Contenciosul Administrativ Fiscal

Contenciosul Administrativ Fiscal

Activitatea Administratiei Finantelor Publice face parte din sfera Administratiei Publice si ca atare, se supune principiului fundamental al legalitatii. Oricare demers al Administratiei Finantelor Publice trebuie sa respecte cerintele fundamentale ale acestui principiu.

Legalitatea presupune nu numai conformarea la prescriptiile legii, aceasta presupune existenta unor mecanisme care sa permita controlul legalitatii si, in ipoteza in care s-ar identifica abateri, sad ea posibilitatea restabilirii ordinii de drept incalcate.

Contenciosul administrative fiscal reprezinta ansamblul activitatilor pe care administratia le desfasoarea pentru a solutiona conflictele generate de actele administrative-fiscale.

denumirea de contencios isi are etimologia in latinescul "contendere"=lupta. Asadar, contenciosul reprezinta o lupta generate de nelegalitatea unor acte cu continut administrative-fiscal, lupta dusa pe taramul administratiei.

Notiunea de contencios are si o dimensiune judecatoreasca. Contenciosul judecatoresc al actelor administrative, inculsiv a celor administrative-fiscale se desfasoara pe taramul justitiei, in fata unor instante specializate.

Suntem interesati de activitatea de solutionare a litigiilor administrative-fiscale pe care o desfasoara administratia.

In mod traditional, in dreptul romanesc, conflictele generate de actele administrative-financiare s-a apreciat ca ar trebui solutionate de catre administratie, ni de catre justitie.

La baza unui astfel de teorii au stat 2 categorii de ratiuni: o ratiune tehnica si una practica

Potrivit primei ratiuni, litigiile generate de actele administrative-financiare presupun un grad prea mare de tehnicitate, care nu ar avea cum sa fie intelelasa sufficient de catre judecatori. Numai un administrativist ar fi in stare sa descifreze tehnicitatea reglementarilor si a actelor administrative-financiare.

Cea de-a doua ratiune este aceea practica, care pleaca de la observatia numarului covarsitor al litigiilor avand temei un act administrative-fiscal. Pe baza acestei ratiuni practice s-a apreciat ca aducerea in fata instantei judecatoresti a cauzelor avand ca obiect pretinsa nelegalitate a actelor administrative-financiare ar avea drept consecinta paralizarea instantelor de judecata.

Aceste 2 ratiuni au justificat teoria dominanta in sec XX, a existentei unui "fine de neprimire" pentru litigiile administrative-financiare.

Legea contenciosului administrative din 1925 va consacara acest "fine de neprimire", statuand ca litigiile generate de actele administrative-financiare nu pot face obiectul unor actiuni in justitie. Asadar, solutionarea unor astfel de litigii trebuie sa realizeze prin mecanisme ale administratiei.

Aceasta gandire se regasea si in legislatia comunista, ba chiar fiind preluata in primele reglementari adoptate dupa Revolutia din 1989, fiind preluata si in legea contenciosului adminsitrativ din 1990.

Legea 29/1990 statua in art. 3 si 4 faptul ca nu pot fi introduce in justitie actiuni indreptate impotriva unor acte administrative-fiscale.

Constitutia adoptata in 1992 include preintre drepturile cetatenesti fundamentale su accesul liber la justitie, consacrat in dispozitia 21.

Avand de solutionat o contestatie care viza neconstitutionalitatea art. 3 si 4 din legea contenciosului administrative nr 29/1990, in anul 1993, Curtea Constitutionala a Romaniei va constata ca aceste dispozitii incalca prevederile art. 21 din Constitutie. Consecinta este aceea ca dupa publicarea in M.O. a aceste decizii in 1993, se schimba intreaga filozofie privind modul de solutionare a litigiilor generate de actele administrative-financiare, fiind permisa si introducerea unor actiuni in justitie impotriva unor astfel de acte. Asadar, solutionarea de catre administratie ale litigiilor putea fi urmata de aducerea litigiilor in fata instantei. Astfel se da implinire principiului accesului liber si neingradit la justitie.

Reglementarile ulterioare acestei decizii a curtii constitutionale au cunoscut un process de simplificare si verificare. Caile administrative de atac intalnite de la un tip de venit fiscal la altul, dar si de atac ale actelor administrative financiare in fata justitiei au parcurs un proces de unificare. Acest process trebuia sa aiba in vedere prevederi ale unor conventii asupra drepturilor omului la care Romania a aderat. Conventia Europeana asupra drepturilor fundamentale ale omului prevedea, printer altele, dreptul fiecarei persoanea la un process echitabil si care sa se desfasoare intr-un termen rezonabil.

Avand in vedere aceste deziderate, in dreptul romanesc are loc adoptarea unor reglementari successive, care culmineaza cu Codul de Procedura Fiscala, introdus prin O.G. 22/2003.

In present, sediul materiei solutionarii litigiilor pe cale administrativa, litigiilor generate de actele administrative-fiscale, este reprezentat de dispozitiile titlului 9 din Codul de Procedura Fiscala.

Potrivit acestuia, cel nemultumit si care se pretinde vatamat printr-un act administrativ fiscal ori prin lipsa acestuia are posibilitatea formularii unei contestatii, aceasta reprezentand o cale administrative de atac.

CONTESTATIA- procedural trebuie formulata in scris iar in continutul ei trebuie sa se regaseasca:

date privind contestatorul si identitatea acestuia

obiectul contestatiei

motivele de fapt si de drept pe care acesta se intemeiaza

dovezile de care contestatorul intelege sa se foloseasca

semnatura contestatorului

stampila (personae juridice)

procedural, contestatia se depune la organul al carui act este contestat, care va avea obligatia sa o transmita organului competent sa o solutioneze. Contestatia nu atrage obligatia de plata a vreunei taxe.

Depunerea contestatiei poate fi facut in maxim 30 de zile de la comunicarea actului administrative contestat, termenul fiind unul de decadere din drept.

In ipoteza in care actul administrative fiscal contestat nu cuprinde in continutul sau elemente care sa indice posibilitatea contestarii si procedura de urmat, termenul maxim in care poate fi introdusa actiunea este de 3 luni de la comunicarea actului.

Contestatia odata depusa poate sa fie retrasa pana la solutionarea clauzei de catre contestator.

Competenta de solutionare a contestatiei

-contestatia care are ca obiect impozite, taxe, contributii in cuantum de pana la 500.000 RON intra in competenta de solutionare a unor servicii constituite special in cadrul directiilor judetene a adm finantelor publice

-contestatia al carei obiect este mai mare de 500.000 RON ca si cele impotriva unor acte administrative fiscale emise de organelle centrale sunt solutionate de catre organelle competente constituite la nivel central.

-contestatiile generate de refuzul emiterii unui act se solutioneaza de organul ieraihic superior

-contestatiile impotriva actelor administrative-fiscale ale colectivitatilor locale se solutioneaza de catre autoriatatile publice locale

Actul prin care se solutioneaza contestatia se numeste decizie, iar in cazul in care organelor centrale, se numeste dispozitie.

DECIZIA sau DISPOZITIA se redacteaza in scris si trebuie sa aiba un continut asemenea unei hotarari judecatoresti. Astfel, decizia ori dispozitia va avea:

Preambul

-este indicat organul investit cu solutionarea contestatiei

-elementele de identificare ale contestatorului

-obiectul cauzei

-o sinteza a sustinerilor partilor in legatura cu punctele de vedere promovate

Cnsiderentele

- motivele de drept si de fapt pe care organismul de solutionare le are in vedere in pronuntarea deciziei

Dspozitivul

-cuprinde solutia pronuntata

-calea de atac

-termenul

-instanta

Decizia sau dispozitia trebuie semnata de catre conducatorul Directiei Adm Finantelor ori de catre conducatorul organului central.

In procedura de solutionare, organul de solutionare va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza actului constatat.

Deasemenea, organul de solutionare trebuie sa aiba in vedere sustinerile in promovarea propriei pozitii, facute de fiecare parte.

Solutionarea trebuie sa se faca in limitele sesizarii cu respectarea legii. Prin solutia data organul de solutionare nu va putea crea o situatie mai grea constestatarului in propria cale de atac.

Organul de solutionare poate sa suspende procedura atunci cand sunt indicii de savarsire a unei fapte penale sau atunci cand solutionarea cauzei depinde de existenta sau inexistenta unui tert ce face obiectul unei alte judecati.

Judecarea cauzei poate fi intrerupta si la cerere, cu motive intemeiate.

Pe tot parcursul solutionarii cauzei, executarea actului administrative fiscal NU este intrerupta sau suspendata.

Solutiile instantei

Prin decizia pronuntata, instanta administrativa poate sa admita contestatia ori sa o respinga.

Admiterea contestatiei poate duce la desfiintarea actului administrative fiscal, in intregime sau in parte. Decizia sau dispozitia are caracter definitiv in fata administratiei.

Aceasta trebuie comunicata contestatorului si emitentului sctului. Ea va putera face obiectul unei actiuni in justitie.