OPERATIUNI BANCARE PRIVIND ACORDAREA DE CREDITE PENTRU PERSOANE JURIDICE

OPERATIUNI BANCARE PRIVIND ACORDAREA DE CREDITE PENTRU PERSOANE JURIDICE

In general, nevoia de creditare apare din lipsa fondurilor proprii pentru a face fata in intregime cheltuielilor ocazionale de desfasurare normala a activitatii complexe a fiecarui agent economic (productie, investitii, comerciala etc.). La orice agent economic apar dezechilibre, disfunctionalitati in cazul trezoreriei, al gestiunii intreprinderii. De aceea, creditul de trezorerie ocupa o pondere insemnata in totalul creditelor bancare. Creditul de trezorerie este necesar cand activul circulant din bilant nu poate fi acoperit integral din incasari si din fondul de rulment. Se poate afirma ca, in cadrul creditelor de exploatare, creditul de trezorerie detine primul loc. Orice agent economic detine active circulante importante determinate in primul rand de activitatea de productie si in al doilea rand, de creantele asupra clientelei. La orice agent economic, sursele de finantare trebuie sa fie suficiente pentru a face fata nevoilor de acoperire a activului circulant.

In tara noastra, fondul de rulment are in general un volum mai mare decat in tarile cu o economie dezvoltata, ca urmare a vitezei mai mici de rotatie a mijloacelor circulante in general si a ciclului de fabricatie mai lung. De aceea, avand in vedere si faptul ca mijloacele proprii de finantare sunt limitate, putem afirma ca la noi, necesitatea creditelor bancare este mai mare. Adaugam la cauzele de mai sus si stocurile mai mari de produse finite care nu se vand (ca urmare a nefolosirii marketingului vanzarii) si incasarilor restante care au ajuns la un nivel de nesuportat. Necesarul total de fonduri si, deci de credite, este determinat si de modul de gestionare al agentului economic. Daca printr-o gestionare eficienta a fondurilor se poate asigura rotatia stocurilor, recuperarea mai rapida a creantelor nemobilizate, obtinerea prelungirii creditului furnizorilor, cresterea avansurilor primite de la partenerii de afaceri, putem vorbi de o reducere a necesarului de credite al agentilor economici.

Exista mai multe clasificari de credite bancare acordate agentilor economici in functie de varietatea si complexitatea raporturilor de creditare, de gruparea operatiunilor de credit. In economia de piata exista cinci mari feluri de credite si anume:

- creditul bancar;

- creditul comercial;

- creditul obligatar;

- creditul ipotecar;

- credit de consum.

Creditul bancar este acordat de catre banci persoanelor fizice si juridice pe termen scurt, mijlociu sau lung. Aceste credite se pot acorda cu sau fara inscrisuri, cu garantii reale sau fara pe obiecte ale creditarii sau global.

Creditul comercial se acorda sub forma de marfa. El satisface atat interesul producatorului (deci agentul economic producator) de a vinde mai repede marfa, cat si pe cel al comerciantului care nu are fonduri sa le elibereze direct la primirea marfii.

Creditul obligatar apare in raporturile dintre institutiile de stat si agentii economici in calitate de debitori, pe de o parte si creditori, pe de alta parte. Aceste raporturi se concretizeaza in faptul ca primii emit obligatiuni, iar creditorii sunt subscriitori si detinatori ai acestor obligatiuni.

Creditul ipotecar este destinat activitatii imobiliare si se bazeaza in principiu pe proprietatea privata. El presupune o conventie intre creditor si imprumutat, care cuprinde in esenta proprietatea (ca garantie a rambursarii imprumutului), conditiile si scadentele, penalitatile si circumstantele in care se poate pierde proprietatea.

Creditul de consum se acorda pe termen scurt sau mijlociu, persoanelor individuale, pentru acoperirea valorii marfurilor si serviciilor procurate din comert sau pentru recreditarea creantelor contractate in acest scop.

Bancile comerciale din tara noastra acorda urmatoarele tipuri de credite, in functie de scopul pentru care sunt solicitate:

- credite pe termen scurt cu durata de rambursare de pana la doi ani;

- credite pe termen mediu cu durata de rambursare de 1 - 5 ani;

- credite pe termen lung cu durata de rambursare de peste 5 ani.

Bancile sunt obligate sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa debitorii. In acest scop, vor fi onorate doar solicitarile de credit pentru care exista premisele rambursarii si platii dobanzilor.

Evaluarea capacitatii de rambursare a solicitantilor de credite are dimensiuni calitative si cantitative. Etapele in evaluarea calitativa a riscului se refera la obtinerea de informatii legate de responsabilitatea financiara a clientului, determinarea scopului real al cererii de credit si de estimarea eforturilor reale ale clientului in vederea rambursarii. Dimensiunea cantitativa a evaluarii riscului de creditare consta in analiza atenta a istoricului datelor financiare ale clientului si proiectare viitoarelor rezultate financiare. In general, pentru evaluarea unei solicitari de credit sunt urmarite analiza bonitatii clientului si evaluarea perspectivelor financiare pe baza de cash-flow.

1.Analiza bonitatii clientului

Ratingul reprezinta o metoda moderna de evaluare a bonitatii clientilor potentiali. Aceasta consta intr-o notatie de apreciere a atributelor solicitantului in vederea acordarii creditului, care sunt apoi agregate intr-o nota totala. Construirea unui sistem de rating presupune rezolvarea urmatoarelor probleme:

- alegerea criteriilor de evaluare;

- stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecarui criteriu;

- elaborarea metodologiei de agregare a notelor obtinute pentru fiecare criteriu in parte;

- stabilirea punctajului minim pentru continuarea analizei solicitarii de credit.

Aplicarea sistemului credit scoring are in vedere compararea punctajului obtinut de solicitant cu limita stabilita pentru acordarea creditului. Acest rezultat constituie numai o baza pentru decizia de creditare, aceasta din urma revenind Comitetului de Credite.

1.1.Stabilirea punctajului minim pentru acordarea creditului

Aceasta se realizeaza pornind de la o baza de date ce cuprinde clientii bancii care au beneficiat de credite in trecut. Pentru stabilirea ierarhiei debitorilor, banca utilizeaza 1.000 dosare de credit din trecut, care cuprind 900 clienti solvabili si 100 clienti insolvabili. Conventional se considera ca un client aduce o unitate profit, iar un client nesolvabil 9 unitati pierdere. Punctajele care s-ar obtine, pe o scala de 100 puncte, sunt:

Se stabileste punctajul minim de la care clientii pot obtine credite. Vom calcula pentru fiecare punctaj rezultatul obtinut de banca si se va considera ca prag minim acel nivel peste care banca inregistreaza profit:

Pentru clientii ce au punctaj de pana la 40 de puncte, banca ar suferi o pierdere de 405 u.m. Renuntand la acesti clienti, banca obtine 405 u.m. profit. Renuntand la clientii cu punctaj sub 50 de puncte, profitul ar fi de doar 369 u.m. Se observa ca daca banca creste plafonul de puncte peste 40, atunci profitul inregistrat se reduce. Deci, profitul maxim este de 405 u.m. si se obtine prin creditarea clientilor cu un punctaj superior limitei de 40 de puncte.

1.2. Alegerea criteriilor relevante de evaluare si stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecarui criteriu

Alegerea criteriilor relevante de evaluare are in vedere trei categorii de informatii: financiare, economice si cele nefinanciare privind clientii (situatia juridica, tipul de proprietate, conducerea societatii, afacerea, piata, etc.).

Criteriile ce stau la baza evaluarii performantelor financiare ale clientului si capacitatii acestuia de a-si onora datoria la scadenta se stabilesc de fiecare banca in parte si se aproba de catre B.N.R. - Directia de Supraveghere (conform art. 7 din Regulamentul nr. 5 din 23 august 2002). In urma acestor evaluari, performanta financiara va fi inclusa in una dintre urmatoarele categorii:

-categoria A: performante foarte bune, care permit achitarea la scadenta a datoriei, cu mentinerea acestor performante;

-categoria B: performante foarte bune, dar fara certitudine pe o perspectiva medie;

-categoria C: performante financiare satisfacatoare, cu tendinte de inrautatire;

-categoria D: performante financiare scazute si ciclice;

-categoria E: pierderi si incapacitatea rambursarii.

Analiza financiara a clientilor se bazeaza pe informatiile financiare furnizate de client: bilant si raport de gestiune, cont de profit si pierdere, balanta de verificare. Prin aceasta analiza, banca urmareste sa identifice si sa cuantifice riscul performantei clientului, riscul de lichiditate, riscul de insolvabilitate si riscul legat de managementul activelor.

Pentru incadrarea agentilor economici in una din categoriile de mai sus este folosit un sistem complex de indicatori. Se au in vedere mai multe criterii, pentru fiecare stabilindu-se un punctaj, iar pe baza notei totale se realizeaza clasificarea performantei financiare. Indicatorii folositi de catre banci in analiza financiara a agentilor economici sunt: lichiditatea generala, lichiditatea curenta, gradul de indatorare, acoperirea dobanzilor, rotatia stocurilor, termenul de recuperare a creantelor, termenul de plata a datoriilor, rotatia activelor fixe, rotatia activelor totale, rata profitului, puterea de castig si rentabilitatea financiara. Pentru fiecare indicator in parte, se obtine o anumita valoare, in functie de care se stabileste punctajul care este acordat agentului economic analizat. In ceea ce priveste situatia indicatorilor de lichiditate si a gradului de indatorare, situatia este urmatoarea:

Evaluarea rezultatelor economice urmareste sa evalueze puterea economica a solicitantului prin cuantificarea cresterii reale a cifrei de afaceri si a profitului net, modificarea procentuala a activitatii in raport cu media sectorului de activitate si dimensiunea economica a activitatii. Principalii indicatori utilizati in cadrul evaluarii economice sunt: cresterea cifrei de afaceri in termeni reali, cresterea profitului net in termeni reali, marimea companiei si cresterea cifrei de afaceri in raport cu evolutia sectorului economic.

Relevanta analizarii aspectelor financiare este data de necesitatea aprecierii moralitatii comerciale si a capacitatii manageriale a potentialului client. Dintre criteriile nefinanciare de analiza a bonitatii clientului se detaseaza prin importanta situatia juridica. In cazul in care clientul se afla intr-una din urmatoarele situatii, el este eliminat imediat din analiza: dizolvare, faliment, inmatriculare, respinsa, lichidare si radiere. Cel mai bun punctaj este obtinut de firmele care prezinta urmatorul status juridic: functiune si fuziune prin contopire. De asemenea, firmele cu o activitate sub 2 ani au punctajul cel mai slab, iar cele cu o vechime a afacerii de peste 12 ani prezinta cel mai bun punctaj din acest punct de vedere. In acest context, societatile pe actiuni si cotate la BVB sunt cel mai bine cotate la obtinerea unui credit, spre deosebire de societatile cu raspundere limitata, care detin cel mai slab punctaj pentru obtinerea unui eventual credit. Stabilirea intervalelor valorice pentru fiecare dintre criterii, respectiv notarea fiecarui criteriu are la baza analiza discriminanta.

Construirea metodologiei de agregare a rezultatelor obtinute are in vedere stabilirea importantei fiecarui criteriu in parte in ansamblul indicatorilor considerati. Cel mai adesea, sistemele de rating folosesc metoda de agregare a rezultatelor, apreciindu-se ca aceasta aproximeaza cel mai bine toate situatiile posibile.

2.Analiza perspectivelor financiare pe baza de cash-flow

Analistul de credite trebuie sa foloseasca decizia de creditare nu numai pe situatia financiara istorica a clientului, ci si pe capacitatea acestuia de a genera in viitor fluxuri banesti si deci de a rambursa creditul si a plati dobanda. Instrumentul folosit in acest scop este fluxul de numerar, adica o situatie a intrarilor si iesirilor de numerar (incasari si plati) intr-o perioada data. Rezultatul poate fi pozitiv (disponibil de numerar) sau negativ (necesar de numerar).

In realizarea unui flux de numerar, trebuie avut in vedere ca prognozele clientului pot avea la baza o proiectie exagerat pozitiva a evolutiei viitoare, deci se impune o corectare a acestora.

In linii mari, structura unui flux de numerar este urmatoarea:

Intrari de capital - Iesiri de capital + intrari din vanzari - iesiri pentru aprovizionari - salarii - alte cheltuieli - impozit pe profit = flux net al perioadei

Flux net al perioadei + disponibil din perioada anterioara = disponibil / necesar de lichiditati curent