Corporatiile multinationale si globalizarea

Firmele mondiale s-au constituit ca firme nationale, ceea ce a implicat, in prealabil, concentrarea si centralizarea capitalului;

Aceste firme si-au diversificat productia inainte de a se internationaliza;

"data fiind originea lor nationala, forta si slabiciunile economiei de unde provin se vor reflecta, in buna parte, in competitivitatea si strategiile ce urmeaza sa le adopte. Avem in vedere, in aceasta ordine de idei, strategiile de aprovizionare, strategiile de piata care configureaza cadrul general de amplasare a filialelor in strainatate si strategiile integrarii productiei la scara internationala". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.213)

Tinand cont de tipologia descrisa de Bartlett si Goshal (1989) referitor la formele de companii internationale, pe baza ipotezelor acestora, s-ar putea schita o diferentiere intre patru tipuri organizationale de afaceri globale, utilizand etichetarile lor de <multinational>, <international>, <global>, respectiv <transnational>. Principalele caracteristici ale acestor modele de companii sunt:

"acelea care se cladesc pe o puternica baza locala, dovedindu-se sensibile si reactionante la diferentele nationale (<companii multinationale>);

acelea care exploateaza cunostintele si abilitatile companiei mama, prin extindere si adaptare mondiala (<companii internationale>);

acelea care dau nastere unor avantaje de cost prin operatiuni centralizate la scara globala (<companii globale>);

acelea care isi raspandesc activitatile in unitati relativ independente si specializate, urmarind sa fie competitive pe plan global, printr-o flexibilitate multinationala si prin dezvoltarea cunoasterii si a abilitatilor de invatare pe plan mondial (<companii transnationale>)" (Hirst P., Thompson G., 2002, p.127)

In ceea ce priveste corporatiile multinationale (MNCs), putem trage urmatoarele concluzii:

procesul de globalizare a economiei ar fi atat o rezultanta a intensificarii activitatii companiilor multinationale cat si un motiv al afirmarii lor tot mai puternice pe plan international;

in contextul diversificarii si globalizarii productiei, valoarea adaugata creata in activitatile derulate in strainatate a crescut in ritmuri mai inalte decat cea obtinuta pe piata interna;

se confirma tendinta de concentrare a afacerilor in sectoarele cu cele mai mari avantaje comparative si spre pietele cu un potential inalt al cererii, amplificat de un grad mai mare de liberalizare si deschidere;

noul val al globalizarii capitalului, al carui promotor sunt, in primul rand, corporatiile multinationale, se deosebeste de cele precedente deoarece cuprinde o gama mai larga de activitati;

in cadrul unei economii globalizate, dimensiunile firmelor au devenit un parametru esential. Marimea companiilor conditioneaza expansiunea lor peste hotare. Firmele nu urmaresc doar atingerea unor dimensiuni optime, ci isi focalizeaza atentia si spre consolidarea retelelor de productie globale.

Investitiile straine directe si globalizarea capitalului

Expansiunea puternica a investitiilor straine directe (FDI) in ultimul deceniu al sec. al XX-lea ar avea drept cauze:

afirmarea importantei productiei internationale, promovata mai ales de corporatiile transnationale (TNCs);

mentinerea disparitatilor dintre diferitele grupuri de state d.p.d.v. al dezvoltarii economice sau al stadiului de implementare a reformelor;

promotorul principal al FDI sunt statele OECD si TNCs cu originea in aceste state;

numarul mare de fuziuni si achizitii, mai ales in SUA si Europa Occidentala;

tendintele mai recente ale transferului de tehnologie. Decalajele tehnice dintre statele dezvoltate si o parte din statele aflate in curs de dezvoltare nu s-au atenuat;

semnarea de acorduri intre fime din tari diferite (pe termen scurt, mediu si lung) cu diverse variante: societati mixte (joint ventures), leasing, subcontractare, franciza, marketing, cercetare-dezvoltare. Parteneriatele strategice "ofera posibilitatea accesului la o serie de tehnologii complementare, reducerii costurilor si riscurilor, creand, in acelasi timp, o forta sinergica mai mare asociata cercetarii-dezvoltarii. Cat priveste fimele care provin din statele aflate in curs de dezvoltare, astfel de parteneriate strategice le ofera oportunitatea de a intra in posesia unor tehnologii noi, care sa le indrepte mai repede spre produsele cu o valoare adaugata per produs mai mare si sa le faciliteze patrunderea pe anumite piete". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.263-264)

comertul: investitiile straine stimuleaza exporturile tarii gazda - prin filialele din strainatate sau prin relatiile de cooperare cu firmele locale.

Forme ale globalizarii productiei

In contextul actual, legaturile dintre producatori in cadrul retelei mondiale industriale au evoluat. Formele cele mai utilizate sunt : subcontractarea, licente de fabricatie, franchising, contracte de gestiune, utilizarea intermediarilor (importatori, exportatori, distribuitori), infiintarea unor filiale de comercializare, a unor uzine de productie prin investitii directe, amplasarea unor laboratoare de cercetare in diverse puncte de pe glob pentru utilizarea mai eficienta a oportunitatilor create de forta de munca inalt calificata.

Subcontractarea duce la reducerea costurilor salarizarii si transportului, crearea unei oferte flexibile si stabile. Subcontractorii provin din tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare (pentru anumite produse);

Licentele de fabricatie sunt utilizate de firmele mari si mici care dispun de mijloacele necesare pentru realizarea unor investitii importante. "Adeseori, unele firme prefera sa licentieze concurentilor lor tehnologii avansate la preturi ridicate, deoarece nu pot sa-si creeze, pentru moment, un mare numar de unitati productive. In plus, doresc sa obtina un beneficiu rapid de pe urma inovatiilor lor". (Postelnicu Gh., Postelnicu C., 2000, p.149)

Franciza constituie un ansamblu de drepturi de proprietate industriala si intelectuala privind producerea si comercializarea, intr-un anumit spatiu, a unor bunuri care au fost lansate anterior cu succes pe alte piete;

Contractul de gestiune este un mod de internationalizare a productiei, prin intermediul caruia poate fi combinat capitalul local cu know-how-ul strain. Formula a dat rezultate pozitive mai ales in tarile in care legislatia prevede ca majoritatea actiunilor sa fie detinute de agentii economici autohtoni sau acolo unde internationalizarea unui produs necesita o infrastructura deosebita;

Agentii importatori si distribuitori inlesnesc lansarea unui produs pe piata sau mentinerea unui contract pe termen lung intre producatori si consumatori dupa ce produsul este cunoscut pe piata (vezi Coca-Cola).

Este necesar sa mentionam ca toate aceste forme au avantaje si dezavantaje.