Blocajul financiar - cauza si efect al dezechilibrului economic - Starea economiei si procesul inflationist

Blocajul financiar - cauza si efect al

dezechilibrului economic

Starea economiei si procesul inflationist

Cadrul macroeconomic general

Evolutiile economiei romanesti inregistrate in perioada de dupa 1989au stat sub semnul eforturilor generale de restructurare a intregii economii nationale pe criteriile pietei ,pentru restabilirea echilibrului economic si relansarea economiei.un loc important a revenit cresterii rolului instrumentelor economice,financiare si minetare,prin facilitatea si armonizarea relatiilor economicedintre intreprinderi,prin perfectionarea metodelor si tehnicilor din domeniul financiar ,monetarsi de credit.

Intr-o economie in care evolutia productiei este influentata de fenomene conjuncturale ,rata somajului este in crestere ,iar puterea de cumparare a monedei nationale unoaste fenomene de erodare mei mult sau mai putin sistemetica ,este necesara utilizarea ,pe scara tot mai larga ,a instrumentelor financiare adegvate pentru corectarea ciclului economic si pentru restabilirea ehilibrului general in economie.

Conjuncture externa nefavorabila a fost dublata de actiunea contradictorie ,uneori necontrolata ,a unor factori interni ,actionand prin sistemul de preturi ,inflatie ,curs de schimb subutilizarea fortei de munca si a apacitatilor de productie.

Toate acestea au condos la o degradare continua a indicatorilor de performanta macroeconomica si la acuatizarea problemelor de ordin structural.

In cuantificarea stadiului si evolutiei economice reale pe parcursul anilor 1989-1998 s-a utilizat un set de patru indicatori macroeconomici relevanti <produsul intern brut ,productia industriala ,productia agricola ,vanzarile de marfuri cu amanuntul>.

Se observa scaderi importante ale produsului intern brut ,productiei industriale si agricole in 1992 in comparative cu 1989.semnificative sunt si scaderile inregistrate de indicatorii mentionati in anii 1997 si 1998 ,datorate ,in principal ,unor actiuni mai energice de restructurare a economiei .aceste actiuni s-au soldat cu inchiderea sau reducerea drastica a activitatii unor agenti economici nerentabili ,generatori de pierderi si arierate in economie.

Relansarea activitatii economice a ramas in stadiul de deziderat ,iar in 1999se pare ca va fi cel de-al treilea an consecutive marcat de crestere economica negative.

Primele doua luni ale acestui an s-au caracterizat printr-o diminuare cu 8,8%a productiei industriale fata de aceeasi perioada a anului precedent .

2. Procesul inflationist

Incepand cu luna octombrie 1990,in economia romaneasa s-a demarat un process de liberalizare graduala a preturilor ,in vederea punerii in functiune a mecanismelor specifice economiei de piata.A urmat o explozie de preturi ,concretizata intr-o rata inalta a inflatiei ,care in perioada 1990-1999 a evoluat spectaculos si contradictoriu .

La 31 decembrie 1999 indicele preturilor de consum era de 93.296,9%fata de octombrie 1990, ceea ce inseamna o crestere de aproape 933 de ori.

In legatura cu situatia inflatiei din economia romaneasca exista pareri diferite care converg in doua directii diferite:

a)o prima acceptiune ,impartasita in principal de factorii de decizie si autoritatile monetare acrediteaza idea unei inflatii ridicate ,dar controlate;

b)o a doua acceptiune ar fi aceea ca in Romania asistam la o inflatie galopanta ,cu tendinte de alunecare spre hiperinflatie.

Exista chiar si o a treia acceptiune sustinuta de unii economisti ,conform careia nivelul ridicat al inflatiei din eonomia romaneasca s-ar datora deptrecierii accelerate a monedei nationale ,in conditiile preluarii mecanice a preturilor externe la resursele de energie si combustibil .De asemenea ,abseenta unei concurente reale intre agentii economici si perpetuarea unor pozitii de monopol au facut ca sistemul de preturi sa fie viciat de ineficienta.Cel mai frecvent ineficienta economica este recuperate prin majorari arbitrare si nejustificate ale preturilor.

Inflatia apare ca un insotitor permanent al oricarei economii de piata oricat de dezvoltata ar fi si este un fenomen complex care isi are radacinile in economia reala ,in dezechilibrele sale structurale.Aceasta poate fi contracarata sau ,dimpotriva,alimentata prin masuri in domeniul politicii monetare si al eonomiei reale.

In situatia unei economii inflationiste ,preturile nu mai pot juca rolul lor normal de realizare a unei alocari eficiente a resurselor productive intre diferitele categorii de produse,deoarece este greu de sesizat ,daca nu chiar imposibil ,in ce masura modificarile de prt se datoreaza inflatiei ,modificarilor in raportul cerere/oferta,sau conditiilor de cost pentru diferite produse.

De "frica "preturilor ,a evolutiei lor ,schimbul itre bunuri <barter>poate inlocui utilizarea banilor ca mijloc general de schimb ,cu consecinte dezastruase pentru circuitele monetare si pentru economie in general .

Daca este limitata ,inflatia in sine este un fenomen inerent oricarei economii de piata ,oricat de dezvoltata ar fi.rate ale inflatiei de o singura cifra pe an <pana la 9%pe an>sunt socotite normale.

3. Evolutia inflatiei si a cursului de schimb

Analizand evolutia ratei lunare a inflatiei inregistrata in tara noastra in perioada 1991 -1999<30 septembrie>,rezulta cateva concluzii interesante:

o           Pe parursul celor noua ani de rata lunara a inflatiei a avut o evolutie sinuasa,contradictorie chiar,u o marja intre nivelul minim ,si cel maxim deosebit de ridicata ,de la 0,9%pe luna in martie 1995,la 30,7%pe luna in martie 1997.

o           Curba inflatiei a inregistrat trei varfuri deosebit de pronuntate in: aprilie1991-26,5%pe luna

mai1993-30,4%peluna martie 1997-30,7%pe luna.

o           Cele trei varfuri urmaresc destul de fidel schimbarile majore <alegerile>care au avut loc pe scena politica romaneasca ,ca urmare a faptului ca fiecare echipa guvernamentala a adoptat prin planul de guvernare masuri economice ,legislative,monetare si fiscale are au avut ca efect direct cresterea drastica a inflatiei .

o           In perioadele marcate de explozii ale inflatiei s-a inregistrat cu regularitate o scadere a activitatii economice ,o deformare a modelului de productie ,oncretizata in stagnarea si chiar reducerea nivelului productiei industriale fata de perioadele precedente

o           Cresterea persistenta ,de la un an la altul ,a preturilor ,adica inflatia ,a determinat alaturi de alti factori ,o evolutie contradictorie a cursului de schimb al leului in raport cu dolarul .

Figure Evolutia grafica a principalilor indicatori macroeconomici in perioada 1989-1998

In anii 1991 si 1995 devalorizarea leului exrimata prin cresterea cursului de schimb in raport u dolarul a devansat cresterea preturilor<inflatia>in perioadele1992 -1994 si respective 1997-1998 devalorizarea leului a fost inferioara inflatiei ,iar in anul 1996, cei doi indicatori au avut o evolutie cvasisimetrica.

Situatia comparativa a inflatiei in unele tari din Europa centrala si de est

Romania din punct de vedere al ratei medii anuale a inflatiei se situiaza in partea a doua a grupului de tari analizate ,mule in urma Cehiei ,Ungariei si Poloniei ,dar inaintea Federatiei Ruse ,Croatiei si Bulgariei.

In apreciereaacestei situatii trebuie avute in vedere conditiile economice,sociale si politice concrete din fiecete tara analizata ,tinpul scurs de la asumarea noilor potiuni politice in tarile respective ,sprijinul extern,etc.

Factorul timp a fost determinant in situatia inflatiei din unele tari care s-au orientatmai devreme spre principiile economiei de piata <Cehia,Polonia,Ungaria >,lucru dovedit chiar si de situatia inflatiei in Romania in anii1995,1996 si 1998 cand rata anuala s-a situat la 32,3%;38,8%;si respective 59,1% fata de 210,4%sau 256,1%in 1992-1993.

Blocajul financiar-cauza si effect al dezechilibrului economic

Un fenomen negative care exprima dezechilibrul in economia reala si din circuitele monetare ,cu care se confrunta tot mai pregnant dupa decembrie 1989 agentii economici ,indifferent de forma de organizare si tipul de proprietate ,il constituie blocajul financiar.

Analiza evolutiei in timp a fenomenului scoate in evidenta tendinta de cronicizare a acestuia ,cu efecte dintre cele mai nefaste asupra economiei reale ,ceea ce face de neinteles intarzierea masurilor de solutionare.

"prin amplitudinea si intensitatea sa,el reprezinta unul din factorii majori de franare a privatizarii si procesului efficient al tranzitiei la eonomia de piata."sustine N.N.Constantinescu

aparitia si amplitudinea blocajului financiar s-a facut simtita inca din primii ani dupa 1989.astfel ,la finele anului 1991 nivelul acestuia atingea pe ansamblul economiei cca.1.800 milioane lei, ceea ce a determinat executivul din acea perioada sa initieze si sa puna in aplicare o operatiune de compensare generala a datoriilor ,are a facut ca practice blocajul financiar sa se reduca aproape la zero.

Rezultatele au fost numai de moment intrucat ,desi la finele anului 1992 blocajul s-a redus la 1.650 milioane lei ,incepand din anul 1993 fenomenul blocajului a reaparut cu si mai multa intensitate ajungand la finele anului 1996 la cca.22000 milioane lei <de peste 12 ori mai mult decet in 1991>.amplificat prin inflatie si"atacat" de autoritati numai prin actionarea asupra efectelor ,fara masuri deeliminare a cauzelor generatoare ,blocajul financiar a atins 70.000 milioane lei la finele anului 1998 ,iar in septembrie 1999 a fost estimate la cca.80.000 milioane lei.

Evolutia si structura blocajului financiar

Pentru a avea imagine si mai clara a dimensiunilor acestui fenomen ,care a ajuns si pe listele de revendicari ale sindicatelor ,trebuie sa aratam ca volumul acestuia a fost sensibil egal cu volumul masei creditului din economie in perioada 1992-1996,iar in 1997 ,1998si pe primele doua luni ale anului 1999 a reusit chiar o devansare.

Cu alte cuvinte ,pe langa circuitele monetare normale ,asistam la existenta paralela a blocajului financiar care nu este altceva decat un credit commercial fortat ,dezordonat,salbatic.

Fenomenul are loc ca urmare a subdimensionarii initiale a capitalului circulant ,a reducerii lui ulterioare ,ori a neputintei clientilor de a-si onora la timp obligatiile de plata asumate ,ca si a imobilizarilor in stocuri nevandabilr sau greu vandabile ,in conditiile inposibilitatii obtinerii unor credite bancare acceptabile din punct de vedere financiar ,fie din cauza comprimarii acestora ,fie a dobanzilor ridicate.

Reducerea blocajului financiar prin compensarea generale a platilor efectuata la inceputul anului 1992 a avut numai efecte de scurta durata datorita fapului ca odata cu aceasta masura nu s-a intreprins aproape nimic pe linia unitatilor eonomice care inregistreaza pierderi din ativitatea desfasurata ,a celor care nu au piata de desfacare pentru produsele obtinute ,a reducerii consumurilor si cheltuielilor indirecte ,cresterii produselor fabricate ,inlaturarii monopolului in fabricatia unor produse si intaririi concurentei .

Este important sa aratam ca dimensiunea blocajului financiar este totusi majorat artificial ca urmare a disfunctionalitatii sistemului monetar si de credit.

Din experienta operatiunii de compensare generala a platilor efectuata in prima parte a anului 1992 dar si a altor operatiuni asemanatoare desfasurate inainte de decembrie 1989 a rezultat ca nevoia reala de fonduri pentru stingerea acestor plati se cifreaza la cca.25-30% din dimensiunea blocajului financiar ,care rezida in imposibilitatea efectuarii platilor la scadenta ca urmare a unor neajunsuri de fond in situatia eonomica practica ,la intreprinderi <pierderi ,produse neacceptate ca urmare a calitatii necorespunzatoare,productie pe stoc fara desfacere,etc

Diferenta de 70-75%din volumul blocajului financiar s-a lichidat prin stingerea in lant a datoriilor reciproce fara sa fie nevoie de nici un fel de fonduri <lichiditati >sulplimentare.

Asadar, blocajul financiar are in proportie de pana la 1/3 din dimensiunile sale cause economice reale decurgand din continuarea functionarii unor intreprinderi nerentabile ,fabricarea pe stoc sau fara desfacere a unor produse care fiind nerecunoscute pe piata ,echivaleaza practic cu o irosire de resurse materiale ,de energie si umane,iar peste 2/3 din volumul blocajului financiar se datoreaza functionarii necorespunzatoare ,distorsionate ,comprimate pana la strangulare in unele perioade ,a fluxurilor monetare si de credit.

Se ajunge la paradoxul ca ,din efect,blocajul financiar se transforma in cauza ,in blocaj economic ,provocand strangularea si prabusirea in continuare in unele sectoare ale productiei ,intrarea in <pre>faliment a unor intreprinderi ,etc., cu consecinte grave asupra puterii de cumparare si niveluluoi de trai al populatiei .

Cauzele blocajului financia

Aparitia ,mentinerea si agravarea blocajului financiar are cause multiple ,unele generale ,derivand din situatia de ansamblu a economiei romanesti aflata intr-un dificil proces de tranzitie la economia de piata ,care s-a manifestat cu mai multa sau putina intensitate in cazul oricarei economii din tarile central si est europene aflate in aceasta situatie ,dar si cause specifice modului in care in Romania se infaptuieste in mod concret acest proces de tranzitie in ceea ce priveste ritmul reformei ,stadiul privatizarii, liberalizarea preturilor ,controlul inflatiei ,politica monetara si fiscala .

Cauzele blocajului financiar au fost dezbatute cu mult professionalism in repetate intalniri ale Comisiei pentru probleme financiare si bancare din cadrul Asociatiei Generale a Economistilor din Romania ,concluziile fiind publicate sub semnatura academicianului N.N.Constantinescu in lucrareaRedresare si Reforma Economica aparuta la Editura Economica in anul 1995.

o           Dintre cauzele multiple ale blocajului financiar ,care au actionat in perioada 1991-1999 o importanta deosebita au avut:

o           Comprimarea excesiva a masei creditului

o           Subcapitalizarea grava a agentilor economici ,indeosebi a celor din industrie

o           Practiarea unor dobanzi inalte ,exagerate chiar

a)         Comprimarea excesiva a masei creditului

Este cunoscut faptul ca ,in conditiile unei economii sanatoase trebuie sa existe o concordanta perfecta intre fluxurile materiale si expresia lor valorica -fluxurile financiare ,fiind la fel de daunatoare atat supra cat si subevaluarea fluxurilor materiale .

Orice dereglare intre cantitatea de bunuri si servicii aflate la un moment dat pe piata si masa monetara ,cu componentele sale de baza ,creaza dezechilibre are,necontrolate la timp ,pot avea efecte negative asupra ratei inflatiei ,puterii de cumparare ,nivelului de trai al populatiei .Aceasta concordanta trebuie sa se realizeze in fapt intre doua piete :

Piata de marfuri <bunuri si servicii>

Piata creditului

care trebuie "curatata de marfa" in sensul ca in cazul pietei de marfuri "dotarea data trebuie sa fie egala cu consumul agregat plus investitia "iar in cazul pietei creditului "inprumutul brut oferit sa fie egal cu imprumutul brut care se ia ".

Desigur ca aceasta corelatie optima se poate realize numai in cazul unor piete perfecte ,in realitate ,dupa cum vom vedea ,pietele sunt supuse inflatiei unor factori multipli care se dezechilibreaza ,ele fiind tot timpul in cautarea echilibrului pe care in gasesc rareori .

Pornind de le aceste adevaruri incontestabile ,ne propunem sa prezentam evolutia creditului ca o componenta principala a fluxurilor financiare din economie.

In termini normali masa creditelor <neguvernamentale>pe economie a crescut permanent de la un an la altul ,ajungand la finele anului 1998 sa fie de 42,9ori mai mare decat la 31 decembrie 1991,iar la finele luniiseptembrie 1999 de cca.41,7ori peste nivelul aceleiasi date de referinta.

Cu toate acestea bloajul financiar a continuat sa existe si sa se agraveze in perioada analizata intrucat,cresterea intermeni normali a volumului creditului pe economie in aceasta perioada desi pare substantiala ,nuu a putut sa acopere decat intr-o mica masura efectele cresterii preturilor .

Ca urmare ,pe baza calculelor de ajustare facute in functie de evolutia indicelui de crestere a preturilor de consum al populatiei in perioada 1991-1999 rezulta ca de fapt ,in termenireali masa creditelor pe economie a scazut semnificativ.

Practic ,volumul creditelorde la 31 decembrie 1998 reprezinta in termini reali doar 31,7%din cel al creditelor existente la 31 decembrie 1991,iar la nivelul lunii septembrie 1999 acesta a atins doar 20,0%fata de acelasi nivel de baza .

Cresterea masei creditului in termini nominali este o himera ,realitatea dura fiind aceea ca ,in raport cu evolutia preturilor ,volumul creditelor de fapt a scazut de la un an la altul ,aceasta constituind una din cauzele majore ale formarii ,mentinerii si si agravarii blocajului financiar din economie.

Restrictionarea si ingradirea accesului la credite ,a fost conceputa de autoritati ca o masura monetarista de stopare a inflatiei ,dar dupa cum am vazut ,efectele au fost contrarii ,creditul fiind insufficient si scump.astfel ,nu a putut fi relansata in mod serios productia de bunuri si servicii si deci nu a putut fi echilibrat raportul cerere /oferta ,ceea ce a avut ca effect cresterea in continuare a preturilor.

Reducerea drastica a volumului creditelor fata de necesarul real are consecinte grave asupra mecanismului de finantare -creditare a agentilor economici,care din lipsa resurselor corespunzatoare de finantare <capitaluri proprii ,credite bancare ,alocari de la bugetul statului >apeleaza la resurse necorespunzatoare <creditul commercial salbatic >cu implicatii majore asupra lichiditatii si solvabilitatii agentilor economici respectivi.

Comprimarea creditului bancar ,pana la strangulare in unele perioade ,nu poate duce decat la punerea agentilor economici in impsibilitatea de a-si onora obligatiiile de plata la scadenta ,la aparitia platilor restante ,a blocajului financiar ,care ,asa cum am aratat,nu reprezinta altceva decat un credit commercial necontrolat ,salbatic ,profound daunator evolutiei economice.

Ponderea foarte redusa a creditului in acoperirea activelor bilantiere se datoreaza atat restrictionarii cresterii acestuia de catre autoritatile monetare ,cat si practicarii unor dobanzi inalte ,exaggerate chiar,ceea ce face foarte costisitor accesul la credite.

b)        Subcapitalizarea agentilor economici

Fenomenul subcapitalizarii agentilor economici ,are constituie una din cauzele majore ale formarii si agravarii blocajului financiar ,isi are originea in perioada prerevolutionara ,in economia centralizata,cand statul, ca unic proprietar,pentru a-si putea impune dominatia in toate sectoarele activitatii economice a dus o politica perseverenta de dotare cu fonduri priprii a intreprinderilor la nivelul "normativului minim de finantat "corespunzator trimestrului cu activitatea cea mai scazuta .ponderea covarsitoare in cadrul surselor de acoperire a activelor bilantiere o reprezentau inainte de decembrie 1989,creditele bancare ,folosite de stat ca o parghie in indeplinirea rolului sau de comanda in economie.

Creditele erau allocate de bancile de stat ,care indeplineau in acea perioada un simplu rol de distribuitori de fonduri ,potrivit planului de credite aprobat ca parte integranta a planului national unic de dezvoltare economico-sociala a tarii ,cu o dobanda modica de 3%-5%pe an.

Chiar si autocapitalizarea intreprinderilor pe seama profitului obtinut din activitatea desfasurata era serios ingradita ,potrivit legislatiei din acea perioada ,"prelevarile din beneficiu la fondul mijloacelor circulante"nu puteau depasi 5% din profitul obtinut de unitatile economice.

Trecerea de la economia centralizata ,de comanda,la economia de piata a gasit asdar agentii economici cu un grad redus de apitalizare.

Transformarea intreprinderilor de stat in societati comerciale si regii autonomenu a tinut seama de particularitatile amintite,de structura capitalului lor ,acestea fiind lasate intr-o subccapitalizare grava ,fara a se lua masuri de majorare a capitalului circulant la nivelul necesar,ceea ce a pus majorarea unitatilor economice intr-o situatie financiara dificila.

Accentuarea decapitalizarii agentilor economici a fost determinate ,de asemenea,de aplicarea unor dispozitii legale a caror justete economica este discutabila ,prin care ,in loc sa se ia masuri de restructurare ,reorganizare ,privatizare sau chiar de lichidare a unitatilor economice nerentabile ,executivul a dispus acoperirea ,an de an ,a pierderilor inregistrate de acestea pe seama capitalului social.

Pe langa greutatile pe care le aveau agentii economici in ceea ce priveste acoperirea cheltuielilor din veniturile proprii ,a intervenit si necesitatea de a apela la credite cu dobanzi ridicate.cum,de cele mai multe ori aceste credite se dovedeau inaccesibile,agentii economici s-au vazut in situatia de a acumula un volum urias de ddatorii neachitate la sccadenta ,catre stat ,parteneri ,banci.

Printere cauzele majore ale subcapitalizarii agentilor economici ,trebuie mentionate cele induse de mediul economic ostil in care acestea si-au desfasurat activitatea:

Ritmul lent al privatizarii si formele prin care ea s-a realizat nu a insemnat ,in cele mai multe azuri ,si o infuzie suplimentara de capital din partea actionarilor asa cum era firesc ,ci o schimbare a structurii actionariatului ;

Fiscalitatea ridicata <estimate la cca30%in 1998>a fost si ramane o povara greu de suportat de agentii economici care se zbat in dificultatile tranzitiei si sunt nevoiti sa plateasca aceste impozite pe veniturile totale nu pe cele incasate efectiv ,ceea ce are consecinte grave asupra lichiditatii si capacitatii lor de plata.

Ca urmare anealocarii de fonduri pentru capitalizare si erodarii capitalurilor initiale de procesul inflationist ,<de fapt capitalurile proprii totale la o amre partte a agentilor economici nu acopereau nici macar activele imobilizate :cladiri ,utilaje ,alte active fixe>multi agenti economici nu au putut face fata obligatiilor de plata asumate ,provocand un blocaj financiar de propotii ,cu consecinte grave asupra situatiei economico-financiare a unitatilor in cauza dar si asupra economiei in ansamblul sau.

c)         Practicarea unor dobanzi inalte ,exagerate chiar

In conditiile economiei romanesti contemporane pentru a stavili procesul inflatiei galopante declansate dupa 1989,mai prcis odata cu prima liberalizare a preturilor <octombrie 1990>autoritatile monetare au utilizat politica ratelor inalte ale dobanzilor ,concomitant cu masuri restrictive in domeniul expansiunii creditului.

Desi politica unor dobanzi inalte poate avea efecte favorabile asupra procesului de calmare si domolire a inflatiei ,totusi practicata pe perioade lungi ,aceasta va avea efecte adverse ,mai ales in onditiile unei lipse a concurentei reale pe piata ,a existentei unor unitati si chiar sectoare intregi in pozitia de monopoluri ,pentru care majorarea preturilor la produse fabricate ,inclusive ca urmare a suportarii unor cheltuieli mari cu dobanzile bancare si deci alimentarea procesului inflationist ,nu este o problema .in stabilirea politicii de dobanzi la nivelul institutiilor bancare ,trebuie sa se ia in considerare ,alaturi de indicatorii specifici de rentabilitate ai activitatii proprii si impactul economic.

Nu trebuie uitat ca ,stimularea procesului de economisire si protejarea economiilor impotriva erodarilor ca urmare a procesului inflationist impune practicarea unor dobanzi real positive,dar nici faptul ca practice in nici o tara nu se poate trai din dobanzi ,nivelul rentabilitatii obtinute intr-o afacere productive normala si bine condusa putand fi de 2-3 ori mai mare decat cea realizata din dobanzi.

De aceea apreiem ca nivelul dobanzilor nu poate fi nici prea ridicat ,dar nici prea scazut,oricare din aceste extreme putand sa aiba efecte negative la fel de grave.este necesar ca nivelul dobanzilor sa se plaseze in acel punct de ehilibru ,moderat ,care sa stimuleze in acelasi timp si productia ,prin credite cu dobanzi accesibile ,intrucat ,parafrazand un mare scriitor ,purem spune ca"daca productie nnu e ,nimic nu e".