IMPOZITELE - SURSA IMPORTANTA A VENITURILOR BUGETARE

IMPOZITELE - SURSA IMPORTANTA A VENITURILOR BUGETARE

Reforma sistemului fiscal din tara noastra , ca o necesitate a armonizarii sistemelor fiscale europene, a determinat frecvente modificari ale reglementarilor legale in acest domeniu.[1] Legislatia fiscala din tara noastra contine prevederi menite sa contribuie la armonizarea acesteia cu aceea a Uniunii Europene .Cu toate acestea , conceptele de baza utilizate in domeniul fiscal (fiscalitate, fisc, aparat fiscal) nu s-au modificat fundamental , ele referindu-se la asezarea , urmarirea si perceperea impozitelor, a taxelor si a altor resurse financiare publice, marea majoritate constituind venituri curente ale bugetului de stat si bugetelor locale.

ASPECTE GENERALE PRIVIND SISTEMUL FISCAL

Impozitele si taxele reprezinta fundamentul intregii activitati fiscale, ele fiind instituite prin acte normative cu caracter fiscal (legi sau ordonante ori hotarari de guvern aprobate prin legi), acestea nu pot lipsi ca elemente de baza in prezentarea notiunilor care se refera la domeniul fiscal. In acelasi timp, aplicarea reglementarilor cu caracter fiscal, dimensionarea , asezarea si perceperea in ultima instanta a impozitelor si taxelor nu se pot realiza fara existenta unui mecanism fiscal, a unor metode, tehnici si instrumente fiscale prin aplicarea carora sa fie satisfacute si anumite cerinte pe care sa le indeplineasca sistemul fiscal pentru a putea fi considerat rational, dar si pentru a se putea armoniza cu politica fiscala din Tarile Uniunii Europene.

Asigurarea bunei functionalitati a mecanismului fiscal, aplicarea reglementarilor cu caracter fiscal impun existenta, organizarea si activitatea unor organe specializate ale administratiei de stat , respectiv a unui aparat fiscal , fara de care nu ar putea fi dusa la o finalitate intreaga activitate fiscala.

Referitor la structura sistemului fiscal , exista diferite opinii insa dupa opinia lui Constantin Topciu (profesor universitar doctor ) acesta ar trebui sa cuprinda urmatoarele trei componente[2]:

totalitatea impozitelor, taxelor si a altor venituri pe care statul le percepe in baza unor reglementari legislative;

mecanismul fiscal

aparatul fiscal fara de care celelalte componente ale sistemului fiscal ar ramane inerte.

Pentru a fi rational, sistemul fiscal trebuie sa raspunda unor cerinte, sa indeplineasca anumite functii si sa se caracterizeze prin anumite trasaturi.

Dintre functiile sistemului fiscal ,retinem :

functia de mobilizare a resurselor bugetare la dispozitia statului pentru acoperirea cheltuielilor publice;

functia economica stimulativa,in scopul dezvoltarii activitatilor economice, sporirii volumului veniturilor, crearii de noi locuri de munca, sporirii exportului;

functia sociala , pentru asigurarea protectiei sociale a unor categorii defavorizate si pentru stimularea agentilor economici ce utilizeaza forta de munca cu randament redus (handicapati, nevazatori).

Principalele trasaturi care caracterizeaza sistemul fiscal sunt: universalitatea, unitatea si echitatea impunerii.

universalitatea sistemului fiscal

unitatea impunerii

potrivit echitatii fiscale asezarea impozitelor si taxelor trebuie sa se faca potrivit principiului justetei sociale , fara nici un fel de discriminare de ordin etnic, religios sau politic.

Prin armonizarea legislatiei fiscale din tara noastra cu cea comunitara s-a asigurat, prin Codul Fiscal , o reglementare unitara a principalelor impozite directe si indirecte datorate bugetului de stat si bugetelor locale, respectiv: impozitul pe profit, impozitul pe venit, pe veniturile microintreprinderilor , pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti si impozitul pe reprezentantele firmelor straine infiintate in Romania, TVA, accizele, impozitele si taxele locale.

Impozitele si taxele reglementate prin Codul Fiscal [3]se bazeaza pe urmatoarele principii:

a)neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri , cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain;

b)                certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare, termenele , modalitatile si sumele de plata sa fie precis stabilite;

c)echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice;

d)                eficienta impunerii

2. IMPOZITELE - NOTIUNI GENERALE

2. Continutul si rolul impozitelor

Etimologic, notiunea de impozit este de origine latina, provenind de la "impositum" - care desemna o obligatie publica.

Primele definitii evidentiaza ca impozitul reprezenta un avans, o prima de asigurare , un schimb pentru serviciile publice asigurate de stat.

Dreptul de a institui si percepe impozite revin in exclusivitate organelor statului : Parlamentul - la nivelul intregii tari si - consilier la nivelul entitatilor administrativ - politice locale, in virtutea suveranitatii fiscale a statului.

In functie de modul in care sunt abordate (economic, juridic, social) impozitele se definesc in mai multe moduri.

Impozitul este o forma de prelevare a unei parti din veniturile si/sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului in vederea acoperirii cheltuielilor publice. Prelevarea se face in mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil si fara contraprestatie directa din partea statului.

Impozitele reprezinta " varsaminte obligatorii, fara contrapartida, in favoarea administratiei publice , de catre persoanele fizice si juridice pentru veniturile pe care le obtin sau bunurile pe care la poseda" .

O alta definitie a impozitelor este urmatoarea " impozitele reprezinta plati care se fac catre stat cu titlu definitiv si nerambursabil. In schimbul acestora platitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egala sau apropiata Rolul impozitelor de stat se manifesta pe plan financiar, economic si social, iar rolul cel mai important este cel financiar , impozitele reprezentand principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. In principalele tari dezvoltate impozitele atrag 80-90% din totalitatea resurselor financiare ale statului . In celelalte tari ponderea difera in functie de gradul de dezvoltare si specificul tarii.

In domeniul economic, impozitele reprezinta un mijloc de interventie a statului in economie. Statul are posibilitatea de a stimula sau frana unele activitati de crestere sau reducere a productiei sau a consumului unui produs, de largire sau limitare a activitatii de comert interior.

Pe plan social rolul impozitelor consta in faptul ca prin intermediul lor statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din PIB intre sectoarele economice, intre grupuri sociale, intre persoane fizice si juridice.

Pentru ca statul sa poata realiza obiectivele propuse prin introducerea impozitelor, este necesar ca reglementarile fiscale sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale, cat si de platitori. Astfel, in legea in care se instituie un impozit se precizeaza persoanele in seama carora cade impozitul, materia impunerii, marimea impozitului, termenele de plata, sanctiunile aplicate in anumite conditii.

Impozitele si taxele care compun sistemul fiscal se pot clasifica dupa mai multe criterii, insa cea mai importanta este cea conform clasificatiei bugetare. Conform acesteia impozitele, taxele si celelalte venituri bugetare se prezinta ca structura astfel:

I.            Venituri curente, care sunt de doua feluri: venituri fiscale si venituri nefiscale. Veniturile fiscale se impart la randul lor in:

impozite directe

impozite indirecte

II.         Venituri din capital

I. Cea mai mare parte a veniturilor curente o constituie veniturile cu caracter fiscal , respectiv impozitele directe si indirecte.

Impozitele directe : impozitul pe profit, pe veniturile din salarii , activitati independente, cedarea folosintei bunurilor, dividende si dobanzi , din activitati agricole, impozitul pe cladiri, taxa asupra mijloacelor de transport, impozitul si taxa pe teren etc.

Impozite indirecte : sunt suportate in general de consumatorul fiscal prin intermediul preturilor produselor ti tarifelor lucrarilor ti serviciilor; mai importante sant : TVA, accizele, taxele vamale, impozitul pe spectacole etc.

Veniturile nefiscale cuprind , in principal, varsaminte din profitul net al regiilor autonome , varsaminte de la institutiile publice, venituri din aplicarea prescriptiei extinctive, venituri din amenzi si alte sanctiuni aplicate potrivit dispozitiilor legale.

Veniturile din capital cuprind venituri din valorificarea unor bunuri ale statului , respectiv : venituri din valorificarea unor bunuri ale institutiilor publice , venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale nationale si de mobilizare .

Veniturile bugetare reprezentand impozite, taxe si alte venituri se caracterizeaza fiecare in parte, prin anumite trasaturi determinate de rolul lor economic si social, de modul de provenienta, de asezare, urmarire si percepere. Totodata , exista anumite elemente comune specifice tuturor veniturilor bugetare si care trebuie sa fie bine precizate in reglementarile fiscale institutoare de impozite si taxe si , in acelasi timp , sa fie cunoscute si respectate atat de organele fiscale cat si de contribuabilii persoane fizice si juridice.

2.2 Elemente comune specifice impozitelor si taxelor

Dintre elementele tehnice comune veniturilor bugetare retinem: obiectul, baza impozabila, subiectul, platitorul,cota de impunere, modul de determinare, termenul de plata, drepturile si obligatiile platitorilor, sanctiunile aplicate in caz de neindeplinire a obligatiilor fiscale.

Obiectul venitului bugetar este elementul concret care sta la baza asezarii acestuia si poate fi reprezentat de elemente cum sunt :

venitul - constituie obiect al impozitului pe veniturilor din : salarii, activitati independente , cedarea folosintei bunurilor, dividende si dobanzi etc.

profitul - constituie obiect al impozitului pe profit

pretul sau tariful - constituie obiect al veniturilor bugetare in cazul impozitelor indirecte

bunurile - constituie obiect al veniturilor bugetare in special , in cazul impozitelor si taxelor locale

actele si faptele - constituie obiect al veniturilor bugetare mai ales in asezarea taxelor de timbru

Baza impozabila sau baza de calcul poate fi denumita si materie impozabila si reprezinta elementul pe care se fundamenteaza calculul venitului bugetar. In cele mai multe cazuri , baza de calcul este aceeasi cu obiectul venitului bugetar ( impozitul pe venit, pe profit, TVA ). In alte cazuri , baza de calcul difera de obiectul venitului bugetar , ca de exemplu:

- impozitul pe cladiri - are ca obiect imobilul respectiv, baza de calcul fiind reprezentata de valoarea impozabila a cladirii;

- taxa asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica - are ca obiect bunul respectiv iar baza de calcul se face in functie de capacitatea cilindrica a motorului ;

- taxele succesorale - au ca obiect dezbaterea succesiunii si actele intocmite cu acest prilej , in timp ce baza de calcul o reprezinta valoarea partii din succesiune primite de fiecare mostenitor ;

3. Subiectul venitului bugetar este persoana fizica sau juridica detinatoare sau realizatoare a obiectului impozabil obligata prin lege la plata acestuia (contribuabilul).In anumite situatii , impozitul pe salarii si contributia individuala de asigurari sociale datorate de o persoana, sunt varsate de catre o alta persoana. De aceea in legatura cu plata propriu-zisa a impozitelor trebuie facuta distinctia intre subiectul si platitorul acestora.

De cele mai multe ori , subiectul si platitorul sunt una si aceeasi persoana , cum ar fi in cazul impozitului pe profit, impozitului pe venitul microintreprinderilor, impozitul pe venitul din activitati independente, din cedarea folosintei bunurilor, din activitati agricole.

In alte situatii, contribuabilul difera de platitor. Astfel , de exemplu, in cazul impozitului pe veniturile din salarii, subiect este angajatul, in timp ce platitor este persoana juridica sau fizica de unde acesta isi realizeaza venituri impozabile, adica angajatorul. Persoana fizica sau juridica , in calitate de platitor, este obligata prin lege sa calculeze, sa retina si sa verse la termen impozitul pe veniturile din salarii.

In conformitate cu Codul de procedura fiscala[5],platitor al obligatiei fiscale este debitorul sau persoana care , in numele debitorului , conform legii, are obligatia de a plati sau de a retine si a plati impozite, taxe, contributii, amenzi, si alte sume datorate bugetului general consolidat.

4.Cota de impunere reprezinta impozitul aferent unei unitati de impunere si poate fi stabilita in suma fixa sau in cote procentuale  ( proportionale, progresive sau regresive ).

Cota in suma fixa se utilizeaza indeosebi in cazul in care baza de calcul o formeaza un bun, o fapta sau un act ( impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxele de timbru pentru activitatea notariala,accizele pentru bauturi alcoolice , cafea ).

Cota procentuala se utilizeaza in cazul in care baza de calcul este valoarea, venitul sau profitul .Cota procentuala proportionala ramane neschimbata , indiferent de marimea bazei de calcul (impozitul pe cladiri , impozitul pe profit ); cotele procentuale progresive se modifica in functie de oscilatiile intervenite in baza de calcul, crescand odata cu aceasta fiind insa limitata la un plafon maxim al bazei impozabile ( impozitul pe salarii , pe veniturile din activitati independente ); cotele procentuale regresive pe transe se modifica in sensul reducerii pe masura cresterii bazei impozabile, ele aplicandu-se de fiecare data numai la o anumita transa a bazei impozabile.

5. Termenul de plata este un element specific veniturilor bugetare, expres prevazut in actele normative care instituie aceste venituri. El exprima data la care sau pana la care obligatiile fiscale trebuie varsate la buget. Termenul de plata poate fi stabilit sub forma unui interval de timp sau ca o zi fixa a platii.

In cazul impozitelor pentru care termenul de plata este sub forma unui interval de timp (luna, trimestru , an ) scadenta platii va fi ultima zi a intervalului, daca in actele normative nu se indica altfel (TVA , accize din productia interna - pana la data de 25 ale lunii urmatoare, impozitul pe profit - trimestrial pana la data de 25 a primei luni din trimestrul urmator ) .

In situatia in care termenul de plata se fixeaza ca o zi a platii , atat scadenta cat si termenul de plata se suprapun. Acesta este cazul operatiunilor de import pentru care exigibilitatea platii si termenul de plata sunt la data inregistrarii declaratiei vamale , plata impozitelor indirecte facandu-se la organele vamale( taxele vamale, accizele , TVA ).

Termenul de plata are caracter imperativ, iar neachitarea impozitelor pana la termenele stabilite de lege, atrage dupa sine obligatia contribuabililor de a plati si dobanzi sau sunt sanctionati sub forma de popriri pe salarii , sechestrarea unor bunuri de valoare identica cu suma impozitului datorat statului, vanzarea acestora prin licitatie.

6. Drepturile si obligatiile platitorilor

Platitorii veniturilor bugetare au,in principal , urmatoarele drepturi:

dreptul de a pretinde aplicarea corecta , echitabila reglementarilor legale , in legatura cu asezarea si perceperea obligatiilor fiscale;

dreptul la compensarea sumelor platite in plus fata de obligatiile fiscale datorate cu sumele platite pe care le are de plata la scadentele ulterioare;

dreptul la restituire in cazul in care s-au platit in plus sume mari ce nu pot fi recuperate prin compensare ;

dreptul la contestatie impotriva masurilor dispuse prin actele de control sau de impunere intocmite de organele de inspectie fiscala;

Dintre obligatiile platitorilor de impozite si taxe retinem:

calcularea corecta si achitarea integrala si la termen a obligatiilor fiscale ;

intocmirea corecta a declaratiilor fiscale (declaratii si deconturi) in conformitate cu reglementarile legale;

sa se inregistreze la organele fiscale competente ca platitori de impozite si taxe la inceperea activitatii si sa solicite acestora scoaterea din evidenta ca platitor in caz de incetare a activitatii;

sa inregistreze datele corect in contabilitate ;

sa furnizeze organelor fiscale toate documentele fiscale in scopul verificarii corectitudinii datelor inscrise in acestea;

In afara elementelor tehnice prezentate mai sus , actul legal de instituire a unui impozit trebuie sa mai cuprinda:

autoritatea si beneficiarul impozitului;

posibilitatea impozitului;

facilitatile fiscale acordate;

sanctiunile aplicabile si caile de contestatie ( sau de atac ).

Autoritatea impozitului reprezinta puterea publica ce instituie impozitul, la care se adauga organele care aseaza si percep in mod efectiv impozitul . In virtutea dreptului de suveranitate fiscala al fiecarui stat, aceasta autoritate se stabileste prin Constitutie[7]. In Romania, dreptul de institui impozite il are parlamentul si in anumite conditii consiliile locale si judetene. Incasarea impozitelor se realizeaza printr-un singur aparat administrativ , pentru a se reduce cheltuielile cu administrarea acestora. Beneficiarul impozitului poate fi bugetul constituit la nivelul centralizat al statului, bugetele comunitatilor locale sau bugetele unor institutii publice, dupa caz.

Posibilitatea impozitului evidentiaza capacitatea economica a contribuabililor de a plati impozitele, precum si baza de calcul luata in considerare pentru stabilirea marimii impozitului. In timp, posibilitatea impozitului a evoluat da la numarul barbatilor din familie ( in antichitate ), la fumurile gospodariei, numarul de ferestre sau aspectul exterior al locuintei ( in evul mediu), la marimea proprietatii, a veniturilor si a consumului ( in economia contemporana).

Facilitatile fiscale aferente impozitului se pot concretiza, dupa caz, in:

exonerari pentru anumite categorii de subiecti;

perioade de scutire;

reduceri de impozite;

restituiri de impozite.

Sanctiunile aplicabile au drept scop intarirea responsabilitatii contribuabililor in ceea ce priveste stingerea obligatiilor fiscale, in favoarea beneficiarului, la termenele stabilite. In functie de natura abaterii constatate de organele de control, acestea pot fi, in cazul constatarii unor contraventii, sub forma de :

amenzi;

majorari de intarziere;

popriri asupra unor venituri;

confiscarea unor bunuri;

punerea sechestrului asupra unor bunuri si vanzarea acestora prin licitatie.

In cazul evaziunii fiscale frauduloase sau a altor abateri grave se retrage autorizatia de functionare si/sau se declanseaza procedura de urmarire penala.

Caile de contestatie se refera la modalitatile prin care contribuabilii pot ataca actele de impunere sau de sanctionare ale organelor de control.

2.3.Principiile impunerii

Obiectivele social - economice urmarite prin politica fiscala, dimensionarea, asezarea impozitelor constituie elemente esentiale ale sistemului fiscal si se intemeiaza pe anumite cerinte ce dau rationalitate sistemului fiscal . aceste cerinte sunt cunoscute sub denumirea de principii ale impunerii si au fost formulate initial de Adam Smith, ca maxime sau principii fundamentale ale impunerii. Potrivit lui Adam Smith, la baza politicii fiscale a statului trebuie sa stea urmatoarele principii sau maxime:

principiul justetii impunerii ( echitatii fiscale ), potrivit caruia cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie cu impozite la acoperirea cheltuielilor publice in functie de veniturile pe care le obtin sub protectia statului;

principiul certitudinii impunerii , vizeaza legalitatea impunerii si presupune ca marimea impozitelor datorate de fiecare persoana sa fie certa si nu arbitrara, iar termenele, modalitatile de percepere a impozitelor, sumele de plata sa fie clare si cunoscute fiecarui platitor;

principiul comoditatii perceperii impozitelor, potrivit caruia impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si in modalitatile cele mai convenabile pentru contribuabili;

principiul randamentului impozitelor presupune incasarea impozitelor cu un minim de cheltuieli si totodata acestea sa fie cat mai putin apasatoare pentru platitori.

Maurice Allais, laureat al premiului Nobel pentru economie in 1998, apreciaza ca principiile generale ale fiscalitatii intre societate libera sunt urmatoarele:

individualitatea, potrivit careia fiscalitatea trebuie sa constituie un mijloc de asigurare deplina a dezvoltarii personalitatii fiecarui cetatean, conform propriilor sale aspiratii;

nediscriminarea , potrivit careia este necesara promovarea unor reguli precise, unitare, valabile pentru toti, astfel ca impozitele sa fie stabilite si percepute fara discriminari, indiferent de subiectii acestora;

impersonalitatea , potrivit careia sunt preferate impozitele analitice, asezate asupra fiecarui bun sau asupra fiecarei operatiuni in parte , fata de cele sintetice, care sunt asezate asupra unor aspecte de ansamblu ale activitatii contribuabililor ( cifra de afaceri, capital, venit );

neutralitatea impozitelor, potrivit careia impozitele trebuie sa fie favorabile realizarii unei economii cat mai eficiente si sa nu franeze gestionarea optima a acesteia;

legitimitatea impozitelor, se refera la adoptarea fiscalitatii in functie de natura veniturilor ( legitime sau nelegitime);

lipsa arbitrariului presupune perceperea impozitelor asezate pe baza unor principii precise, simple si clare , care sa nu ocazioneze aparitia arbitrariului.

Alaturi de aceste principii care au ramas valabile si azi, de-alungul timpului s-au adaugat si altele privind echitatea fiscala, dar si o serie de principii de politica financiara.

Echitatea fiscala are in vedere impunerea diferentiata a veniturilor si a averii in functie de puterea contributiva a subiectului impozitului si scutirea la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici ( stabilirea unui minim neimpozabil ), asigurandu-se totodata impozite egale la venituri egale, principalul mijloc de asigurare a echitatii fiscale fiind impozitarea progresiva.

O cerinta importanta a impozitarii, atat din punct de vedere al echitatii fiscale cat si din punct de vedere financiar, este aceea ca impozitul sa aiba un caracter universal, adica sa fie platibil de toate persoanele ( fizice si juridice ) care obtin venituri din aceeasi sursa, poseda acelasi gen de avere sau aceeasi categorie de venit de ordin financiar.

Alte principii de ordin financiar privind impozitul cer : sa nu existe posibilitatea sustragerii de la impunere ( ilicite sau licite ) a unei parti din materia impozabila; impozitul sa fie stabil, adica sa continue sa aduca incasari si in perioada de criza economica asigurand un randament constant de - lungul actului economic; impozitul sa fie elastic astfel incat acesta sa poata fi adaptat in permanenta la necesitatile conjuncturale de venituri ale statului.

Prin introducerea unui impozit, statul urmareste nu numai procurarea veniturilor necesare acoperirii cheltuielilor publice , dar si folosirea acestuia ca instrument de impulsionare a dezvoltarii sau consumului unor marfuri, extinderea sau, dimpotriva, restrangerea relatiilor comerciale cu strainatatea .

Asezarea impozitelor

Asezarea impozitelor consta in a determina si evalua materia impozabila, in vederea stabilirii bazei de impozitare asupra careia se va aplica cota impozitului. Pentru asezarea impozitelor este necesara derularea succesiva a urmatoarelor operatiuni :

stabilirea marimii obiectului impozabil;

determinarea cuantumului impozitului;

perceperea ( incasarea ) impozitului.

Stabilirea marimii obiectului impozabil are ca scop principal constatarea si evaluarea materiei impozabile.

Pentru ca veniturile sau averea sa poata fi supuse impunerii este necesara constatarea existentei acestora de catre organele fiscale si apoi evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile, care vizeaza determinarea marimii acesteia, se poate realiza apeland fie la metoda evaluarii indirecte ( bazata pe prezumtie ), fie la metoda evaluarii directe (bazata pe probe ).

Evaluarea pe baza semnelor exterioare ale obiectului impozabil se utilizeaza, in special, in cazul impozitelor reale si consta in stabilirea cu aproximatie a valorii obiectului impozabil de natura terenurilor, cladirilor, activitatilor industriale, fara sa se ia in consideratie situatia persoanei care detine obiectul respectiv. De exemplu, in cazul impozitului funciar, erau folosite pentru stabilirea marimii obiectului impozabil criterii cum sunt:

suprafata de teren, cu sau fara luarea in considerare a destinatiei acestuia;

pretul pamantului;

cantitatea de samanta folosita;

numarul animalelor din gospodarie;

arenda.

In cazul impozitului pe cladiri erau utilizate criterii cum sunt:

numarul si destinatia camerelor;

numarul de ferestre si usi;

aspectul exterior;

numarul cosurilor de fum;

chiria prezumata.

Aceasta evaluare prezinta avantajul ca este simpla si putin costisitoare, dar conduce la o impunere aproximativa,ceea ce se rasfrange negativ asupra echitatii fiscale.

Evaluarea forfetara presupune atribuirea unei valori obiectului impozabil de catre organele fiscale, cu acordul subiectului impozabil, fara a se avea pretentia de exactitate.

Evaluarea administrativa se realizeaza pe baza datelor pe care organele fiscale le au la dispozitie. Valoarea materiei impozabile stabilita de catre fisc este comunicata subiectului impozitului, iar daca acesta nu este de acord cu evaluarea facuta, are dreptul sa o conteste prezentand argumentele necesare.

Evaluarea pe baza declaratiei unei terte se efectueaza atunci cand marimea obiectului impozabil este cunoscuta de o alta persoana decat subiectul impozitului, iar aceasta persoana este obligata prin lege sa depuna la organele fiscale o declaratie in acest scop.

Desi aplicabilitatea sa este limitata, ea prezinta avantajul eliminarii, intr-o anumita masura, a posibilitatii sustragerii de la impunere a unei parti din materia impozabila, deoarece terta persoana care declara venitul impozabil nu este interesata sa-l subevalueze.

Evaluarea pe baza declaratiei contribuabilului ( platitorului ) se realizeaza cu participarea directa a subiectului impozitului, care este obligat sa tina evidenta veniturilor si cheltuielilor ocazionate de activitatea pe care o desfasoara, sa intocmeasca un bilant fiscal si sa prezinte, organelor fiscale, o declaratie specifica, din care sa rezulte veniturile sau averea aflate sub incidenta fiscalitatii. Pe baza declaratiei primite, organele fiscale determina marimea materiei impozabile, uzand de prezumtia sinceritatii contribuabililor.

Desi are cea mai lunga aplicabilitate, aceasta metoda de realizare a evaluarii marimii materiei impozabile prezinta dezavantajul ca face posibila sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila datorita intocmirii unor declaratii nesincere.

Determinarea cuantumului impozitului presupune stabilirea:

persoanei care efectueaza calculul ( contribuabilul de drept sau organul fiscal );

cota de impunere;

reducerile si majorarile acordate;

procedeul de calcul.

Pentru a determina cuantumul prelevarii fiscale este necesara optiunea intre recurgerea la cote cu tarife specifice (fixe ) sau la cote procentuale. Cu cateva exceptii, cotele de impunere, actuale, sunt sub forma procentuala si reprezinta o forma de manifestare a personalizarii impozitului.

Fiecarui impozit ii sunt specifice nivelul si numarul cotelor de impunere. In practica fiscala se poate utiliza fie o cota de impunere generala, fie o cota standard si un anumit numar de cote inferioare sau superioare acesteia, fie o cota aditionala fata de cota standard, in functie de anumite obiective ale politicii fiscale. De asemenea, este necesara precizarea procedeului de calcul, alegandu-se intre procedeul impunerii proportionale, a progresivitatii simple sau a celei compuse.

Conform procedeului de calcul ales, in urma aplicarii cotei asupra bazei de impozitare se obtine cuantumul prelevarii fiscale. In cazul anumitor impozite directe se pot opera reduceri , fie majorari. Dupa aplicarea acestor reduceri sau majorari legale, se determina cuantumul final al prelevarii fiscale datorate.

3. Perceperea impozitelor reprezinta ultima operatiune din cadrul asezarii impozitelor.

Dupa determinarea marimii impozitului, organele fiscale trebuie sa aduca la cunostinta contribuabililor atat cuantumul impozitului datorat statului, cat si termenele de plata a acestuia si ulterior se trece la incasarea lui.[10] In timp, s-au utilizat mai multe metode de percepere a impozitelor, cum sunt:

strangerea acestora de catre unul din contribuabilii fiecarei localitati,

incasarea impozitelor prin intermediul unor concesiuni;

perceperea impozitelor printr-un aparat specializat al statului cunoscut sub denumirea de fisc sau de aparat fiscal.

In prezent, s-a generalizat metoda incasarii impozitelor printr-un aparat fiscal propriu, folosindu-se urmatoarele modalitati

direct de catre organele fiscale de la platitori;

prin stopajul la sursa;

prin aplicarea de timbre fiscale.