Controlul financiar in spatiul european

Controlul financiar in spatiul european

1. Acquis-ul comunitar si principalele institutii comunitare

Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relatiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, avand drept suport solidaritatea.

Principalele obiective ale Uniunii sunt:

sa promoveze progresul economic si social (piata unica instituita in 1993, moneda unica lansata in 1999);

sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala (prin ajutor umanitar pentru tarile nemembre, politica externa si de securitate comuna, implicarea in rezolvarea crizelor internationale, precum si prin pozitii comune in cadrul organizatiilor internationale);

sa instituie cetatenia europeana (care nu inlocuieste cetatenia nationala, dar o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni);

sa dezvolte zona de libertate, securitate si justitie (legata de functionarea pietei interne si in particular de libertatea de miscare a persoanelor);

sa pastreze si sa se consolideze legislatia existenta (corpul legislatiei adoptate de catre institutiile europene, impreuna cu tratatele fundamentale).

Pe langa aceste obiective, Uniunea se angajeaza sa respecte si sa pastreze specificul cultural si diversitatea lingvistica a statelor membre.

In cei 50 de ani de existenta, Uniunea Europeana a trecut prin prin sase valuri de aderari: (1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit; 1981: Grecia; 1986: Spania si Portugalia; 1995: Austria, Finlanda si Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria), 2007: Romania si Bulgaria, ajungand ca astazi sa totalizeze un numar de 27 de state membre. Cei șase membri fondatori din 1958 sunt: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda. De asemenea, in 2005 s-au inceput negocierile cu alte state candidate: Turcia, Croatia si Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Din partea occidentala a continentului european, nu sunt membre Islanda, Norvegia si Elvetia.

Cinci institutii sunt implicate in conducerea Uniunii Europene:

Parlamentul European (ales de catre popoarele statelor membre),

Consiliul Uniunii Europene (reprezentand guvernele statelor membre),

Comisia Europeana (executivul si organismul cu drept de a initia legislatie),

Curtea Europeana de Justitie (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar),

Curtea Europeana de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare).

Parlamentul European reprezinta, in viziunea Tratatului de la Roma, din 1957, "popoarele statelor reunite in cadrul Uniunii Europene". Primele alegeri directe pentru Parlamentul European au avut loc in iunie 1979. Numarul de mandate este repartizat pe tari, functie de marimea acestora. Romania are prevazut un numar de 35 de parlamentari.

Legitimat prin vot universal direct si ales pentru un mandat de 5 ani, Parlamentul European si-a sporit continuu influenta si puterea. Tratatele de la Maastricht, din 1992, si cel de la Amsterdam, din 1997, au condus la transformarea Parlamentului European dintr-un organism pur consultativ, intr-un parlament cu puteri legislative similare celor exercitate de parlamentele nationale.

Consiliul Uniunii Europene, reprezinta principalul corp decizional al Uniunii Europene, fiind cunoscut si sub denumirea de Consiliu de Ministri. A fost instituit de Tratatul de la Roma din 1957 si este o institutie comunitara cu atributii legislative. Presedintia Consiliului este asigurata prin rotatie de statele membre pentru un mandat de sase luni. Consiliul European, format din sefii de state membre ale Uniunii Europene se intruneste de doua ori pe an, in tara care asigura presedintia si este responsabil cu activitatea celor trei piloni ai Uniunii Europene: comunitatea europeana, politica externa si de securitate comuna, justitie si afaceri interne.

Are rolul de a coordona politicile economice generale ale Uniunii, de a incheia in numele acesteia acorduri internationale cu unul sau mai multe state sau organizatii internationale, de a aproba, impreuna cu Parlamentul, bugetul comunitar. De asemenea, ia deciziile necesare in vederea definirii si punerii in aplicare a PESC (Common Foreign and Security Policy) si in vederea coordonarii actiunilor statelor membre in domeniile care tin de ordinea publica si cooperare judiciara in materie penala.

Comisia Europeana este un organism independent de guvernele nationale ale statelor membre, care intruchipeaza si sustine interesele generale ale Uniunii Europene, elaboreaza propuneri de acte normative pe care le prezinta Parlamantului si Consiliului Uniunii Europene si este responsabila de implementarea deciziilor luate de acestea.

Comisia Europeana a fost constituita prin Tratatul de la Roma din 1957 si este una dintre institutiile cheie ale Uniunii Europene, alaturi de Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European, fiind considerata "forta directoare" a Uniunii. Incepand cu 1995, mandatul fiecarei comisii este de cinci ani si coincide cu cel al Parlamentului European.

Curtea Europeana de Justitie, cu sediul la Luxemburg, a fost constituita prin Tratatul de la Paris din 1952 ca institutie jurisdictionala care vegheaza la interpretarea uniforma si aplicarea efectiva a legislatiei comunitare, functionand dupa principiul prevalentei dreptului comunitar asupra legislatiei nationale a statelor membre. Aceasta poate fi sesizata de institutiile Uniunii Europene, de tribunalele nationale sau de catre persoane fizice sau juridice.

Curtea Europeana de Justitie este alcatuita din cate un judecator din fiecare stat membru (27 de judecatori) si avocati generali. Judecatorii si avocatii generali sunt numiti pe baza acordului comun al guvernelor statelor membre, pentru o perioada de sase ani, cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. Acestia sunt alesi dintre expertii din domeniul juridic a caror integritate morala si experienta profesionala sunt indubitabile.

Curtea Europeana de Conturi este cea mai tanara institutie a Uniunii Europene, luand fiinta in 1975, dar care a inceput sa functioneze efectiv din 1977, si isi are sediul la Luxemburg cu incepere din anul 1988. Premergator Curtii de Conturi Europene a functionat Comisia de Control a Planului de Buget al Comunitatii Europene alcatuita din functionari nationali - experti contabili. In prezent Curtea de Conturi Europeana este formata din 27 membri, cate unul pentru fiecare stat membru, membri numiti de catre Consiliul Uniunii Europene pentru o perioada de 6 ani, cu posibilitatea de reinnoire a mandatului. Membrii Curtii de Conturi Europene raspund unor criterii ce reflecta o inalta competitivitate - un "background" profesional diversificat si experienta in domeniile de administrare a finantelor, expertiza contabila, politica etc. Ei nu pot detine concomitent si alte functii si actioneaza pe baza principiului "autonomiei spre bunastarea generala a comunitatii".

Aceasta institutie controleaza managementul financiar al conducerilor institutiilor si organismelor comunitare, verifica conturile si executia bugetului comunitar si asigura controlul financiar al institutiilor comunitare, in scopul imbunatatirii gestionarii resurselor financiare si informarii cetatenilor. Curtea de Conturi are deplina libertate in ceea ce priveste organizarea si planificarea activitatii sale de audit si publicare a rapoartelor, dar nu are prerogative jurisdictionale. Daca, ca urmare a actiunilor de verificare, auditorii descopera nereguli, inclusiv frauda, organismele comunitare competente sunt informate pentru a lua masurile necesare.

Aceste institutii ale Uniunii Europene sunt sprijinite de organisme precum: Comitetul Economic si Social (reprezinta opiniile societatii civile europene organizate in probleme economice si de ordin social) si Comitetul Regiunilor (reprezinta opiniile autoritatilor locale si regionale), Avocatul Poporului in Uniunea Europeana sau Mediatorul European ("European Ombudsman") - se ocupa de plangerile cetatenilor in legatura cu oricare dintre structurile si institutiile Uniunii Europene, Banca Europeana de Investitii (institutia financiara a Uniunii Europene care ajuta la atingerea obiectivelor Uniunii prin finantarea unor proiecte de investitii) si Banca Centrala Europeana (cu sediul la Frankfurt, gestioneaza si raspunde de politica monetara in zona euro).

Acestor constructii institutionale li se adauga o serie de agentii specializate, cu atributii specifice tehnice, stiintifice sau de management.

Aderarea tarilor candidate la Uniunea Europeana este conditionata de indeplinirea criteriilor de la Copenhaga, criterii stabilite in cadrul Consiliul European din iunie 1993. Acestea sunt:

stabilitatea institutiilor care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului, respectul fata de minoritati si protectia acestora;

existenta unei economii de piata functionala, precum si a capacitatii de a face fata presiunii concurentiale si fortelor pietei din cadrul Uniunii Europene;

capacitatea de a-si asuma obligatiile dictate de parteneriat, de calitatea de membru UE, incluzand aderenta la tintele unificarii politice, economice si monetare.

Totodata, trebuie sa fie o tara europeana (apartenenta geografica, economica si culturala) si sa adopte acquis-ul comunitar care cuprinde principiile, regulile si obiectivele fundamentale ce stau la baza Uniunii Europene.

Cadrul bilateral de aderare intre Uniunea Europeana si tarile candidate este pregatit in colaborare si stabileste directiile prioritare. In relatia cu statele candidate, Uniunea Europeana negociaza un numar fix de capitole.

Termenul de acquis comunitar provine din limba franceza: "acquis communautaire", in engleza folosindu-se varianta franceza originala sau varianta "Community acquis".

Termenul acquis comunitar desemneaza totalitatea drepturilor si a obligatiilor comune care decurg din statutul de stat membru al Uniunii Europene. Sunt incluse aici:

continutul, principiile si obiectivele politice ale tratatelor de instituire a Comunitatilor Europene, precum si ale tuturor acordurilor care le-au modificat in timp, inclusiv tratatele privind aderarea noilor membri;

legislatia adoptata in aplicarea tratatelor si deciziile Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene;

declaratiile si rezolutiile adoptate de catre Uniune;

masurile privind politica externa si de securitate comuna;

masurile privind justitia si afacerile interne;

acordurile internationale incheiate de catre Comunitatea Europeana si acordurile incheiate intre Statele Membre, referitoare la activitatile Uniunii.

Incluzand pe langa tratate si actele adoptate de catre institutiile UE, acquis-ul comunitar este in continua evolutie.

Pentru a putea deveni membre ale Uniunii, statele candidate trebuie sa transpuna acquis-ul in legislatia nationala, urmand sa il aplice incepand din momentul aderarii. In anumite situatii, se acorda, in urma negocierilor de aderare, derogari de la aceasta regula.

In cazul statelor care au aderat in 2004, respectiv 2007, acquis-ul comunitar a fost impartit in 31 de capitole. In cazul Croatiei si Turciei, s-au stabilit 35 de capitole de negociere.

Aceste negocieri se refera la urmatoarele capitole ale acquis-lui comunitar:

2. Reglementari europene in domeniul controlului financiar

Actele juridice existente la nivel comunitar vizand acest gen de activitate au fost regrupate in cadrul capitolului acquis-ului, denumit "controlul financiar". Una din caracteristicile acestui capitol este aceea ca aici sunt incluse destul de putine acte normative cu caracter general si obligatoriu (dispozitii din tratatele fondatoare, regulamente sau chiar decizii). Majoritatea actelor obligatorii existente reglementeaza organismele specializate in efectuarea controlului financiar, organizarea si functionarea acestora, procedura urmata pentru efectuarea controlului, actele juridice in care se consemneaza rezultatele controlului (rapoartele emise de organismele specializate) si efectele juridice ale acestora. Restul acquis-ului este format fie din acte juridice neobligatorii (cel mai adesea recomandari ale institutiilor Uniunii Europene), fie din acte emise de organele de control (rapoarte).

Actele normative din cadrul acquis-ului comunitar cu privire la controlul financiar se refera la:

formele imbracate de controlul financiar,

activitatile si domeniile care constituie obiectul acestui tip de control, si

modalitatile prin care sunt protejate interesele Uniunii Europene in materie.

Cele mai importante reglementari cu caracter obligatoriu in materie sunt cuprinse in:

articolele 246-248 ale Tratatului ce instituie Comunitatea Europeana care fac referire la necesitatea instituirii unui control asupra conturilor Comunitatii Europene si mentioneaza Curtea de Conturi a Comunitatii Europene;

Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 1605 din 25 iunie 2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene, completat de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2342 din 23 decembrie 2002 stabilind reguli detaliate pentru implementarea Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene si de Regulamentul Comisiei (CE, Euratom) nr. 2343 din 23 decembrie 2002 privind cadrul de reglementare financiara pentru organismele la care se refera art. 185 din Regulamentul nr. 1605/2002 al Consiliului (CE, Euratom) privind Regulamentul financiar cadru aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene.

Regulamentul Comisiei instituind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene precizeaza ca in privinta activitatilor si programelor desfasurate de institutiile europene sau cu finantare din partea Uniunii Europene se poate realiza atat o activitate de control intern (ex-ante - CFIP si ex-post - audit intern), cat si un audit extern ulterior, realizat de o institutie independenta specializata.

A. Controlul intern este unul dintre elementele centrale ale controlului financiar si se refera la controlul financiar exercitat de structuri organizatorice de control interne entitatii economice verificate (autoritati publice ale administratiei centrale si locale), inclusiv sistemele de aprobare a-priori (ex-ante) si audit intern (a-posteriori sau ex-post). Una din trasaturile de baza ale controlului intern este departajarea intre managementul si controlul financiar intern public (CFIP), pe de o parte, si auditul intern, pe de alta parte, ceea ce asigura atat functionarea primului, cat si independenta celui de-al doilea.

Controlul financiar intern public (CFIP) are drept finalitate verificarea indeplinirii conditiilor formale si legale pentru ca fondurile alocate unei institutii publice sa poata fi efectiv cheltuite. Corecta functionare a acestuia ofera un prim "filtru" in asigurarea unui management financiar solid al oricarei autoritati publice.

CFIP este asigurat de o structura interna institutiei publice respective, structura care are competente de autorizare a angajarii diferitelor fonduri alocate institutiei. Conform acquis-ului comunitar, persoana care actioneaza in calitate de responsabil cu autorizarea nu poate fi, in acelasi timp si pentru aceleasi operatiuni, persoana responsabila de administrarea conturilor aferente acelei activitati (ofiter de cont).

Auditul intern este o activitate organizata independent in cadrul unei institutii publice, care consta in efectuarea de verificari, inspectii si analize ale sistemului propriu de control intern (CFIP), in scopul evaluarii gradului in care acesta asigura indeplinirea obiectivelor institutiei publice si utilizarea resurselor financiare in mod eficace si eficient si pentru a comunica conducerii institutiei constatarile facute, eventualele deficiente si nereguli si a propune masuri pentru corectarea deficientelor si imbunatatirea rezultatelor.

Regulamentul nr. 1605 al Consiliului din 25 iunie 2002 cu privire la Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene reglementeaza in articolele 85-87 notiunea de auditor intern. Astfel, fiecare institutie isi va stabili o structura de audit intern care trebuie sa respecte standardele internationale. Auditorul intern numit de institutie va raspunde in fata acesteia pentru verificarea corespunzatoare a sistemelor si procedurilor de executie bugetara. Regulamentul stabileste anumite incompatibiltati pentru auditorii interni; ei nu pot fi responsabili cu autorizarea sau ofiteri de cont.

Dintre responsabilitatile auditorilor, Regulamentul mentioneaza avizarea institutiei cu privire la riscuri, prin emiterea de opinii independente cu privire la calitatea sistemelor de management si control al fondurilor si recomandari pentru imbunatatirea conditiilor de implementare a operatiunilor de management financiar. De asemenea, Regulamentul accentuaza in particular urmatoarele principale responsabilitati ale auditorului intern:

evaluarea conformitatii si eficientei sistemelor de management intern si a nivelului de performanta al departamentelor in implementarea politicilor, programelor si actiunilor prin referire la riscurile asociate cu ele;

evaluarea conformitatii si calitatii sistemelor de control si audit intern aplicabile fiecarei operatiuni de executie bugetara.

In exercitarea atributiilor sale, auditorul intern se bucura de acces nelimitat la toate informatiile necesare pentru indeplinirea sarcinilor sale. La sfarsitul evaluarii, auditorul intern va intocmi un raport care va contine rezultatele auditului si recomandari pentru institutie. Auditorul va inainta institutiei si un raport anual de audit intern in care va indica numarul si tipul auditurilor interne efectuate, recomandarile acestora si masurile luate de institutie.

Fiecare institutie isi va stabili propriile reguli cu privire la auditorul intern astfel incat sa asigure independenta totala a auditorului in indeplinirea sarcinilor si reponsabilitatilor sale.

B. Auditul extern pentru institutiile comunitare (Parlament, Consiliu si Comisie) este realizat de catre Curtea Europeana de Conturi. Principalul izvor juridic in materia auditului extern il reprezinta articolele 246-248 ale Tratatului CE si Regulamentul nr. 1605 al Consiliului din 25 iunie 2002 asupra Regulamentului Financiar aplicabil bugetului general al Comunitatilor Europene, cu modificarile si completarile ulterioare. Art. 246 al Tratatului CE prevede ca organismul responsabil cu controlul conturilor este Curtea de Conturi, iar art. 247, asa cum a fost modificat prin Tratatul de la Nisa, prevede ca in alcatuirea Curtii de Conturi intra cate un reprezentant al fiecarui stat membru.

Curtea Europeana de Conturi examineaza conturile de venituri si cheltuieli ale Comunitatii, precum si ale institutiilor infiintate de Comunitate (art. 248 al Tratatului CE). In urma examinarii, Curtea inainteaza Parlamentului European si Consiliului o declaratie de asigurare asupra legalitatii si regularitatii tranzactiilor.

Potrivit art. 140 al Regulamentului, Curtea de Conturi va examina daca toate veniturile si toate cheltuielile au fost efectuate in mod legal si cu respectarea dispozitiilor Tratatelor, a bugetului aprobat pe anul respectiv si a celorlalte acte adoptate in conformitate cu Tratatele fondatoare.

Acelasi Regulament prevede ca in indeplinirea sarcinilor sale Curtea poate cere sa consulte orice documente si informatii in legatura cu managementul financiar al departamentelor sau institutiilor pentru operatiunile finantate sau cofinantate de Comisie. Comisia, celelalte institutii si organisme care administreaza venituri sau cheltuieli in numele Comunitatii, precum si beneficiarii finali ai platilor din bugetul comunitar vor permite Curtii sa examineze orice documente privind atribuirea si realizarea contractelor, toate conturile si platile in numerar, toate inregistrarile contabile si documentele justificative, toate documentele in legatura cu veniturile si cheltuielile, inventarele, organigramele departamentelor, precum si orice date sau informatii realizate sau stocate pe suport magnetic pe care Curtea le considera necesare pentru efectuarea auditului extern.

In efectuarea auditului, Curtea va coopera cu institutiile nationale de audit ale statelor membre. Responsabilii nationali ale caror operatiuni fac obiectul auditului sunt obligati:

sa arate toate inregistrarile platilor si ale documentelor justificative ale acestora, precum si registrele si alte documente contabile;

sa prezinte orice corespondenta sau document cerut pentru implementarea auditului.

In urma auditului extern, Curtea Europeana de Conturi realizeaza doua tipuri de rapoarte - rapoarte anuale si rapoarte speciale.

Raportul anual - Curtea redacteaza un raport anual pe care il transmite Comisiei si institutiilor vizate de audit, cel mai tarziu pana la data de 15 iunie a fiecarui an calendaristic. Raportul anual contine o evaluare generala a gestiunii financiare a institutiilor si cate o sectiune pentru fiecare institutie in parte. Curtea trebuie sa se asigure ca toate raspunsurile institutiilor vor fi publicate imediat dupa primirea observatiilor acestora. Raportul anual insotit de raspunsuri este trimis, cel mai tarziu la 31 octombrie al respectivului an, tuturor institutiilor responsabile cu descarcarea bugetara si publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene.

Rapoartele speciale - Curtea Europeana de Conturi realizeaza si activitati de audit extern particularizate la anumite tipuri de activitati sau anumite institutii. Acestea se finalizeaza cu redactarea unor rapoarte speciale, prin care sunt notificate institutiilor vizate de audit toate observatiile considerate de Curte pertinente si importante. Rapoartele speciale, insotite de raspunsurile institutiilor in cauza vor fi transmise de indata Parlamentului European si Consiliului care vor decide, fiecare in parte, dar consultand Comisia, ce actiuni vor fi luate in consecinta. In cazul in care Curtea de Conturi decide ca un astfel de raport trebuie publicat in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene, acesta va fi insotit de raspunsurile institutiilor in cauza.

Pentru a accentua importanta rapoartelor de audit ale Curtii de Conturi trebuie precizat ca, din totalul celor 75 de acte normative care formeaza acquis-ul in materia controlului financiar, 41 sunt rapoarte ale Curtii de Conturi. Acestea vizeaza domenii din cele mai diferite, cum ar fi: managementului Bancii Central Europene, contractele publice acordate de Centrul de Cercetare Comuna, retelele trans-europene (RTE) de telecomunicatii, randamentul operational al managementului Institutului Monetar European, masurile comunitare de dispunere in privinta untului, actiunile de reabilitare a statelor ACP, cheltuielile Curtii de Justitie, Fondul Social European si Fondul European pentru Orientare si Garantare in Agricultura, activitatile de cercetare in domeniul agriculturii si pescuitului, etc.

Institutiile Uniunii Europene, care realizeaza colectarea si controlul resurselor proprii ale UE trebuie sa asigure o executare corecta a sarcinilor lor, prin controale fiscale periodice si o administrare vamala eficienta.

Potrivit Regulamentului nr. 1150 al Consiliului (CE, Euratom) din 22 mai 2000 pentru implementarea Deciziei nr. 94/728/CE Euratom asupra sistemului de resurse proprii ale Comunitatilor, resursele proprii ale Comunitatilor sunt fonduri puse la dispozitia UE de statele membre, prin intermediul Comisiei si sunt controlate periodic, conform prevederilor din acest act. Acelasi regulament reglementeaza si contabilitatea resuselor proprii, colectarea si eliberarea acestor fonduri, precum si inspectarea lor.

3. Protejarea intereselor financiare comunitare

prin combarea fraudei si neregulilor.

Transparenta si responsabilitatea sunt doua cuvinte-cheie in domeniul gestionarii fondurilor comunitare: neregulile si suspiciunile de frauda trebuie semnalate rapid si corect si trebuie urmarite in mod riguros si eficace. Este important sa se faca distinctia in mod clar intre frauda si nereguli: frauda este definita ca o neregula savarsita cu intentie, ceea ce constituie infractiune care poate fi calificata ca atare numai in instanta. Impactul financiar real al fraudei poate fi determinat numai la incheierea procedurilor judiciare.

Institutiile comunitare si statele membre acorda o mare importanta protectiei intereselor economice si financiare ale Comunitatii, ca si luptei impotriva crimei organizate transnationale, a fraudei si a altor activitati ilegale care prejudiciaza bugetul Comunitatii.

Atacurile la adresa politicilor europene, venite din partea unor infractori si evazionisti, nu afecteaza negativ numai bugetul Uniunii, ci si credibilitatea acesteia.

Pentru a intari mijloacele de prevenire a fraudei, Comisia a infiintat in cadrul propriei institutii Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF). Oficiul a primit responsabilitatea de a conduce investigatiile administrative antifrauda si, de asemenea, beneficiaza de un statut independent special.

Oficiul si-a inceput activitatea la 1 iunie 1999. Oficiul a succedat "Grupul de lucru pentru coordonarea prevenirii fraudei" (UCLAF), care a facut parte din Secretariatul General al Comisiei, creat in 1988.

Obiectivele OLAF sunt: protejarea intereselor Uniunii Europene, lupta impotriva fraudei, coruptiei sau oricarei alte activitati ilegale, inclusiv impotriva celor aparute in cadrul institutiilor europene. OLAF isi indeplineste obiectivele prin realizarea, in deplina independenta, a unor investigatii externe si interne. Oficiul organizeaza, de asemenea, intalniri regulate de cooperare intre autoritatile competente ale statelor membre, in scopul coordonarii activitatii acestora. OLAF ofera statelor membre suportul material si asistenta tehnica necesara in lupta impotriva fraudelor. OLAF contribuie de asemenea la dezvoltarea strategiei anti-frauda a Uniunii Europene si ia initiativele necesare pentru intarirea legislatiei in domeniu.

Chiar daca are un statut independent unic pentru functia de investigatie, OLAF face parte din Comisia Europeana, aflandu-se in responsabilitatea vicepresedintelui insarcinat cu afacerile administrative, auditul si antifrauda.

OLAF exercita toate puterile de investigatie conferite de Comisie prin legislatia comunitara si acordurile cu terte tari in vigoare, in vederea consolidarii luptei impotriva fraudei, a coruptiei si a altor activitati ilegale care afecteaza interesele financiare ale Comunitatii Europene. Pe langa si dincolo de protejarea intereselor financiare, responsabilitatea Oficiului vizeaza toate activitatile legate de salvgardarea intereselor Comunitatii impotriva comportamentului necorespunzator care poate duce la urmarire administrativa sau penala.

Pentru a coordona actiunea statelor membre in lupta lor antifrauda care afecteaza negativ interesele comunitatii, OLAF le ofera sprijinul Comisiei pentru organizarea unei cooperari stranse si regulate intre autoritatile nationale competente.

In plus, Oficiul, in calitate de serviciu al Comisiei, contribuie la planificarea si dezvoltarea metodelor de prevenire a fraudei si antifrauda.

Aplicarea functiilor de investigare ale OLAF (investigatii interne si externe) este realizata de directorul sau general. Acesta este desemnat de catre Comisie pe o perioada de cinci ani (cu posibilitatea de a fi prelungita inca un mandat), urmat de avizul favorabil al Comisiei de control, in cooperare cu Parlamentul European si cu Consiliul.

In cadrul obiectivului de garantare a independentei OLAF in functia sa de investigare, legislatorul a prevazut obligatia ca directorului general al Oficiului sa nu solicite si nici sa nu accepte instructiuni de la niciun guvern sau de la orice institutie (inclusiv Comisia). Daca directorul general al OLAF ia cunostinta de luarea unei masuri de catre Comisie care ii pune sub semnul intrebarii independenta, are posibilitatea de a prezenta un caz impotriva Comisiei in fata Curtii de Justitie.

Pentru a-si consolida independenta, Oficiul este supus unui control regulat al functiilor sale investigationale de catre o Comisie de control, alcatuita din cinci persoane independente din afara institutiilor comunitare, care au o inalta calificare in domeniile de competenta ale Oficiului. La cererea directorului general sau din proprie initiativa, Comisia de control va furniza avize directorului general privind activitatile Oficiului, fara sa se amestece totusi in desfasurarea investigatiilor in curs.

Comisia consultativa pentru coordonare si prevenirea fraudei (CoCoLAF) este forumul pentru schimburi de informatii pe probleme generale privind protectia intereselor financiare ale Comunitatii intre Comisie si principalii sai parteneri pentru protectia intereselor financiare. Dezbaterea si reflectia privind nevoile statelor membre si valoarea adaugata de OLAF sunt detaliate in grupuri de lucru speciale.

In stransa cooperare cu Comisia si statele membre, Comisia de control emite linii directoare pentru autoritatile nationale si documente de referinta privind frauda si alte nereguli. CoCoLAF are de asemenea in sarcina aprofundarea cooperarii stranse intre statele membre si Comisie (OLAF), prevazuta in articolului 280 al Tratatului CE.

CoCoLAF ofera un forum, in care Comisia poate consulta statele membrele asupra continutului raportului anual privind interesele financiare ale Comunitatii si lupta antifrauda, produs in cooperare cu statele membre. Raportul ofera o prezentare generala a initiativelor si actiunilor nationale si comunitare, inclusiv raportarile de cazuri si tendintele in ceea ce priveste frauda si alte nereguli in cadrul UE, realizate in cursul anului.

OLAF, in cooperare cu partenerii nationali (servicii de investigatii, politie, autoritati administrative si juridice etc.) face tot posibilul pentru a contracara infractorii si evazionistii care organizeaza activitati ilicite la nivel international. OLAF este intr-o oarecare masura motorul "european al legalitatii" impotriva "naturii internationale a criminalitatii" periculoase pentru Comunitate.

Lucrand pentru consolidarea luptei antifrauda, OLAF exercita responsabilitatea investigationala externa conferita in acest domeniu prin regulamentul care prevede verificarile "pe loc" si inspectiile realizate in statele membre pentru protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene impotriva fraudelor si a altor nereguli (Regulamentul 2185/96). Daca acordurile de cooperare exista, OLAF isi poate folosi autoritatea si in tari terte.

In cadrul functiei investigationale, Oficiul realizeaza verificari si inspectii prevazute in regulamentul pentru protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene (Regulamentul 2988/95) in orice alt regulament sectorial.

In practica, frauda si alte nereguli sunt aproape intotdeauna detectate in stransa cooperare cu serviciile de investigatii nationale din domeniu. Este demn de mentionat faptul ca principala obligatie in acest domeniu le revine statelor membre, cale care colecteaza resursele traditionale (veniturile la buget pentru UE), in numele Comunitatii si administreaza aproape 80% din cheltuielile bugetului comunitar.

In sectoarele in care exista surse deosebit de lucrative pentru profit ilicit, grupurile de lucru specializate in produse specifice precum tigarile, alcoolul sau uleiul de masline, au aratat ca o cooperare stransa intre statele membre si o coordonare eficienta la nivelul Comunitatii poate fi extrem de utila in descoperirea contrabandei la scara mare si a fraudei. Acest lucru este adevarat si in ceea ce priveste eforturile depuse la nivel national si la nivelul Comunitatii pentru a introduce masuri preventive in aceste domenii.

Experienta arata ca nicio tara sau institutie din lume nu este ferita de unele cazuri de coruptie sau de incalcare a responsabilitatilor lor din partea oficialilor. In ciuda onestitatii si a loialitatii totale a marii majoritati a oficialilor sai, Comisia Europeana a dorit sa dispuna de un instrument investigational pentru a lupta si a se proteja pe sine.

In acest scop, OLAF poate realiza investigatii administrative in cadrul institutiilor (a se vedea Deciziile 1999/394/CE si 1999/396), al organismelor si organelor Comunitatii, in caz de frauda care afecteaza bugetul UE. Raspunde de asemenea de detectarea faptelor grave, legate de indeplinirea activitatilor profesionale.

Aceste investigatii sunt realizate in conformitate cu regulile tratatelor (in special protocolul privind privilegiile si imunitatile) si cu reglementarile privind personalul oficial al Comunitatilor Europene. Pe langa acestea, ele sunt realizate in deplina conformitate cu drepturile omului, libertatile fundamentale si regulile privind confidentialitatea si protectia datelor.

In masura in care sunt respectate prevederile legale, OLAF are o intreaga serie de puteri (de exemplu, accesul la informatie si cladirile institutiilor comunitare, cu posibilitatea de verificare a conturilor si de obtinere a extraselor din orice document). In plus, Oficiul poate solicita, de la orice persoana vizata, informatii pe care le considera utile pentru investigatiile sale. In conformitate cu aranjamentele stabilite prin Regulamentul 2185/96, poate realiza controale "pe loc" ale operatorilor economici vizati, pentru a avea acces la informatiile privind posibilele nereguli comise de acesti operatori.

In momentul de fata, investigatorii OLAF, ca toti ceilalti angajati si oficiali ai Comunitatii, lucreaza in interesul exclusiv al Comunitatilor. Ei trebuie sa-si predea functiile si sa-si indeplineasca activitatea luand in considerare interesul Comunitatilor, fara sa primeasca instructiuni de la niciun guvern, autoritate, organizatie sau persoana independenta de institutie. Pentru a indeplini aceste sarcini specifice, majoritatea personalului OLAF are o solida experienta dobandita in domenii de investigatie nationala, politie si servicii judiciare, investigatii privind cazuri complexe de frauda, analiza si evaluarea informatiilor sau in sprijinirea dezvoltarii politicilor in domeniul luptei antifrauda.

Echipa de investigatori a OLAF este multidisciplinara, ceea ce permite o abordare completa si intersectoriala (in domeniul politiei, judiciar, financiar, vamal, agricol etc.). Faptul ca majoritatea investigatorilor vin din servicii de investigatie nationale este valoros din mai multe puncte de vedere la nivelul expertizei si al mentinerii relatiilor apropiate cu investigatorii nationali. Acest parteneriat este esential in lupta impotriva autorilor de fraude si a infractorilor care afecteaza negativ interesele Comunitatii.

OLAF nu este, prin urmare, nici un "serviciu secret", nici o forta de politie. Este mai degraba un instrument legal pentru investigatii administrative, cu care Uniunea Europeana a fost dotata de catre Comisie, pentru a garanta o mai buna protectie a intereselor comunitare si a conformitatii cu legea impotriva atacurilor din partea crimei organizate si a evazionistilor.

Misiunea Oficiului European de Lupta Antifrauda (OLAF) este de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene, de a lupta impotriva fraudei, a coruptiei si a oricarei alte nereguli, inclusiv abaterile in cadrul institutiilor europene. Prin indeplinirea acestei misiuni in mod responsabil, transparent si eficient din punct de vedere al costurilor, OLAF intentioneaza sa le ofere servicii de calitate cetatenilor Europei.

OLAF isi indeplineste misiunea prin realizarea, in deplina independenta, a unor investigatii interne si externe. De asemenea, cultiva o cooperare stransa si regulata intre autoritatile competente din statele membre pentru ca acestea sa-si coordoneze activitatile. OLAF le ofera statelor membre sprijinul si know-how-ul necesar pentru a le ajuta in activitatile lor antifrauda. Institutia contribuie la elaborarea strategiei antifrauda a Uniunii Europene si lanseaza initiativele necesare pentru consolidarea legislatiei in domeniu.

Activitatile OLAF se realizeaza cu integritate, impartialitate si profesionalism, si respecta, in permanenta, drepturile si libertatile indivizilor si  se conformeaza cu consecventa legislatiei.

Un alt organism cu atributii in domeniul prevenirii si combaterii fraudei este Comitetul Antifrauda al Bancii Centrale Europene, infiintat prin Decizia Bancii Centrale Europene din 7 octombrie 1999 asupra prevenirii fraudei. Comitetul este instituit "pentru consolidarea independentei Directiei de audit intern".