Balanta de plati. Elaborare si abordare.

Balanta de plati. Elaborare si abordare.

Instrument principal de apreciere a legaturilor unei economii nationale cu strainatatea, balanta platilor externe masoara si miscarile, dar si rezultatele raporturilor comerciale si necomerciale, ca efect al unei multitudini de raporturi si care exced naturii strict economice a relatiilor internationale. Insasi definirea FMI, care a desfasurat numeroase actiuni de aliniere si uniformizare a statisticilor internationale in scopul de a le compatibiliza in studiile comparative, este susceptibila la modificari si actualizari, in functie de ritmul cu care se produc mutatiile din realitatea contemporana: "un ansamblu de calcule efectuate de autoritatile guvernamentale competente, destinat sa inregistreze sistematic in cursul unei anumite perioade date privind fluxurile de resurse reale intre economia unei tari si celelalte tari ale lumii, modificarile intervenite in marimea creantelor si angajamentelor de plata externe ale tarii respective care rezulta din tranzactiile economice, platile din transferurile directe fara contraprestatie'[1]. Totusi, se surprind aspectele principale, esentiale care confera balantei atributele unui important instrument de evaluare macroeconomica, iar acesta:

Ø      exprima suma tranzactiilor pentru care s-a convenit transferul de proprietate, indiferent de momentul in care va avea loc plata efectiva;

Ø      sintetizeaza relatiile economico-financiare ale unei tari in context

mondoeconomic, oferind un tablou de comparatie intre platile si incasarile - efectuate

respectiv, rezultate - din multiplele legaturi pe care le are, intr-o perioada

determinata, o economie cu restul lumii.

Ca atare, balanta cuprinde tranzactiile comerciale si monetare ale unei tari cu strainatatea, intr-o reflectare exhaustiva care demonstreaza legitatile dupa care se incadreaza o economie nationala in competitia internationala, precum si pozitia monedei nationale in circuitul mondial.

Rezulta ca balanta comensureaza numeroasele ajustari valorice, precum si impactul generat de ratele de schimb si de preturile de evaluare a creantelor si angajamentelor.

Manualul FMI defineste balanta ca: document statistic si sistematizat al tranzactiilor unei tari cu lumea intreaga, ca tablou de expresie esentializata a fluxurilor comerciale si financiare pe care le deruleaza agentii rezidenti si cei nerezidenti; se prezinta ca bilant anual al multiplelor legaturi comerciale si financiare pe care le desfasoara locuitorii unei tari cu restul lumii.

Intocmai ca un bilant, balanta cuprinde si comporta:

♦ un activ (credit), constand in INTRARI, respectiv INCASARI provenite din

exporturile de bunuri si servicii;

investitii straine atrase in tara;

depozite bancare constituite in tara de catre persoane nerezidente;

credite sau ajutoare primite de acea tara;

♦ un pasiv (debit), constand in IESIRI respectiv in PLATI efectuate pentru:

importurile de bunuri si servicii;

investitii nationale facute in strainatate;

depozite bancare constituite in afara tarii de persoane rezidente;

credite acordate sau rambursate altor tari.

Concret, balanta de plati este alcatuita din urmatoarele posturi principale:
balanta comerciala; balanta serviciilor (transporturi externe, turism, servicii bancare,
asigurari,telecomunicatii etc.); balanta transferurilor (dividendele, dobanzile, beneficiile,etc.); balanta investitiilor directe si a investitiilor indirecte (sau de portofoliu);balanta creditelor, balanta miscarilor de capital pe termen scurt; modificarile in rezerve oficiale de aur si devize.

Gruparea lor respecta o structura uniformizata potrivit recomandarilor in materie de la FMI. Astfel si in practica din tara noastra, fluxurile reale si financiare cu exteriorul sunt ilustrate in urmatoarea ordonare :

A.     CONTUL CURENT sau al tranzactiilor curente, in care se evidentiaza operatiunile cu bunuri si servicii,cu venituri si transferuri curente. Subdiviziunile exporturilor si importurilor de bunuri si servicii sunt preponderente fata de celelalte rubrici ale acestui cont;

B.     CONTUL DE CAPITAL contine ca subdiviziuni transferurile de capital si achizitiile de active non-financiare.

C.     CONTUL FINANCIAR arata in principal miscarile de capital pe termen
lung, si pe termen scurt, precum si activele de rezerva ale bancii centrale ale tarii respective

Fiecare componenta a balantei poate fi excedentara (activa) sau deficitara (pasiva), in functie de maniera in care incasarile depasesc sau sunt depasite de plati.

Structura contabila a balantei indica starea de echilibru, in sensul ca suma algebrica a soldurilor componente este nula, intrucat suma creditelor este egala cu suma debitelor.

Printre factorii cu influenta explicita asupra soldului balantei se afla: dinamica importului si exportului de bunuri si servicii, miscarea soldului dintre datoriile si creantele rezultate din importuri si credite, modificarea cursului de schimb al monedelor implicate in platile internationale etc.

In functie de situatia soldului tranzactiilor curente se poate aprecia daca aceea tara se afla - sau nu - in posibilitatea de a-si finanta investitiile pe baza propriilor economii. In cazul unui sold debitor, de pilda, tara respectiva va trebui sa apeleze la

credite externe, la investitii straine, va trebui sa-si micsoreze creantele fata de exterior
si/sau rezervele.

Balanta de plati externe opereaza cu fluxurile care rezulta si exprima evenimente economice diferite, dupa care se grupeaza si se ordoneaza input-urile si output-urile unei economii cu restul lumii. Natura lor este de tranzactii economice, pentru ca vizeaza schimb de valoare de la o entitate economica spre alta si specificul de extraneitate le califica internationale, pentru ca transferul dreptului de folosinta sau de proprietate se realizeaza intre rezidentii unor tari di fente.

Prin balanta se inregistreaza legaturile dintre conturile nationale ale unei tari
cu cele ale lumii intregi, deoarece fiecare industrie autohtona este in acelasi timp
ofertanta si solicitanta de bunuri sau valori straine. Conform conventiei de baza
aplicate la elaborarea balantei, fiecare tranzactie se reprezinta prin doua intrari de
valoare egala, dar de semn opus:

- o prima intrare este pe credit, are semn (+);

- a doua intrare este pe debit, cu semnul (-).

In acest fel suma intrarilor pozitive este egala cu a intrarilor negative pentru ca in final soldul net sa fie zero, ceea ce ar insemna:

Intrarile in credit prin vanzari de bunuri asigura valuta, in timp ce prin cumparari de bunuri se realizeaza iesiri de valuta.

Desi in sens contabil balanta arata echilibru, nu inseamna neaparat ca astfel este echilibrata. Egalitatea contabila intre debite si credite nu reflecta si o egalitate reala, efectiva in termeni de echilibru - intre necesitati si posibilitati.

"Daca o balanta indica deficit sau surplus, faptul depinde de (1) evenimentele care au cauzat acest sold si de (2) persistenta acestor cauze.'[2]

In anumite perioade este posibil ca in relatiile bilaterale sa existe o corespondenta, astfel ca schimburile in acest caz se revela dupa clasicul tipar al trocului.

In context international, complexitatea suplimentara a operatiunilor deriva din implicarea monedelor de diferite nationalitati, adica, daca este deficitara in raporturile sale cu strainatatea, acea economie nationala trebuie sa apeleze la credite din exterior sau la alte surse de acoperire a deficitului.

Premisa dublei inregistrari pe care se compune balanta nu asigura nici perfectiunea inregistrarilor, pentru ca sunt foarte variate, putandu-se lesne produce erori sau omisiuni, iar persistenta unor diferente poate diminua credibilitatea.

Perioada de reportare este un alt element care poate afecta fidelitatea inregistrarilor, pentru ca poate varia in functie de categoriile de balante raportate/inregistrate. De pilda, pentru exporturi-importuri de bunuri se poate lua in considerare o luna, pentru ca datele sunt mai lesne de obtinut, iar cererea este controlabila, verificabila. Pentru tranzactiile mai complexe insa, orizontul de timp vizeaza un trimestru si chiar un an, pentru a se corela cu evidentele despre venitul national sau produsul intern brut.

Balanta platilor externe este un document cu o mare incarcatura in formationala, capabila sa satisfaca forme variate de interes, de la simple analize cu caracter empiric, pana la datele complexe pe care decidentii politici - de interes public si privat - isi evalueaza actiunile frecvente si pot, in consecinta, sa-si fundamenteze proiectele si actiunile viitoare.

Astfel, pentru decidentii din sectorul public configuratia balantei poate fi o tinta sau un indicator cheie pe baza caruia se formuleaza si se aplica masuri specifice de politica monetara, fiscala si comerciala. Pentru sectorul privat, datele din balanta contin informatii importante pentru bancheri, investitori si comercianti, cu referire la dinamica tranzactiilor externe ale respectivei entitati nationale.

Ca expresie a raporturilor unei economii nationale cu restul lumii, balanta de plati serveste comparatiilor cu celelalte economii, demers pentru care operationalitatea are un caracter indirect informativ si, de aceea, este conditionata de respectarea unei tehnologii si a unor restrictii de baza in elaborare si abordare.

In seria eforturilor multiple la care obliga tranzitia, se inscrie si reconsiderarea normelor[3] pentru intocmirea acestui document menit sa ilustreze flexibilizarea schimburilor si cresterea deschiderii fata de exterior.

Pornind de la faptul ca balanta ilustreaza tranzactiile intre rezidentii unor tari diferite, cele doua concepte initiale servesc pentru lamurirea conceptului de rezident.

Principial, teritoriul economic are ca atribut fundamental libera circulatie a bunurilor, persoanelor si capitalurilor ca subiecti ai unei singure autoritati monetare si fiscale. Pot fi rezidenti ai tarii raportoare:

indivizii care locuiesc in permanenta in acea tara;

intreprinderile si organizatiile non-profit localizate acolo;

agentiile si institutiile guvernamentale ale respectivei tari, indiferent daca sunt localizate in interior sau in exterior.

Calificarea rezidentei trebuie sa ia in considerare perioadele de activare/stationare a acelei persoane (fizice sau juridice) care depasesc un an.

De precizat ca vizitatorii temporari, muncitorii sezonieri, studentii sau agentii comerciali nu pot fi considerati rezidenti ai tarii unde sunt temporar localizati.

Institutiile guvernamentale reprezinta o categorie aparte in balanta, fiind rezidente ale tarii raportoare, pe care o reprezinta, indiferent de amplasarea lor interna sau externa, in baza unui principiu consacrat de recunoastere a autoritatii extrateritoriale a guvernului. in acest sens, consulatele, ambasadele si bazele militare straine sunt unitati rezidente ale tarii pe care o reprezinta, si nu ale acelora pe teritoriul carora functioneaza, desi sunt constituite pe criterii de permanenta.

In mod similar, organizatiile internationale si regional-internationale - in care se includ FMI, BM, UNESCO, GATT etc. - nu sunt rezidente ale tarilor gazda, intrucat nu guvernul acestor tari are autoritatea de a controla activitatea respectivelor organizatii

1. Balanta comerciala. Contul curent

Totalitatea articolelor din prima sectiune este numita in mod obisnuit balanta contului curent sau balanta curenta. Aici se cuprinde sumarul diferentelor dintre totalitatea exporturilor si totalitatea importurilor, grupate in posturi specifice tranzactiilor, de forma unor sub-balante, ca de pilda:

a) Balanta comerciala cuprinde situatia recapitulativa si periodica a totalurilor si soldurilor conturilor debitoare si creditoare, cu scopul echilibrarii si aprecierii rezultatelor pe o anumita perioada; se mai numeste si balanta bunurilor, pentru ca evidentiaza exportul, daca incasarea marfurilor are loc in perioada de timp pentru care se intocmeste balanta, ca si importul, daca plata marfurilor are loc in acea perioada. Sursele de intocmire provin din statistica vamala, conform criteriilor adoptate de ONU. O prima tipologie diferentiaza aceasta balanta in globala sau partiala, dupa cuprinderea relatiilor externe cu toate tarile sau, respectiv, numai cu un anumit partener.

"In general, tarile dezvoltate au o balanta comerciala pasiva, chiar sunt obligate in fapt sa aiba o balanta pasiva, pentru a da tarilor mai slabe posibilitatea de a-si achita datoriile fata de aceste tari, in timp ce tarile in curs de dezvoltare au o balanta activa, excedentul acestei balante servind la plata anuitatii datoriilor si a altor plati" .

Balanta comerciala reflecta starea de echilibru sau dezechilibru a schimburilor comerciale ale unei tari, fiind totodata o ilustrare a nivelului sau de dezvoltare economica, a traditiilor pe care o tara le-a adoptat si le respecta in relatiile sale comerciale.

Este cea mai importanta componenta in balanta platilor datorita ponderii pe care o au marfurile. Datele referitoare la exportul si importul de marfuri sunt, in mod normal, disponibile curand dupa sfarsitul fiecarei luni si, de aceea, ele ofera o informatie timpurie asupra tendintelor pe care le urmeaza balanta globala a platilor externe a unei tari. Astfel, se pot prevedea incasarile si/sau platile legate de activitatea de comert exterior.

Daca in totalul balantei de plati incasarile exced platile, surplusul poate fi orientat catre acoperirea unor cheltuieli externe. Tot astfel un deficit al balantei comerciale poate fi acoperit cu resurse care provin din alte operatiuni inscrise m balanta de plati. Unele tari au balanta comerciala traditional activa sau traditional pasiva, iar altele traditional oscilanta (SUA este indicata de C. C. Kiritescu drept un astfel de caz[5]), din cauze diferite si multiple.

Posturile ce compun aceasta balanta compun balanta vizibila¹, ca parte a contului curent si a balantei de plati, care evidentiaza relatiile dintre valoarea bunurilor fizice exportate si a celor importate.

b) Balanta serviciilor sau a invizibilelor cuprinde totalitatea tranzactiilor comerciale cu servicii din categoriile asigurari, transporturi, turism, reprezentante diplomatice, baze militare in strainatate. Dupa cum transportul de marfuri sau de pasageri este efectuat cu mijloace proprii sau straine, sporeste activul, respectiv pasivul balantei de plati.

Turismul este o sursa care alimenteaza activul tarilor vizitate, in timp ce tarile de rezidentii propriu-zisa a turistilor isi sporesc pasivul. Bazele trupelor militare ale unor tari amplasate pe teritoriile altor tari vor fi sursa de activ pentru tara gazda, respectiv, de pasiv pentru titra de provenienta care si cheltuie sume insemnate cu intretinerea acestor obiective.

De data relativ recenta se inscriu la invizibile serviciile de transport gaze, energie electrica, petrol, precum si serviciile specializate de posta, telex, radio si TV.

Asigurarile - pentru persoane fizice si/sau juridice - ocupa un segment traditional, mai cu seama in tarile cu firme consacrate in asigurari internationale, care alimenteaza cu prisosinta activul balantelor de plati (ex. compania Lloyd's din Anglia care opereaza in toata lumea). Astfel, pentru comisioanele platite pentru serviciile primite de la straini se va incarca pasivul, iar cu comisioanele incasate pentru serviciile acordate strainilor sporeste activul.

c) Balanta veniturilor cuprinde o varietate de incasari si plati dintr-o varietate de surse, cum ar fi:

- economiile realizate de straini si expediate in tara lor de origine vor incarca pasivul tarii care a oferit locurile de munca in timp ce primirile din strainatate vor spori activul tarii destinatare;

- veniturile din patente, licente, brevete marci etc. vor fi evidentiate in
activul tarii ce le vinde, iar tara care le achizitioneaza le va include in pasiv (daca sunt
importuri).

In virtutea unei indelungate practici, balanta comerciala isi pastreaza interesul prioritar in structura balantei de plati, iar diferenta dintre suma exporturilor si suma importurilor continua sa fundamenteze aprecierile asupra competitivitatii industriilor unei tari. Secole la rand a fost considerata favorabila si, analog, ca nefavorabila balanta in care importurile devansau valoric exporturile.

De asemenea, inca mai sunt incluse global sub aceasta titulatura posturile din contul tranzactiilor curente al oricarei balante de plati, cu toate ca acestea s-au imbogatit cu alte si alte tranzactii, pe langa marfurile concrete, tangibile in sens clasic, cu suma invizibilelor.

Daca tranzactiile din contul curent semnifica fluxuri de venituri actuale, intreaga situatie a acestui cont ilustreaza masura in care se cheltuieste venitul national intr-o economie nationala.

Soldul comercial iu forma unui excedent sau a unui deficit (mai rar a unui echilibru) si da o imagine partiala a situatiei externe a unei tari, coroborat insa si cu studiul destinatiei geografice a fluxurilor.

Masura competitivitatii comertului exterior rezulta din rata de acoperire a importurilor de catre exporturi, a carei valoare de sub sau peste 100% indica slabiciune, respectiv potential economic ridicat, competitivitate, mai cu scama daca respectivele exporturi sunt orientate catre piete externe exigente (din tarile industrializate).

Ca diferenta intre exporturi si importuri, soldul tranzactiilor curente arata, in ultima instanta, daca o tara are nevoie sau are capacitate de finantare. O interpretare mai cuprinzatoare asociaza si soldul contului de capital; daca acest sold este pozitiv sau negativ, rezulta ca in exterior se afla solutia pentru excedent sau deficit, de egala valoare cu raportul dintre economisirea si investitia interna.

Schematic, situatia se poate arata astfel, ilustrandu-se in final nevoia sau capacitatea de finantare a natiunii, pentru ca este foarte aproape de aceasta acceptie asa cum este ea oferita chiar de contabilitatea nationala.

Ceea ce se poate rescrie si altfel:

Sau

2. Balanta financiara. Contul de capital

Tranzactiile din acest mare segment al balantei grupeaza si exprima totalitatea cumpararilor si vanzarilor internationale de active ale natiunii. Ele pot fi etichetate ca afluxuri si influxuri de capital, adica intrari si iesiri de capital, de forma unor scurgeri unilaterale inspre si dinspre tara.

Datele din balanta exprima tranzactii ca schimburi de articole cu altele:

O iesire de capital pentru o tara reprezinta achizitionarea unor active straine, ca de pilda: schimbul de dolari contra actiuni germane sau obligatiuni japoneze, in acest caz dolarii sunt capitalul care "curge' dinspre tara, contra unor active straine.

O intrare de capital pentru o tara reprezinta vanzarea unor active din acea tara. ca de pilda vanzarea bonurilor de tezaur din SUA catre Germania sau vanzarea actiunilor firmei IBM catre cumparatori japonezi; in acest caz fluxul de dolari este capitalul care "curge' inspre tara, contra unor active nationale vandute in afara tarii.

Principalele posturi - capitole care formeaza structura contului de capital sunt:

- transferurile de capital;

- investitiile directe;

- investitiile de portofoliu;

- alte investitii de capital.

Transferurile de capital au o serie de caracteristici care le diferentiaza de transferurile curente si in esenta ele reprezinta:

- transferul de proprietate asupra unor fonduri fixe;

-"amnistierea' unei datorii de catre un creditor ca urmare a unui acord
mutual intre parti si tara u primi o contraprestatie in echivalent (datoriile prescrise
exprima o pierdere de capital si ele se reflecta in pozitia de investitii internationale);

- transferul de numerar, daca exprima fluxul complementar al achizitionarii
unor fonduri fixe.

In toate cazurile de transferuri de capital valoarea de inregistrare este cea stabilita de donator.

Investitiile directe exprima in esenta nazuinta oricarui investitor direct de a avea un aport, un cuvant efectiv in conducerea unei firme care opereaza in afara propriei economii. Conditia invariabila de indeplinit se constituie din capacitatea investitorului de a furniza o substantiala suma din actiunile care compun capitalul firmei, cu posibilitatea (implicita sau explicita) de a suplimenta si alte capitaluri pentru a-si duce mai departe operatiunile.

Fie ca este vorba de o firma incorporata sau neincorporata, calitatea de investitor direct deriva din posesiunea a cel putin 10% din actiunile obisnuite sau din dreptul de vot. Desi oarecum arbitrara, regula celor 10 procente a fost aleasa pentru a asigura o consistenta clasificare a raporturilor dintre investitori si investitii in statisticile tuturor tarilor.

Investitiile de portofoliu sunt acele investitii care trec granita sub forma valorilor mobiliare de natura actiunilor sau obligatiunilor, insa altele decat investitiile directe.

Importanta lor este deopotriva cantitativ si analitic evaluata, inregistrarea lor separata in balanta evidentiaza tendintele si directiile de miscare libera a capitalurilor internationalizate, dar si evolutia numerica a instrumentelor utilizate si a participantilor la operatiunile de pe piata.

Alte investitii de capital cuprind tranzactiile evidentiate dupa urmatoarele criterii de calificare:

a)      implica schimbul de proprietate, inclusiv crearea sau lichidarea de active
ori pasive;

b)      un activ sau un pasiv trebuie sa reprezinte un drept real existent;

c)      clasificarea unei pozitii financiare (activ sau pasiv) ca externa  are la baza
identitatea creditorului sau a debitorului, acestia trebuind sa fie rezidenti a doua economii diferite; simpla nominalizare a unei pozitii financiare in moneda nationala sau in devize convertibile nu este relevanta pentru clasificarea acesteia in balanta.

Se mai cuvine evidentierea unei distinctii, traditionala de altfel, intre capitalurile pe termen lung si cele pe termen scurt, care includ, dupa cum urmeaza:

- capitaluri pe termen lung - acele capitaluri cu scadenta initiala contractuala
mai mare de un an sau nedeclarata, aici intrand actiunile;

- capitaluri pe termen scurt - acele capitaluri platibile la cerere sau cu
scadenta initiala contractuala de maximum un an, aici intrand valutele.

Cu alte cuvinte, in contul de capital sau balanta financiara se reflecta toate miscarile de capital de la si catre tara, de tipul:

- miscarilor de capital pe termen lung (de peste 1 an);

- miscarilor de capital pe termen scurt (de pana la 1 an), precum si:

- miscarile de capital ca transferuri financiare unilaterale si exceptionale.

In analiza balantei de plati externe se trage o linie care corespunde unui anumit nivel din balanta cumulativa. Astfel, "deasupra liniei' sunt tranzactiile reale a caror miscare genereaza deficit si excedent de balanta, adica acele tranzactii care necesita tic o finantare a deficitului, fie o absorbtie a excedentului, in timp ce "sub linie' sunt grupate tranzactiile care duc la neutralizarea dezechilibrelor de deasupra printr-un dezechilibru de sens invers. De pilda, un deficit se va acoperi dintr-o acumulare preexistenta de mijloace de plata externe sau dintr-un credit extern.

a) Balanta miscarilor de capital pe termen lung cuprinde ca post "sub linie' investitiile de capital in strainatate. Cumpararile de intreprinderi pe teritoriul altei tari figureaza ca export de capital, deci intra in pasivul tarii cumparatoare si, respectiv, in activul celei vanzatoare (exemplul SUA ramane relevant, cel putin partial: pasivul balantei sale de plati a fost multa vreme cauzat de cumpararea unor mari intreprinderi foarte importante pentru statele Europei Occidentale, care astfel si-au alimentat activul in propriile balante). Expansiunea prin ISD se explica prin marile profituri dobandite prin exploatarea unei forte de munca ieftine si apoi prin importul ulterior al unor marfuri cu costuri substantial reduse.

b)Balanta miscarilor de capital pe termen scurt ca post aflat tot "sub linie' constituie unul din mijloacele de echilibrare a balantei de plati, deoarece "presupune numai existenta unor sume temporar disponibile in cautarea unui plasament cat mai remunerator'[7]. De aceea, se mai intituleaza si capitaluri "migratoare', datorita mobilitatii lor in functie de diferite avantaje si datorita predispozitiei spre speculatii.

In cazul unor reale garantii de solvabilitate, tarile cu balanta de plati pasiva isi maresc dobanda remuneratorie fata de aceste capitaluri, pentru a le atrage si astfel sasi echilibreze balanta.

Creditul comercial poate fi inclus in aceeasi categorie cu tratamentul specific pentru importator, respectiv exportator. Astfel, desi s-a efectuat importul, importatorul va avea in continuare degrevat pasivul, pana in momentul platii efective; la fel, exportatorul va avea activul degrevat pe perioada pentru care se elaboreaza balanta, pana in momentul primirii de la partener a contravalorii creditate.

c)Transferurile financiare unilaterale cu caracter exceptional sunt adesea
consecutive unui razboi, ca prestatii financiare convenite cu titlu de penalizare sau
daune; ele nu au o utilitate peremptorie pentru balanta de plati, cat mai ales pentru
opinia publica, interesata de subiect sub urmatoarele aspecte:

• capacitatea de plata, care inseamna acumularea sumelor in moneda
  nationala de catre platitor si care se realizeaza prin clemente si instrumente fiscale;
• capacitatea de transfer, care vizeaza disponibilitatile valutare ale
  platitorului ce se pot realiza fie prin exporturi, fie prin credite externe .

Dificultatile de transfer pentru astfel de sume indeobste mari au restrans aplicabilitatea transferurilor de acest gen, optandu-se pentru solutia despagubirilor in natura.

Gruparea tranzactiilor cu capitaluri este principala urmare a demarcatiei prin mai sus mentionata linie trasata in analiza balantei si care separa economia reala de cea financiara. Dupa aceasta viziune , tranzactiile devin participante si, respectiv, finantatoare. Totodata, mai pot fi sesizate inca alte doua diferentieri:

• nemonetar, specific sectorului particular al bancilor si agentilor economici, la care se pot adauga si autoritatile locale, ca entitati economice cu drepturi
  economice egale,
• monetar, in sensul in care sunt implicate autoritatea monetara si
  institutiile centrale ale statului;
• pe termene diferite, semnificand distinctia dintre termenul scurt si termenul lung.

Un post frecvent intalnit in balanta este postul "Erori si omisiuni', pentru cazurile de inregistrari care provin din baze combinate de date si care necesita reechilibrarea contabila. Aici se inscriu:

a)      operatiuni omise la inregistrare ori eronat inregistrate din cauza unor
omisiuni sau erori de evaluare;

b)      operatiuni expres nedeclarate;

c)      facturari sub sau supra valoarea reala/efectiva.

In toate balantele platilor externe sunt marje firesti intre credite si debite care se pot compensa prin acest cont, pornind de la regula clasica a egalitatii pe care o impune contabilitatea.

Includerea acestui post in structura contului de capital este justificata de parerea general raspandita si acceptata ca eventualele si posibilele diferente intervenite in inregistrari isi au originea in miscarile de capitaluri pe termen scurt, mai ales acelea de natura speculativa.

Cu toate acestea, depasirea unor limite ale inregistrarilor in acest cont (si care se pot atinge foarte rapid) afecteaza credibilitatea tuturor inregistrarilor legate de activitatea de comert exterior.

3. Abordare metodologica actuala

Ca fenomen relativ recent intrat in terminologia propagata prin mass-media, se consemneaza "tranzitia economiei mondiale spre globalizare" , adica spre o economie unica, pana la care se va ajunge prin parcurgerea urmatoarelor etape, dificil de demarcat teoretic si faptic:

v     internationalizarea productiei si tehnologiei;

v     globalizarea pietelor de marfuri si servicii;

v     integrarea pietelor financiare mondiale.

Fortele care dirijeaza spatiul economic global actioneaza intr-o tot mai adanca intrepatrundere cu fortele care guverneaza entitatile componente ale acestui spatiu, Ia nivelul economiilor nationale, astfel incat balanta platilor externe devine interfata tuturor relatiilor nationale cu lumea.

In contextul atator interferente functioneaza si intentia FMI de armonizare a contabilitatilor nationale, motiv pentru care periodic publica un manual de norme metodologice de, aplicat la constructia balantelor statelor membre. Astfel, incepand cu anul 1995 s-au preconizat reforme in metodologia nationala de intocmire a balantelor si care vizeaza urmatoarele trei paliere importante:

a)      contul tranzactiilor curente va grupa fluxurile de vizibile si invizibile intr-un post aparte si consistent, datorita cresterii importante a serviciilor si prin separarea de venituri;

b)      contul de capital va primi o alta definire, prin includerea doar a
transferurilor de capital (datoria externa si reamenajarea acesteia prin transformarea in active), fara a mai fi incluse toate miscarile de capital;

c)      contul de operatiuni financiare, distinct de celelalte si care, ta randul sau,
va contine doua subconturi separate:

Ø      fluxuri financiare, unde se grupeaza miscarile angajamentelor si activelor
financiare astfel:

- pe termen lung, cu investitii directe prevazute cu un prag fix de participare
la capital de minimum 10%;

- pe termen scurt, unde intra titrizarile si produsele derivate;

- alte investitii, care cuprind creditele comerciale, precum si imprumuturile pe
termen scurt si lung;

Ø      activele de rezerva, unde intra mijloacele la dispozitia autoritatii monetare:
aur monetar, drepturi speciale de tragere, pozitie de rezerva la FML, active in devize si alte creante ale tarii asupra strainatatii.

Pozitia externa reprezinta stocul de angajamente financiare externe apartinand unei economii, iar pentru a obtine pozitia monetara externa se va adauga la pozitia sectorului bancar si bancii centrale si pozitia externa a oficiilor de plasament in valori mobiliare.

In ciuda valentelor informative pe care reforma metodologica initiata de FMI le potenteaza, exista opinii si argumentari care contesta exact finalitatea acestei functii.

Desi indeplineste rolul de document contabil de sinteza la fel ca si bilantul contabil al unei intreprinderi, perspectiva ingustata de apreciere ii evidentiaza balantei de plati o serie de imperfectiuni:

Ø      in contabilitatea nationala exista in mod firesc numeroase erori sau
omisiuni de inregistrare, fapt care diminueaza posibilitatile acestui document de a oferi informatii complete;

Ø      balanta este un document ilustrativ in termeni de flux, pentru ca surprinde
variatii petrecute intr-o perioada determinata de timp; insa in termeni de stoc, cum ar fi situatia de reducere in transe a datoriei externe, nu transpare valoarea globala a acesteia;

Ø      imperativul contabilicesc al echilibrului in orice moment se realizeaza
destul de problematic, cu un compromis destul de greu in a fi depasit, constand in aglomerarea unui cont distinct, erori si omisiuni, cu diferente care nu intotdeauna pot fi astfel incadrate (din rapoartele aceleiasi institutii internationale referitoare la primele patru tari dezvoltate, SUA, Japonia, Germania si Marea Britanie, rezulta in deceniul 9 al secolului XX diferente ce variaza de la - 14,2 mld. $ la + 24,5 mld. $).

Cu toate acestea, balanta de plati releva si contine numeroase date din trecutul, prezentul si viitorul unei tari si, de aceea, nu poate fi ignorata sau minimizata in caracterizarea acelei tari in mediul international.

Orice analiza macroeconomica trateaza balanta ca instrument indispensabil, data fiind multitudinea de informatii pe care le contine, precum si complexitatea relatiilor pe care Ie sintetizeaza si le rezuma. Acest document este "cadrul care include valorile tuturor bunurilor, darurilor si ajutoarelor straine, cuprinde toate imprumuturile straine, rezervele de aur si cele internationale care intra si ies dintr-o (ara, precum si relatiile care exista intre toate aceste articole ca posturi' .

Departamentul abilitat de autoritatea publica sa tina evidenta tranzactiilor si estimarilor anuale internationale va inregistra:

- marfuri importate si exportate;

- sume de bani primite si/sau acordate;

- miscari de aur;

- cheltuieli de turism;

- dobanzi si dividende primite si/sau acordate;

- servicii navale, de asigurari si multe altele.

Toate acestea compun o lista cu dubla inregistrare a tuturor articolelor, astfel ordonate incat in final sa se prezinte in forma echilibrata.

Problema metodologiei balantei de plati face obiectul unei armonizari sub egida FMI, care periodic publica un manual in acest scop. Dar, cu toate ca in linii mari majoritatea tarilor respecta recomandarile FMI, se intalnesc variate cazuri de elemente specifice fiecarui stat.

Metodologia de baza pentru orice balanta se axeaza pe contabilitatea in partida dubla care, pentru acest document, ilustreaza fiecare operatiune sub o dubla ipostaza:

- prima indica natura economica a operatiunii, ca export, import, transfer sau
miscare de capital;

- cealalta arata natura monetara a operatiunii, ca modalitate de decontare.

Desi respecta regulile de baza ale contabilitatii, balanta de plati externe prezinta o particularitate: creditele se inscriu in stanga, iar debitele - in dreapta, astfel, conturile nu apar ca simple inscriptionari, ci ca fluxuri nete anuale. Dubla natura - economica si monetara - a tuturor fluxurilor pe care le ilustreaza balanta este abordata din mai multe unghiuri, insa doar doua apar mai expresive pentru cazul Frantei:

a. regula in termeni patrimoniali, potrivit careia conturile se incarca pe
posturi dupa miscarea activelor reale;

b. regula dublei inregistrari, potrivit careia arc loc compararea valorica a
fluxurilor si tranzactiilor.

♦ Regula de baza in termeni patrimoniali indica operatiunea de debitare, respectiv de creditare a conturilor, astfel:

a)se debiteaza contul care primeste cand cresterile activului si scaderile
pasivului rezidentilor creeaza debite;

b)se crediteaza contul care furnizeaza cand cresterile pasivului si scaderile
activului rezidentilor creeaza credite.

Regula simpla a dublei inregistrari priveste distingerea operatiunilor autonome specifice de operatiunile induse, implicite de casa, dupa sensul de circulatie a devizelor:

a)pentru operatiunile care dau loc unor intrari de devize sau diminueaza
conturile straine in moneda proprie:

- se crediteaza contul specific (marfuri, capitaluri pe termen lung, transferuri
unilaterale) si:

- se debiteaza contul casa (cu creantele si angajamentele din sectorul bancar).

b)pentru operatiunile care dau loc unor iesiri in devize sau cresterea
creantelor straine in moneda proprie:

- se debiteaza contul specific (marfuri, servicii, capitaluri) si:

- se crediteaza contul casa.

Cu alte cuvinte, in balanta comerciala exporturile de marfuri se vor inregistra la "incasari' ca activ, iar importurile la "plati' ca pasiv, in timp ce in balanta miscarilor de capitaluri exporturile de capital apar la "plati' ca pasiv, iar importurile de capital se vor inregistra la "incasari' ca activ.

In fapt, balanta de plati ilustreaza doar fluxurile nete, si nu pe cele in curs, ca si cum ar exista contul "casa' pentru a compensa diferentele intre debitele si creditele conturilor specifice.

De exemplu:

Sursa: H. Bourguinat, op.cit.,p. 135

Desi perspectiva contabila asigura intotdeauna o echilibrare a balantei de plati, in realitate doar anumite elemente din balanta prezinta dezechilibre: deficite sau excedente, ele se afla localizate "deasupra liniei', iar inlaturarea lor se realizeaza pe seama unui dezechilibru de sens invers pe care-l sugereaza tranzactiile de "sub linie', insa, de mare importanta este calitatea echilibrului si abia aceasta va determina o anumita actiune a dezechilibrelor compensatoare, astfel incat sa se evite atat indatorarea externa, cat si diminuarea rezervei oficiale internationale.

Problema nodala este de a sti unde se poate trasa linia de demarcatie intre operatiunile autonome si cele de decontare. in majoritatea cazurilor trasarea liniei tine cont de urmatoarele exigente:

- deasupra sa ramana grupate operatiunile autonome si de natura non-
monetara, care au loc prin ele insele; astfel, tot ceea ce este SUS corespunde balantei
fluxurilor non-monetare, iar

- dedesubt sa ramana grupate operatiunile de decontare si de natura monetara,
adica cele care sunt susceptibile intereselor si masurilor de politica monetara; astfel, tot
ceea ce este JOS cuprinde si ilustreaza balanta reglementarilor, adica decontarilor
oficiale.

4. Solutii si modele in istoria platilor intre economii nationale

Strategia de afaceri a marilor companii apatride din zilele noastre are la baza expansiunea fluxurilor comerciale si financiare, ca efecte directe ale combinatiei dintre: delocalizarea productiei si pietelor - pe de o parte, si globalizarea informatiilor si oportunitatilor prin revolutia digitala - pe de alta parte. Mondializarea (dupa literatura franceza) sau globalizarea (dupa terminologia anglo-saxona) semnifica acelasi continut al noilor realitati in care tari si chiar continente sunt celule ale unui intreg ,,Pamantul a devenit o piata imensa. Banul inconjoara planeta prin intermediul retelelor informatice mondiale, amplificand miscarea marfurilor, ea insasi facilitata de progresele realizate in materie de transport.'[13]

Complexitatea inregistrarilor din balanta a evoluat pe masura indepartarii de interpretarea simplista a mercantilistilor sec. XVI - XVII, care sustineau primatul exclusiv al tranzactiilor cu bunuri, pana in zilele noastre cand tranzactiile ilustrate de balanta traduc o increngatura de operatiuni si relatii stufoase si sofisticate care compun actuala mega-piata financiara mondiala.

Problema platilor internationale este in principal una de natura monetara deoarece, atunci cand nu exista compensare intre creantele si datoriile unei tari cu strainatatea, acea tara trebuie (conform regulii) sa exporte sau sa importe numerar. Tocmai aceste intrari si iesiri de bani au provocat mari si prelungite discutii si polemici in toate timpurile, dar si numeroase probleme de ordin extramonetar.

O ierarhizare ad-hoc a solutiilor asa cum se desprind ele din istoria platilor intre entitati economice distincte grupeaza rezolvarea:

a)mercantilista;

b)clasica;

c)interventionista.

a) Solutia mercantilista s-a impus empiric, iar teoreticienii care au propovaduit-o au fost ei insisi observatori ai unei practici indelungate, interpretata prin metoda inductiva. inaintea oricarui tel, prioritatea o au solidaritatea nationala si scopurile politice care o servesc. Sub astfel de auspicii s-au constituit marile state europene occidentale, ideea de natiune si ideea ca regii aveau obligatia sa asigure independenta natiunii dupa victoria fata de marii seniori feudali. Pentru aceste obiective, regii gandeau intocmai ca un particular oarecare: sa faca statul cat mai bogat, de fapt cat mai puternic. Cum bogatie era tot una cu metale pretioase, pentru ca doar astfel se putea dobandi orice alta bogatie, atentia guvernelor s-a focalizat in acest sens: sa se acumuleze cat mai mult aur si argint, pentru ca numai astfel o natiune este mai bogata.

Aceasta solutie corespunde epocii in care facea voga teoria imbogatirii natiunilor prin acumularea metalelor pretioase si, ca atare, au fost promovate si incurajate activitati cat mai profitabile in acest sens. intrucat marile profituri proveneau din comertul exterior, iar acumularea metalelor pretioase si a banilor echivala cu bogatia propriu-zisa, au fost stimulate toate activitatile generatoare de bogatie.

Totodata, practicile de politica economica erau marcate de un puternic protectionism, mai ales vamal, cu scopul restrictionarii negustorilor straini si implicit al avantajarii celor autohtoni. intr-o faza avansata sistemul balantei comerciale si de plati externe admite circulatia marfurilor si a banilor in directii complementare, cu conditia ca:

- exporturile sa depaseasca importurile;

- soldul activ al balantei comerciale sa se acopere cu bani sau metale pretioase, dupa ce s-au sprijinit ramuri interne producatoare pentru export.

Excedentul balantei de plati si intrarile de metal pretios aveau ca rezultat, in conceptia mercantilista, o crestere a monedei in circulatie, precum si o crestere a nivelului general al preturilor interne, care in timp puteau determina conditii favorabile perpetuarii excedentului din balanta.

Tara cu balanta excedentara si-ar fi putut mentine acest excedent timp nelimitat, deoarece - in opinia mercantil isti lor - din cauza scaderii preturilor in celelalte tari, pe fondul micsorarii stocului lor de aur, tara cu balanta excedentara ar avea capacitatea de a exporta mai scump produsele sale si de a achizitiona importuri mai ieftine.

Peste timp, mercantilistilor li s-a recunoscut meritul de a fi studiat tehnica decontarilor internationale si a formarii cursului de schimb, chiar in expresia primara a echivalentei bani ori metale pretioase pentru creante de bunuri.

Dezvoltarea economica a grabit si revolutionarea gandirii economice, prin abandonarea metodelor descriptive de exagerare a importantei banilor ca unica bogatie, precum si a iluziei ca profitul deriva doar dintr-un anumit tip de comert.

Noile modele de gandire si practica liberala s-au impus, la inceput, ca o negare a celor vechi si treptat au dobandit vigoarea unui curent de sine statator, evoluand in variate forme de liberalism clasic, pana la principala megatendinta din gandirea economica si sociala a epocilor modeme si contemporane.

Exclusivismul mercantilist a fost inlocuit cu hedonismul - principiu potrivit caruia, in dorinta de castig, intreprinzatorii manifesta prioritar preocupare pentru avantaje si placeri, si rationalitatea - dupa care "homo economicus' genereaza eficienta si competitie prin valorificarea maxima a informatiilor si abilitatilor proprii.

Filonul central al acestui curent il reprezinta individualismul prin reflectarile variate ale acestuia: apararea proprietatii private si a ordinii naturale in economie, liberul schimb si libera concurenta pe cari' statul trebuie sa Ic apere si sa le sustina cu rolul sau de paznic si garant al proprietatii si castigurilor.

b) Solutia clasica repune metoda deductiva in drepturi pornind de la o piata ipotetica si simplificata. Toti adeptii acestei solutii au fost pur teoreticieni care au formulat legi imuabile la fel de fixe ca si legile fizice, precizand si sanctiuni pentru orice incalcare a acestora. Potrivit conceptiei fiziciste de semnalare a legilor naturale in economie exista o "mana invizibila' care asigura si mentine echilibrul armonios atat in interiorul tarii, cat si in relatiile economice internationale. De aceea, este inutil si chiar nociv sa se mentina obstacolele si reglementarile mercantilist-prohibitive.

Clasicul A. Smith marcheaza rasturnarea perspectivei de abordare a schimburilor si bunastarii, carora le gaseste cauza in perfectionarea continua a fortelor productive si in ordinea distribuirii produselor muncii, diferita dupa structura categoriilor sociale participante la crearea lor. Potrivit acestei viziuni, schimburile internationale se bazeaza pe diviziune si pe specializare, astfel grupandu-se tarile in agrare si industriale. EI a surprins valentele acestor piloni de la baza evolutiei economice si sociale in sensul ca diviziunea muncii, generatoare de avantaje, nu este rodul vreunei intelepciuni omenesti care sa urmareasca belsugul general, ci este consecinta necesara, lenta si treptata a unei anumite inclinari a naturii omului, aceea de a face troc, de a trafica; cu prilejul oricarui schimb nu ne adresam omeniei, ci egoismului macelarului, brutarului etc. ; lor le vorbim despre avantajele lor proprii, si nu de nevoile noastre.

Comertul intre tari desfasurat fara restrictii si cu regularitate, desi inegal in avantaje pentru parteneri, este mereu avantajos, dar mai cu seama pentru acea natiune care are ca vecini popoare bogate, harnice si comerciale.

Fiziocratii prin Fr. Quesney rezuma schimbarea de optica asupra raporturilor externe de schimb care sa nu fie apreciate numai dupa soldul balantei comerciale in bani, ci dupa castigul sau pierderea natiunii, deoarece adesea pierderea este de partea natiunii care primeste un surplus de bani, dar are un minus de marfuri de care are nevoie.

Ca sistematizator al doctrinei clasic-liberale, J. B. Say a formulat teoria debuseelor care - in esenta si prin extrapolare la schimburile intre tari - sustine ca:

- produsele se schimba pe produse;

- marfurile se vand si/sau se cumpara cu alte marfuri;

- banii sunt un intermediar tehnic care inlesneste actele de vanzare-cumparare si respectiv cumparare-vanzare.

c) Solutia interventionista s-a impus mai tarziu si contesta tendinta de echilibrare automata a platilor internationale, pentru ca tot mai putin din realitate ingaduie functionarea mecanismelor arhaice. Vointa umana a esuat automatismele prin masuri de politica adecvata, menita sa accelereze fluxurile de devize necesare spre tarile creditoare, pentru ca acestea, la randul lor, sa-si efectueze nestanjenite platile in strainatate. A. Aftation a propus referirea la asa-numita balanta a conturilor pe care a definit-o ca "tablou al creantelor si datoriilor rezultate din schimburile de marfuri si servicii din anul considerat, si acestea reportate din trecut, dar trebuind sa intre in tabloul acelui an' (altfel spus, structura lor trebuie sa includa:

- venituri din capitalurile plasate anterior in strainatate;

- plata datoriilor, efectuata in cursul anului pentru scadente din contractele
anterioare).

Desi noua viziune de balanta a conturilor exclude miscarile de aur si capitalurile noi (care sunt datorii si creante nascute in cursul anului), problema reglarii datoriilor de razboi si a transferurilor a repus in discutie echilibrul, pentru ca sumele colectate in interior de catre tara debitoare (prin buget si fiscalitate) nu se pot transfera pentru stingerea creantelor si a angajamentelor in strainatate, decat cu anumite masuri.

Atat teoria, cat si practica internationala surprind la unison caracteristica balantei de sinteza a activitatii economico-financiare a unei tari cu strainatatea si regularitatea anuala a acestei sinteze.

Deceniile din urma s-au confruntat cu problema reglarii soldurilor din balantele curente, chestiune socotita in continuare de importanta cardinala in relatiile financiare internationale. Astfel, respectivele solduri se reglau prin cele doua modalitati alternative oferite de balantele platilor externe:

- schimburi de bunuri si/sau servicii;

- miscari de capitaluri preconstituite.

Deoarece, pana nu demult fluxurile de devize nu posedau autonomie proprie - dat fiind controlul diluat asupra acestora - miscarea insasi a capitalurilor a fost considerata ca un flux compensator, care respecta legitatile relatiilor financiare dintr-o economie interna. De aceea, in plan international, relatiile financiare de tipul fluxurilor banesti se apreciau ca simple prelungiri ale (oricarui) model(ului) intern.

Aglomerarea socurilor energo-petroliere (si de alt gen, totodata) a determinat o schimbare radicala de optica, iar transferurile financiare de origine internationala au fost abordate dintr-o cu totul alta perspectiva.

Insa, intr-o economie de piata balanta de plati externe este deopotriva instrumentul cu care se influenteaza: miscarile de capital, evolutia unor fenomene economice, situatia monedei nationale, precum si rezultatul acestor actiuni.

In procesul complex de echilibrare a diferitelor posturi ce compun balanta de plati externe se coreleaza ansamblul de elemente ce concura la activitatea sociala si economica a unei tari: produsul intern brut, bugetul public, ocuparea resurselor umane, nivelul consumului, economisirii, investitiilor etc. Managementul macroeconomic trebuie sa adopte, pentru echilibrarea balantei de plati externe, acele masuri de politica economica ce iau in calcul si obstacolele, si amanarile acestui proces, tratand si abordand o combinatie cat mai apropiata de optim intre posibilitatile si exigentele unei conjuncturi si unei perioade.

Reciclarile de capitaluri, expansiunea euro-fondurilor si, pe deasupra tuturor, spectaculoasele performante ale informaticii si telematicii au accelerat globalizarea pietei financiare. Daca adaugam si realitatile geo-politice din anii '90, cand s-a oficializat procesul de deschidere a unei sumedenii de economii nationale inchise, se identifica plenar multitudinea de cauze ce au consolidat autonomia indiscutabila a factorilor financiari.

Expansiunea investitiilor directe sau financiare creste viteza de unificare a pietei financiare, intrucat produsul pe care se bazeaza este prin structura mobil si substituibil. Totodata, el este un element binom al pietei stilizate de factori.

Se apreciaza ca ingineria financiara internationala, ca simbioza multiforma intre capital si informatie, este principalul restructurator al capitalismului modem, deoarece se impune vertiginos cu participarea unor actori proprii si functioneaza si propaga reguli si legitati proprii.