Continutul cheltuielilor publice si factorii care le influenteaza

Continutul cheltuielilor publice si factorii care le influenteaza

Cheltuielile publice concretizeaza intrebuintarea fondurilor banesti publice de catre stat pentru acoperirea nevoilor publice.

Cheltuielile publice pot fi definite ca relatii economico - sociale, in forma baneasca, care apar intre stat, pe de o parte si persoane fizice si juridice pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia.

Cheltuielile publice iau forma unor plati efectuate de stat din resursele financiare mobilizate de acesta pentru a asigura functionarea institutiilor publice ce indeplinesc obiective urmarite de stat in diverse domenii: servicii publice generale, actiuni social - culturale, securitate sociala, aparare, ordine publica, actiuni economice s.a.

In cadrul cheltuielilor publice cea mai importanta categorie o reprezinta cheltuielile bugetare care se acopera din resursele prevazute in bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele institutiilor publice autonome.

In efectuarea cheltuielilor bugetare trebuie respectate o serie de principii cum sunt:

- prevederea expresa a destinatiei si nivelului acestor cheltuieli in bugetele mentionate anterior si aprobarea lor de catre parlament sau consiliile locale;

- sumele alocate si cheltuite conform destinatiilor aprobate sunt nerambursabile;

- utilizarea resurselor alocate este determinata de indeplinirea conditiilor legale si nu numai de constituirea resurselor banesti;

- obligativitatea exercitarii controlului financiar preventiv si acordarea vizei de control cu ocazia deschiderii finantarii, alocarii si utilizarii resurselor financiare publice.

Cheltuielile publice au insa o sfera de cuprindere mai ampla decat cea a cheltuielilor bugetare dupa cum se poate observa in schema de mai jos:

Figura nr. 1

Componenta cheltuielilor publice

Cheltuielile publice au cunoscut o dezvoltare extraordinara de-a lungul secolului XX. Astfel, daca la inceputul secolului nivelul cheltuielilor publice nu depasea 10-15% din bogatia produsa de un stat intr-un an de zile, ca urmare a cresterii sarcinilor asumate de stat, in special prin implicarea acestuia in economie si pe plan social, s-a ajuns ca acestea sa reprezinte in tarile dezvoltate la sfarsitul anilor 50 in jur de 30% din PIB, pentru ca la sfarsitul secolului acest nivel sa se situeze in tarile dezvoltate intre 35% in Japonia si 65% in Danemarca.

Aceasta evolutie pare sa confirme o legatura observata empiric in secolul XIX de economistul german Adolf Wagner, cunoscuta sub denumirea de "Legea lui Wagner", care poate fi formulata astfel: cresterea venitului pe locuitor poate conduce la o crestere a sectorului public.[1]

Factorii care influenteaza cresterea cheltuielilor publice sunt :

factori demografici - cresterea populatiei si modificarea structurii acesteia pe varste si pe categorii socio-profesionale. Acestia determina cresterea cheltuielilor publice legate de invatamant, sanatate, securitate sociala, precum si sporirea locurilor de munca in sectorul public;

factori economici - privesc dezvoltarea economiei, modernizarea acesteia pe baza cercetarii stiintifice;

factori sociali - cresterea venitului mediu pe locuitor antreneaza preocuparea statului pentru redistribuirea veniturilor in cadrul societatii;

urbanizarea - implica cheltuieli publice pentru dezvoltarea centrelor urbane dar si pentru asigurarea utilitatilor publice necesare mediului respectiv;

factori militari - cresterea cheltuielilor publice ca urmarea a cresterii cheltuielilor militare (de ex. pregatirea sau purtarea de razboaie);

factori de ordin istoric - de la o perioada la alta se transmit nu numai nevoile sporite de cheltuieli dar si suportarea poverii imprumuturilor publice;

factori politici - se refera la cresterea complexitatii sarcinilor statului contemporan.