Cheltuielile pentru servicii publice generale, ordine publica, siguranta nationala si aparare

Cheltuielile pentru servicii publice generale, ordine publica, siguranta nationala si aparare.

Aceasta categorie de cheltuieli priveste finantarea unor servicii publice generale, care se realizeaza prin institutii si organe ale puterii legislative, executive, judecatoresti si de ordine publica.

Fiind o categorie complexa de cheltuieli traditionale ale statului, aceasta poate fi impartita, dupa criteriul functionalitatii, astfel:

Figura nr.5.7.

Conform Legii bugetului de stat pe anul 2007 nr.388/2007, cheltuielile pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, care se finanteaza de la bugetul de stat pe anul 2008, se stabilesc in suma de 16.783 milioane lei, din care 5.207,8 milioane lei aparare si 11.575,2 aparare publica si siguranta nationala; 17.896,5 milioane lei servicii publice generale, din care: 8.531,8 autoritati publice si actiuni externe, 2.267,2 cercetare fundamentala si cercetare - dezvoltare, 2.756,8 alte servicii publice generale, 2.890,5 milioane lei tranzactii privind datoria publica si imprumuturile si 1.450,2 transferuri cu caracter general intre unitati ale administratiei publice.

Din acestea, in anul 2008 cheltuielile pentru aparare se stabilesc in suma de 34.679,5 milioane lei, fata de 4.262,4 milioane lei in anul 2005, iar cheltuielile pentru ordine publica si siguranta nationala se stabilesc pentru anul 2008 in suma de 11.575,2 milioane lei, fata de 4.427,4 milioane lei in anul 2005, ceea ce reprezinta o crestere a acestor categorii de cheltuieli de aproximativ 12,2 % si respectiv 38,24 %.

Cheltuielile pentru serviciile publice generale, ordine publica si siguranta nationala.

Aceste cheltuieli conduc, uneori, la asigurarea unor contraprestatii si servicii directe cetatenilor (exemplu, prestatiile notariatelor), alteori, unor servicii sau avantaje indirecte (exemplu, intretinerea drumurilor si podurilor), iar, in alte cazuri satisfac nevoi de ordin general, care au caracter indivizibil (exemplu, asigurarea linistii publice).

Organele si institutiile publice care asigura asemenea servicii cuprind:

a) organele alese sau numite ale puterii si administratiei publice cum sunt: presedintia tarii; organele puterii legislative centrale sau locale (parlamente unicamerale sau bicamerale, consilii sau autoritati locale); organele autoritatii judecatoresti; organele autoritatii executive centrale si locale (guvern, ministere, prefecturi, primarii etc.);

b) organe de ordine publica si siguranta nationala in care sunt cuprinse: politia, jandarmeria, serviciile speciale de paza si protectie; siguranta nationala si altele.

Atributiile acestora sunt stabilite prin Constitutie si prin legi speciale, iar activitatile desfasurate privesc conducerea si administratia generala a intregii vieti economice si sociale, incepand cu adoptarea Constitutiei, a legilor si a altor acte normative, asigurarea aplicarii acestora, infaptuirea conducerii economiei, intretinerea relatiilor diplomatice, organizarea si desfasurarea activitatilor de gospodarie comunala (canalizare, salubritate, iluminat public, protectia mediului etc.) si incheind cu asigurarea ordinii si securitatii publice.

Este de retinut faptul ca din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile privind serviciile publice generale reprezinta un consum public de produs intern brut.

Tarile dezvoltate aloca pentru finantarea cheltuielilor privind serviciile publice generale si ordinea publica intre 1% si 6% din produsul intern brut, adica intre 4% si 10% din cheltuielile publice totale. In tarile in curs de dezvoltare, ponderea acestor cheltuieli este intre 2% si 5% din produsul intern brut si, respectiv 7% pana la 22% din totalul cheltuielilor publice si chiar mai mult intrucat sistemul serviciilor publice generale este in formare, iar problemele cu care se confrunta populatia sunt numeroase.

In cadrul cheltuielilor privind serviciile publice generale ponderea o detin cheltuielile curente (circa 95%); cheltuielile de capital sunt mai reduse (circa 3%) si vizeaza, indeosebi, inzestrarea tehnica specifica, dotarea cu mijloace de transport adecvate, echipamente de informatizare etc.

Principala sursa de finantare a acestor cheltuieli o reprezinta resursele bugetare, centrale sau locale, in raport de subordonarea institutiilor. Lor li se mai pot adauga eventualele venituri proprii realizate din activitati specifice, donatiile, ajutoarele financiare externe pentru participarea la programele internationale de combatere a actiunilor criminale, creditele externe.

In Romania, aceste cheltuieli sunt inscrise in bugetul de stat in doua pozitii distincte:

a) Cheltuieli cu autoritatile publice: presedintie, autoritati legislative (Senat, Camera Deputatilor), autoritati judecatoresti (Ministerul Justitiei, Curtea Suprema de Justitie, Ministerul Public), autoritati executive (Secretariatul General al Guvernului, ministerele, Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala etc.); 

b) Cheltuieli cu ordinea publica si siguranta nationala: politie, pompieri, graniceri, jandarmerie, siguranta nationala, penitenciare, arhivele statului s.a.

Din punct de vedere al structurii economice, preponderente sunt cheltuielile curente (circa 90%); cheltuielile de capital reprezinta (circa 7,7%) din total, iar diferenta o reprezinta alte cheltuieli (transferuri, rambursari de credite).

In perioada actuala, aceste cheltuieli nu depasesc in general 10% din totalul cheltuielilor bugetare, acestui domeniu fiindu-i alocat intre 1,9% si 2,7% din PIB. Totusi, fata de perioada dinainte de 1989, cand aceste cheltuieli nu depaseau 2% din totalul cheltuielilor bugetare, avem de a face cu o crestere importanta ca urmare a masurilor intreprinse pentru reorganizarea statului de drept, dar si problemelor datorate fenomenului infractional, incalcarii normelor de convietuire sociala, sporirii tensiunilor sociale, etc.

Cheltuielile publice pentru aparare nationala.

Indeplinirea functiei statului de aparare a tarii, de asigurare a securitatii nationale, inclusiv prin participarea la organisme internationale cu caracter militar, implica alocarea an de an a unor importante resurse financiare publice.

Dupa destinatia lor, cheltuielile pentru aparare se impart in doua mari categorii: cheltuieli directe si cheltuieli indirecte.

Cheltuielile directe pentru aparare vizeaza intretinerea armatei in tara sau pe teritorii straine, cheltuieli pentru intretinerea flotei aeriene si maritime, cheltuieli pentru cumpararea de armament, echipament militar si mijloace de subzistenta, cheltuieli antrenate de purtarea unor razboaie etc. Ele figureaza, de regula, in bugetele ministerului de resort (Ministerul Apararii). Pe langa acestea, mai exista si alte cheltuieli militare finantate din bugetele speciale cu caracter militar precum si cheltuieli cuprinse in bugetele unor ministere civile dar care furnizeaza bunuri si servicii pentru armata.

Cheltuielile indirecte pentru aparare cuprind cheltuielile legate de lichidarea urmarilor razboaielor, plati pentru rambursarea datoriei publice contractate in timpul razboiului, despagubiri de razboi datorate invingatorilor, subventii acordate sinistratilor de razboi, transferuri catre invalizi, vaduvele si orfanii de razboi. Tot aici sunt incluse cheltuielile legate de aplicarea unor acorduri cu caracter militar, cheltuieli pentru cercetarea stiintifica in scopuri militare, pentru finantarea invatamantului cu caracter militar si altele.

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile publice pentru aparare cuprind: cheltuielile curente (pentru procurari de materiale si servicii, drepturi de personal, transferuri); cheltuielile de capital sunt destinate dezvoltarii si modernizarii tehnicii militare, extinderii cercetarii in domeniul militar si, indeosebi, a celui nuclear.

Spre deosebire de alte categorii de cheltuieli publice, o caracteristica a cheltuielilor publice pentru aparare o constituie ponderea insemnata a cheltuielilor de capital, care se apropie si uneori chiar depaseste pe cea a cheltuielilor curente.

De-a lungul secolului, urmare a intensificarii relatiilor dintre state, insotite, adesea, de tensiuni si conflicte, nivelul absolut al cheltuielilor militare s-a aflat intr-o pronuntata si continua crestere. Daca in ajunul primului razboi mondial (1913) cheltuielile militare mondiale erau de 14,5 mld. dolari, in 1926 au ajuns la 19,3 mld. dolari, in 1970 la 209 mld. dolari, pentru ca la sfarsitul deceniului trecut sa depaseasca fantastica suma de 1300 mld. dolari SUA. In ultimul deceniu, ca urmare a incetarii 'razboiului rece', a acordurilor si tratativelor privind dezarmarea si incetarea experientelor nucleare, nivelul mondial al cheltuielilor militare s-a redus, ele fiind evaluate la circa 700 mld. dolari in 1997.

In totalul cheltuielilor militare mondiale ponderea o detin cheltuielile apartinand tarilor dezvoltate care aloca acestui domeniu intre 1,7% (Austria) si 8,9% (SUA) din totalul cheltuielilor publice adica intre 0,9% si respectiv 3,7% din PIB.

In ceea ce priveste statele in curs de dezvoltare, este de remarcat faptul ca, desi cheltuielile lor militare nu detin ponderi deosebite in totalul mondial al acestora (datorita resurselor mai modeste), efortul financiar in domeniul militar al unora dintre acestea este deosebit (peste 4% din PIB).

Prin nivelul si evolutia lor, cheltuielile cu caracter militar influenteaza volumul si structura productiei materiale, modul de repartizare a produsului intern brut intre consum si acumulare, ritmul cresterii economice, utilizarea fortei de munca, nivelul de trai al populatiei, echilibrul financiar, monetar si valutar al fiecarei tari.

O prima consecinta a cheltuielilor militare o reprezinta consumul in acest scop a unor importante resurse materiale (metale rare si superioare, hidrocarburi lichide etc.), de multe ori deficitare; avand in vedere lipsa de utilitate sociala a acestui consum, el imbraca forma de risipa si limiteaza posibilitatile reproductiei largite.

In al doilea rand, activitatile cu caracter militar au ca efect deturnarea de forta de munca ce ar putea fi folosita in activitatea de productie si cercetare in vederea satisfacerii nevoilor civile. Potrivit studiilor ONU, la nivel mondial numarul persoanelor care participa la activitati militare este de circa 70 milioane. Mai semnificativ este faptul ca, in activitatea de cercetare in scopuri militare este antrenat un sfert din personalul stiintific mondial, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare cu caracter militar reprezinta 20-25% din totalul cheltuielilor mondiale pentru cercetare.

Avand ca sursa de finantare produsul intern brut, cheltuielile militare, prin cresterea lor, afecteaza consumul final si formarea bruta de capital. Alocarea unor resurse insemnate scopurilor militare limiteaza investitiile productive, conducand la scaderea ritmului cresterii economice.

Intre consecintele militare se afla si dezechilibrul financiar, monetar si valutar.

Dezechilibrul financiar imbraca forma deficitului bugetar, concretizat prin depasirea veniturilor publice ordinare de catre cheltuielile publice, intre care, un loc important il ocupa cheltuielile militare. Pentru acoperirea acestui deficit, se procedeaza adesea, la emisiune monetara peste nevoile reale ale economiei, ceea ce provoaca dezechilibru monetar, inflatie etc. Deficitul bugetar poate fi acoperit si pe seama imprumuturilor statului pe piata interna, ceea ce antreneaza in perioadele urmatoare cheltuieli cu plata dobanzilor la aceste imprumuturi si cu amortizarea (rambursarea) datoriei publice. Aceasta conduce la cresterea gradului de fiscalitate in perioada urmatoare, ceea ce are, ca si inflatia, de altfel, consecinte nefavorabile asupra puterii de cumparare a populatiei si, implicit, asupra nivelului de trai al acesteia.

Pentru tarile in curs de dezvoltare, importul de armament si echipament militar presupune de multe ori imprumuturi externe, pentru plata acestora, ceea ce determina dezechilibre valutare si contribuie la cronicizarea datoriei externe a acestora.

Potrivit doctrinei militare nationale, in Romania, cheltuielile militare vizeaza intarirea capacitatii de aparare a tarii.

Cea mai mare parte a resurselor sunt destinate intretinerii si dotarii fortelor armate si actiunilor de mentinere a pacii, actiunilor de integrare euro-atlantica si pentru constituirea fortei de reactie rapida, participarii la 'parteneriatul pentru pace' sau platilor compensatorii catre personalul disponibilizat.

Tabelul 5.3 Volumul cheltuielilor pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala pe anul bugetar 2008.

Sursa: Legea nr. 388/31.12.2007, M. Of. nr. 902/31.12.2007 modificata prin OUG nr. 112/24.09.2008, M. Of. nr. 680/03.10.2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008.

Principala sursa de finantare a cheltuielilor pentru aparare nationala este bugetul de stat, in acelasi timp Ministerul Apararii Nationale retine integral ca venituri extrabugetare, unele incasari rezultate din diverse operatiuni. Totodata, in ultimii ani, Ministerul Apararii Nationale a beneficiat si de credite externe utilizate pentru cresterea gradului de inzestrare a armatei.

Desi pe parcursul ultimilor ani cheltuielile pentru aparare in tara noastra s-au mentinut relativ constante (4,5% - 4,7% din totalul cheltuielilor publice, respectiv 1,5% - 1,6% din PIB), aderarea la NATO reclama in continuare importante resurse (6% din totalul cheltuielilor publice) pentru indeplinirea obiectivelor asumate prin programul de integrare, pentru restructurarea si modernizarea armatei, pentru cooperarea la realizarea operatiunilor de mentinere a pacii etc.