BANII SI ACTIVITATEA BANCARA

1. DEFINITIA SI CARACTERISTICILE BANILOR

Banii reprezinta un set de valori materiale si/sau imateriale active care sunt acceptate de societate pentru efectuarea platilor atat ca urmare a schimbului de bunuri si servicii (procesul de vanzare/cumparare), cat si pentru stingerea unor datorii (contractate in diferite perioade de timp). Traditional, cea mai raspandita imagine a banilor se refera la bancnote si monede.

Numerarul consta in bancnote si monede aflate in circulatie intr-o anumita perioada. Numerarul este o modalitate convenabila de a face plati: este rapida si nu necesita documente speciale pentru identificare.

Totusi, pe langa avantaje platile efectuate prin numerar prezinta o serie de inconveniente. Pentru realizarea unor tranzactii importante, cum ar fi cumpararea unei masini sau a unei case, suma necesara in numerar este mare, voluminoasa si dificil de transportat. Exista si riscul ca banii sa fie furati. Aceste probleme sunt si mai dificile in cazul tranzactiilor comerciale dintre persoane juridice (companii, firme, intreprinderi).

Majoritatea acestor probleme sunt rezolvate prin utilizarea serviciilor oferite de sistemul bancar. Cecul, ordinul de plata sau biletul la ordin reprezinta metode si instrumente de plata care vizeaza sumele de bani depuse la banci (depozite bancare) si transferate din contul debitorului (persoana care trebuie sa efectueze o plata) in contul creditorului (persoana care beneficiaza de efectuarea platii).

Pentru a indeplinii rolul banilor in mod eficient, un activ (forma a valorii economice) trebuie sa prezinte anumite calitati si caracteristici:

Acceptabilitate generala

Oamenii trebuie sa aiba incredere in forma sub care se prezinta banii, pe care urmeaza sa-i foloseasca. In caz contrar, banii nu vor fi acceptati si vor inceta sa mai fie un mijloc de schimb. Banii pot fi acceptati fie datorita valorii intrinseci pe care o are materialul din care sunt confectionati (cum a fost cazul monedelor din aur sau argint), fie datorita garantiei acordata prin lege (cazul banilor de hartie, ca moneda financiara - bazata pe incredere).

Durabilitate

Societatea va refuza sa accepte ceva care se deterioreaza rapid sau este perisabil, deoarece nu va reusi sa acopere intervalul dintre cumparare/vanzare, efectuarea platii si utilizarea ulterioara a banilor pentru noi achizitii. In acest sens, banii trebuie sa fie durabili atat din punct de vedere fizic, cat si din punct de vedere al stabilitatii valorii. Banii sunt mai putin acceptati, datorita inflatiei ridicate, oamenii se indoiesc de puterea lor de cumparare.

Divizibilitate

Banii trebuie sa fie divizibili, pentru a fi utili si in cazul tranzactiilor de valoare mica. Cand se foloseau monedele de aur, aceasta problema era rezolvata prin folosirea altor metale cu valoare unitara mai mica (argint, cupru). In cazul bancnotelor, problema este rezolvata prin gama valorilor nominale, exprimate in unitati monetare (1, 10, 20, 50, 100 etc.), precum si prin moneda divizionara.

4. Omogenitate

Unitatile monetare care descriu aceeasi valoare trebuie sa fie identice. Cu alte cuvinte, o bancnota de o anumita marime (cupiura) trebuie sa aiba aceeasi putere de cumparare ca orice alta bancnota reprezentand aceeasi cupiura.

5.Recognoscibilitate (usurinta identificarii)

Pentru a fi acceptati banii, trebuie  sa fie usor de recunoscut. In acelasi timp, este necesar ca falsificarea banilor sa fie imposibila sau cat mai dificila. Bancnotele moderne includ din ce in ce mai multe elemente de siguranta, pentru a reduce posibilitatea contrafacerii.

6.Portabilitate

Comertul ar fi foarte restrans daca forma banilor nu ar permite o manipulare facila. Bancnotele sunt atractive pentru ca se pot transporta usor, iar sistemul de plati prin cec permite ca depozitele bancare sa fie usor transferate, indiferent unde se afla beneficiarii platilor.

7. Cantitate limitata

Pentru a servi ca bani, o marfa trebuie sa fie oferita intr-o cantitate strict delimitata. Daca s-ar afla pe piata in exces, cantitatile necesare ar fi prea mari, voluminoase, incomode. Desigur, daca marfa avand rolul de bani ar fi insuficienta, comertul ar fi inhibat. Principiul cantitatii limitate este un corolar ar caracteristicilor banilor, exprimand sintetic relatia dintre raritatea resurselor economice si tendinta de crestere nelimitata a necesitatilor social-umane.

APARITIA SI EVOLUTIA ISTORICA A BANILOR

Folosirea banilor constituie un aspect esential al vietii economice moderne, caci in absenta acestora actuala diviziune nationala si internationala a muncii ar fi imposibila. Or, daca productia ar continua sa se desfasoare si la ora actuala in unitati sau regiuni izolate, costurile scazute ale productiei de masa pe care se bazeaza nivelul de trai ridicat din societatile contemporane nu ar putea fi realizate. Numai specializarea functiilor si schimbul de produse si de activitati permit fiecarui individ si fiecarei colectivitati sa-si valorifice la maximum aptitudinile si resursele diferentiate de care dispun[1].

Banii, asa cum ii cunoastem astazi, au evoluat de-a lungul mai multor etape. Cea mai timpurie forma a banilor a fost banul - marfa, care a aparut ca raspuns la restrictiile impuse de troc (respectiv barter). Oamenii au inceput sa foloseasca o anumita marfa, care se putea schimba usor cu altele, o marfa comercializata pe scara larga, cu o cerere mare, putand indeplini rolul de bani.

Mai multe marfuri au servit drept bani, in diferite perioade istorice. In unele societati agrare, vitele au fost folosite ca bani. De asemenea, scoicile de mare au fost utilizate de cateva popoare din Oceanul Pacific. Dar cea mai larga raspandire a avut-o utilizarea metalelor pretioase.

Metale ca aurul sau argintul au avut calitatile necesare pentru a fi o forma adecvata de bani. Astfel, aurul si argintul au putut fi transformate usor in monede.

Dezvoltarea monedelor a constituit un progres remarcabil in evolutia banilor. Monedele au fost utilizate pentru clasificarea si standardizarea mijloacelor monetare in unitati convenabile, care nu mai trebuiau cantarite pentru fiecare tranzactie. Acest lucru a simplificat mult procesul de schimb, astfel incat tranzactiile s-au realizat mult mai repede.

Initial, monedele au fost acceptate datorita valorii metalului pretios pe care il contineau. Cand monedele au fost batute si garantate de stat, acceptabilitatea lor s-a extins rapid.

Cu secole in urma, anumite servicii financiare erau furnizate de aurari. Acestia ofereau clientilor incaperi sigure pentru depozitarea obiectelor de valoare (mai ales bijuterii) si a monedelor de aur sau argint. Initial, chitantele erau eliberate in numele depozitarului, dar, in timp, acestea au inceput sa fie platibile celui care le detinea. Acesta a fost inceputul unui lung proces istoric care a condus, in final, la aparitia bancnotelor (bani de hartie). Clientii au gasit aceste chitante foarte utile, putand sa le utilizeze ca mijloc de plata, fara a fi nevoie sa fie returnate la emitent. Chitantele nu aveau o valoare a lor, intrinseca, dar erau un simbol al metalului pretios detinut de aurar in custodie.

Chitantele aurarilor prefigurau viitoarele bancnote. Pe masura ce lumea s-a obisnuit cu acest sistem, a devenit posibil pentru acesti primi "bancheri" sa emita mai multe bancnote decat valoarea metalelor pretioase pe care le detineau efectiv.

Astfel, treptat, au aparut primele banci care au inceput sa acorde credite (imprumuturi), pentru care percepeau dobanda. Odata cu extinderea rolului bancilor, au fost create premisele utilizarii "monedei scripturale" sau a "banilor de cont" (disponibilitati banesti aflate in conturi bancare si care pot fi transferate intre conturile diferitelor persoane fizice si juridice).

In cele din urma, statul a preluat emisiunea de bancnote si a emis legi prin care bancile private nu mai aveau dreptul de emisiune monetara. Acest drept a fost acordat, exclusiv, unei banci de emisiune care, in timp, a devenit banca nationala sau centrala a unei tari.

Cand bancile au pierdut dreptul de a emite moneda, ar fi putut parea ca si-au pierdut capacitatea de a crea bani. Dar bancile au dezvoltat o alta metoda, care compensa pierderea emisiunii monetare. Deponentii s-au aratat dispusi sa incredinteze banii (din metale pretioase) la o banca si sa accepte doar dovada inregistrarii lor in registrul bancii, fara a fi necesar sa primeasca in schimb bancnote (bani de hartie).

Cand titularul unui cont dorea sa faca o plata, trimitea instructiuni bancii sa transfere depozitul (sau o parte din el) in creditul altui client. Acesta este modul in care s-a dezvoltat utilizarea "ordinului de plata" si, ulterior, a cecurilor destinate reglarii afacerilor. Aceste practici s-au dezvoltat si dupa abandonarea convertibilitatii in aur (atat pe plan intern cat si international).

In majoritatea tarilor, pana la Primul Razboi Mondial, atat bancnotele cat si depozitele bancare erau convertibile, la cererea posesorului, in monede de aur. Ulterior, s-a renuntat la acest tip de convertibilitate: mai intai in cadrul sistemelor monetare nationale (perioada interbelica) si, ulterior, in platile internationale (dupa al doilea Razboi Mondial). La nivel international, ultima moneda nationala convertibila in aur a fost dolarul SUA, pana in 1971.

In prezent, se practica numai convertibilitatea valutara (care nu implica metalele pretioase).

Depozitele bancare pot fi clasificate ca bani deoarece sunt, in general, acceptate ca mijloc de plata. Cecurile inlesnesc acceptarea depozitelor bancare, facilitand transferul de fonduri intre conturi si clienti. Deci, ele doar intermediaza miscarea depozitelor.

Desi bancnotele necesita costuri relativ mici de producere, constituirea si utilizarea depozitelor bancare sunt si mai avantajoase. Un depozit se creeaza prin creditarea contului unui client cu o suma de bani. Costul acestor operatii este foarte mic, dar beneficiul poate fi substantial.

Imprumuturile pot fi acordate clientilor prin simpla creditare a conturilor lor, dupa care se percepe dobanda.

Desi acest procedeu este deosebit de atractiv, prezinta totusi anumite limitari. Bancherii trebuie sa pastreze depozitele atractive pentru public, pentru a ramane general acceptabile, in caz contrar, acestea ar inceta sa serveasca drept bani. Pentru a mentine increderea clientilor, bancherii trebuie sa fie permanent capabili sa efectueze plati in numele clientilor care au conturi deschise (in limita depozitelor de care acestia dispun).

Este de notat ca tendinta de evolutie a banilor continua si in zilele noastre, datorita utilizarii tot mai intense, a calculatoarelor in operatiunile bancare, fapt ce a condus la aparitia si proliferarea "monedei electronice". Astfel, transferul unor fonduri intre conturi se realizeaza prin impulsuri electromagnetice,asa dupa cum cardurile se bazeaza pe "memoria" unei cartele electromagnetice.

Banii simplifica enorm viata economica. Totusi, trebuie aratat ca in ceea ce priveste societatea in ansamblul sau, simpla crestere a cantitatii de bani pe care ii foloseste nu-i permite acesteia sa consume mai multe bunuri decat cele susceptibile a fi create tehnic cu ajutorul totalitatii factorilor de productie de care dispune (forta de munca, masini si instalatii, energie, resurse naturale, cunostinte tehnice si organizatorice etc.). In plus, in anumite conditii banii pot functiona necorespunzator, provocand recesiune, inflatie si alte dezordini economice si sociale.

In tara noastra primele bancnote au fost emise de Banca Nationala, potrivit Legii nr.17 din 29 aprilie 1880, care avea acest privilegiu. Bancnotele puse in circulatie au fost de fapt vechile bilete ipotecare de diferite valori, emise cu ocazia Razboiului de independenta, pe care s-a aplicat stampila cu titulatura Bancii Nationale.

In prezent potrivit Legii nr.312/2004 privind statutul Bancii Nationale a Romaniei aceasta detine monopolul emisiunii monetare. Capacitatea de a crea bilete de banca este strict reglementata pentru simplul motiv ca biletele fiind activele cele mai lichide sunt primele susceptibile sa alimenteze inflatia. In principiu, moneda se emite in concordanta cu cresterea economica. Emisiunea de moneda peste necesitatile economice reale - supraemisiunea de moneda - poate duce la inflatie; impiedicarea guvernelor de a determina un proces inflationist, prin emisiune suplimentara de moneda, poate fi inca un argument in favoarea asigurarii independentei bancii centrale.

Confectionarea biletelor de banca se efectueaza de Imprimeria Statului iar monedele metalice de Monetaria Statului, unitati cu gestiune economica, fara personalitate juridica, aflate in subordinea BNR. Pentru a nu putea fi falsificati, banii incorporeaza o serie de caracteristici specifice. Biletele si monedele confectionate sunt depuse in "tezaur".

Atata timp cat moneda primara se afla in "tezaur", juridic nu este considerata "bani efectiv" ci numai "imprimate", iar existenta ei nu este consemnata decat la intrari in contul de ordine si evidenta "Bilete de banca si monede de tezaur". Imprimatele si monedele devin si juridic "bani efectivi" in momentul in care trec din "tezaur" in casieria BNR si inregistrarea emisiunii in debitul contului bilantier "Casa", din activul patrimoniului BNR. Concomitent punerea in circulatie a numerarului se inregistreaza in pasivul bilantului cu ajutorul contului "Numerarul in circulatie". Rulajul creditor al acestor bilete de banca in circulatie ne arata care este emisiunea in perioada respectiva. In momentul in care biletele de banca revin prin casieria bancii in tezaur se spune ca are loc o retragere de numerar, biletele devenind din nou "imprimate". Evidentierea totalului retragerilor dintr-o perioada se ilustreaza prin rulajul debitor al contului "Bilete de banca in circulatie".

La finele perioadei de bilant in bilantul Bancii Centrale apare soldul creditor al contului "Bilete de banca in circulatie" care arata totalul numerarului existent pe piata. Contul nu se dezvolta pe analitice, este un cont sintetic, in caz contrar oricare detinator de bilete de banca (persoana fizica sau juridica) ar trebui sa apara in bilantul Bancii Centrale. Inscrierea contului in pasivul bilantului nu inseamna ca Banca Centrala are vreo obligatie fata de detinatorii de bilete de banca, cel mult poate fi considerata o reminescenta din perioada in care bancile aveau obligatia sa preschimbe biletele in cantitati echivalent in aur.

In prezent "unica obligatie" a Bancii Centrale este de a conferi biletelor emise o putere de cumparare cat mai mare si cat mai stabila, limitand emisiunea pana la nivelul cererii de bani. 

Banca Nationala a Romaniei se ocupa si de preluarea bancnotelor uzate, in vederea distrugerii lor, cand au devenit prea murdare sau deteriorate pentru a mai fi in circulatie. Aceste bancnote sunt, de obicei, arse sau tocate marunt, in conditii de securitate.