Cheltuielile publice pentru securitate sociala

Cheltuielile publice pentru securitate sociala

Securitatea sociala cuprinde ansamblul actiunilor intreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale, care repercuteaza negativ asupra vietii si nivelului de trai al cetatenilor. Riscurile implicate sunt de natura fizica (cele care afecteaza partial sau total capacitatea de munca), riscuri economice (care impiedica o persoana sa exercite o activitate producatoare de venit) sau riscuri sociale (care diminueaza in mod substantial veniturile persoanelor si implicit mijloacele de subzistenta).

Securitatea sociala este o componenta de mare importanta a politicilor sociale promovate de toate statele lumii, cuprinzand actiuni care difera, insa,  de la o tara la alta. In acest sens, diferitele state finanteaza cheltuieli cu o structura diversa in care se remarca acordarea de ajutoare, alocatii, indemnizatii etc., unor categorii de persoane confruntate cu dificultati materiale majore.

Cheltuielile cu securitatea sociala se structureaza, la randul lor, pe mai multe componente, ce presupun forme si tehnici distinctive, si anume:

- cheltuieli pentru asigurarile sociale;

- cheltuieli pentru asistenta sociala;

- cheltuieli pentru protectie sociala.

Marimea globala a cheltuielilor cu securitatea sociala difera de la o tara la alta, in functie de potentialul economic, de numarul si structura populatiei, de orientarea politicilor sociale. O apreciere globala a proportiilor lor, arata ca, in majoritatea tarilor dezvoltate, ele reprezinta intre 50% si 80% din totalul cheltuielilor social-culturale, ocupand un loc important si in ansamblul cheltuielilor publice, in timp ce, in tarile in curs de dezvoltare, volumul si ponderea lor sunt mult mai reduse. Aceeasi situatie,fiind reflectata si de ponderea lor in PIB.

In prezent, mecanismele financiare pentru realizarea securitatii sociale in diferite tari dezvoltate se caracterizeaza prin:

- situarea la baza actiunilor privind asigurarea securitatii sociale a principiului mutualitatii si solidaritatii sociale;

- universalizarea acordarii ajutoarelor sau prestatiilor sociale;

- existenta unor institutii specializate din sectorul public si privat care furnizeaza prestatii sau servicii sociale;

- practicarea de cotizatii salariale si patronale pentru constituirea fondurilor destinate finantarii cheltuielilor cu securitatea sociala;

- instituirea (sau nu) a unui venit minim garantat.

Resursele financiare destinate securitatii sociale reprezinta (in tarile dezvoltate) concretizarea unor vaste programe sociale, cele mai semnificative fiind legate de combaterea saraciei si somajului, ajutorarea familiilor cu multi copii, a persoanelor cu handicap etc.

Sursele de finantare a cheltuielilor cu securitatea sociala desi prezinta diferentieri, pot fi sintetizate in raport cu categoriile de actiuni finantate astfel:

Cheltuielile pentru asigurarile sociale se finanteaza pe seama contributiilor salariatilor, a liber-profesionistilor si a patronilor, la care se mai pot adauga subventiile de la bugetul de stat, din fondurile asigurarilor sociale.

Pentru constituirea fondurilor, asigurarilor sociale in tarile cu economie da piata se folosesc resurse care provin din contributia asiguratilor, a angajatilor, si a statului in proporti diferite. Cotizatile asiguratilor sunt stabilite in functie da salariul acestora.

Statul contribuie la formarea fondurilor asigurarilor sociale sub doua aspecte:

statul in calitate de proprietar al unor inteprinderi, plateste cotizatii pentru salariatii inteprinderilor sale si pentru functionarea institutilor publice

statul in calitate de putere publica trebuie sa acopere o parte din necesarul de resurse pentru protectie sociala

In cea ce priveste destinatia fondurilor asigurarilor sociale acestea difera de la o tara la alta. Cele mai fregvente cheltuieli sunt destinate pentru pensi, somaj, ajutoare de boala si de maternitate.

Cheltuielile pentru asistenta sociala se acopera in principal pe seama resurselor din bugetul statului, dar si din fonduri speciale, precum si a resurselor provenite din donatii sau contributii voluntare, etc. La aceste resurse interne, se adauga, in unele tari, si resursele externe provenite de la organisme internationale specializate, (de exemplu din Fondul Social constituit de Uniunea Europeana pentru combaterea somajului in randul tinerilor si femeilor).

Sistemele de finantare a cheltuielilor pentru securitatea sociala, in diferite tari, se caracterizeaza prin folosirea a doua tipuri de surse, si anume: contributive si necontributive. Primul tip se bazeaza pe plata de contributii sau cotizatii sociale, iar cel de al doilea pe finantari din bugetul statului, intre ele neexistand, insa, o linie de demarcatie stricta. Se constata ca ambele sisteme se confrunta in prezent cu serioase probleme pe linia asigurarii echilibrului intre resursele procurate si platile de efectuat.

Cheltuielile pentru asigurarile sociale reprezinta componenta principala a cheltuielilor publice pentru securitate sociala atat prin aria de cuprindere, cat si prin proportiile detinute in cadrul cheltuielilor publice cu securitatea sociala.

Formele cele mai cunoscute sub care se realizeaza cheltuielile publice pentru asigurari sociale de stat sunt: pensiile, indemnizatiile sau ajutoarele, compensarile costurilor de odihna si tratament balnear, medicamentelor si serviciilor medicale. Locul principal, intre acestea, prin ponderea mare si numarul de persoane beneficiare revine cheltuielilor cu acordarea de pensii, respectiv celor cu acordarea de indemnizatii sau ajutoare.

Cheltuielile pentru acordarea de pensii se diferentiaza la randul lor pe tipuri de pensii practicate in mod obisnuit: pensia pentru limita de varsta; pensia pentru pierderea capacitatii de munca sau invaliditate; pensia de urmas; pensia suplimentara.

Pensia pentru limita de varsta, denumita si normala, se acorda daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii, si anume: sa fie implinita varsta pana la care se considera prin lege ca exista capacitate normala de munca si sa se presteze o activitate un numar minim de ani, adica sa acumuleze o vechime minima in munca. Aceasta categorie de pensie se acorda pe tot restul vietii, la cererea unitatii unde si-a desfasurat activitatea, de regula, barbatilor la implinirea varstei de 60-65 de ani si la o vechime (minima) de 30 de ani lucrati (in grupa a treia de munca), iar femeilor dupa implinirea varstei de 55-60 de ani si cu o vechime in munca de cel putin 25 de ani. La cererea angajatului, pensia se poate acorda si dupa implinirea varstei minime de 60 de ani pentru barbati si 55 de ani pentru femei, cu conditia obligatorie de respectare a vechimii minime in munca.

In unele tari, conditia de varsta este stabilita la aceiasi limita minima, de exemplu, 65 sau 70 de ani, pentru ambele sexe.

Anumite categorii profesionale (profesorii, conferentiarii universitari, cercetatorii principali I si II) pot fi pensionati de institutiile la care lucreaza dupa implinirea varstei de 65 de ani (barbati), respectiv 60 de ani (femei), aceasta pentru valorificarea mai deplina a experientei si a capacitatii lor in domeniile respective.

Persoanele care au lucrat in grupa intai si a doua de munca beneficiaza de cate un spor de vechime in munca, de 6 luni si respectiv 3 luni, iar cei care nu au vechime integrala, dar au prestat activitate cel putin 10 ani, pot obtine pensii dupa implinirea varstei limita de pensionare, proportional cu numarul anilor de vechime efectiva in munca, din pensia calculata pentru vechimea minima necesara.

Pe de alta parte, pentru fiecare an lucrat peste vechimea minima stabilita, se acorda un spor de pensie (in %) pentru fiecare an prestat in plus. Este de remarcat ca asupra marimii pensiei influenteaza si conditiile de munca care sunt diferentiate, in mod obisnuit, pe trei grupe: grupa I - locurile de munca cu conditii foarte grele si foarte vatamatoare; grupa II - locuri de munca cu conditii grele si vatamatoare; grupa III - toate celelalte locuri de munca pentru care conditiile sunt considerate normale, obisnuite.

Calculul efectiv al pensiei se efectueaza pe baza cotelor procentuale stabilite prin lege si aplicate salariului mediu tarifar, cotele fiind diferentiate de regula, pe grupe de locuri de munca. De regula, baza de calcul a pensiei o constituie salariul (venitul) mediu lunar obtinut pe o perioada determinata potrivit prevederilor legale.

Pensia pentru pierderea capacitatii de munca sau invaliditate, se acorda in conditii diferentiate dupa cum capacitatea de munca s-a pierdut in timpul sau in afara procesului de munca. In primul caz se acorda o pensie numita  din cauza de accident de munca sau boala profesionala persoanelor aflate intr-o asemenea situatie. In raport cu pierderea capacitatii de munca exista trei grade de invaliditate care dau dreptul la aceasta categorie de pensie, si anume: invaliditate de gradul intai, cand se pierde complet capacitatea de munca; invaliditate de gradul doi, cand se pierde in cea mai mare parte capacitatea de munca; invaliditate de gradul trei, cand se pierde jumatate din capacitatea de munca, existand posibilitatea prestarii aceleiasi munci cu program redus sau a altor munci mai usoare.

Pensiile de invaliditate de gradul intai se stabilesc in raport cu vechimea efectiva in munca, a persoanelor respective, in cote procentuale din salariul mediu realizat anterior si, in mod diferentiat pe grupe de munca. Fata de pensia de invaliditate de gradul intai, cele pentru gradul doi si trei se stabilesc la nivelul unor procente din cea pentru gradul intai. Cuantumul cel mai redus il are pensia pentru invaliditatea de gradul III, in timp ce invalizii de gradul intai primesc pe langa pensie si o suma lunara fixa menita sa acopere cheltuieli cu plata ingrijitorului de care are nevoie pensionarul.

In cazul cand pierderea capacitatii de munca a avut loc in afara procesului de munca se acorda o pensie similara, dar in conditii relativ diferentiate de cea anterioara persoanelor care au suferit o invaliditate si nu pot obtine venituri minime prin prestarea muncii.

Acordarea pensiei de invaliditate (in ambele situatii) se face pe perioade limitate si presupune o verificare medicala periodica care confirma sau nu situatia initiala, iar in eventualitatea ajungerii la varsta de obtinere a pensiei normale se poate opta pentru aceasta din urma.

Pensia de urmas se acorda copiilor si sotului supravietuitor, daca la data decesului celuilalt sot, acesta era pensionar sau intrunea conditiile pentru obtinerea unei pensii. Copiii au dreptul la pensia de urmas pana la varsta de 16 (18) ani, iar daca urmeaza o scoala pana la terminarea acesteia, fara a depasi insa varsta de 25 de ani. Sotia poate beneficia de pensie de urmas pe tot timpul vietii la implinirea varstei de 55 de ani, daca a convietuit cu sotul decedat un numar minim de ani si nu presteaza activitati aducatoare de venit sau nu se recasatoreste.

Pensia de urmas se calculeaza pe baza pensiei sustinatorului decedat, daca acesta era pensionar sau pe baza pensiei cuvenite pentru limita de varsta la care ar fi avut dreptul. In mod obisnuit, daca exista un singur urmas, pensia reprezinta 50% din pensia decedatului; pentru doi urmasi se acorda 75%, iar pentru trei sau mai multi urmasi se acorda 100% din pensia cuvenita persoanei decedate.

Pensia suplimentara se acorda pentru pensionarii care in timpul activitatii lor au contribuit la constituirea unui fond banesc distinct destinat acestui scop. Cuantumul pensiei suplimentare depinde de timpul cat s-a platit o contributie suplimentara la acel fond special si de nivelul salariului (venitului) luat ca baza de calcul.

Cheltuielile cu acordarea de indemnizatii sau ajutoare de asigurari sociale se concretizeaza in: indemnizatii pentru pierdere temporara a capacitatii de munca; indemnizatii in caz de maternitate; indemnizatii pentru prevenirea imbolnavirilor si refacerea sanatatii; ajutorul in caz de deces.

Indemnizatia sau ajutorul pentru pierderea temporara a capacitatii de munca se acorda persoanelor angajate cu contract de munca pe perioada in care se afla in incapacitate de munca din cauza unei boli sau a unui accident.

Cuantumul indemnizatiei pentru incapacitatea temporara de munca stabilita si confirmata printr-un certificat medical, se determina in raport cu salariul lunar de baza asupra caruia se aplica cotele procentuale prevazute prin lege si diferentiate in functie de vechimea in munca.

Indemnizatia in caz de maternitate se acorda pentru perioada concediului de maternitate avand durate care variaza in timp si spatiu, de la un stat la altul, putand fi: prenatal, postnatal, cu posibilitatea compensarilor intre acestea. Calculul indemnizatiei se efectueaza tot prin aplicarea cotelor procentuale, diferentiate sau nu dupa vechimea in munca, (stabilita pe anumite intervale de timp) asupra salariului de baza lunar.

Indemnizatia pentru prevenirea imbolnavirilor si refacerea sanatatii se acorda persoanelor expuse sau afectate de boli transmisibile sau profesionale in situatii, cum sunt: trecerea temporara la o alta munca sau reducerea programului de lucru acoperind diferenta de salariu; trimiterea la tratament balnear sau in carantina asigurand drepturile salariale; acordarea de proteze chirurgicale, oculare, auditive, aparate ortopedice platite din fondurile de asigurari sociale, etc.

Ajutorul de deces se acorda de regula, in sume fixe familiei la decesul unei persoane angajate in munca, pentru efectuarea de cheltuieli specifice acestui eveniment.

Dintre cheltuielile cu protectia sociala cele mai larg practicate sunt sub formele ajutorului de somaj si alocatiei de sprijin. Acestea se finanteaza din bugetul asigurarilor sociale de stat pentru persoanele apte de munca, dar fara ocupatie si venituri datorita lipsei locurilor pe piata muncii sau pregatirii profesionale neadecvate.

Ajutorul de somaj se poate acorda in principiu absolventilor institutiilor de invatamant cu varsta de peste 18 ani, care nu realizeaza venituri; tinerilor care inaintea stagiului militar nu erau incadrati cu contract de munca si care nu s-au incadrat in termen de 30 de zile de la lasarea la vatra; persoanele a caror contract de munca a fost desfacut din cauze neimputabile lor sau celor incadrate in munca pe o perioada determinata.

Cheltuiala sub forma ajutorului de somaj reprezinta o suma de bani lunara, de care beneficiaza categoriile de persoane mentionate in cuantum calculat ca procente din salariul minim pe economie diferentiate pentru: cele care provin din randul absolventilor scolilor; cele cu o vechime in munca de sub un an; respectiv in cazul absolventilor din invatamantul superior; spre deosebire, ajutorul se calculeaza la salariul de baza brut dintr-o perioada anterioara pierderii locului de munca in cazul beneficiarilor cu o vechime de peste 5 ani. In principiu, ajutorul de somaj se acorda persoanelor care indeplinesc urmatoarele conditii: sa fie inscrise la oficiile fortelor de munca unde isi au domiciliul sau resedinta; starea sanatatii sa le permita incadrarea in munca; sa nu poata obtine venituri din alte surse legale; sa nu refuze locuri de munca adecvate pregatirii si starii de sanatate sau cursuri de recalificare profesionala si sa nu fi indeplinit conditiile de obtinere a unei pensii.

Persoanele care au beneficiat de ajutorul de somaj pe intervalul de timp prevazut prin lege si nu au putut sa se angajeze, dar sunt in continuare lipsiti de mijloace de trai, pot primi o alocatie de sprijin stabilita ca marime procentuala din salariul de baza minim pe economie pentru inca o perioada determinata.

Ajutorul de somaj difera de la o tara la alta, astfel, in Suedia poate atinge 90% din venitul realizat anterior, in Germania el reprezentand 68% din castigul realizat anterior de un salariat cu un copil, respectiv 63% pentru ceilalti salariati.

Cheltuielile pentru asistenta sociala vizeaza finantarea actiunilor intreprinse de societate pentru ocrotirea si sustinerea materiala persoanelor care nu beneficiaza de asigurarile sociale sau protectia sociala si sunt in imposibilitatea de a obtine venituri minime necesare traiului, intre care: persoane in varsta fara sustinatori, saraci, handicapati, invalizi, orfani si vaduve de razboi, emigranti, fosti combatanti etc.

Formele concrete de realizare a cheltuielilor din aceasta categorie sunt variate, dar cel mai adesea reprezentate prin ajutoare sau indemnizatii de asistenta sociala. In unele tari, ca SUA, Suedia, Marea Britanie, o pondere insemnata au alocatiile pentru familii nevoiase si emigrante. Semnificative sunt in majoritatea tarilor cheltuielile in cadrul asistentei sociale acordate batranilor sau altor persoane marginalizate social, sub forma unor sume de bani, sau prestatii de servicii prin institutii specializate finantate de catre autoritatile publice.

In Romania exista mai multe forme de acordare de ajutor material, cum ar fi :

Alocatia de stat pentru copii (pina la 16 ani, sau 18 daca urmeaza o forma de invatamant);

Alocatia suplimentara de care beneficiaza familiile care au in intretinere doi sau mai multi copii;

Ajutor pentru sotiile de militari in termen, care nu au venituri si au copii sau sunt incadrate in gradul I sau II de invaliditate;

Indemnizatia de nastere;

Ajutoare de urgenta acordate familiilor sau persoanelor care sunt in situatii de necesitate datorate unor calamitati sau altor cauze;

Alocatii lunare de intretinere pentru minorii dati in plasament familial, etc.