CREDITUL PUBLIC SI INTERNATIONAL

CREDITUL PUBLIC SI INTERNATIONAL

Scopul capitolului il constituie explicarea aspectelor definitorii ale creditului public si international, a problemelor referitoare la finantarea datoriei publice si a datoriei externe.

Dupa parcurgerea capitolului vor fi realizate urmatoarele obiective:

Prezentarea modalitatilor si instrumentelor finantarii statului, a mecanismelor fianantarii datoriri publice si a gestiunii acesteia, precum si a specificului finantarii locale;

Explicitarea operatiunilor financiare si de plati cu exteriorul, a rolului pietei valutare si a riscurilor asociate finantarii internationale;

Intelegerea structurii balantei de plati, a mecanismelor de echilibrare a acesteia, precum si a problemelor generate de datoria externa si de finantarea acesteia;

Prezentarea institutiilor financiare internationale si regionale, a Fondului Monetar International.

Finantarea de catre stat a serviciilor publice se realizeaza fie prin impozitare, care reprezinta un transfer obligatoriu si fara contrpartida directa, de fonduri catre stat, si imprumuturi publice, care reprezinta un transfer voluntar, presupunand rambursarea sumei imprumutate si plata unei dobanzi, ca pret al serviciului de imprumut prestat de catre cei care imprumuta statul, imprumuturile publice fiind sursa generica datoriei publice.

Imprumutul public se concretizeaza in achizitionarea, de catre investitorii diversi, a titlurilor de stat, cu scadente diferite si rate ale dobanzii atractive, in conditii reduse de risc, problema principala a gestiunii daroriei publice constand in armonizarea scadentelor si refinantarea pe termen scurt a datoriei publice pe termen lung, in conditii favorabile atat statului cat si investitorilor.

Titlurile de stat, utilizate pentru finantarea publica, pot fi comercializabile, adica pot fi vandute pe piata financiara, precum bonurile, biletele si obligatiunile, si necomercializabile, in plus exista titluri speciale, emise pentru finantarea anumitor actiuni ale statului.

Titlurile imbraca diverse forme, in functie de maturitate, de modul de amortizare si rascumparare, de diconturile atasate, tranzactionabilitatea lor depinzand de relatia dintre ratele proprii ale dobanzii si ratele altor titluri alternative, in perioadele de criza, de recesiune rambursarea titlurilor accentuandu-se.

Datoria publica reflecta evolutia soldurilor bugetare deficitare, fiind alimentata prin diferenta dintre imprumuturile angajate si rambursarile efectuate, suma dintre rata imprumuturilor rambursate si platile cu dobanda perioadei reprezentand serviciul datoriei publice. Criterial datoria publica poate fi interna sau externa, de baza sau flotanta, pe termen scurt, aceasta putand fi consolidata prin imprumuturi pe termen lung, in termeni reali datoria publica mondiala a crescut in secolul XX de cca 700 ori.

Finantarea datoriei publice depinde de starea bugetului de stat, bugetul fiind continuu intr-o stare de dezechilibru, inregistrand deficite zilnice, saptamanale lunare, trimestriale, anuale si reclamand deci finantare prin imprumuturi publice, problema principala reprezentand-o rambursarea imprumutului, sub doua aspecte, a ratelor dobanzii si a scadentelor. Nevoia masiva de imprumuturi publice, in anumite perioade, poate determina dezechilibre in sistemul bancar, pentru evitarea efectelor dezechilibrate se utilizazeza mecanismul autonom de transfer bazat pe sistemul de conturi de imprumuturi si impozit.

Descentralizarea administrativa a managementului public a impus cresterea resurselor financiare ale bugetelor locale, finantarea cheltuielilor publice locale implicand angajarea de imprumuturi, realizate indeosebi prin emisiunea de titluri municipale, in particular obligatiuni municipale, statul favorizind piata imprumuturilor locale prin subventii sau defiscalizare. Vinzarea obligatiunilor municipale se relizeza prin licitatie, scadentele fiind pe termenn lung, piata titlurilor municipale inregistrand o diminuare a participarii bancilor ca investitori si cresterea ponderii investitorilor institutionali, precum fondurile mutuale.

Finantarea internationala reprezinta o componenta esentiala a fluxurilor internationale de lichiditati, imbracand urmatoarele forme: rambursabila indirect, nerambursabila si imprumuturile pe termen lung, plasamentele internationale de titluri realizeazandu-se pe pietele internationale de capital de catre bancii, consortii bancare si burse de valori internationale.

Creditul international, sub cele doua forme: comercial si financiar, reprezinta imprumut pe termen scurt sau mediu, creditul comercial neconstituindu-se in datorie externa, acesta fiind generat prin operatiunile comerciale si sustinand aceste operatiuni.

Derularea operatiunilor de finantare internationala parcurge patru etape: acumularea, evaluarea, dirijarea si transferarea fondurilor (ADET).

Realizarea tranzactiilor finaciare internationale, a activitatilor comerciale, de investitii si de imprumuturi implica existenta si functionarea pietelor valutare, care permite schimbul de moneda, conversia monetara si echilibrarea cursurilor valutare in functie de conditiile pietei.

In conditiile cursurilor flotante, stabilite pe piata, finantarea internationala se confrunta cu riscuri specifice pietelor financiare internationale, precum, valutar, de rata, de pret, de tara si politic, protejarea impotriva riscurilor relizandu-se prin instrumente adecvate, tehnicile de acoperirea riscurilor, precum contractele la termen, optiunile, swaps-urile, hedgingul creand o piata speciala, piata derivativelor. Utilizarea iunstrumentelor si tehnicilor de protejare si acoperire impotriva riscurilor are loc in cadrul operatiunilor de arbitraj valutar si de rata, dar si a operatiunilor speculative, unele operatiuni speculative contribuind la stabilizarea pietei valutare.

Totalitatea fluxurilor valutare de intrari si iesiri ale unei tari, inclusiv cele determuinate de finantarea internationala, se reflecta contabil in balanta de plati, relatia fundamentala a acesteia fiind echivalenta dintre soldul fluxurilor valutare generate de fluxuri reale, preponderent de cele comerciale de export si import, si soldul fluxurilor valutare generate de intrarile si iesirile de capital, imprumuturi prin credite bancare si comerciale sau tranzactinari de titluri, tranzactii monetare, relatie corectata prin contul de regularizare al erorilor si omisiunilor.

Echilibrul balantei de plati se realizeza diferit in conditiile cursurilor fixe si ale cursurilor flotante, in ultima situatie cererea si oferta de moneda proprie, determinata de fluxurile cuprinse in balanta, determina deficite sau excedente ale unuia din cele doua conturi esentiale-curent sau financiar- care trebuie compensate de miscarea in sens invers al celuilalt cont.

Datoria externa cuprinde totalitatea stocului, la un moment dat, de angajamente financiare externe, pe termen mediu si lung, ale unei tari, suma din datorie rambursata anual, la care se adauga dobinzile platite anual in contul datoriei formeaza serviciul datoriei externe, gestiunea rationala datoriei externe reprezentand o conditie fundamentala pentru valorificarea efectelor favorabile ale fluxurilor internationale de lichiditati, intrarile si iesirile anuale de lichiditati putand inregistra, in anumite perioade, transferuri negative de fonduri.

Diversele aspecte ale datoriei externe se exprima prin indicatori absoluti, precum volumul datoriei, datoria externa publica, serviciul datoriei, si indeosebi prin indicatori relativi, precum gradul de indatorare, gradul de sustinere prin export, rata serviciului datoriei externe.

Finantarea internationala este reglementata, supravegheata, sprijinita, stimulata si asistata de un ansamblu de institutii financiare internationale, constructia institutionala actuala fiind declansata dupa cel de al doilea razboi mondial, la Bretton Woods, prin constituirea FMI, si continuata prin crearea unui sistem de institutii financiare cu vocatie mondiala (BIRD, BM, BRI) si regionala (BEI, BERD, BAD, BDIA).