CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE - PRINCIPALA SURSA INFORMATIONALA IN ANALIZA PROFITULUI

Intr-o economie competitiva, spre care si Romania tinde, principalul obiectiv de natura strategica al unui agent economic il constituie realizarea unor randamente superioare ale capitalului investit de actionari. Avand in vedere ca profitul constituie baza alocarii de dividende pentru actionarii firmei, aceasta trebuie sa desfasoare activitati generatoare de profit prin satisfacerea necesitatilor unei anumite grupe de cumparatori.

Profitul reprezinta un indicator fundamental utilizat in analiza economico - financiara a firmei, influentand in mod indirect cursul pe piata al actiunilor respectivului agent economic. Analiza activitatii unei entitati economice prin prisma profitului si rentabilitatii poate parea insuficienta,deoarece la prima vedere nu ia in considerare realizarile intreprinderii care nu sunt exprimate monetar (productivitatea fizica, calificarea personalului, climatul social, raporturile cu mediul concurential). In realitate abordarea sistemetica a intreprinderii permite intelegerea transformarii oricarei realizari favorabile (exprimata in termeni cantitativi sau calitativi) in rezultate monetare, si deci in rentabilitate.

Definirea rezultatului

Rezultatul unei activitati se determina prin compararea efectelor obtinute cu eforturile depuse pentru realizarea acelei activitati.

Rezultatul economic poate fi definit prin prisma relatiei venit total - cost total, avand in vedere ca orice activitate este simultan consumatoare de resurse si generatoare de rezultate. In aceasta conceptie rezultatul este evidentiat de diferenta intre veniturile din livrarea (vanzarea) bunurilor mobile si a bunurilor imobile pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, servicii prestate si lucrari executate, inclusiv castigurile din orice sursa si cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora dintr-un exercitiu financiar.

Daca se face recurs la "Cadrul pentru elaborarea si prezentarea situatiilor financiare" elaborat de Comitetul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASC) definitiile ce pot fi retinute pentru cele doua structuri sunt:

a) veniturile constituie cresteri ale beneficiilor economice pe perioada exercitiului financiar sub forma intrarilor sau cresterilor de active sau a reducerilor de pasive care au ca rezultat cresteri ale capitalului propriu, altele decat cele legate de contributiile participantilor la capitalul propriu;

b) cheltuielile constituie diminuari ale beneficiilor economice pe perioada exercitiului financiar sub forma iesirilor sau scaderilor de active sau cresteri de pasive care au ca rezultat diminuari ale capitalului propriu, altele decat cele legate de sumele distribuite participantilor la capitalul propriu.

In definitia veniturilor aceeasi sursa documentara face distinctie intre veniturile propriu-zise si castiguri.

Astfel, veniturile propriu-zise apar in cadrul activitatilor obisnuite, curente ale unei intreprinderi "si se prezinta sub diferite denumiri incluzand vanzarile, dobanzile, dividendele si chiriile".

In ceea ce priveste castigurile, ele sunt cresteri ale beneficiilor economice care pot sa nu apara in cursul activitatilor obisnuite ale intreprinderii, ca de exemplu venituri din vanzarea unor active, altele decat circulante, castigurile constatate sau nerealizate, cum sunt veniturile din reevaluarea portofoliului de titluri si acelea provenite din cresterea activelor pe termen lung. In aceeasi categorie se includ sconturile obtinute de intreprindere de la furnizori, castigurile nete din cumpararea / vanzarea de titluri de plasamant si diferentele de curs valutar.

Odata recunoscute in contul de rezultate, castigurile sunt evidentiate separat deoarece informatia corespunzatoare prezinta importanta pentru luarea deciziilor economice. De asemenea, deseori aceste castiguri sunt raportate fara a lua in calcul cheltuielile asociate.

In plan patrimonial, potrivit principiilor partidei duble, veniturile sunt delimitate si evidentiate prin echivalenta cu intrarile si cresterile de active, sub forma numerarului, creantelor si serviciilor primite in schimbul bunurilor si serviciilor oferite. La cresterile de active se adauga micsorarile de pasive prin stingerea obligatiilor, prin furnizarea de bunuri si servicii unui creditor pentru a stinge obligatia de rambursare a creditului.

Si la nivelul cheltuielilor se face diferenta intre cheltuielile propriu-zise si pierderi.

Primele apar in cadrul activitatilor obisnuite ale firmei regasindu-se sub forma costului vanzarilor, costului consumului de stocuri, salariilor si amortismentelor. Se evientiaza in echivalenta cu iesirile sau reducerile de active, cum ar fi lichiditatile, stocurile, bunurile imoile, utilajele si echipamentele. De asemenea, ele se pot inregistra si prin echivalenta cu cresterile de pasiv, ca de exemplu datoriile fata de terti, datoriile salariale, fiscale si sociale si alte datorii.

Pierderile, ca reduceri ale beneficiilor economice, pot sau nu sa apara in activitatile obisnuite ale intreprinderii. In acesta situatie se afla rezultatul din calamitati, cel din lichidarea activelor imobilizate precum si pierderile constatate sau realizate cum sunt cele din diferente nefavorabile de curs valutar, sconturile acordate clirntilor, pierderile nete din vanzarea dee titluri de plasament.

Recunoasterea pierderilor in contul de rezultate impune, de regula, evidentierea lor separata, informatia fiind necesara in luarea deciziilor economice. Totodata, raportarea pierderilor se face fara a lua in calcul veniturile asociate.

Definitiile veniturilor si cheltuielilor de mai sus dezvaluie trasatura acestora de componente ale situatiuei nete a intreprinderii sau ale capitalurilor proprii. Prima trasatura a veniturilor si cheltuielilor - aceea de componente ale situatiei nete ale intreprinderii - este puntea de legatura catre punctul de vedere patrimonial in definirea rezultatului, propriu contabilitatii din Romania. In concordanta cu acesta, rezultatul se defineste ca fiind variatia situatiei nete a patrimoniului intreprinderii in cursul unui exercitiu financiar determinata prin activitatea intreprinderii. Totodata, nu in putine cazuri, pentru analiza rezultatului se apeleza si la structura de capitaluri proprii - asa cum o defineste contabilitatea anglo - saxona.

Pentru a-si realiza obiectivul de profit, intreprinderea cumpara, vinde, fabrica, plateste salarii si impozite, investeste in constructii, masini si echipamente, isi plaseaza excedentele financiare in capitalul altor societati sau efectueaza si alte operatii consumatoare de resurse si producatoare de rezultate.

Aceste tranzactii ocazioneaza cheltuieli si genereaza venituri, care in ultima instanta modifica situatia neta a patrimoniului. Sitatia neta a patrimoniului este egala cu activele intreprinderii minus datoriile. Daca valoarea situatiei nete creste, intreprinderea a ralizat profit in timpul perioadei. Aceasta crestere este profitul net in afara de cazul in care intreprinderea a primit noi aporturi de capital in timpul exercitiului, caz in care se efectueaza o corectie prin diminuarea echivalenta a cresterii sitatiei nete. Daca valoarea noii situatii nete s-a diminuat in raport cu cea de la inceputul exercitiului, intreprinderea a suferit o pierdere egala cu acesta diferenta.

Din analiza prezenata mai inainte privind veniturile si cheltuielile, implicit definirea rezultatului, se desprind doua relatii privind calculul rezultatului:

a) ecuatia variatiei patrimoniului

Situatia neta finala Situatia neta initiala Aportul

a patrimoniului la a patrimoniului la proprietarului

Rezultatul = inchiderea - inchiderea - la capitalul

exercitiului exercitiului exercitiului propriu in

financiar "N" financiar "N" exercitiul "N"

b) ecuatia activitatii consumatoare de resurse si producatoare de rezultate

Rezultatul = Venituri realizate - Cheltuielile exercitiului "N"

exercitiului in exercitiul "N" corespondente veniturilor

realizate

Pe langa aceste formule, se mai poate folosi o alta care tine cont de clasificarea costurilor in functie de variatia lor in raport cu cea a productiei si anume: costuri fixe si costuri variabile.

Modul de formare al veniturilor poate fi reprezentat pe un segment astfel:

Marja bruta

cu notatiile:

CV = costuri variabile

CF = costuri fixe

V = venituri

Veniturile sunt formate din costuri variabile si marja bruta.

Intreprinderea, pe termen scurt, decide continuarea productiei unui bun daca veniturile acopera cel putin costurile variabile. Ori marja bruta are chiar aceasta semnificatie, valoarea ei pozitiva sau negativa, putand decide continuarea respectiv rrenuntarea la o activitate.

Pentru a inregistra profit, intreprinderea trebuie sa-si acopere si costurile fixe, care se face din marja bruta.

Profit = Marja bruta - CF

2. Importanta documentelor contabile de sinteza in analiza rezultatului

Situatiile financiare care consolideaza si comunica informatia sunt bilantul si contul de profit si pierdere.

Bilantul constata rezultatul sub forma de profit sau pierdere in calitatea sa de variatie a bogatiei intreprinderii, determinata de activitatea sa in timpul unui exercitiu financiar.

Contul de profit si pierdere descrie si explica rezultatul prin prisma structurilor de cheltuielisi venituri care l-au determinat, implicit activitatile consumatoare si producatoare de rezultate.

Rezultatul evidentiat de bilant, calculat prin contabilitatea in partida simpla se intemeiaza pe ecuatia fundamentala a patrimoniului de forma: situatia neta a patrimoniului= activul patrimoniului - datorii. Rezultatul se determina, dupa cum urmeaza.

La inceputul perioadei intreprinderea intocmeste un inventar al patrimoniului sau formalizat intr-un bilant initial.

In timpul exercitiului financiar toate miscarile si fluxurile la nivelul elementelor patrimoniale sunt reflectate prin inregistrari directe sau generale fara a apela la structurile de cheltuieli si venituri proprii unui cont de rezultate.

Conturile folosite sunt divizate in conturi de terti sau persoane care inregistreaza datoriile si creantele intreprinderii si in conturi de fapte sau valori reale inregistreaza miscarile de bunuri materiale si lichiditati.

La sfarsitul perioadei intreprinderea, pentru cunoasterea rezultatului intocmeste un inventar dupa aceleasi reguli cu cel de la inceputul perioadei, redactat printr-un bilant de inchidere. Prin compararea situatiilor nete si tinand cont si de aportul actionarilor se obtine rezultatul perioadei.

Aceasta metodologie este valabila atunci cand bilantul se incheie inainte de repartizarea profitului, ea nuantandu-se pentru situatia intocmirii acestuia dupa repartizarea profitului, dar isi pastreaza esenta.

Contabilitatea simpla, existenta doar la nivel teoretic in cadrul agentilor economici productivi, ofera informatii doar despre efectele situatiei nete fara a cuantifica si cauzele. Ea este intalnita numai in bilantul contabil ca situatie financiara. Aceasta limita este depasita prin utilizarea contabilitatii in partida dubla printre ale carei principii de baza este si cel al dublei determinari a rezultatului, adica rezultatul calculat in raport de variatia situatiei nete a patrimoniului si rezultatul determinat pe baza relatiei globale si structurale dintre venituri si cheltuielile corespondente lor de forma: rezultatul = venituri - cheltuieli

Calculul si comunicarea datelor prin prisma raporturilor dimensionale si structurale dintre venituri si cheltuieli sunt posibile prin existenta in contabilitatea in partida duble a unui cont "Profit si pierdere", care inregistreaza si prezinta o recapitulare clasificata si ordonata a tranzactiilor consumatoare de cheltuieli si producatoare de venituri, conducand la determinarea si explicarea rezultatului exercitiului.

3. Rolul rezultatului contabil si fiscal in analiza profitului

Rezultatul contabil (rezultatul brut al exercitiului sau rezultatul inainte de impozitare) se calculeaza avand in vedere cerintele unei contabilitati de angajamente si respectand principiul independentei exercitiului.

Contabilitatea de angajamente (accrual a accounting, in engleza) delimiteaza si inregistreaza veniturile sub aspect real (miscare de bunuri si servicii) si nu sub aspect monetar (miscarea banilor) iar cheltuielile in momentul angajarii lor.

In stransa legatura cu acest tip de contabilitate practicat in tara noastra se situeaza principiul independentei exercitiilor, care presupune delimitarea in timp a cheltuielilor si a veniturilor aferente unitatii patrimoniale pe masura angajarii acestora si trecerea lor la exercitiul la care se refera.

Rezultatul contabil se calculeaza cu formula:

Rezultatul contabil = Venituri totale - Cheltuieli totale

In vederea contrabalansarii tendintei normale a contribuabililor de a micsora impozitul datorat, fiscalitatea fixseaza reguli stricte de stabilire a bazei de impozitare care se constituie in rezultatul fiscal.

Rezultatul fiscal este dat de relatia:

Rezultatul = Rezultatul + Cheltuieli - Facilitati

fiscal contabil nedeductibile fiscale

iar din perspectiva bialntiera de urmatoarele elemente:

Active imobilizate

(+) Active circulante

(+) Conturi de regularizare si asimilate

(+) Prime privind rambursarea obligatiunilor

(=) TOTAL ACTIV "N"

(-) Datorii, exclusiv datorii privind distibuirea de dividende, cota de participare a managerului si a salariatilor la profitul net

(-) Provizioane pentru riscuri si cheltuieli

(-) Conturi de regularizare si asimilate

(-) Aportul proprietarului la capitalul social

(=) PATRIMONIUL NET AL EXERCITIULUI "N"

(-) PATRIMONIUL NET AL EXERCITIULUI "n-1"

(-) Diferente de conversie activ

(+) Diferente de conversie pasiv

(+) Elemente reintegrabile (nedeductibile)

(-) Elemente deductibile

(=) REZULTATUL FISCAL (profit impozabil sau pierdere fiscala)

Consecintele obtinerii unui tip sau altuia de rezultat sunt diferite in functie de natura rezultatului.

Astfel, un deficit contabil este o contraperformanta, pe care intreprinderea trebuie sa o corecteze cat mai repede posibil, pentru a nu influenta negativ activitatea viitoare a firmei, fiind pusa in joc insasi existenta firmei.

Nu la fel stau lucrurile in cazul unui deficit fiscal, care, datorita posibilitatii de raportare, constituie de fapt un atuu, care va fi folosit de firma in functie de posibilitatile oferite de legislatie.

Analiza rezultatului fiscal reliefeaza, in principal, gradul in care intreprinderea s-a incadrat in limita considerata normala pentru anumite cheltuieli (de protocol, diurna, provizioane, etc.) in timp ce analiza rezultatului contabil va scoate in evidentamodul de formare al rezultatului in functie de structura cheltuielilor si veniturilor, precum si cauzele si efectele acestuia.

4. Principalele domenii ale analizei economico - financiara a profitului

Analiza economico-financiara reprezinta un ansamblu de concepte, tehnici si instrumente de tratare a informatiilor cu scopul diagnosticarii starii unei entitati economice, a aprecierii nivelului calitativ a performantelor acesteia in conditiile existentei unui mediu concurential dimamic.

In acest scop analiza economico-financiara studiaza fenomenele economice prin descompunerea lor in elemente componente cu scopul identificarii cauzelor primare care le genereaza, a factorilor care stau la baza acestora.

Diagnosticarea realizeaza identificarea variabilelor cheie ale starii si dimnamicii fenomenelor, a interactiunii dintre acestea, cu scopul de a proiecta masuri de corectie a influentelor negative asupra performantelor firmei si de amplificare a celor variabile.

Analiza profitului este parte integranta a analizei economico-financiare a firmei avand aceleasi obiective si metode. Ea isi propune explicarea evolutiei profitului, a nivelului acesteia in raport cu dimensiunile firmei (cifra de afaceri, capital detinut), identificarea factorilor primari de influenta a profitului si gasirea unor solutii de imbunatatire a profitabilitatii.

In acest scop analiza profitului presupune:

analiza structurala si dinamica a profitului

analiza factoriala a profitului

analiza profitului prin intermediul sistemului ratelor de rentabilitate

analiza profitului unitar

Pentru punctele 1 si 3, analiza profitului utilizeaza date si informatii oferite de contul 121"Profit si pierdere" care alaturi de bilant este un document sinteza cu privire la activitatea economica a firmei.

Analiza factoriala a profitului si analiza profitului unitar apeleaza la informatii care pot fi oferite de contabilitatea de gestiune sau analitica, denumita si manageriala. Aceasta deoarece cele doua tipuri de analize presupun cunoasterea exacta a costului unitar pentru fiecare sortiment din produsele comercializate de intreprindere, iar contabilitatea de gestiune realizeaza tocmai acest lucru.

5. Influenta modelelor de contului de profit si pierdere

Contul de profit si pierdere este documentul contabil care ofera informatia despre rezultatul intreprinderii cat si despre modul lui de formare sintetizand veniturile si cheltuielile unei perioade inregistrate in cadrul firmei.

Cheltuielile si veniturile se pot clasifica dupa doua criterii:

- dupa natura lor economica

dupa functia (destinatia lor)

Cheltuielile si veniturile, in functie de natura lor se clasifica in:

cheltuieli si venituri de exploatare

cheltuieli si venituri financiare

cheltuieli si venituri exceptionale

Cheltuielile si veniturile aferente activitatii de exploatare sunt generate de desfasurarea activitatii obisnuite a firmei cea care face obiectul de activitate al agentului economic.

Cheltuielile si veniturile financiare sunt date de operatiunile financiare ale firmei.

Cheltuielile si veniturile exceptionale reprezinta acele elemente care nu sunt legate de activitatea normala curenta a intreprinderii.

Criteriul destinatiei clasifica cheltuielile si veniturile dupa functia care le genereaza:

functia de productie

functia de vanzare

functia administrativa

functia financiara.

In functie de clasificarea veniturilor si cheltuielilor si de modul de prezentare a contului de profit si pierdere (lista sau tabel), Directiva a IV a Cominitatii Economice Europene (CEE) propune patru modele (scheme) ale contului de profit si pierdere.a

Schema sub forma de cont sau tabelara a contului de profit si pierdere cu clasificarea cheltuielilor dupa natura se prezinta astfel:

Indicatorii caracteristici contului de profit si pierdere se construiesc si se evidentiaza astfel:

Productia vanduta in preturi de vanzare

(+;-) Productia stocata in costuri de productie (cu + cresterea productiei stocate la inchiderea exercitiului fata de cea la deschiderea exercitiului, cu -, in situatia inversa)

Productia imobilizata in costuri de productie

(=) Productia exercitiului

Vanzari de marfuri

(+) Productia vanduta

(=) Cifra de afaceri

(+) Subventii de exploatare

(+) Alte venituri din exploatare

(=) Venituri din exploatare

Rezultatul din exploatare (profit sau pierdere)

Venituri financiare

Cheltuieli financiare

(=) Rezultatul financiar (profit sau pierdere)

Rezultatul din exploatare (profit sau pierdere)

(+) Rezultatul financiar (profit sau pierdere)

Rezultatul curent al exercitiului (profit sau pierdere)

_Venituri exceptionale

Cheltuieli exceptionale

_(=) Rezultatul exceptional (profit sau pierdere)

Rezultatul curent (profit sau pierdere)

(+) Rezultatul exceptional(profit sau pierdere)

__(-) Impozitul pe profit

(=) Rezultatul exercitiului

Modelul contului de rezultate dupa natura veniturilor si cheltuielilor este agreat in Europa Continentala cu particularitati de la tara la tara.

Structura sub forma tabelara a contulu de profit si pierdere alcatuita dupa destinatia cheltuielilor, asa cum e formalizata de Directia a IV-a a CEE se prezinta astfel:

Modul de constituire si delimitare a indicatorilor privind rezultatul in cadrul contului de profit si pierdere bazat pe clasificarea veniturilor si cheltuielilor in functie de destinatia lor este urmatorul:

Cifra de afaceri

_(-) Costul de cumparare (in cazul vanzarilor de marfuri) sau costul de productie (in cazul productiei vandute) al bunurilor vandute

(=) Marja bruta (comerciala sau de productie) sau contributia la rezultat

(-) Alte cheltuieli de exploatare din care:

Cheltuieli de distributie

Cheltuieli generale de administratie

Amortizari si provizioane pentru deprecieri (in masura in care nu sunt incluse in costul de productie)

(=) Profitul sau pierderea din exploatare

(+;-) Alte venituri si cheltuieli, din care:

Dividende si dobanzi incasate

Cheltuieli financiare

Impozite sau provizioane pentru impozit

(=) Profitul sau pierderea inaintea elementelor extraordinare (rezultatul curent)

(+;-) Venituri si cheltuieli extraordinare

Impozitul pentru profit privind rezultatul extraordinar

(=) Profit net sau pierdere

Numarul de actionari

Dividendul actiunii (profit net / numarul de actiuni)

Acest model bazat pe clasificarea veniturilor si cheltuielilor in functie de destinatia lor este utilizat preponderent in spatiul anglo-saxon.

Din analiza comparativa a celor doua scheme privind contul de profit si pierdere dupa natura si dupa functie, se constata ca primul este centrat pe indicatorii privind cifra de afaceri si productia exercitiului, iar al doilea pe indicatorii privind cifra de afaceri si costul bunurilor vandute.

O asemenea diferentiere are la baza interesul fiscal onorat de modelul contului de profit si pierdere dupa natura cheltuielilor si veniturilor.

In cazul primului model se pot studia consumul intrarilor (stocuri, servicii, etc.) prin determinarea ponderii si dinamicilor in raport cu productia exercitiului.

Pe aceasta cale se pot aprecia bogatia creata (valoarea adaugata) si repartitia sa. Intr-o economie de piata exista conceptia financiara potrivit careia intreprinderea, in calitatea sa de agent economic, are un dublu rol de indeplinit - sa creeze bogatie (valoare adaugata) si sa participe la distribuirea aceste bogatii sub forma de salarii, impozite si taxe, dobanzi, amortismente, rezultate. Toate aceste distribuiri nu reprezinta altceva decat remunerarea factorilor care au contribuit la crearea bogatiei.

Modelul de cont de rezultate constituit pe criteriul functiei veniturilor si cheltuielilor ofera privilegiul studierii gestiunii functiilor intreprinderii raportand costurile diferitelor functii la productia vanduta, iar pe aceasta baza de a cunoaste eficienta gestiunii.

In ceea ce priveste utilizatorii externi de informatii, contul de profit si pierdere construit pe criteriul functiei prezinta cu precadere interes informational pentru investitorii de capital. Acestia in calitatea lor de ofertanti de capital si consultantii lor sunt preocupati de riscul atasat si profitul adus de investitia lor. Ei au nevoie de informatii pentru a decide daca sa cumpere, pastreze sau sa vanda. In cadrul acestora, actionarii sunt interesati de informatii care sa le serveasca pentru a evalua capacitatea intreprinderii de a plati dividende.

Contul de profit si pierdere alcatuit pe criteriul naturii venituriloe si cheltuielilor prezinta interes pentru factorii de productie participanti la crearea si distribuirea bogatiei (propietar, investitori, creditori, salariati, stat, etc.). Din componenta acestor utilizatori externi, prezinta interes cu precadere guvernul si organele sale. Acestia solicita informatii pentru a reglementa activitatile intreprinderilor, determina politica fiscala si ca baza pentru calculul produsului intern, a venitului national, precum si alti indicatori statistici similari.

6. Modelul contului de profit si pierdere in sistemul contabil romanesc

Contul de profit si pierdere reprezinta un document contabil de sinteza prevazut de legea Contabilitatii care concetreaza veniturile si cheltuielile unei intreprinderi pentru o perioada data indica modul de formare al rezultatelor. Intr-o maniera generala, el ofera informatiile necesare pentru intelegerea si explicarea profitului sau pierderii inregistrate de agentul economic.

Veniturile si cheltuielile, componente ale contului de rezultate, sunt inregistrate de contabilitate conform unor principii (conventii) contabile.

Principiile:

principiul continuitatii activitatii;

principiul independentei exercitiului;

principiul prudentei;

principiul cuantificarii monetare.

Principiul continuitatii activitatii presupune ca intrepinderea isi desfasoara in mod normal activitatea intr-un viitor previzibil. Aplicarea acestui principiu presupune

a) delimitarea vietii intreprinderii in exercitii financiare sau contabile in functie de care se stabilesc situatia patrimoniului, situatia financiara si rezultatele obtinute

b) delimitarea in timp a veniturilor si cheltuielilor.

Principiul independentei exercitiului conduce la considerarea fiecarui exercitiu ca un tot independent separat de exercitiile anterioare sau viitoare, evidentiind toate cheltuielile si veniturile si atribuind doar acele venituri si cheltuieli care ii sunt proprii.

Delimitarea perioadelor presupune ca efectele tranzactiilor si alte evenimente sa fie luate in calcul cand acestea sau produs si nu cind intervine plata. Procedand astfel se daa expresie intaietatii cauzelor fata de efecte, se inregistreaza mai intai angajamentele si apoi executarea lor.

In Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii din Romania, acest proincipiu este definit prin prisma delimitarii in timp a veniturilor si cheltuielilor aferente unitatii patrimoniale pe masura angajarii acestora si trecerii la rezultatul exercitiului la care se refera.

Se practica astfel "contabilitatea de angajamente" ("accrual accounting") bazata pe delimitarea si inregistrarea veniturilor sub aspect real (miscarea de bunuri si servicii) si sub aspect monetar (miscarea banillor) si a cheltuielilor in momentul angajarii.

Respectarea acestui principiu impune aplicarea de diverse tehnici cum sunt:

Conturile de regularizare si asimilate: venituri si/sau cheltuieli inregistrate in avans, decontari din operatii in curs de clarificare, diferente de conversie - activ / pasiv.

Veniturile sau cheltuielile inregistrate in avans corespund unor operatii economice ce se desfasoara pe mai multi ani, cu incasari respectiv plati esalonate, iar in vederea delimitarii rezultatului perioadei sunt inregistrate ca posturi in bilant.

Astfel cheltuielile sunt inregistrate in activ iar veniturile in pasivul bilatier.

Diferentele de conversie favorabile se inregistreaza in pasiv aratand existenta unor surse, iar cele nefavorabile in activ cu semnificatia de consumuri sau pierderi.

Decontarile din operatii in curs de clarificare sunt inregistrate in activ sau pasiv dupa cum reprezinta creante, respectiv datorii.

Principiul prudentei consta in aprecierea rezonabila sau cu precautie a activelor si pasivelor, a cheltuielilor si veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultatului. Sau, asa cum este interpretat in Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, potrivit principiului prudentei nu este admisa supraevaluarea elementelor de pasiv si a veniturilor, respectiv supraevaluarea elementelor de activ si a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exercitiului curent sau anterior.

Interes prezinta si definitia principiului prudentei foemulata in PCG francez "Prudenta este aprecierea rezonabila a faptelor in scopul de a evita riscul de transfer in viitor a incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul si rezultatele intreprinderii".

Aplicarea principiului prudentei se regaseste in urmatoarele mecanisme contabile:

a) la inchiderea exercitiului se contabilizeaza datoriile si pierderile probabile, si nu se inregistreaza activele si profitul probabile;

b) doar beneficiile realizate la data inchiderii exercitiului pot fi inscrise in bilant:

c) trebuie tinut cont de toate riscurile previzibile si eventualele pierderi care au luat nastere in cadrul exercitiului sau pe parcursul unui exercitiu anterior, chiar daca aceste ricuri sau pierderi nu sunt cunoscute decat intre data inchiderii bilantului si data la care el este intocmit;

d) trebuie sa se tina cont de deprecierea activelor indiferent de rezultatul exercitiului. In consecinta, daca valoarea de inventar este mai mica decat valoarea de intrare, diferenta este contabilizata prin amortizare in caz de depreciere ireversibila sau prin constituirea de provizioane, daca deprecierea este reversibila. In cazul in care valoarea de inventar este mai mare decat valoarea de intrare, diferenta nu este contabilizata, elementele de activ mentinandu-se la valoarea de intrare (costul istoric);

e) trebuie efectuata o analiza foarte importanta a cheltuielilor angajate, in vederea delimitarii, dupa caz, in "costul produsului" sau "costurile perioadei". In ultima structura se cuprind toate cheltuielile angajate care nu pot fi nici imobilizate, nici stocate, nici repartizate pe mai multe exercitii, acestea nefiind recunoscute ca active si deci sunt repartizate direct asupra rezultatului exercitiului. Este cazul cheltuielilor generale de administratie, cheltuielilor de distributie si costurilor de subactivitate. O asemenea analiza s-a concretizat in adoptarea formulei costului de productie partial in evaluarea bunurilor obtinute din productie proprie. Un asemenea cost este compus din costul de achizitie al materiilor prime si materialelor consumate, celelalte cheltuieli directe de productie, precum si cota cheltuielilor indirecte de productie detreminate rational ca fiind legate de fabricarea produselor. In costul de productie pot fi incluse si dobanzile la creditele bancare contractate pentru productia cu ciclu lung de fabricatie, aferente perioadei.

La o analiza critica, se apreciaza ca principiul trateaza in mod discriminatoriu evaluarea activelor. Potrivit principiului prudentei se contabilizeaza numai minusurile, calculate ca diferenta intre valoarea de inventar (actuala) si costul istoric, nu si plusurile. Neiregistrarea plusvalorilor genereaza rezerve latente sau oculte.

Rezervele oculte se pot crea si prin subevaluarea deliberata a activelor sau a veniturilor sau supraevaluarea deliberata a cheltuielilor.

Partizanii acestui principiu apreciaza ca determinarea profitului este totdeauna aleatoare si in consecinta este mai bine a se declara profitul minim nu atat pentru a reduce sarcinile fiscale, ci pentru a evita distribuirea de dividende fictive, pentru a atenua, de asemenea, o viziune prea optimista.

Principiul cuantificarii monetare

Unitatea monetara are o dubla ipostaza: unitatea de cont si unitatea de cumparare. Ipostaza de unitate de cont are in vedere folosirea monedei ca unitate de masura si de inregistrare a fluxurilor si structurilor patrimoniale. A doua ipostaza, cea de unitate de cumparare se manifesta prin aceea ca moneda trebuie tratata ca un rezervor de inlocuire in forma naturala a bunurilor ce formeaza obiectul evaluarii.

Etalonul monetar ca unitate de masura sau de cont are un caracter instabil determinat de variatia variatia puterii de cumparare a monedei si a preturilor. Pentru a depasi aceasta limita unitatea monetara este considerata o constanta si nu se procedeaza decat in mod exceptional la reevaluari. O asemenea conventie este valabila intr-o economie stabila.

Ipoteza de mai sus este discutabila in conditiile inflatiei persistente. Cantitatea de moneda necesara evaluarii unui bun creste prin inflatie nu din cauza modificarii valorile relative a bunului in raport cu altele, ci din cauza schimbarii semnificatiei etalonului. In aceste conditii se apeleaza la conventia instabilitatii unitatii monetare apeland la reevaluari.

Analiza rezultatului intreprinderii se realizeaza prin utilizarea unor date comparabile.

Avand in vedere acest principiu, analiza profitului se va realiza in cifre comparabile prin transformarea sumelor continute de situatiile financiare (bilant, cont de profit si pierdere si anexe) intr-o moneda stabila.

7.CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE PRINCIPALA SURSA INFORMATIONALA IN ANALIZA PROFITULUI

In concordanta cu principiile enuntate contul de profit si pierdere contine:

toate veniturile generate de activitatea intreprinderii pe parcursul exercitiului

toate cheltuielile aferente, pe parcursul aceleiasi perioade.

In cadrul sistemului contabil romanesc, contul de profit si pierdere are la baza clasificarea cheltuielilor si a veniturilor dupa natura activitatilor. Forma de prezentare a structurilor in cadrul contului este cea de lista. O asemenea optiune este in concordanta cu conceptia dualista de organizare a contabilitatii (contabilitate financiara si contabilitate de gestiune) iar forma lista prezinta facilitatea informationala ca dezvaluie rezultatul dupa fiecare nivel de activitate.

Conceptia dualista adoptata pentru modelarea si contabilizarea cheltuielilor impune un calcul al rezultatului global realizat prin contabilitatea financiara si un calcul al rezultatelor analitice prin contabilitatea de gestiune.

In contabilitatea financiara, cheltuielile si veniturile sunt grupate in functie de natura activitatilor (exploatare, financiara, exceptionala) iar in contabilitatea interna de gestiune cheltuielile si veniturile (deocamdata in modelul romanesc numai cheltuielile) sunt grupate dupa functia sau destinatia lor pe feluri de produse, lucrari si servicii.

Pentru sistemul contabil de baza (agenti economici) schema contului de profit si pierdere se prezinta astfel:

CONTUL DE PROFIT si PIERDERE

Structura contului de profit si pierdere evidentiaza continutul indicatorilor si modul lor de construire. Astfel, cifra de afaceri dezvaluie marimea tranzactiilor de vanzare realizate de o intreprindere cu tertii sai, fiind egala cu vanzarile de marfuri plus productia vanduta. Intrucat veniturile sunt inregistrate fara taxe , in marimea cifrei deafaceri nu sunt incluse taxa pe valoarea adaugata si reducerile comerciale acordate clientilor.

Productia stocata exprima, dupa caz, veniturile in cost de productie generate de cresterea stocurilor de productie comparativ cu stocurile initiale (stocaj) sau diminuarea veniturilor in cost de productie in situatia inversa (destocaj).

Productia imobilizata exprima in cost de productie imobilizarile terminate sau in curs in cadrul exercitiului prin constructie sau productie proprie.

Prin insumarea algebrica a productiei vandute in pret de vanzare, a productiei stocate si a productiei imobilizate se obtine productia exercitiului care dezvaluie performanta activitatii de productie a intreprinderii.

Subventiile de exploatare sunt destinate compensarii insuficientei veniturilor din exploatare sau reducerii cheltuielilor de exploatare. Ele sunt acordate de puterea publica in cadrul politicii economice si sociale a statului. Cazurile cele mai dese privind aceste subventii sunt: subventiile pentru export (pentru practicarea de preturi competitive pe piata internationala), subventiile de echilibru (compensarea pierderilor intreprinderilor proprietate de stat care desfasoara o activitate necesara pentru intraga natiune (finantarea activitatii de cercetare si de alte activitati).

Postul alte venituri din exploatare cuprinde veniturile din creante recuperate, valoarea reparatiilor capitale efectuate cu forte proprii constatate la inchiderea exercitiului ca fiind aferente exercitiilor viitoare (pozitie discutabila) si orice alte venituri din exploatare. In schimb la aceasta pozitie nu figureaza veniturile din redevente pentru concesiuni, brevete, licente, marci, procedee, veniturile din imobile neafectate activitatilor profesionale.

Veniturile generate de reluarea, dinimuarea sau anularea provizioanelor pentru deprecieri si riscuri si cheltuieli privind activitatea de exploatare (deprecierea imobilizarilor necorporale si corporale, stocurilor, creantelor comerciale, pierderi din litigii, garantii acordate clientilor, cheltuieli pentru reparatii de repartizat pe mai multe exercitii, etc.) sunt delimitate prin pozitia venituri din provizioane privind exploatarea.

Cheltuielile pentru exploatare, cheltuieli referitoare la activitatea normala si curenta a intreprinderii, cuprind: cheltuielile privind consumul de materii prime si materiale, costul marfurilor vandute, cheltuielile cu lucrarile si serviciile primite de la terti, cheltuieli cu impozitele, taxele si varsamintele asimilate suportate de intreprindere, cheltuielile cu personalul, cheltuieli cu amortizarile si provizioanele privind activitatea de exploatare (amortizarea si deprecierea imobilizarilor necorporale si corporale, deprecierea stocurilor si creantelor comerciale, provizioane pentru litigii, buna executie, cheltuielile cu reparatiile de repartizat asupra mai multor exercitii si alte provizioane pentru activitatea de exploatare), alte cheltuieli de exploatare (pierderi din creante fara acoperire, redevente pentru concesiuni, brevete, licente si procedee, jetoane de prezenta (varsate administratorilor nesalariati).

Rezultatul din exploatere se determina prin scaderea din veniturile de exploatare a cheltuielilor de acelasi gen si indica eficienta activitatii de baza a intreprinderii.

Profitul obtinut din activitatea de exploatare constituie baza sustinerii activitatilor financiare si exceptionale in cazul intreprinderilor.

Pierderea din exploatare se poate datora profilului neproductiv al agentului economic (societate de consultanta, de exemplu) sau obtinerii unor profituri din activitatea de exploatare inferioare chelltuielilor aferente. In al doilea caz este necesarta o analiza atenta a tipurilor de cheltuieli si venituri aferente activitatii de exploatare.

Veniturile financiare cuprind mai ales: dividendele si dobanzile cuvenite intreprinderilor pentru imobilizarile financiare, sconturile obtinute de la furnizori ca urmare a achitarii facturilor inainte de scadenta, castigurile nete din cumpararea / vanzarea titlurilor de plasament, castigurile de schimb (diferentele favorabile la incasarea creantelor si plata datoriilor) si veniturile din reluarea, diminuarea sau anularea provizioanelor pentru activitatea financiara.

In ceea ce priveste cheltuielile financiare corespunzatoare veniturilor financiare, in principal acestea se refera la dobanzile de platit sau platite pentru imprumuturi si datorii, pentru conturi curente, pierderile datorate creantelor legate de participatii, sconturile acordate clientilor care isi achita facturile inaintea scadentei prevazute, pierderile nete din cumpararea / vanzarea de titluri de plasament, pierderile de schimb (diferente nefavorabile la incasarea creantelor si plata datoriilor), amortizari si provizioane generate de deprecierea activelor sau de riscuri si cheltuieli care fac obiectul activitatii financiare.

In urma compararii veniturilor si cheltuielilor financiare se obtine rezultatul financiar (profit sau pierdere). In cazul intreprinderilorpierderea din activitatea financiara se poate datora platii dobanzii la creditele contractate, cheltuielilor din diferentele de curs valutar care depasescveniturile financiare. Rezultatul financiar trebuie interpretat in stransa legatura cu rezultatul din exploatare, un rezultat financiar negativ (pierdere) putand fi acoperit de profitul din exploatare ca urmare a folosirii resurselor proprii si atrase.

Indicatorul care consemneaza acest fapt se numeste: REZULTATUL CURENT AL EXERCITIULUI obtinut astfel:

REZULTATUL CURENT = REZULTATUL + REZULTATUL

AL EXERCITIULUI DIN EXPLOATARE FINANCIAR

Rezultatul curent (operational) indica in cifre nominale eficienta activitatii curente a intreprinderii, neluind in calcul elementele care nu au caracter de repetabilitate si continuitate in activitatea intreprinderii.

Veniturile exceptionale sunt acele venituri care nu sunt legate de activitatea normala, curenta a intreprinderii si se refera fie la operatii de gestiune (despagubiri si penalitati primite, activele circulante primite cu titlu gratuit, lipsurile la inventar imputate persoanelor vinovete, alte venituri) sau la operatii de capital (din cedarea activelor imobilizate, cotele - parti de subventii pentru investitii virate la rezultatul exercitiului, veniturile din provizioanele exceptionale, alte venituri).

Cheltuielile exceptionale reprezinta acele cheltuieli care nu sunt legate de activitatea normala, curenta a intreprinderii, si se refera fie la operatii de gestiune (despagubiri, amenzi si penalitati datorate sau platite, debite prescrise sau debitori insolvabili scosi din evidenta, pierderi din calamitati, donatii si subventii acordate in active circulante sau alte forme decat imobilizari, alte cheltuieli) fie la operatii de capital (valoarea neamortizata a imobilizarilor necorporale, corporale sau financiare cedate sau scoase din evidenta, amortismente si provizioane constatate care au caracter exceptional).

Rezultatul exceptional cuantifica in cifre nominale eficienta operatiilor de gestiune (in principal despagubiri si penalitati) si a operatiilor de capital (cedarea activelor sau donatii efectuate), fiind dat de relatia:

REZULTATUL = VENITURI - CHELTUIELI

EXCEPTIONAL  EXCEPTIONALE EXCEPTIONALE

Rezultatul exercitiului se determina astfel:

REZULTATUL BRUT = REZULTATUL + REZULTATUL

AL EXERCITIULUI CURENT EXCEPTIONAL

Impozitul pe profit se aplica sub forma de cota asupra bazei de impozitare care in cele mai multe cazuri nu corespunde rezultatului brut al exercitiului datorita existentei unor cheltuieli nedeductibile si a unor facilitati fiscale in cazul majoritatii activitatilor desfasurate de intreprindere.

Informatiile oferite de contul de profit si pierdere constituie baza analizei structurale si dinamice a profitului si a analizei prin intermediul sistemului ratelor de rentabilitate.

8. Utilizarea informatiilor oferite de contul de profit si pierdere in analiza profitului

Analiza de tip dinamic a profitului se poate realiza prin utilizarea indicilor cu baza fixa folosind ca date de intrare marimea neta sau bruta a rezultatului. Prin compararea indicilor de evolutie a profitului exprimat in dolari se poate aprecia evolutia activitatii intreprinderii.

Analiza de tip structural se realizeaza pe bara soldurilor inremediare de gestiune. Constructia in trepte a indicatorilor, pornind de la cel mai cuprinzator (evolutia exercitiului + marja comerciala) si incheind cu cel mai sintetic (profitul net al exercitiului) a sugerat denumirea seriei lor de "cascada a soldurilor intermediare de gestiune".

In fapt, soldurile intermediare de gestiune sunt indicatori sub forma de solduri, numite si marje, ce evidentiaza etapele formarii rezultatului exercitiului, in stransa conexiune cu structura de venituri si cheltuieli aferente activitatilor unei intreprinderi.

Soldurile intermediare de gestiune se calculeaza folosind informatiile continute de contul de profit si pierdere si se interpreteaza astfel:

Marja comerciala = Vanzari de marfuri - Costul de cumparare al marfurilor vandute

(Mc) (ct. 707) (ct. 607)

Mc caracterizeaza intreprinderile comerciale si permite calculul privind rata marjei comerciale calculata ca raport intre marja comerciala si cifra de afaceri neta.

Acest calcul global este mult mai nesemnificativ daca el este efectuat pentru fiecare categorie de marfuri. Este important sa se compare rata marjei comerciale pe fiecare sector de activitate si sa se analizeze daca o scadere a marjei comerciale provine din costul de cumparare mai ridicat, nereprezentat asupra pretului de vinzare datorita concurantei.

Productia = Productia + Productia + Productia

exercitiului vanduta stocata imobilizata

(Pex) (gr. 70 - ct. 707) (ct. 711) (gr. 72)

Acest indicator caracterizeaza intreprinderile induatriale care fabrica produse. Ele reflecta activitatea productiva a intreprinderii, adica ceea ce a fabricat si vandut precum si productia stocata. Indicatorul semnifica evolutia intreprinderii in perspectiva luand in considerare efectul politicii comerciale si a politicii de stocaj.

Valoarea adaugata = ( Pex - Mc ) - Consumuri provenite de la terti

(Va) gr. (60+61+62) - ct. 607

Va este un indicator economic care trebuie analizat prin existenta omogenitatii intre politica comerciala, de piata si productie pe de o parte si politica de cumparare si efectele asupra stocurilor pe de alta parte. Daca Va scade fata de perioada precedenta, rezulta ca intreprinderea vinde in pierdere sau efectueaza cumparari foarte importante la preturi mari. Se pune problema daca s-a studiat suficient concurenta furnizorilor sau intreprinderea face jocul lor.

Daca Va creste, poate fi determinata de sporirea vanzarilor sau cumpararii mai putin importante sau la preturi joase.

Daca Va este stabila, intreprinderea adopta un echilibru adecvet intre politica de fabricatie si vanzare si politica de cumparare.

Va poate fi analizata si prin prisma a trei factori: forta de munca, capital si stat.

Contributia factorului de personal este analizata prin cheltuielile de poersonal. Factorul capital, sub aspect economic se refera la imobilizari prin cheltuielile cu amortizarea si provizioanele ca si beneficiile puse in rezerva. Sub aspect financiar, factorul capital arata dividendele la sfarsitul exercitiului financiar.

Totalitatea impozitelor si taxelor pe care intreprinderea are obligatia sa le plateasca fara un echivalent valoric - ca operatii economice sunt analizate in cadrul valorii adaugate prin factorul stat.

Raportul acestor remuneratii asupra valorii adaugate poate evidentia structura intreprinderii si arata gradul de automatizare, randamentul personalului, randamentul mijloacelor fixe. Relatiile de calcul sunt:

Cheltuieli de personal

Gradul de automatizare = * 100

Valoarea adaugata

O ratie diminuata semnifica gradul de automatizare al intreprinderii, cheltuielile de personal ocupa astfel o pondere mica, ceea ce da posibilitatea intreprinderii de a investi, de a asigura dezvoltarea sa, sau resursele sunt utilizate pentru rambursarea datoriilor.

Valoarea adaugata

Randamentul personalului = * 100

Numarul de persoane

semnifica cresterea productiei pe o persoana.

Valoarea adaugata

Randamentul mijloacelor fixe = * 100

Imobilizari brute din exploatare

si arata productia pe unitatea monetara investita.

EBE (excedent brut din exploatare) este un indicator de rentabilitate economica, fiind calculat ca diferenta intre veniturile si cheltuielile de exploatare fara a lua in calcul amortismentele si cheltuielile fianciare. Este util pentru comparari intre intreprinderi deoarece nu tine cont nice de politica financiara (cheltuielile financiare) si nici de politica de investitii (amortismente).

EBE reprezinta fiantarea intreprinderii generata de activitatea de exploatare, deoarece toate veniturile si cheltuielile de exploatare in amonte de acest sold sunt incasabile sau de plata, atunci cand cheltuielile cu amortismentele si provizioanele si veniturile din amortismente si provizioane in aval nu vor fi de plata sau de incasat.

EBE = VA + Subventii - Cheltuieli de personal - Impozite, taxe si

de exploatare (factorul fortei de munca) varsaminte

(factorul stat)

EBE trebuie sa permita intreprinderii de a rambursa datoriile sale si de a plati cheltuielile financiare, de a investi gratie amortismentelor.el permite plata dividendelor la asociati sau actionari. EBE este indicatorul de baza pentru calculul capacitatii de autofiantare.

EBE

Rata marjei de finantare = * 100

VA

si arata contributia factorului capital la formarea valorii adaugate sau partea remuneratiei care ii revine.

Rezultatul exploatarii (RE) trebuie sa fie profit deoarece el reprezinta "idealul" pentru care intreprinderea a fost creata.

RE = (EBE + cont 781 + grupa 75) - (cont 681 + grupa 65)

Este un criteriu de comparare intre intreprinderi, deoarece el caracterizeaza performantele comerciale si industriale fara incidentele din activitatea financiara.

Rezultatul financiar = Venituri financiare - Cheltuieli financiare

Rezultatul curent = Rezultatul exploatarii + Rezultatul financiar

Constituie sinteza operatiilor curente, ordinare ale intreprinderii prin opozitie cu operatiile exceptionale.

Compararea cu rezultatul exploatarii arata incidentele politicii financiare a intreprinderii. Imprumuturile financiare prin dobanzile platite se transfera asupra cheltuielilor financiare care absorb din rezultatul exploatarii sau din contra, plasamentele efective pe termen mediu si lung vin sa compenseze un rezultat slab sau nul al exploatarii.

Contul de profit si pierdere este principala sursa si in determinarea si analiza:

Profit net

- ratei rentabilitatii comerciale Rrc = * 100

Cifra de afaceri

Profit net

- ratei rentabilitatii economice Rre = * 100

Active totale

Profit net

- ratei rentabilitatii financiare Rrf = * 100

Capital

Analiza acestor rate se va realiza intr-un capitol special din lucrare pe exemplul concret reprezentat de SC "ELARS" SA, Ramnicu Sarat.