STAREA ECONOMIEI SI EVOLUTIA SISTEMULUI FISCAL IN ROMANIA POSTDECEMBRISTA

STAREA ECONOMIEI SI EVOLUTIA SISTEMULUI FISCAL IN ROMANIA POSTDECEMBRISTA

A)       Presiunea fiscala in Romania

B)       Evolutia impozitului pe profit in Romania

A)       Presiunea fiscala in Romania

Graficul 1

Daca in perioada 1990-1995 impozitele directe aveau un aport mai mare

la formarea veniturilor bugetului general consolidat comparativ cu impozitele

indirecte, incepand cu anul 1996 raportul dintre cele doua categorii de

impozite se inverseaza, accentul fiind pus pe cresterea  incasarilor din

impozitele indirecte la formarea resurselor publice. Astfel, fata de ponderea cea

mai ridicata in totalul veniturilor bugetare inregistrata in 1992, impozitele

directe isi diminueaza contributia la constituirea fondului bugetar in anul

1997 cu 11,2 puncte procentuale. Aceasta reducere vizeaza atat diminuarea ponderii

impozitului pe profit, cat si a celui pe salarii, ceea ce impune gasirea unor surse

alternative de venituri bugetare.

In consecinta se apeleaza in masura mai mare la impozitele indirecte, in structura

carora aportul cel mai ridicat il au taxa pe valoare adaugata si accizele. Daca in 1992

impozitele indirecte au reprezentat 32,1% din totalul veniturilor fiscale, in anul 1997

s-a realizat o crestere a aportului acestora la 54,6% din totalul resurselor fiscale.

Graficul 2

Legenda

Impozitul pe circulatia marfurilor, accize, impozitul pe titei;

Impozitul pe profit;

Contributii pentru pensii, somaj si alte actiuni sociale;

Taxa pe valoare adaugata;

Impozitul pe salarii.

Ceea ce este semnificativ pentru perioada analizata este aceasta mutatie in structura resurselor

fiscale, constand in tendinta de devansare a impozitelor directe de catre cele indirecte.

Graficul 3

Graficul 4

B)Evolutia impozitului pe profit in Romania

In cadrul economic, institutional si juridic in vederea realizarii functionabilitatii pietei concurentiale ca sa joace rolul hotarator in reglarea sau autoreglarea proceselor economice, autoritatea publica influenteaza selectiv activitatea economica prin politica fiscala, monetara si valutara cu ajutorul finantarii unor obiective si actiuni pe seama resurselor publice, a unor instrumente economico-financiare, cum sunt impozitele si taxele, transferurile si subventiile, creditul, dobanda, preturile, cursul de schimb.

Mecanismul de functionare a economiei nationale cuprinde o serie de componente de natura financiara, care impreuna alcatuiesc mecanismul financiar. Acesta are o structura complexa formata din: sistemul financiar, parghiile financiare, cadrul institutional si cadrul juridic. Politica fiscala cuprinde metodele si mijloacele concrete de procurare a resurselor financiare utilizate de Stat pentru reglarea proceselor economice si a relatiilor sociale.

Politica in domeniul fiscal trebuie sa stabileasca volumul si provenienta resurselor bugetare si extrabugetare care pot constitui fondurile financiare ale Statului, metodele de prelevare utilizate, precum si obiectivele ce trebuie atinse de instrumentele fiscale.

Principalele caracteristici ale politicii fiscale sunt:

Corelarea volumului resurselor fiscale cu volumul cheltuielilor considerate indispensabile pentru satisfacerea nevoilor economico-sociale din perioada considerata. Provenienta resurselor financiare trebuie sa se bazeze in primul rand pe forte interne si numai subsidiar pe mijloace straine, evitand indatorarea tarii in mod nejustificat;

Utilizarea unor variate modalitati de prelevare a resurselor fiscale: impozitele si taxele asupra persoanelor fizice si juridice in functie de venit (profit), avere (activ net) sau alte criterii si percepute la termene dinainte stabilite: impozitele si taxele operate la vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii la importul sau exportul de produse fara ca acestea sa fie sau nu, in prealabil repartizate pe platitori;

Impozitele si taxele constituie instrumente sau parghii financiare de influentare a proceselor economice, de stimulare a alocarii eficiente a resurselor pentru realizarea cresterii economice, precum si pentru atingerea unor obiective de ordin social, sanitar, demografic sau de alta natura;

Simplitatea si transparenta sistemului de impozitare care sa descurajeze tentativele de evaziune fiscala;

Respectarea principiilor de impunere a persoanelor fizice si juridice, cum ar fi: echitatea fiscala, certitudinea impunerii, comoditatea perceperii impozitelor, economicitatea mecanismului de prelevare a impozitelor.

Masurile intreprinse precum si cele care se vor intreprinde in cadrul reformei financiare si fiscale au menirea sa ofere liantul procesului de reforma economico-sociala si sa asigure in perspectiva scopurile de stabilizare economica, de crestere a exportului, de limitare drastica a inflatiei si de accelerare a procesului de privatizare si restructurare.

O zicala, devenita obisnuita in economia de piata a tarilor dezvoltate si democratice, spune un lucru paradoxal la prima vedere: ,,nimic nu este mai durabil ca impozitul ", ceea ce denota ca la baza adevaratei democratii obligatiile fiscale sunt considerate de drept o institutie cu caracter permanent.

Intr-o prima etapa a tranzitiei in Romania (decembrie 1989-31 decembrie 1990), masurile luate s-au concentrat mai mult pe anularea unor reglementari anacronice referitoare la desfiintarea impozitului pe circulatia marfurilor cuprins in preturile diferentiate pe rentabilitati in functie de destinatia produselor, a adaosului rural ce se aplica la unele bunuri de consum livrate populatiei si a unitatilor economice. In aceasta perioada nu se poate vorbi de o modificare esentiala a structurii impozitelor, ci a fost un inceput de politica de degrevare a platii unor impozite.

In privinta impozitului pe profit, acesta s-a introdus ca un impozit unic pentru toti agentii economici organizati ca persoane juridice care a inlocuit sistemul de varsaminte la buget din beneficiile intreprinderilor de Stat, precum si impozitul pe veniturile unitatilor cooperatiste si obstesti. De exemplu: unitatile economice de Stat datorau impozit pe beneficiu stabilit in cote progresive, pe transe de rentabilitate; unitatile cooperatiei mestesugaresti plateau un impozit pe venit stabilit in cote progresive; intreprinderile mici si asociatiile cu scop lucrativ particulare suportau un impozit pe profit in cote progresive; societatile comerciale cu participare straina datorau un impozit pe beneficiu in cota fixa. Prin urmare, impozitele datorate de persoanele juridice erau diferite nu numai din punct de vedere categoriilor de cote de impunere, dar si nivelul cotelor, baza impozabila, calculul impozitului. In consecinta, la acelasi nivel de profit, agentii economici din domenii diferite de activitate datorau un impozit diferit.

Etapa a doua a reformei sistemului fiscal, respectiv anii 1992, a constat in adoptarea de noi reglementari fiscale si inlocuirea celor devenite necorespunzatoare noilor realitati ale unei incipiente economii de piata.

Legea nr.12/1991 asigura participarea echitabila a tuturor agentilor economici la formarea veniturilor bugetului public in raport cu marimea venitului obtinut. Prin modul in care a fost reglementat impozitul pe profit, s-a realizat si o importanta simplificare legislativa.

In aplicarea art.37 din Legea privind societatile comerciale, care prevede acordarea pentru asociati a unei cote-parti din profit sub forma de dividend, proportional cu participarea la capitalul social, a fost introdus impozitul pe dividende.

De asemenea, un venit distinct al agentilor economici a fost reglementat pentru prima data prin Legea privatizarii societatilor comerciale constand in posibilitatea vanzarii unor active ce reprezinta unitati ce pot fi organizate si pot functiona independent.

Prin urmare, s-a instituit impozitul pe sumele obtinute din vanzarea activelor societatilor comerciale cu capital de Stat.

In cadrul sistemului impozitului pe profit a fost inclus si impozitul obtinut din vanzarea activelor societatilor comerciale cu capital de Stat, deoarece venitul obtinut din valorificarea activelor respective s-ar fi inclus in rezultatelor financiare ale societatilor vanzatoare si astfel crestea profitul acesteia.

Impunerea distincta a sumelor obtinute din vanzarea activelor era avantajul societatilor comerciale, deoarece cota de impunere era de 20% deci inferioara celei a impozitului pe profit.

Pe langa faptul ca s-a stabilit un sistem de impunere, nediscriminatoriu fata de formele de proprietate existente, din dorinta de a incuraja initiativa privata si a dezvolta economia de piata s-au instituit diverse scutiri si facilitati la plata impozitului pe profit.

Ulterior, spre sfarsitul anului 1991, sistemul de stabilire si percepere a impozitului pe profit s-a imbunatatit substantial, in principal prin renuntarea la impunerea progresiva cu cote cuprinse intre 2,5% si 77% si aplicarea unui sistem proportional, cu doua cote: 30% pentru profitul impozabil de pana la 1 milion si 45% pentru partea de profit ce depaseste 1 milion.

Ca un cadru general al acestei etape s-a elaborat si adoptat Legea Finantelor nr.10/1991, prin care s-a instituit instrumentul juridic pentru elaborarea si executia bugetului public national, reglementarea modului de utilizare a mijloacelor financiare, controlul asupra acestora, stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale bugetului.

Este de mentionat ca in aceasta etapa s-a adoptat si Constitutia Romaniei, potrivit careia impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de Stat se stabilesc numai prin lege.

In conditiile reglementarii din Legea 12/1991 scindarea, ponderea impozitului pe profit in PIB, de la 4,76% in 1991 la 3,74% in 1993 si 3,82 in 1994, a fost favorizata de proliferarea scutirilor de impozit, lipsa unui sistem de ajustare neutra, in functie de inflatie, a activelor si pasivelor societatilor, in scopuri fiscale care au avut drept consecinta erodarea bazei de impozitare.

Principalele masuri au constat in:

Acordarea de exonerari delimitate temporal, diferentiate in functie de obiectul de activitate si de provenienta capitalului, de la plata impozitului pe profit. Desi prin aceasta decizie s-a urmarit stimularea aparitiei de noi agenti economici viabili, in realitate s-a stimulat evaziunea fiscala legala. Noile societati infiintate au continuat activitatile desfasurate de societatile deja create, dupa expirarea perioadei de exonerare legala.

Deducerea din baza impozabila a veniturilor utilizate in scopul cresterii calitatii produselor, precum si cele destinate pentru reclama si publicitate;

Reducerea cu 50% a impozitului aferent profitului reinvestit in scopul dezvoltarii, modernizarii si obtinerii de profituri suplimentare. Desi profitul ramas neutilizat reintregea baza impozabila dupa expirarea termenului legal (2 ani), datorita fenomenului inflationist, obligatia fiscala in termeni reali nu mai era aceeasi.

Reducerea cu 25% a impozitului pe profitul realizat de agentii economici cu capital straini care indeplineau una din urmatoarele conditii: realizau importuri de energie si combustibili destinate realizarii activitatii, utilizau echipamente romanesti pentru investitii, creau cel putin 50 de noi locuri de munca prin investitii sau dezvoltarea investitiilor existente, realizau activitati de cercetare-dezvoltare si exporturi de bunuri si servicii. In schimb agentii economici cu capital roman chiar daca au indeplinit una din cerintele expuse, nu au beneficiat de aceasta facilitate fiscala.

Rezultatul practic al acestor masuri a fost acela ca firmele private si cele mixte aproape ca nu au platit impozite, care au costat bugetul tarii cu sume reprezentand 3% din PIB.

In plus, din dorinta de a atrage investitii straine, prin Legea nr.35/1991 s-a acordat un tratament fiscal discriminatoriu fata de impozite intre 2-5 ani acordate acestora in comparatie cu 6 luni-5 ani pentru intreprinzatorii romani sau au construit facilitati pentru atragerea de capital strain care s-au constituit de fapt in bariere din cel putin doua motive:

Pentru profitul scutit in Romania investitorii straini platesc impozit in tara de rezidenta de regula cu cote mult mai mari sau cu cote din Conventiile de evitare a dublei impuneri;

Se transfera in acest fel dreptul de impunere al Statului roman tarilor de origine ale investitorilor straini, astfel incat fiscul din aceste tari isi asigura cresterea veniturilor sale pe seama profiturilor realizate in Romania.

Acest sistem aplicat investitiilor straine a dus la proliferarea societatilor mixte cu participare modica de capital strain, de regula intre 2 $ si 1000 $ care au realizat profituri foarte mari ce au fost transferate in strainatate fara a plati impozit in Romania, ceea ce a reprezentat in fapt export de produs national.

Tinand seama printre altele de neajunsurile de mai sus ale reglementarilor legale din Legea nr.12/1991 si Legea 35/1991, a aparut necesara perfectionarea cadrului juridic al impozitarii profitului realizat de persoanele juridice. In acest scop a fost adoptata Ordonanta Guvernului nr.70/1994 privind impozitul pe profit. Noua reglementare aduce profunde schimbari in conceptia de impunere a profitului dintre care putem mentiona exemplificativ: baza de impunere poate fi corectata in raport cu nivelul inflatiei; scutirile de impozit au fost eliminate, atat cele aplicate investitorului roman cat si cele care favorizau investitorii straini; la determinarea impozitului se ia in considerare cresterea patrimoniului net intr-un an fiscal, care include atat profiturile realizate din activitatile efectuate de contribuabili, cat si din castigurile de capital; se reglementeaza amortizarea accelerata a mijloacelor fixe; cota de impozit s-a redus de la 45% la 38%, iar pentru agricultura la 25%.

Sumele obtinute din vanzarea activelor societatilor comerciale cu capital de Stat sunt incluse in veniturile societatilor respective ca orice alt venit si deci li se aplica impozitul pe profit.

In perioada 1995-1996 s-a urmarit cresterea neutralitatii impozitului pe profit, prin stabilirea unei cote normale de 38% si eliminarea exonerarii temporale acordate agentilor economici nou infiintati.

Intrucat profitul realizat de persoanele juridice romane (cu capital roman, strain, mixt) este lovit prin cota de impunere normala de 38% si ulterior in momentul distributiei prin impozitul pe dividende de 10%, iar persoanele juridice straine care dispun de un sediu permanent numai prin impozitul pe profit, pentru acestea din urma s-a stabilit o cota aditionala de 6,2%. Deci cota globala de impunere a persoanelor juridice straine este de 44,2% in perioada discutata. Astfel s-a evitat plasarea capitalului la persoanele juridice straine in defavoarea celor romane.

Nivelul cotei de impunere a inceput sa fie utilizat pentru a se actiona directionat asupra unor sectoare de activitate din economie. Pentru a stimula cresterea ofertei anumitor sectoare din agricultura (cultura vegetala, cresterea animalelor pentru prasila, productie, reproductie si selectie, piscicultura, din care se obtin materii prime), agentii economici care realizeaza cel putin 80% din venituri pe seama productiei agricole, au intrat sub incidenta unei cote reduse de 25%. Pentru agentii economici a caror venituri provin din jocuri de noroc, baruri si cluburi de noapte in proportie de peste 50% din totalul veniturilor, s-a instituit o cota aditionala de 22%. In consecinta cota globala de impunere a ajuns la 60%.

Initial prin tehnica de impunere, determinarea profitului impozabil, acordarea facilitatilor fiscale si modul de plata a obligatiilor fiscale, a cuprins unele reglementari specifice pentru contribuabilii mici, mari si respectiv persoanelor juridice straine. Totodata s-au stabilit criteriile in functie de care contribuabilii erau incadrati in categoria celor mici sau mari.

Determinarea profitului impozabil realizat de contribuabilii mari si de persoanele juridice straine cu sediu permanent s-a calculat ca diferenta intre patrimoniul net de la sfarsitul anului fiscal si cel de la inceputul aceluiasi an, minus aportul efectuat la capitalul social in cursul anului si veniturile neimpozabile, plus cheltuielile nedeductibile fiscal si alte elemente prevazute in bilantul contabil. Pe baza profitului impozabil de la sfarsitul anului fiscal se determina impozitul pe profit pe tot parcursul viitorului an fiscal.

In schimb pentru contribuabilii mici, profitul impozabil se calculeaza lunar, cumulat de la inceputul anului fiscal, stabilindu-se ca diferenta intre veniturile si cheltuielile aferente veniturilor realizate, cu exceptia cheltuielilor nedeductibile. Regimul de recuperare a pierderilor inregistrate a fost stabilit in mod diferentiat. Contribuabilii mari si persoanele juridice straine au beneficiat, de dreptul de a raporta si recupera pierderile in urmatorii cinci ani fiscali din profiturile impozabile realizate. In schimb contribuabilii mici raportau pierderea lunar pana la recuperarea acesteia, dar fara a depasi 36 de luni de la data inregistrarii.

Cu exceptia contribuabililor mici, contribuabilii mari si persoanele juridice straine au beneficiat, de actualizare la inflatie a elementelor patrimoniale inscrise in activul si pasivul bilantului de la inceputul si respectiv sfarsitul anului. Prin actualizarea la inflatie s-a urmarit, eliminarea profitului realizat datorita inflatiei in baza impozabila.

Plata impozitului pentru profitul realizat se efectua lunar de catre contribuabilii mici, in timp ce contribuabilii mari efectuau plati lunare in avans, urmand ca regularizarea finala sa se realizeze, in luna mai a fiecarui an pentru profitul realizat in anul fiscal precedent. Tehnica platii obligatiei fiscale prin plati provizorii in avans, constituia un stimulent numai pentru agentii economici a caror profituri inregistrau o tendinta crescatoare. Aceasta se datora, decalajului de timp care aparea intre momentul realizarii profitului, comparativ cu cel al depunerii declaratiei fiscale si platii impozitului.

In urmatoarea etapa, inceputa in 1997, tehnica de impunere a profitului s-a simplificat. A disparut distinctia intre contribuabilii mari si mici, a fost eliminata tehnica de actualizare la inflatie, s-a produs unificarea regimului de amortizare deductibila fiscal cu cel economic, a perioadelor diferentiate de timp pentru reportarea pierderilor, iar termenele pentru plata obligatiei fiscale au fost modificate. Cu unele exceptii tehnica impunerii profitului, a devenit aproape identica cu cea aplicata anterior contribuabililor mici.

Exonerarile de la plata impozitului au fost extinse, in scopul obtinerii unor finalitati sociale. Astfel s-au acordat exonerari pentru asociatiile de binefacere, cooperativele care functioneaza ca unitati protejate, organizatiile de nevazatori si invalizi, asociatiile persoanelor handicapate si unitatilor economice ale acestora, unitatile apartinand cultelor religioase.

Prin reducerea cu 50% a impozitului aferent partii din profitul impozabil care corespunde ponderii veniturilor din export in volumul total al veniturilor, se urmareste stimularea agentilor economici care incaseaza venituri in valuta din activitati de export. Totusi reducerea impozitului pe profit aferent exporturilor a fost sistata pentru anul 1997 prin legea bugetara anuala.

Cu unele exceptii cheltuielile pentru care nu se admite deducerea si limitele cheltuielilor deductibile au ramas neschimbate. Incepand cu 1997 a fost eliminata limitarea sumei maxime a cheltuielilor cu dobanzile care pot fi deduse fiscal. Din anul 1998 cheltuielile pentru reclama si publicitate au devenit deductibile integral, iar intervalul de timp acceptat legal pentru recuperarea din profiturile impozabile a pierderilor inregistrate in exercitiile financiare precedente, a fost extins la 5 ani. In acelasi timp, pentru agentii economici care au ca obiect de activitate exploatarea resurselor naturale, s-a admis constituirea unor provizioane deductibile fiscal.