Clasificarea riscurilor bancare

Multe riscuri prezinta trasaturi comune (cauze, instrumente/tehnici de gestiune, metode de evaluare, etc) si tratarea lor corelata permite observatii ce pot facilita atat intelegerea procesului de gestiune cat si asimilarea unor procedee si tehnici.

Riscul bancar poate fi definit ca un fenomen care poate aparea pe parcursul operatiilor bancare si care provoaca efecte negative asupra activitatilor respective, prin deteriorarea calitatii afacerilor, diminuarea profitului sau chiar inregistrarea de pierderi.

O prima clasificare, cea mai evidenta dupa parerea mea, este aceea ce imparte riscurile cu care se confrunta bancile in riscuri generale si riscuri specifice bancii.

Riscurile generale cuprind:

Ø      Riscurile comerciale (riscul client/produs, riscul de piata, riscul de imagine comerciala);

Ø      Riscuri aferente bunurilor si persoanelor (riscul de accident si cel de delict);

Ø      Riscuri operationale si tehnice (risc asupra tratamentului operatiunilor, riscul asupra sistemului legat de telecomunicatii);

Ø      Riscuri de gestiune interna (riscul reglementarilor, riscul deontologic, riscul strategic, riscul de insuficienta functionala, riscul asupra gestiunii personalului, riscul de dependenta tehnologica, riscul de comunicatii).

Riscurile specifice bancilor cuprind:

Ø      Riscuri financiare (riscul de rata a dobanzii, riscul de lichiditate, riscul asupra titlurilor cu venit variabil);

Ø      Riscul de semnatura sau de contrapartida (riscul clientelei, riscul interbancar, riscul de tara).

In continuare voi prezenta pe scurt principalele riscuri cu care se confrunta bancile unele fiind generale iar altele specifice lor.

Riscul de rata a dobanzii, denumit si risc de transformare corespunde unui risc de pierdere sau de absenta a castigului, fiind legat de evolutia ratei de dobanda. Un asemenea risc poate fi generat si de o repartizare necorespunzatoare intre creditele cu rata fixa si rata variabila a dobanzii, si de detinerea de catre banca a unei pozitii nefavorabile in raport cu piata, din punct de vedere al ratei de dobanda. Consecintele acestui tip de risc se concretizeaza printr-o pierdere financiara. Metodele de gestionare a acestui risc:

Ø      Punerea in aplicare pentru operatiunile de piata a unui tabel al expunerilor la risc la o rata a dobanzii, pentru a cunoaste, in orice moment, pozitia in raport cu alte active de referinta;

Ø      Masurarea marjelor previzionate si a sensibilitatii la variatiile de rata de dobanda (pentru operatiunile bilantiere si extra bilantiere);

Ø      Utilizarea instrumentelor financiare in scopul acoperirii operatiunilor.

Riscul de schimb corespunde pierderii antrenate de variatia cursului devizelor in raport cu devizele de referinta in care banca si-a exprimat creantele sau datoriile. Acest tip de risc este generat de o evolutie nefavorabila a cursului de schimb intre monede si de o repartizare nefavorabila a riscurilor pe devize antreneaza o pierdere financiara sau absenta castigului estimat.

Pentru gestionare pot fi adoptate urmatoarele masuri:

Ø      Aplicarea unei bune repartitii a riscurilor pe devize;

Ø      Punerea in aplicare a unui scadentar pe devize si consolidat in moneda de referinta a bancii;

Ø      Crearea unui comitet al angajamentelor;

Ø      Acoperirea sistematica a acestor riscuri.

Riscul de lichiditate corespunde riscului de incetare a platilor datorita imposibilitatii bancilor de a se refinanta, sau pierderilor legate de dificultatea bancii de a-si procura fondurile in conditii normale de pe piata monetara.

Principala cauza a acestui risc este structura dezechilibrata a bilantului, respectiv credite acordate pe termen mediu, lung, si finantate prin depozite la vedere, precum si cotarea bursiera tot mai degradata. Principalul efect antrenat de acest risc il constituie majorarea costului imprumutului pe care banca trebuie sa-l suporte pentru a-si onora angajamentele sale la scadenta.

Dintre masurile speciale care pot fi utilizate pentru coordonarea riscului, poate fi precizata o buna masurare a nevoilor de finantare si a costului acestora.

Riscul asupra titlurilor cu venit variabil, denumit si risc asupra actiunilor, risc de emisiune sau risc de tranzactionare, corespunde riscului de pierdere sau de absenta a castigului ca urmare a variatiei valorii titlurilor detinute de banca. De exemplu o banca detine un portofoliu de actiuni evaluate la un anumit curs iar valoarea acestuia se va diminua, intrucat rezultatele financiare ale intreprinderii emitente sunt slabe si nu se distribuie dividende.

Rezulta, astfel, ca principalele cauze ale acestui risc constau in degradarea situatiei financiare a inteprinderii ale caror titluri sunt detinute in portofoliu si in absenta diversificarii. In vederea eliminarii acestui tip de risc se poate proceda la valorizarea periodica a portofoliului de titluri, supravegherea pietei bursiere, creare unui comitet financiar.

Riscul de faliment, denumit si risc al clientelei, risc de credit sau risc contencios, corespunde riscului asumat de banca in cazul falimentului unuia dintre clientii bancii. O banca puternic angajata intr-o intreprindere prin participatii la capitalul acesteia, precum si credite de exploatare, se va confrunta cu acest risc, in cazul falimentului sectorului respectiv.

Factorii care antreneaza un asemenea risc sunt: conjunctura econumica dificila, starea de sanatate financiara necorespunzatoare a clientilor si absenta supravegherii clientilor. Pentru banca efectele antrenate se materializeaza in pierderi totale sau partiale ale capitalului imprumutat si pierderi ale dobanzilor, in functie de natura garantiilor si de posibilitatile de valorificare ale acestora.In general, se recomanda pentru o buna gestionare a riscului, o serie de masuri dintre care:

Ø      Constituire sistematica de garantii;

Ø      Punerea in aplicare a unui serviciu de centralizare a riscurilor;

Ø      Supravegherea riguroasa a limitelor autorizate la acordarea creditelor.

Riscul interbancar cunoscut si sub denumirea de risc de contrapartida interbancara sau risc de semnatura interbancara, corespunde riscului asumat de o banca atunci cand se produce riscul unei institutii de credit nationale sau straine. Atunci cand o banca acorda un imprumut unei alte banci care ajunge in stare de faliment, neputandu-l rambursa, prima institutie inregistreaza pierderi de capital si de dobanzi, partiale sau totale. Din acest motiv, se recomanda ca bancile sa procedeze la selectarea clientilor interni sau externi, printr-o evaluare corespunzatoare prin rating si o supraveghere frecventa contrapartidelor.

Riscul de tara (risc suveran) corespunde sumei totale a creantelor, indiferent care este termenul sau natura acestora, asupra debitorilor privati sau publici rezidenti intr-o tara cu risc sporit, sau reprezinta suma totala a creditelor acordate debitorilor rezidenti intr-o tara considerata neriscanta, dar a caror nationalitate este cea a unei tari considerate riscante.

In general, un asemenea risc poate fi generat de un razboi, de o revolutie, de o schimbare de guvern, o catastrofa naturala, o gestionare necorespunzatoare, o conjunctura economica sau politica nefavorabila sau o scadere a preturilor materiilor prime.

Principala consecinta pentru banca ce a acordat credit unei tari riscante, este de pierdere totala sau partiala a capitalului si a dobanzilor, in functie de eventualele renegocieri ale imprumuturilor. Se recomanda o supraveghere constanta a tarilor riscante, practicarea asigurarii creditelor, constituirea de provizioane si recurgerea la piata secundara a creantelor.

Riscul client/produs constituie riscul de lansare al unui nou produs sau riscul concurential si provine din inadaptarea unui produs sau serviciu la nevoile si asteptarile clientelei sau din starea concurentei la un moment dat. De exemplu o banca decide in cadrul diversificarii activitatilor sale sa practice altfel de servicii si sa ofere servicii de asigurari sau de voiaj ceea ce va afecta alte activitati.Cauzele generatoare ale acestui risc provin din slaba insuficienta studiere a produsului ori a pietei si dintr-o organizare interna necorespunzatoare.Efectele sunt:slaba rentabilitate a investitiilor (dezvoltarea produsului,elaborarea unor proceduri de tratament, formarea personalului, publicitatea) si o scadere a activitatilor traditionale.

Recomandarile date de specialisti in vederea eliminarii acestui risc vizeaza: realizarea unor studii de piata prin testarea clientilor, crearea unui comitet de marketing si organizarea eficienta a activitatii.

Riscul sectorial corespunde riscului legat de strategia de pozitionare a bancii pe piata si poate fi generat de o puternica concentrare a rentabilitatii, asupra unui numar redus de piete.Acest risc poate genera pierderi financiare si o rentabilitate tot mai scazuta.

Atunci cand se produce o perceptie negativa a actiunilor comerciale ale bancii, de catre clientii acestora, se manifesta riscul de imagine comerciala (deumit si risc de politica comerciala) . Daca relatiile bancii cu publicul sunt nefavorabile, daca presa publica articole nefavorabile referitoare la activitatea bancara, riscul de imagine comerciala poate antrena o scadere a activitatii, un timp important pentru solutionarea relatiilor clientilor si o majorare a bugetului de comunicare si publicitate necesar pentru corijarea imaginii.Realizarea de anchete sau sondaje asupra clientilor, o mai buna colaborare a clientilor cu publicul , segmentarea clientilor dupa comportament reprezinta modalitati prin care poate fi gestionat acest tip de risc.

Riscul accidental denumit si risc de insecuritate fizica corespunde riscului legat de un eveniment neintentionat, care afecteaza securitatea fizica a personalului din banca sau a bunurilor bancii.Un colaborator al bancii care a avut un accident cu un autovehicul apartinand bancii este un exemplu de risc accidental si antreneaza o majorare a costului platilor de asigurare, cheltuieli de securitate, inlocuirea sau repararea bunurilor distruse si a indemnizatiei platite personalului, in cazul in care accidentul l-a afectat.

Riscul de deturnare a fondurilor sau riscul de furt corespunde unei operatii ilegale efectuate de un angajat al bancii in profilul sau. O astfel de situatie antreneaza pierderi financiare importante, cheltuieli de recuperare si o afectare a imaginii. Un exemplu clasic il constituie deturnarea de fonduri din conturile clientilor de catre un angajat al bancii ceea ce necesita ca in practica sa se utilizeze o atribuire a portofoliilor clientilor pentu durate determinate si o buna supraveghere a conturilor.

Riscul din tratamentul operatiunilor, denimit risc operational, administrativ sau risc de "back-office", corespunde riscului legat de tratamentul administrativ si contabil al operatiunilor. Faptele genratoare ale acestui risc sunt o supraveghere incorecta a operatiunilor, o procedura de control ineficienta si cereri neconstatate la timp, situatii care necesita timp de corectare a anomaliilor, precum si o deteriorare a imaginii bancii. Gestionarea riscului poate fi realizata prin proceduri eficiente, o separare a functiilor (autorizare, realizare, control de prim rang) un cod de acces informatic confidential si utilizarea de tablouri de bord ale activitatii.

Riscul reglementarilor este cunoscut si sub denumirea de risc juridic, risc fiscal sau penal si corespunde riscului legat de neaplicarea dispozitiilor legale sau a reglementarilor bancare, atunci va suporta consecintele, sub forma unor sanctiuni ale Comisiei bancare, amenzi sau retragerea autorizatiei de functionare.

Riscul deontologic reprezinta riscul de procedura sau riscul de control intern, care corespunde riscului legat de nerespectarea de catre banca a principiilor deontologice specifice sectorului bancar. Legile bancare din fiecare tara, precizeaza normele si regulile pe care trebuie sa le respecte institutiile bancare si personalul acestora. Astfel functionarii bancii trebuie:

Ø      Sa fie transparenti, in ceea ce privesc operatiunile lor personale;

Ø      In caz de demisie sa nu dauneze bancii (principiul concurentei loiale);

Ø      Sa nu comunice unor terte persoane informatii cu privire la operatiunile clientilor si ale bancii;

Ø      Sa nu profite de informatii confidentiale;

Ø      Sa nu abuzeze de pozitia lor in materie de credite;

Riscul strategic, cunoscut si sub denumirea de risc politic sau risc de management corespunde riscului generat de absenta unei strategii sau existenta uneia ineficiente, in unul sau mai multe sectoare ale bancii. O banca specializata in acordarea de credite persoanelor fizice, daca incearca sa se dezvolte si pe piata intreprinderilor, in conditiile neadaptarii strategiei, va alege numai intreprinderi in dificultate, motiv pentru care este necesara consultarea expertilor si colaborarea proiectelor de investitii de catre agentii economici solicitanti ai creditului.

Riscul de insuficienta functionala corespunde insuficientei organizari a unuia sau mai multor functiuni de gestiune ale bancii: contabilitate, audit, control intern, control de gestiune, organizare, resurse umane, marketing. Atunci cand o banca pentru a realiza economii la cheltuielile de personal, reduce efectivele serviciului "control de gestiune" se manifesta un asemenea risc, care antreneaza, ca principal efect o pierdere a informatiilor cu privire la rentabilitatea reala a operatiunilor.

Corelat cu riscul descris mai sus se manifesta si riscul de gestiune a personalului, denumit si risc uman sau social, care se concretizeaza in falimentul sistemului de gestionare a resurselor uname ale bancii: contabilitate, audit, control intern, control de gestiune, organizare, resurse umane, marketing. Atunci cand o banca poate realiza economii la cheltuielile de personal, reduce efectivele serviciului "control de gestiune" se manifesta un asemenea risc, care antreneaza ca principal efect o pierdere a informatiilor cu privire la rentabilitatea reala a operatiunilor.

Corelat cu riscul descris mai sus se manifesta si riscul de gestiune a personalului, denumit si risc uman sau social, care se concretizeaza in falimentul sistemului de gestionare a resurselor umane ale bancii. Daca managementul resurselor umane nu se adapteaza la specificul socio-cultural al tarilor respective, atunci pot fi antrenate revendicari sociale si o demotivare a personalului.

Riscul de dependenta tehnologica apare atunci cand utilizarea unei tehnologii leaga banca de furnizorul acesteia. Cauzele pot fi enumerate astfel: specificul materialelor de constructii, absenta competentei tehnice a personalului, costul ridicat al schimbarii tehnologiei si a procedurilor de lucru.

Principala consecinta a riscului de dependenta tehnologica este posibilitatea evolutiei sistemului informatic, motiv pentru care se recomanda, ca procedura de gestionare a riscului, utilizarea unei tehnologii comune de catre mai multi furnizori de materiale si echipamente.

Riscul de comunicare corespunde riscului financiar sau comercial legat de comunicarea de catre banca a rezultatelor si strategiei sale. Daca banca face publice rezultatele si orientarile strategice, principala consecinta consta in pierderea independentei si absenta unor castiguri, ca urmare a reactiilor din partea concurentei.In vederea limitarii acestui risc, se recomanda evaluarea tuturor anunturilor comerciale si financiare din punct de vedere al efectelor antrenate de divulgarea anumitor informatii.

Clasificarea riscurilor bancare in functie de expunerea la risc

In conformitate cu acest criteriu, exista doua tipuri de riscuri: riscuri pure si riscuri lucrative sau speculative.

Riscurile pure se caracterizeaza prin aceea ca expunerea este generata de activitatile si procesele bancare cu potential de a produce evenimente care sa se soldeze cu pierderi. Astfel de evenimente pot fi considerate fraudele in efectuarea unor plati, degradarea mediului ambiant de catre activele dobandite de banca in urma exercitarii unor drepturi de ipoteca (incalcarea normelor de poluare) etc. Riscurile pure se impart la randul lor in riscuri fizice ( distrugerea cladirilor, a liniilor de telecomunicatii, avarierea masinilor), riscuri financiare (pot aparea ca pierderi complete de date, pierderi de cecuri in curs de incasare, distrugerea arhivelor), riscuri criminale si frauduloase (patrunderi in fisierele informatice, deturnari de fonduri), riscuri de raspundere (erori de ordin bursier in operatiile cu titluri, acordari abuzive de credite).

Riscurile lucrative sau speculative. In acest caz expunerea este generata de incercarea de a obtine profit mai mare. Aceasta expunere poate genera cheltuieli suplimentare deci potentiale pierderi. Iata cateva exemple: credite nerambursate la scadenta, pierderi de portofoliul de titluri sau o structura defectuoasa a activelor bancare.

Clasificarea riscurilor bancare in functie de caracteristica bancara

O alta clasificare de riscuri este cea care are la baza gama de operatii bancare ce pot genera riscuri: riscuri financiare asumate in gestiunea bilantului, riscuri de prestare caracteristice pentru sfera serviciilor bancare si riscuri ambientale care sunt generate de operarea bancii intr-un mediu concurential strict reglementat de autoritatea bancara si intr-un spatiu economic caracterizat de propria sa dinamica.

Tabelul 1.1. Clasificarea riscurilor bancare in functie de cauza si forma lor

Riscurile financiare sunt cel mai important grup de riscuri bancare, deoarece proasta lor gestiune produce cele mai multe falimente bancare. In acest grup de riscuri se includ:

Ø      Riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor, risc de nerambursare sau risc al deteriorarii calitatii activelor bancare. Exprima posibilitatea incasarii , la scadenta, a fluxului de venituri anticipat (capital avansat plus dobanzi);

Ø      Riscul de lichidare sau riscul de finantare. Exprima posibilitatea finantarii efective a operatiunilor bancare. Pentru cei care au imprumutat banca, poate apare ca risc de creditare dar este doar o componenta a sa;

Ø      Riscul de piata sau de variatie a valorii activelor financiare apare ca risc de variatie a ratei dobanzii, risc valutar ca o variatie a conditiilor de piata sa afecteze negativ profitul bancar;

Ø      Riscul de faliment, riscul de capital sau riscul de indatorare exprima probabilitatea ca fondurile proprii ale bancii sa fie insuficiente pentru a acoperi pierderile rezultate din activitatea curenta si ca aceste pierderi sa afecteze in mod negativ plasamentele creditorilor bancii. Indicatorii folositi sunt:1. Capital social/Depozite; 2.Capital social/Active; 3. Fonduri bancare/Active.

Ele exprima aspecte diferite ale aceluiasi potential de risc - operatiile bancare curente. De exemplu, o expunere reala excesiva la riscul de creditare poate genera risc de lichiditate, daca banca nu are suficiente lichide pentru a face fata obligatiilor sale scadente fara aportul sumelor rezultate din rambursarea creditului primit de catre client. Riscul de lichiditate, la randul sau, poate genera risc de faliment daca banca nu isi poate procura rapid sursele deficitare. Mai mult, in sistemul bancar, problemele cu care se confrunta o banca pot afecta negativ si banci partenere existand permanent un pericol de contagiune. Acest risc specific ansamblului bancilor este numit risc sistemic si gestiunea lui este asigurata de banca centrala.

Riscurile de prestare corespund operatiilor din sfera serviciilor financiare si cuprinde:

Ø      riscul operational sau riscul de sarcina exprima probabilitatea ca banca sa devina incapabila sa mai asigure servirea clientilor intr-un mod mai rentabil.

Ø      riscul tehnologic este asociat calitatii si structurii ofertei de produse financiare care au si ele un ciclu de viata propriu si tind sa fie inlocuite de produse mai performante.

Ø      riscul produsului nou este asociat inovarilor in sfera produselor financiare. Exprima probabilitatea cumulata a producerii mai multor evenimente adverse, precum: situarea cererii sub nivelul anticipat, depasirea nivelului planificat al costurilor specifice, lipsa de profesionalism a echipei manageriale;

Ø      riscul strategic exprima probabilitatea de a nu alege strategia optima in conditiile date. El este inerent oricarei selectii de piete, produse si zone geografice pe care o implica definirea strategiei bancii intr-un mediu complex.

Riscurile ambientale exprima posibilitatea ca o schimbare adversa de mediu sa afecteze negativ profitul bancii;

Ø      riscul de frauda este un risc de ordin intern si exprima probabilitatea comiterii unor fraude sau a unor alte acte contrare intereselor bancii de catre angajatii acesteia.

Ø      riscul economic este asociat evolutiei mediului economic in care actioneaza banca si clientii acesteia. Exprima probabilitatea diminuarii performantei bancii ca urmare a unei evolutii adverse a conditiilor de mediu.

Ø      riscul concurential exprima probabilitatea reducerii profitului in conditiile modificarii raporturilor de piata in defavoarea bancii.

Ø      riscul legal reflecta faptul ca bancile trebuie sa opereze in contextul stabilit de reglementarile legale in vigoare, chiar daca acestea le creeaza un dezavantaj competitiv fata de alte institutii financiare concurente.

Clasificarea riscurilor bancare in functie

de alocarea lor in cadrul sistemului financiar

Din acest punct de vedere riscurile apar ca diversificabile sau nediversificabile.

Riscurile diversificabile sunt acele riscuri care ajung sa fie relativ nesemnificative atunci sunt combinate suficient de multe pozitii (bilantiere).

Riscurile nediversificabile sunt cele care raman relativ semnificative ca expunere.

In practica orice pozitie (bilantiera sau extrabilantiera) comporta, de regula, atat elemente diversificabile cat si elemente nediversificabile. De exemplu, riscul de nerambursare a unui imprumut contractat de catre un client la banca are o componenta nediversificabila - cea generata de riscul economic, de incertitudinea intrarii in urmatoarea faza a ciclului economic - si o componenta diversificabila, specifica fiecarui client.

Riscurile nediversificabile au putini factori determinanti, in esenta variabile pret: rate ale dobanzii, cursuri valutare, preturi ale materiilor prime, indicatori macroeconomici. In fond aceste variabile sunt endigene, caci reflecta variatii ale preferintelor consumatorilor, schimbari de tehnologie, politici guvernamentale.

In cazul riscurilor, protectia se asigura prin gestiunea unor tehnici si instrumente specifice (riscuri diversificabile) si prin capital (risc nediversificabile). Incertitudinea necesita intotdeauna un capital suficient si nu poate fi gestionata prin tehnici specifice.