sa pastreze o stransa consultare cu Fondul. Aceste consultari includ corespondenta si vizite ale personalului FMI in Romania sau ale reprezentantilor Romanei la Fond, iar Romania trebuie sa furnizeze prin rapoarte periodice, datele solicitate de catre Fond, pentru a permite monitorizarea atingerii obiectivelor si politicilor prezentate in memorandum.

Programul macroeconomic pentru anul 1997 viza reducerea, in mod semnificativ, a deficitelor bugetului consolidat al statului si al sectorului intreprinderilor de stat, printr-o ajustare fiscala substantiala, cresteri mari ale preturilor controlate, o politica eficienta a veniturilor si masuri de intarire a disciplinei financiare. Reducerea acestor deficite va permite o incetinire a cresterii masei monetare, a inflatiei si a ratei de depreciere a leului.

Ca si programele stabilite cu ocazia acordurilor anterioare cu FMI, nici acest ultim program nu a fost incheiat cu succes, neindeplinirea unor indicatori stabiliti prin memorandumul privind politica economica a Guvernului Romaniei pentru anul 1997 ducand la suspendarea dreptului Romaniei de a mai face cumparari in cadrul acestui aranjament stand-by.

FMI aproba pe data de 5 august 1999 un acord de imprumut pe 8 luni, in valoare de 535 milioane USD, destinat stabilizarii economiei si programului de reforme al Guvernului. Banca Nationala si-a propus inca de la inceput niste tinte ambitioase, respectiv scaderea inflatiei, reducerea deficitului bugetar si reluarea cresterii economice. Imprumutul a fost pus la dispozitie in patru transe; prima transa, eliberata in august 1999 a fost in valoare de 53 milioane DST (aproximativ 71 milioane USD).

Programul economic pentru 1999 a avut ca obiective:

diminuarea deficitului contului curent,

scaderea in continuare a inflatiei  si stabilirea conditiilor pentru o crestere sustinuta, pe baza unui set cuprinzator de politici macroeconomice si structurale.

Progresul rapid in realizarea acestor obiective a ajutat la cresterea increderii in politicile economice si la refacerea accesului Romaniei pe pietele financiare internationale. Politicile macroeconomice s-au concentrat pe consolidarea fiscala si restrictionarea salariilor pentru a limita cererea interna si de a imbunatati competitivitatea si, totodata, pentru a despovara politica monetara. In paralel, au urmarit o reducere decisiva a pierderilor intreprinderilor publice, care au subminat in trecut eforturile de stabilizare si au impiedicat cresterea economica, prin restructurarea si privatizarea mai rapida a intreprinderilor si bancilor de stat.

Guvernul decide, la inceputul anului 2000, sa ceara FMI acordarea unei extensii tehnice de 60 de zile a acordului de imprumut stand-by, care expira la 31 martie. Extensia a fost acordata pentru a permite completarea primei evaluari a programului, amanata din octombrie 1999.

La sfarsitul lunii mai, FMI acorda Romaniei o noua transa de 116 milioane dolari din acordul semnat in vara anului 1999, moment care a aratat ca guvernantii erau decisi sa urmeze politicile stabilite in memorandum, dupa ce sase luni impresia a fost ca in orice moment Romania putea pierde acordul de imprumut. In cadrul sedintei din iunie 2000, Consiliul Director al FMI de la sfarsitul lunii mai, aproba prelungirea acordului stand-by cu 11 luni, pana la 28 februarie 2001, cu o reesalonare corespunzatoare a transelor

Finalul anului 2000 in privinta relatiei Romania-FMI a fost caracterizat de tatonari si discutii si pe alte teme decat cele strict economice. Fondul a remarcat reusitele Guvernului in privinta incadrarii in parametrii stabiliti, insa hotaraste sa amane acordarea unei noi transe pana dupa alegerile parlamentare si prezidentiale, asteptand intentiile noului Cabinet.

Cu toate acestea, derapajele in implementarea politicilor referitoare la indeplinirea criteriilor de performanta privind reducerea arieratelor si limitarea fondului de salarii din sectorul bugetar au impiedicat finalizarea celei de-a doua revizuiri a programului sustinut prin aranjamentul stand-by. In consecinta, aranjamentul stand-by a expirat la sfarsitul lunii februarie 2001 cu numai doua transe disponibilizate in cadrul aranjamentului, insumand 140 milioane DST (aproximativ 187 milioane USD).

La incheierea sau negocierea fiecarui acord de imprumut, Romania a stiut ca are de indeplinit cumulativ cel putin doua conditii dificile, respectiv inflatie mica si deficit bugetar scazut. Daca in anul 1999 s-a reusit mentinerea unui deficit de 3,9% din Produsul Intern Brut (PIB), asa cum era prevazut in acord, nivelul inflatiei a fost cu mult peste tinta stabilita, de 25%, ajungand la peste 40%. Respectarea unui anumit nivel al inflatiei a fost si subiectul cu care au debutat si s-au finalizat discutiile dintre reprezentantii Cabinetului Nastase si Misiunea FMI condusa de noul negociator sef.

FMI a mentinut de-a lungul a trei ani acordul stand-by cu Romania, insa datele tehnice nu permit o noua prelungire. Ca urmare, autoritatile romane vor incerca sa puna bazele unui nou acord. Este una din actiunile cele mai dificile in ce priveste relansarea reformei in Romania. Dincolo de sumele necesare pentru invigorarea rezervelor valutare (sumele trase din aranjamentele Stand-by avand ca prioritate consolidarea rezervei valutare), deosebit de important pentru Romania este sa primim unda verde din partea Fondului Monetar International privind credibilitatea mediului de afaceri romanesc. Din pacate, imaginea Romaniei in fata FMI si a Bancii Mondiale nu este prea buna.

Aproape toate aranjamentele Stand-by semnate cu FMI au fost abandonate pe parcurs, unele dintre obiective ramanand nerealizate.

Dupa mai bine de 7 luni de negocieri, la 31 octombrie 2001, FMI a aprobat cel de-al saselea acord de imprumut stand-by cu Romania postdecembrista, in valoare de 300 milioane DST (aproximativ 383 milioane USD), prima transa de 52 milioane DST (66 milioane USD) fiind disponibila imediat.

Pe baza dezbaterilor la nivelul FMI, Anne Krueger - director general adjunct al Consiliului Director - a declarat: "In contextul deciziei de accelerare a aderarii la UE, autoritatile romane au initiat un program economic care sa asigure stabilitate macroeconomica, crestere economica puternic sustenabila si tranzitia efectiva la economia de piata. In contextul existentei catorva programe anterioare care au esuat inainte de a fi finalizate, autoritatile si-au exprimat hotararea ferma de a realiza toate componentele programului propus."

Acordul s-a derulat pe o perioada de 18 luni pana in 2003; prima transa de 66 milioane USD s-a onorat automat, onorarea celorlalte transe au depins de evaluarile de pe parcurs pe care FMI le-a facut la Bucuresti.

Oficialii Fondului au fost insa convinsi ca nu vor exista motive de ingrijorare in ceea ce priveste derularea intregului imprumut de 300 milioane DST. De pilda, cu ocazia semnarii scrisorii de intentie, pe data de 7 septembrie 2001 (acest document reprezentand prima etapa spre incheierea acordului Stand-by cu FMI), Neven Mates, noul negociator sef al FMI cu Romania, a apreciat performantele economice ale tarii noastre, mai ales in ceea ce priveste: strategiile economice si ajustarea structurala, reducerea deficitului bugetar, cresterea PIB, reducerea inflatiei, cresterea exporturilor, a investitiilor si a cererii interne. Reprezentantul FMI a reamintit insa problemele aflate in suspensie de mai multi ani, in principal, de necesitatea imbunatatirii performantelor financiare ale societatilor cu capital de stat, ca si a privatizarii lor.

Insa, Romania nu a primit a doua transa de imprumut care ar fi trebuit sa fie distribuita in jurul datei de 15 februarie 2002. Romania a cerut printr-o scrisoare de intentie suplimentara revizuirea conditiilor care au fost stabilite in acordul Stand-by din octombrie 2001. O echipa de negociatori ai FMI au vizitat Romania la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie 2002, si au aplicat cu strictete controlul asupra veniturilor. Scrisoarea de intentie suplimentara, care a fost elaborata la sfarsitul lunii martie, s-a presupus a fi luata in considerare de Consiliul Executiv al FMI inainte de a fi realizata a doua transa, de asemenea s-a sperat ca transa a doua si a treia de imprumut vor putea fi realizate simultan. FMI a decis amanarea considerentului in cazul Romaniei care a fost programat pentru discutie de Consiliul Executiv al FMI la sfarsitul lunii mai 2002.

Romania a incercat sa treaca peste ceeea ce FMI descria a fi o neintelegere, dar rezultatul a fost ca FMI nu a realizat mult asteptatele transe de imprumut. Aceasta s-a potrivit sablonului altor 6 imprumuturi de dinainte care nu au fost niciodata realizate complet, se pare ca s-a repetat inca o data acest fapt.

Doar 54% din sumele puse la dispozitie au fost utilizate efectiv din '89 incoace, comparativ cu 75%, ponderea sumelor efectiv primite de Romania in timpul "erei Ceausescu".

Grav nu este atat procentul de utilizare a sumelor alocate prin aranjamentele Stand-by, cat imaginea proasta pe care o creaza Romania, prin incapacitatea de a-si onora integral obligatiile asumate in negocierile bilaterale.

Ca urmare a intarzierii demararii reale a reformei, tranzitia Romaniei la economia de piata a fost mult incetinita in comparatie cu procesele similare din Polonia, Cehia, Ungaria. Printre cauzele economice ale acestei intarzieri se pot mentiona nivelul scazut al asistentei financiare externe, precum si volumul redus al investitiilor straine.

3. Asistenta tehnica si financiara acordata de FMI Romaniei din anul 2004 pana in prezent

Cel mai recent acord semnat de catre Romania cu Fondul Monetar International este cel din 200 Acest acord a avut ca obiectiv o actiune puternica impotriva marilor datornici la bugetul de stat , oficialii FMI referindu-se in mod explicit la RAFO Onesti.

Acordul stand-by 2004 - 2006 a inceput in 22 iunie 2004 cu o scrisoare de intentie si un memorandum de politici economice si financiare. Aprobarea acordului de boardul FMI a avut loc la 7 iulie 2004 fiind in valoare de 250 milioane DST.

Acest acord a fost unul de supraveghere preventiva cu o durata de 24 luni, banii urmand a fi eliberati doar in caz de urgenta in suma de aproximativ 362 milioane de dolari.

La sfarsitul intalnirii Board-ului Anne Krueger, Prim Director General Adjunct si Presedinte in functie a FMI, a declarat:

"Autoritatile romane trebuie laudate pentru politicile macroeconomice sanatoase si progresul inregistrat in cadrul reformelor structurale, care au contribuit la continuarea procesului de dezinflatie si crestere economica robusta in anul 2003. Programul autoritatilor - sustinut de un nou acord cu Fondul, pe care autoritatile intentioneaza sa-l trateze ca fiind de supraveghere preventiva ("precautionary") - are ca obiectiv intarirea pozitiei contului curent, reducerea in continuare a inflatiei, sustinerea cresterii rapide a PIB si pregatirea economiei pentru integrarea in Uniunea Europeana. Programul pune accent pe continuarea politicilor macroeconomice prudente si a progresului reformelor structurale ample." 

Politicile cheie de stabilizare vizate constau in reducerea deficitului bugetului de stat, intarirea pozitiei financiare a intreprinderilor de stat prin ajustarea preturilor la energie si controlul asupra salariilor, precum si masuri menite sa limiteze cresterea creditului. Controlul asupra salariilor in companiile de stat si o politica prudenta privind salariul minim vor contribui la mentinerea cresterii salariale la nivel national in conformitate cu cresterea productivitatii. Programul include ajustari menite sa creasca eficienta la nivelul veniturilor si cheltuielilor fiscale. Se prevede reducerea in continuare a ratelor contributiilor la asigurarile sociale, impreuna cu masuri de largire a bazei de impozitare si imbunatatirea administratiei fiscale. Totusi, reformele de success in domeniul TVA si impozitului pe profit ar putea fi puse in pericol prin introducerea exceptiilor, care ar putea crea noi distorsiuni si submina administratia fiscala. Prioritizarea cheltuielilor va contribui la finantarea investitiilor in infrastructura.

Romania a inregistrat, in perioada 2000-2006, cea mai rapida crestere a Produsului Intern Brut (PIB), de 130%, din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, chiar daca s-a pornit de la o baza redusa, precizeaza Fondul Monetar International. Institutia a publicat concluziile misiunii care s-a aflat in Romania intre 21 februartie si 7 martie.

Sumele viitoare pe care Romania trebuie sa le plateasca catre Fondul Monetar International sunt surprinse in urmatorul tabel:

Tabel 4 : Platile viitoare catre Fond

(milioane DST)

Sursa: www.imf.org

FMI apreciaza cresterea productiei, scaderea inflatiei si reducerea somajului, insa recomanda autoritatilor sa aplice o politica salariala stricta in sectorul public si sa nu cedeze presiunilor de reducere a TVA.
FMI considera ca adancirea deficitului de cont curent, cresterea preturilor de consum si intarzierea consolidarii politicilor macroeconomice ar putea determina investitorii sa-si retraga capitalurile din Romania.
'Relaxarea cheltuielilor, alaturi de o economie care da semne de supraincalzire si de politicile fiscale si cele care privesc veniturile din acest an vor majora presiunile asupra cererii si inflatiei si vor contribui la adancirea deficitului de cont curent', precizeaza FMI.

Institutia apreciaza ca majorarile salariale programate pentru 2007 contravin obiectivului BNR privind inflatia, considerand totodata ca ar trebui evitate rectificarile bugetare frecvente, prin administrarea mai eficienta a cheltuielilor publice.

Este bine cunoscut faptul ca, prin natura lor, creditele acordate de FMI reprezinta sustineri financiare de scurta durata, destinate sa ajute la depasirea dificultatilor temporare ale balantei de plati externe ale tarilor membre (cu exceptia facilitatilor pentru tarile cele mai sarace). Pe de alta parte, FMI exercita un rol de catalizator, in virtutea caruia sprijina tarile membre, sa mobilizeze asistenta financiara pe langa creditorii de fonduri bilaterale, pe langa celelalte organizatii multilaterale.

In absenta unui program de ajustare aprobat de FMI, aceasta asistenta nu va fi acordata. Este de-acum cunoscut faptul ca un dolar imprumutat de FMI genereaza o asistenta financiara externa suplimentara in valoare de cel putin 4 dolari.

Asadar, chiar daca se inregistreaza unele implicatii negative ale acordurilor FMI (continuarea procesului de restructurare va genera pentru moment cresterea ratei somajului; reducerea taxelor vamale va influenta situatia unor sectoare economice importante, precum si soldul balantei comerciale; agravarea situatiei costurilor sociale), continuarea raporturilor bilaterale este o conditie obiectiv-necesara a crearii premiselor cresterii economice durabile in tara noastra.

Cresterea eficientei colaborarii cu FMI este determinata, printre altele, de: calitatea si realismul negocierilor si a clauzelor acordurilor bilaterale; furnizarea de eforturi, si pe alte planuri, pentru indeplinirea obligatiilor asumate fata de FMI pentru cresterea gradului de utilizare a sumelor alocate prin aranjamentele Stand-by; utilizarea resurselor provenite din asistenta financiara externa astfel incat, la final, sa duca la cresterea economica sustinuta, majorarea productiei materiale interne, inclusiv a celei destinate pietelor externe (determinand astfel incasari superioare in valute liber-convertibile si diminuarea dependentei financiare a tarii fata de strainatate).

Involutia nivelului economic general al economiei romanesti, in perioada postbelica, si accentuarea considerabila a decalajului fata de tarile dezvoltate din Europa, reprezinta o premisa fundamentala ce ar trebui luata in considerare la elaborarea si infaptuirea unei strategii pentru integrarea Romaniei in Uniunea Europeana.

Romania parcurge un moment de rascruce nu numai in privinta evolutiei vietii economice interne, ci si in privinta evolutiei locului sau in cadrul economiei mondiale. Redefinirea locului Romaniei in economia mondiala este un proces de mare complexiate si, totodata, de mare raspundere, deoarece el vizeaza nu doar prezentul, ci mai ales viitorul tarii pentru o perspectiva foarte indelungata.