CREDITUL - ELEMENT CHEIE AL SECTORULUI BANCAR

IN ECONOMIA DE PIATA

1 Definitia si continutul creditului

Implicarea creditului, in proportie ridicata la finantarea economiei si impactul sau asupra cresterii economice si asigurarii echilibrului monetar, dublate de evolutia continua a acestuia in decursul timpului de la forme simple la categorii complexe, au determinat intense abordari ale fenomenului creditarii si uneori controverse in privinta delimitarii continutului creditului si definirii acestuia.

Creditul reprezinta "orice angajament de punere la dispozitie sau acordarea unei sume de bani ori prelungirea scadentei unei datorii, in schimbul obligatiei debitorului la rambursarea sumei respective, precum si la plata unei dobanzi sau a altor cheltuieli legate de aceasta suma sau orice angajament de achizitionare a unui titlu care incorporeaza o creanta ori a altui drept la incasarea unei sume de bani"

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investitii sau activitati curente. Fondurile disponibile, constand in economii pentru diferite perioade de timp, precum si fondurile rezultate din vanzarea de actiuni si obligatiuni, pot fi folosite pentru acordarea de imprumuturi in economia unei tari. Creditul reprezinta, astfel unul din motoarele principale ale intregului mecanism economico - social si se concretizeaza in schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Utilizarea rationala a creditului sporeste puterea productiva si asigura un volum mare al productiei. El a aparut  pe baza dezvoltarii productiei de marfuri, corelata cu intensificarea schimburilor (vanzarea pe credit), din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti agenti economici, proces caruia moneda lichida nu-i putea face fata.

In acest context, un rol deosebit il au bancile, persoane juridice autorizate sa desfasoare in principal activitati de atragere de depozite si de acordare de credite in sume si in cont propriu. In aceasta calitate de intermediari in relatia economii - investitii, bancile mobilizeaza economiile monetare disponibile si distribuie credite pe termen mediu si lung beneficiarilor (pentru investitii, ipoteca, comert exterior, consum, etc.).

Creditul bancar cuprinde o sfera larga de raporturi, angajand modalitati diferite, pe termen scurt, pe termen mediu si lung, privind operatiunile bazate pe inscrisuri sau fara, garantate sau negarantate, in fiecare caz in parte sau in cadrul unui acord general.

Desi exista numeroase surse de imprumut in economia actuala, sunt preferate in continuare bancile in scopul creditarii. Abilitatea acestora de a acoperi nevoile de finantare a mediului de afaceri, a guvernului si a consumatorilor, este vitala pentru prosperitatea economiei. Acordand imprumuturi si creditand activitatea diferitilor agenti economici, bancile sunt direct responsabile de crearea monedei, influentand direct oferta nationala de moneda.

Interesul crescut al literaturii de specialitate fata de fenomenul creditarii au determinat existenta mai multor acceptiuni ale acestuia. Studiile reprezentative in domeniu considera creditul ca desemnand:

a.       "operatiunea prin care o persoana fizica sau juridica (debitor) obtine fonduri sau bunuri de la o alta persoana fizica sau juridica (creditor), asumandu-si obligatia de a le restitui sau de a le plati la termen (scadenta)"[3].

b.      "Suma de bani acordata de creditor unei persoane (debitor) cu obligatia de a fi

restituita la un termen scadent".

c.       "Relatia baneasca intre o persoana fizica sau juridica numita creditor care acorda altei persoane numita debitor un imprumut in bani sau care vinde marfuri/servicii pe datorie, in general cu o dobanda stabilita in functie de riscul pe care si-l asuma creditorul sau de reputatia debitorului."[5]

d.      "Operatiunile de finantare care pun in legatura directa un organism financiar (banca sau alta institutie financiara) si un debitor."

e.       "Operatiunea prin care sa iau in stapanire imediata resurse in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, in mod normal insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator."

f.        Intr-un mod simplificat, "forma speciala de miscare a valorilor: vanzare de marfuri cu plata amanata sau cu transferare de moneda cu titlul de imprumut".

Concomitent cu evolutia societatii si cu dezvoltarea economica, se imbogateste si continutul conceptului de credit, acesta interferand cu cele de capital, bani, finante, intr-o forma extinsa creditul fiind considerat ca reprezentand circulatia capitalului de imprumut.

Sistematizand ampla abordare a creditului, se pot sintetiza, din numeroasele definitii si acceptiuni atribuite acestuia, trei directii de analiza a conceptului de credit, asa cum este relevat si in lucrarea "Moneda si credit", coordonata de domnii Prof. Dr. Vasile Turliuc si Prof. Dr.Vasile Cocris :

Creditul ca incredere. Aceasta conceptie subliniaza importanta increderii in desfasurarea relatiilor de credit, incadrandu-l astfel intr-o categorie subiectiva, psihologica. O conditie esentiala pentru manifestarea relatiilor de credit o reprezinta existenta increderii pe care creditorul trebuie sa o aiba fata de moralitatea debitorului, fiind in acelasi timp convins de bonitatea acestuia, de capacitatea sa financiara de a face plata la scadenta, de solvabilitatea debitorului.

Creditul ca schimb Unii specialisti considera creditul ca fiind o forma particulara a schimbului ce prezinta acea particularitate ca un interval de timp apreciabil separa efectuarea prestatiunii de efectuarea contraprestatiunii. Aceasta teza este insa una controversata deoarece se argumenteaza, in literatura de specialitate, deosebirea dintre credit si alte forme ale schimbului prin aceea ca scopul creditului nu este inlocuirea unei valori de intrebuintare printr-o alta valoare de intrebuintare, ci marimea valorii.

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire. Conform acestei conceptii, creditul este considerat o componenta a relatiilor de repartitie, o forma particulara a acestor relatii cu caracter temporar, insa, spre deosebire de relatiile de redistribuire din domeniul fiscal - bugetar, carora le sunt proprii redistribuirile valorice cu caracter definitiv.

Desi este bine reprezentat de relatiile de repartitie, cele trei coordonate de definire a creditului - incredere, forma specifica a schimbului, forma particulara a relatiilor de redistribuire - se coreleaza intre ele si doar analizate impreuna configureaza relatiile de credit in ansamblul lor.

In concluzie, din multitudinea de abordari ale conceptului de credit, se poate afirma ca acesta este expresia relatiilor de redistribuire a resurselor banesti latente din economie, apartinand atat agentilor nefinanciari cat si celor financiari, prin inlocuirea monedei temporar pasive cu moneda activa, ca si prin consolidarea si amplificarea disponibilitatilor de capital banesc si cresterea masei monetare aflate in circulatie.

2 Forme ale creditului

Pentru o mai buna cunoastere si pentru o analiza mai atenta, in literatura de specialitate s-au conturat mai multe criterii dupa care poate structurat creditul. Desi au fost formulate mai multe criterii de delimitare, cele mai importante ar fi

Natura economica si participanti;

Destinatia data creditului;

Persoana creditorului;

Tipul debitorului;

Termenul la care trebuie rambursat;

Fermitatea scadentei;

Modul de stingere a obligatiilor de plata;

Natura garantiilor ce servesc ca acoperire;

Natura ratei dobanzii;

Calitatea creditelor.

Raporturile de credit sunt multiple si variate de aceea se impune existenta acestor de structurare a acestora. Dintre toate se detaseaza delimitarea creditului dupa natura sa economica si participanti. Se disting, in acest sens, urmatoarele forme ale creditului: creditul comercial, obligatar (public), bancar, ipotecar, de consum.

Creditul comercial a constituit prima forma a relatiilor de credit iar in prezent detine o pondere importanta a resurselor financiare ale intreprinderilor. El se manifesta sub forma amanarii platilor la vanzarea marfurilor. Datorita creditului comercial, intreprinzatorii isi pot desfasura activitatea de productie si desfacere fara a astepta pana cand cumparatorii vor dispune de mijloacele de plata necesare.

Creditul obligatar (public) reprezinta un segment al relatiilor de credit in care partenerii sunt institutiile statale sau intreprinderile economice in calitate de debitori, care emit obligatiuni in aceasta calitate si creditorii, subscrisi si detinatori ai acestor obligatiuni, care-si angajeaza astfel capitalurile, in vederea obtinerii unui venit sigur sub forma de dobanzi. In economiile moderne, marimea procentuala a datoriei publice este cea care reflecta dimensiunile creditului public. Deficitele bugetare provocate de diversi factori dintre care nivelul ridicat al cheltuielilor neproductive au determinat o crestere fara precedent a datoriei publice, care odata angajata, prin practicarea unor dobanzi ridicate suportate prin anuitati, duce la o crestere a cheltuielilor bugetare si la o accentuare a fiscalitatii.

Creditul bancar este operatiunea prin care cel imprumutat (debitorul) obtine resurse (bani) in schimbul unei promisiuni - angajament de rambursare viitoare, insotite de plata unei dobanzi ce remunereaza banca.

Intr-un sens restrans, creditul bancar este forma de credit acordat de banci persoanelor juridice sau fizice, in diferite scopuri, considerate realizabile de catre banci. Intr-o alta acceptiune, creditul bancar este considerat acel imprumut acordat de o banca unui client pentru acoperirea unor nevoi de finantare, cu titlu rambursabil si conditionat de plata unei dobanzi.

Intr-o viziune mai ampla, creditul bancar reprezinta acordarea de imprumuturi din sistemul bancar printr-o serie de mijloace: avansuri bancare, scontarea cambiilor sau cumpararea de titluri de valoare.

Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si de bazeaza, in principiu, pe proprietatea privata. Acesta reprezinta una din cele mai importante categorii de credit in cadrul economiei de piata si presupune o conventie intre creditor si imprumutat ce prevede, in esenta

o       Proprietatea ce serveste ca garantie a rambursarii imprumutului;

o       Conditiile de remunerare si scadentele de rambursare;

o       Penalitatile in caz de rambursare anticipata, partiala sau completa, sau de nerambursare la termenele stipulate in contractul de imprumut;

o       Circumstantele in care debitorul poate pierde respectiva proprietate, prin nerespectarea conditiilor de imprumut.

Creditul de consum reprezinta creditul acordat persoanelor individuale, pe termen scurt si mediu, pentru acoperirea costului bunurilor si serviciilor procurate din comert, sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop. Intre creditul de consum si creditul bancar se manifesta raporturi de determinare. Pentru a dezvolta vanzarea de marfuri cu plata in rate, agentii din reteaua de comercializare si servicii recurg la creditul bancar.

Acest tip de credit suporta o serie de elemente caracteristice si anume:

Se acorda in cadrul unei conventii stabilite intre parti;

Permite consumatorului sa efectueze cumparaturile sau sa obtina imprumuturi, fie direct, asupra creditorului, fie indirect, prin intermediul cartilor de credit;

Consumatorul are posibilitatea de a efectua plati, fie in totalitate pentru creditul in curs, fie prin plati partiale periodice.

In economia romaneasca actuala se constata o crestere spectaculoasa a creditului de consum. Imprumuturile fara avans, fara giranti, sau doar pe baza de buletin par sa determine aceasta evolutie exploziva a acestui tip de credite. Persoanele care il contracteaza sunt atrase de beneficiile imediate ale ofertelor de cumparare pe credit, dar mai tarziu se dovedesc a fi incapabile de a rambursa la timp sumele datorate, crescand astfel numarul creditelor neperformante.

Literatura de specialitate ia in considerare si alte criterii de delimitare a tipurilor de credit. Acestea pot fi structurate astfel:

Dupa destinatia data creditului, se disting:

Creditele productive destinate finantarii activitatii de productie:

Creditele neproductive ce au ca destinatie consumul individual.

Luand in considerare tipul debitorului, exista

Credite acordate persoanelor fizice;

Credite acordate persoanelor juridice;

Credite acordate altor banci;

Credite acordate statului.

Dupa termenul la care trebuie rambursate, creditele pot fi:

Credite cu termen, care trebuie rambursate la o data stabilita. Acestea pot fi credite pe termen scurt, cu scadenta la 1 an, credite pe termen mediu, intre 1 si 5 ani si credite pe termen lung ce depasesc 5 ani;

Credite fara termen, in cazul carora nu se stipuleaza in contract data lichidarii obligatiei de credit. Acesta este cazul creditelor de cont curent, ce presupun relatii continue si curente.

Fermitatea scadentei determina existenta urmatoarelor tipuri de credite:

Credite denuntabile, ce intervin atunci cand creditorul isi rezerva  dreptul de

a cere debitorului sa plateasca suma datorata inaintea termenului de scadenta fixat, pe baza unui preaviz;

Credite nedenuntabile, reprezentative pentru situatia in care creditorul nu-si rezerva dreptul de a cere restituirea anticipata a imprumutului acordat.

Dupa modul de stingere a obligatiilor de plata, se disting

Credite amortizabile, de regula cele pe termen mediu sau lung, la care suma din credit ce trebuie restituita periodic poarta numele de amortizare sau amortisment, aceasta amortizare a creditului realizandu-se in cadrul anuitatilor ce includ si dobanda;

Credite neamortizabile, de regula cele mici sau pe termen scurt, pentru care conditiile de rambursare pot fi stabilite in sensul unei achitari globale sau a unei plati esalonate, altfel decat anual.

In ceea ce priveste natura garantiilor ce servesc ca acoperire, creditul poate fi:

Credit real, acordat pe baza unor garantii materiale certe, ce acopera intreaga valoare e creditului, protejand creditorul de risc;

Credit personal, ce are la baza increderea de care se bucura debitorul, reputatia lui de a-si indeplini prompt obligatia insa si situatia sa materiala.

Conform naturii ratei dobanzii, exista

Credite cu rata a dobanzii formata in mod liber pe piata, rata stabilita de organismele care distribuie creditul, fie in functie de evolutia dorita de autoritatile monetare, fie in mod individual de institutiile de credit, in functie de rata de baza publicata de Asociatia Bancilor;

Credite bancare cu rata dobanzii privilegiata, ce vizeaza acordarea unor credite cu dobanzi reduse, stimulative, unor sectoare economice considerate prioritare, practicandu-se o politica de credite selective. Actiunea asupra ratei dobanzii este fie directa (prime, bonificatii la rata dobanzii distribuite de stat), fie indirecta (exonerarea de rezerve obligatorii sau excluderea de la normele de plafonare a creditelor.) 

In functie de respectarea termenelor de rambursare se poate determina si calitatea portofoliului de credite astfel

Credite performante (cu risc redus), reprezentate de acele credite in curs de executie, a caror durata de acordare nu este expirata, iar debitorii si-au achitat, la data convenita in contract, toate datoriile fata de banca conform contractului de credit;

Credite in observatie, ce au fost acordate clientilor cu rezultate economico - financiare foarte bune, dar care in perioade scurte de timp intampina dificultati in rambursarea ratelor scadente si a dobanzilor aferente;

Credite sub standard, reprezentate de acele plasamente ce afiseaza deficiente si riscuri clare, ce pericliteaza lichiditatea datoriei, fiind insuficient protejate de capacitatea de plata a beneficiarului de imprumut;

Credite cu risc major - sunt acele credite pentru care rambursarea pe baza conditiilor si garantiilor existente este foarte incerta, fiind practic protejate intr-o mica masura de valoarea realizabila a garantiei lor;

Credite clasificate drept pierderi, la care obligatiile contractuale de plata ale debitorului nu au fost onorate, aceste credite ne mai putand fi restituite bancii.

Delimitarea creditelor acordate in functie de respectarea termenelor de rambursare stabilite prin contract si de calitatea portofoliului de credite poate fi sintetizata astfel:

Tabelul 1 Reprezentare sinoptica a calitatii portofoliului de credite

Sursa: Cezar Basno, N. Dardac, Management bancar Editura Economica Bucuresti 2002

Aceasta clasificare a creditelor in functie de calitatile si potentialul economico - financiar al debitorului are urmari semnificative In ceea ce priveste regimul dobanzilor si al provizioanelor ce reprezinta costuri suplimentare pentru banci, cu un sistem specific de evidentiere si acoperire.

Trasaturile si functiile creditului

Creditul reprezinta acea operatiune, prin care se realizeaza un transfer temporar de fonduri de la detinatorii de disponibilitati banesti la agentii deficitari, in schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, insotita de plata unei dobanzi ce remunereaza pe imprumutator.

In cadrul oricarei operatiuni de creditare intervin cei doi subiecti ai raportului de credit, respectiv creditorul - cel care acorda imprumutul si debitorul - cel care ia in folosinta resursele banesti. Se detaseaza astfel o prima trasatura a creditului si anume faptul ca are loc o separare a proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui , in sensul ca suma de bani ce face obiectul creditului nu este utilizata de agentul caruia ii apartine ci de agentul care o primeste cu titlu de imprumut. Se remarca, totodata, si separarea in timp a momentului cedarii sumei de bani de cel al rambursarii acesteia de catre debitor creditorului, de aici rezultand o alta trasatura a creditului, si anume schimbul in timp.

Specifica operatiunilor de credit este si rambursarea creditului la o anumita data reciproc convenita, denumita scadenta (momentul sau momentele stabilite pentru rambursarea creditelor, ratele partiale care se ramburseaza esalonat la anumite termene, conform intelegerii stipulate in contractul de credit). Rambursarea, element esential al raportului de credit, se dovedeste a fi, de multe ori, incerta, de aceea apare problema riscurilor probabile aferente activitatii de creditare si anume: riscul de nerambursare si riscul de imobilizare.

O trasatura pregnanta a creditului este plata dobanzii concretizata in suma de bani pe care beneficiarul creditului o plateste creditorului sau, ca pret pentru utilizarea imprumutului. Rata dobanzii reprezinta pretul platit pentru a dispune timp de un an de o anumita cantitate de moneda.

Datorita faptului ca, de multe ori, rambursarea creditelor este incerta, in relatiile de credit este necesara angajarea unor garantii. Garantia poate fi: personala, reala, gajul, ipoteca si privilegiul. Perioada de gratie reprezinta acel interval cuprins intre momentul angajarii creditului si inceperea rambursarii sale.

Negocierea sau acordarea creditului constituie o alta caracteristica a creditului. Creditul poate fi consimtit in cadrul unei tranzactii de mica intindere, cum ar fi acordarea

unui imprumut, vanzarea unei obligatiuni, angajarea unui depozit.

Analiza solicitarii de imprumut, respectiv acordarea creditului necesita o buna informare si documentare din partea creditorului pentru evitarea riscului. In acest scop, bancile isi creeaza un cadru propriu de informare si documentare sau apeleaza la ajutor specializat in vederea studierii capacitatii de plata si a potentialului economic al firmei.

Consemnarea si transferabilitatea sunt, de asemenea, caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, in marea lor majoritate, prin inscrisuri, instrumente de credit, a caror forma de prezentare implica aspecte multiple si diferentiate. Implicit, prin intermediul transferului instrumentului de credit, se realizeaza cesiunea creantei, respectiv a dreptului de a incasa valoarea inscrisa in instrumentele de credit, precum si alte venituri adiacente.

Transferabilitatea instrumentelor de credit si deci transferul acordurilor de credit de la un beneficiar la altul (de la un creditor la altul) sunt o expresie a lichiditatii portofoliului de credite, posibilitatea pentru fiecare creditor de a transforma creanta in bani, potrivit unei necesitati sau unei noi optiuni

In economiile moderne, la activitatile de finantare a agentilor economici, creditul participa alaturi de alte surse de finantare. Astfel, se constata un "avant" al finantarii directe, dezintermediate, prin care fondurile banesti ale agentilor excedentari sunt puse la dispozitia celor care le necesita pe piata monetara deschisa si pe piata de capital, la o dobanda stabilita in functie de cerea si oferta de disponibilitati.

Pe masura dezvoltarii economico-sociale, rolul si importanta creditului in economia fiecarei tari au marcat o crestere considerabila, evidentiate fiind de diversificarea functiilor pe care acesta le indeplineste.

In primul rand, creditul indeplineste o functie distributiva, prin faptul ca redistribuie rezervele banesti disponibile la un moment dat In economie sub forma imprumuturilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finantare.

O alta functie importanta a creditului este cea de emisiune monetara, ce consta in crearea de noi mijloace de plata in economie, a unei mase monetare suplimentare. Emisiunea monetara nu se poate realiza in mod arbitrar, ci numai in corelatie cu realitatile economice, atat supracreditarea cat si subcreditarea avand efecte perturbatoare pentru economie.

Regland dimensiunile cererii si ofertei de marfuri tocmai prin creditarea consumului, pe de-o parte si creditarea stocurilor, pe de alta parte, creditul contribuie, alaturi de alti factori, la stabilitatea preturilor.

Ca urmare a naturii sale, creditul influenteaza viteza de rotatie a banilor, contribuie la multiplicarea monedei scripturale, la rularea continua a fondurilor. Un rol deosebit il are creditul in promovarea relatiilor economice internationale prin creditarea activitatilor de comert exterior, cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru producator.

Aferenta creditului este si functia acestuia de reflectare si stimulare a eficientei activitatii agentilor economici. Situatia financiara a acestora reflecta in mod direct eficienta cu care isi desfasoara activitatea, constatandu-se existenta unui raport invers intre eficienta in activitatea economica si necesarul de fonduri.

In cadrul economiei de piata, creditul are o mare utilizare, el reprezentand un mod frecvent de finantare a necesarului de resurse in completarea celor proprii, iar in anumite cazuri poate constitui chiar sursa unica de finantare.

Sintetizand abordarile privind creditul, se pot surprinde urmatoarele aspecte legate de manifestarea functiilor sale in economie: 

Inlesneste sporirea capitalului real, printr-o mai buna utilizare a factorilor de productie existenti;

Genereaza sporirea puterii productive a intreprinderilor prin redistribuirea capitalului;

Faciliteaza distribuirea resurselor banesti intre diferitele intreprinderi si ramuri bine situate pe piata, creditul contribuind la concentrarea capitalului intreprinderilor;

Accelereaza tranzactiile comerciale, ameliorand procesul de desfacere a marfurilor pe scara larga;

Sporeste viteza de rotatie a monedei si contribuie la dimensionarea ei, asigurand in acelasi timp si o reducere a cheltuielilor in circulatia banilor;

Contribuie, prin reglarea ratei dobanzii, la stavilirea fenomenului de inflatie;

Exercita o influenta pozitiva asupra consumului in cazul acordarii de credite pentru consum;

Contribuie la aparitia de noi firme, care adesea sunt promotoare de inovatii, ceea ce favorizeaza amplificarea concurentei, factor al cresterii economice.

4 Locul si evolutia creditului in cadrul activitatii

economico - financiare din Romania

Creditul "nu este doar un seismograf al eficientei economice, ci si un instrument de influentare in directia stimularii unei activitati calitativ superioare." , aceasta realizandu-se prin acordarea de credite, cu sau fara restrictii, in functie de performantele agentilor economici si de capacitatea acestora de a rambursa creditele.

Procesele de creditare reprezinta o preocupare permanenta pentru managerii de banca. Pe de-o parte, creditul reprezinta mijlocul prin care excedentul de resurse dintr-o anumita zona economica (delimitata fie geografic, fie din punct de vedere al ramurii economice) se transfera catre entitatile economice aflate in deficit de resurse, in vederea realizarii unor proiecte ce decurg din activitatea proprie. Procesul intermedierii financiare avand ca obiect creditul este inca principala forma de finantare a investitiilor intr-o economie. Mutatiile care au avut loc si care se inregistreaza in continuare pe piata financiara si monetara, prin dezvoltarea fenomenului dezintermedierii, nu au minimalizat rolul acestui produs bancar, a carui importanta pentru economie este fundamentala.

In cadrul economiei de piata, creditul are un rol deosebit, acesta fiind unul din motoarele principale ale intregului angrenaj economico-social. Utilizarea rationala a creditului sporeste puterea productiva a capitalului si asigura un volum mare de produse. Creditul a aparut din necesitatea stingerii obligatiilor dintre diferiti agenti economici, proces caruia moneda lichida nu-i putea face fata.

Din punct de vedere al activitatii bancare, operatiunile de creditare reprezinta componenta primordiala a operatiunilor de plasament, atat in ceea ce priveste volumul de activitate, cat si al participarii acestor categorii de operatiuni la realizarea profitului bancii.

Creditul bancar reprezinta inca solutia de baza pentru investitiile agentilor economici, fiind, in esenta, la nivelul economiei romanesti de tranzitie, calea de realizare a restructurarii economice si a relansarii activitatii intreprinderilor romanesti.

Pe langa efecte favorabile, creditul presupune si o serie de riscuri, generate in principal de abuzul de credit. Fenomenul supracreditarii economiei determina, inevitabil, procese de deteriorare a puterii de cumparare a banilor, inflatie.

In tarile cu economie centralizata, s-a pus accent pe functia de control a creditului exercitata de banci in numele statului, ca si pe masurile administrative cu caracter de obligativitate, pe care acestea le aplicau intreprinderilor. Insa, in aceste tari, controlul s-a dovedit a fi adesea formal, ineficient, datorita faptului ca bancile au tolerat nerambursarea la termen a sumelor imprumutate si au continuat sa acorde noi posibile credite neperformante.

In cadrul economiilor in tranzitie, procesul de restructurare a sistemului bancar s-a derulat in paralel cu procesul de constructie al acestuia. A fost, deci, o adaptare din mers a vechiului sistem bancar rigid si inactiv la noile cerinte ale pietei in formare.

In Romania s-a optat, in materie de finantare a economiei nationale, pentru finantarea indirecta, intermediarii bancari si nebancari realizand interfata dintre agentii cu excedent de resurse si cei ce necesita resurse banesti.

Cu toate acestea, "nu se poate vorbi de o polarizare a metodelor directe si indirecte de finantare a economiei, in fapt, organizarea financiara presupunand o combinatie intre piata de capital, si sistemul bancar, a pietei de valori si a pietei creditului"

Calitatea de finantator de baza al economiei nationale, conferita sistemului bancar de catre autorii reformei, impune consolidarea si restructurarea permanenta, cu un pas inainte fata de sectorul real, a sectorului bancar. Un prim aspect al consolidarii si restructurarii este cel financiar. In acest sens, asigurarea calitatii activelor bancare, in special a creditelor, este o conditie de baza in mentinerea echilibrului financiar al bancilor.

Creditul este un important factor al cresterii economice. Prin urmarirea si verificarea atenta a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joaca un rol de diminuare a initiativelor nerentabile, care provoaca pierderi. Un intreprinzator care prezinta initiative riguros fundamentate si insotite de garantii reale acoperitoare poate sa obtina un credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, adesea promotoare ale inovatiei, ceea ce favorizeaza concurenta, ce efectele sale pozitive asupra economiei in ansamblu.

Un rol deosebit il are creditul in promovarea relatiilor economice internationale prin creditarea activitatilor de comert exterior, generator frecvent de avantaje deosebite pentru producator. Creditul exercita, de asemenea, o influenta benefica asupra consumului, prin facilitarea cumpararii cu plata in rate a unor produse de folosinta indelungata.

Pe acest fond, rolul si amploarea creditului au crescut considerabil, odata cu dezvoltarea economico-sociala, acesta devenind un element cheie al activitatii economice. Este considerata oportun, ca pentru realizarea unei cresteri economice sa se apeleze la credit decat sa se astepte o perioada indelungata pana la mobilizarea unor fonduri proprii, pe seama capitalizarii beneficiilor.

Pe parcursul perioadei de tranzitie, sistemul bancar romanesc a fost supus unor mutatii profunde, reflectand, in linii mari, traiectoria parcursa de economia nationala in ansamblu. De la etapa initiala, de creare a sistemului bancar cu cele doua paliere - Banca Nationala a Romaniei si bancile comerciale - a urmat un intreg proces de consolidare si expansiune, pentru ca in prezent sistemul bancar sa fie un organism capabil sa-si indeplineasca functiile multiple in cadrul economiei nationale si sa raspunda cerintelor din ce in ce mai complexe ale contextului economic actual.

Daca la inceputul perioadei de tranzitie climatul macroeconomic a actionat ca factor restrictiv in dezvoltarea activitatii bancare, evolutiile ultimilor ani transmit semnale incurajatoare pentru instaurarea unui trend de crestere economica si de dezinflatie, ca o conditie primordiala pentru un mediu economic intern propice dezvoltarii afacerilor in general si operatiunilor bancare, in mod special.

Nivelul cresterii economice depinde, in mare masura, de evolutia si performantele sectorului financiar, existand o permanenta relatie de interdependenta intre dezvoltarea economiei reale, sistemul financiar-bancar si cresterea economica. O sinteza a interdependentelor existente in plan macroeconomic poate fi structurata astfel:

Schema 1 Relatia economie reala- sistem financiar-bancar - crestere economica

Procesul evolutiv al economiei romanesti din ultimii ani confirma faptul ca numai intr-un mediu economic stabil mecanismele de piata si parghiile financiar-monetare isi demonstreaza eficienta, conducand la stimularea unei cresteri economice echilibrate si durabile, in concordanta cu modelul de dezvoltare oferit de Uniunea Europeana.

Privita in ansamblu, evolutia sistemului bancar nu poate fi analizata separat de situatia globala a economiei nationale, cu fluctuatiile acesteia, atat la nivel microeconomic, cat si macroeconomic.

Progresul sistemului bancar inregistrat de tara noastra pe fundalul adaptarii la economia de piata si in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana contureaza locul si amploarea activitatii de creditare, cu impact semnificativ asupra vietii social-economice romanesti.

In conditiile de revigorare economica, cresterea creditelor o devanseaza pe cea a produsului intern brut. Un factor de crestere cu o contributie importanta il reprezinta creditarea populatiei, asa numitul segment de retail-banking, ce sustine consumul si investitiile personale.

Se constata, in ultima perioada, in Romania, o crestere de peste trei ori a creditelor acordate populatiei, in timp ce salariul net mediu, la nivelul economiei s-a majorat cu aproximativ 10%. Aceste evolutii au alimentat temerile ca persoanele fizice s-ar putea imprumuta dincolo de posibilitatile de rambursare, ceea ce ar avea efecte grave asupra calitatii portofoliilor bancilor.

Prin raportarea volumului creditelor la veniturile anuale din salarii obtinute de populatie, se constata ca gradul de indatorare se situa, la nivelul anului 2006 doar la 23 %, unul dintre cele mai mici niveluri inregistrate in Europa Centrala si de Est, dupa cum este relevat si in graficul  

Prin comparatie, acest indicator ajungea la 58% in Cehia, 66% in Ungaria si chiar pana la 80% in Croatia, tara in care segmentul de retail cunoaste cea mai puternica dezvoltare la nivel regional (creditele pentru populatie reprezinta 25% din PIB).

In acelasi timp trebuie semnalat ca gradul de indatorare din Romania este supraevaluat, deoarece o buna parte din venituri nu este raportata la fisc. Pentru a evita plata unor impozite foarte mari, fie nu se declara, fie se incaseaza sub forma de venituri din activitati independente, fie se apeleaza la alte modalitati.