Creditarea exploatarii

Creditarea exploatarii

Creditarea exploatarii, este o finantare pe termen scurt, incluzand toate obligatiile firmei, sub forma imprumuturilor, care trebuie sa fie rambursate in maxim 1 an.

Imprumuturile pot fi negarantate, cand rambursarea depinde de capacitatea firmei de a genera lichiditati, si garantate, cand firma garanteaza rambursarea prin colaterale de natura financiara sau fizica. De asemenea, sursele acestor imprumuturi pot fi spontane, precum creditul comercial, cheltuieli angajate si venituri datorate, si negociate, precum creditul bancar, hartiile comerciale, creditul reinnoibil etc

Instrumentele de creditare a exploatarii firmei sunt urmatoarele

1. Facilitati de cont curent

Facilitatea de cont curent este acordata de catre banci si permite firmelor cliente sa depaseasca contul lor curent cu o suma maxima stabilita, dobanda fiind calculata la depasirea de sold de la sfarsitul zilei.

Facilitatea este acordata, de regula, pentru un an, putand fi, de comun acord, reinnoita.

Avantajele, din punctul de vedere al firmelor, ale acestui instrument:

- facilitatea este flexibila, adecvata finantarii cotidiene a exploatarii, nefiind legata de anumite tranzactii si fiind diferita de creditul de acceptare;

- documentatia este simpla, putand fi realizata rapid;

- costurile cu dobanda sunt minime, acestea fiind determinate zilnic;

- daca facilitatea este garantata, poate fi folosita o rata a dobanzii mai mica, deoarece riscurile pentru banca sunt mai reduse;

Dezavantajele pentru cel imprumutat consta in faptul ca depasirile de cont sunt dependente de o rata de baza influentata de rata interbancara, insa mai mare decat aceasta, fiind expusa fluctuatiilor pietei imprumuturilor .

Pentru banci exista dezavantajul oscilatiilor soldurilor operationale in cazul utilizarii de catre firme a platii prin cecuri, in sensul necesitatii unor operatiuni suplimentare pentru gestiunea lichiditatii bancii, ceea ce determina adesea cresterea limitei ratei dobanzii mult peste rata interbancara.

Facilitati legate de rate interbancare garantate

Facilitatile garantate permit clientului sa obtina diferite imprumuturi legate de rata interbancara , cu maturitati diferite, in cadrul unei sume maxime.

Avantajele pentru firme sunt:

documentatia este standardizata si simpla;

exista multe banci care ofera asemenea facilitati, deci diferenta peste rata

interbancara este relativ mica;

facilitatea este garantata, fondurile fiind disponibile la cerere;

nu este legata de tranzactii specifice.

Dezavantajele pentru firma sunt:

plata unei taxe de neutilizare a facilitatii sau a unei taxe de angajare;

volatilitatea ratei interbancare mai mare decat aceea a ratei de baza ( ca in cazul facilitatii de cont curent).

Firmele mari mai pot beneficia direct de facilitati de imprumuturi negarantate la o rata a dobanzii legata de rata interbancara, neplatind in acest caz taxa de neutilizare a facilitatii sau taxa de angajament.

3 Creditul comercial

Atunci cand o firma primeste o marfa pe care o comandase furnizorului, si acesta ii pemite cumparatorului sa plateasca dupa o perioada determinata, apare un credit comercial al firmei cumparatoare, care reprezinta sursa cea mai importanta de finantare pe termen scurt a firmelor. Creditul comercial se evidentiaza pe baza unui cont deschis (la vedere), care apare in bilantul firmei ca datorii de platit (debite), adesea fiind utilizate bilete la ordin, cambii, care apar in bilantul firmei ca bilete platibile.

Creditul comercial presupune conditii precum: durata, momentul inceperii perioadei de credit, discontul acordat pentru plata in termen si alte elemente.

Spre deosebire de imprumuturile bancare sau financiare, creditul comercial nu presupune un cost explicit, ci un cost implicit, liber, neluarea sa in considerare distosionand decizia de finantare, deoarece cineva va suporta acest cost. Acceptand creditul comercial furnizorul isi asuma costul fondurilor investite in debite de primit si eventualele disconturi la plata, insa, in mod normal, le transfera cumpartorului. Daca cumparatorul accepta discontul, el renunta la credit dupa perioada de discont, insa daca firma doreste sa utilizeze totusi intreaga perioada de credit ( debite neintrerupte de platit), va plati furnizorului, dupa ultima zi de discont, polite, care includ costuri suplimentare.

Renuntarea la discontului acceptat, impune cumparatorului suportarea unui cost procentual efectiv, cpd, determinat astfel:

(82)

unde: - dp.= procentul de discont;

- pc.= perioada creditului comercial;

- pd = perioada discontului.

Renuntarea la discont ( debite neintrerupte) presupune suplimentar si alte costuri suportate de catre cumparator, precum penalitati, costuri cu dobanda, dar si costuri morale, de reputatie.

Cheltuieli angajate si venituri datorate

Acestea sunt surse spontane, suplimentare, negarantate, de finantare pe termen scurt a firmelor.

Cheltuielile angajate reprezinta datorii ale firmei pentru serviciile efectuate acesteia si inca neplatite de catre firma, constituind astfel o sursa de finantare fara dobanda, acestea putand fi de natura salariilor, impozitelor, dobanzilor.

Veniturile datorate constau in plati primite de catre firma pentru bunuri si servicii pe care firma a acceptat sa le livreze la o data in viitor, acestea crescand lichiditatea firmei, si constituind deci o sursa de finantare a acesteia, platile in avans fiind o asemenea sursa.

Credit de acceptare (accept bancar)

O firma isi poate creste finantarea pe termen scurt prin tragerea unei cambii asupra bancii, platind o taxa, banca garantand astfel plata la scadenta catre detinatorul cambiei. Cambia acceptata de catre banca poate fi scontata de catre un tert la o valoare mai mica decat valoarea nominala, diferenta reprezentand rata dobanzii, sau a scontului, cambiile comerciale acceptate de catre banca devenind cambii bancare.

Avantajele pentru firma sunt:

firma poate negocia totalul facilitatii si valoarea minima a cambiilor trase, pentru o taxa de angajare facilitatile putand fi garantate;

rata de scont este, de regula, sub rata dobanzii interbancare;

scontul este fixat de la inceput, costul imprumutului nefiind afectat de ratele ulterioare;

facilitatea este flexibila in ceea ce priveste scadenta si suma trasa;

firma nu este dependenta de banca acceptoare, putand sconta cambia la orice alta banca care ofera o rata de scont mai buna.

Dezavantajele creditului acceptat sunt:

facilitatea este valabila numai daca exista o tranzactie comerciala;

scontatorul cambiei o poate vinde altei parti, astfel incat numele tragatorului poate deveni o persoana publica, cu consecintele pe care le implica.

Bilete la ordin negociabile si instrumente pe termen mediu

Aceste instrumente leaga firmele care emit bilete tranzactionabile negarantate si investitorii care le cumpara direct. Pretul de oferta este sub valoarea nominala, insa rascumpararea se face la paritate de catre emitent, fiind deci titluri vandute cu un discont, emitentii trebuind sa plateasca o taxa de plasament dilerilor. Fondurile primite (I.P.) de catre emitentul titlului sunt egale cu valoarea nominala (V.I.) a emisiunii din care se scad cheltuielile cu dobanda (C.D.) si taxa de plasament (T.P.). Discontul se obtine prin inmultirea ratei dobanzii (r.d.) aferenta perioadei imprumutului, maturitatii acestuia, cu valoareaa nominala a imprumutului (V.I.)

Costul procentual, cp, anual efectiv poate fi determinat astfel:

(83)

Aceasta forma de imprumut ocoleste intermedierea financiara, realizandu-se insa intr-un program administrat de catre banca sau un sindicat de banci. Instrumentele sunt denominate  si nu sunt legate de o anumita tranzactie comerciala, avand diverse denumiri: bilete de trezorerie (Franta), hartii de valoare euro-comerciale (S.U.A.), certificate de creditare (Norvegia). Daca instrumentele sunt emise pentru o perioada intre 1-5 ani sunt denumite bilete pe termen mediu.

Avantajele pentru firma:

ofera o mare flexibilitate, nefiind legate de o tranzactie comerciala;

ocolind intermedierea, firma poate obtine rate de dobanda mai joase;

ofera scadente diverse, intre cateva zile si 5 ani.

Dezavantaje pentru firma:

valoarea nominala minima este relativ ridicata;

nu este o sursa de incredere pentru procurarea de fonduri, volumul lichiditatilor disponibil pe piata pentru asemenea imprumuturi, fiind insuficient solicitantilor;

nefiind garantate, sunt necesare aranjamente, de regula bancare, pentru o finantare de sprijin(stand-by) in scopul acopeririri riscurilor;

pentru instrumentele internationale firma trebuie sa obtina un rating (evaluare) de la o organizatie internationala;

este impusa firmei o limita a activelor nete disponibile;

firma trebuie sa realizeze emisiuni relativ regulate de asemenea instrumente, mentinand un profil de piata adecvat;

documentatia ceruta este destul de pretentioasa.

Cumparatorii acestor bilete sunt corporatiile cu exces de fonduri, bancile, societatile de asigurari , fondurile de pensii etc.

Maturitatea acestora este de la cateva zile la maxim 9 luni, valoarea unei emisiuni individuale de cel putin 100.000 euro iar rata dobanzii este sub rata de baza a creditelor bancare.

Imprumuturi pe creante

Aceaste imprumuturi reprezinta forme comune, obisnuite de colateral pentru finantarea pe termen scurt garantata, fiind relativ lichide si usor de acoperit daca cel imprumutat devine isolvabil, implicand documente care reprezinta mai bine obligatiile clientului decat activele fizice .

Dezavantajele instrumentului sunt;

- cel imprumutat poate incerca sa insele creditorul prin gajarea unor crante inexistente;

- procesul de recuperare, in caz de insolvabilitate, poate fi impiedicat daca clentul care poseda creanta inapoiaza marfa sau reclama ca aceasta este defecta;

- costurile de administrarare a procesarii pot fi ridicate, indeosebi in cazul in care exista un mare numar de facturi cu sume mici.

Totusi, creantele sunt utilizate in calitate de colateral pentru finantarea pe termen scurt, fie prin gajarea lor, fie prin factorizarea acestora.

Gajarea creantelor incepe cu un aranjament de imprumut, care specifica procedura si conditiile in care creditorul va furniza fondurile catre firma. Cand creantele sun gajate firma pastreaza titlurile  de creanta si continua sa le mentina in bilant. Atat bancile comerciale, cat si societatile financiare primesc creante, in calitate de colaterale, pentru finantarea firmelor.

Daca gajarea este stabilita periodic firma trimite creditorului un grup de facturi pe baza carora acesta furnizeaza fondurile, dupa ce creditorul s-a informat asupra acceptabilitatii creantelor ca colaterale.

Factorizarea creantelor implica vanzarea directa a titlurilor unei institutii financiare numita factor, care poate fi fie o institutie specializata, fie banci comerciale si institutii financiare. Factorizarea presupune transferarea titlului catre factor si eliminarea acestuia din bilantul firmei. Procesul de factorizare incepe prin aranjamentul care specifica procedura de factorizare si conditiile in care factorul va avansa fondurile catre firma. In conditii normale de factorizare, firma trimite factorului comanda (ordinul) clientului, pentu ca acesta sa aprobe si sa crediteze contul curent. Cind factorizarea a fost acceptata clientul este anuntat ca i-au fost preluate debitele de catre factor, catre care va face direct platile.

In mod normal,  firma primeste plata de la factor dupa colectarea normala a fondurilor sau la scadenta creantelor factorizate. Avansul maxim pe care firma il poate obtine de la factor este limitat de suma creantelor factorizate, minus comisionul de factorizare, cheltuielile cu dobanda si rezervele pe care factorul le retine pentru a acoperi orice returnari sau rabaturi ale clientilor.

Credite bancare

Pe pietele competitive ale imprumuturilor bancile ofera o diversitate de structuri de imprumuturi bancare, constituind o sursa negociata de finantare, care sa satisfaca nevoile specifice ale clientilor, identificandu-se cateva caracteristici definitorii:

scadentele variaza de la 1 la 10 ani, insa programele de rambursare adesea depasesc 30 de ani,

rambursarile anticipate pot fi realizate, insa banca percepe o taxa de anulare a transei de restituire;

rata dobanzii poate fi fixa sau varibila, cele variabile putand fi legate de o rata de baza.

de regula, imprumuturile pe termen lung sunt garantate cu active specifice ale clientului,  si alternativ poate exista o rata care sa acopera toate activele sau o combinatie semnificativa a acestora;

in acordul de imprumut se stabilesc clauze privind mentinerea de catre firma a unor rate financiare minimale ( precum raportul datorii pe capital);

majoritatea bancilor percep taxa de angajare pentru neutilizarea banilor, aceasta acoperind costul bancii pentru neutilizarea capitalului de imprumut;

daca suma solicitata de catre un singur client este prea mare pentru o singura banca, sunt oferite imprumuturi sindicalizate, diminuandu-se costurile de tranzactie pentru firma, comparativ cu imprumuturi separate. Daca increderea in sistemul economic est mare, imprumuturile sindicalizate nu sunt agreate, optandu-se pentru alte facilitati, precum efectele de comert ( bilete la ordin negociabile).

Creditele bancare pe termen scurt acopera nevoile conjuncturale, temporare de fonduri, precum finantarea procurararii de stocuri si a datoriilor de primit.

Cand firma obtine de la banca un imprumut pe termen scurt, ea semneaza, de regula, bilet la ordin in care se specifica valoarea imprumutului, rate dobanzii (r.d.), scadenta si eventual alte conditii de garantare, aceste titluri aparand in bilantul firmei sub denumirea de bilete (efecte) de platit.

Finantarea bancara pe termen scurt se realizeaza prin trei aranjamente bancare:

Imprumuturi unice ( bilete) angajate pentru a finanta o activitate particulara,  avand scadenta intre 1 luna si 1 an, de regula, pana in 90 de zile, rata dobanzii (r.d.) fiind legata de rata de baza, care variaza in timp, rata aplicata continand o prima de risc, evaluata in func-ie de informatiile disponibile despre client.

Daca dobanda este platita la maturitate, costul procentual anual efectiv (cpi.) este egal cu rata dobanzii stabilita, in cazul unui imprumut cu discont, banca deducand costul cu dobanda (C.D.) din valoarea imprunutului (V.I.) in momentul acordarii acestuia, pentru a se obtine valoarea imprumutului primit de catre firma (I.P.), formula de determinare a costului fiind:

(84)

Daca aranjamentul de credit contine o conditie prin care firma trebuie sa dispuna de un sold de compensare (S.C.), aceasta trebuie sa retina un anumit procent (s.c.) din imprumut  in contul bancar, pentru a oferi o garantie bancii. Daca aceasta suma depaseste suma pe care firma o mentine in mod normal in contul bancar (S.D.), costul efectiv va fi mai mare decat rata dobanzii, formula de calcul a costului fiind urmatoarea:

(85)

unde:

(86)

Liniile de credit, reprezinta aranjamente bancare care permit firmelor sa imprumute fonduri, pana la o limita predeterminata, in orice moment din perioada stipulata prin aranjament, firma nenegociind de fiecare data cu banca fondurile imprumutate, renegocierea liniei de credit facandu-se insa anual.

Creditul reinoibil substituie linia de credit in cazul in care firma are o pozitie financiara deteriorata sau cand banca nu dispune de suficiente fonduri, in acest caz banca acordand firmei credit in aceleasi conditii ca in cazul liniei de credit, in plus firma platind o taxa de angajare (T.A.) pentru partea de fonduri nefolosita (I.N.), care reprezinta un procent (t.a.) din acestea.

Costul creditului depinde de costul cu dobanda (C.D.) si de taxa de angajare (T.A.), precum si de imprumuturile efectiv primite de catre firma (I.P.), formula de calcul a valorii procentuale a acestuia, cpi, fiind:

(87)

Costul efectiv al creditului reinoibil poate fi semnificativ mai mare decat rata dobanzii.