Profitul bancar

Profitul bancar

Profitul constituie obiectivul fundamental al oricarei entitati economice, inclusiv al societatilor bancare, intrucat reprezinta sursa castigurilor de capital prin prisma majorarii capitalurilor si fondurilor bancii si implicit a valorii actiunilor detinute si a castigurilor imediate acordate actionarilor sub forma dividendelor. De asemenea, profitul reprezinta principala sursa din care bancile isi constituie fonduri de rezerva, contribuind astfel la imbunatatirea capitalizarii bancii, protejandu-le fata de eventualele pierderi inregistrate in unele exercitii financiare.

Bancile sunt interesate sa furnizeze produse si servicii bancare care sa corespunda cat mai mult cerintelor clientilor atat din punct de vedere al continutului cat si din punct de vedere al calitatii, precum si sa creeze noi oportunitati de afaceri pentru acestia, cu conditia pastrarii avantajului bilateral, profitul reprezentand rezultatul final care reflecta efectele nete ale politicilor si activitatilor unei banci intr-un exercitiu financiar.

Profitul este in final scopul esential al intreprinzatorului bancar pe care acesta il urmareste de-a lungul intregii sale activitati de management, cumpanind cu grija angajarile pe linia procurarii surselor si utilizarea acestora prin acordarea de credite si tinand seama de riscurile posibile.

Pentru a se evidentia interdependentele in evolutia performantelor bancare si pentru a evidentia principalele modalitati de actiune pentru imbunatatirea acestora, profitul, ca suma in expresie absoluta, trebuie raportat la principalele lui determinante, rezultand astfel un set de indicatori asemanatori cu cei utilizati si in alte sfere de activitate, dar carora specificul activitatii bancare le imprima o individualitate proprie.

Profitul realizat de o societate bancara are doua forme de exprimare, respectiv profitul brut si profitul net, care se calculeaza astfel:

PROFITUL BRUT = VENITURI TOTALE - CHELTUIELI TOTALE

PROFITUL NET = PROFITUL BRUT - IMPOZITUL PE PROFIT

Profitul brut reprezinta diferenta dintre veniturile brute (formate din veniturile din dobanzi si alte venituri) si cheltuielile totale ( cheltuielile cu dobanzile pentru resursele atrase, cheltuieli operationale si cu functionarea bancii), iar profitul net se determina ca diferenta dintre profitul impozabil si impozitul pe profit, cu mentiunea ca, potrivit reglementarilor fiscale din Romania, nu intotdeauna profitul brut contabil este identic cu profitul impozabil, existand anumite categorii de cheltuieli nedeductibile fiscal, profitul net astfel determinat putand fi repartizat sub forma dividendelor cuvenite actionarilor sau pentru alimentarea fondurilor bancii (profit reinvestit). Veniturile si cheltuielile bancare reprezinta o sursa cheie de informatii in ceea ce priveste castigurile unei banci, cuantumul si calitatea acestora, calitatea portofoliului de credite al bancii si concentrarea cheltuielilor sale, precum si orientarea afacerilor unei banci. In mod traditional, sursa majora de venituri bancare au constituit-o dobanzile, insa rezultatele bancilor moderne reflecta o pondere din ce in ce mai mare a veniturilor din operatiunile de tranzactionare, investitii, si a veniturilor bazate pe comisioane, presupunand totodata si un profil de risc diferit fata de cel al unei banci traditionale, tendinta ce implica o volatilitate mai mare a rezultatelor si profitabilitatii bancii.

Profitul din dobanda deriva din credite, si toate celelalte forme de imprumuturi acordate de o banca, cum ar fi: creditele pentru capital circulant, investitii, locuinte, credite pentru descoperit de cont, cartile de credit, si de asemenea, cuprinde dobanda incasata la depozitele bancii de la alti intermediari financiari. Veniturile din dobanzi sunt divizate pe surse de venituri, adica diversele categorii de credite: credite acordate companiilor, societatilor private, credite de consum pentru persoane fizice, credite ipotecare, aceasta clasificare fiind totodata rezultatul organizarii interne a bancii, deoarece bancile moderne, care constientizeaza costurile, elaboreaza sisteme de calculatie a costurilor pentru produsele si afacerilor lor in vederea stabilirii contributiei fiecarui produs la rezultate.

Cheltuielile cu dobanzile cuprind dobanzile platite la depozite si fondurile atrase pentru finantarea portofoliului de credite ; clasificarea acestora are la baza instrumente si scadente, ca de exemplu depozitele la vedere, conturile de economii, depozitele in valuta si certificatele de depozit. Un nivel redus al cheltuielilor cu dobanzile si implicit costuri reduse de finantare indica, pe de o parte, capacitatea superioara a bancii de a obtine o marja superioara a dobanzii, iar pe de alta parte , cheltuieli operationale mai mari.

Venitul net din dobanzi se determina ca diferenta intre veniturile din dobanzi si cheltuielile cu dobanzile si constituie nucleul castigurilor  unei banci traditionale, scopul bancii fiind acela de mentinere a unui nivel stabil si ascendent al venitului net din dobanzi.

Veniturile operationale cuprind veniturile bazate pe comisioane si se refera la veniturile incasate din activitati bancare  netraditionale, cum ar fi serviciile bancare comerciale sau cele de consultanta financiara, venituri bazate pe comisioane derivate din diverse servicii oferite clientilor (serviciile pentru operatiunile de plati si serviciile de management al conturilor sau fondurilor), aceasta categorie de venituri fiind preferata de catre banci intrucat nu presupun e o expunere la riscurile financiare si nu genereaza cheltuieli de capital.

Veniturile din tranzactionare cuprind veniturile din portofoliile de tranzactionare si investitii in actiuni, valute, marfuri, aceste venituri datorandu-se diferentei dintre pretul de cumparare si cel de vanzare la instrumentele de baza, incluzand si dobanzile aferente.

Veniturile din investitii cuprind veniturile din investitii de tip capital propriu, cum sunt actiunile si obligatiunile purtatoare de dobanda din portofoliul de investitii pe termen lung.

Cheltuielile operationale cuprind cheltuielile cu personalul, chiriile si utilitatile, cheltuielile de audit si consultanta, cheltuielile cu administrarea si intretinerea sistemelor computerizate si informatizate ale unei banci, precum si cheltuielile administrative, reprezentand elementul cu cel mai mare impact asupra costurilor de intermediere, si cel mai controlabil, nivelul acestor cheltuieli fiind legat de eficienta bancii. Managementul eficient al acestor cheltuieli presupune stabilirea unui echilibru intre strategiile de minimizare a costurilor pe termen scurt si investitiile in resurse umane si fizice - tehnologia bancara si mentinerea pe termen lung a unei pozitii competitive a bancii.

In categoria cheltuielilor unei societati bancare se includ de asemenea amortizarile -costuri datorate reducerii valorii activelor imobilizate ale unei banci, provizioanele pentru pierderi din credite, care sunt cheltuieli legate de riscul de credit inerent in activitatea de creditare a oricarei banci ce se constituie pentru a compensa valoarea depreciata a capitalului si a dobanzii datorate la creditul respectiv, si alte provizioane pentru pierderi pentru active depreciate, care cuprind provizioanele pentru pierderi pentru toate celelalte active acolo unde valoarea activului ar putea fi depreciata.

Castigurile sau pierderile valutare rezulta din variatiile de curs valutar, care, in functie de pozitia neta a bancii-lunga sau scurta si de deprecierea sau aprecierea monedei nationale, aduc bancii castig sau pierdere.

Dat fiind faptul ca obiectivul fundamental al oricarei societati bancare il constituie optimizarea profiturilor, obiectiv ce este urmarit in mod diferentiat in functie de modalitatile de realizare a scopului propus, managerii trebuie sa acorde atentie in analiza structurii veniturilor bancii, urmatoarelor aspecte:

• calitatea, structura si nivelul diverselor categorii de venituri si cheltuieli;
• dividendele platite si profitul reportat;
• componenta, exactitatea si tendintele profiturilor reportate;
• sursele de venituri si domeniile de afaceri mai profitabile;
• garantiile (si nu fluxurile de numerar operationale), ca baza a deciziilor de capitalizare a dobanzii si de prelungire a creditelor;
• modul in care este inclusa in venituri dobanda neincasata, mai ales atunci cand dobanda se refera la credite cu risc marit;
• influenta altor categorii de venituri (venituri din comisioane si venituri rezultate din operatiunile valutare);
• politicilor de identificare a veniturilor si cheltuielilor care distorsioneaza rezultatele.

Performanta sistemului bancar reflecta eficienta mobilizarii si alocarii capitalului, scop in care bancile trebuie sa mobilizeze economiile interne, sa le plaseze in investitii pentru a sustine cresterea economica, sa aloce fonduri pentru investitii care sa contribuie la modificarile structurale din economie si la cresterea productivitatii, sa faciliteze platile astfel incat piata sa poata opera la costuri scazute si sa gaseasca corelatii cat mai juste intre efecte si eforturi, adica desfasurarea unei activitati mai eficiente.

Intrucat banca atrage resurse contra cost la un anumit nivel al dobanzii pasive si realizeaza plasamente in schimbul unei dobanzi active, nivelul profitului va fi influentat de: volumul resurselor atrase si plasamentelor efectuate, nivelul marjei profitului, diversele categorii de venituri si cheltuieli. De asemenea, cerintele de capital necesare pentru mentinerea increderii in sistemul bancar si masurile de politica monetara pot determina schimbari in structura si stabilitatea profiturilor bancii. Toate societatile bancare sunt obligate, conform reglementarilor BNR, sa mentina in contul curent deschis la banca centrala un anumit procent din resursele atrase de pe piata bancara, sub forma rezervelor minime obligatorii, majorarea sau diminuarea acestora conducand la variatii ale profitului.

Fiscalitatea este un alt factor important care influenteaza rezultatele unei banci, precum si optiunile de politica si de afaceri ale acesteia, prin afectarea competitivitatii diverselor segmente si instrumente ale pietelor financiare, ceea ce determina bancile sa isi ajusteze deciziile lor de afaceri si de politica pentru minimizarea impozitelor de platit. Rezultatele bancilor variaza in timp in functie de cotele de piata detinute, de structura proprietatii si de mediul economic in care acestea opereaza. Referitor la relatia dintre cota de piata si profit, s-a observat ca bancile care detin o cota de piata mai mica au un profit mai mic decat bancile care au o cota de piata mai mare, acest lucru confirmandu-se si in cazul Romaniei. Asa cum am precizat anterior, un alt factor ce influenteaza profitul este forma de proprietate a bancilor, unde s-a remarcat faptul ca, intr-o perioada scurta de timp, bancile straine si cele cu participare straina s-au dovedit a fi cele mai profitabile, iar bancile nou formate au obtinut profituri mai mari decat cele cu capital de stat, acest lucru putand fi explicat prin faptul ca sunt mai puternic motivate sa atraga clienti si sa-si dezvolte afacerile oferind servicii de o calitate mai buna.

Managerii bancari trebuie sa dovedeasca o intelegere deplina a surselor de profit si a modificarilor in structura acestuia, intrucat performanta bancii reprezinta un indiciu al stabilitatii si al increderii deponentilor, astfel ca trebuie incurajata obtinerea unor performante cat mai mari , pentru un sistem financiar eficient si puternic.