Autonomia locala; Aspecte financiare ale descentralizarii

Autonomia locala; Aspecte financiare ale descentralizarii

In conformitate cu Legea administratiei publice locale nr.215/2001, administratia publica in unitatile teritoriale se organizeaza si functioneaza in baza principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale, legalitatii si al consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor de interes deosebit.

Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona in numele si in interesul colectivitatilor locale treburile publice, in conditiile legii.

Autonomia locala priveste organizarea, functionarea, competentele si atributiile precum si gestionarea surselor care, potrivit legii, apartin comunitatilor locale.

Autonomia locala (administrativa) este de neconceput fara o autonomie financiara, adica fara asigurarea suportului material al functionarii, respectiv fara finantare.

Autonomia financiara este justificata de faptul ca, comunitatile locale isi cunosc cel mai bine posibilitatile proprii de constituire a resurselor financiare in functie de care isi pot ierarhiza cheltuielile pentru acoperirea nevoilor colectivitatilor locale.

Prin aceasta autonomie se realizeaza o degrevare a finantelor publice centrale de anumite cheltuieli, cu influenta asupra diminuarii fluxurilor banesti intre cele doua nivele structurale ale finantelor publice (centrale si locale).

Nivelul autonomiei comunitatilor locale este cu atat mai scazut cu cat este mai mare ponderea sumelor defalcate si a subventiilor de la bugetul de stat. Se apreciaza ca daca ponderea veniturilor proprii este de 25% administratiile locale au o putere decizionala redusa (considerandu-se ca o pondere de peste 40% a acestor venituri proprii asigura o autonomie financiara reala.)

Constatarea cea mai alarmanta este cea legata de veniturile proprii, de slaba preocupare existenta in unitatile administrativ-teritoriale pentru gasirea unor surse suplimentare de venituri si atragerea lor la bugetele locale precum si de cresterea gradului lor de autofinantare.

Descentralizarea este procesul transferului de autoritate/ responsabilitate administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la cel al administratiei publice locale.

Transferul de autoritate/responsabilitate se refera la domeniul planificarii, luarea deciziei (finante, fiscalitate), responsabilitati legale (emitere de regulamente, hotarari locale) si managementul serviciilor publice pentru care se face transferul.

Descentralizarea financiara este o componenta importanta a procesului de descentralizare deoarece autoritatile publice locale detin cele mai complete informatii, pe baza carora pot lua decizii mai bine justificate decat organele de specialitate de la nivel central, in legatura cu alocarea resurselor financiare locale.

Evident, descentralizarea financiara si administrativa sunt strans corelate.

Principiile fundamentale si regulile generale precum si cadrul institutional pentru desfasurarea procesului de descentralizare administrativa si financiara in Romania sunt reglementate prin:

- Legea cadru privind descentralizarea nr. 339/2004;

- H.G. 2201/2004 privind functionarea si atributiile Comitetului tehnic interministerial si a grupurilor de lucru organizate in conformitate cu Legea nr. 339/2004.

Ca un raspuns adecvat la problemele identificate la nivelul sistemului administratiei publice din Romania in domeniul descentralizarii, au fost identificate urmatoarele prioritati:

- Imbunatatirea sistemului de furnizare a serviciilor publice descentralizate;

- Clarificarea competentelor la diferitele niveluri si structuri ale administratiei publice;

- Intarirea autonomiei financiare;

- Intarirea autonomiei locale presupune existenta unor colectivitati locale puternice, constituite in mod democratic, cu putere de decizie, independente in ceea ce priveste modul de exercitare a competentelor conform prevederilor "Carti Europene a autonomiei locale".

Potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, trecerea in finantarea autoritatilor administratiei publice locale a unor cheltuieli noi se face, prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizarii acestora.

Teoretic, Romania este deja un stat foarte descentralizat. Constitutia garanteaza administrarea libera a colectivitatilor locale si lipsa tutelei intre diferitele nivele. Legile succesive au atribuit judetelor si colectivitatilor locale competente largi in materie de educatie, sanatate, ajutor social, actiune culturala, gestiune a serviciilor publice locale. In fine, Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale finantarea noilor competente, transferurile de impozite si o echilibrare financiara care sa garanteze egalitatea in fata serviciului public si o amenajare echilibrata a teritoriului.

Realitatea din teren pare ramasa mult in urma, adeseori din motive de ordin financiar. Astfel,consider ca transferurile din TVA care servesc finantarii noilor competente sunt atribuite in mod relativ opac si nu par sa respecte mereu criterii obiective. Aceasta practica este de altfel partial antrenata de inexistenta unei veritabile contabilitati locale de angajament: bugetele anuale raman foarte indicative si sunt ajustate in cursul anului in functie de veniturile colectate si de platile efective, ceea ce face ca numeroase colectivitati sa faca apel la stat pentru a solicita fonduri suplimentare in caz de necesitate. In acest context serviciilor statului le lipseste vizibilitatea in ceea ce priveste nevoile locale si au tendinta de a da dovada de parcimonie in atribuirea creditelor, care, cu toate acestea, ar trebui sa finanteze automat noile competente. Din aceasta rezulta o frustrare puternica a alesilor locali, care pot afirma, pe buna dreptate, ca descentralizarea inscrisa in textele legale este aplicata intr-o masura insuficienta si depinde in final de capacitatea alesilor locali de a negocia cu statul, cu riscul politic care decurge din aceasta.

Sentimentul de frustrare este ridicat mai ales in colectivitatile sarace care dispun de putine resurse fiscale proprii. Intr-adevar, dat fiind ca transferurile de la stat depind in principal de resursele din impozitul pe venit si din TVA colectata din teritoriul respectiv, fara un efort semnificativ in ceea ce priveste echilibrarea, multe colectivitati au dificultati foarte mari in a-si finanta competentele de functionare obligatorii si de aceea nu pot genera resurse pentru finantarea investitiilor care sunt, cu toate acestea, necesare. In ceea ce priveste colectivitatile "bogate", adica cele care dispun de un potential fiscal nou generat de actuala crestere economica, sunt insuficient incitate sa isi mobilizeze potentialul fiscal si prefera sa opereze numeroase deduceri sau renuntari la colectare, facand apel la stat pentru a-si finanta deficitul. Astfel, expertii Ministerului de Finante au putut sa constate la sfarsitul anului 2003, dar mai ales in 2004, ca din contul global al colectivitatilor sunt degajate excedente importante, chiar in momentul in care numeroase colectivitati se plang, in mod legitim, de lipsa lor de resurse.

Pentru a adapta mai bine echilibrarea financiara la nevoile reale, legea prevede o interventie a judetelor in repartizarea transferurilor de la stat. In practica, aceasta interventie este in cel mai bun caz inutila, deoarece poate introduce favoritismul politic, de care s-a plans cu regularitate fosta opozitie, care este in prezent la putere.

Pentru a completa aceasta constatare, trebuie sa se mentioneze insuficienta datelor disponibile referitoare la bugetele locale si executarea lor si, in general, la finantele locale. Baza de date actuala, pe care expertii nationali o administreaza in mod empiric, nu este alimentata printr-un circuit regulat, prin aplicarea de norme si suficient audiat, intre serviciile financiare ale colectivitatilor, directiile judetene ale finantelor publice si serviciile centrale ale celor doua ministere in cauza.